CURS 8-SETDD

CAP.1. INTRODUCERE PRIVIND ENERGIILE

NECONVENŢIONALE

Necesitatea folosirii surselor neconvenţionale de energie: energia ã,solar

energia
eolianã, energia valurilor si mareelor, etc., apare ca evidentã din douã puncte de vedere.
Primul este aspectul ecologic, de limitare a arderii combustibililor clasici deoarece are ca
urmare încãlzirea generalã a Pãmântului, cu toate urmãrile ce pot decurge din aceasta (topirea
calotei Antarctice si ridicarea nivelului oceanului planetar). Al doilea este faptul cã resursele
energetice clasice sunt limitate si chiar sunt spre terminare: rezervele de petrol si gaze
naturale vor ajunge pentru circa 150 ani, cele de cãrbune pentu circa 300 ani.
Un alt aspect demn de luat în seamã este posibilitatea folosirii surselor de energie
neconvenţionalã în locurile si amplasamentele izolate pentru care legarea la sistemul
energetic este foarte scumpã sau chiar imposibilã.
În Soare, energia masei în repaus se transformã în energie electromagneticã (fotoni) .
ţa Pãmântului.
Aceasta este iradiatã prin vidul cosmic si o parte din ea ajunge pe suprafa
Puterea pe care soarele o iradiazã pe Pãmânt este de 10 17 Kw.
Din aceastã energie, circa 33% se reflectã în straturile înalte ale atmosferei si 45% în
atmosferã, sub formã de radiaţii roşii. Pe suprafaţa ãPmântului ajunge 1Kw /m 2, radiaţii cu
lungimea de undã între 0,4 si 2,5µm. Circa 22% din radiaţia iniţial
ã transmisã de soare
serveşte pentru evaporarea apelor terestre, si deci se înmagazineazã sub formã de energie a
vânturilor, si numai 0,1% se transformã prin fotosintezã în energie chimicã a combustibililor
fosili : cãrbune, petrol, gaze naturale si serveşte laţinerea
men atmosferei de oxigen a
planetei. Circa 0,2% se transformã în energie eolianã si 0,02 % în energie geotermicã.

1.1. ASPECTE ECONOMICO - FINANCIARE

Oportunitatea dezvoltãrii unor centrale electrice bazate pe folosirea energiilor

neconvenţionale trebuie privitã prin prisma rentabilitãţii unei astfel de investiţii. Pornind de la
preţul actual de livrare a energiei electrice care este de acum pe plan mondial de cca 40 - 50 $
/ Mwh, majoritatea studiilor tehnico - economice aratã cã, deocamdatã, construirea unor astfel
de centrale este nerentabilã, preţul combustibililor clasic fiind înc
ã redus. Având în vedere
însã împuţinarea acestora, si faptul ãc gazele naturale si petrolul (cu derivatele acestuia) ar

1
putea fi folosite mai eficient pentru alte scopuri de exemplu pentru producerea maselor
plastice si a substanţelor chimice, diverse ãri
ţ au pus la pu nct staţii pilot sau chiar industiale
pentru producerea energiei electrice din energii neconvenţionale; ponderea acestora nu
depãşeşte însã în prezent 3% din energia electricã produsã pe plan mondial.
În fig. 1.1. se exemplificã structura consumului energetic mondial si evoluţia
diverselor tipuri de combustibili clasici. Se observã creşterea în continuare a ponderii
petrolului în consumul energetic general, dar numai pânã în anul 2000 - 2010. Va creşte în
continuare rapid ponderea energiei nucleare.

Fig. 1.1

Trebuie spus cã investiţia iniţialã a unor astfel de centrale este foarte mare, iar timpul
de amortizare lung: aceasta face ca deocamdatã astfel de proiecte sã nu fie comandate decât
de guverne si nu de firme private.

1.2. ASPECTE ENERGETICE

Ceea ce caracterizeazã în primul rând energiile neconvenţionale este gradul scãzut de

concentrare. Vom porni de la energia solarã, care este sursa de bazã, din ea dezvoltându-se
prin transformãri, energia eolianã si din aceasta energia valurilor.

2
 Energia care vine de la soare este în spaţiul extraatmosferic de 1400 W /m2, iar la la
nivelul solului ajunge la 1000 W/m2. Aceastã valoare este consideratã în cazul însoririi
maxime; ea scade însã în prezenţa nebulozitãţii datorate norilor (vapori de apã) si a aerosolilor
(praful), astfel încât valoarea de calcul poate scãdea pânã la 250 W/m2.
Al doilea aspect caracteristic este prezenţa sa aleatoare în timp. În fig. 1.2. se prezintã
variaţia energiei solare în timpul unui an, la diverse latitudini.
În ţara noastrã, din cele 8765 ore/an, 4000 ore/an este luminã, dar numai
2100 ore/an pot fi valorificate reprezentând timpul de însorire mediu. Repartiţia pe teritoriu
ţie si curb ele de radiaţie solarã constantã
este inegalã; în fig. 1.3. este arãtatã aceastã reparti
[Kcal/m2].
Surse mai pesimiste indicã o valoare a energiei solare de 85 W/m2 pentru Europa si
de 260 W/m2 pentru deşertul Sahara. La aceste valori ale energiei solare, trebuie adãugat
randamentul instalaţiilor de captare care este de 60 - 80% pentru cele la care se obţine energie
termicã, si de 20 - 25% pentru cele la care se obţine energie electric
ã (celule fotovoltaice) ;
dispunem aşadar, în ţara noastrã, de 60 W/m 2
energie termicã si 18 w/m2 energie electricã.
Instalaţiile care valorificã energia solarã sunt mai ieftine si mai fiabileţãfade cele pentru
recuperarea energiei vântului sau valurilor, neavând piese în mişcare.

3
 Fig. 1.3

Date globale referitoare la energia vântului la nivelul Pãmântului dau valoarea medie a
puterii brute de 400 W/m2 suprafaţã sol. România nu are o situaţie privilegiatã, aflându -se la
jumãtatea acestei medii cu potenţialul sãu eolian.
Considerând teritoriul împãrţit în 5 zone energetice, vom avea 456 W/m2 în zona 1
(zona litoralã) si doar 34 W/m2 în zona 5 (fig. 1.4):

4
 Fig. 1.4.

România dispune de 12 . 107 ÷ 15 . 107 Mw h/an potenţial eolian din care 10%
este tehnic si economic amenajabil la nivelul anilor 1980 - 1990.
Cât priveşte energia valurilor, vom exprima valoarea puterii si a potenţialului
ţã si la unitatea de front de val, aceasta deoarece
energetic raportatã la unitatea de suprafa
instalaţiile de captare a acestei energii sunt de aceastã naturã.
ţã liberã (fãrã obstacole)
Deoarece valurile de vânt au nevoie de o anumitã suprafa
ţimea maximã, vom introduce noţiunea de fetch, care
pentru a se forma si a ajunge la înãl
reprezintã distanţa pe direcţia de propagare a valurilor, pe care vântul acţioneazã asupra apei,
denivelând suprafaţa liberã pentru a crea valul. Valoarea fetch -ului este determinantã pentru
transferarea energiei vântului cãtre lichid; valori optime sunt în gama 3,2-6,0 Km : peste
aceastã distanţã, influenţa devine nesemnificativã.
Aceste condiţii fiind precizate, vom spune c ţialul brut al valurilor pentru
ã poten
litoralul românesc este de 8,3 Kw/m, estimate de Institutul Grigore Antipa, la izobata de 90 m,
pe platforma Gloria. Alte surse avanseazã valori mai modeste, de 6,22 ÷ 7,5 Kw/m.
În calculul de evaluare a energiei brute, dintre elementele valurilor (înãlţime, perioadã,
lungime de undã) rolul preponderent îl joacã înãlţimea valului, energia fiind proporţionalã cu
pãtratul acesteia. În tabelul 1.1.sunt figurate înãlţimile m axime înregistrate de valuri la douã
posturi de observaţie situate la Constanţa si Mangalia. Se observã cã înãlţimile nu depãşesc un
metru, deşi în dreptul coastelor noastre s-au înregistrat si valuri de pânã la 9,8 m.

5
 Tabelul 1.1.

Zona Luna
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Constanta 0,91 0,44 0,59 0,45 0,21 0,32 0,26 0,52 0,53 0,61 0,34 0,42
Mangalia 0,6 0,27 0,38 0,20 0,08 0,11 0,09 0,15 0,23 0,32 0,16 0,16

Direcţia vântului predominant dã, evident, direcţia preferenţialã a valului. Pe litoralul

românesc aceastã direcţie este N - V (fig. 1.5) si este importantã deoarece unele tipuri de
captatoare sunt influenţate de direcţia valului (unidirecţionale):

Fig. 1.5

6
 Alte valori ale potenţialului brut în lume sunt mult mai atractive : la Oceanul Pacific,
în Marea Japoniei, 60 Kw/m; în Insulele Hebride (Marea Britanie), 70 Kw/m.
ţi i mari a apei, un grad mare de
Generarea de energie din valuri are, datoritã densitã
concentrare; randamentele de transformare a energiei brute (mecanice) în energie electricã
sunt mai mari decât în cazul energiei eoliene si solare. Dezavantajele majore sunt cele legate
de coroziunea apei de mare si a atmosferei marine, care duc la folosirea de materiale scumpe.
Depunerile de scoicã, precum si materialele solide aduse de val (nisip, alge, etc.), duc la
cheltuieli suplimentare de întreţinere a instalaţiei.

1.3. ELEMENTE GENERALE PRIVIND FENOMENUL VALURILOR

1.3.1. Geneza valurilor

Valurile au origini diferite. În continuare ne vom referi la valurile provocate de vânt,

ţi de apariţie a valurilor: prima este mişcarea
dar trebuie spus cã existã si alte posibilitã
corpurilor solide pe suprafaţa apei, a doua mişc
ãrile bruşte ale scoarţei pãmântului, care pot
genera aşa numitele valuri singulare, care au energii enorme si ţimi
înãl de pânã la 30 m.
Valuri de micã amplitudine se pot forma si datoritã mareelor.
ţele de apã,
Energia valurilor are ca bazã energia solarã. Ea este absorbitã de suprafe
producând evaporarea. Distribuţia inegalã a evaporãrii la scarã planetarã, având în vedere
existenţa uscatului, duce la distribuţii inegale de densitate ale stratului inferior al atmosferei
(diferenţa de potenţial baric). Egalarea acestor diferenţe se face prin mişcarea aerului dintr-o
zonã în alta, sub formã de vânt.
La rândul lor, vânturile acţioneazã asupra suprafeţelor de apã, transferându -le energia
mecanicã în mod direct, producând valuri. Curentul de aer din stratul limitã antreneazã stratul
superficial de apã, proporţional cu intensitatea sa. La o anumit
ã vitezã, turbulenţele locale
produc denivelarea suprafeţei apei, accentuând transferul de energie, iar prin permanetizarea
mişcãrii si prin creşterea vitezei vântului fenomenul se amplificã; în final transferul de energie
de la vânt la suprafaţa apei se traduce prin apariţia valurilor,
ãri mişc
ondulatorii, cu o
ţie într -un câmp spaţial, cât si ca evoluţie pe
dinamicã extrem de complexã, atât ca reparti
direcţia de propagare.

7
 Energia vântului se transformã în energie hidraulicã, care apare sub trei aspecte:
- energia potenţialã a diferitelor particule lichide care se gãsesc ridicate sau
coborâte în raport cu nivelul iniţial de echilibru;
- energia cineticã a aceloraşi particule în mişcare orbitalã în care sunt antrenate;
- energia capilarã datoratã elongaţiei suprafeţei lichidului sub efectul ondulaţiilor.
Aceastã formã de energie are pondere mult mai micã decât celelelte douã, practic
neluându-se în consideraţie.
Unii autori dau si valori minime ale vitezei vântului pentru producerea valurilor.
Pentru ″amorsarea ″ valurilor este necesarã o vitezã minimã de 0,695 m/s, iar pentru ca ele sã
creascã este suficientã o vitezã de 1,0 ÷1,5 m/s.

1.3.2. Soluţii de captare si valorificare a energiei valurilor

Astãzi multe ţãri încearcã sã realizeze, iar unele au si realizat, hidrocentrale marine, în
condiţiile specifice valurilor din mãrile si oceanele accesibile lor.

1.3.2.1. Soluţia germanã

A fost brevetatã în anul 1974 de Harold Kaiser si constã în transmiterea energiei datã
de un volum mare de valuri de presiune joasã unui volum mic de lichid auxiliar cãruia i se
poate ridica mult presiunea; sistemul are douã pistoane, unul de diametru φ = 1000 mm,
acţionat de valuri, cuplat cu unul de 200 mm care pompeazã lichidul auxiliar. Raportul de
amplificare fiind de 21/1, la valuri cu înãlţimea de 2 m se obţin presiuni de 5 .
105 Pa , care
pot actiona o turbinã Pelton la 2300 rot/min, cuplatã cu un generator electric. Pentru o putere
de 1 Kw, turbina ar avea diametrul de 120 mm cu douã ajutaje de φ 7 mm. Randamentul s-a
apreciat la 70% (fig. 1.6).
O hidrocentralã bazatã pe acest principiu (fig. 1.7), ar fi total imersatã si ar funcţiona
ca o pompã care ar urca apa în bazine amenajate la înãlţime pe ţãrm:

8
 Fig. 1.6 Fig. 1.7

1.3.2.2. Soluţia englezã

Prezentatã în 1975 de dr. Stephan Salter constã în plutitoare din oţel acoperit cu beton
(fig. 1.8). Sistemul pluteşte fiind amarat de fund cu cabluri de oţel. Plutitorul execut
ã o
mişcare de oscilaţie faţã de un sistem fix, lestat; înãl
ţimea instalaţiei este de 11 ÷21 m, din
care doar 1 m deasupra apei.
Mişcarea plutitorului pompeazã apa de joasã presiune prin conducta centralã, cu
diametrul de 10 m. Printr-un sistem de amplificare hidraulicã, se obţine în sistemul de înaltã
presiune energia necesarã pentruţionarea
ac unei turbine situat
ã la unul din capetele
dispozitivului. Conductele de înaltã presiune sunt dispuse în jurul celei de joasã presiune,
având fiecare diametrul de 1 m. Lungimea unei astfel de unitãţi poate ajunge pânã la 1000 m,
având în acest caz o putere disponibilã de 50 Mw.
ţie
O altã solu englez
ã de captare o reprezin tã un sistem de plute articulate, cu
lungimea paralelã cu frontul valului (fig. 1.9). Între douã plute consecutive se naşte o mişcare
de rotaţie relativã; aceastã rotaţie este preluatã de un sistem hidraulic cilindru - piston si este
transformatã în energia de presiune a uleiului care, mai departe, este convertitã în energie
electricã printr-un sistem motor hidraulic - electrogenerator.
Ca si sistemul anterior si acesta se preteazã la valuri de mare amplitudine, valuri ce
sunt caracteristice ţãrmurilor englezeşti de la Oceanul Atlantic.

9
 Fig. 1.8

Fig. 1.9

1.3.2.3. Soluţia japonezã

A fost brevetatã în anul 1965 de Yoshio Masuda si, ulterior, a fost pusã în aplicare în
Marea Japoniei. Numitã si soluţia pistonului lichid , constã într-un ponton greu prin mijlocul
cãruia strãbate o conductã în care apa mişcatã de valuri acţioneazã ca un piston, comprimând
şi aspirând aerul de deasupra ei (fig. 1.10):

10
 Fig. 1.10

Aerul pune în mişcare turbina care acţioneazã generatorul electric; sistemul de

supape si aparatul director duc la funcţionarea optimã a turbinei.
Sistemul trebuie sã fie imobil pe verticalã, pentru a nu irosi energia de ţie a
oscila
nivelului apei.
Astfel de sisteme de mici dimensiuni prevãzute cu acumulatori sunt folosite ca
geamanduri de semnalizare.
ţie de cheson, pot
Centrale de mari dimensiuni, fixate pe fundul mãrii, în construc
furniza energii considerabile.

1.3.2.4. Soluţia francezã

ţia de c aptator a lui M. Gianoni si R. Giry si a fost

În anul 1940 a fost brevetatã solu
aplicatã în 1956 în douã amplasamente la Sidi Ferrunch si Pointe Pascade lângã Alger.
Soluţia, numitã si soluţia diedrului constã într-un radier (dig) de secţiune curb
ã care
recepţioneazã volumul de apã livrat de valuri; apa este înmagazinatã într-un bazin aflat în
spatele digului, la un nivel superior nivelului mediu al mãrii si se reîntoarce în mare printr-
un sistem de turbine rapide de tip bulb. Construcţia prevede si o concentrare în plan orizontal,
prin intermediul unor diguri de beton de formã convergentã, care mãresc nivelul în bazin si

11
deci mãresc cãderea turbinei. Deversarea apei se face prin corpul radierului curb, care este
prevãzut cu clapete de sens, dar si peste coama radierului (fig. 1.11):

Fig. 1.11

Randamentul la hule cu amplitudini de 2 m a fost de 35% pentru Marea Mediteranã si

de 25% pentru Oceanul Atlantic.
Caracteristicile dimensionale ale diedrului sunt prezentate în tabelul 2.1:

Tabelul 2
Amplasament Lungime Deschidere Adâncimea apei Clapeta Denivelare
[m] [m] [ m] [m] [m]
Marea Mediteranã 20 6 2-3 0,15 - 0,20 4
Oceanul Atlantic 30 8-9 3-4 0,20 - 0,30 5-6

Bilanţul economic al unui amplasament ulterior, la Ed -Dar el Beida (Casablanca), la

Oceanul Atlantic a fost : costul de realizare 100 mil FF, pentru un diedru de 10 m lungime;
producţie energeticã 200 000 Kw h/an, deci o putere medie de 22,8 Kw.

1.3.2.5. Soluţiile româneşti

Constituie subiectul a nenumãrate brevete de invenţie.

12
 S-au executat modele de mici dimensiuni, amplasate la Marea Neagrã, dar cu nici
una din ele nu s-a dezvoltat un model industrial de mare anvergurã, de genul celor prezentate
pânã acum la celelalte ţãri.
Pornind de la datele furnizate de Institutul Român de Cercetãri Marine, prin cele 2
staţii de observare a valurilor ce funcţioneazã începând cu anul 1959 în Constanţa si 1967 în
Mangalia, se estimeazã cã înãlţimea va lurilor cu prezenţa de circa 80% este cea de 0,20 m,
deci foarte micã.
În concluzie, s-au cãutat variante ale soluţiei japoneze, cu turbinã verticalã si piston de
gaz.
Vom prezenta în continuare câteva soluţii originale reprezentative.

Plutitor prevãzut cu elice unisens cu pale autoreglabile

Aceastã soluţie este subiectul Brevetului de invenţie 79184, a lui Gh. Olaru. Pentru a
elimina sistemul de supape, palele elicei în numãr de 18 au unghi variabil, comandat de însãşi
forţa apei; fiecare pal
ã este prevãzutã cu 2 limitatoare pentru unghiul palei. Mişcarea de
rotaţie este trimisã printr-un multiplicator de turaţie generatorului electric
(fig. 1.12):

Fig. 1.12

Rotorul unisens este acţionat direct de apã si nu de aer ca în cazul modelului japonez.
La încercãrile pe model, au rezultat randamente scãzute de conversie, de circa 11%, ceea ce a
adus la concluzia cã, pentru instalaţii mari ar fi necesarã comandarea unghiului de incidenţã
al palelor; acest lucru ar aduce însã, evident, la complicarea instalaţiei sub aspect tehnic.

13
 Modelul cu captator plutitor si generator liniar extern

Instalaţia este alc ţie ce susţine partea ã fix

ãtuitã din ansamblul de construc a
generatorului liniar de curent si în care se mişcã plutitorul antrenat de valuri; plutitorul este
legat la partea superioarã de echipamentul mobil al generatorului liniar. La partea superioarã,
ţie al
o turbinã pneumaticã cuplatã la un minigenerator rotatativ asigurã curentul de excita
generatorului liniar.
Randamentul dispozitivului în ansamblu se estimeazã la 30 - 35%, deoarece mişcarea
este convertitã direct în energie electricã si nu mai apare turbina. Dezavantajul major este
faptul cã energia obţinutã are efect pulsator. Modelul nu a fost definitivat si probat din cauza
dificultãţilor legate de generatorul liniar.

Turbina cu rotor orizontal în carcasã

Reprezintã o soluţie tehnicã specific româneascã, inspiratã probabil de rotoarele de

vânt tip Savonius cu ax vertical si este rodul unor cercetãri ISPH în anul 1986.
Soluţia constã în folosirea unui rotor de turbinã cu ax orizontal si pale radiale drepte,
închis într-o carcasã specialã, care are rolul de a ecrana palele ce se mişcã în contracurent si
de a lãsa libere palele atacate favorabil de forţ a valurilor. Maşina are o poziţie fixã, astfel cã,
atunci când apa din val coboarã, fluidul pãtrunde în carcasã prin orificiul superior, iar când
apa din val urcã, pãtrunderea fluidului se face prin orificiul inferior (fig. 1.13):

Fig. 1.13

14
 Concluzia specialiştilor a fost cã , studiul pe model a acestui dispozitiv în vederea
optimizãrii (alegerea formei carcasei si a diametrului rotorului), este neelocventã deoarece,
forţele fiind predominante, ar fi necesar
ã folosire a criteriului de similitudine Froude; pe de
alta parte, studiul valurilor ar implica folosirea criteriului Strouhal, ceea ce ar însemna cã
folosirea criteriului Froude ar putea duce la erori grosolane.

1.4. ELEMENTE GENERALE PRIVIND ENERGIA SOLARA

1.4.1. Avantajele si dezavantajele energiei solare

Energia solară a devenit un subiect foarte popular din momentul in care

omenirea a realizat că energia constituie o componentă vitală a existenţei sale in
condiţiile civilizaţiei moderne. In multe locuri de pe planeta noastră Soarele oferă o
alternativă posibilă la soluţionarea crizei de energie, care devine din ce in ce mai
accentuată odată cu creşterea populaţiei globului şi ridicarea standardului său de viaţă,
simultan cu epuizarea combustibililor fosili şi nucleari de fisiune.
Se estimează că rezervele mondiale de gaze naturale vor fi epuizate in cateva zeci de
ani, după care va urma epuizarea petrolului in alte cateva zeci de ani şi in fine a
cărbunelui in cca. 300 de ani.
Soarele este o sursă prodigioasă de energie. Intr-o secundă Soarele radiază in spaţiu
mai multă energie decit a consumat omenirea de la apariţia sa pe Pămant; şi anume 3,86
• IO29 J. O marc parte din aceasta se pierde in spaţiu, dar cantitatea de energie primită pe
Pămint intr-o zi este suficientă pentru a asigura necesităţile energetice ale omenirii, la
nivelul actual, timp de cea. 60 ani.
in estimarea posibilităţilor de utilizare a energiei solare in aplicaţiile terestre
trebuie avute in vedere atit avantajele cit şi dezavantajele energici solare.
Principalele avantaje sint următoarele:
- energia solară este practic inepuizabilă;
-este o formă de energie nepoluantă;
- este disponibilă practic pretutindeni;
- „combustibilul" solar este gratuit.
Dezavantajele sint:

15
 — radiaţia solară incidenţă pe Pămint este variabilă, depinzind de: ciclul
zi/noapte, ciclul anotimpurilor si condiţiile meteorologice locale;
- energia solară ia suprafaţa Pămintului este dispersată, atingind la
amiază, in cele mai bune condiţii, cea. l kW/m a .
Variabilitatea radiaţiei solare atrage după sine necesitatea prevederii in sistemele
energetice solare a unor subsisteme de stocare a energiei in scopul asigurării livrării de
energie in funcţie de cerere. Din păcate această cerere este de multe ori defazată faţă de
disponibilitatea energiei solare. De exemplu, incălzirea clădirilor este necesară in sezonul
rece, cind insolaţia este mai scăzută decit vara. De asemenea virfurile consumului de
energie electrică sint situate de obicei dimineaţa şi seara cind nivelul radiaţiei solare este foarte
scăzut, in anumite situaţii, variabilitatea direcţiei radiaţiei solare, determinată de mişcarea
aparentă a Soarelui (diurnă şi anotimpuală), implică utilizarea unor sisteme de orientare a
captatoarelor, care pot complica şi scumpi - uneori substanţial - instalaţia solară.
Faptul că energia solară este dispersată conduce la necesitatea utilizării unor suprafeţe
mari de captare, care pot ridica uneori probleme legate de disponibilitatea acestui spaţiu.
Totuşi suprafaţa necesară pentru a asigura nevoile energetice ale omenirii, folosind energia
solară, reprezintă doar o mică porţiune din suprafaţa necesară producerii hranei, iar
suprafeţele cele mai adecvate pentru captarea energiei solare sint de multe ori suprafeţele
cele mai puţin adecvate pentru alte scopuri (de exemplu: acoperişurile clădirilor, deserturile,
suprafeţe intinse de apă etc.).
Un alt aspect al caracterului dispersat al energiei solare il constituie obligativitatea de a
recurge la concentrarea radiaţiei in cazul unor aplicaţii (cuptoare solare, instalaţii
electroenergetice solare etc.).
Aceste dezavantaje nu trebuie să impieteze asupra opţiunii privind
dezvoltarea energeticii solare, intrucit implementarea oricărei noi tehnologii
ridică in fazele de inceput o serie de obstacole de natură tehnica şi economică.
Necesitatea imperioasă a găsirii unor noi surse de energie, coroborată cu avan
tajele menţionate ale energiei solare, justifică cercetările i actuale pe plan
mondial şi naţional orientate spre asigurarea competitivităţii energeticii solare
in raport cu cea convenţională.
Deja in unele aplicaţii - cum ar fi incălzirea apei, producerea de energie electrică prin
conversie fotoelectrică (destinată unor mici consumatori izolaţi sau in tehnica spaţială),
distilarea apei, obţinerea unor combustibili şi produse chimice prin bioconversie,
cuptoarele solare, pompele solare - instalaţiile solare au devenit comercializabile in unele

16
ţări. in alte aplicaţii ca: incălzirea şi climatizarea clădirilor, refrigerarea, uscarea, precum şi
producerea energiei electrice prin ciclu termodinamic, cercetările şi realizările de instalaţii
solare se află intr-un stadiu relativ avansat.
Se aşteaptă ca incepind cu anii 1980—1985 aceste instalaţii să capete o pondere
importantă in balanţa energetică mondială.
Este semnificativ, in acest sens, punctul de vedere al savantului de renume mondial
Werner von Braun, exprimat in mesajul adresat celor 800 de participanţi din peste 60 de ţări la
Congresul „Soarele in slujba omului" (Paris, 1973): „Sint sigur că energia solară ne va veni in
ajutor intr-o mare măsură pentru nevoile viitoare de energie. Industria solară este incă la
primele căutări, cum a fost şi industria pentru cucerirea spaţiului cosmic, cind eu visam să
lansez rachete către Lună. Cred că sintem in zorii unei ere noi, pe care am putea-o numi era
solară".

1.4.2. Consideraţii generale privind acumularea energiei solare

Datorită mişcării Pămîntului şi datorită unor factori meteorologici, energia solară la

nivelul scoarţei terestre este o sursă energetică dependentă de timp. In general, necesităţile
de energie pentru cele mai multe domenii de aplicaţii sunt de asemenea dependente de
timp, însă într-o manieră diferită faţă de modul în care are loc furnizarea energiei solare,
în consecinţă, dacă se urmăreşte ca anumite necesităţi de energie să fie asigurate folosind
energia solară, este necesar ca instalaţiile solare respective să fie prevăzute cu elemente
corespunzătoare de stocare (acumulare) a energiei.
Problema stocării energiei trebuie analizată privind instalaţia termo-energetică ca
un sistem compus din următoarele elemente principale: captatorul de energie solară,
unitatea de stocare a energiei, aparatura (sau maşina) de conversie a energiei, instalaţia
consumatoare de energie, consumatorii auxiliari de energie, sistemul de automatizare si
control. Caracteristicile şi randamentul fiecăruia dintre aceste elemente sunt legate de
cele ale celorlalte elemente componente din instalaţie. Astfel, deoarece randamentul
captatoarelor solare depinde de temperatură, aceasta atrage după sine faptul că şi
randamentul întregului sistem va fi dependent de temperatură. De exemplu, într-o
instalaţie termoenergetică solară, dacă se foloseşte un sistem de stocare a energiei
termice care este caracterizat printr-o cădere mare de temperatură între intrarea şi
ieşirea fluidului purtător de căldură, aceasta va conduce la necesitatea unei
temperaturi ridicate în captator şi deci la un randament scăzut al captatorului; de

17
asemenea, va conduce la o temperatură scăzută a sursei calde a maşinii termice şi în
consecinţă la un randament scăzut al acesteia.
Orice sistem de stocare trebuie să aibă o anumită capacitate de stocare J a
energiei solare.

* In scopul tratării unitare a problemelor legate de acumularea energiei solare, în

acest capitol vor fi prezentate nu numai metodele de stocare termică ci şi celelalte
metode, netermice a radiaţiei solare în locul respectiv; natura sarcinii energetice a
instalaţiei; modul în care este furnizată eventuala energie auxiliară; şi, în fine, anumite
criterii economice care determină ponderea din sarcina totală anuală care trebuie
acoperită cu energie solară, şi implicit ponderea sursei de energie auxiliară.
Stocarea energiei solare se poate face în diverse moduri, de exemplu sub forma
de:
— căldură sensibilă a unui mediu solid sau lichid;
— căldură latentă la schimbare de fază a unor sisteme chimice;
— energie chimică a produselor rezultate dintr-o reacţie chimică reversibilă.
Dacă energia solară este transformată în energie mecanică, aceasta poate fi
transformată în energie potenţială şi stocată sub formă de energie potenţială a unui
fluid (de exemplu, prin pbmparea apei din aval în amontele unui baraj de
acumulare).
Alegerea modului de stocare a energiei solare depinde de natura procesului care se
urmăreşte în instalaţia solară. De exemplu, pentru încălzirea apei este practică
folosirea stocării energiei solare prin căldura sensibilă a apei. Dacă se folosesc
captatoare solare cu încălzirea aerului, se poate utiliza pentru stocarea energiei solare
căldura sensibilă a unui pat de pietre în schimbătoare de căldură de tip regenerativ.
Dacă în instalaţia solară se folosesc celule fotovoltaice sau fotochimice, cea mai indicată
formă de stocare a energiei este, în acest caz, energia chimică.
Proiectantul unei instalaţii termoenergetice solare are la dispoziţie diverse
alternative în ceea ce priveşte locul de plasare a unităţii de stocare a energiei în
ansamblul instalaţiei. Spre exemplu în fig. 1.1 se consideră o instalaţie în care o
maşină termică transformă energia solară în energie electrică, în acest caz energia se
poate stoca fie sub formă de energie termică, într-o unitate plasată între captatorul solar
şi maşina termică, fie sub formă de energie mecanică într-o unitate de stocare plasată
între maşina teftnică şi generatorul electric, sau, în fine, sub formă de energie chimică

18
în baterii de acumulatoare electrice plasate între generatorul electric şi consumatorul de
energie solara.

Fig.1.14.Locul de plasare a unitatii de stocare in instalatia solara

Există patru moduri de conversie a energiei radiante solare:

fotomecanică —> energie cinetică ;
fototermică —> căldură ;
fotochimică —> energie chimică;
fotoelectrică —» energie electrică.
In ceea ce priveşte conversia fotomecanică, aceasta nu are încă o aplicaţie terestră
industrială şi nici nu se prevede pentru viitor aşa ceva. In domeniul energeticii spaţiale
această conversie bazată pe presiunea luminii este posibil să capete o utilitate practică
prin motorul de tip „velă solară", adică similarul cosmic cu„ vînt solar" al navigaţiei
maritime şi oceanice cu ajutorul vîntului şi a pînzelor. Această eventuală aplicaţie iese
din obiectivul prezentei cărţi, din care motiv nu vom mai reveni asupra ei în cele ce
urmează.
Conversia fototermică joacă un rol deosebit de important pentru planeta noastră. Ea
determină condiţiile climatice şi meteorologice din diversele zone geografice. Ea a
determinat acele condiţii de climă care au fost necesare apariţiei şi dezvoltării vieţii pe
Pâmînt. Ea determină formarea şi întreţinerea ciclului apei pe această planetă, fenomen
esenţial pentru apariţia şi menţinerea vieţii. Din aceste motive şi deoarece în momentul de
faţă aplicaţiile industriale ale conversiei fototermice joacă un rol de prim rang în energetica
solară, vom acorda prioritate acestei conversii, tratînd-o în cea mai mare parte a lucrării .

19
 Prezentam in continuare principiile conversiei fotoelectrice, care s-a dezvoltat mai întîi
în tehnologia spaţială, iar în ultimii ani oferă rezultate foarte promiţătoare şi în energetica
solară terestră.
Conversia fotochimică, împreună cu cea fototermică, stă la baza apariţiei şi
dezvoltării vieţii pe Pămînt. De asemenea ea capătă din ce în ce mai mult interes pentru
diverse sinteze fotochimice avînd ca rezultat obţinerea unor produşi chimici (printre care
şi combustibili).

Fig. 1.15.

20
 Energia solară a devenit un subiect forte popular din momentul în care omenirea a
realizat că energia constituie o componentă vitală a existenţei sale în condiţiile civilizaţiei
modere.
Afirmaţia conform căreia energia solară este gratuită nu este în totalitate adevărată,
deoarece ceea ce costă în fiecare caz este “extragerea”, transportul şi convertirea energiei într-
o forma utila.

1.4.3. Considerente economice şi ecologice asupra utilizării energiei solare

Faptul că în cazul energiei solare “combustibilul” este gratuit face doar ca centrul de
greutate al costului acestei energii să fie determinat de investiţiile iniţiale în instalaţiile de
captare, conversie, stocare şi transport a energiei solare.
Introducerea instalaţiilor ca surse de energie depinde, în principal, de
capacitatea acestora de a fi competitive – din punct de vedere al costului energiei produse – cu
instalaţiile similare care folosesc surse convenţionale de energie. Această comparaţie trebuie
însă să aibă în vedere şi unele caracteristici speciale ale energiei solare, caracteristici care
deosebesc sursele generatoare de energie neconvenţională (solar, eolian) de cele generatoare
de energie convenţională.
Într-o analiză a competitivităţii unei instalaţii solare trebuie deci comparat costul
instalaţiei respective, care include investiţţile legate de procurarea şi instalarea sa plus costul
relativ scăzut al exploatării şi întreţinerii, cu costul unei instalaţii convemţionale similare, care
este determinat de investiţiile într-o astfel de instalaţie plus costurile combustibilului
consumat şi ale exploatării instalaţiei.
Aceste consideraţii au repercursiuni şi asupra parametrilor tehnici care se impun
instalaţiilor solare. În primul rând, randamentul – care într-o instalaţie convenţională, este o
mărime de primă importanţă – nu are o însemnătate determinantă în instalaţiile solaren
întrucât “combustibilul” este gratuit; ceea ce are importanţă din punct de vedere economic
este costul unităţii de putere furnizată. În al doilea rând, faptul că investiţiile iniţiale în
instalaţiile solare sunt mult mai mari decât în cele convenţionale face ca factorul de încărcare
a instalaţiilor solare să prezinte o importanţă deosebită. Costul unităţii de putere furnizată de o
instalaţie solară este legat direct de factorul de încărcare, întrucăt toate costurile determinate
de investiţii şi întreţinere trebuie repartizate pe perioada de timp în care este folosită efectiv
instalaţia. În acest sens, de exemplu, pompele solare constituie instalaţii foarte promiţătoare
de convertire a energiei solare în energie mecanică, deoarece se presupune că ele ar putea fi

21
utilizate la un factor de încărcare maxim, fie prin stocarea apei pompate, fie prin aplicarea lo
într-un domeniu cu cerinţe elastice, cum este cel al irigaţiilor. Spre deosebire de acestea, un
motor solar care acţionează o maşină agricolă are doar o utilizare intermitentă sau sezonieră,
şi este mult mai scump, judecând după costul unităţii de putere furnizată.
Natura dispersată a energiei solare introduce de asemenea unii factori economici
particulari în calculele referitoare la costurile instalaţiilor solare. Astfel, în cazul instataţiilor
convenţionale se realizeză, de regulă, reduceri substanţiale ale costului unităţii de putere
furnizată, pe măsura creşterii puterii acestora. Spre deosebire de acestea, datorită caracterului
distribuit al energiei solare, costul unităţii de putere furnizată de o instalaţie solară este cvasi-
independent de puterea acesteia. Într-adevăr, în stadiul actual de dezvoltare, costul
captatoarelor reprezintă 50-95% din costul unei instalaţii solare,iar, pentru un randament dat,
aria suprafeţei captatoarelor va fi direct proporţională cu puterea instalaţiei. Este evident că ,în
aceste condiţii, reducerile costului unităţii de putere vor fi neânsemnate atunci când puterea
instalaţiei solare creşte.
De aceea se întrevede ca instalaţiile solare să-şi găsească, în primul rând, o poziţie
competitivă în unităţile mici, destinate deci zonelor în care cererile de energie sunt mai
scăzute.
De remarcat faptul că există o coincidenţă naturală între caracterul distribuit al
energiei solare şi cererea distribuită de energie. Energia solară este în general disponibilăchiar
la locul în care există cererea de energie. Această independenţă de cerinţele transportului
energiei constituie una din calităţile remarcabile ale energiei solare. Marele evantaj economic
care decurge din aceasta este evident, dacă se reaminteşte faptul că investiţiile în instalaţiile
de transport şi distribuţie a energiei – necesare în sistemele convenţionale – sunt deseori
superioare investiţiilor în instalaţiile de producere a energiei.
Diversele particularităţi economice ale instalaţiilor solare – strâns legate de costurile
relative ale combustibililor, de costurile transportului energiilor competitive, de costurile
relative de finanţare, precum şi de condiţiile meteorologice locale – determină o puternică
dependenţă a competitivităţii acestor instalaţii de locul în care urmează a fi ele introduse.
De aceea, orice încercare serioasă de a compara eficienţa economică a unei instalaţii
solare cu a unei instalaţii convenţionale va fi valabilă doar pentru o zonă geografică foate
limitată.

22
 1.5. ELEMENTE GENERALE PRIVIND FENOMENUL VANTURILOR

Incă din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de aerul in mişcare, căutând
soluţii noi de utilizare a acestuia, menite să ii uşureze existenţa.
Se ştie că, egiptenii, acum 5 000 de ani in urmă, străbăteau mările si oceanele in
bărci cu pânze. Primii care au folosit energia eoliană in agricultură, pentru irigarea
câmpiilor, au fost locuitorii Mesopotamiei, acum 4 000 de ani in urmă. Alături de corăbiile
cu pânze, pe papirusurile egiptene, sunt zugrăvite morile de vânt ale antichităţii.
Leagănul morilor de vânt este Persia (actualul Iran), pe teritoriul căreia se mai găsesc si
azi vestigii ale vechilor maşini acţionate de mori cu ax vertical, pentru măcinatul
grâului. In Anglia, morile de vânt au fost construite prin anul 1 000, in Franţa pe la 1 100, in
Olanda prin secolul al XIII - lea , iar in Germania prin secolul al XIV – lea.
in România, existenţa morilor de vânt este atestată incă din secolul al XIII - lea,
când se precizează prezenţa a 1 000 de mori de vânt, dintre care 160 situate numai in
judeţul Vaslui, restul fiind răspândite in sudul Moldovei, in Bărăgan si in Dobrogea.
Dacă morile asiatice erau cu ax vertical, cele europene sunt toate cu ax orizontal si
prevăzute cu pale dispuse in cruce (morile olandeze).
Sfera de utilizare a morilor de vânt s-a extins de la măcinatul grâului si pomparea
apei, la lucrări de desecare si drenare a lacurilor si mlaştinilor in Olanda, Anglia,
Germania, Suedia, Rusia, in secolul al XVI - lea energia eoliană este folosită pentru
acţionarea unor maşini de construcţie simplă. Olandezii sunt cei care răspândesc morile de
vânt si in America, astfel incât, pe la inceputul secolului XX sunt menţionate funcţionabile
mai multe milioane de mori de vânt cu ax orizontal (moara fermierului).
Pe plan mondial, in prima jumătate a secolului XX, preocupările pentru realizarea
unor generatoare eoliene de mare putere, de ordinul megawaţilor, au luat o amploare de-
osebită, intr-o serie de ţări ca S.U.A., Franţa, Suedia, Germania, Canada, Danemarca,
Israel, energia electrică era produsă cu instalaţii moderne cu ax orizontal ce valorificau
potenţialul eolian in vederea asigurării energiei electrice utilizată pentru diferite scopuri.
Astfel, in S.U.A., s-au realizat aerogeneratoare cu ax orizontal cu două pale si trei pale, cu
diametre ale rotorului de la 38 m până la 128 m, cu puteri de la 200 kW până la 7200 kW
(aerogeneratoare MOD). Specialiştii unei societăţi constructoare de avioane din S.U.A. au
construit turbina eoliană cu ax vertical Giromill, având diametrul rotorului de 9 m si o

23
inălţime totală de 27 m. Tot in S.U.A., in 1977, in Massachusetts, s-a propus realizarea
unor reţele de turbine eoliene montate pe nişte catarge uriaşe ce urmau a fi instalate in
largul coastelor Noii Anglii pentru captarea energiei eoliene.
In perioada anilor 1970 - 1980, in Suedia, s-au construit centrale eoliene de
capacitate redusă, având in dotare aerogeneratoare capabile să producă intre 1 si 40 kW de
energie electrică, iar aproape de ţărmul Mării Baltice, centrale eoliene echipate cu
aerogeneratoare capabile să dezvolte puteri de 7 -10 MW.
In Danemarca s-a construit una dintre cele mai mari centrale eoliene din lume
(Tvind) cu o putere de 2 MW.
In Olanda s-au amenajat reţele alcătuite din 5 000 de turbine eoliene instalate pe
ţărmul mării, având câte două pale a căror anvergură măsoară 25 m , capabile să
dezvolte câte o putere de 300 kW.
in Marea Britanie s-a realizate un aerogenerator bipa (la Cranfield ), in perspectiva
alimentării cu energie a unei uzine de congelare a peştelui si o instalaţie eoliană cu turbină
cu ax vertical ale cărei pale au geometrie variabilă, conferind intregului ansamblu un grad de
siguranţă ridicat la viteze mari ale vântului.
In Canada (Quebec) s-au experimentat turbine eoliene cu ax vertical de tip
Darrieus, foarte apreciate, in Argentina, s-a experimentat o instalaţie eoliană de tip
Darrieus, prevăzută cu demarcare Savonius proiectate de specialişti germani.
Cercetările intreprinse in Japonia au condus la construirea, in 30 de zone ale ţării, a
unor aerogeneratoare cu o putere de peste 100 kW. In portul Nagasaki funcţionează o
centrală eoliană experimentală dotată cu o elice cu trei pale, care măsoară 38 m in
diametru si dezvoltă o putere de 40 kW la o viteză a vântului de numai 3 m/s.
La noi in ţară Institutul Naţional de Creaţie Ştiinţifică si Tehnică a conceput si
realizat o turbină tip Darrieus, cu ax vertical, montată, una la Sfântu Gheorghe (Tulcea) si
alta la Măneciu (Prahova). In Delta Dunării, la Roşu, s-au amplasat două instalaţii eoliene
de câte 6 kW, care impreună cu centrala termică solară, constituie primul punct cu
autonomie energetică din Deltă.
Pe masivul Lăcăuţi s-a instalat o turbină cu o putere de 3 kW; pe vârful Ceahlău a
fost pusă in funcţiune o mică centrală eoliană; pe muntele Semenic, la 1450 m altitudine, s-a
instalat o turbină eoliană cu o putere de 5 kW, fiind construită din aluminiu, având trei pale
montate pe un ax orizontal; pe muntele Vlădeasa (Cluj) s-a amplasat un agregat eolian de
150 kW, conectat la reţeaua naţională, conceput de cadrele didactice si studenţii de la
Universitatea Tehnică din Timişoara. O soluţie interesantă de utilizare a energiei eoliene a

24
fost adoptată in cadrul sistemului de amenajare hidroenergetică a râului Lotru, ea fiind
rodul concepţiei a două colective de cercetători de la ICEMENERG si ISPH - Bucureşti.
Studiile teoretice legate de funcţionarea morilor de vânt si a turbinelor eoliene au
avut la bază ecuaţia lui Bernoulli, ecuaţiile lui Euler si ecuaţia de continuitate. Cu timpul,
interesul pentru curgerea fluidelor pe diferite instalaţii cu geometrie fixă si variabilă a
crescut. Experienţele efectuate de cercetători au condus la concluzia că cele mai
economice turbine care pot fi fabricate in serie sunt turbinele eoliene cu ax vertical, cu
două sau trei pale profilate aerodinamic.
Datorită distrugerii rapide a materialelor folosite la maşinile eoliene prin apariţia
fenomenului de oboseală, datorită unor implicaţii ecologice ale valorificării energiei
vântului, datorită neuniformitatii vitezei fluxului eolian, ca direcţie si intensitate, perioada de
utilizare a turbinelor eoliene a fost de scurtă durată. De aceea s-a preconizat realizarea
unui sistem, mult mai general, care să utilizeze energia cinetică, să o transforme in
lucru mecanic, dar să si concentreze această energie cinetică. Concentrarea de energie
implică existenţa unei carcase in care se amplasează o turbină eoliană. Rezultă că, un sistem
concentrator de energie este un sistem care realizează orientarea unui flux de curent spre un
singur loc, sau o singură suprafaţă (care poate fi elicea eoliană, bulbul unei turbine), ducând
la modificarea lui.

1.5.1. Agregate cu ax vertical

In cadrul acestor sisteme de disting instalatiile de tip SAVONIUS si DARRIEUS,
prezentate in figurile de mai jos. Sunt sisteme care nu necesita a fi orientate deoarece preiau
vantul din orice directie ; au si o oarecare autofranare la supraaccelerarea datorata vitezelor
mari ale vantului.

Fig. 1.17 Principiul turbinei DARRIEUS

25
 a) b)
Fig. 1.18. Turbine DARRIEUS cu pale curbe (a) si drepte (b)

Fig. 1.19. Turbina SAVONIUS

1.5.2. Agregate cu ax orizontal

Sunt primele instalatii aparute de-a lungul timpului, incepand cu morile de vant. Au
dezavantajul major ca nu preiau energia decat pe directia de orientare, deci trebuie puse
mereu «in vant». In ultimul timp aceste turbine au revenit in forta, astfel incat acum detin

26
suprematia chiar si pe piata agregatelor de puteri mici, sub 1kW. Forma lor este cea a unei
elice de avion. Palele sunt orientabile pentru a realiza demararea la viteze mici ale vantului
precum si protectia la supraaccelerare la viteze mari. La instalatiile moderne, in interiorul
bulbului din spatele elicei se gaseste generatorul, realizat astfel incat sa functioneze la turatii
saczute, deci nu necesita un sistem multiplicator de turatie.

Fig. 1.20. Turbina cu ax orizontal

Fig. 1.21. Sectiune in turbina

27