PROIECT DE LECŢIE

Data: 11.XI.2019
Unitatea de învăţământ: Şcoala Gimnazială Alimpeşti
Profesor mentor: Talpeş Ion Temistocle
Propunător:
Clasa: a XI-a B
Aria curriculară: Om şi societate
Disciplina: Religie – cult ortodox
Unitatea de învăţare: Învăţătura de credinţă
Conţinutul învăţării: Icoana – locul prezenţei harului divin
Tipul lecţiei: comunicare/însuşire de noi cunoştinţe
Competenţe generale:
C.G.1 Definirea specificului propriei credinţe, în raport cu alte credinţe şi convingeri
C.G.2 Utilizarea adecvată a conceptelor specifice religiei, în diferite contexte de comunicare
Competenţe specifice:
1.3. Prezentarea semnificaţiei şi rolului iconografiei în cult
2.1. Compararea unor opinii şi argumente diferite în discuţii şi dezbatrei pe teme religioase
Obiective operaţionale:
a. cognitiv formative
O1 – să enumere semnificaţiile icoanei pentru creştinul ortodox;
O2 – să argumenteze că cinstirea icoanelor nu este idolatrie;
O3 – să explice distribuirea picturii în ansamblul iconografic al bisericii;
O4 – să enumere condiţiile canonice pe care trebuie să le îndeplinească adevăratul iconar;
b. afectiv atitudinale
- să manifeste interes pentru lecţie
c. psiho motorii
- să adopte o poziţie evlavioasă în timpul rugăciunii
Strategia didactică
1. Resurse procedurale: explicaţia, conversaţia, descrierea, argumentarea, observarea dirijată,
exerciţiul.
2. Resurse materiale: fişă de lucru, imagini reprezentând planul iconografic al unei biserici, fişă
de evaluare.
3. Resurse organizatorice: activitate frontală, activitate individuală.
Forme şi modalităţi de evaluare: continuă, prin întrebări adresate elevilor pe tot parcursul orei şi prin
aplicarea unui test de evaluare la finalul orei
Resurse temporale: 50 minute
Locul de desfăşurare: sala de clasă
Resurse bibliografice:
- Branişte, Pr. Prof. Dr. Ene, Liturgica generală, IBMBOR, Bucureşti, 1993.
- Costin, Arhiepiscopul Vasile, Semnificaţia icoanei bizantine în Ortodoxie, Târgovişte, 1997.
- Evchimov, Paul, Arta icoanei – o teologie a frumuseţii, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1992.
- Florenski, Pavel, Iconostasul, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1994.
- Uspensky, Leonid, Lossky, Vladimir, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003

1
 Metodica şi desfăşurarea lecţiei
(Scenariul activităţii didactice)
Nr. Etapele Timp Activitatea profesorului/activitatea elevilor
crt. (min.
lecţiei )
1. Momentul - Salutul
organizatoric 1’ - Rugăciunea
- Notarea absenţelor
- Pregătirea pentru începerea orei
2. Reactualizare 6’ - Pentru verificarea cunoştinţelor însuşite în lecţia anterioară se cere
a elevilor să descrie caracteristicile stilurilor arhitectonice folosite în
cunoştinţelor construcţia bisericilor.
3. Pregătirea 1’ - Se explică elevilor că artă sacră poate fi înţeleasă în adevăratul ei
elevilor conţinut în viaţa liturgică şi sacramentală a Bisericii, în care lucrează
pentru harul divin mântuitor. Arhitectura, pictura, muzica, poezia în
receptarea Biserică se transformă din forme de artă cu scopuri diferite, în
noilor instrumente ale cunoaşterii lui Dumnezeu.
cunoştinţe
4. Anunţarea 1’ - Se anunţă şi se scrie pe tablă data şi titlul lecţiei
titlului şi a - Se precizează obiectivele operaţionale.
obiectivelor
lecţiei
5. Comunicarea/ 25’ - Elevii, pe baza fişei de lucru, primesc informaţii legate de pictura
însuşirea din interiorul unei biserici. Contemplând interiorul bisericilor
noilor acoperite cu icoane, nu ne simţim singuri. Suport pentru meditaţie,
cunoştinţe. icoanele duc la contemplarea celor nevăzute. Manifestare văzută a
Dirijarea ceea ce nu se poate vedea, icoana este un obiect sfânt, prin care
învăţării simţim prezenţa personală a lui Hristos, a Maicii Domnului, a
sfinţilor, prin harul Duhului Sfânt.
- Se cere elevilor să argumenteze de ce cinstirea icoanelor nu este
idolatrie, folosindu-se de cunoştinţele dobândite până în acel
moment. În funcţie de răspunsurile elevilor, profesorul face
următoarele completări: „Aşa cum un pictor care face portretul unui
om nu îl redă lipsit de viaţă, ci, dimpotrivă, omul rămâne viu, iar
pictura se numeşte portretul lui pentru că i se aseamănă, tot aşa, cel
ce face o icoană a Mântuitorului, de exemplu, nu reprezintă doar
umanitatea sau numai divinitatea, ci persoana divino-umană a Sa,
icoana reprezentând astfel o asemănare a prototipului. De aceea,
icoana primeşte numele Domnului. Doar prin aceasta icoana este în
comuniune cu El; şi din acest motiv este vrednică de cinstire şi este
sfântă” (Documentele Sinodului al VII-lea Ecumenic, doc. 6).
Cinstind icoanele, cinstim persoanele reprezentate în icoane şi nu
materialul din care sunt făcute acestea. Aşadar, închinarea la icoane
nu este o încălcare a poruncii a doua din Decalog „să nu-ţi faci chip
cioplit” (Ieşirea 20, 4). Această poruncă ne cere să nu adorăm
creatura în locul Creatorului şi nu se referă la icoane, ci la idolii care
erau cinstiţi în locul lui Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă prăznuieşte în prima Duminică a Postului Mare,
biruinţa asupra iconoclasmului (lupta împotriva sfintelor icoane) şi
restabilirea cultului icoanei, în urma Sinodului al VII-lea Ecumenic
de la Niceea din 787. Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Ceea ce
cuvântul trnsmite prin auzire, pictura arată în tăcere prin imagine”.
Învăţătura despre cinstirea icoanelor este cuprinsă şi în Mărturisirile

2
de credinţă ale Bisericii Ortodoxe, dar şi în cărţile de slujbă: „Mă
închin sfinţilor şi cinstitelor icoane, adică lui Hristos Însuşi şi Prea
Curatei Maicii lui Dumnezeu şi tuturor sfinţilor; nu însă cu
închinăciune ca lui Dumnezeu, ci înălţându-mă cu mintea la chipul
ce înfăţişează; pentru aceea şi cinstea către acestea o trec la
prototipuri”. Originea şi temelia de neclintit a icoanei este
întruchiparea Domnului nostru Iisus Hristos (Filipeni 2, 7-8).
- Se prezintă elevilor modul cum este distribuită pictura în
ansamblul iconografic al unei biserici ortodoxe (fişă de lucru).
Bisericile ortodoxe nu sunt zugrăvite la întâmplare, ci după o
anumită rânduială. Există un program sau un tipic iconografic care
arată pictorilor bisericeşti scenele sau chipurile sfinte care se pot
zugrăvi în fiecare dintre compartimentele interioare ale bisericii,
astfel încât pictura bisericească să alcătuiască un ansamblu unitar şi
logic (manualele de pictură se numesc erminii). Distribuirea picturii
în ansamblul iconografic al bisericii este determinată de arhitectura
fiecărei părţi a bisericii, de destinaţia şi semnificaţia ei în cultul
ortodox.
Pictura interioară
1. Altarul este locul unde se săvârşeşte Jertfa Sfântă a Liturghiei,
unde stau numai clericii. Înăuntrul lui se află Sfânta Masă, imagine a
tronului slavei Tatălui Ceresc, pe care stă veşnic Hristos, pentru că
aici se află Sfântul Său Trup şi Sânge. Altarul este punctul de
întâlnire a lui Dumnezeu cu omul şi loc de unire a cerului şi
pământului. Ca regulă generală, în locul central de pe bolta altarului,
deasupra Sfintei Mese, se zugrăveşte chipul Maicii Domnului, care
tronează la hotarul dintre pământ şi cer. Sfânta Fecioară este
înfăţişată fie ca Împărăteasă a cerurilor, purtând pe genunchi pe
Pruncul Iisus, înconjurată de îngeri şi sfinţi, fie ca rugătoare, în
atitudinea de rugăciunea, cu mâinile întinse spre implorarea lui
Dumnezeu pentru ocrotirea credincioşilor. Pe pereţii altarului sunt
zugrăvite scenele: Liturghia îngerească sau Dumnezeiasca
Liturghie (săvârşită de Mântuitorul ca Mare Arhiereu), Împărtăşirea
Sfinţilor Apostoli (Cina cea de Taină), scena Mielului (care
ilustrează jertfa liturgică ce se săvârşeşte în altar, la care slujesc mari
ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Dialogul, Sfântul
Ioan Gură de Aur, etc.) şi diaconi (Sfântul Ştefan).
Catapeteasma (tâmpla, iconostasul) este zidul sau peretele (făcut din
cărămidă, lemn, metal, piatră) acoperit de icoane, care desparte
altarul de naos. Ea are trei uşi prin care se face comunicarea între
altar şi naos. Pe uşile împărăteşti se pictează icoana Buneivestiri, iar
pe uşile laterale chipurile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. De
o parte şi de alta a uşilor împărăteşti se află icoana Mântuitorului
(spre sud) şi icoana Maicii Domnului (spre nord, faţă de uşile
împărăteşti), apoi, în partea de sud, chipul sfântului care este
patronul bisericii, iar în extremitatea opusă, icoanele unor sfinţi
veneraţi mai mult în zona respectivă. Partea de sus a catapetesmei,
deasupra uşilor, este zugrăvită cu trei rânduri orizontale de câte
treisprezece icoane. Pe primul rând, de jos în sus, sunt icoane ale
celor 12 praznice împărăteşti, având în mijloc Cina cea de Taină, pe
rândul al doilea sunt icoane ale celor 12 Apostoli, având în mijloc
icoana Mântuitorului ca învăţător, ca împărat sau ca arhiereu, iar în
ultimul rând (de sus) sunt zugrăvite chipurile a 12 prooroci mari şi
mici ai Vechiului Testament, având în mijloc icoana Maicii

3
Domnului cu Pruncul în braţe. Deasupra catapetesmei, în mijloc, se
înalţă crucea pe care este zugrăvit Mântuitorul răstignit, iar alături de
braţele crucii, de o parte şi de alta, în două iconiţe mai mici se află
chipurile Maicii Domnului şi al Sfântul Ioan Evanghelistul. Prin
icoanele care o acoperă, catapeteasma pune în faţa credincioşilor o
recapitulare a întregii istorii sfinte a mântuirii, înfăţişată în
momentele ei de căpetenie din Vechiul şi Noul Testament.
2. Naosul este partea centrală a bisericii ortodoxe, cuprinsă între
catapeteasmă şi pronaos, rezervată credincioşilor. El cuprinde turla
cea mare şi două abside (bolţi) laterale. În cupola din naos (turla cea
mare) sunt zugrăviţi locuitorii cerului: Dumnezeu Atotţiitorul
(Pantocrator), înconjurat de îngeri, serafimi, heruvimi, apoi cei 12
prooroci, Sfinţii Apostoli, iar la baza turlei, cei patru sfinţi
evanghelişti, fiecare în câte un colţ. Pereţii laterali ai naosului sunt
zugrăviţi cu scene din viaţa Mântuitorului, a Sfintei Fecioare, a altor
sfinţi, scene care ilustrează sărbătorile mari ale Ortodoxiei, sfinţii
martiri, sfinţii militari, sfinţii călugări, mari pustnici care s-au nevoit
pentru a dobândi mântuirea.
3. Pronaosul este partea de intrare în biserică, care în vechime era
separată de naos printr-un zid cu uşi de comunicare. Aici stăteau
odinioară catehumenii (cei care nu erau botezaţi) şi penitenţii. Pe
bolţi se zugrăveşte scena numită Toată suflarea (care înfăţişează un
cer în mijlocul căruia tronează Hristos înconjurat de îngeri, sfinţi, iar
în alt plan sunt reprezentate chipuri de animale de toate felurile,
plante foarte diferite, munţi, dealuri,soarele, luna, stelele,
ilustrânudu-se astfel participarea întregii firi create la proslăvirea lui
Dumnezeu, alături de oameni şi sfinţi). Pereţii sunt pictaţi cu scene
din viaţa şi pătimirea sfinţilor mucenici, cu ilustrarea Acatistului
Sfintei Fecioare.
Pictura exterioară
În pridvorul bisericii, locul de seamă în toate bisericile este ocupat
cu Scena celei de-a doua veniri a Domnului nostru Iisus Hristos sau
a Judecăţii de Apoi şi tema Vămile văzduhului (în bisericile
moldoveneşti). Pictura exterioară se face de obicei în unul sau două
şiruri de mici panouri sau medalioane rotunde, aşezate imediat sub
streaşina bisericii, pentru ca pictura să fie protejată împotriva
acţiunii distrugătoare a razelor soarelui, a vântului, a ploilor. În
aceste panouri sunt reprezentate chipuri din Vechiul Testament
(Noe, Avraam, Isaac, Iacob, Iosif şi fraţii săi), scene din Vechiul
Testament ce nu au fost pictate în naos sau pronaos (crearea lumii,
alungarea primilor oameni din rai, potopul, ieşirea din Egipt,
trecerea prin Marea Roşie etc.). Zugrăvirea întregii suprafeţe
exterioare a zidurilor este o caracteristică a bisericilor din Bucovina,
construite în sec. XV-XVI (Humor, Voroneţ, Moldoviţa, Arbore,
Moldoviţa etc.). Zidul dinspre răsărit este pictat de regulă cu o temă
complexă, reprezentând Biserica triumfătoare din ceruri cu îngerii,
cu diferite categorii de sfinţi, aşezaţi în ordine ierarhică şi având în
mijloc pe Hristos şi pe Maica Domnului. Zidul dinspre sud este
decorat cu două teme de mare întindere: Acatistul Maicii Domnului,
împărţit în 24 de scene sau tablouri şi Arborele lui Iesei, adică
arborele genealogic al părinţilor după trup ai Mântuitorului. Pe zidul
dinspre nord, pictura este variabilă de la o biserică la alta. Sunt
zugravite scene din Geneza (facerea lumii şi a omului, păcatul
primilor oameni, izgonirea lor din rai etc.), scene din viaţa Sfintei

4
 Fecioare, Arborele lui Iesei, chipurile unor filozofi de dinainte de
Hristos, scene din vieţile sfinţilor. Frumoasa pictură exterioară a
bisericilor din nordul Moldovei face parte din tezaurul artistic al ţării
noastre şi din patrimoniul universal UNESCO.
- Se prezintă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un iconar:
„Pictarea icoanelor presupune o pregătire aparte a iconarilor, prin
cunoaşterea Sfintei Scripturi, a canoanelor iconografice (erminii), a
stilului tradiţional bizantin, prin post şi rugăciune”.
6. Fixarea 5’ - Se adresează elevilor următoarele întrebări:
cunoştinţelor. „- Ce semnificaţie are icoana pentru un creştin ortodox?”
Asigurarea R: „- Pentru un creştin ortodox icoana este un obiect sfânt prin care
feed back-ului simte prezenţa personală a lui Hristos, a Maicii Domnului, a
şi evaluarea sfinţilor, prin harul Duhului Sfânt”.
performanţelor „- Argumentaţi că cinstirea icoanelor nu este idolatrie.”
R: „- Închinarea la icoane nu este idolatrie, pentru că un creştin
ortodox nu cinsteşte materialul din care este făcută icoana, ci
persoana reprezentată în ea.”
„- Enumeraţi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un
iconar.”
R: „- ...”
7. Asocierea, Se precizează următoarele:
generalizarea, 3’ 1. Icoana este o Evangelie în culori, aşa cum Evanghelia este o
aplicarea icoană verbală a lui Hristos.
2. Pictura bisericească are un rol cultic, un rol catehetic (instructiv)
şi un rol educativ-religios.
3. Icoanele sunt un stimulent pentru cultivarea virtuţilor şi un
îndemn de a slăvi pe Dumnezeu.
4. Icoanele ortodoxe sunt căi de transmitere ale Harului divin
mântuitor.
8. Evaluarea 5’ - Profesorul înmânează elevilor fişa de evaluare, iar elevii rezolvă
cerinţele acesteia. Profesorul adună fişele şi precizează răspunsurile
corecte.
8. Aprecierea 1’ - Se fac aprecieri generale, privind implicarea elevilor în predarea
activităţii noilor cunoştinţe.
elevilor
9. Asigurarea 1’ - Se anunţă şi se explică tema pentru acasă:
transferului „- Redactează un text de maxim o pagină în care să descrii
prin tema icoana/icoanele pe care o/le ai sau ai vrea să o/le ai în locul de
pentru acasă închinare din casa ta.
1 Încheierea 1’ - Rugăciunea
0. activităţii - Salutul

5
FIŞĂ DE LUCRU-PLANUL ICONOGRAFIC AL CATAPETESMEI

6
 Test de evaluare
Icoana – locul prezenţei harului divin

Numele……………………………………
Prenumele…………………………………

Încercuieşte varianta corectă:

1. Cinstind icoanele, cinstim:

a. persoanele reprezentate în icoane
b. materialul din care sunt făcute icoanele
c. pe cei care pictează icoanele
d. culorile folosite pentru realizarea icoanelor

2. Icoana este un obiect sfânt, prin care simţim prezenţa:

a. personală a lui Hristos, a Maicii Domnului, a sfinţilor
b. personală a celui care a pictat icoana
c. elementelor de artă creştină
d. personală a tuturor creştinilor

3. Biserica Ortodoxă prăznuieşte biruinţa asupra iconoclasmului (lupta împotriva sfintelor icoane) în: a.
Duminica Floriilor
b. prima Duminică după Paşti
c. prima Duminică a Postului Mare
d. a doua Duminică a Postului Mare

4. Manualele de pictură bicericească se numesc:

a. ermetice
b. eremiţi
c. erminii
d. armonii

5. Zugrăvirea întregii suprafeţe exterioare a zidurilor este o caracteristică a bisericilor din:

a. Banat
b. Bucovina
c. Maramureş
d. Dobrogea

6. Icoana pictată în cupola din naos (turla cea mare) se numeşte:

a. Deisis
b. Cina cea de Taină
c. Pantocrator
d. Schimbarea la Faţă

7. Deasupra catapetesmei, în mijloc, se înalţă crucea pe care este zugrăvit Mântuitorul răstignit, iar
alături de braţele crucii, de o parte şi de alta, în două iconiţe mai mici se află chipurile:
a. Maicii Domnului şi al Sfântul Ioan Evanghelistul
b. Maicii Domnului şi al Sfântul Ioan Botezătorul
c. Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
d. Sfinţilor Moise şi Ilie

Fiecare răspuns corect este notat cu 10 puncte, 30 puncte sunt din oficiu