Sunteți pe pagina 1din 4

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE, JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
ANUL II

Răspunder
ea
disciplinară
a
funcţionarul
ui public
Abaterile disciplinare

a)desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru


recrutarea funcţionarilor publici;
b)desemnarea unui funcţionar public în calitate de preşedinte şi membru în
comisia de disciplină;
c)desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia paritară;
d)ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari
publici sau categoriei funcţionarilor publici de conducere;
e)în orice alte situaţii prevăzute de lege.
Conform alin. (4), cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:
a)funcţionarului public interesat;
b)conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea;
c)preşedintelui comisiei de disciplină;
d)altor persoane prevăzute de lege. 1

republicată în M.Of. nr. 65 din 29/05/2007


 
art.91 vizează „Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al
funcţionarului public”.
            Într-o critică distinctă, recurenta combate analiza pe care curtea de apel a
făcut-o cu referire la condiţiile aplicării art.77 alin.(7) din lege. Arată că textul indicat
impune mutarea temporară a funcţionarului public atunci când prin natura funcţiei
exercitate acesta ar putea influenţa cercetarea administrativă. Faptul că la data
emiterii deciziei controlul de gestiune era finalizat este irelevant, câtă vreme
cercetarea administrativă era în curs de desfăşurare.
            Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca
nefondat.
            A arătat că dispoziţiile unui act normativ trebuie examinate sistemic iar nu

1
A se vedea V.I. Prisăcaru, Funcţionarii public, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 168

S-ar putea să vă placă și