ŞCENARIU

Personaje:
 elevul intervievator
 Dr. Ioan Vescan
 veteranul de război Ambrozie Roşca
 Susana Roşca. soţia veteranului
 Înv. Norina Porumb
 Înv. Letiţia Moldovan
 Ana Dragotă
Cadru de desfăşurare a scenetei: încăpere amenajată cu obiecte de decor specifice
mediului ţărănesc ( ceramică, ţesături etc.)

Elevul: Domnule Vescan unde v-aţi născut?

Dr. Ioan Vescan: M-am născut în Agârbiciu. Ştiţi voi, Viişoara de azi.
Elevul: Când v-ati născut?
Dr. Ioan Vescan: M-am născut demult. În anul când România şi-a câştiga independenţa. Când a
fost asta ?( se adresează elevului).
Elevul: 1877. Ce ne puteţi spune despre familia dumneavoastră?
Dr. Ioan Vescan : M-am născut într-o familie de ţărani români ortodocsi. Pe mama mea a
chemat-o Ana şi pe tatăl meu Ioan. Am mai avut alţi patru fraţi.
Elevul: Ce şcoli aţi făcut domnule Vescan?
Dr. Ioan Vescan: Păi am început şcoala aici în Agârbiciu. Apoi am mers la Blaj. Să ştii că pe
vremea aceea trebuia să cunoşti limba maghiară ca să poţi face carte! Dar ştii de ce? ( se
adresează elevului).
Elevul: Pentru că Transilvania era provincie a Imperiului Austro-Ungar.
Dr. Ioan Vescan: Am urmat Facultatea de Drept din Cluj unde am şi obţinut un doctorat în
Drept. De aceea sunt Doctor Ioan Vesca. Nu pentru că aş fi doctor de măsele.
Elevul: În 1914 începea primul război mondial. Aţi participat la război?
Dr. Ioan Vescan: Dar cum să nu! Trebuia! Eram locotenent în armata austro-ungară. Stai să-ţi
arăt o poză. Eram tare chipeş! Aşa-i?
Elevul: Da, eraţi frumuşel.
Dr. Ioan Vescan: Dar să continui. A fost tare greu pentru mine că a trebuit să lupt împotriva
fraţilor români din Regat. În 1916 am căzut prizonier la români şi am fost închis în lagărul de la
Tarniţa. Aici împreună cu alţi fraţi transilvăneni am format o trupă de voluntari şi am luptat
pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţia austro- ungară.
Elevul: Aţi participat la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 decembrie?
Dr. Ioan Vescan: Bine-nţeles. I-am reprezentat la unire pe viişoreni dar şi pe locuitorii din alte
localităţi de aici din zonă.
Elevul: Ce ne puteţi spune despre cariera dumneavoastră de după război.
Dr. Ioan Vescan: Păi am avut o carieră strălucită. Am fost avocat dar am intrat şi în politică. Am
fost primul prefect român al judeţului Mureş. Am deţinut această funcţie de trei ori. Am fost şi
deputat în Parlamentul României Mari şi Preşedinte al Partidului Naţional Tărănesc, organizaţia
Târgu Mureş.
Elevul: În 1935 aţi hotârât să sprijiniţi financiar ridicarea unei noi biserici ortodoxe în
Viişoara. Ce anume v-a îndemnat să faceţi un lucru aşa măreţ?
Dr. Ioan Vescan: Nu îmi place să mă laud cu ceea ce am făcut. Mai bine îi las pe viişorenii mei
să vorbească despre asta. Uite-i acolo: tetea Ambrozie şi soţia sa Susana, dăscăliţele satului
Norina şi Letiţia şi mătuşa Ana Dragotă.
Elevul : Tete Ambrozie câti ani aveţi?
Roşca Ambrozie: 90 am făcut acuma în septembrie.
Elevul:L-aţi cunoscut pe dr. Ioan Vescan?
Roşca Ambrozie: Ce?
Susana Ambrozie: Dacă l-ai cunoscut pe Dr. Ioan Vescan.
Ambrozie Roşca: Da’ cum să nu-l cunosc. Cel mai vrednic român. Şi i-am cunoscut şi familia.
Au avut o casă acolo pe Şicatorul Ciurzii
Elevul: Tete Ambrozie ce poţi să ne spui de Dr. Ioan Vescan?
Ambrozie Roşca: Ce?
Susana Ambrozie: Dacă le poţi spune ceva de Dr. Ioan Vescan?
Ambrozie Roşca :Um mare suflet de român. Aşa om bun, cu suflet mare nu se mai naşte astăzi.
Susana Roşca: Spune-i cum te-a trimis la şcoală?
Ambrozie Roşca : Ce?
Susana Ambrozi: Spune-i cum te-a trimis la şcoală?
Ambrozie Roşca: Da, da ! Ne-a luat pe mai mulţi tineri din sat şi ne-a dus să facem şcoală şi să
învăţăm meserie la Braşov şi Târgu Mureş. Ne-a dat bani pentru mâncare, cazare şi venea să se
întâlnească cu noi în fiecare duminică.
Elevul: Cum v-a sprijinit să ridicaţi noua Biserică Ortodoxă din sat?
Ambozie Roşca : Ă... ( ciuleşte urechile)
Elevul: Cum v-a sprijinit să ridicaţi noua Biserică?
Roşca Susana:Cum ne-a ajutat să ridicăm biserica.
Ambrozie Roşca : Cu bani. Ne-a dat...nu mai îmi aduc aminte câţi, dar mulţi . A venit la
Biserică în ziua de Rusalii în 1935, dacă îmi aduc bine aminte ( Susana Roşca : da, era ziua de
Rusalii) şi ne-a spus că vrea să ajute satul să ridice o nouă Biserică. Pe noi ne-a rugat să ajutăm
meşterii şi să cărăm materialele.
Elevul: Când a fost terminată biserica?
Ambrozie Roşca: Norină, când a fost terminată biserica că nu îmi mai amintesc?
Norina Porumb: Păi în anul următor a fost sfinţită. Biserica e mare că doar o stii. Are trei
clopote. Unul a fost donat de către Doctorul Ioan Vescan, al doilea de către Iuliu...
Susana Roşca: a Onului?
Norina Porumb : Nu femeie. Iuliu Maniu .Al treilea a fost cumpărat de săteni dar cu ajutorul
doctorului Ioan Vescan.
Elevul: Dar de ce a fost necesară construirea unei noi biserici?
Norina Porumb: Mamă tu ce crezi? De ce a fost necesară ridicarea unei noi Biserici?
Ana Dragotă: Cea pe care o aveam era tare micuţă. Era o biserică de lemn construită în 1722.
Era acolo pe Dealul cimitirului. Era tare joasă. Avea un clopot care abia se auzea. Suna un pic
mai tare decât ăsta pe care îl aveţi la şcoală şi anunţă pauzele. Îl mai aveţi?
Elevul :Da. este obiectul nostru cel mai drag..
Mama Norinei: Şi apoi vezi ce biserică aveau ungurii aici în sat. Frumoasă, mare din cărămidă.
Nu ca noi din lemn şi mică de trebuia să te apleci când intrai pe uşă. Deci trebuia construită una
 nouă frumoasă. Mai frumosă decât cea ungurească. Dar românii erau săraci şi nu au putut să o
ridice singuri.Au avut nevoie de ajutor şi ăsta a venit din partea dr. Ioan Vescan.
Norina Porumb: Dar să vedeţi ce frumos sună clopotele bisericii noi! Dacă mergeţi în Târgu
Mureş şi ascultaţi clopotele Catedralei Ortodoxe din Tărgu Mureş o să fiţi foarte surprinşi că
sunetul clopotelor este identic cu sunetul clopotelor din Viişoara. Clopotele sunt acordate în sol
minor. Dacă sufli în camerton, voi ştiţi că mă pricep la muzică, dacă sufli în camerton şi cauţi
tonalitatea, clopotul sună în sol minor.
Elevul: Ce s-a întâmplat cu vechea Biserică de lemn?
Norina Porumb:A fost donată satului Boian din Comuna Ceanu Mare. Era un sat mai prăpădit
care nu avea biserică. A fost un gest frumos. Dar dacă ne gândim că am fi putut avea un
monument istoric aşa valoros, a fost o mare prostie ce am făcut. După ce şi-au construit şi ei o
biserică din cărămidă au distru-o. Doar două picturi se mai păstrează la Muzeul de Istorie din
Tuda.
Elevul : Doamna învăţătoare Letiţia dumneavoastră sunteţi o bună cunoscătoare a vieţii
spirituale din sat. Care erau cele mai îndrăgite sărbători de către tineri şi de ce?
- Letiţia Moldovan : Păi cu siguranţă erau Crăciunul şi Anul Nou iarna, Sfântu Gheorge şi Paştele
primăvara, Sânzâienele vara şi Sfîntu Andrei toamna.
De Crăciun mergeam la colindat iar de Anul Nou megeam la urat. Dar cel mai mult ne
plăcea „ Verghelul”, un fel de revelion actual dar care se termina puţin după miezul nopţii.
Musafirii erau întâmpinaţi de către gazdă cu cozonac, covrigi, plăcinte, vin fiert, ţuică iar la
sfârşit găluşte din carne de porc şi păsat învelite în frunze de varză murată. Erau arvoniţi
muzicanţi şi toată lumea juca, mânca, bea şi cânta. Gazda pregătea aproape de miezul nopţii un
calendar de ceapă. Ea alegea o ceapă potrivit de mare, o tâia în două şi-i desfăcea „ coajele” . În
fiecare din cele 12 jumătăţi alese punea câte un vârf de sare . Jumătăţile erau aşezate astfel încât
fiecare reprezenta o lună a anului. Acolo unde sarea se uda însemna că luna va fi ploioasă. Dacă
sarea rămânea uscată însemna secetă. Imediat după miezul nopţii gazda comunica rezultatul. De
asemenea se mai puneau farfurii pe masa sub care se adăposteau diferite obiecte, ca de exemplu:
un piaptăn, sare, pâine. Dacă fata ridica farfuia sub care se afla piaptănul însemna că se va mărita
cu un băiat arătos. Dacă băiatul ridica farfuria sub care era piaptănul însemna că se va însura cu o
fată frumoasă. Sarea însemna sărăcie pentru cel care o descoprea, pâinea bogăţie, lacătul însemna
pedeapsă.
 De Sfântul Gheorghe fetele erau stropite cu apă proaspătă de fântână. De Sfântul
Gheorghe noi fetele ne cam feream să ieşim în stradă că băieţii ce făceau…? Luau o găleată de
apă şi veneu la poartă şi când vedeau o fată fugeau după ea şi o arunca pe ea.
De Paşte veneau băieţii să ne ude . E un obiei luat de la maghiari. Nu este românesc. Vara
cel mai mult aşteptat Sânzâienele. Mergeam pe câmp să adunăm sânzâiene. Din aceste flori se
fâceau cununi care apoi se aruncau pe acoperişul casei. La fiecare aruncare era rostit numele
unuia din familie. Dacă cununa rămânea pe acoperiş era semn bun. Dacă cununa cădea te puteai
aştepta să se întâmple lucruri rele în viaţa celui în numele căruia a fost aruncată.
La 30 noiembrie se sărbătoreşte Sfânul Andrei. În trecut noaptea dintre 29 spre 30
noiembrie era considerată noaptea strigoilor. Pentru a-şi apăra locuinţa de strigoi, sătenii atârnau
la ferestrele şi intrarea în locuinţe usturoi. Totodată era un moment potrivit ca noi fetele să aflăm
cu cine ne mărităm.  Fata de măritat prepara o turtă subţire din faină de grâu, foarte sărată,
coaptă pe plita sobei şi o mânca înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apa ca să-
şi potolească setea urma să o ceară de nevastă în cursul anului.
Elevul: Vă mulţumesc doamna Letiţia pentru aceste informaţii. Să ne întoacem la
dumneavoastră dr. Ioan Vescan. Cum v-a mulţumit comunitatea pentru gestul dumneavoastră?
Dr. Ioan Vescan :Au vrut să schimbe numele localităţii în Vescăneşti, dar nu am vrut. Eu am
făcut biserica pentru sat, nu pentru a familia mea. Acum îmi dorm somnul de veci din 1946 în
cripta din incinta Bisericii. Iar în faţa bisericii se află bustul meu turnat în bronz. Cei din neamul
meu aflaţi în viaţă, nepoţi şi trănepoţi, vin la luminaţie şi pun parastas de pomenire în fiecare an.
Deci nu m-au uitat!
Elevul: Mulţumesc tutoror pentru informaţiile pe care mi le-aţi oferit.

Profesorul coordonator: Eu doresc să vă mulţumesc tuturor pentru această lecţie de istorie

locală.