Sunteți pe pagina 1din 1

PREFATA

Cartea de fata are un scop dublu: mai intai, de a lamuri viata dupa moarte in termenii invataturii crestin ortodoxe, experientele de "dupa moarte" din zilele noastre,
care au starnit o mare preocupare in cercurile religioase si stiintifice; si in al doilea rand, de a arata izvoarele care cuprind invatatura ortodoxa despre viata dupa
moarte. Invatatura ortodoxa este inteleasa astazi atat de putin mai ales pentru faptul ca textele ortodoxe au fost lasate deoparte si au ajuns sa fie "depasite" in
vremurile noastre "luminate". Noi am incercat sa facem aceste texte mai lesne de inteles pentru cititorii din zilele noastre. Nu este nevoie sa mai spunem ca ele
reprezinta un material de citit nemarginit mai adanc si mai profitabil decat cartile foarte cunoscute de astazi, despre viata "dupa moarte", care, chiar si atunci cand
nu sunt doar uimitoare, pur si simplu nu pot merge mai adanc de suprafata spectaculoasa a experientelor contemporane, din lipsa unei invataturi limpezi si
adevarate despre intreaga problematica a vietii dupa moarte.

Invatatura ortodoxa infatisata in aceasta carte va fi fara indoiala criticata de unii, ca fiind prea "simpla" sau chiar "naiva" pentru a fi crezuta de omul veacului XX.
De aceea ar trebui subliniat faptul ca aceasta invatatura nu este a catorva invatatori nereprezentativi ai Bisericii Ortodoxe, ci este invatatura pe care Biserica
Ortodoxa a transmis-o chiar de la inceputul ei, care este exprimata in scrierile Patristice fara de numar si in Vietile sfintilor si in Sfintele slujbe ale Bisericii
Ortodoxe, si care s-a invatat in Biserica necontenit pana in zilele noastre. "Simplitatea" acestei invataturi este simplitatea adevarului insusi, care -fie ca se exprima
in aceasta sau in alte invataturi ale Bisericii -vine ca un izvor racoritor si limpede in mijlocul unei confuzii intunecate, pricinuite de diferitele greseli si pareri desarte
din multe minti moderne din ultimele veacuri. Fiecare capitol al cartii de fata incearca sa prezinte izvoarele Patristice si hagiografice care cuprind aceasta
invatatura.

Scrierea acestei carti a fost insufletita de Parintele ortodox rus al veacului al XIX-lea, Episcopul Ignatie Brianceaninov, poate cel dintai mare teolog ortodox, care a
abordat hotarat problema, care a devenit atat de arzatoare in zilele noastre: cum sa pastram traditia si invatatura crestina adevarata intr-o lume care s-a instrainat
in intregime de ortodoxie si care se straduieste, fie sa o inlature si sa o piarda, fie sa o "reinterpreteze" ca sa se potriveasca felului lumesc de viata si gandire. Fiind
foarte constient de influenta romano catolica si de alte influente apusene care se straduiau sa "modernizeze" ortodoxia chiar si in vremea sa, Episcopul Ignatie s-a
pregatit pentru apararea ortodoxiei atat prin aprofundarea cercetarii izvoarelor ortodoxe adevarate (a caror invatatura a asimilat-o in unele dintre cele mai bune
centre monahale ortodoxe din vremea sa) cat si prin cunoasterea culturii stiintifice si literare a veacului sau (el a urmat o scoala de inginerie, nu seminarul
teologic). Avand asadar, atat o cunoastere a teologiei ortodoxe cat si o cunoastere laica, si-a inchinat viata apararii ortodoxiei adevarate si aratarii abaterilor
moderne care s-au facut de la ea. Nu exageram daca spunem ca nici o tara ortodoxa din veacul al XIX-lea nu a avut un asemenea aparator al ortodoxiei impotriva
ispitelor si greselilor vremurilor moderne. Singurul care ar putea fi asemanat cu el, este compatriotul sau, Episcopul Teofan Zavoratul, care a facut acelasi lucru,
mai putin "sofisticat".

Volumul III al Operelor complete ale Episcopului Ignatie, a fost dedicat mai cu seama invataturii Bisericii despre viata dupa moarte, pe care a aparat-o impotriva
romano catolicismului si a altor rastalmaciri moderne ale acestei probleme. Mai ales de la volumul mentionat al Episcopului Ignatie, am pornit discutia in cartea de
fata, despre subiecte cum ar fi vamile si aratarile duhurilor -invataturi care, dintr-o pricina oarecare, mintea "moderna" considera ca este cu neputinta sa le
primeasca intr-un fel simplu, ci staruie asupra "reinterpretarii" lor sau a inlaturarii lor in intregime. De buna seama ca Episcopul Teofan a transmis aceeasi
invatatura, si noi ne-am folosit de cuvintele lui. In veacul nostru, un alt mare teolog ortodox rus, Arhiepiscopul Ioan Maximovici, fericita fie-i pomenirea, a repetat
aceasta invatatura deslusit si simplu, incat noi am folosit cuvintele sale pentru concluzia acestei carti. Faptul ca invatatura ortodoxa despre viata dupa moarte a
fost transmisa atat de limpede si de deslusit de catre marii invatatori ortodocsi in vremurile moderne pana in zilele noastre, ne este de mare ajutor celor care ne
straduim astazi sa pastram adevarata ortodoxie de odinioara, nu numai in cuvintele sale prezentate corect, ci chiar mai mult, in interpretarea cu adevarat ortodoxa
a acestor cuvinte.

Pe langa izvoarele ortodoxe si cercetarile pomenite mai sus, am folosit in mare masura literatura ne-ortodoxa de astazi, care prezinta atat experientele de "dupa
moarte", cat si alte texte oculte despre acest subiect. Am urmat aici pilda Episcopului Ignatie in prezentarea unei teorii gresite, intr-o maniera care sa ne permita a
arata neadevarul ei, dar fara a-l pune in pericol pe cititorul ortodox. Si am mai aflat, ca si el, ca textele ne-ortodoxe, atunci cand infatiseaza experiente adevarate
(iar nu simple pareri si interpretari), dau adesea confirmari uimitoare adevarurilor ortodoxe. Scopul nostru de capetenie in aceasta carte a fost acela de a prezenta
un contrast atat de amanuntit cat este necesar, pentru a scoate in evidenta diferenta care exista intre invatatura ortodoxa impreuna cu experienta sfintilor ortodocsi
pe de o parte, si teoria oculta impreuna cu experientele moderne pe de alta parte. Daca am fi prezentat pur si simplu invatatura ortodoxa fara aceasta asemanare,
ar fi fost convingator pentru putini, in afara de cei deja convinsi. Dar acum, poate, unii dintre aceia care s-au adancit in experientele moderne, se vor trezi vazand
marea deosebire dintre experienta lor si experienta duhovniceasca adevarata.

Cu toate acestea, chiar faptul ca o buna parte a acestei carti relateaza experiente, atat crestine cat si necrestine, inseamna de asemenea ca nu toate cele ce se
afla aici sunt numai o prezentare a invataturii Bisericii despre viata dupa moarte, ci cuprinde si interpretarile autorului despre aceste experiente diferite. De buna
seama, cu privire la aceste interpretari, trebuie sa facem o deosebire dreapta de opinii, intre crestinii ortodocsi. Am incercat pe cat ne-a stat in putinta, sa relatam
deocamdata aceste interpretari, fara a cauta sa "definim" asemenea experiente in acelasi fel in care se poate defini invatatura generala a Bisericii despre viata
dupa moarte. Mai cu seama, privitor la experientele oculte "in afara trupului" si "planul astral", le-am prezentat pur si simplu, asa cum au fost povestite de catre cei
care au luat parte la ele, si le-am comparat cu cele infatisate in literatura ortodoxa, fara a incerca sa definim natura precisa a acestor experiente. Noi le-am
considerat experiente reale, in care sunt chemate adevarate forte demonice, iar nu simple halucinatii. Sa judece cititorul singur cat de potrivita a fost aceasta
abordare.

Ar trebui sa fie limpede ca aceasta carte, sub nici o forma nu a ispravit invatatura ortodoxa despre viata dupa moarte. Este numai o introducere in acest subiect.
Cu adevarat, nu exista o "invatatura completa" despre aceasta problema, si nu exista "specialisti" in aceasta. Cei care traim pe pamant, cu greu putem sa incepem
sa intelegem adevarul lumii duhurilor pana cand noi insine nu vom ajunge sa salasluim acolo. Acesta este un proces care incepe acum, in aceasta viata, dar se va
sfarsi numai in vesnicie, cand vom vedea "fata catre fata" cele ce vedem acum numai "ca prin oglinda in ghicitura" (I Cor. 13, 12). Izvoarele ortodoxe la care am
mers pentru aceasta carte ne dau o prezentare generala de baza a acestei invataturi, si lucrul acesta este destul pentru a ne insufleti, nu pentru a dobandi o
cunoastere precisa despre ceva ce este peste puterile noastre de intelegere, ci pentru a porni sa luptam pentru a dobandi Imparatia cerului care este scopul vietii
noastre crestine, si pentru a ocoli ispitele demonice care sunt raspandite pretutindeni in calea luptatorilor crestini de catre vrajmasul mantuirii noastre. Lumea
cealalta este mai realasi mai aproape decat credem. Iar calea catre lumea aceea este chiar aici in fata noastra, in viata randuielii duhovnicesti si a rugaciunii pe
care ne-a transmis-o Biserica drept cale a mantuirii noastre. Aceasta carte este dedicata celor care doresc sa duca o asemenea viata, ca sa le fie spre folos.

S-ar putea să vă placă și