Universitatea ORADEA

Facultatea de Ştiinţe Economice

Specializarea : Managment in administratia publica
Masterat anul I

Diagnosticul economico – financiar, parte

componenta a evaluarii intreprinderii
Studiu la SC SACO SA

Studenti: Santa ( Kovacs) Anna-Maria

Corha( Tarau ) Violeta
Butescu Ludmila
Rittinger Iosif
Grupa MAP
 CUPRINS

Pagina

Introducere........................................................................................................3
1. Analiza echilibrului.......................................................................................4
1.1.Situatia neta ................................................................................................5
1.2.Fondul de rulment ......................................................................................5
1.3. Nevoia de fond de rulment ........................................................................6
1.4.Trezoreria neta........................ ....................................................................7
1.5. Cash-flow ..................................................................................................7
2. Analiza rezultatelor intreprinderii.................................................................8
2.1. Soldurile intermediare de gestiune.............................................................9
2.2. Capacitatea de autofinantare......................................................................12
3 Diagnosticul financiar al rentabilitatii...........................................................13
3.1. Diagnosticul rentabilitatii economice........................................................14
3.2.Rentabilitatea financiara.............................................................................14
3.3. Ratele de marja..........................................................................................15
4. Ratele de structura a capitalurilor.................................................................16
4.1. Ratele de finantare a activelor fixe............................................................16
4.2. Rata levierului ..........................................................................................16
4.3.Rata datoriilor financiare............................................................................16
4.4. Rata independentei financiare...................................................................16
4.5.Ratele de lichiditate si solvabilitate............................................................17
Anexa 1- Bilant contabil la 31.12.2003............................................................18
Anexa 2- Bilant contabil la 31.12.2004............................................................22

2
 INTRODUCERE

Analiza financiara are ca obiect evaluarea politicii financiare a întreprinderii

într-o perioada trecuta si facilitarea luarii în cadrul acesteia a unor decizii viitoare.
Ea investigheaza doua domenii importante:
- echilibrul financiar
- - rentabilitatea
Analiza atenta a contului de rezultate este indispensabila pentru efectuarea
analizei financiare. Astfel, analiza financiara se sprijina pe documentele
întreprinderii dar utilizeaza si alte surse de informare. Pe lânga un studiu strict al
conturilor si bilantului, analiza financiara urmareste specificul activitatii
întreprinderii, calitatea echipei de conducere, motivarea personalului,
performantele si tehnologia aplicata. Rezultatele acestei analize pot fi utilizate fie
în interiorul întreprinderii si serveste conducerii acesteia, fie în exteriorul
întreprinderii, atunci când este solicitata de catre partenerii acestuia. Când
problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar
intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acţionarii actuali sau salariaţii. Obiectivul
urmărit în acest caz este de a detecta eventuale situaţii de dezechilibru financiar şi
de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe
identificarea originii şi cauzelor dezechilibrelor, pe de o parte, iar pe de altă parte,
pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor.
Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar
extern) utilizatorii pot fi analiştii financiari, acţionarii potenţiali, organisme
bancare şi financiare sau chiar statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară
a întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-şi onora
obligaţiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii),
precum şi valoarea întreprinderii.
De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar
fie pentru acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru
luarea deciziilor de pătrundere în capitalul unei întreprinderi (acţionari potenţiali
sau alte întreprinderi).
Atât analiza pe plan intern cât şi cea externă au ca obiectiv aprecierea
performanţelor întreprinderii şi a riscurilor la care aceasta este pusă şi urmăresc:
analiza rentabilităţii; analiza riscului şi analiza valorii întreprinderii.
De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăţi sau când
cineva cere o astfel de lucrare. Independent de rezultatele înregistrate de
întreprindere sau de desfăşurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic

3
financiar trebuie să aibă loc periodic. Diagnosticul financiar identifică factorii
favorabili si nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii.
De cele mai multe ori informaţiile diagnosticului financiar trebuie completate
cu informaţii referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a
sectorului de activitate), informaţii referitoare la potenţialul tehnic şi uman,
potenţial comercial şi juridic, managementul întreprinderii (informaţii dependente
de întreprinderi). Toate aceste elemente influenţează performanţele financiare ale
întreprinderii determinând, în final, competitivitatea acesteia.
Folosind metode şi tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea
situaţiei financiare trecută şi actuală, pe baza informaţiilor furnizate pentru luarea
deciziilor de către conducere acesta vizează viitorul.
Informaţiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate
din situaţiile financiare simplificate care cuprind: bilanţul, contul de profit şi
pierdere, anexa la bilanţ.

1. Analiza echilibrului financiar

Analiza lichiditate-exigibilitate, numită în practica ţărilor occidentale analiză

patrimoniala, are meritul de a pune in evidenţă riscul de insolvabilitate al
întreprinderii. Aceasta consta în incapacitatea intreprinderii de a-şi onora
angajamentele asumate faţă de terţi.
Datele necesare analizei financiare sunt preluate din bilanţul financiar.
Construcţia bilanţului financiar, pornind de la elementele conţinute în bilanţul
contabil, necesită o tratare prealabilă a posturilor de activ şi de pasiv după criteriile
de lichiditate-exigibilitate.

Bilanţul financiar pentru anul 2004 (în mii.lei)

Denumire indicator Anul 2003 Anul 2004
Nevoi permanente: 396401 3246261
Imobilizari necorporale 0 0
Imobilizari corporale 317820 3160910
Imobilizari financiare 78581 85351
Nevoi temporare: 908716 6140494
Stocuri 31268 30062
Creante 310866 2625999
Titluri de plasament 0 0
Disponibilitati 566582 3484433
Total activ 1305117 9386755

4
Capitaluri permanente: 920100 8727354
Capital Social 463025 6203025
Rezerve 741034 2487804
Rezultatul net nerepartizat -283959 36525
Provizioane reglementate mai mari de 0 0
un an
Datorii financiare mai mari de un an 0 0
Resurse temporare: 385017 659401
Furnizori 385017 659401
Datorii salariati 0 0
Datorii buget 0 0
Datorii bancare mai mici de un an 0 0
Total pasiv 1305117 9386755

Numeroşi analişti financiari, pornind de la abordarea juridică a bilanţului,

utilizează conceptul de situaţie netă (SN), estimând contabil valoarea drepturilor ce
le posedă proprietarii asupra întreprinderii.

1.1. Situaţia Neta (SN) =Activ - Datorii totale

SN 2004 =9.386.755 – 659.401 = 8.727.354 mii lei

SN 2003 = 1.305.117 – 385.017 = 920.110 mii lei

Spre deosebire de capitalurile proprii, noţiunea de situaţie netă este mai

restrictivă, excluzând din categoria acestora subvenţiile pentru investiţii şi
provizioanele reglementate ( Situaţia Netă = Capitaluri proprii - Subvenţii pentru
investiţii – Provizioane reglementate ). In situatia SC SACO SA Situatia Neta se
identifica cu capitalurile permanente si proprii, deoarece unitatea nu are datorii pe
termene mai mari de un an si nici subvenţii pentru investiţii , nici provizioane
reglementate.
Situaţia neta pozitivă si crescatoare reflecta o gestiune economică sănătoasă.
Creşterea situaţiei nete marchează, de fapt, atingerea obiectivului major al gestiunii
financiare, şi anume maximizarea valorii întreprinderii, respectiv a valorii
capitalurilor proprii.
1.2. Fondul de rulment permanent, determinat pe baza bilanţului
financiar (bilanţul lichiditate-exigibilitate), constituie un fond de rulment lichiditate
sau fond de rulment financiar (FRF) şi poate fi stabilit prin două modalităţi:

5
 FRF = Capitaluri permanente (excl. amortiz. şi proviz.) - Nevoi permanente
(în valoare netă)

FRF 2004 = 8.727.354 – 3.246.261 = 5.481.093 mii lei

FRF 2003 = 920.100 –396.401= 523.699 mii lei
În exemplul societatii analizate, FRF 2004 pozitiv exprima acea parte a
capitalurilor permanente degajată de etajul superior al bilanţului pentru a acoperi
nevoi de finanţare din partea de jos a bilanţului.
Deoarece FRF este pozitiv, capitalurile permanente finanţează o parte din
activele circulante, după finanţarea integrală a imobilizărilor nete. Această situaţie
pune în evidenţă FRF ca expresie a realizării echilibrului financiar pe termen lung
şi a contribuţiei acestuia la înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt
(întreprinderea poate să facă faţă fără dificultate riscurilor diverse pe termen scurt).

FRF = Activ circulant net (cu lichiditate mai mică de un an) – Resurse
temporare

FRF 2004 = 6.140.494 – 659.401 = 5.481.093 mii lei

În acest mod de calcul, FRF pozitiv evidenţiază surplusul activelor circulante

nete în raport cu datoriile temporare, sau partea activelor circulante nefinanţată de
datoriile pe termen scurt.
Indiferent de modalitatea de calcul, în logica financiară nu există decât un
singur fond de rulment (rezultatele obţinute prin cele două formule coincid).

FRpropriu = Capitaluri proprii - Imobilizări nete

Frpropriu 2004 = 8.727.354 – 3.246.261 = 5.481.093 mii lei
Rezultatul pozitiv al acestei relaţii de calcul este identic cu cel al fondului de
rulment, deoarece unitatea nu are datorii pe termen lung.

1.3 Nevoia de fond de rulment = Nevoi temporare (exclusiv

disponibilităţile) – Resurse temporare (exclusiv credite bancare pe termen
scurt)

NFR 2004 = 2.656.061- 659.401 = 1.996.660 mii lei

NFR 2003 = 342 .134 -385.017 = - 42883

Nevoia de fond de rulment pozitivă semnifică un surplus de nevoi temporare,

în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat.Situaţia în care nevoia de
fond de rulment este pozitivă, poate fi considerată normală, numai dacă este

6
rezultatul unei politici de investiţii privind creşterea nevoii de finanţare a ciclului
de exploatare. În caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidenţia un decalaj
nefavorabil între lichiditatea stocurilor şi creanţelor, pe de o parte, şi exigibilitatea
datoriilor de exploatare, pe de altă parte, respectiv încetinirea încasărilor şi
urgentarea plăţilor.
Nevoia de fond de rulment, determinată potrivit metodologiei prezentate, are
un caracter static. De aceea, se recomandă completarea analizei patrimoniale cu un
studiu dinamic care evidenţiază nevoile „normative” ale ciclului de exploatare
determinate în funcţie de cifra de afaceri, durata stocurilor fizice şi financiare,
intensitatea fluxurilor operaţiilor şi structura costurilor de producţie. Corelaţia
volumului de activitate cu mărimea nevoii de fond de rulment conferă acesteia din
urmă un caracter dinamic.
În cadrul analizei patrimoniale, diferenţa dintre fondul de rulment financiar şi
nevoia de fond de rulment reprezintă trezoreria netă(TN).

1.4.Trezoreria netă = Fond de rulment – Nevoia de fond de rulment

TN 2004 = FRF –NFR = 5.481.093 – 1.996.660 = 3.484.433 mii lei

TN 2003 = FRF –NFR = 523699+ 42.883 = 566.582 mii lei

Trezoreria neta este un indicator care reflecta masura in care s-a realizat
echilibrul financiar pe termen scurt si reprezinta imaginea disponibilitatilor
monetare si a plasamentelor pe termen scurt aparute din evolutia curenta a
incasarilor si platilor respectiv din plasarea excedentului monetar.
Din calculul indicatorului a rezultat o trezorerie netă pozitiva, ceea ce
inseamna ca exercitul financiar s-a incheiat cu un surplus monetar . Acest excedent
de trezorerie se regaseste sub forma disponibilitatilor banesti in conturi bancare si
in casa, firma beneficiind de o autonomie financiara pe termen scurt.
Pe langa aspectul pozitiv reflectat in echilibrul financiar, trezoreria neta
pozitiva excesiv de mare fata de dimensiunile unitatii , ( mai mare decat
imobilizarile totale si jumatate din volumul capitalului permanent si propriu)
reflecta si o risipa de fonduri care ar pute fi investite eficient pentru realizarea de
profit. Trezoreria neta pozitiva se regaseste in banii din contul curent si caseria
unitatii .

1.5. Cash-flow = Trezoreria netă la sfârşitul exerciţiului contabil –

Trezoreria netă la începutul exerciţiului contabil

7
CF 2004 =TN ( 31.12.2004) – TN ( 01.01.2004) = 3.484.433 – 566.582 =
2.917.851 mii lei
Deoarece fluxul monetar net al exerciţiului (cash-flow-ul perioadei
exerciţiului) este pozitiv, capacitatea reală de finanţare a investiţiilor a crescut,
înregistrându-se astfel o crestere a valorii întreprinderii.
Analiza lichiditate-exigibilitate joacă un rol important în diagnosticul financiar,
prin faptul că pune în evidenţă riscul de insolvabilitate cu care se pot confrunta
acţionarii şi creditorii.

2 . Analiza rezultatelor intreprinderii

Sintetizând, pentru o perioadă de activitate dată (de obicei un exerciţiu

financiar), ansamblul fluxurilor economice generatoare de venituri (ca surse de
îmbogăţire) şi cheltuieli (ca surse de sărăcire), contul de profit şi pierdere arată
cum s-a ajuns de la starea patrimonială iniţială la cea finală, reflectate în bilanţurile
de la începutul şi sfârşitul exerciţiului (realizează legătura dintre bilanţul iniţial şi
cel final).
În contul de profit şi pierdere, rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere) se
determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile exerciţiului, indiferent de data
încasării sau plăţii acestora. Acest aspect conduce la diferenţierea fluxurilor de
venituri şi cheltuieli din cadrul contului de profit şi pierdere în două categorii:
fluxuri de venituri încasabile/cheltuieli plătibile şi fluxuri calculate.
Veniturile încasabile cuprind veniturile încasate în cursul exerciţiului şi
veniturile de încasat în exerciţiul următor (livrările de bunuri, executările de
lucrări, prestările de servicii ca şi produsele, lucrările, serviciile în stoc, executarea
unor obligaţii din partea terţilor, venituri excepţionale din operaţii de gestiune, din
cesiunea imobilizărilor, etc.).
Cheltuielile plătibile cuprind cheltuielile plătibile în cursul exerciţiului şi
cheltuielile de plătit în exerciţiul următor (cheltuieli cu materialele şi serviciile
procurate din afară şi consumate, cheltuieli cu personalul, executarea unor obligaţii
de către întreprindere, cheltuieli excepţionale privind operaţiile de gestiune,
impozitul pe profit). Veniturile încasabile/cheltuielile plătibile, majorează şi
respectiv diminuează rezultatul net şi trezoreria, în timp ce veniturile şi
cheltuielile calculate nu au influenţă decât asupra rezultatului, fără a afecta direct
trezoreria întreprinderii (reluări asupra provizioanelor, cote părţi din subvenţii
pentru investiţii virate asupra rezultatului exerciţiului, amortizări şi provizioane
calculate, valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate). Veniturile şi

8
cheltuielile calculate pot influenţa trezoreria întreprinderii numai sub incidenţa
unor aspecte fiscale.
Contul de profit şi pierdere al SC SACO SA pentru anii 2003 si 2004 este
anexat si se gaseste in anexele nr.1 si nr. 2 la prezentul studiu.
Conţinutul informaţional al contului de profit şi pierdere permite aprecierea
performanţelor întreprinderii, evaluate prin soldurile intermediare de gestiune,
capacitatea de autofinanţare şi riscul economic.
Structura contului de profit şi pierdere pe cele trei tipuri de activităţi permite
degajarea unor solduri de acumulări băneşti potenţiale, destinate să îndeplinească o
anumită funcţie de remunerare a factorilor de producţie şi de finanţare a activităţii
viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune (SIG).

2.1. Solduri intermediare de gestiune

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, paliere succesive în

formarea rezultatului final, si cuprind urmatoarele:
Cifra de afaceri cuprinde suma productiei vandute , veniturile din vanzarea
de marfa si veniturile din subventii de exploatare aferente cifrei de afaceri.
Pentru anul 2003 cifra de afaceri este in suma de 4.496.668 mii lei, iar pentru
anul 2004 este in suma de 5.578.125 mii lei, ceea ce inseamna o crestere a cifrei de
afaceri de 124 % in anul 2004 fata de 2003.

Marja comercială (adaosul comercial) vizează în exclusivitate

întreprinderile comerciale sau numai activitatea comercială a întreprinderilor cu
activitate mixtă (industrială şi comercială). Activitatea comercială presupune
cumpărarea şi revânzarea mărfurilor, mărfurile fiind considerate bunuri cumpărate
pentru a fi revândute în aceeaşi stare.
MJ=Venituri din vânzări de mărfuri-Costul de cumpărare al mărfurilor
vândute

MJ 2004= 669.423 – 576306 = 93.117 mii lei

MJ 2003 = 583.902 – 477.257 = 106.645 mii lei
Marja comercială realizată în 2003 şi 2004 demonstrează un excedent din
vânzarea mărfurilor, rezultând obţinerea unui profit din activitatea comercială.
Insa scaderea înregistrată de acest indicator semnifică declin din punct de vedere
financiar, a activităţii comerciale a firmei.

9
 Producţia exerciţiului ( în cadrul activităţii industriale ) include valoarea
bunurilor şi serviciilor „fabricate” de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau
utilizate pentru nevoile proprii.

PE = Producţia vândută + Producţia stocată + Producţia imobilizată -

Reducerea stocurilor

PE 2004 = 4879.162+ 0 + 0 = 4.879.162 mii lei

PE(2003)= 3.912.766 +0 + 0 = 3.912.766 mii lei
Prin raportul PE (2004) / PE(2003)= 1,24 se calculează indicele nominal de
creştere al producţiei întreprinderii, acesta fiind de 24 % rezultând o rată nominală
de creştere a producţiei în anul 2004 faţă de 2003.
Prin raportarea indicelui nominal de creştere al producţiei întreprinderii la
indicele creşterii preţurilor din aceeaşi perioadă se obţine indicele real al creşterii
producţiei întreprinderii, iar din acesta, rata reală a creşterii producţiei realizate de
întreprindere.
Valoarea adăugată exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea
factorilor de producţie, îndeosebi a forţei de muncă şi capitalului, peste valoarea
bunurilor şi serviciilor provenind de la terţi, în cadrul activităţii curente a
întreprinderii.
Valoarea adăugată nu este evidenţiată în contul de profit şi pierdere, dar acesta
din urmă conţine elemente necesare pentru determinarea sa, în special pentru
stabilirea consumurilor provenind de la terţi.

VA=PE+MJ-Consumuri provenind de la terţi

VA 2004 =4.879.162 + 93.117 – 885.447 = 4.086.832 mii lei

VA 2003= 3.912.766 + 106.645 -670232 = 3.349.179 mii lei
Raportul VA(2004)/VA(2003)= 1,22 exprimă o crestere a valorii adăugate în
anul 2004 faţă de 2003, fapt ce influenţează pozitiv rezultatele financiare ale
întreprinderii.
Excedentul brut al exploatării (EBE) sau, după caz, insuficienţa brută
de exploatare (IBE) se stabileşte ca diferenţă între valoarea adăugată (plus
subvenţiile de exploatare), pe de o parte, şi impozitele, taxele şi cheltuielile de
personal, pe de altă parte.

EBE(IBE)=VA+Subvenţii de exploatare-(Impozite, taxe şi vărsăminte

asimilate+Cheltuieli cu personalul)

10
EBE(2004)= 4.086.832 + 29 540- 2.319.871 = 1.796.501mii lei
EBE(2003)= 3.349.179 +0 – 2.728.142 = 621.037 mii lei

Excedentul brut al exploatării exprimă acumularea brută din activitatea de

exploatare (operaţii strict legate de producţia industrială, de activitatea comercială
sau prestări de servicii), resursă principală a întreprinderii, cu influenţă hotărâtoare
asupra rentabilităţii economice şi a capacităţii potenţiale de autofinanţare a
investiţiilor (din amortizări, provizioane, profit).
Rezultatul exploatării (profit sau pierdere) priveşte activitatea de
exploatare normală şi curentă a întreprinderii. Prin deducerea cheltuielilor cu
amortizările (doar amortizările economice justificate, normale, ale imobilizărilor,
surplusul fiind transferat la cheltuielile excepţionale) şi provizioanele din
excedentul brut al exploatării acesta devine un rezultat net al exploatării:

RE=EBE + (Venituri din provizioane pentru exploatare + Alte venituri din

exploatare) - (Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele pentru
exploatare+Alte cheltuieli pentru exploatare)

RE(2004)= 1.796.501 lei +635 –( 57698+1.458.820) = 280.618 mii lei

RE(2003)= 621.037 +1614 – ( 40295 + 531.583) = 50.773 mii lei

Din valorile înregistrate de acest indicator se observă o crestere considerabilă a

acestuia în anul 2004 fata de anul 2003 , cresterea fiind de 5,526 ori in anul 2004
fata de anul precedent.
Rezultatul curent (profit sau pierdere) este determinat atât de rezultatul
exploatării normale şi curente, cât şi de cel al activităţii financiare. Este, deci,
rezultatul tuturor operaţiilor curente ale întreprinderii.

RC = RE+Venituri financiare-Cheltuieli financiare

RC (2004)= 280.618 +68130- 0 = 348.748 mii lei

RC (2003) = 50.773 +31.055 -0 = 81.828 mii lei

Rezultatul curent (profit în 2003 şi profit în 2004) indică valoric cresterea

performanţelor financiare ale întreprinderii, datorată cresterii profitului din
exploatare şi creşterii profitului din activitatea financiară.
Rezultatul net al exerciţiului (RNE) exprimă mărimea absolută a
rentabilităţii financiare cu care vor fi remuneraţi acţionarii pentru capitalurile
proprii subscrise.

11
 RNE=RC+Venituri excepţionale-Cheltuieli excepţionale-Impozit pe profit

RNE (2004) = 348.748 mii-0-10.827 = 337.921 mii lei

RNE (2003) = 81.828 -0 = 81.828 mii lei

2.2. Capacitatea de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare reflectă potenţialul financiar degajat de activitatea

rentabilă a întreprinderii, la sfârşitul exerciţiului financiar, destinat să remunereze
capitalurile proprii şi să finanţeze investiţiile de expansiune şi de menţinere sau
reînnoire din exerciţiile viitoare.
Capacitatea de autofinanţare poate fi determinată prin două metode: deductivă şi
adiţională.
Prin metoda deductivă, capacitatea de autofinanţare se calculează astfel:
Capacitatea de autofinanţare = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte
cheltuieli pentru exploatare + Venituri financiare(a) – Cheltuieli financiare(b) +
Venituri excepţionale(c) – Cheltuieli excepţionale(d) – Impozit pe profit , unde:
a) fără reluări asupra provizioanelor;
b) fără amortizări şi provizioane financiare calculate;
c) fără:
- venituri din cesiunea elementelor de activ;
- cote părţi din subvenţii virate asupra rezultatului exerciţiului;
- reluări asupra provizioanelor excepţionale;
d) fără:
- valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate;
- amortizări şi provizioane excepţionale calculate.

CAF(2004)= 1.796.501+635-1.428.620+68130-0-10.827=425.819 mii lei

CAF(2003)= 621.037 +1614-500419+31.055-0=153.187 mii lei
Folosind metoda adiţională, capacitatea de autofinanţare se calculează în modul
următor:
Capacitatea de autofinanţare = RNE + Amortizări şi provizioane (de
exploatare, financiare, excepţionale) calculate – Cote părţi din subvenţii pentru
investiţii virate asupra rezultatului exerciţiului – Reluări asupra amortismentelor şi
provizioanelor – Venituri din cesiunea elementelor de activ + Valoarea net contabilă
a elementelor de activ cedate.

CAF(2004)=337.921 +57698 +30.200 -29540 =425.819 mii lei

12
 CAF(2003)= 81.828 +31.064+40295 =153.187 mii lei

Mărimea autofinanţării degajată de o întreprindere joacă un puternic rol de

semnalizator al performanţelor întreprinderii. Ea indică potenţialilor investitori ai
întreprinderii că este capabilă să utilizeze eficient capitalurile încredinţate şi să le
asigure o remunerare atrăgătoare. Pentru creditori, mărimea absolută şi relativă a
autofinanţării certifică nivelul capacităţii de rambursare ca şi nivelul riscului de
neplată.
Cresterea capacităţii de autofinanţare în 2004, faţă de 2003 semnalează faptul că
întreprinderea a fost capabilă să utilizeze eficient capitalurile aflate la dispoziţia sa,
fapt ce conduce la cresterea încrederii acţionarilor şi a creditorilor.

3. Diagnosticul financiar al rentabilitatii

Prin intermediul unei analize retrospective, diagnosticul financiar detecteaza

eventualele stari de dezechilibru financiar, in scopul identificarii originii si
cauzelor care le-au generat si a stabilirii masurilor de redresare. Diagnosticul
financiar are ca obiective : masurarea rentabilitatii capitalurilor intreprinderii si
aprecierea conditiilor de echilibru economic si financiar, pentru a evalua gradul de
risc ( economic, financiar si de faliment ) al intreprinderii.
În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de
informaţii financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât şi celor interesaţi
din afara acesteia.
In ansamblul activitatii ei intreprinderea comporta trei riscuri:
- de exploatare;
- de finantare
- de faliment.

3.1 Diagnosticul rentabilitatii economice

Ratele de rentabilitate economica masoara eficienta mijloacelor materiale si

financiare alocate intregii activitati a intreprinderii. Se poate face o anumita
distinctie intre ratele de rentabilitate, determinate ca raport intre rezultate si
capitaluri alocate si ratele de marja, calculat ca raport intre rezultat si cifra de
afaceri.
Rentabilitatea economică brută, nefiind perturbată de deciziile privind
amortizarea, este folosită frecvent în analize externe deoarece permite efectuarea

13
comparaţiilor în spaţiu între întreprinderi aparţinând aceluiaşi sector sau sectoare
diferite de activitate, indiferent de mărimea lor sau forma de proprietate.
Pentru determinarea ratelelor de rentabilitate economică se calculeaza mai intai
capitalul investit sau capitalul economic:
Capitalul economic=Imobilizări brute+Active de trezorerie+Nevoia de Fond de
Rulment Total
Capitalul economic 2004= 3.246.261+3.484.433+1.996.660= 8.727354 mii lei
Capitalul economic 2003= 396.401+566.582 -42.883 = 920.100 mii lei

R ec. brută =(Excedentul brut de exploatare/Capital investit /100

R ec. brută 2004 = 1.796.501 /8.727.354 =20 %

R ec. brută 2003 = 621.037/ 920.100 = 67 %
În economiile occidentale se consideră corespunzătoare o rentabilitate economică
mai mare decât 25%, ceea ce înseamnă că în maximum 4 ani întreprinderea îşi poate
reînnoi capitalurile angajate prin excedentul său brut de exploatare.
Deşi înregistrează o scădere drastica de 47 % valoarea rentabilităţii economice
brute, asigură o reînnoire relativ rapidă a capitalurilor angajate. Scaderea
rentabilitatii economice brute se datoreaza majorarii capitalurilor in special prin
aport in natura de mijloace fixe.
Rentabilitatea economică netă se determina:

R ec. netă =(Rezultatul Exploatării/Capital economic)*100

R.ec. neta 2004 = 280.618 /8.727.354 =3 %
R.ec. neta 2003 = 50.773/ 920.100 = 5 %

3.2 Rentabilitatea financiara

Rata rentabilităţii financiare Rentabilitatea financiară reprezintă

capacitatea întreprinderilor de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în
activitatea sa
R rent. fin. =(Rezultatul Net al Exerciţiului/Capitaluri proprii
exclusiv profitul nerepartizat)*100
R rent. fin. 2004= 337.921/8.727.354*100=3.87 %
R rent. fin. 2003= 81.828/ 920.100*100= 8.89 %
Scăderea ratei rentabilităţii financiare în 2004 faţă de 2003 reflectă scaderea
eficientei intreprinderii .

14
 3.3. Ratele de marja

a) Rentabilitatea marjei comerciale

R mj. com. =(Marja comercială/Vânzări de mărfuri)*100

R mj. com. 2004 = 93.117/ 669.423 *100 =13.9 %
R mj. com. 2003= 106.645/ 583.902 *100=18.26 %
Această rată este utilizată îndeosebi de întreprinderile cu activitate comercială şi
pune în evidenţă strategia comercială a întreprinderii analizate. Se remarcă o uşoară
scadere a rentabilităţii marjei comerciale în 2004 faţă de 2003, reflectând
inrautatirea situatiei ocupate pe piaţă.
b) Rata marjei brute de exploatare
R mj. brute expl. =(Excedentul brut de exploatare/Cifra de afaceri)*100
R mj. brute expl. 2004= 1.796.501/5.578.125* 100=32.2 %
R mj. brute expl. 2003 = 621.037/4.496.668 *= 13.81 %
Activitatea de exploatare degajă profit, atât în 2004, cât şi în 2003.

c) ) Rata marjei nete exprimă eficienţa globală a întreprinderii, respectiv,

capacitatea sa de a realiza profit şi de a rezista concurenţei.
R mj. nete =(Rezultatul Net al exerciţiului/Cifra de afaceri)*100
R mj. nete 2004= 337.748/5.578.125 *100=6.05 %
R mj. nete 2003= 81.828/4.496.668 *100 = 1.8 %
Cresterea acestei rate reflectă o înbunatatire a capacităţii globale a întreprinderii
de a obţine rezultate financiare pozitive.

d) Rata marjei brute de autofinanţare

R mj. brute de autofinanţare =(Capacitatea de autofinanţare/Cifra de
afaceri)*100
R mj. brute de autofinanţare 2004= 425.819 /5.578.125*100= 7.6 %
R mj. brute de autofinanţare 2003= 153.187/4.496.668*100= 3,4 %
Se înregistrează o crestere a ratei marjei brute de autofinanţare, valorile calculate
indică un surplus de resurse de care întreprinderea dispune pentru a-şi asigura
dezvoltarea şi/sau remunerarea acţionarilor săi.

15
 4. Ratele de structura a capitalurilor

Aceste rate caracterizeaza modalitatile de finantare a investitiilor intreprinderii

( strategice, de exploatare si de echilibru ) . Ele pot fi grupate, la randul lor in :
Rate de echilibru financiar si rate ale indatorarii.
Ratele echilibrului financiar sunt de fapt expresia fondului de rulment, a
nevoii de fond de rulment si a trezoreriei, respectiv a importantei si evolutiei lor
in timp.
4.1. Ratele de finantare a activelor fixe evidentiaza existenta sau nu
a unui fond de rulment sau chiar a unui fond de rulment propriu. Se determina
dupa relatia:
RFR = Capitaluri permanente/Active fixe brute
RFRP = Capitaluri proprii /Active fixe brute
In situatia societatii SC SACO SA RER = RERF, adica
RER 2004= 8.727.354/ 3.246.261 = 2,6
RER 2003 = 920.100/396.401= 2,3
4.2. Rata levierului (coeficientul total de îndatorare)
L=( Datorii totale pe termen scurt, mediu, lung/Capitaluri proprii)*100
L2004=659.401/8.727.354*100=7,5 %
L2003=385.017/920.100*100=41,8 %
Rata levierului are o valoare mai mică de 100%, deci firma nu depinde de
creanţieri şi poate primi credite bancare în condiţiile în care oferă garanţii sigure.
Fata de anul 2003 datorita infuziei masive de capital unitatea devine in anul 2004
aproape independenta de creantieri.

4.3. Rata datoriilor financiare

R DF =(Datorii financiare mai mari de un an/Capitaluri permanente)*100
R DF 2004=0/8.727.354 = 0 %
R DF 2003=0/920.100 *100=0 %
4.4. Rata independenţei financiare
R IF =(Capitaluri proprii/Capitaluri permanente)*100
R IF 2004=8.727.354 /.8.727.354 *100=100 %
R IF 2003=920.100 /920.100 *100=100 %

16
 Ratele de mai sus exprimă o independenţă absoluta firmei, aceasta bazându-se
exclusiv pe fondurile proprii, neapeland la credite bancare .

4.5 Ratele de lichiditate şi solvabilitate

a) Rata lichidităţii generale (nu se calculează procentual)

R LG =Active circulante/Datorii exigibile pe termen scurt
R LG 2004=6.140.494/659.401 =9,31
R LG 2003=908.716 /385017 = 2,36
Pentru a indica o lichiditate generală favorabilă acest indicator trebuie să aibă
valori cuprinse între 2 şi 2.5. Cum indicatorul in anul 2003 se incadreaza intre aceste
limite, reflecta o situatie sanatoasa, dar cresterea excesiva a indicatorului in anul
2004 pe langa independenta financiara reflecta si risipa de eficienta, deoarece banii
sunt tinuti si nu investiti.

b) Rata lichidităţii reduse (nu se calculează procentual)

R LR =(Creanţe comerciale+Active de trezorerie)/Datorii exigibile pe termen
scurt
R LR 2004= ( 2.625.999 +3.484.433) /659.401= 9,2
R LR 2003 =( 310.866 +566.582 ) /385.017 =2,2
Indicatorul se apreciaza favorabil in jurul valorii (0.8). Situaţia lichidităţii
ridicate in cazul ambelor ani indica resurse de trezorerie ridicate si neutilizate,
respectiv politica defectuoasa in ceea ce priveste investitiile. De regula acest
indicator exprimă capacitatea activelor cu un grad crescut de lichiditate (creanţe,
titluri de plasament, disponibilităţi) de a acoperi valoarea datoriilor exigibile într-un
termen relativ scurt (mai mic de un an), cum sunt datoriile către furnizori, salariaţi,
buget şi datoriile bancare curente.

17