Student: Arnautu Geta

Elementele componente ale nucleului.

Tipuri particulare de cromozomi

Varietatea celulelor existente în lumea vie, în corpul plantelor, animalelor,

omului sau microorganismelor, este extrem de mare, totuşi, s-a putut stabili o
schemă generală a structurii celulei, valabilă pentru toate organismele, alcătuită din
membrană, citoplasmă şi nucleu.

Nucleul este alcătuit din matrice sau suc nuclear, cromatină sau cromozomi,
nucleoli şi anvelopă nucleară . În compoziţia nucleului intră ADN, ARN, două tipuri
de proteine , diferiţi compuşi organici şi anorganici. Lipidele şi glucidele există în
cantităţi foarte mici, prezente doar în anumiţi componenţi nucleari.
 Datorită componenţilor săi principali, cromozomii, nucleului i s-a acordat o
deosebită atenţie în cercetările de genetică.
Nucleul sau carionul, este un corpuscul sferic sau ovoidal, prezent în
aproape toate celulele plantelor şi animalelor, fiind centrul coordonator al activităţii
celulare. El este situat, de regulă, în centrul celulei şi reprezintă 1/4 - 1/3 din
volumul celulei. Forma, dimensiunile şi numărul nucleilor pot varia de la o celulă la
alta.
Organismele la care nucleul celular este bine conturat şi delimitat de
citoplasmă, au fost denumite eucariote, iar cele cu nucleu difuz, concretizat în
numeroase granule, poartă numele de procariote.
Deşi prezenţa lui în celulă a fost pusă în evidenţă încă din anul 1831 de
către R. BROWN, studiile consacrate morfologiei, compoziţiei şi rolului nucleului în
viaţa celulei, s-au dezvoltat ulterior foarte mult, ceea ce a dat naştere unei ramuri
speciale a citologiei, consacrată studiului lui, denumită cariologie.
Nucleul măsoară 5-10 microni în diametru şi este mai voluminos în celulele
tinere decât în cele adulte.
Chimic, nucleul este compus, în principal, din proteine (80% din greutatea
uscată), ADN, ARN, fosfolipide şi ioni de Ca ++, Mg++, Na++. Nucleul este sediul
sintezei ADN-ului şi are rol principal în procesul ereditar celular, fiind în acelaşi
timp centrul de sinteză al ARN-ului mesager, care îndeplineşte funcţia de
transmiţător al mesajului genetic de la ADN la proteine. Nucleul controlează
metabolismul general al celulei şi ia parte activă la diviziunea celulară.

În timpul interfazei, se evidenţiază principalele structuri existente în nucleu şi

anume:
a. membrana nucleară;
b. cromatina;
c. nucleolul;
d. ribozomii;
e. sucul nucleolar, denumit şi cariolimfă;
f. cromozomii.
a. Membrana nucleară este o formaţiune foarte fină, ce delimitează nucleul
de citoplasmă. Ea este formată din două foiţe lipoproteice, groase de 50-100 Å
fiecare: una externă, de natură citoplasmatică, ce continuă membranele reticulului
endoplasmatic şi alta internă, care face legătura cu sucul nuclear.
Membrana nucleară este prevăzută cu numeroase orificii (pori), prin care se
realizează schimbul permanent de substanţe între nucleu şi citoplasmă. Cercetările
întreprinse asupra structurii chimice a membranei nucleare, arată că ea este
formată din proteine fibrilare în care intră aminoacizi, la care se adaugă complexe
lipoproteice şi ARN.
b. Cromatina este reprezentată printr-o formaţiune filamentoasă subţire şi
care are drept constituent principal ADN-ul. Filamentele de cromatină reprezintă un
fapt trecător în viaţa celulei, pentru că forma filamentoasă se menţine numai în
interfază. În cursul fazelor de diviziune celulară, aceste filamente se fragmentează
în porţiuni denumite cromozomi. La începutul diviziunii, filamentele au o grosime
redusă, însă, pe măsură ce parcurg celelalte faze ale diviziunii, ele se îngroaşă şi
iau forma unui ghem, denumit spirem.
Din punct de vedere chimic, cromatina conţine, pe lângă ADN şi ARN şi
proteină nucleară, reprezentată prin histone şi proteine acide.
c. Nucleolul este un organit nuclear care poate fi observat la microscop în
interfază. În nucleu există unul sau mai mulţi nucleoli.

Formarea şi dezvoltarea nucleolilor este condiţionată de o anumită regiune a

cromozomului, denumită organizator nucleolar.
Se consideră că nucleolul controlează ritmul diviziunii celulare, el fiind
prezent în celulă începând cu telofaza, până la sfârşitul profazei.
Nucleolul este alcătuit din două părţi distincte: nucleonema, care este o
formaţiune nucleolară sau fibrilară, iar alta difuză, situată în interiorul şi în jurul
nucleonemei, numită parsamorfa, care în timpul diviziunii celulare difuzează în
citoplasmă şi din materialul său se formează ribozomii. Nucleonema rămâne
prezentă permanent în celulă, fiind legată de zona organizatorului nucleolar al
cromozomilor. Substanţa difuză (amorfă), este alcătuită din ARN, iar nucleonema
din ADN.
Prin metoda radiografiei, s-a confirmat faptul că nucleolul este centrul de
sinteză al ARN. Substanţa amorfă, care conţine ARN, trecând din nucleu în
citoplasmă, demonstrează că nucleolul are rol genetic, fiind purtător de informaţie
ereditară. Locul nucleolului pe cromozom se menţine de la o generaţie la alta. El
are o reacţie bazică şi se colorează cu substanţe acide.
 d. Sucul nuclear se mai numeşte şi cariolimfă sau nucleoplasmă. Este un
lichid transparent şi omogen, alcătuit din aminoacizi şi proteine nucleare şi
reprezintă mediul în care se produc toate transformările cromozomilor. După unii
autori , sucul nuclear ar conţine ADN şi ribozomi.
Analizând datele referitoare la compoziţia chimică a constituenţilor nucleari,
putem aprecia că în nucleu intră: ADN, ARN, proteine nucleare, lipide, lipoproteine,
enzime, precum şi o serie de constituenţi anorganici (Na, K, Ca, Mg, Cu şi Fe).
Cantitatea de ADN din nucleu este relativ constantă în cadrul aceleiaşi specii, însă
diferă de la o specie la alta. La majoritatea nucleilor au fost puse în evidenţă
proteine specifice, cu un conţinut bogat în arginină şi lizină, numite histone.

Tipuri de cromozomi

a b c
d

Tipuri de cromozomi: a-cromozom metacentric; b-cromozom

submetacentric;c-cromozom subtelocentric; d-cromozom telocentric.

Caracteristicile morfologice ale cromozomilor

Caracteristicile morfologice ale cromozomilor se exprimă prin: număr, formă,
mărime, individualitate, dispunere în perechi, continuitate.
Numărul, forma, mărimea şi caracterele morfologice generale ale
cromozomilor dintr-o celulă somatică, constituie cariotipul unui individ sau al unei
specii. Cariotipul este cunoscut ca un criteriu de identificare a speciilor.
a. Numărul cromozomilor variază de la o specie la alta şi este relativ stabil
pentru indivizii aparţinând unei unităţi taxonomice.
b. Forma cromozomilor. Apreciată după aspectul lor în metafază şi anafază, când
ating maximum de contracţie, forma cromozomilor constituie un caracter de gen sau
specie.

În funcţie de poziţia centromerului pe cromozom, aceştia pot fi:

- metacentrici, când centromerul împarte cromozomul în două braţe egale,
din care cauză ia forma literei V;
- submetacentrici, când centromerul împarte cromozomul în două braţe
inegale; partea lungă formează braţul distal, iar partea scurtă braţul proximal,
cromozomul luând forma literei L;
- telocentrici sau acrocentrici, când centromerul este amplasat terminal la
unul din capetele cromozomului, din care cauză cromozomul ia forma de bastonaş.
După numărul de centromeri, cromozomii pot fi:
- acentrici, când nu au centromer şi nu se pot orienta spre polii celulei şi
dispar;
- policentrici, când au mai mulţi centromeri.
-
Numărul de cromozomi din celulele somatice (2n) la câteva specii
de plante şi rase de animale

Specia de plante 2n Specia de animale 2n

Triticum monoccocum 14 Homo sapiens 46
Triticum durum 28 Equus caballus 66
Triticum aestivum 42 Bos taurus 60
Secale cereale 14 Sus scrofa 40
Hordeum sativum 14 Ovis aries 54
Zea mays 20 Canis familiares 78
Solanum tuberosum 48 Mus musculus 40
Helianthus annuus 34 Cavis cobaya 64
Avena sativa 42 Oryctolagus cuniculus 44
Brassica oleracea 18 Gallus domesticus 77,78
Beta vulgaris 18 Rana esculenta 26
Glycine soya 40 Felis domestica 38
Medicago sativa 32 Musca domestica 12
 TIPURI PARTICULARE DE CROMOZOMI

Pe lângă tipurile obişnuite de cromozomi din celulele somatice (autozomi şi

heterozomi), studiile au evidenţiat şi unele tipuri particulare de cromozomi, care se
deosebesc prin mărime, formă, comportare, structură şi funcţie. Se cunosc mai
multe tipuri particulare de cromozomi şi anume:
a. cromozomi perie de lampă sau păroşi;

Cromozom perie de lampă: a-bivalent; b-secţiune printr-un

cromozom; c-structura unei bucle şi a cromonemelor (după I. Drăcea,

1972)

b. cromozomi uriaşi sau politeni;

Cromozomii uriaşi din glanda salivară a larvei femele de

Drosophila: 1-cromozomul sexului; 2-cromozomul II; 3-
cromozomul III; 4-cromozomul IV.
c. cromozomi suplimentari (cromozomi B).

În urma diviziunii heterotipice rezultă, pe de o parte, reducerea numerică a

cromozomilor celulei (se înjumătăţeşte), iar pe de altă parte, cromozomii pot suferi
modificări calitative ca urmare a fenomenelor sinaptice ale profazei I, unde se pot
produce schimbări între cromozomi şi respectiv noi combinaţii de gene.