SURSE DE ENERGIE, PRELUCRAREA SI UTILIZAREA

ENERGIEI ELECTRICE

Prof. Panaite Lehadus-Mirela

Student Varga(Rosu) Ada Georgiana
SURSE DE ENERGIE – SURSE REGENERABILE DE ENERGIE

Sursele regenerabile de energie (energia eoliană, energia solară, energia hidroelectrică, energia
oceanelor, energia geotermală, biomasa și biocombustibilii) constituie alternative la combustibilii fosili
care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la diversificarea ofertei de energie și la
reducerea dependenței de piețele volatile și incerte ale combustibililor fosili, în special de petrol și gaze.
Legislația UE privind promovarea surselor regenerabile a evoluat semnificativ în ultimii 15 ani. În 2009,
liderii UE au stabilit obiectivul ca, până în 2020, 20 % din consumul de energie al UE să provină din
surse regenerabile de energie. În 2018, s-a stabilit obiectivul ca, până în 2030, 32 % din consumul de
energie al UE să provină din surse regenerabile de energie. În iulie 2021, având în vedere noile ambiții ale
UE în materie de climă, colegiuitorii au primit propunerea de a revizui obiectivul la 40 % până în 2030. În
prezent au loc dezbateri privind cadrul de politici viitor pentru perioada de după 2030. [1]
ENERGIA OCEANELOR
Marile si oceanele Pamantului sunt enorme, valurile lor regulate, iar curentii predictibili. Cu toate acestea,
pana astazi, ele au fost cele mai slab valorificate surse de energie. Doua proiecte indraznete, unul
dezvoltat de Norvegia, altul de Marea Britanie, vin in sfarsit sa puna in valoare puterea constanta si
inepuizabila a marii si sa ofere o alternativa viabila, ecologica si relativ ieftina la metodele clasice de a
obtine electricitate.

In nordul Marii Britanii, intre tarmul scotian si insulele Orkney, se afla Pentland Firth, un canal lung de
22,5 km, de fapt o imensa intindere de ape extrem de agitate. De doua ori pe zi, aici, in Gura Iadului –
cum au botezat marinarii canalul –, apele Atlanticului sunt luate in stapanire de un curent puternic, care le
arunca in Marea Nordului, le supune unei miscari de rotire si le ejecteaza inapoi in Oceanul Atlantic.
Curentul atinge viteze de 22 pana la 25 km/h, unii ingineri britanici anticipand ca energia obtinuta din
miscarea acestuia ar putea acoperi cel putin 10% din nevoia de electricitate a Marii Britanii. [2].

Energiile marine includ:

 energia mareelor , din cauza mișcărilor de fluxul și refluxul mareelor

 energia mareelor , operatorul de curenți oceanici
 energia valurilor produsă de mișcarea valurilor
 conversia ocean energiei termice , exploatarea temperaturii gradienții dintre apa de
suprafață și apă adâncă
 puterea osmotic , pe baza diferențelor de salinitate de apă proaspătă și sare
 vântul din larg , vânt situat pe mare pe platformele ancorate sau plutitoare.
 energia biomasei marine
 o variantă subacvatică a zmeului care susține o turbină (aici este curentul maritim care
menține zmeul fixat de un cablu spre fund și care execută o traiectorie permanentă sub
forma a opt. [3]

Energia mareelor este energia ce poate fi captată prin exploatarea energiei potențiale rezultate

din deplasarea pe verticală a masei de apă la diferite niveluri sau a energiei cinetice datorate curenților
de maree. Energia mareelor rezultă din forțele gravitaționale ale Soarelui și Lunii, precum și ca urmare a
rotației terestre. [4]

[5]

Estimările susțin că, în viitor, industria energiei oceanice va asigura 10% din necesarul global. Pentru a
asigura viabilitatea tehnologiei pe termen lung, este esențial ca nivelul costurilor din acest domeniu să fie
competitiv în comparație cu generatoarele eoliene off-shore și celelalte metode de producție de energie.
Mările și oceanele reprezintă 71% din suprafața pământului. În teorie, acestea ar putea furniza
30.000  G Tep din radiația solară doar pe suprafața lor, 40 GTep prin forța vântului pe mare, o parte din
care se transformă în umflături și valuri și 2 GTep prin forța curenților de maree datorată în principal
atracția lunară. La aceasta trebuie adăugată energia potențială legată de diferențele de temperatură în
funcție de adâncime și de cea a gradienților de salinitate din estuare. Prin comparație, pentru 2050,
nevoile umanității sunt estimate la 16,5 GTep. Este una dintre resursele importante ale tranziției
energetice .
Energia valurilor.
Valurile se formeaza datorita actiunii vanturilor care sufla deasupra apei si se produc numai in zonele
aflate la suprafata marii. Marimea valurilor generate depinde de viteza vantului, durata sa si lungimea de
apa peste care sufla (lungimea de actiune). Miscarea apei rezultata poseda energie cinetica, ce poate fi
exploatata de echipamente special concepute. Parametri fizici ce caracterizeaza valurile sunt inaltimea si
perioada (si / sau lungimea). Perioda / lungimea este direct proportionala cu viteza de propagare a valului.
[6]
Cele mai bogate resurse de valuri se produc in zone in care vanturile puternice au calatorit pe distante
lungi. Din acest motiv, cele mai bogate resurse in valuri din Europa se regasesc de-a lungul coastelor
vestice care se astern la limita unei lungi zone de actiune, adica Oceanul Atlantic. Langa coasta, energia
valurilor descreste, datorita frecarii cu patul marii; ca urmare, valurile formate in zonele mai adanci din
larg, care au o buna expunere, vor avea cea mai mare energie.

Deoarece echipamentele pentru valuri functioneaza in mod usual pe baza rezonantei cu perioada valului,
tipurile de val regulat (adica perioade aproximativ egale care se repeta pe durate lungi de timp) furnizeaza
o mai buna conversie a energiei valurilor, decat cele neregulate.

Potentialul specific al valurilor (diponibilul de putere pe unitatea de suprafata, de ex. 40 kW/m2 ) este de
10 ori mai mare decat cel al vanturilor si de 100 de ori mai mare decat radiatia solara, ceea ce
demonstraza potentialul de necontestat al valurilor oceanului.
Primul si cel mai evident factor pentru valorificarea in practica a energiei valurilor este
disponibilitatea in stare naturala a resursei, factor strans legat de orientarea zonei de coasta catre
deschiderea marii si latitudinea zonei. Energia se poate exploata pe o baza economic viabila,
cand potentialul sau liniar depaseste 15~20 kW/m (adica unitatea uzuala de masura pentru
potentialul liniar al valurilor este puterea medie anuala pe metrul de latime a crestei valului,
paralela cu linia tarmului). Energia valurilor corespunzatoare starii reale a unei mari se masoara
prin proprietatile statistice ale valurilor, adica ale inaltimii si perioadei acestora. Parametrul uzual
prin care se exprima inaltimea reprezentativa a valului corespunzator starii reale, neregulate a
unei mari este, Hs – inaltimea semnificativa a valului. Aceasta valoare se determina ca inaltimea
medie a celui de-al treilea cel mai inalt val, pe parcursul unei anumite perioade, de obicei 30
minute si corespunde aproximativ estimarilor navigatorilor experimentati. Impreuna cu perioada
de varf (T) sau perioada energiei (Te), energia medie a starii unei mari caracterizata de Hs, T sau
Te, se estimeaza cu formula:
E = 1/8 ρg Hs
(E = energia mediata pe un interval specific de timp; ρ = densitatea apei marii; g = acceleratia
gravitationala; Hs = inaltimea semnificativa a valului)
Pentru a estima potentialul valurilor pentru o anumita zona, se ia valoarea medie anuala a starii
tuturor marilor (P---). Acesta este un factor important, deoarece variabilitatea sezoniera poate fi
foarte mare. Urmatoarele harti dau o imagine aproximativa asupra valorilor medii anuale ale
resursei valurilor la nivel mondial si in particular in Europa.

Harta, de mai jos, indica amplasamentul resurselor in Europa.

In functie de orientarea liniei de coasta (in particular pentru insule) si de starea dominanta a marilor (adica
fenomenele climatice care stau la originea valurilor), valurile pot atinge zona tinta in diferite conditii.

Pe coastele vestice ale Europei, im particular in Portugalia, Spania si Franta, lunile de vara (iunie –
septembrie, dar in special iulie – august) pot fi foarte sarace in valuri.

Pe langa importanta pe care o are pentru a realiza comparatii ale potetialului general al valurilor intre
diferite regiuni, energia medie anuala poate fi inselatoare, daca nu este interpretata impreuna cu variatia
sa sezoniera. Mediile anuale pot fi bazate pe potentiale mari ale valurilor, dar care nu pot fi folosite, fiind
caracterizate de efecte distructive pe perioade scurte si aproape lipsite de energie exploatabila pe intervale
lungi. Este esential ca aceasta periodicitate sa nu afecteze cererea locala de energie electrica, in cazul in
care se doreste ca energia valurilor sa constituie o sursa importanta in alimentarea cu energie electrica a
acelei regiuni.

Un factor decisiv pentru a stabili cat de adecvata este o linie de coasta este cel al proprietatilor sale
batimetrice (adica inclinatia si forma patului sau). Spre deosebire de vanturile din larg, tehnologiile pentru
energia valurilor, in general nu au un impact vizual asupra coastei, ceea ce permite instalarea de preferinta
a fermelor cat mai aproape de tarm. Aceasta inseamna posibilitatea unei reduceri semnificative a
costurilor de cablare si instalare si la o eficientizare a supravegherii si intretinerii echipamentelor. Cea
mai adecvata adancime pentru echipamentele specifice utilizate in conversia energiei valurilor este de 50
m, daca se ia in considerare compromisul intre disponibilul de energie si cheltuielile pentru ancorare. [6]
Intr-un bazin mare cum este Oceanul Atlantic, valuri de diferite proveniente se suprapun si formeaza
grupe de valuri, formatii care traverseaza oceanul aproape fara pierderi de energie.
Multă vreme, energiile marine au fost uitate în bugetele de cercetare și dezvoltare  : în Franța, ele
reprezentau 0,1% din 8% din bugetul dedicat energiilor regenerabile (perioada 1987 - 2001). Potrivit lui
Manicore în 2008, potențialul acestor energii suferă de constrângeri de localizare și (pentru turbine
eoliene offshore) de natură difuză și intermitentă. În anii 2010, au apărut turbine eoliene plutitoare și au
fost luate în considerare sau testate noi mijloace de recuperare a energiei din umflare. Noile mijloace
de stocare a energiei electrice și a rețelelor inteligente (de exemplu, GreenLys în Franța) permit, de
asemenea, creșterea capacității rețelelor de electricitate de a integra energii intermitente. [3]
Investițiile necesare pentru implementarea pe scară largă a tehnologiilor de exploatare a energiei din surse
regenerabile offshore până în 2050 sunt estimate la aproape 800 de miliarde EUR, aproximativ două
treimi fiind necesare pentru finanțarea infrastructurii de rețea asociate și o treime pentru generarea de
energie electrică offshore. Cea mai mare parte a acestor fonduri va proveni din investiții private. Această
strategie urmărește să ofere securitate investitorilor și să reducă riscul perceput prin utilizarea direcționată
a finanțării publice. Măsurile, inclusiv viitoarea revizuire a Orientărilor privind ajutoarele de stat și a
Directivei privind energia din surse regenerabile, vor oferi un cadru complet actualizat pentru
implementarea eficientă din punctul de vedere al costurilor a tehnologiilor de exploatare a energiei curate.
[7]

Creșterea producției de energie din surse regenerabile offshore necesită o infrastructură adecvată pentru o
utilizare cât mai eficientă a energiei electrice generate.

Pentru a asigura extinderea exploatării energiei din surse regenerabile offshore în modul cel mai eficient
din punctul de vedere al costurilor, dezvoltarea și planificarea infrastructurii trebuie să depășească
frontierele naționale și să aibă loc la nivel regional, mai exact la nivel de bazin maritim. Acest lucru poate
avea ca rezultat proiecte hibride care combină generarea de energie din surse regenerabile offshore și
transportul energiei într-un context transfrontalier. Astfel de proiecte vor permite o reducere semnificativă
a costurilor în comparație cu abordarea actuală.

O nouă etapă în dezvoltarea infrastructurii energetice europene va fi o rețea buclată offshore. Această
rețea ar fi similară cu sistemul de rețele de transport interconectate de pe uscat, în care energia electrică
poate fi transportată în multe direcții, și ar permite o implementare pe deplin integrată și eficientă din
punctul de vedere al costurilor a tehnologiilor de exploatare a energiei din surse regenerabile offshore.

ENERGIA VANTULUI

Energia eoliană este energia vântului, o formă de energie regenerabilă. La început energia vântului era

transformată în energie mecanică. Ea a fost folosită de la începuturile umanității ca mijloc de propulsie pe
apă pentru diverse ambarcațiuni iar ceva mai târziu ca energie pentru morile de vânt. Morile de vânt au
fost folosite începând cu secolul al VII-lea î.Hr. de perși pentru măcinarea grăunțelor. Morile de vânt
europene, construite începând cu secolul al XII-lea în Anglia și Franța, au fost folosite atât pentru
măcinarea de boabe cât și pentru tăierea buștenilor, mărunțirea tutunului, confecționarea hârtiei, presarea
semințelor de in pentru ulei și măcinarea de piatră pentru vopselele de pictat. Ele au evoluat ca putere de
la 25-30 KW la început până la 1500 KW (anul 1988), devenind în același timp și loc de depozitare a
materialelor prelucrate.[1] Morile de vânt americane pentru ferme erau ideale pentru pomparea de apă de la
mare adâncime.[1][2] Turbinele eoliene moderne transformă energia vântului în energie electrică producând
între 50-60 KW (diametre de elice începând cu 1m)-2-3MW putere (diametre de 60-100m), cele mai
multe generând între 500-1500 KW. La sfârșitul anului 2010, capacitatea mondială a generatoarelor
eoliene era de 194 400 MW. Toate turbinele de pe glob pot genera 430 Terawațioră/an, echivalentul a
2,5% din consumul mondial de energie. Industria vântului implică o circulație a mărfurilor de 40 miliarde
euro și lucrează în ea 670 000 persoane în întreaga lume. [3][4]
Țările cu cea mai mare capacitate instalată în ferme eoliene sunt China, Statele Unite ale
Americii, Germania și Spania. La începutul anului 2011, ponderea energiei eoliene, în totalul consumului
intern era de 24% în Danemarca, 14% în Spania și Portugalia, circa 10% în Irlanda și Germania, 5,3% la
nivelul UE; procentul este de 3% în România la începutul anului 2012. La aceeași dată în România
existau peste o mie de turbine eoliene, jumătate dintre ele fiind în Dobrogea. [8]

Bibliography

[1] M. Ciucci, "https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/70/energia-din-surse-

regenerabile," 10 2021. [Online].

[2] M. Ulieriu, "https://www.descopera.ro/stiinta/929421-energie-alternativa-puterea-marii," 26 07

2007. [Online]. Available: https://www.descopera.ro/stiinta/929421-energie-alternativa-puterea-
marii.

[3] "https://ro.frwiki.wiki/wiki/%C3%89nergie_marine," [Online]. Available:

https://ro.frwiki.wiki/wiki/%C3%89nergie_marine.

[4] "https://ro.wikipedia.org/wiki/Energia_mareelor," [Online]. Available:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Energia_mareelor.

[5] "https://ro.wikipedia.org/wiki/Energia_mareelor," [Online]. Available:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Energia_mareelor.

[6] "http://www.aquaret.com/index8056.html?
option=com_content&view=article&id=134&Itemid=277&lang=ro," [Online]. Available:
http://www.aquaret.com/index8056.html?
option=com_content&view=article&id=134&Itemid=277&lang=ro.

[7] "https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/qanda_20_2095," [Online]. Available:

https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/qanda_20_2095.

[8] "https://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_eolian%C4%83," [Online]. Available:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_eolian%C4%83.