1. Efectul de seră. Radiaţia solară. Soarele şi echilibrul energetic global?

Efectul de seră se bazează pe proprietatea unor corpuri transparente de a permite trecerea

radiaţiaţiei de unde scurte şi de a o opri pe cea de unde lungi.

ST-suprafaţă transparentă,

SA-suprafaţă absorbantă,

Ig- flux global de radiaţie solară,

Ia- flux de iradiaţie de unde lungi de la suprafaţa absorbantă.

Efect de seră este un termen folosit pentru a evidenția contribuția unor anumite gaze emise

natural sau artificial la încălzirea atmosferei terestre prin modificarea permeabilității atmosferei
la radiațiile solare reflectate de suprafața terestră.

Efectul de seră- joacă un rol crucial în menţinerea vieţii pe pământ. Dacă nu ar avea loc efectul
de seră, atunci temperatura la suprafaţa pământului va fi determinate de echilibrul dintre
cantitatea de energie cedată de pământ în spaţiu şi cea primită prin intermediul radiaţiei solare.

Radiația solară este radiația electromagnetică emisă de Soare având lungimi de undă din

întregul spectru al undelor electromagnetice.
Trecând prin atmosfera Pământului, o parte a radiației solare este absorbită, încălzind aerul, o
altă parte este împrăștiată de moleculeleaerului, vaporii de apă, pulberile din atmosferă
(constituind radiația solară difuză), dar cea mai mare parte ajunge pe suprafața Pamântului
(constituind radiația solară directă).
Considerând debitul masic de substanţă solară care se consumă continuu transformându-se în
energie m = 4.26 milioane t/s = 4.26·109 kg/s, puterea termică a radiaţiei solare emise în urma
acestui proces (P), se poate calcula pornind de la ecuaţia lui Eistein pentru calcul energiei (E):
E = m · c² [J]
P =m · c² [W]
unde: c – viteza luminii: c = 300000 km/s = 3·108 m/s
Soarele este principala sursă de energie, care determina clima pe pământ. Fiecare metru
pătrat al învelişului exterior al atmosferei primeşte 342 W din care 31% (106 W) imediat sunt
reflectaţi în spaţiu de către nori, atmosferă şi suprafaţa terestră (fig.7). Restul, adică 236 W/m2
este absorbită de suprafaţa solului, apa oceanului planetar şi parţial de către atmosferă,
încălzindu-le. Suprafaţa pământului cedează în spaţiu aceiaşi cantitate de energie (236 W/m2 ),
dar deja în banda de undă infraroşie: parţial învelişului atmosferic, parţial norilor şi vaporilor de
apă, care condensându-se se răcesc şi transmit căldura atmosferei. Datorită schimbului de
energie dintre suprafaţa pământului, atmosferă şi spaţiul cosmic se menţine o temperatură medie
globală constantă de circa 15C la nivelul mării şi care scade rapid cu înălţimea atingând -58C în
straturile de sus ale troposferei.
În condiţia echilibrului termic cantitatea de energie primită este egală cu cantitatea de energie
emisă, de unde obţinem temperatura efectivă a suprafeţei pământului

2.Echilibrul simplificat al fluxurilor de energie în sistemul suprafaţa pământului –

atmosferă. Puterea termică a radiaţiei solare. Puterea specifică a radiaţiei emise de Soare?

Soarele este principala sursă de energie, care determina clima pe pământ. Fiecare metru pătrat
al învelişului exterior al atmosferei primeşte 342 W din care 31% (106 W) imediat sunt reflectaţi
în spaţiu de către nori, atmosferă şi suprafaţa terestră (fig.7). Restul, adică 236 W/m2 este
absorbită de suprafaţa solului, apa oceanului planetar şi parţial de către atmosferă, încălzindu-le.
Suprafaţa pământului cedează în spaţiu aceiaşi cantitate de energie (236 W/m2 ), dar deja în
banda de undă infraroşie: parţial învelişului atmosferic, parţial norilor şi vaporilor de apă, care
condensându-se se răcesc şi transmit căldura atmosferei. Datorită schimbului de energie dintre
suprafaţa pământului, atmosferă şi spaţiul cosmic se menţine o temperatură medie globală
constantă de circa 15C la nivelul mării şi care scade rapid cu înălţimea atingând -58C în
straturile de sus ale troposferei

Considerând debitul masic de substanţă solară care se consumă continuu transformându-se în

energie m = 4.26 milioane t/s = 4.26·109 kg/s, puterea termică a radiaţiei solare emise în urma
acestui proces (P), se poate calcula pornind de la ecuaţia lui Eistein pentru calcul energiei (E):

E = m · c² [J]

P =m · c² [W]

unde: c – viteza luminii: c = 300000 km/s = 3·108 m/s

Puterea specifică a radiaţiei emise de Soare (Ps), reprezentând puterea radiaţiei emise de
unitatea de suprafaţă, se poate calcula cu relaţia:
unde: Ss – suprafaţa totală a Soarelui:

3.Energia solară fotovoltaică. Celula fotovoltaică şi caracteristicile ei. Factorii de care

depinde eficienţa celulei solare?

Conversia radiaţiei solare în energie electrică prin efectul fotovoltaic se realizează în celule
solare direct, fără etape intermediare de transformare în căldură. Celula solară: dispozitiv realizat
cu materiale semiconductoare.
O celulă fotovoltaică transformă doar o parte din energia radiantă în energie electrică, restul se
pierde ca urmare a unei serii de procese ce se petrec în timpul conversiei:
 procese care intervin când energia este sub formă de radiaţie (pierderi de
radiaţie);
 procese care intervin după ce energia radiantă a fost transferată
semiconductorului;
 pentru fiecare proces se poate defini câte o eficienţă parţială.
Eficienţa celulei rezultă ca un produs al tuturor eficienţelor parţiale:
 pătrunderea luminii prin suprafaţă;
 absorbţia incompletă;
 generarea purtătorilor;
 pierderi de curent datorate recombinării;
 pierderi de tensiune.
 Îmbătrânirea conduce la scăderea randamentului cu cca 10 % în 25 ani. Fabricanții dau
garanții pe cel puțin 80 % din puterea maximă în 20 ani.

Celulele, numite şi celule fotovoltaice, au de obicei o suprafaţă foarte mică şi curentul

generat de o singură celulă este mic dar realizându-se combinaţii serie, paralel ale acestor
celule se pot produce curenţi suficient de mari pentru a putea fi utilizaţi în practică. Pentru
aceasta, celulele sunt încapsulate în panouri care le oferă rezistenţă mecanică şi la intemperii.

Celulele solare deci pot ceda o putere de 160 W/ m². Incluse în module puterea pe suprafață
va fi mai scăzută pentru că între celule și marginea modulului este o distanță.
 Randamentul este raportul dintre puterea debitată de panou și putere conținută în lumina
incidentă totală. Semiconductoare cu zona interzisă stabilă utilizează doar o parte a luminii
solare. Randamentul teoretic maxim ce poate fi atins în acest caz este de 33 %, pe când
randamentul theoretic maxim la sistemele cu mai multe benzi interzise care reacționează la
toate lungimile de undă a luminii solare este de 85 %.

4. Energia solară fotovoltaică. Parametrii celulelor şi modulelor PV. Influenta radiatiei

solare şi temperaturii asupra caracteristicilor celulelor şi modulelor PV?

Energia solară fotovoltaică este energie produsă prin celule fotovoltaice solare, care convertesc
lumina soarelui direct în energie electrică. Celulelor solare erau înainte folosite adesea pentru
alimentarea, fără baterii electrice, a calculatoarelor de buzunar și a ceasurilor. Ele sunt fabricate
din materiale semiconductoare similare cu cele utilizate în electronică la cipurile
semiconductoare din componența dispozitivelor semiconductoare.

Celulele, numite şi celule fotovoltaice, au de obicei o suprafaţă foarte mică şi curentul

generat de o singură celulă este mic dar realizându-se combinaţii serie, paralel ale acestor
celule se pot produce curenţi suficient de mari pentru a putea fi utilizaţi în practică. Pentru
aceasta, celulele sunt încapsulate în panouri care le oferă rezistenţă mecanică şi la intemperii.
Celulele solare pot fi clasificate după mai multe criterii.
Cel mai folosit criteriu este după grosimea stratului de material. Aici deosebim celule cu strat
gros şi celule cu strat subţire .
STRAT GROS

 Celule monocristaline (c-Si) – randament mare - în producţia în serie se pot atinge până
la peste 20 % randament energetic, tehnică de fabricaţie pusă la punct; totuşi procesul de
fabricaţie este energofag, ceea ce are o influenţă negativă asupra periodei de recuperare
(timp în care echivalentul energiei consumate în procesul de fabricare devine egal
cantitatea de energia generată).

Policristaline – celulele sunt din plăci care conțin zone cu cristale cu orientări diferite.
Acestea pot fi fabricate de exemplu prin procedeul de turnare, sunt mai ieftine și ca
atare cele mai răspândite în producția de dispozitive fotovoltaice. Deseori ele se
numesc și celule solare policristaline.

 Celule policristaline (mc-Si) – la producţia în serie s-a atins deja un randament energetic
de peste la 16 %, cosum relativ mic de energie în procesul de fabricaţie, şi până acum cu
cel mai bun raport preţ – performanţă.

STRAT SUBŢIRE
 Amorfe – celulele solare constau dintr-un strat subţire de siliciu amorf (fără
cristalizare) şi din această cauză se numesc celule cu strat subţire. Se pot produce de exemplu
prin procedeul de condensare de vapori de siliciu şi sunt foarte ieftine, dar au un randament
scăzut în spectru de lumină solară, totuşi au avantaje la lumină slabă.

 Celule cu siliciu amorf (a-Si) - cel mai mare segment de piaţă la celule cu strat subţire;

Caracteristici:
 randament energetic al modulelor de la 5 la 7 %;
 nu există strangulări în aprovizionare chiar şi la o producţie de ordinul TW.

 Celule pe bază de siliciu cristalin, ex. microcristale (µc-Si)-în combinaţie cu siliciul

amorf;
Caracteristici:
 randament mare;
 tehnologia aceeaşi ca la siliciul amorf.

Influenţa radiaţiei solare şi a temperaturii asupra caracteristicilor celulelor şi modulelor

PV.
Caracteristicile celulei PV pentru diferite valori ale radiaţiei solare sunt prezentate în MAI JOS
,a. Se observă că, curentul de scurtcircuit este direct proporţional cu radiaţia solară, iar tensiunea
de mers în gol variază puţin, deoarece tensiunea U0 depinde logaritmic de radiaţia solară (IS
este proporţional cu radiaţia) şi adesea în calcule practice această variaţie se neglijază .

Temperatura celulei PV influenţează semnificativ asupra tensiunii de mers in gol şi cu mult mai puţin
asupra curentului de scurtcircuit ( MAI SUS.b). O dată cu creşterea temperaturii, tensiunea de mers în gol
scade
5.Clasificarea celulelor solare? Construcţia şi principiul de funcţionare al unei celule
fotovoltaice?

Celulele solare pot fi clasificate după mai multe criterii.

Cel mai folosit criteriu este după grosimea stratului de material. Aici deosebim celule cu strat
gros şi celule cu strat subţire .
STRAT GROS

 Celule monocristaline (c-Si) – randament mare - în producţia în serie se pot atinge până
la peste 20 % randament energetic, tehnică de fabricaţie pusă la punct; totuşi procesul de
fabricaţie este energofag, ceea ce are o influenţă negativă asupra periodei de recuperare
(timp în care echivalentul energiei consumate în procesul de fabricare devine egal
cantitatea de energia generată).

Policristaline – celulele sunt din plăci care conțin zone cu cristale cu orientări diferite.
Acestea pot fi fabricate de exemplu prin procedeul de turnare, sunt mai ieftine și ca
atare cele mai răspândite în producția de dispozitive fotovoltaice. Deseori ele se
numesc și celule solare policristaline.

 Celule policristaline (mc-Si) – la producţia în serie s-a atins deja un randament energetic
de peste la 16 %, cosum relativ mic de energie în procesul de fabricaţie, şi până acum cu
cel mai bun raport preţ – performanţă.

STRAT SUBŢIRE
Amorfe – celulele solare constau dintr-un strat subţire de siliciu amorf (fără
cristalizare) şi din această cauză se numesc celule cu strat subţire. Se pot produce de exemplu
prin procedeul de condensare de vapori de siliciu şi sunt foarte ieftine, dar au un randament
scăzut în spectru de lumină solară, totuşi au avantaje la lumină slabă.

 Celule cu siliciu amorf (a-Si) - cel mai mare segment de piaţă la celule cu strat subţire;

Caracteristici:
 randament energetic al modulelor de la 5 la 7 %;
 nu există strangulări în aprovizionare chiar şi la o producţie de ordinul TW.

 Celule pe bază de siliciu cristalin, ex. microcristale (µc-Si)-în combinaţie cu siliciul

amorf;
Caracteristici:
 randament mare;
 tehnologia aceeaşi ca la siliciul amorf.
Construcţia şi principiul de funcţionare.
Celula fotovoltaică este un dispozitiv optoelectronic, a cărui funcţionare se datorează efectului
generării de către lumină a purtătorilor de sarcină liberi şi separarea lor de către câmpul electric
intern al joncţiunilor pn,MOS sau Schottky. Ca material iniţial pentru fabricare se utilizează
siliciu cristalin sau policristalin, în care prin diverse metode tehnologice se formează straturi cu
diverse conductibilităţi pentru a obţine joncţiunea p-n. Materialul semiconductor de bază ce se
foloseşte pentru producerea celulelor PV este siliciul.
Tehnologia siliciului policristalin şi cristalin este cea mai avansată, asigură producerea de
module PV la scară industrială cu un randament de 14-17% şi cu o durată de viaţă a modulelor
de 30 de ani.
Principiul de funcţionare a celulei solare cu semiconductori: Fotonii incidentali
eliberează electroni şi goluri, care se vor separa în câmpul electric al zonei de sarcină
spaţială a joncţiunii p-n .

6. Clasificarea sistemelor fotovoltaice. Structura unui sistem fotovoltaic. Dimensionarea

unui sistem fotovoltaic. Domeniile de utilizare a energiei electrice fotovoltaice?

Structura unui sistem fotovoltaic. Celulele sau modulele PV nu sunt unicele componente
ale unui sistem. Pentru asigurarea continuă a consumatorului cu energie electrică, multe sisteme
PV conţin acumulatoare de energie electrică. Modulul PV prezintă un generator de curent
continuu (c.c.), dar adesea consumatorul de energie este de curent alternativ.
Componentele principale sunt:
• modulul, panoul, câmpul de module sau, altfel spus, generatorul fotovoltaic;
• bateria de acumulatoare;
• subsistemul pentru condiţionarea energiei electrice care includ şi elementele de
măsurare,monitorizare şi proiectare.
• sursa auxiliară de energie, de exemplu, un grup electrogen care funcţionează cu benzină sau
motorină.
În acest caz, sistemul PV se mai numeşte sistem PV hibrid. Sistemele PV se divizează în
două categorii principale: conectate la reţea sau care funcţionează în paralel cu reţeaua
electrică publică şi sisteme PV autonome. Apare necesitatea condiţionării fluxului de energie,
folosind convertoare electronice: c.c./c.a., cart îndeplinesc şi funcţia de monitorizare a procesului
încărcare descărcare a acuniti latorului. c.c./c.a- pentru transformarea curentului continuu în
curent alternativ . Pentru a evita supradimensionarea sistemului fotovoltaic adesea se foloseşte o
sursă auxiliară de energie, fie un grup electrogen, fie un generator eolian sau chiar reţeaua
electrică publică. Toate aceste componente trebuie să fie interconectate, dimensionale şi
specificate pentru a funcţiona într-un sistem unic, numit sistem fotovoltaic.

Dimensionarea unui sistem fotovoltaic

Principiul general care stă la baza dimensionarii instalaţiei PV este următorul: trebuie respectat
permanent echilibrul dintre energia produsă de genertorul PV şi energia consumată de utilizator.
Acest echilibru se realizează pentru o perioadă definită, de obicei o zi sau o lună. Prezenţa
bateriei de acumulaloare permite compensarea deficitului dintre energia produsă şi cea
consumată, deficit care poate fi cauzat de timpul noros sau de o anumită suprasolicitare din
partea consumatorului.
 Dimensionarea unui sistem PV presupune parcurgerea următoarelor etape principale:

1. Calcului radiaţiei solare disponibile pe suprafaţa modulului PV.

2. Calculul consumului diurn de energie electrică – EC

3.Calculul cantităţii de energie electrică care trebuie produsă de către modulul PV – Ep.

4. Calculul puterii critice a modulului PV-P şi alegerea acestuia.

5. Calculul capacităţii acumulatoarelor C şi alegerea acestora.

6. Verificarea echilibrului consumului şi producerii de energie electrică.

7.Influenţa combinată a unghiului de înclinare şi a unghiului azimutului, asupra gradului de

captare a energiei solare disponibile?

unghiul de înclinare optim, care permite captarea optimă a radiaţiei solare, este de cca. 15…55°,
iar abaterea de la direcţia Sud, poate să se situeze între ±40° fără a fi afectată capacitatea de
captare a energiei solare. Pentru unghiuri de înclinare de 5…65°, radiaţia solară poate fi
recuperată în proporţie de 90…95%. Valorile prea reduse ale unghiului de înclinare nu sunt
recomandate deoarece favorizează murdărirea suprafeţei captatorilor, ceea ce atrage după sine
înrăutăţirea performanţelor optice ale captatorilor. Pentru abateri de la direcţia Sud, de ±60°, la
anumite valori ale unghiului de înclinare, se poate recupera de asemenea 90…95% din radiaţia
solară. Chiar şi colectorii montaţi vertical, cu o abatere de până la ±20° faţă de direcţia Sud, pot
recupera 80% din radiaţia solară, ceea ce sugerează posibilitatea montării acestora pe faţadele
clădirilor. Ca o consecinţă a celor menţionate, se poate spune că orientarea captatorilor solari
faţă de orizontală şi faţă de Sud, nu este o problemă atât de sensibilă, cum ar putea să pară la
prima vedere. Mult mai importantă, din punct de vedere a capacităţii de captare a energiei solare,
este tehnologia utilizată pentru o construcţia colectorilor solari, deoarece în mod inevitabil,
conversia energiei solare în energie termică se realizează cu unele pierderi.