prof. Iulia A. Coste L.T.N.

IORGA
MIHAI EMINESCU (1850 - 1889)

DETALII BIOGRAFICE
Urmează cursurile primare, gimnaziale și liceale la Cernăuți, cu mici întreruperi; aici îl va
avea profesor pe Aron Pumnul, căruia îi va dedica un poem.
Ajungând sufleur în trupa lui Iorgu Caragiale, face o călătorie prin toată țara, inclusiv prin
Transilvania.
În 1869 tatăl său îl înscrie la Universitatea din Viena, unde va fi doar “audient”, întrucât nu-
și finalizase studiile liceale. Aici, Eminescu va participa la cursuril foarte diferite (de la istorie,
politică, filosofie și drept, până la anatomie și economie). Tot aici va lua contact pentru prima dată
cu elemente din cultura egipteană, care îi vor influența scrierile. La aceeași universitate, îl va
cunoaște pe Slavici (student la Drept, după ce abandonase studiile de la Universitatea din
Budapesta). Mai târziu, la inițiativa lui Eminescu, Slavici va debuta în literatură.
În 1872 pleacă la Berlin, unde societatea Junimea îi acordo o bursă, înscriindu-se la
doctorat. Nu va termina niciodată doctoratul (după cum sperase Maiorescu, care dorea să îl facă
profesor la Facultatea de Filosofie a proaspăt înființatei Universități din Iași).
În 1874 este numit director al Bibliotecii Centrale Universitare, de unde va pleca după scurtă
vreme, fiind acuzat pe nedrept pentru furtul unor cărți. Maiorescu îl va pune apoi revizor școlar
pentru județele Iași și Vaslui, pentru ca în cele din urmă să ajungă, în 1877 redactor al ziarului
Timpul, unde va fi coleg cu Caragiale și Slavici. Devine cunoscut pentru articolele sale acide la
adresa liberalilor și chiar și a conservatorilor care conduceau societatea Junimea.
Va rămâne redactor la Timpul până spre finalul vieții. Între timp, boala sa se agravează,
fiind internat în mai multe sanatorii din țară și străinătate, murind în 1889.

Surse: G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent;

Ilina Gregori, Știm noi cine a fost Eminescu?;

RECEPTAREA OPEREI POETICE - REPERE

I.TEMELE FUNDAMENTALE DEZVOLTATE ÎN LIRICA EMINESCIANĂ; MOTIVELE

LIRICII EMINESCIENE, ORIGINEA LOR;

II. INFLUENȚA ROMANTISMULUI ASUPRA POEZIEI LUI EMINESCU;

III. COMPONENTA FILOSOFICĂ - CONDIȚIA OMULUI DE GENIU;

IV. INFLUENȚA FOLCLORICĂ ȘI A ROMANTICILOR PAȘOPTIȘTI ASUPRA

SCRIERILOR SALE; MITURILE FOLCLORICE; BASMELE;

V. ORIGINALITATEA OPEREI LUI MEINESCU;

VI. PROZA EMINESCIANĂ - CÂTEVA OBSERVAȚII

prof. Iulia A. Coste L.T.N. IORGA
I.TEMELE FUNDAMENTALE DEZVOLTATEA ÎN LIRICA LUI MIHAI EMINESCU

Există 4 teme fundamentale pe care le dezvoltă Eminescu, de-a lungul scrierilor sale:
A.NATURA
B. IUBIREA
C. TIMPUL
D. ISTORIA
La acestea, se va adăuga și CONDIȚIA OMULUI DE GENIU - o temă de inspirație
filosofică, pe care Eminescu o va atinge în câteva dintre scrierile sale.

A.NATURA - reprezintă o temă de origine romantică, apărând adesea în strânsă legătură cu aceea a
iubirii. Această orientare romantică aduce și reprezentările/ formulele specifice ale naturii din lirica
eminesciană:
NATURA CA SPAȚIU PROTECTOR, IZOLATOR, “un loc al abstragerii din lumea comună și de
intrare în alta. Trecerea dintr-un plan al existenței în altul se face treptat și echivalează cu o
hipnoză.” (G. Gane)
Această formă este asociată în special cu motivul codrului, considerat “o entitate
rezumativă a naturii, cu care cuplul se contopește prin extaz erotic”. Astfel, codrul devine un spațiu
protector pentru cuplu, un spațiu în care totul se află la adăpost.
Există o topografie mitică a naturii:
NATURA ESTE O REFLEXIE A EULUI; se mișcă, se modifică în acord cu emoția lirică;
Marea este percepută drept “un loc magic al iubirii”. Ea reprezintă un motiv central în lirica
eminesciană, simbolizând profunzimea sufletului (adâncul mării).
Motive asociate cu tema naturii în poezia lui Eminescu: luna, stelele, codrul, izvorul,
lacul, plopul, teiul etc.