CASA MARAMUREŞEANĂ

Casa este un semn, o marcă de cultură şi civilizaţie a unui popor. În ea

este incorporat un sistem existenţial, filozofic şi de aceea se constituie în în
element de identitate culturală, locală, zonală, naţională chiar. Satul
maramureşean, până în primele decenii ale secolului nostru, era pus sub
semnul ,,civilizaţiei lemnului”. Toate componentele gospodăriei tradiţionale,
de la poarta de intrare până la casă, erau din lemn, dar din lemn erau şi
morile şi pivele, vâltorile şi uleierniţele, dar şi construcţiile administrative
(primăriile, şcolile). Din lemn erau şi semnele de morminte – crucile şi
troiţele de notar şi ca o culme şi sinteză a geniului creator ţărănesc, bisericile
maramureşene.
Este greu de stabilit din perspectivă istorică de când locuieşte
maramureşeanul român în casă. Ştim sigur că de când vorbeşte româneşte,
casa este locuinţa sa şi de aceea am dat acest titlu materialului de faţă, pentru
că locuinţa poate fi şi bordeiul şi coliba şi cortul, de ce nu? Românul
maramureşean locuieşte în casă, stau mărturie cuvinte care aparţin fondului
principal de cuvinte al limbii române – toate de origine latină – şi care
denumesc elementele ce compun tehnici de lucru, sisteme constructive,
structuri, astfel: casa (construcţia în sine), mur (soclul de piatră pe care este
aşezată casa), ,,a murui” pardoseala din pământ sau peretele, uşa, fereastra,
perete, tindă, casă (camera de locuit), cămară, cuptor, ,,aria” casei, uşori,
acoperiş, cunună, corni etc. lemnul, fiind un material perisabil, îngreunează
găsirea dovezilor arheologice în această privinţă.
Numărul mare de case ţărăneşti care poartă inscripţii şi datări certe din
secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, păstrate funcţional până în zilele
noastre, sunt dovezi că la acea dată acest tip de locuinţă era generalizat în tot
Maramureşul şi răspundea cerinţelor vieţii. Dacă acest tip de locuinţă (casă
cu trei încăperi – casa, tinda şi cămara) a rezistat până în zilele noastre, se
poate concluziona că până să ajungă la acest model au trebuit 4 – 5 secole.
Inscripţiile amintite, în general poarta, datarea, numele proprietarului
sau al meşterului, numele unor demnitari locali, consemnează evenimente
deosebite. Inscripţiile sunt şi monumente de limbă. În general sunt amplasate
pe pragul de sus al ancadramentului uşii de intrare, pe stâlpii laterali ai
acestora şi precaut pe meşter grindă. Iată câteva exemple de asemenea
inscripţii care sunt dovada unui înalt grad de cultură al oamenilor locului în
acea epocă. Casa Botizan (Boroica din Strâmtura) are pe ancadrament
inscripţia, descifrată parţial ,,Anul Domnului – 1700 – … Pop”. Inscripţia
este completată cu embleme solare, stelare, simboluri creştine şi păsări
stilizate. Casa familiei Codrea din Berbeşti: AEDIFICAVIT (F.L.S.M) A:
1704 M: KILIUS VOLPHANSI (Ridicată…anul 1704…fiul lui Lupu). Casa
familiei Cupcea din Călineşti poartă data In cifre arabe 1710; la fel
ancadramentul unei case din Onceşti consemnează data 1744; Casa Bizău
din Cuhea (Bogdan-Vodă), pe meşter grindă poartă inscripţia în latină, care
în traducere românească înseamnă următoarele: ,,Această casă construită şi
înfrumuseţată de Cozma şi fiul său Ştefan în anul 1752 spre cinstirea lui
Dumnezeu şi a Sfintei Treimi şi spre adorarea Sfintei Fecioare şi în cinstirea
tuturor sfinţilor.”
Majoritatea din aceste case, astăzi sunt declarate monumente şi s-au
restaurant în cadrul Muzeului etnografic din Sighetu-Marmaţiei şi Baia-
Mare.
Mai amintim aici casa Pop ,,Tomanu” din Berbeşti, astăzi transportată
şi restaurată în Muzeul satului din Bucureşti. Ea poartă pe meşter grindă
următoarea inscripţie în litere chirilice: ,,DIN ÎNDEMNUL TATĂLUI ŞI
AJUTORUL FIULUI ŞI SĂVÂRŞIREA SFÂNTULUI DUH, MEŞTER
PAŞCU DE PE SĂLAŞTE SE ROAGĂ CA SĂ-L POMENEŞTI ÎN SFINTELE
RUGĂCIUNI. ACEASTĂ CASĂ AU FĂCUT POP GHEORGHE ÎN ANUL
DOMNULUI 1775 A DOUA JOI DUPĂ FLORII.”
Iată că maramureşenii au simţit nevoia să-şi înnobileze casele, pe
lângă elementele artistice şi de arhitectură şi cu asemenea consemnări care le
conferă valori în plus.
Desigur că se pot spune multe lucruri despre materialul din care sunt
construite aceste case: stejar, gorun, brad, molid, despre componentele
construcţiei: tălpi, stâlpi, pereţi, corni şi acoperiş ori despre materialul
caselor. Apoi despre construcţia caselor până la al II-lea Război mondial,
între 1945, 1989 şi după 1989.
La întrebarea pe care firesc şi-o pune referitor la casă cel care intră în
contact cu valorile culturii populare române, vom răspunde prin cuvintele
marelui savant Romulus Vuia: ,, Casa este adăpostul în care se nasc, trăiesc
şi mor generaţii, din a căror succesiune continuă, se încheagă viaţa milenară
a unui neam. Ea a fost adăpostul şi mărturia continuă a vieţii familiale şi
economice a păturii rurale; ea constituie, prin urmare, capitolul cel mai
însemnat din studiul civilizaţiei noastre populare. Fiecare casă ţărănească
este un mic muzeu popular, în care fiecare obiect ca şi fiecare numire a lui
prezintă o mărturie din evoluţia vieţii şi civilizaţiei neamului nostru.”

Prof. Dr. Mihai Dăncuş