Sunteți pe pagina 1din 6

C1: Notiuni introductive

Economia reprezintă mecanismul dinamic de organizare in vederea folosirii resurselor


limitate (munca, pamant, capital) cu scopul satisfacerii nevoilor nelimitate.
Obiectul de studiu al economiei il constituie fenomenele, procesele şi relaţiile generate de
comportamentul agenţilor economici în procesul complex de alocarea resurselor rare în
vederea satisfacerii nevoilor societăţii.
Microeconomia studiaza fenomenele si procesele economice manifestate la nivelul agentilor
economici individuali (populatie, firme, administratii), precum si structurile si
comportamentul acestora, interrelatiile in cadrul productiei, distributiei si consumului.
Macroeconomia studiaza activitatea economiei nationale in ansamblu si interactiunile acesteia
cu alte economii studiind factorii determinanti ai productiei, nivelului general al pretului, a
ocuparii fortei de munca, consumului, economisirii importului, exportului, cererea si oferta de
moneda etc.

Procesul de formare a stiintei economice


Perioada Trasaturi
Gandirea economica preclasica (de la greco- Ideile economice au la baza doar relatari a
romani la A. Smith – sf sec 18) unor fenomene si procese economice
Nu s-au realizat lucrari cu caracter strict
economic
s-au formulat idei si intrebari ce au
reprezentat puncte de plecare pentru viitoarea
stiinta economica:
- Aristotel – a pus in evidenta rolul
comertului in consolidarea avutiilor,
originea si functiile banilor in
procesul de schimb, masurea
prealabila a bunurilor in vederea
schimbului
- Gandirea scolistica – a adus in
discutie pretul corect ce vizeaza
recuperarea costurilor pentru
realizarea bunurilor, proprietatea ce
implica anumite obligatii din partea
detinatorului, necesitatea interventiei
statului pentru desfasurarea traiului
socio-economic a societatii
Inceputul constituirii stiintei economice sub
denumirea de MERCANTILISM („Avutia
Natiunilor”- A. Smith „banii sunt forma
ideala a bogatiei sociale”)
Scoala clasica engleza (sf sec 18 – sf sec 19) Aduce contributii teoretice: Teoria valorii,
D. Ricardo, T. Malthus, J. S. Mill, K. Marx renta, profitul reproductia
Reprezinta faza constituirii stiintei economice
Marea recesiune mondiala (1870-primul - şcoala istorică germană (G. Schmoller,
Razboi Mondial) Fr. List)
- şcoala marginalistă vieneză care pune
bazele teoriei valorii şi a teoriei
distribuţiei.
Reprezentanţi: Carl Menger, Böhm-Bawerk, Fr.
von Wieser, Leon Walras, Vilfredo Pareto,
Alfred Marshall.
Promotorii teoriei utilităţii marginale s-au
separat în:
a) şcoala psihologică de la Viena,
b) şcoala neomarginalistă sau matematică, de la
Lausanne.
Reprezinta faza descoperirii si elaborarii
principiilor teoretice fundamentale
A patra perioada (1920-1970) – liberalismul J. M. Keynes - Teoria generală a ocupării forţei
clasic de muncă, dobânzii şi a banilor
Sustinatori: von Mises, P., Milton Friedman
Caracteristici:
- cresterea numarului de informatii
- specializarea economistilor

A cincia perioada 1980 Dezvoltarea si actualizarea vechilor teorii,


precum si renuntarea la unele care nu se mai
potrivesc cu realitatea economica

1.1 Nevoia umana


Nevoile umane apar sub forma a ceea ce oamenii consideră ca fiindu-le necesar pentru
existenţă, reprezentand o constanta a naturii umane, omul fiind purtătorul unor trebuinţe
moştenite, imuabile, care pot fi determinate, clasificate şi ierarhizate, în esenţă,
concretizandu-se in nevoia de bunuri şi servicii.
Clasificarea nevoii tip
umane
In functie de Nevoi de biologico-materiale (nevoia de hrană, adăpost şi
complexitate baza îmbrăcăminte), ce asigura supravieţuirea fiinţei umane
nevoi de (de educaţie, de informare, de respect, de afecţiune, de
ordin morală, de petrecere a timpului liber etc). Nevoile sunt
psihologic satisfăcute în ordinea urgenţei lor. Nevoile de bază
sunt mai urgente decât cele de natură
psihologică. Dintre nevoile de bază, cele mai urgente
sunt nevoile de hrană.

în funcţie de existenţa nevoi solvabile


resurselor necesare nevoi insolvabile
satisfacerii lor
Din punct de vedere nevoi prezente
al momentului nevoi de viitor
satisfacerii
lor

Nevoia umana este in dezvoltare cantitativa si structurala continua si practic nelimitata,


datorita repetitivitatii nevoilor de baza, cresterea continua a nevoilor psihologice, precum si
aparitia unora noi datorita progresului economico-social. Astfel gradul de satisfacere al
nevoilor depinde foarte mult de nivelul de dezvoltare al economiei
1.2 Resursele si factorii de productie
Obtinerea de bunuri si servicii necesare satisfacerii de nevoi este conditionata de existenta
resurselor.
Astfel resursele constituie mijloacele necesare pentru satisfacerea nevoilor umane de bunuri şi
servicii.
Nevoile umane nu sunt satisfacute in mod direct prin resurse ci acestea trebuie prelucrare prin
procese de productie pentru a se obtine bunurile si serviciile necsare satisfacerii trebuintelor
umane. Astfel resursele atrase în procesul de producţie, reprezintă factori de producţie.
Producţia reprezintă procesul de transformare a factorilor de producţie (intrări, inputuri), în
bunuri şi servicii (rezultat, ieşire, output).
Principalii factori de
productie
Natura - reprezinta resursele privite ca “daruri gratuite ale naturii” şi
folosite pentru producerea bunurilor şi serviciilor
- include resursele:
 de teren (suprafeţele agricole şi de construcţie),
 sol şi subsol (mineralele, resursele forestiere, lacurile naturale,
râurile şi animalele sălbatice etc.)
 mediul fizic în care ne aflăm, aerul pe care îl respirăm sau apa pe
care o bem
forţa de muncă - reprezinta factorul de productie primar care constã în exercitarea
unei actiuni de transformare asupra factorilor materiali ai
productiei, în scopul obtinerii unor efecte economice utile (bunuri
corporale, necorporale, servicii, lucrãri, operatii, etc.)
- reprezinta efortul fizic şi intelectual depus pentru a produce bunuri
şi servicii. Astfel acest factor de productie implica 2 laturi: fizicã,
intelectualã.
- reprezintă resursele umane, inclusiv pregătirea profesională
(totalitatea cunoştinţelor teoretice şi practice, deprinderile şi
abilităţile care asigură participanţilor la un proces economic
competenţa profesională).
capitalul Capitalul comportă două accepţiuni: capitalul tehnic şi capitalul
bănesc.
- capitalul tehnic reprezintă tot ceea ce este produs de oameni şi se
află la baza obţinerii altor bunuri sau servicii, reprezentand bunurile
realizate in procesele de productie anterioare si utilizate ca inputuri
in alte procese de productie. Bunurile de capital nu sunt destinate
satisfacerii nevoilor umane, ci ele trebuiesc prelucrate prin
procesele productive, iar rezultatele pot fi bunuri de consum
Capitalul tehnic cuprinde două componente: capitalul tehnic fix şi
capitalul tehnic circulant.
Capitalul tehnic fix (clădirile, echipamentele, maşinile, utilajele,
instalaţiile etc.) este utilizat la mai multe procese de productie fiind
incorporat treptat in rezultatul productiei. Durata de folosinta a
acestuia este destul de mare, in general fiind inlocuit datorita
deprecierii fizice si/sau morale.
Deprecierea morala este determinată de apariţia unor echipamente
noi, cu performanţe superioare celor existente.
Capitalul tehnic circulant participă la un singur proces de producţie,
fiind încorporat imediat în produsul finit, incluzand materii prime,
materiale, combustibil, energie, piesele de schimb şi emifabricatele.
Capitalul bănesc reprezintă orice sumă de bani care este utilizată
pentru achizitia de factori de productie în scopul obţinerii de
câştiguri.
abilitatea Abilitatea întreprinzătorului văzută ca abilitate managerială sau
întreprinzătorului organizatorică este indispensabilă menţinerii şi succesului unei
afaceri, constand in capacitatea de organizare a producţiei, de
decizie, de asumare a riscurilor şi de inovare.
Intreprinzatorul realizeaza combinarea resurselor de muncă, natură
sau capital, incercand in continuu sa inoveze, adoptând tehnici de
producţie şi metode de comercializare mai performante,
introducând în fabricaţie noi produse, cautand in permanenta pieţe
noi de aprovizionare şi de desfacere.
Asumarea riscului nu reprezintă decât o premisă şi nu o garanţie a
profitului.

Avand in vedere caracterul limitat al resurselor si diversificare si sporirea nevoilor, oamenii


au inceput sa produca, astfel sa desfasoare actiuni economice.
Activitatea economica reprezinta lupta impotriva raritatii ca proces complex ce include fapte,
acte, comportamente si decizii ale oamenilor pentru atragerea si utilizarea resurselor
economice în vederea producerii, circulatiei, repartitiei si consumului de bunuri, în functie de
interesele economice.
Caracterul limitat al resurselor impune efectuarea alegerilor între nevoile ce pot fi satisfăcute
în limitele resurselor de care dispun.
Raritatea şi alegerea pot fi puse în evidenţă cu ajutorul curbei posibilităţilor de producţie ce
reprezintă un model simplu care surprinde relaţia dintre producţia de bunuri, servicii şi
utilizarea resurselor disponibile pentru o anumită perioadă de analiză.
Ipoteze ale modelului:
a) perioada luata in calcul un an
b) cantitatea şi calitatea resurselor disponibile este fixată pentru întreaga perioadă de
analiză, limitand dimensiunea până la care nevoile pot fi satisfăcute;
c) tehnologia este dată şi nu înregistrează progrese în cursul anului respectiv
productivitatea input-urilor ramanad constanta.
d) Se considera o economie ipotetica in care exista doar nevoia de hrana si imbracaminte
pentru simplificare, reprezentare in spatiu bidimensional si obtinerea de concluzii cu
caracter general.
e) unele input-uri sunt mai bine adaptate producţiei unui bun decât celuilalt.
Curba posibilităţilor de producţie indica cantitatea maximă ce poate fi produsă dintr-un bun în
cursul unei perioade de timp cu resursele economice disponibile dată fiind cantitatea din
bunul alternativ.

1.3 Costul de oportunitate desemnează cea mai avantajoasă alternativă la care se


renunţă.aratand la cate unitati dintr-un bun se renunta pentru a mari cantitatea din celalat bun
cu o unitate.
În general, costul de oportunitate este crescător, pe masura cresterii productiei dintr-un bun cu
o unitate se renunta la productia din ce in ce mai mare pentru celalalt bun. Curba
posibilităţilor de producţie, care este concavă înspre origine, relevă legea creşterii costului de
oportunitate. Din punct de vedere matematic, costul de oportunitate reprezintă panta curbei
posibilităţilor de producţie. Motivaţia economică a creşterii costului de oportunitate rezidă în
existenţa input-urilor specializate, mai productive pentru o anumită destinaţie decât pentru
alta sau altele.
Costul de oportunitate al unui bun este evidenţiat prin sacrificiul celuilalt bun. Resursele pot
însă avea mai multe utilizări alternative, astfel că, în asemenea cazuri, costul de oportunitate
al alegerii utilizării unor resurse pentru un scop dat reprezintă sacrificiul celei mai bune
alternative de utilizare a acestor resurse şi este măsurat în termenii acestei alternative.
Curba posibilităţilor de producţie se poate deplasa spre dreapta (economia produce o cantitate
mai mare de bunuri si servicii) sau spre stanga (diminuarea cantitatii de bunuri si servicii
produse) ca urmare a influenţei unor factori precum:
a) modificarea ofertei de resurse economice – modificarea volumului factorilor de productie
duce la modificarea posibilitatilor de productie. Factorul cu actiunea cea mai evidenta este
capitalul ce potenteaza factorul natural si uman, efectul constand in cresterea productivitatii şi
mai departe în creşterea bunăstării indivizilor.
b) ameliorarea calitativă a resurselor economice - Pierderea în outputul curent ar putea fi mai
mare sau mai mică decât câştigul viitor după cum productivitatea resursei vizate este
inferioară sau nu aşteptărilor
c) progresul tehnologic - Dezvoltarea şi promovarea de noi tehnologii se constituie, în
condiţiile limitării resurselor, într-un factor extrem de important pentru creşterea producţiei
naţionale.

1.4 Economia de piata

Piata este o dimensiune cardinala a acestui tip de economie ce detine mecanismul preturilor,
raportul cerere-oferta, concurenta, fundamentul functionarii

Trasaturile economiei de piata


Economie multipolara Centre distincte de decizie, activitate
economica, gestiune
Agentii de productie nu reprezinta entitati
individuale
Economii ale agentilor de grup, economiii ale
grupurilor de forta si de presiune, avand
puterea de modificare a sisitemului economic
din interior dezvoltand relatii de concurenta
dar si de solidaritate functionala
Economie descentralizata Agentii individuali, independenti iau decizii
Coordonarea spontana si automata a
actiunilor prin intremediul pietei, a fluxurilor
monetare, legatura unitatilor realizandu-se
prin schimburi de activitati
Economia de intreprindere Intreprinderea are autonomie de decizie
Spatiul microeconomic fiind fundamental
pentru desfasurarea activitatii
Economie de calcul in expresie monetara Moneda este numitorul comun al activitatii
Economia in care statul intervine indirect si Statul sustine si inlatura consecintele negative
global si insuficientele pietei
Interventia indirecta a statului consta in
politici financiare, monetare si sociale ce
influenteaza libertatea deciziei agentului
economic
Interventia globala consta in faptul ca poate
actiona doar asupra directiilor mari: ex:
repartitia venitului, determinarea nivelului
cererii globale, respectarea concurentei etc.
Economia in care profitul este tinta agentilor Reprezinta motivatia intregii activitati
economici economice.

Economia de piata reprezinta un sistem, un ansamblu de structuri si comportamente


economice, tehnice, sociale, politice, juridice, etice unite prin relatii stabile suprematia
revenind structurilor economice.
Componenta de baza a mecanismului de functionare a economiei este statul care prin
instrumente juridice (legi, norme) si economice asigura functionarea corecta a acesteia.
Prin aria, limitele si efectele sale statul reprezinta:
- Centru autonom de decizie pentru realizarea obiectivelor de interes general – servicii
publice, medicale, educatie;
- Agent economic independent si partener al capitalului privat – producator-consumator
sau vanzator-cumparator
- Componenta a mecanismului de functionare a economiei – influentatnd structural si
cantitativ atat cererea cat si oferta prin legi si norme (fixand durata legala de munca,
conventii de munca colective, interventei indirecta prin impozite si cheltuieli publice,
controlul emisiunii monetare, finantarea investitiilor, distribuire de subventii si credite
etc.)
- Factor important a circuitului economic national – realizeaza si dezvolta infastructura,
asigura minimul necesar pentru zonele defavorizate etc.
- Agent major de reorganizare tehnica si tehnologica a activitatilor pe care agentii
economici privati nu le pot realiza (probleme tehnice, comerciale, financiare aparute
datorita maturizarii , internationalizarii unor industrii de varf)
- Factor de depasire a unor fenomene economice depresive precum somaj, inflatie,
scaderea nivelului de trai, probleme ecologice etc.
Statul poate intervei prin:
- Subventii, avans nerambursabil, credite acordate sectorului privat
- Infiintarea de intreprinderi ce pot fi nationalizate sau reprivatizate
- Participarea financiara a diferite activitati mixte
- Interventia in domeniul bancar
- Instituirea de organisme de stat care sa faciliteze realizarea unor programe pentru
firmele private.
Printre functiile statului putem aminti:
- Repartitie globala si redistribuirea veniturilor (politici salariale, sociale, de venituri
pentru diferite categorii socio-profesionale )
- Prin relatiile economice externe intervine pe pietele externe
- Prin masuri anticonjuncturale franeaza sau accentueaza anumite tendinte regland astfel
evolutia economiei
- Prin reguli de functionare a agentilor economici, politici de concurenta etc stabileste
cadrul institutional si juridic al functionarii economiei
- Prin politici de dezvoltare, restructurare sau modernizare a anumitor ramuri economice
asigura cresterea si dezvoltarea economica
- Planificare si previziune economica
- Nationalizarea unor sectoare strategice (energie, transport etc)