O scrisoare pierdută

O scrisoare pierdută  este o  comedie de moravuri sociale și politice, scrisă de

dramaturgul român Ion Luca Caragiale, în anul  1884, publicată în revista
„Convorbiri literare”, XVIII (1885), nr. 11.

 Personaje:

 Nae Cațavencu

 Zaharia Trahanache

 Zoe Trahanache

 Ghiță Pristanda

 Cetățeanul turmentat

 Agamemnon Dandanache

 Tache Farfuridi

 Iordache Brânzovenescu

 Ștefan Tipătescu

Structură:

Comedia O scrisoare pierdută este împărțită în patru acte. Textul este conceput
ca o succesiune dinamică de replici, iar principalul mod de expunere este dialogul.
Intervențiile autorului, adică indicațiile scenice sau didascaliile, sunt prezente de
obicei la începutul comediei, al unui act, sau sunt intercalate replicilor. Ele se
referă la cadrul acțiunii, statutul personajelor, mimica și gestica acestora etc, și
utilizează ca moduri de expunere descrierea și narațiunea.

Premisa piesei:

Gloria literară a lui Caragiale a fost consfințită în seara zilei de 26 octombrie

1884, la Iași, la lectura piesei "O scrisoare pierdută", în casele lui Iacob
Negruzzi. Piesa a fost jucată în premieră pe scena Teatrului Național din
București, la 13 noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de public, prin seria
de 11 reprezentații consecutive, în decurs de numai trei săptămâni.

 Reprezentațiile piesei la alte teatre:

A fost reluată, până la sfârșitul anului, cu actorii Teatrului Național, la Iași, apoi
la Craiova, echivalând cu răspândirea ei în toată țara și cu receptarea unanimă a
publicului amator de teatru. Pentru autor, spectacolele de la teatrul ieșean au
însemnat consacrarea, după ce în 1879 primele două reprezentări ale comediei
"O noapte furtunoasă" au provocat scandal și l-au îndepărtat pentru un timp pe
dramaturg de Teatrul Național și după ce, în 1880, "Conu Leonida față cu
reacțiunea" trecuse aproape neobservată, jucându-se pe o scenă de mâna a doua,
cum avea să consemneze Titu Maiorescu în studiul său din 1885, Comediile d-lui
I.L. Caragiale.

Interpretare critică:

Criticii teatrali ai timpului au socotit însă piesa lipsită de calități literare

(Ionescu-Gion, Dassè, Claymoor), excepție făcând Ollănescu-Ascanio care a scris
favorabil despre piesă. O apreciere favorabilă despre „O scrisoare pierdută”,
scrie, fără a semna, și Gh. Panu în ziarul Lupta în decembrie 1884, cu ocazia
reprezentării piesei la Naționalul ieșean

Pe cei prezenți la reprezentațiile din 1884, Scrisoarea pierdută i-a impresionat

prin acțiunea ei vie și prin forța extraordinară a satirei politice. Chiar
detractorii lui Caragiale nu i-au putut refuza cunoașterea meritelor indiscutabile
și în acest sens a fost nevoit să scrie în 1903, în "Causeris littèraires", Pompiliu
Eliade, pentru care Scrisoarea pierdută era „cea mai bună bucată literară care s-
a scris vreodată în limba română“, capodopera de necontestat a repertoriului
nostru dramaturgic, o piesă clasică, în măsură să consacre nu numai un autor, ci și
o întreagă literatură.
Elev:Șerbu Alin Constantin
Clasa:11N