PIAŢA MONETARĂ

După ce veţi studia aceasta unitate veţi putea înţelege:

• Ce sunt banii şi care sunt funcţiile lor
• Ce sunt băncile şi care este rolul lor în cadrul economiei de piaţă
• Care sunt componentele masei monetare şi conţinutul acestora
• În ce constă acţiunea agenţilor bancari asupra ofertei de monedă
• Cum se formează şi care sunt motivele cererii de monedă
• Cum se realizează echilibrul pieţei monetare

1. Moneda şi rolul său în economie

2. Sistemul bancar
3. Oferta de monedă
4. Cererea de monedă
5. Echilibrul pieţei monetare

Apariţia şi evoluţia banilor este strâns legată de dezvoltarea producţiei şi a

schimbului de bunuri. Orice economie de piaţă se bazează pe existenţa unui sistem bancar
care, împreună cu alte instituţii, acţionează în vederea unei bune funcţionări a acesteia.

1. Moneda şi rolul său în economie

Moneda reprezintă ansamblul mijloacelor de plată utilizabile în mod direct pentru
reglarea tranzacţiilor pe diferite pieţe. Ea reprezintă un activ general acceptat şi de
utilitate pentru toţi agenţii economici participanţi la schimb. Recunoaşterea generală şi
utilizarea monedei în tranzacţii este însă condiţionată de încrederea deţinătorilor în
valoarea ei.
Utilitatea banilor este indirectă, fiind legată de utilitatea bunurilor şi serviciilor
posibile de achiziţionat de pe piaţă. Funcţiile atribuite banilor sunt urmatoarele:
• mijloc de schimb
• mijloc de plata
• mijloc de rezervă
• mijloc de evaluare (etalon al valorii)

2. Sistemul bancar
Băncile reprezintă instituţii financiare care mobilizeaza disponibilitati financiare
si le repartizeaza agenţilor economici solicitanţi asigurând funcţionarea echilibrată a
economiei.

1
 Prin colectarea, transferul şi repartizarea disponibilităţilor financiare băncile
asigură legătura dintre unităţile economice aflate în căutare de fonduri şi cele care dispun
de fonduri şi urmăresc realizarea unor plasamente rentabile.
• Funcţiile îndeplinite de sistemul bancar sunt, în principal, următoarele:
• Atragerea de disponibilităţi monetare, temporar disponibile de la diferiţi
agenţi economici.
• Acordarea de credite agenţilor economici, la solicitarea acestora, în
vederea completării capitalurilor proprii.
• Gestionarea conturilor deponenţilor.
• Crearea de instrumente financiare proprii şi efectuarea de tranzacţii cu
asemenea instrumente.
• Vânzări – cumpărări de valută şi alte operaţiuni valutare.
In general, sistemul bancar este alcatuit din banca centrala si băncile comerciale.
Functiile anterior mentionate corespund bancilor comerciale. Banca centrala indeplineste
la randul sau si alte functii care tin de pozitia sa speciala in cadrul oricarui sistem bancar.
In Romania, banca centrala este o instituţie publică independentă, avand drept obiectiv
fundamental, conform statutului sau, asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

3. Oferta de monedă
Rolul activ pe care îl joacă moneda de economie presupune mai întâi cunoaşterea
şi definirea masei monetare şi a componentelor sale.
Masa monetară reprezintă ansamblul mijloacelor de plată, respectiv de
lichiditate, existente la un moment dat într-o economie. Ea reprezintă o mărime care
include în structura ei disponibilitatile monetare propriu-zise si disponibilitatile
semimonetare.
Disponibilitatile monetare propriu-zise se refera la active caracterizate prin
lichiditate perfectă, care se pot converti rapid în bunuri şi servicii sau stinge imediat o
datorie.
Disponibilitatile semimonetare cuprind instrumente monetare cu un grad de
lichiditate mai scăzut decat activele din prima componenta, indeplinind functiile
monedei. Efectuarea operatiunilor de transformare in bani lichizi presupune un consum
de timp, fara a exista riscul diminuarii marimii activelor respective.
Analiza detaliată a masei monetare presupune recurgerea la agregatele monetare.
Agregatul monetar reprezintă o parte constitutivă a masei monetare, parte autonomizată
prin funcţiile ei specifice, prin agenţii economici specializaţi care emit instrumentele de
schimb şi de plată, prin instituţiile financiar-bancare care le pun în circulaţie, prin
fluxurile reale pe care le mijlocesc.
Agregatele monetare pot fi definite prin integrarea succesivă a produselor
monetare create în scopul asigurării lichidităţii agenţilor financiari sau nefinanciari. In
Romania s-au conturat doua agregate monetare: M1, care se refera la banii propriu-zisi si
M2, care priveste cvasibanii. Agregatul monetar - M1, reprezintă masa monetară în sens
restrâns. El grupează în structura sa numerarul, bancnote şi moneda divizionară, precum
şi banii de cont din disponibilităţile în conturi la vedere. Reprezentând partea cea mai
activă a masei monetare sau lichiditatea primară, aceste componente răspund întru totul
conţinutului monedei şi facilităţilor sale. Banii în sens restrâns pot fi transformaţi fără
costuri tranzacţionale suplimentare în quasi-bani.
Cel de al doilea agregat monetar - M2, reprezintă masa monetară în sens larg. El
cuprinde în plus faţă de M1 ansamblul plasamentelor la termen şi în vederea

2
economisirii: economiile populatiei, depozitele la termen si conditionate, depozitele in
valuta ale rezidentilor. Această parte reprezintă lichiditatea secundară sau quasi-moneda.
Una dintre cele mai importante componente ale masei monetare şi care
înregistrează o dinamică accentuată o reprezintă depozitele bancare. Controlul ofertei de
monedă, de care responsabilă este banca centrală, presupune supervizarea activităţii
celorlalte bănci în procesul creaţiei monetare.
În asigurarea ofertei de monedă sunt implicaţi trei categorii de agenţi monetari:
băncile comerciale, banca centrală şi Trezoreria. Acestia sustin procesul de asigurare cu
lichidităţi a economiei, ceea ce imprimă o tendinţă ascendentă masei monetare şi o
schimbare a structurii sale.
Bancile comerciale pot crea moneda in urma creditarii agentilor economici. Acest
proces este cunoscut drept expansiunea depozitelor la vedere sau multiplicatorul
creditului.
Acordarea creditelor se va face însă în limita permisă de rata rezervelor obligatorii
(minime). Aceasta acţionează în sensul reducerii posibilităţilor de multiplicare a
creditului, fiecare depozit fiind diminuat prin cedare parţială băncii centrale. Noile credite
vor creşte sumele în conturile beneficiarilor şi mai departe ale celor în favoarea cărora se
fac plăţile. Ele vor ajunge sub formă de depozite la alte bănci care vor proceda în mod
analog. Masa monetară va spori astfel în "unde" succesive însă din ce în ce mai lent
datorită rezervelor obligatorii.
Pentru ilustrarea procesului de multiplicare al creditului vom folosi un exemplu.
Rata rezervelor minime este 25%, iar depozitul iniţial este 5000 unităţi monetare.
Dacă rata rezervelor obligatorii este r, rezultă că multiplicatorul creditului este K =
1/r, adică inversul ratei rezervelor obligatorii. În exemplul de faţă, multiplicatorul este 4,
iar creşterea masei monetare este 15000 u.m.
Modificarea ratelor rezervelor obligatorii poate asigura expansiunea masei
monetare într-o măsură mai mare sau mai mică.. Variaţia cotelor rezervelor obligatorii
reprezintă totodată şi un instrument de politică monetară.

Oferta de monedă este independentă de rata dobânzii. Cum oferta de monedă este
determinată, aşa cum s-a văzut prin acţiunea sectorului bancar, curba ofertei de monedă
apare sub forma unei perpendiculare pe abscisă (figura1).

Figura 1. Oferta de monedă

M
Rata mmoneda
dobanzii(i) monATL

Cantitatea
oferita de moneda (M)

3
 4. Cererea de monedă
În general, se acceptă existenţa mai multor motive ale deţinerii de monedă. Unele
sunt de natură economică, iar altele au o determinare psihologică.
Un prim motiv al cererii de bani este cel tranzacţional. El derivă din funcţia
banilor de mijloc de schimb. Banii sunt ceruţi pentru că prin intermediul lor se pot
efectua tranzacţii. Cererea de monedă apare în tradiţia clasică ca o modalitate indirectă a
cererii de bunuri. Ecuaţia schimburilor a lui I. Fisher exprimă relaţia dintre cererea şi
oferta de moneda:
M V = P T,
unde
M = cantitatea de monedă
V = viteza de circulaţie a banilor
P = nivelul general al preţurilor
T = volumul tranzacţiilor în termeni reali
J. M. Keynes apreciaza că moneda este cerută şi ca bun în sine, nu doar pentru a
facilita achiziţia altor bunuri. În acest sens, el identifică trei mobiluri (motivatii) ale
cererii de bani exprimată prin "preferinţa pentru lichiditate":
(1) Motivul tranzacţional (venitului); menajele obţin şi încasează venituri la
intervale diferite de timp, în timp ce cheltuielile acestora au o frecvenţă mai mare.
Aceasta obligă în orice moment la păstrarea unei părţi din venituri sub formă lichidă.
(3) Motivul precauţiei; reţinerea unei cantităţi de bani sub aceeaşi formă (lichidă)
este datorată unor circumstanţe imprevizibile precum cheltuieli neaşteptate în viitor sau
achiziţii avantajoase.
(4) Motivul speculaţiei; orice speculant este animat de perspectiva câştigului de
capital. El aplică în practică principiul de a cumpăra ieftin şi de a vinde scump.
Pornind de la aceste mobiluri, Keynes construieşte o funcţie a cererii de monedă
notată cu L şi care are două componente:
• Componenta L1 reprezintă cantitatea de bani cerută de agenţii economici
derivând din motivul tranzacţional şi cel prudential. Factorul esenţial care influenţează
această componentă îl constituie nivelul venitului naţional (Y). Relaţia este directă,
creşterea venitului naţional determinând creşterea cererii de bani şi invers:
L1 = L1 (Y) cu L’1 > 0
• Componenta L2 reprezintă cererea de monedă în scopul speculaţiei.
Reprezentând preţul renunţării la lichiditate, creşterea ratei dobânzii stimulează preferinţa
pentru deţinerea activelor financiare şi deci renunţarea la lichiditate. În schimb, atunci
când rata dobânzii se diminuează preferinţa pentru lichiditate este stimulată în dauna
deţinerii activelor financiare. Deci relaţia dintre cererea de monedă în scop speculativ şi
rata dobânzii este invers proporţională:
L2 = L2 (i) cu L’2 < 0

Cererea totală de monedă se obţine prin însumarea funcţiilor L1 şi L2:

L (Y, i) = L1 (Y) + L2 (i)

4
 Reprezentarea grafica a cererii de moneda este realizata in figura 2.

Figura.2 Cererea de bani

Rata
dobânzii

L2
im

0
Cantitatea cerută
de monedă

5. Echilibrul pieţei monetare

Piaţa monetară reprezintă întâlnirea şi confruntarea între cererea de monedă şi
oferta de monedă. Figura 10.3 surprinde pe acelaşi grafic cererea şi oferta de monedă.
Coordonatele punctului de intersecţie al celor două curbe. (M*, i*) determină simultan
rata dobânzii şi cantitatea de monedă tranzacţionată la echilibru.

Figura 3. Echilibrul pe piaţa monetară

Rata Oferta de
dobânzii monedă

Cererea de
i* monedă

0 M* Cantitatea de
monedă

Dacă rata dobânzii ar fi superioară nivelului său de echilibru ar exista un exces al

ofertei de monedă în raport cu cererea de monedă. În mod similar, rata dobânzii aflată
sub nivelul său de echilibru, stimulează cantitatea ceruta, rezultand un exces al cererii de
moneda in raport cu nivelul ofertei de monedă. Ajustarile produse la nivelul cantitatii
cerute si, respectiv, oferite orienteaza rata dobanzii spre nivelul sau de echilibru.

5
 Termeni cheie
Monedă Bancă Bancă de emisiune Bancă comercială Masă monetară Numerar
Monedă de cont Depozite la termen Disponibilităţi băneşti propriu-zise Disponibilităţi
semimonetare Agregat monetar Multiplicatorul creditului Trezoreria Cererea de
monedă Oferta de monedă Motivul venitului Motivul întreprinderii Motivul precauţiei
Motivul speculaţiei Piaţa monetară

 Întrebări de verificare
1. Ce sunt banii şi care sunt funcţiile lor?
2. Prezentaţi rolul Băncii Centrale în economie.
3. Prezentaţi funcţiile sistemului bancar.
4. Care sunt componentele masei monetare. Prezentaţi diferenţa dintre ele.
5. Care sunt mobilurile cererii de bani, după J. M. Keynes?
6. Când apare echilibrul pe piaţa monetară. Reprezentaţi grafic.

 Teste grilă

1. În perioada t0-t1 puterea de cumpărare a banilor se reduce cu 20%, viteza de circulaţie a

banilor creşte de 2 ori, iar volumul bunurilor economice creşte cu 100%. În aceste
condiţii masa monetară:
a) creşte cu 100%;
b) scade cu 25%;
c) scade cu 50%;
d) creşte cu 25%;
e) creşte cu 50%.

2. Cota rezervelor obligatorii ale băncilor este de 20%. Sporul de monedă scripturală
creată de sistemul bancar ca urmare a unui depozit iniţial de 2 miliarde u.m este: a) 20
mild. u.m.; b) 10 mild; c) 8 mild; d) 5 mild; e) 2 mild.
Obs: ∆M = M0 * k
Unde, ∆M = sporul de monedă, M0 = masa monetară iniţială, depozitul iniţial; k =
multiplicatorul creditului = 1/r, r= rata rezervelor obligatorii.

3. Cererea de monedă pentru motivul tranzacţional este L1 = 50 + 0,5Y, unde Y este

venitul agregat. Cererea de monedă pentru motivul speculativ este L2 = 50 – 125i, unde i
este rata dobânzii. Dacă oferta de monedă este 325 u.m, iar venitul agregat este 500 u.m,
atunci rata dobânzii va fi: a) 10%; b) 15%; c) 20%; d) 25%; e) 30%.

4. Nu este instrument al politicii monetare:

a) cota rezervelor obligatorii;
b) cumpărările de titluri guvernamentale de către banca centrală;
c) vânzările de titluri guvernamentale de către banca centrală;
d) consumul guvernamental de bunuri şi servicii;
e) rata dobânzii.

6
5. Băncile comerciale au capacitatea de a crea monedă:
a) tipărind numerar;
b) acordând credite;
c) cumpărând titluri guvernamentale;
d) acceptând depozite;
e) nu pot crea monedă.

6. Emisiunea de monedă poate fi realizată de:

a) bursa de valori;
b) orice bancă comercială;
c) ministerul finanţelor;
d) banca centrală;
e) banca centrală şi băncile comerciale.

7. O scădere a ratei rezervelor obligatorii determină:

a) scăderea masei monetare aflată în circulaţie;
b) creşterea masei monetare aflată în circulaţie;
c) scăderea ratei şomajului;
d) nu influenţează masa monetară.

8. Cererea de bani este:

a) direct legată de produsul intern brut şi de rata dobânzii;
b) direct legată de produsul intern brut şi invers de rata dobânzii;
c) invers legată de produsul intern brut şi direct de rata dobânzii;
d) invers legată de produsul intern brut şi de rata dobânzii.

9. Cererea de bani pentru motivul tranzacţional depinde de:

a) producţia de bunuri şi servicii;
b) depozitele bancare;
c) rata dobânzii;
d) cursul de schimb;
e) salariile nominale.

10. Printre măsurile de restrângere a masei monetare nu se numără:

a) creşterea ratei dobânzii;
b) creşterea cotei rezervelor obligatorii;
c) scăderea ratei dobânzii;
d) vânzarea de titluri de stat de către banca centrală;
e) vânzarea de valută de către banca centrală.
11. Reducerea ratei dobânzii are ca efect:
a) creşterea solicitărilor de credite; b) reducerea solicitărilor de credite; c) descurajarea
investiţiilor; d) creşterea dorinţei de economisire; e) reducerea ofertei de bunuri şi
servicii.

7
12. Dacă viteza de rotaţie a monedei creşte cu 50%, rata inflaţiei este 50%, indicele
volumului bunurilor economice marfare este 150%, atunci modificarea relativă a masei
monetare este de:
a) 100%; b) 50%; c) 150%; d) 225%; e) imposibil de determinat.
R: Se folosesc relaţiile: Ri = Ip – 100% şi Mv = PY

13. În T1 faţă de T0, masa monetară în circulaţie creşte cu 200%. Dacă în acelaşi interval
valoarea tranzacţiilor pe piaţă sporeşte cu 50%, viteza de rotaţie a monedei:
a) creşte cu 50%; b) scade cu 150%; c) creşte cu 100%; d) scade cu 100%; e) scade
cu 50%.
14. Banii păstraţi de menaje şi firme cu scopul de a achiziţiona bunuri şi servicii
reprezintă:
a) cerere de bani pentru tranzacţii; b) cerere de bani pentru motivul precauţiei;
c) cerere de bani pentru motivul speculativ; d) cerere totală de bani;
e) viteza de rotaţie a monedei.
15. Oferta de monedă este de 30.000, iar valoarea producţiei = 90.000. Dependenţa
vitezei de rotaţie a monedei de rata reală a dobânzii (exprimată în %) este dată de relaţia:
v = 1,5 + 0,75 r.
Să se determine: rata reală a dobânzii care asigură echilibrul pieţei monetare şi rata
reală a dobânzii pentru situaţia în care preţul (P) creşte cu 10%, iar producţia cu 20%.
a) 2%, 10%;
b) 15%, 40%;
c) 8%, 3,5%;
d) 3%, 1,4%;
e) 2%, 3,2%.

BIBLIOGRAFIE:

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie” Ediţia a

opta, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 261-278
2. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii”
Ediţia a şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 285-308
3. R.Lipsey-K.Chrystal „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti,
2002, pag.555-597
4. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh, ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005,
pag. 480-505
5. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de
piaţă”, Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 173-192
6. Cătălin Huidumac, „Macroeconomie”, Editura Libertas Publishing, Bucureşti,
2007, pag. 34-61
7. N. Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South
Western, USA, 2004, pag. 627-644