Comisia Europeană – motor al politicii concurenţiale

Una dintre problemele majore ale românului neinformat sau foarte puţin informat în ceea ce
priveşte consecinţele Integrării Europene este viitorul politicii concurenţiale dintre ofertanţii de
produse si servicii, în special el pare a fi confuz în ceea ce priveşte monopolul. Priveşte cu
scepticism predicţia tot mai des auzită a apariţiei titanilor internaţionali pe piaţa, ce ar avea drept
consecinţa falimentul si desfiinţarea afacerilor de proporţie mică si creşterea preţurilor. De aceea,
în această lucrare, propun spre analiză fenomenul concurenţei (în particular, al monopolului) în
cadrul unui stat membru al Uniunii Europene.
Principiile Tratatului Uniunii Europene stipulează că statele membre ale comunităţii
Europene vor adopta o politică economică „condusă conform respectului principiilor unei
economii de piaţă deschise, cu libera concurenţă”.
Politicile concurenţiale ale Comunităţii Europene urmăresc un scop precis, care este
protejarea concurenţei eficiente pe piaţa comună. Concurenţa este mecanismul de bază al
economiei de piaţă, ce implică oferta şi cererea. Producătorii oferă mărfuri sau servicii pe piaţă,
în efortul de a corespunde cereinţelor. Cerinţe care caută să realizeze cel mai corect echilibru
între calitate şi preţ pentru produsele pe care le solicită. Reacţia cea mai eficientă are loc datorită
concurenţei care se creează între ofertanţi. Astfel, concurenţa îi face pe toţi cei implicaţi să caute
să ajungă la o valoare de echilibru între calitate şi preţ.
Politicile concurenţiale europene se bazează pe un cadru legislativ comunitar, promovat în
esenţă de Tratatul Comisiei Europene (articolele 81-90).
Reglementări suplimentare sunt asigurate de o decizie emisă de Consiliu, cunoscută sub
numele de reglementare a fuziunilor. Pe baza acestui text de lege, politicile concurenţiale se
concentrează pe patru domenii principale de acţiune, dintre care il voi analiza pe cel al
liberalizarii sectoarelor economice sub forma de monopol.
 Comisia Europeană este competenţa care tratează aceste probleme. În anumite cazuri,
această autoritate este aplicată împreună cu jurisdicţia Statelor Membre. În alte cazuri această
autoritate aparţine exclusiv Comisiei Europene (controlul fuziunilor, controlul subvenţiilor
acordate de către stat).
Atât Comisia Europeană cît şi tribunalele din ţările membre au datoria de a urmări şi
controla aplicarea acestor legi.
Autorităţile publice din ţările membre UE pot acorda drepturi speciale, mai ales drepturi
de monopol, anumitor întreprinderi de stat sau particulare, pentru a desfaşura activităţi în
domeniul serviciilor de interes economic general (serviciile poştale, transportul feroviar, sau
producerea şi distribuţia de electricitate). Totuşi, drepturile speciale nu trebuie să depăşească
normele stabilite pentru prestarea serviciilor respective. Altfel, din punctul de vedere al legislaţiei
comunitare, pot să apară situaţii care limitează concurenţa.
Poziţia de monopol oferită întreprinderilor, atunci când aceasta nu este justificată de
prestarea de servicii de interes economic general, conduce, de regula, la creşterea preţurilor, la
scăderea calităţii serviciilor oferite şi la o intarziere a inovaţiilor şi investiţiilor. De aceea,
Comisia Europeană consideră ca libera concurenţă trebuie introdusă şi în sectoarele sub monopol,
pentru a îmbunatăţi calitatea serviciilor şi a scadea nivelul preţurilor.
În ceea ce priveşte infrastructura (de exemplu reţelele telefonice sau electrice), cei care
deţin monopolul trebuie să garanteze accesul terţelor părţi care doresc să intre în procesul
competiţional în ceea ce priveşte serviciile oferite prin intermediul acestor reţele (comunicaţii
telefonice sau consum de electricitate). Acesta este principiul general pe care se bazează
directivele de liberalizare ale Comisiei Europene.
Propun acum să observăm modalitatea prin care operează Comisia Europeana în acest
domeniu. În primul rand, Comisia verifică dacă ţările membre, atunci când acordă drepturi
speciale, respectă regulile privind concurenţa (în vigoare în spaţiul comunitar). Comisia
Europeană este deosebit de atentă în a se asigura că autorităţile publice, atunci când stabilesc
condiţiile în care întreprinderile vor presta servicii de interes general, urmăresc ca acestea să nu
depăşească limitele necesare prestării serviciilor respective.
În al doilea rand, ea are capacitatea de a iniţia procesul de deschidere a pieţelor.
În concordanţă cu condiţiile existente, ea poate adopta o directivă a liberalizării europene
sau poate propune adoptarea unei astfel de directive de către Consiliul şi Parlamentul European.
O directivă este o reglementare a legislaţiei comunitare care fixează atingerea unui obiectiv
comun pentru toate ţările membre.
 Ţările membre vor include acest obiectiv în legislaţiile lor şi îl vor aplica. În acest mod a
iniţiat Uniunea Europeană deschiderea pieţelor pentru telecomunicaţii, transport, servicii poştale,
gaze naturale şi electricitate. Comisia Europeană este cea care verifică dacă aceste obiective sunt
realizate intr-adevar.
De asemenea, Comisia verifică dacă antreprenorii respectă întocmai regulile comunitare
referitoare la concurenţă, în cazul în care le-a fost conferită posibilitatea de a presta servicii de
interes economic general. Comisia Europeană trebuie să ţină cont de obiectivele specifice fiecărei
întrprinderi. Aplicarea legilor concurenţei nu trebuie să împiedice atingerea obiectivelor
respective.
Pentru a întari ipoteza susţinută în această lucrare, voi finaliza cu un exemplu concret, si
anume cel al televiziunii comerciale VTM din Belgia. Comisia a interzis dreptul exclusiv de a
difuza reclame publicitare deţinut de acest post de televiziune, acordat de autorităţile comunităţii
flamande în Belgia. Acordarea dreptului exclusiv pentru transmisia din Flandra a reclamelor
publicitare, care erau destinate numai telespectatorilor flamanzi echivalează cu excluderea altor
operatori din altă ţară membră care ar fi dorit să emită în Belgia, pentru a difuza reclame
publicitare destinate publicului flamand, cu ajutorul reţelei de televiziune prin cablu existentă în
Belgia. Comisia Europeană a hotărât că nu există neaparat o relaţie directă între obiectivul
declarat de politica culturala care are drept scop păstrarea pluralismului în presa flamandă scrisă
şi garantarea unei poziţii de monopol unei televiziuni comerciale. Scopul final al acestor măsuri
constituia o formă de discriminare, care afecta şi telespectatorii belgieni din comunitatea
flamandă, cărora li se restrângea posibilititatea de a alege între mai multe staţii de televiziune.

Bibliografie:

 “Dreptul Concurentei”, curs Facultatea de Drept, specializarea Drept Privat

 “ De la monopol la UE”, articol “Saptamana Financiara” nr. 45, 23 ianuarie 2006
 A. Iancu - “Dezvoltarea economica a României - Competitivitatea si integrarea in
Uniunea Europeana”, Ed. Expert, 2003