Invatatura ortodoxa a Sf.

Marcu al Efesului despre starea sufletelor dup a moarte

DE CELE mai multe ori, invatatura ortodoxa despre starea Dsufletelor dupa moarte nu este inteleasa pe deplin, chiar de catre crestinii ortodocsi; iar destul de
recenta doctrina catolica a "purgatoriului" a pricinuit o neintelegere si mai mare in mintea oamenilor. Cu toate astea, invatatura ortodoxa nu este deloc nedeslusita
si indoielnica. Poate ca prezentarea ei ortodoxa cea mai scurta trebuie gasita in scrierile Sfantului Marcu al Efesului la Sinodul de la Florenta din 1439, organizat
mai ales pentru a lamuri doctrina catolica despre "purgatoriu". Aceste scrieri sunt de foarte mare pret pentru noi, fiindca vin de la cei din urma Parinti bizantini,
inainte de epoca moderna, care este plina de confuzii teologice, ambele ne indreapta catre izvoarele invataturii ortodoxe si ne invata cum sa socotim si sa
intelegem aceste izvoare. Aceste izvoare sunt: Scripturile, scrierile Patristice, slujbele bisericesti, Vietile sfintilor, si unele descoperiri si vedenii despre viata dupa
moarte, ca acelea care se afla in cartea IV a Dialogurilor Sfantului Grigorie cel Mare. Teologii academici de astazi sunt inclinati sa nu aiba incredere in ultimele
doua sau trei feluri de izvoare, de aceea nu se simt in largul lor, cand vorbesc despre acest subiect si uneori prefera sa pastreze o "retinere agnostica" cu privire la
acesta (Timothy Ware, Biserica Ortodoxa, pag. 259). Pe de alta parte, scrierile Sfantului Marcu ne arata ca teologii ortodocsi adevarati cunosc "foarte bine" aceste
izvoare. Cei care nu le cunosc "indeajuns", dau la iveala o stricaciune nebanuita care vine din necredinta moderna.

Din cele patru raspunsuri despre purgatoriu, pe care le-a dat Sf. Marcu la Sinodul de la Florenta, Omilia intai cuprinde relatarea cea mai scurta a invataturii
ortodoxe impotriva greselilor catolicismului si pe aceasta baza s-a alcatuit traducerea pe care o prezentam aici. Celelalte raspunsuri cuprind mai ales material
marturisitor pentru problemele prezentate aici, cat si raspunsuri la cele mai caracteristice dovezi catolice.

Sfantul Marcu raspunde "canoanelor catolice" scrise de catre cardinalul Iulian Cesarini (traducere in lb. rusa in Pogodin, pag. 50-57), care cuprind doctrina catolica
despre starea sufletelor dupa moarte, definita la Sinodul "unionist" de la Lyon, care a avut loc mai inainte (1270). Aceasta doctrina uimeste pe cititorul ortodox (asa
cum l-a uimit si pe Sf. Marcu) prin intreaga ei insusire care este prea "neabatuta" si "in litera legii". De data aceasta, catolicii socotesc raiul si iadul ca pe ceva
"terminat" si "desavarsit", iar pe cei care salasluiesc intr-insele ii socotesc ca aflandu-se deja in plinatatea starii pe care o vor avea dupa Judecata de Apoi. Asadar,
nu mai este nevoie sa te rogi pentru cei din rai (a caror soarta este deja desavarsita) ori pentru cei din iad (pentru ca aceia nu mai pot fi niciodata sloboziti sau
curatati de pacat). Ci, fiindca multi dintre credinciosi mor intr-o stare de "mijloc" -nici destul de desavarsita pentru rai, dar nici destul de rea pentru iad -socotinta
dovezilor catolice avea nevoie de un al treilea loc de curatire ("purgatoriul"), unde chiar cei carora li se iertasera deja pacatele, trebuiau sa fie osanditi sau sa-si
"ispaseasca" pacatele inainte de a fi destul de curati pentru a intra in rai. Pe aceste argumente legale, ale unei "dreptati" pur omenesti (care de fapt tagaduieste
bunatatea mai presus de fire a lui Dumnezeu si iubirea Lui de oameni), catolicii sprijina talcuirile stricte ale unor texte Patristice si ale feluritelor vedenii. Aproape
toate aceste talcuiri sunt destul de intamplatoare si nascocite, fiindca nici macar vechii Parinti catolici nu vorbeau despre un asemenea loc ca fiind "purgatoriul", ci
numai despre "curatarea" de pacate dupa moarte, despre care unii vorbeau ca despre "foc" (probabil in chip alegoric).

Pe de alta parte, dupa invatatura ortodoxa, pe care o propovaduieste Sfantul Marcu, crestinii care au murit cu pacate mici nemarturisite sau cei care nu au adus
roadele pocaintei pentru pacatele pe care le-au marturisit, sunt curatati de aceste pacate fie prin judecata mortii, cu frica ei, fie dupa moarte, cand sunt siliti sa
ramana in iad (dar nu pururea), prin rugaciunile si Liturghiile Bisericii si prin faptele bune savarsite pentru ei de catre credinciosi. Chiar si pacatosilor sortiti
chinurilor vesnice li se poate da o oarecare alinare in chinurile lor din iad, prin aceste mijloace. Dar cu toate astea, acum nu exista nici un foc curatitor pentru
pacatosi, nici in iad (caci focul vesnic va incepe sa-i chinuiasca numai dupa Judecata de Apoi), nici cu mult mai putin in vreun al treilea loc, cum ar fi "purgatoriul".
Toate vedeniile focului care sunt vazute de oameni, sunt chipuri sau proorociri ale celor ce vor fi in vremea viitoare. Intreaga iertare a pacatelor dupa moarte vine
numai din bunatatea lui Dumnezeu, care se intinde si la cei din iad, impreuna cu rugaciunile oamenilor, iar Dumnezeu nu mai asteapta de la acestia nici o
"rasplata" sau "ispasire" pentru pacatele care le-au fost iertate.

Trebuie sa spunem ca in scrierile sale, Sfantul Marcu vorbeste mai ales despre starea sufletelor dupa moarte, si pomenesc foarte putin despre insiruirea
intamplarilor care se petrec cu sufletul indata dupa moarte. Despre cea de a doua problema, exista o bogata literatura ortodoxa, dar despre aceasta nu s-a vorbit
la Florenta.