Cavitatea bucală

Cavitatea bucală, segmentul iniţial al tubului digestiv. Componentele cavităţii bucale sunt
buzele, obrajii, limba, planşeul, palatul dur şi moale, şi dinţii cu structurile de susţinere.
Aceste elemente participă activ la triturarea şi digestia alimentelor, la realizarea vorbirii
şi la percepţia stimulilor proveniţi din mediul extern.
Cavitatea bucală (orală) este delimitată de arcadele dentare în două
compartimente: vestibul şi cavitatea bucală propriu-zisă. Prezintă şase pereţi: superior,
inferior, anterior, posterior şi laterali.
 Peretele superior este format din palatul dur şi palatul moale;
 Peretele inferior este format din planşeul bucal;
 Peretele posterior este reprezentat de istmul bucofaringian la nivelul căruia se
găseşte uvula;
 Peretele anterior este format din buze;
 Pereţii laterali sunt formaţi din obraji.
Cavitatea bucală este tapetată de mucoasa orală, adaptată funcţiilor pe care le
îndeplineşte: este un ţesut mobil care permite mişcări libere ale buzelor, obrajilor şi limbii
şi conţine receptorii pentru senzaţia gustativă.
Mucoasa orală
Mucoasa orală, la fel ca oricare altă mucoasă din organism, este formată din
epiteliu, membrană bazală şi lamina propria sau corionul mucoasei. Mucoasa orală
prezintă variaţii regionale care corespund unor necesităţi funcţionale. Se descriu din acest
punct de vedere trei tipuri de mucoasă orală:
 Mucoasă orală de acoperire: mobilă şi pliabilă; este dispusă pe faţa internă a
buzelor şi obrajilor, faţa ventrală a limbii, palatul moale;
 Mucoasă orală de tip masticator: este imobilă; se întâlneşte la gingie şi
palatul dur;
 Mucoasă orală specializată: localizată pe faţa dorsală a limbii.
Epiteliul oral este un epiteliu stratificat scuamos nekeratinizat la mucoasa orală de
acoperire şi stratificat scuamos keratinizat sau parakeratinizat la mucoasa orală de tip
masticator. Palatul, gingia şi suprafaţa dorsală a limbii pot prezenta zone de keratinizare
şi/sau parakeratinizare, deoarece sunt supuse acţiunii forţelor mecanice din timpul
masticaţiei. Reamintim aici că parakeratoza este o formă particulară de keratinizare,
caracterizată prin celule scuamoase cu citoplasmă intens acidofilă, care păstrează nuclei
intens coloraţi, picnotici, dispuşi paralel cu suprafaţa liberă. Epiteliu specializat se
întâlneşte numai pe faţa dorsală a limbii. Ţesutul conjunctiv al laminei propria este lax la
mucoasa orală de acoperire şi dens la mucoasa orală de tip masticator, unde se continuă
direct cu periostul.
Limba

Limba este situată pe planşeul bucal, fiind formată dintr-un ax central si 2 fete
ventrala si dorsala. Axul central este format dintr-o masă de ţesut muscular striat visceral.
Fasciculele musculare au aranjament tridimensional şi caracteristic pe secţiunile
histologice, sunt perpendiculare unele pe altele. Această formă de organizare arhitecturală
asigură organului o mare mobilitate esenţială pentru masticaţie, înghiţire şi vorbire.

1
 Printre fibrele musculare ale axului se găsesc următoarele elemente:
 Ţesut conjunctiv dens dezordonat
 Adipocite albe organizate în mici lobuli
 Numeroase vase sanguine şi limfatice
 Numeroase fibre nervoase (motorii, senzoriale şi vegetative)
 Microganglioni nervoşi aparţinând sistemului vegetativ
 Glande salivare minore (seroase, mucoase şi mixte)
Faţa ventrală este netedă acoperită de mucoasă orala de acoperire cu epiteliu
stratificat scuamos nekeratinizat, cu puţine rânduri de celule.
Suprafaţa dorsală prezintă o porţiune anterioară şi una posterioară, delimitate de
„V”-ul lingual. Cele 2/3 anterioare ale limbii sunt acoperite de mucoasă orală
specializată, solidarizată la axul central prin ţesut conjunctiv dens dezordonat. Mucoasa
orală specializată se caracterizează prin prezenţa papilelor linguale, care sunt acoperite de
epiteliu stratificat, cu aspecte particulare. În funcţie de morfologia lor papilele linguale
sunt de patru tipuri filiforme, fungiforme, foliate şi circumvalate.
 Papilele filiforme sunt cele mai numeroase, se prezintă sub forma unor
proeminenţe conice, cu ax central format din ţesut conjunctiv lax acoperit de epiteliu
stratificat scuamos keratinizat. Sunt singurele papile linguale care nu conţin muguri
gustativi şi conferă aspect rugos suprafeţei dorsale a limbii.
 Papilele fungiforme sunt dispuse izolat printre cele filiforme şi au formă
de „ciupercă”. Axul lor central este mai larg, poate fi ramificat şi prezintă o bogată
vascularizaţie capilară. Este acoperit de epiteliu stratificat scuamos nekeratinizat. În
grosimea epiteliului stratificat prezintă rari muguri gustativi.
 Papilele foliate sunt localizate pe marginile limbii, au forma unor foi de
carte deschisă, iar la om sunt rudimentare. Conţin puţini muguri gustativi.
 Papilele circumvalate sunt cele mai mari, fiind localizate la nivelul „V”-
ului lingual. Sunt în număr de 7-12. Se prezintă sub forma unor proeminenţe turtite
înconjurate de un şanţ profund care încojură circular fiecare papilă. Axul conjuctiv este
acoperit de epiteliu stratificat scuamos nekeratinizat, iar suprafaţa liberă a papilei este
netedă. Papilele circumvalate conţin numeroşi muguri gustativi, concentraţi în special în
porţiunea profundă a şanţului. În acest şanţ se deschid ductele excretorii ale unor glande
salivare minore linguale - glandele von Ebner, a căror secreţie dizolvă stimulii gustativi.
Mugurii gustativi
Mugurii gustativi se găsesc la nivelul papilelor (cu excepţia celor filiforme), a
mucoasei glossopalatine, a palatului moale, faţa posterioară a epiglotei şi peretele
posterior al faringelui. La om, limba are aproximativ 3000 de muguri gustativi, cei mai
mulţi fiind localizaţi la nivelul papilelor circumvalate (în medie 250 de muguri pentru
fiecare papilă circumvalată). Sunt formaţiuni ovoidale, palid colorate, care ocupă întreaga
înălţime a epiteliului stratificat. La nivelul suprafeţei libere a epiteliului, mugurele
gustativ este îngust, iar polul apical al celulelor care îl formează delimitează porul
gustativ. Prin porul gustativ se proiectează microvili lungi, care au rolul de a percepe
senzaţia gustativă. Celulele mugurelui gustativ sunt de trei tipuri gustative (senzoriale),
de susţinere şi bazale.
 Celulele gustative sunt fusiforme, au nucleu eucromatic şi citoplasmă
palidă. La polul apical prezintă microvili lungi care pătrund prin porul gustativ şi la polul
bazal vin în contact cu terminaţii nervoase fine care trec prin membrana bazală.

2
  Celulele de susţinere sunt dispuse printre cele gustative, sunt tot
fusiforme, dar cu nucleu heterocromatic şi citoplasmă acidofilă. Reprezintă suportul
mecanic pentru celulele senzoriale, participă la delimitarea porului gustativ alături de
celulele gustative.
 Celulele bazale sunt mici, nu ajung la porul gustativ, fiind localizate
în vecinătatea membranei bazale. Sunt singurele celule care au potenţial de diviziune în
mugurele gustativ, dând naştere atât celulelor senzoriale gustative, cât şi celor de
susţinere. Rata de înlocuire a celulelor senzoriale şi de susţinere este de 10-20 de zile.
Mugurele gustativ este foarte bine inervat prin fibre care provin din nervii
cranieni VII, IX şi X. Aceste fibre formează plexuri nervoase atât în jurul mugurelui
gustativ – plexuri perigemale, cât şi în interiorul mugurelui – plexuri intragemale.
Dispoziţia fibrelor nervoase din jurul şi interiorul mugurilor gustativi poate fi
demonstrată prin impregnare argentică. Prin aceste fibre se transmit informaţiile gustative
care caracterizează cele patru gusturi fundamentale dulce, sărat, acru şi amar.
În imediata vecinătate a şanţului care înconjoară fiecare papilă circumvalată se
găseşte câte o amigdală linguală. Amigdalele linguale sunt acoperite de epiteliu stratificat
scuamos nekeratinizat, sub care se găseşte ţesut limfoid, organizat sub formă de foliculi
cu centru germinativ şi infiltrate limfoide difuze. De obicei epiteliul formează câte o
singură criptă pentru fiecare amigdală linguală.
Plan general de organizare
De la faringe până la canalul anal, tubul digestiv este format din organe tubulare şi
un organ cavitar (stomacul), toate având peretele format din patru straturi.
Mucosa este stratul intern care delimitează lumenul. Este formată din epiteliu de
acoperire, membrana bazală, lamina propria şi musculara mucoasei.
 Epiteliul de acoperire diferă de la un segment la altul, fiind înalt adaptat funcţiilor
specifice acestora; este simplu columnar în organele implicate în secreţie şi absorbţie
(stomac, intestin subţire, colon) şi stratificat scuamos nekeratinizat în organele unde
acţionează stimuli mecanici.
 Lamina propria (corion) este formată din ţesut conjuntiv lax cu glande, ţesut limfoid
(ileon, apendice, colon);
o Glandele digestive sunt tubulare simple (stomac, intestin, colon),
ramificate (stomac-cardie) şi tubuloacinare (faringe,esofag, duoden) şi au
rolul de a secreta mucus, enzime, peptide cu rol hormonal, apă şi
electroliţi;
o Ţesutul limfoid este organizat sub formă de foliculi limfoizi şi infiltrate
limfoide difuze;
 Musculara mucoasei este prezentă din treimea inferioară a esofagului până la rect
inclusiv; delimitează mucoasa de submucoasă şi este formată din ţesut muscular
neted; în antru, intestin subţire, colon trimite extensii în lamina propria până în
apropierea epiteliului de acoperire; prin contracţie permite mişcări independente ale
mucoasei faţă de restul peretelui.
 Submucoasa este formată din ţesut conjunctiv dens dezordonat. Conţine:
o vase de sânge dispuse sub formă de plexuri
o vase limfatice
o plexul nervos Meissner format din fibre nervoase simpatice şi
parasimpatice, microganglioni nervoşi

3
 o glande secretoare de mucine în esofag şi duoden
o ţesut limfoid la apendice
 Musculara este formată din:
o ţesut muscular neted dispus pe două straturi: intern cu fascicule orientate
predominant circular şi extern cu fascicule orientate longitudinal
o plexul nervos Auerbach prezent între cele două straturi musculare este
format din fibre nervoase, microganglioni nervoşi şi celule interstiţiale
Cajal (au rol de pacemaker şi sunt positive pentru CD 117)
o ţesut muscular striat visceral este prezent în faringe, 1/3 superioară a
esofagului, canalul anal
 Seroasa se întâlneşte în segmentele subdiafragmatice ale tubului digestiv şi este
formată din mezoteliu, membrană bazală şi un strat subţire de ţesut conjunctiv lax
cu vase sanguine, limfatice, fibre nervoase şi adipocite.
 Adventicea se întâlneşte în farige, porţiunea intratoracică a esofagului, faţa
posterioară a duodenului, colonului ascendent şi descendent, rect şi canal anal;
este formată din ţesut conjunctiv vasculo-nervos.

Stomacul

Stomacul este un organ cavitar cu peretele organizat pe patru straturi: mucoasa,

submucoasa, masculara şi submucoasa. Anatomic este divizat în patru regiuni: cardie,
corp, fundus şi antru.
Structură histologică
Mucoasa gastrică este formată din epiteliu de acoperire, foveole gastrice,
membrană bazală, lamina propria şi musculara mucoasei.
Epiteliul de acoperire este simplu coloumnar înalt specializat pentru secreţia de
mucine; mucusul secretat de celulele epiteliului împiedică retrodifuzia acidului clorhidric
în lamina propria;

4
 Foveolele gastrice sunt situate în zona superficială a mucoasei şi reprezintă
invaginări ale epiteliului de suprafaţă în lamina propria; la baza foveolelor se deschid
glandele gastrice;
Lamina propria este formată din ţesut conjunctiv lax cu numeroase fibre de
reticulină concentrate în vecinătatea membranei bazale; celularitatea laminei este
reprezentată de fibroblaste, mastocite, macrofage, limfocite şi plasmocite; la nivelul
antrului mai conţine şi celule musculare netede ce provin din musculara mucoasei şi
ajung până în vecinătatea epiteliului de acoperire;
Ţesutul limfoid este mai slab reprezentat decât în alte regiuni ale tubului digestiv,
fiind format din limfocite B şi plasmocite secretoare de Ig A. Limfocitele intraepiteliale
sunt rare. În condiţii normale ţesutul limfoid este absent în lamina propria a corpului şi
fundusului gastric. Prezenţa foliculilor limfoizi şi a infiltratelor limfoide difuze este
întotdeauna patologică şi semnalează o infecţie cu Helicobacter pylori.
Musculara mucoasei este formată din ţeusut muscular neted organizat sub forma
unui strat continuu, bine delimitat.
Glandele gastrice
 Ocupă toată înălţmea mucoasei
 Sunt glande de tip tubular simple şi ramificate
 Prezintă 3 porţiuni: istm (prin care glanda se deschide la baza foveolelor
gastrice), colet şi corp (porţiunea cea mai mare care ajunge până la musculara
mucoasei)
 Conţin celule specifice: mucoase, stem, principale, parietale şi neuroendocrine

Glandele gastrice

Celulele glandelor gastrice

Celulele secretoare de mucine ale coletului şi istmului

5
  se recunosc dificil pe preparatele colorate uzual cu HE, dar se evidenţiază cu
reacţia PAS;
 sintetizează mucine neutre şi acide (sialomucine) evidenţiate cu albastru
alcian;
Celulele stem
 se localizează la nivelul coletului;
 prin activitatea proliferativă se asigură reinoirea epiteliului gastric; celulele
fiice migrează spre suprafaţă pentru a înlocui celulele epiteliului de acoperire
şi al foveolelor şi în profunzime diferenţiindu-se în celule parietale, principale
şi neuroendocrine;
Celulele parietale (oxintice, acidofile)
 au un pol bazal larg extravazat pe membrana bazală, creează impresia că sunt
localizate în afara glandei;
 nucleul este situat central, eucromatic, citoplasma acidofilă; ultrastructural
prezintă canaliculi, microtubuli, sisteme tubulo-veziculare;
 funcţii: transportul precursorilor acidului clorhidric spre lumen, secreţia
factorului intrisec Castle;
Celulele principale
 au formă piramidală
 nucleul este situat bazal cu unul sau mai mulţi nucleoli, citoplasma este
bazofilă; ultrastructural prezintă un reticul endoplasmic rugos forte bine
dezvoltat, iar în citoplasma apicală conţine numeroase vacuole în care este
stocat pepsinogenul;
 fucţii: secretă pepsinogen
Celulele neuroendocrine
 peste 50% sunt celule G secretoare de gastrină, 30% celule secretoare de
serotonină şi histomină, 15% sunt celule D secretoare de somatostatin;
 celule A secretoare de enteroglucagon şi celulele X (cu produs de secreţie
necunoscut) sunt cele mai rare;
 sunt mai numeroase la baza glandei în corp şi fund, iar în antru sunt mai
numeroase la colet
 se evidenţiază imunohistochimic cu chromogranină, enolaza neuronal
specifică;
 majoritatea sunt de tip închis;
 acţionează prin mecanism paracrin şi endocrin.
Submucoasa este formată din ţesut conjunctiv dens cu numeroase vase de sânge,
limfatice şi plexul submucos Meissner. Nu conţine glande.
Musculara este formată din ţesut muscular neted organizat pe 3 straturi:
longitudinal extern, circular mijlociu şi oblic extern. Fasciculele musculare dispuse
circular formează un sphincter la nivelul pilorului. Printre fasciculele de fibre musculare
se găsesc componentele plexului nervos Auerbach.
Seroasa este reprezentată din peritoneul visceral format din mezoteliu, membrană
bazală şi ţesut conjunctiv lax cu vase şi nervi.

6
 Intestinul subțire

Este cel mai lung segment al tubului digestiv, care se întinde de la pilor la
joncţiunea ileo-cecală, fiind înalt adaptat pentru funcţia de absorbţie. Prezintă 3 porţiuni:
duoden, jejun şi ileon cu particularităţi anatomice şi histologice distincte.
Structură histologică
Este un organ tubular cu peretele organizat pe 4 straturi: mucoasa, submucoasa,
musculara şi seroasa (excepţie faţa posterioară a duodenului unde prezintă adventice).
Mucoasa intestinală prezintă dispozitive ce măresc suprafața de absorbție:
 Microvilii: numeroşi la polul apical al celulelor absorbante
(enterocitelor)
 Valvulele sau plici semicirculare: reprezintă diferențieri ale
mucoasei şi submucoasei; sunt mai evidente la nivelul jejunului;
 Vilozitățile intestinale: sunt expansiuni ale epiteliului şi laminei
propria; sunt prezente în toate zonele anatomice ale intestinului, dar variabile
ca morfologie şi înălţime de la o zonă la alta.
Mucoasa este formată din epiteliul intestinal, membrană bazală, lamina propria şi
musculara mucoasei.
Epiteliul de acoperire al mucoasei este simplu columnar cu celule absorbante şi
celule celule caliciforme.
Lamina propria este formată din tesut conjunctiv lax cu numeroase fibre de
reticulină; formeaza axul vilozităţilor şi ocupă spatiul dintre glandele intestinale. În
lamina propria se găsesc numeroase celule conjunctive fixe (fibroblaste, miofibroblaste,
mastocite), dar şi mobile (limfocite, plasmocite, granulocite eozinofile şi macrofage),
precum şi celule musculare netede derivate din musculara mucoasei. Ţesutul limfoid
organizat în foliculi limfoizi şi infiltrate limfoide difuze este bine reprezentat în ileonul
terminal, unde formează plăcile Peyer.
Musculara mucoasei este formată din ţesut muscular neted.
Vilozităţile intestinale
 Sunt proeminenţe digitiforme intraluminale ale mucoasei;
 Prezintă un ax conjunctiv acoperit de epiteliu simplu columnar cu enterocite şi rare
celule caliciforme;
 Axul vilozităţilor este format din ţesut conjunctiv lax ce conţine vase capilare
fenestrate, chilifer limfatic central şi celularitate heterogenă (fibroblaste,
miofibroblaste, limfocite, plasmocite, macrofage, celule musculare netede).
Glandele intestinale (criptele Liberkuhn)
 Sunt tubulare simple;
 Se deschid în spaţiul dintre vilozităţi; pe secţiunile perpendiculare pe suprafaţa
mucoasei se observă alternanţa vilozitate-glandă, ceea ce relevă ca epiteliul ce
acoperă vilozităţile se continuă cu epiteliul glandelor;
 Ajung în profunzime până la musculara mucoasei.

7
 A. Vilozităţi intestinale; B.Glande intestinale

Celulele epiteliului intestinal

Enterocitele
 Sunt celule columnare, fiind cele mai frecvente la nivelul epiteliului vilozitar
 Nucleul este ovalar eucromatic cu nucleol distinct, situat bazal în celulă;
citoplasma este acidofilă
 La polul bazal prezintă microvili egali dispuşi paralel unii cu alţii şi glicocalix
 Ultrastructural prezintă reticul endoplasmic rugos subnuclear, complex Golgi
supranuclear, mitocondrii, vezicule implicte în procese de transport bidirecţional

8
 Ultrastructura enterocitelor

Celulele caliciforme
 Sunt prezente în toate zonele intestinului subţire printre celulele absorbante, dar
sunt mai numeroase la nivelul ileonului
 Secretă sialomucine eliberate prin exocitoză la suprafaţa epiteliului
Celulele stem
 Sunt localizate în porţiunea superficială a glandelor intestinale
 Au rolul de a înlociu prin diviziune şi diferenţiere celelalte tipuri celulare
Celulele intermediare
 Sunt situate în porţiunea mijlocie a glandelor intestinale
 Au potenţial de diviziune
 După 2-3 diviziune se diferenţiază în enterocite şi celule caliciforme
Celulele “M”(Microfalduri)
 Sunt celule prezentatoare de antigen la nivelul intestinului subţire
 Prezintă microvili rari, scurţi, sunt de formă columnară mici, iar citoplasma
bazală este deformată de limfocite intraepiteliale
Celulele Paneth
 Sunt localizate la baza glandelor
 Au formă piramidală, nuclei rotunzi şi conţin granule acidofile în citoplasma
apicală
 Granulele conţin mai multe tipuri de substanţe (lizozim, GAG, factor de necroză
tumorală) şi exprimă imunohistochimic 5-defensină
 Citoplasma bazală este bazofilă datorită reticulului endoplasmic rugos bine
dezvoltat
 Nu se divid, au durată lungă de viaţă şi nu migrează spre vilozităţile intestinale
Celulele endocrine
 Sunt rare în epiteliul vilozitar şi numeroase la nivelul glandelor, fiind dispuse
izolat sau în grupuri mici

9
  Pe preparate colorate uzual au citoplasma palidă, iar în microscopia electronică se
observă în citoplasmă numeroase granulaţii electronodense
 Imunohistochimic sunt pozitive pentru chromogranină A
 Au fost descrise 16 tipuri de celule endocrine la nivelul cărora au fost identificate
mai multe substanţe : colecistochinina, secretina, peptidul inhibitor gastri,
motilina, serotonina, somatostatin, enteroglucagonn neurotensina şi substanţa P
Limfocitele intraepiteliale
 Sunt dispuse izolat printre celulele epiteliale, adesea în imediata vecinătate a
membranei bazale
 Majoritatea sunt de tip T
 Prezenţa altor celule inflamatorii în epiteliul intestinal este întotdeauna patologică
Submucoasa este formată din ţesut conjunctiv dens dezordonat ce conţine plexuri
vasculare, plexul nervos submucos Meissner. În duoden conţine glande secretoare de
miucine - glandele Brunner.
Musculara este formată din ţesut muscular neted organizat în fascicule orientate
longitudinal extern şi circular intern. În zona mijlocie a muscularei se găseşte plexul
nervos mienteric Auerbach.
Seroasa este reprezentată de peritoneul visceral format din mezoteliu, membrana
bazală şi ţesut conjunctiv lax cu vase sanguine, limfatice şi fibre nervoase. Excepţie
face faţa posterioară a duodenului care prezintă adventice formată din ţesut
conjunctiv vasculo-nervos.
Colonul

Colonul este un organ tubular cu o lungime de 1-1,5 m, care are peretele organizat
pe patru straturi. Prezintă mai multe segmente anatomice, dar spre deosebire de stomac şi
intestinul subţire nu au fost identificate diferenţe histologice semnificative între acestea.
Structură histologică
Mucoasa este netedă fără vilozităţi şi valvule semicirculare, iar pe suprafaţa
se observă orificiile glandelor colice. Este formată din epiteliu de acoperire,
membrana bazală, lamina propria şi musculara mucoasei.
 Epiteliul de acoperire este simplu columnar cu numeroase celule caliciforme,
celule absorbante, „M” şi limfoicite intraepiteliale
o Celulele absorbante sunt specializate în transportul apei şi a electroliţilor
o Celulele caliciforme sintetizează, stochează şi secretă mucine intens
sulfatate
o Celulele „M” sunt celule prezentatoare de antigen , mai numeroase la
nivelul cecului şi colonului ascendent
o Limfocitele intraepiteliale pot fi prezente în epiteliul de suprafaţă, dar sunt
în număr mai redus decât în intestinul subţire
 Lamina propria este formată din țesut conjunctiv lax cu numeroase plasmocite şi
limfocite organizate în foliculi limfoizi şi infiltrate limfoide difuze
o Glandele colice sunt tubulare simple, lungi, ocupând toată înălţimea
mucoasei; au cu lumenul îngust şi celularitate heterogenă (celule
absorbante, caliciforme, endocrine, Paneth şi nediferenţiate)
o Celulele absorbante şi caliciforme au aceleaşi caractere morfologice ca şi
cele din epiteliul de suprafaţă

10
 o Celulele endocrine secretă amine biogene şi hormoni peptidici, cele mai
multe conţinând serotonină
o Celulele Paneth sunt mai rare decât în intestinul subţire şi în condiţii
normale apar doar la cec, colon ascendent şi porţiunea proximală a
colonului transvers
o Celulele nediferenţiate sunt situate la baza glandelor
 Musculara mucoasei, subţire, este formată din ţesut muscular neted; constant se
desprind fascicule de celule musculare netede care ajung până în apropierea
epiteliului de suprafaţă

Structura colonului

Submucoasa este formată din ţesut conjunctiv dens dezordonat cu celule

conjunctive fixe şi mobile. Prezintă plexuri vasculare şi două plexuri nervoase, unul
situat în imediata vecinătate a muscularei mucoasei şi altul în vecinătatea muscularei
propria.
Musculara este formată din ţesut muscular neted dispus circular intern şi
longitudinal extern; stratul extern formează teniile colice.
Seroasa acoperă cea mai mare parte a colonului, fiind formată din mezoteliu,
membrana bazală şi ţesut conjunctiv lax. Sub mezoteliu se acumulează cantităţi mari
de ţesut adipos care formează apendicele epiploice. Pe faţa posterioară a colonului
ascendent şi descendent este prezentă adventicea (tesut conjunctiv cu vasculo-
nervos).
Pancreasul

Este o glandă digestivă mixtă cu secreție exocrină şi endocrină. Prin substanţele

pe care le sintetizează pancreasul este indispensabil vieţii. Pancreasul este situat
retroperitoneal şi prezintă patru porţiuni: cap, colet, corp şi coadă.
Criterii de recunoaştere
 Organ parenchimatos
 Încapsulat
 Parenchim lobulat

11
  Componentă exocrină: glande tubuloacinare de tip seros
 Componentă endocrină: insule palid colorate situate în centrul lobulilor
Structură histologică:
 organ plin, încapsulat, lobulat
 schelet de susținere:
o capsula este formată din ţesut dens dezordonat
o trabeculii conjumctivi desprinşi de pe faţa internă a capsulei
delimitează lobi; conţin ducte cu lumen larg, vase si nervi
o stroma este conjunctivă laxă redusă cantitativ intralobular, cu
multe fibre de reticulină, fibre nervoase amielinice, microganglioni
nervoşi, vase capilare propriu-zise şi fenestrate; celularitatea este
reprezentată de fibroblaste, miofibroblaste, adipocite
 parenchimul are 2 componente
o exocrină ce conţine acini seroşi şi sistem de ducte
o endocrină formată din totalitatea celulelor secretoare de hormoni
organizate insular şi extrainsular

Pancreasul exocrin şi endocrin

Pancreasul exocrin este format din 2 componente :

 componenta secretorie: reprezentată de acini seroşi
o celulele acinare reprezintă 85% din masa pancreasului
o au forma piramidală, sunt dispuse pe un singur rând şi delimitează un
lumen îngust greu de observat în microscopia optică
o citoplasma apicală este acidofilă datorită granulelor de zimogen pe cale le
conţin, iar citoplasma bazală este bazofilă datorită reticulului endoplasmic
rugos bine dezvoltat
o imunohistochimic sunt pozitive pentru tripsină, chemotripsină, lipază,
elastază şi amilază
 componenta excretorie: reprezentată de sistem de ducte cu 5 porţiuni

12
 o celulele centroacinare sunt localizate în zona centrală a acinilor delimitând
lumenul împreună cu celulele acinare; sunt mici de formă cubică sau
aplatizate, cu citoplasmă palidă fără granule de zimogen; sunt considerate
celule de rezervă pentru celulele acinare şi ductale
o ductele intralobulare: ducte intercalate cu epiteliu simplu cubic; pancreasul
nu prezintă ducte striate
o ductele interlobulare, localizate în trabeculi, sunt delimitate de epiteliu
simplu columnar şi au lumenul larg
o ductele colectoare sunt reprezentate de ductul principal Wirsung şi
accesoriu Santorini; au epiteliu simplu columnar, iar în porţiunea terminală
pot conţine celule caliciforme.

Acin, celule centroacinare, duct

Pancreasul endocrin are 2 componente:
 Componenta insulară este fromată din insule compacte şi difuze
o Insulele compacte Lagerhans sunt localizate în centrul lobulului,
reprezentând 90% din totalitatea insulelor; au formă rotundă sau
ovalară, palid colorate pe secţiunile histologice colorate uzual şi bine
delimitate de componenta exocrină;
Insulele compacte Lagerhans sunt formate predominant din celule:
 B- bazofile la coloraţia uzuală cu hematoxilină eozină, situate în centrul
insulei, conţin granule cu cristaloid, secretă insulina
 A-acidofile la coloraţia uzuală cu hematoxilină eozină, situate la periferia
insulei, conţin material electronodens excentric, secretă glucagon
 D-localizate la periferia insulei, uniform electronodense, secretă somatostatin
 PP - mai puţine în insulele compacte, secretă polipeptid pancreatic

13
 Celule A şi B ale insulelor Langerhans

o Insulele difuze sunt localizate la periferia lobulului, reprezintă 10% din

totalitatea insulelor; au dimensiuni mari, contur neregulat şi nu sunt net
delimitate de componenta exocrină; sunt formate predominant din
celule PP (peste 70% în insulele difuze), ce secretă peptidul pancreatic;
 Componenta extrainsulară este formată din celule endocrine dispuse izolat printre
celulele acinare şi ductale; majoritatea sunt de tip inchis cu axul lung paralel cu
membrana bazală; celule endocrine se gasesc şi în ţesutul conjunctiv din jurul
ductelor interlobulare, unde sunt dispuse în grupuri mici.
Ficatul
Este cel mai mare organ parenchimatos al organismului, fiind o glandă asociată
tubului digestiv implicată în metabolism. Pe faţa inferioară a ficatului se găseşte hilul
prin care pătrund vasele sanguine şi ies ductele biliare hepatice şi vasele limfatice. Ficatul
este indispensabil vieţii prin metabolizarea substanţelor nutritive.
Are vascularizaţie duală primind sânge oxigenat de la artera hepatică şi substanţe
nutritive de la nivelul tubului igestiv prin vena portă. Ficatul produce 1.000 ml bilă/zi
care se varsă în duoden după o prealabilă concentrare în vezicula biliară. Bila facilitează
digestia şi absorbţia lipielor în intestin. Ficatul este principalul situs al sintezei de proteine
structurale, proteine plasmatice şi factori implicaţi în coagulare. Hepatocitele captează şi
degradează toxice şi medicamente ai căror metaboliţi sunt eliminaţi prin bilă.
Structură histologică
Histologic ficatul este un organ plin alcătuit din schelet de susţinere şi parenchim:
 Capsulă conjunctivă se invaginează la nivelul hilului, septurile conjunctive
ramificate fiind suport pentru vase şi ducte; seroasa peritoneală dublează capsula
pe fața anterioară şi inferioară;
 Stroma este formată din ţesut conjunctiv lax în spaţiul port şi fibre de reticulină
interhepatocitar
 Parenchimul hepatic cuprinde:
o Hepatocite dispuse în cordoane, converg dinspre spaţiul port spre venula
terminală hepatică;
o Capilare sinusoide între cordoanele de hepatocite; conţin celule endoteliale
şi celule Kupffer;

14
 o Spațiile perisinusoidale între sinusoie şi cordoanele de hepatocite, conţin
celulele Ito şi limfocite.

Parenchimul ficatului

Spaţiul port
 Reprezintă porţiunea terminală de ramificare a ţesutului conjunctiv ce pătrunde
prin hil
 Are o formă piramidală (triunghiulară pe secţiunile histologice)
 !!!Este cel mai important criteriu de recunoaştere pentru ficat-particularitate
de organ
 Componente:
o o venulă, ramură terminală a venei porte, de obicei cel mai mare
component al spaţiului port
o 1-2 arteriole, ramuri terminale ale arterei hepatice
o 1-2 ducte biliare, formate din epiteliu simplu cubic
o arteriola, venula şi ductile biliare formează triada portală
o spaţiul port mai conţine vase limfatice, fibre nervoase, ţesut conjunctiv cu
fibre de colagen subţiri, rare macrofage şi limfocite

15
 Spaţiul port

Unităţile morfofuncţionale ale parenchimului hepatic

De-a lungul timpului au fost descrise mai multe unităţi morfofuncţionale ale
parenchimului hepatic, de la lobulul clasic descris de Malpighi, până la acinul hepatic
descris de Rappaport.
 Lobulul clasic: este hexagonal, prezintă central o venulă (venula centrolobulară)
şi spaţii porte în colţuri; cordoanele de hepatocite sunt dispuse radiar între venulă
şi spaţiile porte
 Lobulul portal: include zone din 3 lobuli clasici adiacenţi, este tringhiular,
prezintă un spaţiu port în centru şi venule terminale hepatice în colţuri; este
format din totalitatea hepatocitelor care eliberează bila într-un singur duct biliar
portal
 Acinul hepatic simplu este o structură tridimensională, de formă elipsoidală;
hepatocite sunt dispuse concentricîn jurul fiecărei ramificaţii a spaţiului port; are
dimensiuni mici şi include zone din 2 lobuli clasici adiacenţi, iar la periferie se
află venula terminală hepatică
 Mai mulţi acini simpli (3-5) formeză un acin compus
Zonele acinului hepatic
 Se descriu 3 zone fără delimitare netă; tranziţia de la o zonă la alta se face gradat
o Zona 1: cu funcţie permanentă
o Zona 2: cu funcţie variabilă
o Zona 3: de răspuns permanent
 Diferenţe între hepatocitele celor 3 zone
 Zona 1
o Cuprinde hepatocitele situate în imediata vecinătate a spaţiului port, în
citoplsma acestor hepatocite se găsesc enzime implicate în metabolismul
oxidativ, sintezele proteice şi gluconeogeneză
o Sunt primele afectate în leziunile infecţioase virale
o Au potenţial regenerativ maxim
 Zona 2
o Este intermediară, are bagaj enzimatic mixt
o Hepatocitele acestei zone sunt situate la jumătatea distanţei dintre spaţiul
port şi venula terminală hepatică
 Zona 3
o Cuprinde hepatocite situate la periferia acinului, lângă venula terminală
hepatică
o Hepatocitele sunt bogate în enzime implicate în glicoliză, metabolism
lipidic, detoxiefiere
o La acest nivel sunt stocate cantităţi mari de glicogen, se sintetizează lipide
şi pigmenţi
o Hepatocitele acestei zone sunt sensibile la anoxie, congestie, carenţe
nutriţionale, toxice

16
 Sinusoidele hepatice
 Au lumen larg şi perete discontinuu
 Între pereţii lor şi suprafaţa hepatocitelor se găseşte un spaţiu îngust – spaţiul
perisinusoidal Disse
 Celulele sinusoidelor hepatice sunt reprezentate de celulele endoteliale şi celule
Kupffer
Celulele Kupffer
 Sunt macrofagele hepatice, îşi au originea în monocitul in sânge şi fac parte din
sistemul monocito-macrofagic
 Au forme variabile cu numeroase prelungiri spre lumen şi perisinusodial
 În citoplasmă conţin resturi de eritrocite şi pigmenţi, înglobează coloranţii vitali
 Sunt pozitive pentru marleri macrofagici: CD 68
 Funcţii:
o Recunosc şi fagocitează eritrocitele degenerate, bacterii
o Rol esenţial în prelucrarea bilirubinei pe care o transferă sub formă
neconjugată hepatocitelor
Spaţiul perisinusoidal Disse
 Situat între peretele sinusoidal şi hepatocite
 Este foarte fin se observă cu ificultate în microscopia optică
 Conţine microvilii hepatocitelor, fibre conjunctive fine (reţea reticulinică)
 Celulele perisinusoidale sunt reprezentate de:
o Celulele Ito-Nemoto
o Limfocite rezidente hepatice

17
 Celulele Ito-Nemoto
 Sunt stelate, cu prelunguri care înconjoară pe de o parte sinusoidele, iar pe de altă
parte hepatocitele adiacente
 Sunt o varietate de pericite
 În condiţii normale sunt mai numeroase în zona 3 acinară
 Citoplasma conţine: vacuole cu vitamina A, filamente de actină
 Se evidenţiază imunohistochimic cu anti-actină
 Funcţii
o Esterificarea vitaminei A
o Sintetizează 10% din eritropoetina umană
o Sinteza de factor de creştere hepatocitar
Limfocite rezidente hepatice
 Sunt rare la om, localizate predominant zona 1 a acinului hepatic
 Aparţin sistemului imun şi au funcţie natural killer
 Prezintă în citoplasmă granule electrectronodense şi vezicule de formă neregulată
Hepatocitele
 Reprezintă 80% din populaţia celulară a şparenchimului hepatic
 Se organizează sub formă de cordoane, trabecule sau plăci ramificate, localizate între
capilarele sinusoide
 Se diferenţiază din hepatocitele ovale (celule stem facultative), care sunt localizate în
zona acinară 1; celulele ovale asigură înlocuirea hepatocitelor degenerate şi
regenerarea ficatului după leziune
 Fiecare hepatocit prezintă mai multe microdomenii de membrană:
o Sinusoidal: reprezentat de suprafaţa cu microvili a hepatocitelor care vin în
contact cu capilarele sinusoide prin spaţiul perisinusoidal;
o Lateral (hepatocitar): vine în contact cu hepatocitele vecine cu care realijează
joncţiuni;
o Biliar: prin care formează prima porţiune a căilor biliare intrahepatice
 Morfologie:
o Sunt celule de formă poligonală cu diametru: 20-30μ
o Nucleu rotund, periferic heterocromatină, 1-2 nucleoli, 25% din hepatocite pot
fi binucleate
o Citoplasmă acidofilă, conţine corpi Berg (bazofili, agregate de reticul
endoplasmic rugos)
 Ultrastructură:
 Reticulul endoplasmic rugos este abundent în zona 1 acinară; organizat în cisterne
paralele; are un rol major în sintezele proteice, atât proteine structurale cât şi de
export
 Reticulul endoplasmic neted este mai abundent în zona 3 acinară; are rol în
procesele de conjugare, stocarea sărurilor biliare, etoxifiere şi metabolizare a
medicamentelor
 Mitocondriile hepatocitelor sunt elongate, mai rare în zona acinară 1; la acest
nivel au loc procese e fosforilare oxidativă şi sinteza glicogenului
 Complex Golgi, localizat predominant spre microdomeniul biliar; transportă
constituienţi ai bilei

18
 Lizozomii conţin hidrolaze acide cu care digeră propriile organite; sunt situsul de
depozitare al feritinei, lipofuscinei, pigmenţilor biliari
 Peroxizomi sunt răspândiţi în toată citoplasma, conţin peroxidază şi alte oxidaze
 Incluziuni citoplasmatice:
o Glicogen PAS pozitiv; este forma de stocare a carbohidraţilor
o Lipidele sunt rare în ficatul normal, acumularea începe în zona 3
o Pigmenţii pot fi de tip biliar, hemosiderinic
 Citoscheletul este format din filamente de citokeratină şi vimentină predominant
în citoplasma periferică
 Microvilii sunt prezenţi la nivelul microdomeniilor sinusoidal şi biliar

Ultrastructura hepatocitului

19