Teoriile esenŃialiste, mai apropiate de simŃul comun necritic, susŃin în esenŃă că organizaŃia este

primară în raport cu comunicarea, că ea are o existenŃă de sine stătătoare şi este anterioară

cronologic sau cel puŃin ontologic în raport cu comunicarea. Aceasta din urmă ar fi un fenomen
derivat, chiar ulterior în raport cu organizaŃia, în cadrul căreia ar îndeplini anumite funcŃii. Acestei
viziuni esenŃialiste îi aparŃin, în mod special, concepŃiile structuralistfuncŃionaliste despre
comunicare şi raporturile ei cu organizaŃia. Conform acestora, organizaŃiile, constituite foarte
devreme în istoria omenirii, sunt formate din indivizi cu roluri, status-uri, competenŃe, motivaŃii şi
strategii diferite şi care sunt puşi în situaŃia de a dialoga, de a face schimb de informaŃii, de a
negocia, de a produce cunoştinŃe, emoŃii şi sentimente. În acest sens, se recunoaşte existenŃa unei
strânse legături dintre organizaŃie şi comunicare, dar, explicit sau implicit, se admite anterioritatea
temporală sau ontologică a organizaŃiei. Teoriilor esenŃialiste le corespund modele diferite pentru
organizaŃie, începând cu modelul maşinii, continuând cu cel al organismului, culminând cu modelul
sistemic inspirat di