Tema: Familia Neisseriaceae.

Genul Neisseria face parte din familia Neisseriaceae. Acest gen cuprinde doar două
specii patogene pentru om: Neisseria meningitidis şi Neisseria gonorrhoeae.
Notă: Genul Neisseria cuprinde doar specii patogene (cele două mai sus-menţionate,
meningococul şi gonococul) şi specii saprofite. Până în prezent nu s-au descoperit şi
specii saprofite condiţionat patogene,
i. Sunt coci, de formă reniformă, dispuşi în diplo, Gram-negativi.
ii. Speciile saprofite sunt germeni rezistenţi în mediul extern şi puţin pretenţioşi în
mediile de cultură,
iii. Speciile patogene sunt foarte pretenţioase (necesită medii de cultură speciale) şi
puţin rezistente în mediul extern.
II. NEISSERIA MENINGITIDIS (meningococul)
A. Morfologie
1. Definiţie. Sunt coci, reniformi, dispuşi în diplo, Gram-negativi.
2. Habitat. Se găsesc numai la oameni (bolnavi sau sănătoşi). Sunt localizaţi pe
tegumente, dar mai ales în cavitatea nazală şi bucală.
3. Caractere morfologice
Câte doi germeni sunt înconjuraţi de o microcapsulă. În peretele lor predomină Ag O,
nu mureina, fiind Gram-negativi. Sunt germeni imobili, nesporulaţi, posedă fimbrii.
B. Caractere de cultură
Meningococii sunt foarte pretenţioşi; se foloseşte mediul Miiller-Hinton, care este un
mediu îmbogăţit; dacă la acest mediu se adaugă şi antibiotice la care meningococul este
rezistent, devine un mediu selectiv. Mediul folosit poate avea la bază bulionul (şi atunci
este un mediu lichid), sau poate avea la bază geloza (atunci mediul este solid).
Meningococul formează colonii de tip S pe bulion, tulbură uniform bulionul. Pe mediul
solid formează colonii mici, nehemolitice, cu marginile neregulate.
Notă: Meningococul şi gonococul sunt germeni stenotermi adică rezistă doar la
variaţi mici ale temperaturii, temperatura optimă fiind de 37° C.
C. Caractere biochimice
Este un germen oxidazo-pozitiv (elaborează oxidaza). Această enzimă se pune în
evidenţă astfel: se pune colonia pe o hârtie de filtru care conţine un anumit indicator.
Dacă germenii sunt oxidazo-pozitivi, atunci culoarea indicatorului va vira din roşu
în negru.
D. Caractere de rezistenţă
In general sunt germeni puţin rezistenţi.
1. Sunt distruşi rapid de orice dezinfectant sau antiseptic.
2. Sensibilitatea la antibiotice. Majoritatea meningococilor sunt sensibili la
penicilină (dacă pacientul are alergie la penicilină se folosesc peniciline
sintetice).
E. Structura antigenică
Conţine antigene somatice şi solubile.
1. Antigene somatice
a. Antigenul capsular, care împarte meningococii în 9 grupuri serologice
(sau serogrupuri): A, B, C, X, Y, Z, 29e, L şi W-135. Toate grupurile
sunt patogene, dar cel mai patogen este grupul A.
 b. AntigenuL O, care se află în peretele bacterian.
2. Antigene solubile
După moartea germenului, acesta eliberează, prin autoliză, endotoxina.
F. Caractere de patogenitate
Sunt germeni patogeni. Capsula prezintă factor de virulenţă,dar scăzută., fimbriile
funcţionează ca liganzi. În timpul creşterii meningococilor se generează numeroase
vizicule care determină endotoxemie. 60-70% din infecţiile meningo-cocice sunt
inaparente. Cea mai frecventă infecţie este cea cu localizare nazală; foarte rar infecţia
poate ajunge pe cale sangvină la meninge, unde va produce meningita (l caz la 1000).
Boli meningococice
rinite meningococice (cele mai frecvente): sinuzite, faringite, meningita
epidemică meningococică
Notă: Aceasta din urmă apare rar; după intrarea germenului în circulaţie produce
puroi şi exsudat la nivelul meningelui, consecutiv se produc aderenţe ale
foiţelor meningelui, astfel se blochează circulaţia L.C.R. şi se produc leziuni
ale sistemului nervos cu apariţie de sechele.
G. Răspunsul imun
Este de tip umoral, în general este slab, nesemnificativ, deoarece infecţia este
localizată la poarta de intrare. Răspuns imun mai puternic apare în meningite; acest
răspuns imun conferă protecţie specifică de grup.
H. Investigaţii etiologice
Prelevate: tampon nazofaringian de la purtători, bolnavi; hemoculturi, exsudat,
lichid cefalorahidian prelevat aseptic în două eprubete: cca 4 ml.
Diagnosticul de laborator
Este bacteriologic, deoarece trebuie pus în condiţii de urgenţă. Diagnosticul are
două obiective:
i. precizarea etiologiei meningitei
ii. depistarea sursei de infecţie
1. Produsele patologice sunt L.C.R. sau exsudatul nazal şi faringian. Transportul
produselor patologice trebuie făcut obligatoriu la 37°C (în termostat sau
ţinute la sub-braţ).
2. Frotiul din L.C.R. este foarte semnificativ. Se fac două frotiuri din L.C.R.,
unul colorat cu albastru de metilen, altul colorat Gram.
a. In coloraţia Gram meningococii apar coloraţi roşii, fiind Gram-negativi.
b. Coloraţia cu albastru de metilen se foloseşte pentru a observa germenii
intracelulari, coloraţi în albastru.
I. Tratament
1. Se administrează masiv penicilină, deoarece aceasta trebuie să treacă bariera
hemato-encefalică (penicilina se poate administra în orice concentraţie,
oricât de mare, deoarece este singurul antibiotic netoxic pentru om). Dacă
germenul este rezistent la penicilină se va face antibiogramă.
2. Dacă este necesară o terapie de urgenţă, nu este timp pentru antibiogramă,
deoarece aceasta se obţine în 72 ore cel mai devreme, fiind necesare 24
ore pentru obţinerea coloniilor şi încă 48 ore pentru a realiza antibiogramă
propriu-zisă.
 J. Epidemiologie
1. Sursa este omul bolnav sau purtător sănătos.
2. Calea de transmitere este doar calea directă, germenul fiind foarte sensibil
în mediul extern, prin secreţii nazale sau picături Pflugge.
3. Receptivitatea este maximă la copii şi adolescenţi.
4. Ca factori favorizanţi cităm sezonul de toamnă - primăvară rece, umed.
5. Profilaxia nespecifică; constă în depistarea sursei, izolarea şi tratarea
sursei, creşterea rezistenţei organismului.
6. Vaccinul Mencevax ACWY în Moldova  - este un preparat liofilizat cu conținut de
polizaharide purificate Neisseria meningitidis (meningococ) al serogrupului A, C,
W135 şi Y.
7. Mencevax ACWY este indicat pentru imunizarea activă a maturilor şi a copiilor cu
vârsta de 2 ani împotriva meningitei meningococice, provocată de meningococii
serogruppului A, C, W135 şi Y.
K. Sindromul Waterhouse-Friderichsen
Şocul endotoxic dat de meningococ provoacă moartea în 3 zile prin meningita
ultrarapidă (sindromul Waterhouse-Friderichsen), care se manifestă printr-o
vasodilataţie generalizată şi creşterea permeabilităţii pereţilor vasculari,
ajungându-se chiar la o extravazare a hematiilor în ţesuturi.

NEISSERIA GONORRHOEAE (gonococul)

A. Morfologie
1. Definiţie. Sunt coci, reniformi, dispuşi în diplo cu concavităţile faţă în faţă.
încapsulaţi, Gram-negativi.
1. Habitat. Doar omul, mucoasa uretrală şi vaginală.
2. Caractere morfologice
a. Diametrul lung de 1,5 µm, iar diametrul scurt de l µm.
b. Sunt dispuşi cu diametrele mari faţă în faţă, fiind încapsulaţi câte 2.
c. Sunt Gram-negativi, peretele lor conţine 80% AgO, 20% mureină.
d. Sunt germeni imobili şi nesporulaţi.
B. Caractere de cultură
Creşte greu, de aceea se folosesc medii îmbogăţite, care prin adăugare de
antibiotice la care gonococul este rezistent devin medii selective.
1. în mediu lichid formează colonii S.
2. Pe medii solide formează colonii mici, nehemolitice.
C. Caractere antigenice
Gonococul are Ag capsulare şi AgO din perete (care se pune în circulaţie ca
endotoxină la moartea bacteriei). ,
D. Rezistenţă
1. Este foarte puţin rezistent în mediul extern.
1. Sensibilitate la antibiotice: 99% dintre gonococi sunt rezistenţi la penicilină,
de aceea este necesară antibiograma.
E. Caractere de patogenitate
1. Se multiplică masiv la poarta de intrare. Invazivitatea este redusă, de aceea
 foarte rar sunt prinse şi glandele anexe.
2. Toxinogeneza prin endotoxină se produce în cazul infecţiilor cronice, toxina
se fixează pe vasele locale producând inflamaţii.
1. Boli produse de gonococ
uretrite, la ambele sexe
prostatite, epididimite, la bărbaţi
cervicite, anexite, metrite, la femei
la nivelul endocardului provoacă endocardita gonococică
Notă: Toate cazurile de îmbolnăvire debutează cu o formă acută, cu simptome
evidente (apare o secreţie abundentă verzuie la nivel genital). La un
tratament greşit boala poate trece în forma cronică, greu de depistat şi de
tratat.
F. Răspunsul imun
1. Răspunsul imun umoral în general este slab, infecţia fiind localizată. Este
mai puternic în cazul infecţiilor cronice.
2. în infecţiile cronice apare şi răspunsul imun celular.
G. Investigaţii etiologice
Prelevate patologice: puroi uretral, exsudat endocervical, vulvovaginal, anorectal,
conjunctival, nazofaringian, articular. Recoltarea se face, după natura probei, cu ansa,
cu tampoane, prin puncţie şi aspiraţie articulară.
În formele cronice de gonoree probele se recoltează după stimularea secreţiei sau
inflamaţiei din focarele de infecţie prin diferite metode: masajul prostatei (stimulare
mecanică), administrare de vaccin omorât (stimulare biologică), diatermie sau
inductotermie (şedinţe de 15—30 minute, timp de 3 zile consecutiv). La femei se
recomandă recoltarea secreţiilor endocervicale în timpul si la sfârşitul menstrelor.
Dată fiind extrema fragilitate a gonococilor în mediul extern, personalul va fi instruit să
execute extemporaneu (fie în spital, fie în laborator) frotiurile şi însămânţarea
prelevatelor pe mediile de cultură preîncălzite la 37°C.
Diagnosticul de laborator
1. Bacteriologic - este uşor de făcut şi este semnificativ.
a. Se efectuează în forma acută a bolii.
b. Se fac doua frotiuri, unul colorat Gram, altul cu albastru de metilen.
c. Apoi se face antibiograma.
2. Imunologic - se face în cazul infecţiilor cronice; constă în R.F.C. (reacţia
de fixare a complementului).
H. Epidemiologie
Sursa este reprezentată de omul bolnav.
Calea de transmitere - 99,9% este calea sexuală, dar exista şi două excepţii
în care infecţia gonococică nu este transmisă pe cale sexuală:
a. vulvo-vaginita fetiţelor; se transmite datorită condiţiilor de igienă
precare, mai ales în creşe şi grădiniţe.
b. oftalmia nou-născutului; acesta ia gonococul de la mama bolnavă în
timpul travaliului, în aceste situaţii se administrează copilului nitrat de
argint pe pleoape. Receptivitatea este prezentă la toate vârstele.
Profilaxia este nespecifică, constă în depistarea sursei şi tratarea acesteia.