8.

DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN CONTEXT GLOBAL

Obiective:
Noţiunile prezentate în cadrul acestei teme se referă la dezvoltarea durabilă, respectiv caracteristicile,
dimensiunile şi nivelele acesteia. În ultima parte a acestui capitol sunt prezentaţi o serie de indicatori pentru
evaluarea cantitativă a dezvoltării durabile, precum şi relaţia acesteia cu schimbările climatice.

8.1. Noţiunea de dezvoltare durabilă. Aspecte interdisciplinare

Conform Raportului Brundtland, prezentat în 1987, în cadrul Comisiei
Internaţionale a Mediului şi Dezvoltării (United Nations Commission on Environment
and Development – UCED), dezvoltarea durabilă este „dezvoltarea care satisface
cerinţele prezentului fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a răspunde
propriilor nevoi“. Rezultă că dezvoltarea durabilă are o dimensiune morală importantă,
asigurând echitatea între generaţii. Prin dezvoltare durabilă se asigură creşterea
economică în strânsă legătură cu menţinerea calităţii mediului înconjurător şi cu
gospodărirea judicioasă a resurselor naturale. În acest context activităţile de prevenire a
degradării mediului se vor împleti cu cele de refacere a arealelor degradate şi de
conservare a resurselor naturale.
Conferinţa de la Rio, din 1992, prin documentele elaborate, a transferat conceptul
de dezvoltare durabilă din domeniul strict al cercetării ştiinţifice în sfera politică, socială
şi economică, urmărind armonizarea activităţilor umane cu problemele globale ale
mediului.
În declaraţia asupra dezvoltării durabile de la Johannesburg (World Summit on
Sustainable Development in Johannesburg, South Africa, September, 2-4, 2002) s-a
stabilit că dezvoltarea durabilă înseamnă perspectivă pe termen lung şi o amplă implicare
la toate nivelele în formularea politicilor, în procesul de luarea a deciziilor şi în
implementarea acestora. Societatea trebuie să ia parte la realizarea parteneriatelor stabile
cu grupurile majore, respectând rolurile independente ale fiecărui partener. Este necesar
să se acorde o atenţie deosebită şi să se ia atitudine asupra condiţiilor globale care
reprezintă ameninţări severe asupra oamenilor şi dezvoltării durabile. Printre aceste
condiţii se numără: lipsa hranei, malnutriţie, conflicte armate, crima organizată, traficul
de droguri, arme şi persoane, corupţia, dezastrele naturale, terorismul, intoleranţa rasială,
etnică şi religioasă etc; bolile cronice şi contagioase, în special HIV/AIDS, malaria şi
tuberculoza.
Pornind de la premisa că încălzirea climei va afecta unele sectoare de bază ale
economiei mondiale, cum sunt energia, producţia de hrană (obţinută din agricultură şi
pescuit), este evident că sunt necesare unele adaptări majore în trei mari domenii: a)
social, b) economic şi c) de mediu (Munasinghe, Swart, 2005).
Într-o lucrare reprezentând o continuare a unui raport către Clubul de la Roma
referitoare la „limitele certitudinii“, Orio Giarini sublinia încă din 1980 că noua creştere
economică va trebui să integreze factori de natură ecologică şi factori economici, riscul şi
incertitudinea fiind considerate „noi domenii ale viitoarelor sfidări“ (Giarini, Stahel,
1996, op. cit., p. 36). În acelaşi studiu este subliniată ideea lui Prigogine (1983)

122
referitoare la un nou dialog între om şi natură în condiţiile în care naturalul conţine
elemente esenţiale de întâmplare şi ireversibilitate.
O primă evaluare a particularităţilor dezvoltării durabile în context geografic est-
european a pus în evidenţă dificultăţile aplicării practice a acestui concept în perioada de
tranziţie şi finanţarea insuficientă a activităţilor legate de mediu (Bălteanu, Popescu,
1996). În acest context au fost analizate două elemente ale activităţilor umane
semnificative pentru asigurarea dezvoltării durabile: agricultura şi industria.
În ultima perioadă conceptul de dezvoltare durabilă a fost conturat mai precis fiind
precizate trăsăturile sale interdisciplinare şi dimensiunea sa economică, socială, politică şi
de mediu (Serageldin, 1995).
 Dimensiunea politică, pusă în evidenţă de Conferinţa de la Rio, este subliniată de
relaţiile politice dintre state, de acordurile dintre acestea şi de acceptarea unor situaţii de
compromis subordonate faţă de interesele politice.
 Dimensiunea economică este reprezentată de creşterea economică, de menţinerea
capitalului, de resurse şi de investiţii. Aceasta este legată de evaluarea precisă a
impactului activităţilor economice asupra mediului şi în special asupra consumului de
resurse. În acest context devin prioritare activităţile de reciclare, de reducere a
consumurilor energetice, de economisire a materiilor prime şi de gestionare
corespunzătoare a deşeurilor rezultate.
 Dimensiunea socială include aspectele morale şi instituţionale, identitatea
culturală şi echitatea socială, care au un rol esenţial în asigurarea unor raporturi
echilibrate dintre activităţile umane şi mediu.
 Dimensiunea de mediu cuprinde totalitatea elementelor care definesc calitatea
componentelor mediului - aer, apă, sol, vieţuitoare şi resursele acestuia utilizate de om.
Geografia ca ştiinţa care realizează cel mai eficient integrarea elementelor fizice
(studiate de ştiinţele naturii) şi a celor sociale şi economice în cercetarea dinamicii
spaţiale şi temporale a modificărilor mediului pe Terra a inclus ca domeniu prioritar de
cercetare conceptul de dezvoltare durabilă începând cu cel de-al 27-lea Congres de la
Washington D.C. În cadrul sesiunilor plenare intitulate „Descoperind viitorul nostru
global comun“, conceptul de dezvoltare durabilă a fost abordat în legatură cu globalizarea
impactului uman asupra mediului. Ulterior, la Haga (1996), în alocuţiunea de deschidere
intitulată „Renaşterea gândirii geografice“ a fost subliniată orientarea preponderentă a
geografiei spre studierea relaţiilor complexe dintre om şi mediul înconjurător, limitele
rigide dintre geografia fizică şi geografia umană tinzând să fie şterse sau atenuate
(Verstappen, 1997). Acelaşi concept de dezvoltare durabilă a fost în atenţia Congreselor
Internaţional de Geografie de la Seul (2000) şi Glasgow (2004).

8.2. Evaluări cantitative. Nivele de dezvoltare durabilă

Conceptul de dezvoltare durabilă are un caracter integrativ şi interdisciplinar,
reuşind să sintetizeze noţiuni din diferite domenii ale ştiinţei. De la nivelul iniţial de
recomandări privind desfăşurarea activităţilor umane în acord cu problemele actuale ale
mediului s-a trecut la abordarea sistemică a dezvoltării durabile, bazată pe cuantificarea
elementelor componente. În acest context „durabilitatea“ este definită ca o proprietate a
sistemului de a exista într-o anume stare preferenţială care permite să-i menţină
capacitatea productivă în decursul timpului (Clayton, Radcliffe, 1996, citaţi de Morse et
al., 2001).
Evaluarea dezvoltării durabile se realizează cu ajutorul a diferite sisteme de
indicatori prin care sunt evaluate componentele principale umane, economice, sociale şi
de mediu specifice pentru un anumit teritoriu.

123
 Comisia Dezvoltării Durabile din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite a elaborat un
sistem de indicatori numiţi „indicatori de presiune – situaţie – răspuns“ (pressure – state -
response framework) (Hens, 1996). Indicatorii de presiune, numiţi şi „driving force“, pun
în evidenţă impactul unor factori sociali, economici şi naturali asupra mediului. Ei au un
rol esenţial în formularea politicilor de dezvoltare durabilă. Indicatorii de stare descriu
situaţia actuală a mediului fiind utili pentru semnalarea problemelor actuale ale mediului.
Indicatorii de răspuns pun în evidenţă măsurile luate pentru rezolvarea problemelor de
mediu (spre exemplu combaterea eroziunii, reducerea poluării etc.) . Aceşti indicatori
„presiune – situaţie – răspuns“ sunt utilizaţi în mod curent pentru evaluarea nivelului de
implementare al prevederilor din „Agenda 21“.
Specialiştii Băncii Mondiale au propus un alt sistem de indicatori bazat pe
evaluarea cantitativă a patru tipuri de capital şi anume: capitalul realizat de om, capital
natural, capital uman şi capital social.
 Capitalul realizat de om este utilizat în evaluările economice şi financiare curente.
 Capitalul natural este reprezentat de totalitatea componentelor naturale – aer, apă,
sol, vieţuitoare – utilizate de om pentru obţinerea de bunuri şi servicii. Utilizarea
capitalului natural (resurse minerale şi energetice, spre exemplu) peste anumite
limite determină epuizarea sau degradarea lui. Dacă nu este evaluat
corespunzător, fiind considerat inepuizabil se ajunge la secătuirea şi la
deteriorarea lui. Prin consumul exagerat de capital natural se ajunge la limitarea
producţiei, fiind necesare măsuri de regenerare (spre exemplu împăduririle). În
acest mod se ajunge la un nou tip de capital numit „capital natural cultivat“
(Serageldin, 1995).
 Capitalul uman este reprezentat de populaţie, de nivelul de pregătire şi de starea
de sănătate ale acesteia. Investiţiile în resursele umane au un rol esenţial pentru
dezvoltarea durabilă.
 Capitalul social este reprezentat în primul rând de componenta instituţională a
cărei funcţionare este vitală pentru implementarea dezvoltării durabile. În acest
context sunt importante valorile democraţiei şi ale societăţii civile.
Nivelul de dezvoltare durabilă se stabileşte prin evaluarea integrată a celor patru
tipuri de capital, pe cap de locuitor. Păstrarea acestora într-o stare cât mai bună şi la un
nivel asemănător cu cel actual (eventual chiar îmbunătăţit) defineşte nivelul de
dezvoltare durabilă.
În funcţie de modul în care sunt menţinute cele patru tipuri de capital au fost
definite trei tipuri de dezvoltare durabilă şi anume: slabă, sensibilă şi puternică (Dally,
Cobb, 1989, citaţi de Serageldin, 1995).
Dezvoltarea durabilă slabă este asigurată atunci când capitalul total format din
cele patru tipuri de capital (natural, realizat de om, social şi uman) este păstrat intact,
indiferent de tipul de capital consumat.
Dezvoltarea durabilă sensibilă se realizează atunci când pe lângă menţinerea
intactă a capitalului total se impun anumite praguri în consumul fiecărui tip de capital.
Odată cu depăşirea acestor praguri se realizează degradarea tipului respectiv de capital.
Prin dezvoltarea durabilă sensibilă se urmăreşte asigurarea unor raporturi armonioase
între diferite tipuri de capital şi asocieri cât mai eficiente ale acestora pentru evitarea
situaţiilor critice.
Dezvoltarea durabilă puternică pune în evidenţă necesitatea păstrării intacte a
fiecărui tip de capital în parte. Astfel, spre exemplu fondurile rezultate din utilizarea
pentru energie a petrolului este necesar să fie investite în producţia de energie
regenerabilă. Conform acestui tip de dezvoltare există raporturi de complementaritate

124
între fiecare tip de capital în toate procesele de producţie având ca scop păstrarea pentru
generaţiile viitoare a unor oportunităţi similare sau mai bune decât cele actuale.
Într-un mesaj adresat oamenilor de ştiinţă (2001), secretarul general al Naţiunilor
Unite, Kofi Annan, a cerut specialiştilor să se ocupe mai mult de modificările
climatului, de degradarea mediului şi de dezvoltarea durabilă. Pentru viitor problemele
mediului vor deveni o parte componentă centrală a procesului politic prin integrarea
acestora în politicile economice şi sociale.
Strategia Uniunii Europene asupra Dezvoltării Durabile are în vedere 6 obiective
prioritare: schimbări climatice şi utilizarea surselor energetice nepoluante; sănătatea
publică; managementul resurselor naturale; combaterea sărăciei şi a excluderii sociale;
procesele demografice şi de îmbătrânire a populaţiei; mobilitate, utilizarea terenului şi
dezvoltare teritorială.

8.3. Încălzirea climei şi dezvoltarea durabilă

În contextul modificărilor globale ale mediului, noţiunea de dezvoltare durabilă
tinde să fie definită tot mai mult în legătură cu necesitatea reducerii emisiilor de gaze cu
efect de seră şi cu păstrarea unui stoc corespunzător de resurse productive pentru
generaţiile viitoare. În aceste condiţii, îmbunătăţirea calităţii vieţii, care constituie unul
din obiectivele esenţiale ale dezvoltării durabile, nu se poate realiza decât printr-o
utilizare mai redusă a unor resurse neregenerabile prin mărirea eficienţei proceselor
productive, prin tehnologii noi, prin extinderea utilizării resurselor regenerabile şi printr-
o grijă mai mare pentru problemele mediului.
Evaluarea dezvoltării durabile viitoare este dificilă datorită atât complexităţii
sistemelor globale de mediu, cât şi incertitudinilor legate de efectele încălzirii globale
într-o lume cu o dezvoltare accelerată a unor tehnologii noi cu impact necunoscut asupra
mediului (Harris, 2004). În aceste condiţii, este evidentă importanţa principiului
precauţiilor pentru evitarea oricărei acţiuni până la momentul în care suntem siguri că nu
are efecte negative asupra mediului.
Pentru evaluarea unor variante posibile de dezvoltare durabilă în viitor, au fost
elaborate atât diferite grupe de scenarii sectoriale referitoare la probleme legate de
resursele de apă, de resursele de hrană, de biodiversitate şi de energie, cât şi la aspectele
complexe ale dezvoltării, în ansamblu, care necesită studii interdisciplinare (Munasinghe,
Swart, 2005). Unele ţări, mai ales cele dezvoltate din grupul OECD, şi-au fixat obiective
precise legate de emisiile de dioxid de carbon, de utilizarea resurselor, de presiunea
asupra ecosistemelor etc.
Problemele de securitate a apei au fost identificate de ediţia a doua a Forumului
Mondial al Apei, desfăşurată la Haga (martie 2000), ca fiind problema cheie a dezvoltării
durabile pentru acest secol, mai ales în condiţiile în care două treimi din populaţia
globului va trăi în condiţii de stres al apei (Iyngararasan et al., 2004). Pentru Europa,
spre exemplu, se prevede o descreştere a apei disponibile pe timpul verii şi dispariţia,
până la sfârşitul acestui secol, a jumătate din gheţarii montani. În zona tropicală şi
temperată a Asiei va creşte riscul de inundaţii datorită unei torenţialităţi mai accentuate a
precipitaţiilor.
Dezvoltarea sectorului energetic va fi, în continuare, una dintre cauzele principale
ale creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră. În următorii 25 de ani, conform estimărilor
Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), se vor cheltui 16 trilioane USD pentru
energie. În vederea unei dezvoltări durabile a acestui sector se vor realiza investiţii în
tehnologii curate, care vor folosi surse regenerabile şi se vor lua diferite măsuri pentru

(2001), A European Union Strategy for Sustainable Development, European Commission.

125
creşterea eficienţei utilizării energiei. Asigurarea unor surse de energie convenabile este
esenţială pentru dezvoltarea durabilă şi pentru stabilitatea economică.
Specialiştii pentru probleme de mediu din cadrul UNEP au realizat patru scenarii cu
diferite variante regionale referitoare la existenţa unor variante posibile de dezvoltare
durabilă în acest secol. Un prim scenariu, denumit „Economia de piaţă pe primul loc“, ia
în considerare continuarea tendinţelor actuale de globalizare, de extindere a privatizării şi
liberalizării. Un al doilea scenariu, „Securitatea umană pe primul loc“, pune în evidenţă
posibilitatea dezvoltării unei lumi foarte polarizate. În scenariul „Politicul pe primul loc“
se consideră posibilitatea rezolvării preponderente a problemelor negative ale societăţii
prin politici guvernamentale. Cel de-al patrulea scenariu, „Dezvoltarea durabilă pe primul
loc“, pune accentul pe o modificare majoră a atitudinii societăţii faţă de resursele
mediului.
Scenariile menţionate se bazează, într-o largă măsură, pe rezultatele obţinute de
IPCC (2001) şi de Grupul pentru Scenarii Globale, format în anul 1995 în cadrul
Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Grupul menţionat din cadrul UNEP
a dezvoltat trei clase de scenarii numite: a) „Lumea Convenţională“; b) „Lumea Barbară“
şi c)„Marea Tranziţie“ (Munasinghe, Swart, 2005). În aceste scenarii sunt luate în
considerare o serie de variabile care reflectă, de fapt, trăsăturile actuale ale dezvoltării în
diferite părţi ale lumii şi renunţă la unele elemente cantitative simplificatoare.
Evaluarea dezvoltării durabile se realizează şi cu ajutorul unor indicatori care pot să
furnizeze şi unele elemente preliminare de alarmare, în condiţiile unor activităţi antropice
care pot să genereze dezechilibre de mediu (UK Department of the Environment, 1996).
Cu ajutorul acestor indicatori se poate măsura care dintre politicile de dezvoltare durabilă
sunt eficiente. În acelaşi timp, cu aceşti indicatori se pot stabili costurile de mediu şi
beneficiile obţinute pentru diferite tipuri de politici. Pentru strategia de dezvoltare
durabilă din Marea Britanie, spre exemplu, a fost stabilit un set de 120 de indicatori
referitori la economie, aspecte sociale şi mediu (UK Department of the Environment,
1996).
În prima clasă de scenarii, „Lumea Convenţională“, se presupune o evoluţie
similară celei din ultimele decenii, în care valorile materiale şi activităţile legate de
economia de piaţă sunt dominante. În aceste condiţii, vor persista decalajele sociale şi
economice, iar în unele regiuni ale globului se vor menţine probleme grave ale mediului.
În clasa de scenarii denumită „Lumea Barbară“ se prevăd o serie de aspecte
alarmante referitoare la adâncirea decalajelor economice şi sociale, care vor submina
reformele şi capacitatea de adaptare a societăţii (Gallopin et al., 1997, citat de
Munasinghe, Swart, 2005). Se vor extinde cartierele luxoase încercuite de ziduri (aşa cum
au apărut în Bucureşti în ultimii ani), pentru a-i proteja pe cei bogaţi de numărul tot mai
mare al săracilor şi vor fi posibile chiar conflicte, în unele părţi ale globului, în condiţiile
accentuării sărăciei.
În ultimul scenariu, „Marea Tranziţie“, sunt aduse argumente pentru o dezvoltare
durabilă bazată pe o creştere a interesului pentru mediu şi pe o încercare de reducere a
inegalităţilor sociale şi a decalajelor dintre diferite regiuni. În acest tip de dezvoltare
societatea civilă va avea un rol tot mai important.
Cercetările efectuate pentru cel de-al patrulea raport IPCC, care va fi publicat în
anul 2007, au pus în evidenţă sectoarele cele mai semnificative pentru schimbările climei
şi pentru dezvoltarea durabilă: resursele de apă, energia, sănătatea, hrana, ecosistemele
(biodiversitatea şi silvicultura), aşezările umane şi pregătirile pentru atenuarea
dezastrelor. De fapt, întărirea capacităţii de adaptare în aceste sectoare, implică măsuri
similare celor necesare pentru asigurarea dezvoltării durabile (IPCC, 2001a). Noul raport

126
IPCC, denumit AR4 (Assessment Report 4) va pune în evidenţă relaţiile schimbări
climatice/dezvoltare durabilă prin diferite variante alternative de evoluţie a societăţii, care
vor include politici economice noi, norme şi tehnologii corelate cu problemele
schimbărilor climatice (Srivastava, Heller, 2003). Aceste activităţi implică, aşa cum a
fost subliniat în ultima întrunire a experţilor IPCC de la Colombo (2003), eforturi
sinergice, interdisciplinare ale unui număr mare de specialişti din mai multe domenii.
Pentru asigurarea dezvoltării durabile în condiţiile încălzirii climei în viitor sunt
posibile cel puţin şase strategii (Munasinghe, Swart, 2005):
 identificarea unor alternative de dezvoltare care să implice atât guvernele, cât şi
sectorul privat şi societatea civilă;
 dezvoltarea unor tehnologii noi, eficiente, care să reducă emisiile de CO2 şi să ia
în considerare toate criteriile de dezvoltare economică;
 protejarea diversităţii biologice şi mărirea rezilienţei ecosistemelor în vederea
reducerii vulnerabilităţii faţă de modificările climei;
 utilizarea durabilă a resurselor naturale şi reducerea cât mai accentuată a poluării;
 reducerea decalajelor sociale şi mărirea, în acest fel, a capacităţii de atenuare a
vulnerabilităţii comunităţii internaţionale faţă de hazardele naturale.
Conform datelor IPCC, în unele regiuni ale globului este posibilă o intensificare a
hazardelor hidrometeorologice, legate de variabilitatea climatică. Se vor extinde arealele
afectate de secetă şi deşertificare, se vor intensifica inundaţiile, astfel că în multe ţări
elementele referitoare la dezvoltarea durabilă sunt în legătură cu variabilitatea climatică
(ISDR, 2004).
În concluzie, dezvoltarea actuală a ştiinţei este corelată tot mai mult cu programele
globale de cercetare (IGBP, IHDP, WCRP, DIVERSITAS) printr-o concentrare
interdisciplinară a preocupărilor asupra problemelor globale ale omenirii cum sunt
deşertificarea, poluarea atmosferei şi a Oceanului Planetar, distrugerea solului prin
eroziune şi alunecări, despăduririle. Tendinţele actuale de încălzire a climei şi extinderea
efectelor dezastrelor naturale, mai ales în ţările sărace reprezintă de asemenea, preocupări
majore. În acest context conceptul de dezvoltare durabilă devine esenţial pentru toate
domeniile ştiinţei, pentru viitor fiind necesară o corelare mai strânsă între cercetarea
ştiinţifică şi activităţile politice, sociale şi economice.

BIBLIOGRAFIE
Bălteanu D. (1993), Dimensiunea umană a modificărilor globale a mediului. Repere
Geografice, Terra nr. 1-4, Bucureşti
Bălteanu, D., Popescu, Claudia (1996), Dezvoltarea durabilă în context geografic est-
european, Terra XXVI - XXVII
Bălteanu, D., (2002), Cercetarea geografică şi dezvoltarea durabilă, Revista Geografică,
T.VIII
Giarini, O., Stahel, W. (1996), Limitele certitudinii, Editura Edimpress-Caro, Bucureşti.
Iyngararasan, M., Tianchi, L., Shrestha, S., Mool, P.K., Yoshino, M., Watanabe, T.
(2004), The challenges of mountain environments: Water, natural resources,
hazards, desertification, and the implications of climate change, în vol. „Key issues
for mountain areas“ (edited by: Price, M., Jansky, L., Iatsenia, A.), United Nations
University.

127
Morse, S., McNamara, N., Acholo, M., Okwoli, B. (2001), Sustainability, Indicators:
The problem of integration, Sustainable Development, J.Wiley, Chichester.
Munasinghe, M., Swart, R. (2005), Primer on climate change and sustainable
development. Facts, policy analysis and applications, Cambridge University Press.
Serageldin, I. (1995), Sustainability and the Wealth of Nations: First Steps in an Ongoing
Journey, Draft, Third Annual World Bank Conference on Environmentally
Sustainable Development, Washington D.C.
Srivastava, L., Heller, T. (2003), Integrating sustainable development and climate
change in AR4, IPCC.
*** (1990), Research Strategies for the U.S., Global Change Research Program, National
Academy Press, Washington D.C.
*** (1996), Indicators of sustainable development for the United Kingdom, UK
Department of the Environment.
*** (2002) A European Union Strategy for Sustainable Development, European
Commission
*** (2002), World Summit on Sustainable Development in Johannesburg, South Africa
from 2 – 4 September 2002

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Precizaţi noţiunea de dezvoltare durabilă.
2. Dimensiunile şi nivelele de dezvoltare durabilă.
3. Menţionaţi indicatori pentru evaluarea dezvoltării durabile a unei regiuni.
4. Care este relaţia dintre încălzirea climei şi dezvoltare?

SINTEZĂ A NOŢIUNILOR ŞI TERMENILOR IMPORTANŢI

dezvoltare durabilă; dimensiunile dezvoltării durabile (politică, economică, de mediu),
nivele de dezvoltare durabilă, tipuri de capital; indicatori (de presiune, de stare, de
răspuns)

128