Sisteme ecologice de transport

şi
dezvoltare durabilă

Student: Mitrana Maria Andreea

Anul de studii: IV

Profesor coordonator: Dmna Anton I

 Cuprins

I. Generalităţi privind energiile neconvenţionale

I.1. Energii convenţionale. Repercursiuni asupra mediului
I.2. Energii neconvenţionale. Prezentare generala
1.2.1. Energia solară
1.2.2. Energia vântului
1.2.3. Energia apelor mărilor si oceanelor
1.2.4. Energia geotermică

Influenţe ale surselor de energie asupra mediului înconjurător

II. Energia eoliană

II.1. Geneza vântului
II.2. Potenţial eolian
II.3. Clasificarea turbinelor de vânt
II.4. Caracteristicile si calităţile principale ale turbinelor eoliene
II.5. Dispozitive de măsurare a parametrilor vântului

Instalaţii acţionate de vânt

III. Turbine eoliene

III.1. Turbine cu ax vertical
III.1.1. Turbine diferenţiale
III.1.2. Turbine cu ecran
III.1.3. Turbine cu pale batante
III.1.4. Turbine cu pale turnante
III.1.5. Turbine cu variaţia ungiului de incidenţă
III.2. Turbine cu ax orizontal
III.2.1. Morile de vânt clasice
III.2.2. Turbine lente
III.2.3. Turbine rapide

Avantaje si dezavantaje a turbinelor cu axa verticală şi orizontală

IV. Calculul turbinei

 Cap. I: Generalităţi privind energiile neconvenţionale

1.1. Energii convenţionale. Repercursiuni asupra mediului

Energia convenţională este generată din surse epuizabile, în special
combustibili fosili, cei mai răspândiţi fiind cărbunii, petrolul şi gazele naturale.
Acet tip de energie are dezavantajul de a fi din ce în ce mai scump, deoarece
resursele sunt din ce în ce mai puţine, iar cererea la fel de mare sau mai mare, din
acest motiv şi preţul având tendinţă de creştere.
Deşi este utilizată la scară largă, energia convenţională sau tradiţională are
dezavantajul de a depinde de cantitatea de cărbuni, petrol şi gaze naturale
existentă, care este limitată, iar prin arderea acestor combustibili se elimină în
atmosferă gaze nocive, precum dioxidul de carbon, care generează la rândul său
binecunoscutul efect de seră.
Acesta este principalul factor pentru apariţia unor schimbări climatice
importante, care ameninţă ecosistemele de pe întreg globul.

1.2. Energii neconvenţionale. Prezentare generală.

Sursele de energie neconveţională au căpătat în continuare, o pondere din ce
în ce mai mare în cadrul sistemelor energetice din întreaga lume, atât datorită
efortului de cercetare şi voinţei politice implicate în dezvoltarea lor, cât şi datorită
creşterii preţului energiei obţinute prin metodele tradiţionale.
Sursele de energie primară, numite in general regenerabile, sunt acele surse
din mediul natural, disponibile în cantităţi practic nelimitate sau care se
regenerează prin procese naturale, într-un ritm mai rapid decât cel în care sunt
consumate.
Energiile regenerabile recunoscute oficial au ca origine razele Soarelui,
temperatura internă a Pământului sau interacţiunile gravitaţionale ale Soarelui şi
Lunii cu aceanele.

1.2.1. Energia solară

Energia solară este energia provenită de la soare sub forma radiaţiei solare,
fiind o sursă de energie regenerabilă.
 Este cea mai curată formă de energie de pe pământ şi este formată din
radiaţii calorice, luminoase, radio sau de altă natură emise de soare. Cantităţile
uriaşe ale acestei energii stau la baza aproape tuturor proceselor naturale de pe
Pământ. Cu toate acestea, este destul de dificilă captarea şi stocarea ei într-o
anumită formă care să permită utilizarea ei ulterioară.
Instalaţiile solare sunt de 2 tipuri: termice şi fotovoltaice. Cele fotovoltaice
produc direct energie electrică, iar cele termice ajută la economisirea altor
combustibili( lemn, gaz) în proporţie de 75% pe an.
Instalaţiile solare funcţionează chiar şi atunci când cerul este înnorat. De
asemenea sunt rezistente la grindină.
Conform studiului întocmit de ICEMENERG în privinţa radiaţiei solare,
escartul lunar al valorilor de pe teriroriul României atinge valori maxime în luna
iunie (1,49 kWh/mp/zi) şi valori minime în luna februarie ( 0,34kWh/mp/zi).
Cel mai ridicat potenţial îl acoperă Dobrogea şi o parte din Câmpia Română,
unde intensitatea radiaţiei solare depăşeşte 1350 kWh/mp/an, urmată de Nordul
Câmpiei Române, Podişul Getic, Subcarpaţii Olteniei şi Munteniei şi o bună parte
din Lunca Dunării, sudul şi centrul Podişului Moldovenesc, câmpia şi Dealurile
Vestice şi Vestul Podişului Transilvaniei, unde intensitatea radiaţiei este de 1300-
1350 kWh/mp/an.

1.2.2. Energia vântului

Vântul este rezultatul activităţii energetice a soarelui şi se formează datorită
încălzirii neuniforme a suprafeţei Pământului. Mişcarea maselor de aer se formează
datorită temperaturilor diferite a două puncte de pe glob, având directia de la
punctul cald spre cel rece.
În fiecare oră pământul primeşte 1014kWh de energie solară. Circa 1-2 %
din energia solară se transformă în energie eoliană.
Tendinţele de utilizare a vântului sunt îndreptate în primul rând pentru
producerea energiei electrice. Potenţialul eolian major este observat pe litoralurile
marine, pe ridicături şi în munţi. Dar existămulte alte teritorii cu un potenţial eolian
necesar pentru utilizare. Ca sursă energetică vântul poate fi mai greu folosit spre
deosebire de soare, dar în anumite perioade prezenţa vântului se observă pe
parcursul întregii zile.
 Asupra resurselor eoliene o mare influenţă o au relieful pământului şi
prezenţa obstacolelor plasate la înălţimi de până la 100 metri. De aceea, vântul
depinde într-o mai mare măsură de condiţiile locare (relief) decât de soare.

1.2.3. Energia apelor mărilor şi oceanelor

Totalitatea mărilor şi oceanelor Pământului, constituie un imens rezervor
potenţial de energie, înmagazinată sub diferite forme. Oceanul planetar se află
dintotdeauna într-o permanentă mişcare; nivelul său oscilează pe verticală, masele
de aer coboară de la suprafaţă spre adâncuri sau se ridică din adâncuri spre
straturile superioare, uneori se deplasează cvasiuniform pe direcţia orizontală,
alteori ajung să fie puse în mişcare de vânt sub formă de valuri.
a) Mareele
Prin maree (flux şi reflux) se înţelege o oscilaţie periodică a nivelului mării
sau oceanului, în raport cu o poziţie medie, datorită forţei de atracţie combinate a
Lunii şi Soarelui.
Mareele se deosebesc de toate celelalte surse energetice prin faptul că sunt
rezultatul sistemului ,, Pământ- Lună- Soare’’. Astfel se schimbă nivelul apelor
marine de-a lungul liniei de litoral a tuturor continentelor. Nivelul apei se schimbă
de două ori pe zi, ,,ocupând’’ (flux) şi ,,eliberând’’ (reflux) o parte din teritoriul
litoralului, formând astfel bazine.
Tehnologiile pentru captarea şi conversia energiei mareelor sunt reprezentate
de turbinele subacvatice precum şi de barajele mareice. Pentru o valorificare
eficientă a energiei mareelor sunt necesare şi anumite condiţii naturale: în primul
rând, amplitudinea mareelor să fie de cel puţin opt metri, iar în al doilea rând, să
existe un bazin natural, care să comunice cu oceanul printr-o deschidere îngustă.
Soluţia de valorificare constă în bararea estuarului, printr-un sistem
tradiţional adecvat, în aşa fel încât în spatele acestuia să fie posibilă realizarea unui
bazin de acumulare al cărui nivel de apă să se ridice în timpul fluxului şi să
coboare la reflux.
Avantajele turbinelor mareice sunt multiple. Acestea nu produc zgomot şi nu
cauzează un impact vizual neplăcut, deoarece ele sunt amplasate în apă, iar
productibilitatea lor nu depinde de starea vremii deoarece mareele se produc
indiferent de condiţiile meteo. Un alt avantaj îl prezintă dimensiunea mai mică a
turbinelor, care produc aceeaşi putere ca şi cele eoliene care sunt mai mari. Există
însă şi dezavantaje. Ţările care nu au deschidere la mare sau la ocean nu pot
beneficia de acest tip de energie, iar costurile amplasării unei astfel de ferme de
turbine sunt încă destul de mari.
b) Valurile
Energia valurilor este o formă de energie regenerabilă cu foarte mare
potenţial în zonele cu valuri tot timpul anului sau în largul mărilor şi oceanelor.
Această energie este defapt energie solară condensată, deoarece viteza vântului şi
durata de acţiune sunt factori determinanţi în procesul de formare a valurilor de
vânt, iar variaţiile de potenţial baric a maselor de aer îşi au cauza în energia
radiaţiilor solare repartizate diferit.
Preluarea energiei valurilor se face prin coloana oscolantă formată de apa
mării, flotoare de diferite forme şi mărimi, panouri oscilante, precum şi prin
acumularea volumului de apă ridicat de valuri într-un bazin. Acţionarea directă a
generatoarelor electrice se face cu turbine de aer şi hidraulice iar agentul de
acţionare al acestora poate fi aerul, apa de mare sau lichidul acţionat în circuit
închis.
Impactul folosirii energiei valurilor asupra mediului înconjurător este minim.
Poluare cu chimicale este foarte mică, la fel şi impactul vizual şi asupra liniei
costeliere (mai ales la amplasarea fermelor de turbine în largul oceanului).
Emanaţiile de CO 2, SO2, NO x sunt minime şi nu afectează ecosistemul marin.
c) Curenţii marini
Reprezintă una dintre formele importante de mişcare în ocean datorate
acţiunii vânturilor dominante, a căror energie este transferată apei la frecarea cu
aerul.
Deplasările mai mult sau mai puţin uniforme ale maselor de apă pe direcţie
orizontală pot acţiona paletele unor turbine hidraulice care, la rândul lor,
antrenează alternatoare plasate pe circumferinţele elicelor.

1.2.4. Energia geotermică

Energia geotermică este o formă de energie regenerabilă obţinută din căldura
aflată în interiorul Pământului. Apa fierbinte şi aburii, captaţi în zonele cu
activitate vulcanică şi tectonică, sunt utilizaţi pentru încălzirea locuinţelor şi pentru
producerea electricităţii.
România este a treia ţară din Europa (după Grecia şi Italia) cu potenţial
geotermic. Beiuşul este singurul oraş din România care funcţionează în prezent cu
ajutorul energiei geotermice pentru încălzirea locuinţelor.
1.2.5. Energia biomasei
Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi rezidurilor din
agricultură, inclusiv substanţele vegetale şi animale, sivicultură şi industriile
conexe, precum şi partea biodegradabilă a deşeurilor industriale şi urbane.
Biomasa reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă.
Aceasta include absolut toată materia organică produsă prin procesele metabolice
ale organismelor vii. Biomasa este prima formă de energie utilizată de om, odată
cu descoperirea focului.
Cum se formează biomasa ? Bioxidul de carbon din atmosferă şi apa din
sol participă în procesul obţinerii glucidelor, care formează ,,blocurile de
construcţie” a biomasei. Astfel, energia solară utilizată la fotosinteză, îşi păstrează
forma chimică în structura biomasei. Dacă ardem efectiv biomasa, atunci oxigenul
din atmosferă şi carbonul din plante reacţionează formând dioxidul de carbon şi
apă. Acest proces este ciclic, deoarece bioxidul de carbon poate participa din nou
la procesul de formare a biomasei.
Energia înglobată în biomasă se eliberează prin metode variate, care însă, în
cele din urmă, reprezintă procesul chimic de ardere (transformare chimică în
prezenţa oxigenului molecular).

Influenţe ale surselor de energie asupra mediului înconjurător

Consumul de energie electrică este o sursă majoră de poluare atmosferică

prin folosirea şi arderea combustibililor necesari producerii ei. Aceasta contribuie
cu peste 90% din emisiile de bioxid de sulf din UE, cu aproape totalul emisiilor de
oxizi de azot, cu aproape jumătate din emisiile de compuşi organici volatili
nemetanici şi cu aproximativ 85% din emisiile de pulberi.
Măsurile luate pentru reducerea poluării atmosferice din sectorul energetic
vor duce la scăderea emisiilor de bioxid de sulf şi oxizi de azot. O contribuţie
importantă la creşterea eficientizării producerii de electricitate a avut-o obţinerea
acesteia cu ajutorul combustibililor fosili, precum şi procentul tot mai mare al
surselor de energie nucleară şi regenerabilă.
Alte presiuni asupra mediului, datorate producerii şi consumului de energie,
includ deşeurile rezultate de la exploatările miniere şi deşeurile provenite de la
termocentralele nucleare.
 Folosirea energiei electrice poate polua termic, fonic, electromagnetic şi
estetic mediul, însă impactul asupra mediului înconjurător privind distribuţia şi
furnizarea energiei electrice este nesemnificativ.
Poluarea estetică se resimte în special prin deteriorarea peisajului, fenoment
mai pregnant vizibil în zonele rurale şi în special în zonele turistice şi se datorează
în principal depozitelor de combustibili şi a haldelor de deşeuri rezultate în urma
procesului de obţinere a energiei electrice.

Cap. II: Energia eoliană

Energia eoliană este energia vântului, o formă de energie regenerabilă. La

început energia vântului era transformată în energie mecanică. Ea a fost folosită la
începuturile umanităţii ca mijloc de propulsie pe apă pentru diverse ambarcaţiuni
iar ceva mai târziu ca energie pentru morile de vânt.
Energia eoliană este o energie curată dar este intermitentă, având variaţii în
timpul zilei şi al anotimpului, şi chiar de la un an la altul. Turbinele eoliene
funcţionează cam 60% din an în regiunile cu vânt.

Avantajele şi dezavantajele energiei produsă pe căi eoliene

Avantaje:
•Este o energie curată, nu poluează aerul precum centralele electrice pe
combustibil convenţional.
•Energia eoliană este inepuizabilă.
•Are un preţ scăzut în raport cu celelalte forme de energii regenerabile.
•Preţul unitar poate scădea dacă se construiesc ferme de sisteme eoliene,
interconectate.
•Instalaţiile eoliene nu necesită întreţinere deosebită şi pot funcţiona
nesupravegheate. Ele pot fi monitorizate de la distanţă.

Dezavantaje:
•Nu poate fi o sursă independentă deoarece depinde de existenţa vântului, care nu
este întotdeauna la nivelul cerului, putând fi intermitent. Deci sursa de energie este
complementară.
•Energia vântului nu poate fi stocată şi poate avea variaţii foarte mari, care implică
costuri suplimentare legate de siguranţa instalaţiilor.
•Zonele de vânt prielnic sunt adesea îndepartate de zonele locuite unde este
necesară energia.
•Produc zgomote de funcţionare, pot fi deranjante din punct de vedere vizual, pot
reprezenta un pericol pentru păsări, avioane, elicoptere, etc.
•Pot avea costuri mari de producţie şi din această cauză pot fi necompetitive.

2.1. Geneza vântului

Vânturile sunt formate din cauză că soarele nu încălzeşte Pământul uniform,
fapt care creează mişcări de aer. Energia cinetică din vânt poate fi folosită pentru a
roti nişte turbine, care sunt capabile de a genera electricitate.
Viteza vântului este cel mai important factor de influentă asupra cantităţii de
energie. Viteza mai mare a vântului măreşte volumul maselor de aer , iar mărirea
vitezei vântului creşte cantitatea energiei electrice produse. Energia vântului se
schimbă proporţional cu viteza vântului la puterea a treia. Astfel, dacă viteza
vântului se dublează, energia cinetică produsă creşte de 8 ori.

2.2. Potenţial eolian

Energia eoliană este folosită extensiv în ziua de astăzi, şi turbine noi de vânt
se construiesc în toată lumea, energia eoliană fiind sursa de energie cu cea mai
rapidă creştere în ultimii ani. Majoritatea turbinelor produc energie peste 25% din
timp, acest procent crescând iarna, când vânturile sunt mai puternice.

Figura 1.: Harta potenţialului eolian al României

2.3. Clasificarea turbinelor de vânt
Turbinele eoliene se clasifică dupa mai multe criterii, în continuare fiind
prezentate doar câteva dintre acestea:
a) După puterea electrică furnizată:
- Turbine de putere redusă (sub 100 kW) utilizate în principal pentru uz
casnic. Agricol, etc.

- Figura 2.: Turbină eoliana de putere mică

 - Turbine de putere mare (peste 100 kW) utilizate pt furnizarea energiei
electrice în sistemele energetice naţionale.

Figura 3.: Turbină eoliana de putere mare

b) După direcţia de orientare a axei

- Turbină cu axă orizontală având axa paralelă cu direcţia vântului.

Figura 4.: Turbină cu axe verticale

 -Turbină cu axă verticală având axa perpendiculară pe direcţia vântului.
c) După modul de asamblare a paletelor:
- în contra vântului - ,,upwind’’
- în direcţia vântului - ,, downwind’’
d) După numărul de palete:
- cu două palete
- cu trei palete.

Figura 5.: Turbină ,,upwind’’

e) După locul de amplasare:

- Amplasare terestră
- Amplasare marină.
 Figura 6.: Turbină eoliana marină

2.4. Caracteristicile si calităţile principale ale turbinelor eoliene

Turbina eoliană sau turbina de vânt este cel mai la îndemână mijloc pentru a
produce energie electrică în zonele unde nu există reţea de curent electric şi unde
viteza vântului are o medie anuală de cel puţin 4-5 metrii pe secundă.
Turbina eoliană de putere mică se instalează de regulă pe un stâlp, la o
înălţime suficient de mare pentru a evita obstacolele din jur, însă poate fi instalată
şi pe acoperişurile clădirilor dacă acestea nu sunt obstrucţionate faţă de vânt.
Principalele caracteristici ale turbinelor eoliene sunt:
- puterea dezvlotată la diferite viteze ale vântului;
- turaţia corespunzătoare diferitelor puteri dezvoltată la diferite viteze ale
vântului.
- randamentul de utilizare al energiei vântului sau coeficientului de putere
(Cp);
- viteza modul, respectiv raportul dintre viteza periferică a palei şi viteza

( ) ϖr
periferică a palei şi viteza vântului: λ ¿ v ;
Pe baza caracteristicilor de mai înainte se pot determina curbele
caracteristice care sunt:
- cuplul motor raportat la viteza modul;
- randamentul de utilizare al energiei vântului raportat la viteza modul;
- puterea şi turaţia în funcţie de viteza vântului.
 Din aceste diagrame se pot obţine:
- cuplul motor maxim (Mmax);
- cuplul motor nominal dezvoltat de turbiă la viteza modul optimă (Mn);
- cuplul motor la demaraj (M0);
- valoarea vitezei modul ( λ0 ) pentru care M=0, numită şi viteză de
sincronism;
- valoarea vitezei modul ( λn ) pentru care coeficientul de utilizare a
energiei vântului are o valoare maximă.
Se trasează caracteristica de putere a turbinei eoliene în funcţie de turaţie şi a
consumatorului (pompa, generator,compresor).
Puterea turbinelor eoliene este dată în general de relaţia:
v3
P=C p ρ A[W]
2
în care:
Cp este coeficientul de putere;
ρ - densitatea aerului, în kg/m3;
v – viteza vântului, în m/s;
A este aria maturată de palele turbinei, în m2, la turbinele cu ax vertical A=
2
πd
dh, iar la turbinele cu ax orizontal, A=
4
d - diametrul turbinei, în m;
h - înălţimea palelor turbinei, în m.
Comparând caracteristicile principale ale turbinelor eoliene cu ax vertical şi
orizontal, primele prezintă următoarele avantaje:
 - simetria verticală elimină mecanismele de orientare pe direcţia vântului;
- priza de forţă poate fi dispusă în partea inferioară, fiind în acelaşi timp mai
simplă;
- construcţia mai simplă a stâlpului de susţinere;
- costul turbinelor verticale este mai scăzut decât al celor orizontale, mai ales
la puteri mari;
- greutatea şi costul palelor pentru turbinele verticale creşte proporţional cu
diametrul, iar greutatea şi costul elicelor pentru turbinele orizontale creşte cu cubul
diametrului.
- palele turbinelor verticale nu au construcţie, având o lăţime constantă pe
toată lungimea fiind în acelaşi timp mai uşor de executat,
- posibilitatea realizări unor turbine verticale cu puteri şi dimensiuni foarte
mari(de ordinul 5-20MW);
- nu necesita un control al maximului de putere pentru o funcţionare
sincronă.
- sunt mai simple şi în acest fel mai robuste.
Principalele două mari calităţi ale eolienelor ar trebui sa fie simplitatea şi
robusteţea.
Simplitatea ar trebui să fie cât mai mare, deoarece ea ar permite, în afară de
costuri minime, o fiabilitate ridicată. Este deci necesar ca în construcţia maşinilor
să eliniminăm la maximum elementele mobile, să eliminăm influenţa variaţiilor de
direcţie ale vântului.
Robustitatea unei maşini eoliene este legată în primul rând de condiţiile în
care lucrează, respectiv în exterior, fiind expuse la intemperii de tot felul: ploaie,
zăpadă, chiciură, gheaţă, praf,coroziune,umiditate.
Inerţia rotoarelor turbinelor eoliene este o problemă importantă. Un rotor cu
o inerţie mai mare cere un anumit timp pentru obţinerea turaţiei de regim. De
asemenea, când viteza vântului scade, rotorul poate acţiona ca ventilator şi energia
acumulată în loc să fie folosită serveşte să producă vânt.
Viteza de rotaţie constituie o problemă importantă. În general cu cât numărul
de pale este mai mic, turaţia este mai mare, maşinile rapide având, două, trei
pale.Dar turaţia descreşte cu creşterea dimensiunilor turbinei.Chiar la turbina cu
trei pale turaţia va scădea pe masura creşterii dimensiunii acesteia.

2.5. Dispozitive de masurare a parametrilor vantului

 La staţiile meteorologice, observaţiile asupra direcţiei şi vitezei vântului se
efectuează cu giruetacu placă uşoară (care indici viteze de până la 20m/s) şi cu
girueta cu placă grea (care indică viteze de până la 40m/s) instalate la înălţimea
standard de 10m deasupra solului.
•Girueta – este de obicei montată pe nacela turbinei eoliene şi are rolul de a se
îndrepta întotdeauna după direcţia vântului. La schimbarea direcţiei vântului,
girueta comandă automat intrarea în funcţiune a dispozitivului de orientare a
turbinei eoliene.

Girueta

•Anemometrul - este un sistem complet, de baza pentru măsurarea şi înregistrarea

vitezei vântului pentru perioade lungi de timp.Acest sistem poate înregistra la un
ritm de stocare al datelor specificat de către utilizator între1 secundă şi 12 ore.
Acest lucru permite utilizatorului să înregistreze viteza de moment a
vântului(viteza instantanee, curentă) într-un ritm mai rapid sau să calculeze media
vitezei vântului pentru perioade mai mari de timp.
Anemometrele sunt instrumente precise care măsoara numai viteza gazelor în
conducte,a aerului în atmosferă,debitul de aer sau viteza unui avion în zbor,în
raport cu aerul, exprimate în metri pe secundă, kilometri pe oră sau noduri.
 Anemometru cu cupe

• Controler-ul este calculatorul principal al unei turbine eoliene, care cel puţin în
cazul turbinelor de puteri mari, este integrat într-o reţea de calculatoare, care
controlează buna funcţionare a tuturor componentelor. De regulă controler-ul este
amplasat în nacelă, iar alte calculatoare pot fi amplasate inclusiv la baza pilonilor.
În figura urmatoare este prezentat un controler din componenţa unei turbine
eoliene.

Instalaţii acţionate de vânt