Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Definitia sanatatii
Sanatatea este o stare de bine complet, fizic, mental si social si nu consta doar
in absenta bolii sau a infirmitatii. Sanatatea este un proces dinamic aflat intr-o
continua remaniere(OMS).
Sanatatea este o stare in care nevoile umane sunt indeplinite in mod autonom
si nu se limiteaza doar la absenta bolii sau a infirmitatii (V. Henderson).
Sanatatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural si spiritual, stare
de autonomie si independenta, fara a fi egala cu absenta bolii sau a infirmitatii. Este
o stare dinamica ce da posibilitatea unui organism de a ramane in echilibru cu
mediul intern si extern.
Definitia bolii
2
- starea functionala a organismului se caracterizeaza prin deficienta, mai mult
sau mai putin importanta a mecanismelor de reglare neuro-umorala a
functiilor
- reducerea capacitatii de adaptare a organismului
- diminuarea capacitatii de munca si de integrare sociala
- orice boala afecteaza organismul in ansamblul sau
Decalogul sanatatii
3
8. cultura sanitara si evitarea factorilor de risc – fumat, alcool, automedicatie,
sedentarism,
9. control medical preventiv, cu respectarea prescriptiilor,
10.cunoastere de sine si autoeducatie
Acest decalog este inscris in hemocultura. Hemocultura reprezinta un
ansamblu de cai si mijloace care concura in dinamica la dezvoltarea psihosomatica si
culturala a omului, la ocrotirea vietii si a sanatatii lui.
Persoana si sanatatea
4
2. Actiuni generatoare care ajuta pacientul sa gaseasca noi mijloace pentru
rezolvarea dificultatilor sale,
3. Actiuni de protectie pentru promovarea sanatatii si profilaxia bolilor.
Interventia in procesul boala- sanatate, trebuie sa faca obiectul unei gandiri
sistematice, care sa aiba la baza cunostinte variate care trebuie sa intregeasca global
ingrijirile acordate pacientului.
Postulatele nurselor in raport cu persoana ingrijita nearata ca orice fiinta
umana tinde spre independenta. Individul formeaza un tot caracterizat prin nevoi
fundamentale si specifice. Daca o nevoie ramane nesatisfacuta, individul nu mai este
un tot, un intreg, nu mai este independent.
Asistentul medical trebuie sa-si indeplineasca toate functiile sale proprii. Daca
ea preia din sarcinile medicului, automat va fi nevoita sa predea din sarcinile ei unei
persoane necalificate, ceea ce nu este bine pentru pacient.
Promovarea sănătăţii
Este procesul conştient prin care oamenii îşi pot creşte controlul asupra
propriei stări de sănătate şi, ca atare, să-şi amelioreze sănătatea.Promovarea
sănătăţii acţionează asupra determinanţilor stării de sănătate: pacea, locuinţa,
relaţiile sociale, securitatea socială, educaţia, alimentaţia, venitul, promovarea
femeii, respectul pentru drepturile omului, stabilitatea ecosistemului, utilizarea
adecvată a resurselor, justeţea socială.Ameninţarea cea mai mare pentru sănătate
este sărăcia.
5
- stresul psihic – pierderea partenerului, divort, pierderea unui membru al
familiei,
- mediu prea cald – determina imbolnaviri mai frecvente (temperatura optima
este de 18-20 ºC in incaperi)
- fumatul – determina afectiuni cardio-respiratorii, alcoolul – determina
hepatite, ciroze, gastrite
- expunerea exagerata la raze solare – determina cancer de piele
- deficiente de igiena personala
- somnul inadecvat si lipsa exercitiilor – debiliteaza organismul – la adolescenti
determinand mononucleoza infectioasa
- sedentarismul – determina boli cardio-vasculare, obezitatea – determina boli
cardiace
- nutritia necorespunzatoare – determina cicatrizari intarziate, iar lipsa de
vitamina C determina scorbutul
6
Clasificarea factorilor etiologici :
1. Dupa mediul din care provin :
- endogeni – obezitate, calculoze
- exogeni – microbi, substante toxice, radiatii
2. Dupa natura lor :
- din mediul fizico-chimico-biologic – agenti mecanici care determina contuzii, plagi,
agenti electrici ce determina electrocutarea, agenti termici ce determina arsuri sau
degeraturi, energia radianta ce determina arsuri, fotosensibilitate
- factori din mediul social sau factori psihogeni – somajul surmenajul, anxietatea,
conflictele familiale
Factorii psihogeni modifica reactivitatea organismului in sensul scaderii
rezistentei sale si joaca rolul de conditii favorizante, iar factorii fizici, chimici si
biologici joaca rolul de cauze determinante.
3. Dupa mecanismul de actiune :
- cu actiune directa asupra organismului – alergenele
- cu actiune indirecta asupra organismului, prin intermediul mecanismelor
centrale de reglare si integrare a functiilor (factori psihogeni pe un anumit tip
de sistemnervos si in conditii ce modifica reactivitatea organismului.
Boala acută este caracterizată prin debut brusc, evoluţie rapidă şi constantă.
Boala cronică este boala care persistă pe o durată egală sau mai mare de 3
luni,
7
necesitând intervenţia medicului şi este caracterizată prin prezenţa semnelor şi
simptomelor.Bolile cronice prezintă exacerbări – faze acute – şi revenirea la faza
cronică – remisiune.
8
Frica – este mai acuta decat anxietatea si este mai clar definita – frica de
handicap este mai mare decat frica de moarte
Regresia – este reactia la anxietate, de revenire la un comportament imatur.
Egocentrismul – focalizarea asupra propriei persoane – solicita un plus de
atentie din partea celor din jur si un comportament revendicator.
Ostilitatea – poate fi un raspuns la o anxietae exagerata – asistentul medical
admonesteaza pacientul, iar acesta isi varsa ostilitatea asupra ei.
Depresia- este cel mai comun mod de a raspunde la boala. Ea include tristetea
si lipsa de speranta. Poate fi de scurta durata sau poate fi cronica devenind o boala in
sine.
Vindecarea – reprezinta restabilirea integrala a echilibrului functional adaptativ
al organismului. Vindecarea cu sechele implica persistenta unor vicii, leziuni,
cicatrici, etc, care nu afecteaza in mod esential aptitudinile adaptative ale
organismului. Recuperarea este un proces dinamic prin care individul atinge nivelul
cel mai inalt posibil de functionare, iar accentul se pune pe imbunatatirea aptitudinilor
pe care pacientul inca le detine si nu pe aptitudinile pe care le-a pierdut pe parcursul
evolutiei bolii.
Cronicizarea – reprezinta o alternativa defectuoasa, incompleta de evolutie a
procesului de insanatosire si recuperare.
Moartea – se produce ori de cate ori influentele distrugatoare induse de agentul
patogen depasesc posibilitatile de rezistenta ale organismului si se caracterizeaza prin
incetarea functiilor vitale – circulatie, respiratie – ceea ce determina degradarea si
moartea celulelor prin suprimarea aportului de oxigen.
9
Stilul de viata si modul de viata
Probleme de sanatate:
- culegerea informatiilor privind stilul de viata si modul de viata
- caracteristici socio-demografice
- indicatori utilizati pentru evaluarea starii de sanatate a populatiei – speranta
de viata, mortalitatea, morbiditatea
- caracteristici necoresounzatoare ale stilului de viata care pot afecta starea de
sanatate – indicatori pentru evaluarea stilului de viata (consum de tutun,
alcool, droguri, dieta) si a factorilor de risc asociati sanatatii
- implicarea profesionistilor de sanatate – educatia pentru sanatate nonformala
si formala
10
- promovarea sanatatii prin mass-media
MEDICINA PREVENTIVĂ
11
- măsuri pentru împiedicarea impurificării aerului,
- suprimarea factorilor nocivi din mediul de muncă,
- controlul şi protecţia gravidelor pentru naşterea de copii sănătoşi,
- examinarea periodică a muncitorilor din intreprinderi,
- vaccinări preventive,
- educaţia sanitară a populaţiei.
2. Profilaxia secundară:
- măsuri pentru depistarea precoce a bolii şi împiedicarea cronicizării
acesteia
- tratarea precoce a bolii descoperită în stadiu incipient, evitându-se
complicaţiile şi sechelele.
13
Starea de sanatate a populatiei depinde si de justetea sociala a epocii, cea
care poate crea sau rezolva inechitatile materiale, avand ca rezultat inechitatile
socio-culturale care impreuna influenteaza sanatatea individului.
Prin sanatate intelegem acea state in care organismul functioneaza in
perfecta armonie.
OMS defineste sanatatea ca o state a perfectiuaii corporale, a sanatatii
spirituale si sociaie. Sanatatea nu consta doar in lipsa bolii sau a infirmitatii. Pe plan
biologic sanatatea are la baza un echilibru al tuturor functiilor organismului. Intre
starea de sanatate si cea de boala granita este greu de stabilit. Medicina moderna,
preventiva, consta in descoperirea timpurie a statii de tranzitie, a statilor morbide in
stadiul bio-chimic, inainte de a se ajunge la boala manifestata clinic.
In 1978, la Contetinta OMS de la Alma Ata, s-a emis un concept ce apartine
sistemuiui octotirii sanatatii - PHC - iiigrijiri primare de sanitate (Primary Healthy
Care), traduse la noi in intelesul mai larg ca asistenta sanitara primara. Acest
subsistem este format -din autoritati locale, medici, asistenti madicali si populatie.El
asigura ingrijirile de sanatate esentiale, verificate stiintific, accesibile pentru toti
indivizii ii familiile dintr-o comunitate cu participarea acestora.
PHC cuprinde 8 directii de actiune :
1. Edncatia pentru sanatate
2. Alimentatia,
3. Aprovizionarea cu apa potabila
4. Asistenta materno-fetala. Incluzand si planificarea familiala
5. Imunizari impotriva majoritatii bolilor infectioase.
6. Prevenirea si combaterea bolilor infectioase,
7. Tratamente accesibile pentru boli si afectiuni comune
14
8. Aprovizionarea cu medicamente de baza
PROMOVAREA SANATATII SI
EDUCATIA PENTRU SANATATE
preventive (conform strategiei "Sanatatea Pentru Toti pana in anul 2000") devin
astfel:
15
"A da viata anilor" prin controlul morbiditatii si al incapacitatilor,
"A da ani vietii" prin reducerea numarului deceselor premature si prin cresterea
sperantei de viata la nastere.
Timp indelungat medicina s-a aflat si, de fapt, inca se mai afla cu fata spre
boala si spre omul suferind. Sa previi imbolnavirea, sa tratezi boala, sa recuperezi
bolnavul - acestea sunt dezideratele fundamentale ale oricarei practici medicale.
Deoarece omul este dominat de nelinistea bolii si nu de apararea sanatatii, medicina
cunoaste mai bine boala decat sanatatea, iar programele medicale sunt orientate mai
degraba spre patologie decat spre ocrotirea starii de sanatate. In ultimele decenii insa,
alaturi de medicina clasica, a carei principala misiune este de a se ocupa de omul
bolnav, a aparut notiunea de medicina a sanatatii sau a omului sanatos, notiune
nascuta din insasi conditiile vietii moderne, care pun organismul in fata unor noi
termeni de solicitare si implicit de adaptare. Mediul in care traim este intr-o continua
schimbare si, din pacate, adeseori nu in folosul si in profitul sanatatii. Cum foarte
plastic se exprima LEVI (1998), " ucigasii moderni" sunt:
Educatia pentru sanatate va trebui sa devina tot mai mult un instrument eficient
de profilaxie, cu o utilizare sistematica a mijloacelor, tehnicilor si metodelor necesare
dezvoltarii unor conduite sanogenetice responsabile, in vederea atingerii idealului de
sanatate individual si comunitar.
Aspecte demografice
Situaţia demografică a Romaniei este caracterizată, în ultimii 11 ani, de sporul
natural negativ. Sporul natural al populaţiei României a început să scadă din anul 1989
(când s-a înregistrat valoarea de 5,3/1.000 locuitori), pentru ca în anul 2002, acest
indicator să atingă valoarea de 2,7/1.000 locuitori, cea mai scăzută valoare înregistrată
de acest indicator după anul 1989. Cauzele principale ale scăderii sporului natural au
fost: creşterea mortalităţii generale, scăderea accentuată a natalităţii, emigrarea în
ţările dezvoltate.
19
Figura 1 Evoluţia natalităţii, mortalităţii generale şi a sporului natural în România, în
perioada 1989 – 2002
Sursa: Ministerul Sănătăţii, Centrul de Calcul Statistică Sanitară şi Documentare
Medicală
20
Populaţia feminină prezintă o speranţă de viaţă mai mare (74,82 ani) faţă de cea
masculină (67,81). Comparativ însă cu celelalte ţări europene din Centrul şi Estul
Europei, România se prezintă cu o speranţă de viţă mai mica.
21
Figura 2 Mortalitatea infantilă în unele ţări europene (2002 sau 2003)
Sursa: Health for All 2003
Morbiditate
23
In România modelele de morbiditate şi mortalitate au suferit modificări
importante în ultimele decenii, în sensul creşterii prevalenţei bolilor cronice şi a
mortalităţii de aceste cauze, în contextul creşterii ponderii populaţiei vârstnice,
asociată cu acţiunea multiplă a factorilor de risc biologici, de mediu, comportamentali
şi cu influenţa condiţiilor socio-economice şi de asistenţă medicală.
Factori comportamentali
Aşa cum arată evidenţele, factorii comportamentali cu impactul cel mai
puternic asupra stării de sănătate sunt: fumatul, consumul de alcool, consumul de
droguri, dieta, inactivitatea fizică.
24
Fumatul a luat amploare în România după 1990, atât în rândul bărbaţilor cât şi
al femeilor, dar mai ales în rândul tinerilor. Ancheta stării de sănătate a populaţiei
din 1997 a arătat că 46% dintre bărbaţii şi 13 % dintre femeile de peste 18 ani
fumează în mod regulat. Este o valoare mare dacă o comparăm cu media ţărilor din
Uniunea Europeană, dar similară cu cea a ţărilor din Centrul şi Estul Europei. Fumatul
în spaţiile publice a fost reglemtat prin lege în decembrie 2002.
In ceea ce priveşte consumul de alcool, aceeaşi Anchetă a stării de sănătate a
populaţiei din 1997 a arătat că 56.2% dintre persoanele de peste 15 ani erau
consumatori de alcool, dintre care 3.7% dependenţi de alcool. Consumul de alcool
este cel mai frecvent la grupa de vârstă 25-44 ani (66.3%).
Consumul de droguri este un fenomen care a apărut în România numai după
1990. Diferite studii efectuate în România au furnizat estimări foarte diferite ale
prevalenţei consumului de droguri intravenoase. De exemplu, un studiu al
Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Sănătate a estimat că în 1998
existau în România 1000 de consumatori de droguri intravenoase. Pe e altă parte, un
raport preliminar al unui studiu efectuat de UNICEF a estimat la 30.000 numărul
consumatorilor de droguri intravenoase în 2002, numai în Bucureşti. Este nevoie şi
de alte studii care să ajungă la nişte concluzii mai ferme.
Factori socio-economici
Factorii sociali şi economici au contribuit şi ei la deteriorarea stării de sănătate
a populaţiei din România după 1990 fie direct, fie indirect prin acţiunea asupra altor
factori cu influenţă asupra stării de sănătate. Factorii socio-economici cu un impact
deosebit asupra stării de sănătate sunt: nivelul sărăciei, rata şomajului, structura
cheltuielilor în gospodărie, excluziunea socială.
25
Nivelul sărăciei în 2002 era estimat la 27%, iar cel al sărăciei extreme la circa
11%, conform raportului Bancii Mondiale din Septembrie 2003. Situaţia prezintă cea
mai mare gravitate în regiunea de nord-est a ţării, în care rata sărăciei depăşeşte
40%. Categoriile populaţioanle cele mai afectate de sărăcie sunt: copii abandonaţi,
neglijaţi sever, abuzaţi, trăind în sărăcie extremă; familii în şomaj cronic; familii cu
mulţi copii; femei victime ale violenţei domestice, victime ale traficului de persoane,
exploatării sexuale; populaţia din zone defavorizate economic; populaţia romă
săracă.
Rata şomajului în Romania a fost de 7% în decembrie 2003. Această valoare
include numai şomerii înregistraţi oficial. Grupa de vârstă cea mai afectată de şomaj
este cea sub 25 de ani, la care nivelul ratei şomajului a atins în decembrie 2003
valoarea de 18,5%.
Structura cheltuielilor în gospodărie reflectă în general nivelul de bunăstare al
unei familii. Deşi populaţia României cheltuieşte lunar mai puţin pe alimente în 2002
(35,8% din totalul cheltuielilor pe gospodărie) decât în 2000 (38,5%), această valoare
este încă suficient de mare pentru a plasa populaţia României aproape de limita
sărăciei (dacă se consideră această limită la 40% cheltuieli cu alimentele în
gospodărie). Pentru sănătate, o gospodărie cheltuieşte în medie numai 3,6% din
totalul cheltuielilor.
Factori de mediu
Mediul înconjurător este un factor cu un impact deosebit asupra stării de
sănătate, influenţând apariţia multor boli, cum ar fi: afecţiunile respiratorii cronice,
cardiovasculare, alergice, endocrine, de metabolism şi nutriţie, bolile psihice şi nu în
ultimul rând bolile neoplazice. In această grupă de determinanţi ai stării de sănătate
trebuie să se ia în considerare: calitatea aerului, a apei, a solului, a alimentelor, a
26
locului de muncă, a aşezărilor umane şi a factori fizici cum ar fi zgomotul şi
radiaţiile.
30
ca pondere din 8 2 0
PIB (%)
Cheltuieli private 7,5 16 na na Na 46 78 1.7 3.07 4.58 6.47
de sănătate ,5 1 2 92 3 0 9
Cheltuieli totale 3,7 3, … … … 3,7 3,7 3,5 3,9 4,6 4,6
ca pondere din 6
PIB (%)
Buget
Tip Realiz Prevăz Revizu Realiz Prevă Revizu Realiz Prevăz
servicii at ut it at zut it at ut
1998 1999 1999 1999 2000 2000 2000 2001
Asistenţa 9,0 15,5 9,5 9,1 14,5- 9,8 8,8 14,5-
primară 15 15
Ambulato 5,8 11,7 6,6 6,1 8,75 7,8 7,5 8,75
riul de
specialita
te
Spitale 67,2 40,0 61,2 64,2 59-61 64,0 65,5 50-53
Medicam 6,8 20,0 9,3 8,0 10-11 12,8 11,3 10
ente în
ambulato
31
riu
Stomatol 2,7 4,2 2,8 2,4 2,5-3 1,6 1,4 3
ogie
Reabilitar 0,8 1,0 1,2 1,1 1 0,6 0,6 1-1,2
e
Proteze, 3,2 3,0 0,6 0,3 1 0,3 0,3 1
orteze,
etc
Urgenţe 4,3 4,5 3,8 3,7 3-4 3,0 3,0 3
prespitali
ceşti
Programe 0,1 0,0 5,0 5,2 0,1-1 0,0 7,0 8
Total 100 100 100 100 101 100 100 100
32
îmbătrânire a populaţiei, dar şi datorită unor carenţe în asigurarea serviciilor de
sănătate necesare. Asigurarea populaţiei din mediul rural cu medici (58,2 medici la
100.000 locuitori) este de aproape 5 ori mai mică faţă de rata medie a asigurării cu
medici în mediul urban (301,4 o/o.ooo), zonele cel mai slab acoperite cu medici în
mediul rural fiind cele din Nord şi Est.
Categorii relativ mari de persoane nu sunt înscrise pe lista medicilor de familie,
chiar dacă sunt asigurate prin efectul legii (persoane cu venituri mici, agricultori, etc),
în virtutea liberei alegeri a medicului şi a dreptului medicului de a-i primi sau nu pe
lista sa de pacienţi.
Sectorul medical beneficiază de resurse limitate iar alocarea acestora în teritoriu
este deficitară. Costurile economice directe sau suplimentare aferente serviciilor de
sănătate nu pot fi suportate de o categorie largă de pacienţi (de exemplu, costul
medicamentelor). Există categorii de bolnavi cronici, nedeplasabili a căror îngrijire
pe termen lung nu poate fi suportată integral de sistemul de sănătate şi care necesită
îngrijiri comunitare şi medico-sociale.
In ceea ce priveşte înscrierea în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, în
2002 doar 34% din populaţia de etnie romă avea asigurare. In mediul rural
probabilitatea existenţei asigurării era de 64%, faţă de 84% în urban. Educaţia joacă
un rol important, participarea la sistemul asigurărilor de sănătate fiind de 91% în
rândul gospodăriilor al căror cap este un absolvent de colegiu sau facultate, respectiv
de doar 57% pentru cele al căror cap nu are nici un fel de studii. Cei mai mulţi
motivează lipsa asigurării prin greutăţile financiare.
Grupurile sociale cu deficit de acces la serviciile medicale sunt: familii sărace
dezorganizate, familii cu mulţi copii, romii, locuitorii săraci din zone rurale, cei fără
un venit constant, persoanele fără locuinţă.
36
Evaluările intervenţiilor din alte sectoare se limitează la măsurarea unor
indicatori de mediu şi a impactului asupra mediului şi sănătăţii populaţiei în zonele în
care se produc accidente industriale cu implicaţii ecologice.
Protecţia consumatorului este singura instituţie care se ocupă cu verificarea
calităţii produselor şi serviciilor destinate consumatorului la modul general.
37
- stimularea furnizarii de servicii eficace şi eficiente
- acordarea serviciilor în funcţie de nevoile de sănătate
- libertatea pacientului de a-şi alege medicul
- autonomia profesioniştilor în domeniul medical
- colaborarea serviciilor de sănătate cu alte sectoare care influentează starea
de sănătate (educatie, servicii sociale etc.)
Având în vedere presiunea exercitată de resursele insuficiente, Guvernul a
relansat programul în Decembrie 2001, dezvoltând cu prioritate:
- Strategia naţională privind reforma în spitale
- Strategia privind politica în domeniul medicamentului şi materialelor sanitare
- Strategia privind îmbunâtăţirea sistemului de finanţare din sănătate
- Strategia privind sănătatea femeii, copilului şi familiei
38
să înlăture sursele de pericol pentru sănătatea umană, acordând sprijin şi conlucrând
cu statele membre (Art.152).
40
- reducerea incidenţei şi a suferinţelor provocate de principalele boli,
traumatisme şi infirmităţi
● trei valori de bază:
- sănătatea este un drept fundamental al omului
- echitatea în sănătate şi solidaritatea în acţiuni între state, între grupe
populaţionale şi între sexe
- participarea în luarea deciziei şi responsabilizarea indivizilor, grupurilor şi
comunităţilor, ca şi a instituţiilor, organizaţiilor şi a diferitelor sectoare
sociale
● patru mari direcţii strategice pentru a asigura faptul că dezvoltarea durabilă
ştiinţifică, economică, socială şi politică vor conduce la implementarea cu succes a
obiectivelor de politică de sănătate:
- cooperarea intersectorială pentru abordarea determinanţilor sănătăţii
- programe de sănătate bazate pe rezultate şi investiţii pentru îmbunătăţirea
sănătăţii şi a sectorului curativ
- îngrijiri primare integrate, orientate pe familie şi comunitate, sprijinite de
un sistem flexibil şi cu capacitate bună de răspuns de îngrijiri spitaliceşti
- un proces participativ de dezvoltare a sănătăţii, care să implice parteneri
relevanţi de la toate nivelele
PRINCIPII DIRECTOARE
Principiile generale care stau la baza elaborării şi implementării Strategiei
Naţionale de Sănătate Publică sunt principii formulate în diferite documente
internaţionale ale principalelor instituţii ce abordează domeniul sănătăţii publice la
41
nivel internaţional, cum ar fi în principal, Declaraţia Mondială asupra Sănătăţii –
“Sănătatea pentru toţi în secolul 21”, adoptată în 1998 la cea de-a 51-a Adunare a
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi Raportul Conferinţei Internaţionale
pentru Populaţie şi Dezvoltare din 1994, care s-a desfăşurat la Cairo.
43
mod independent şi în care acţiunea comună la nivelul Comunităţii este
indispensabilă.
Printre acestea se numără ameninţările majore la adresa sănătăţii şi
problemele cu impact transfrontalier sau internaţional, cum ar fi, de exemplu,
pandemiile şi bioterorismul, precum şi cele cu privire la libera circulaţie a bunurilor,
serviciilor şi persoanelor.
Prezenta strategie consolidează importanţa sănătăţii în politici cum ar fi
Strategia de la Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă, subliniind legăturile între
sănătate şi prosperitate economică şi Agenda cetăţenilor, recunoscând dreptul
persoanelor la autodeterminare în privinţa sănătăţii lor şi a serviciilor de asistenţă
medicală. Acţiunile din cadrul strategiei reprezintă activităţile referitoare la sănătate
din toate sectoarele. Sănătatea apare în articolele din Tratat privind, printre multe
altele, piaţa internă, mediul, protecţia consumatorului, afacerile sociale, inclusiv
securitatea şi sănătatea lucrătorilor, politica de dezvoltare şi cercetarea.
Activitatea privind domeniul sănătăţii la nivel comunitar aduce un plus de
valoare acţiunilor statelor membre, în special în sfera prevenirii bolilor, inclusiv
activitatea privind siguranţa alimentelor şi alimentaţia, siguranţa produselor
medicale, combaterea fumatului, legislaţia privind sângele, ţesuturile şi celulele,
organele, calitatea apei şi a aerului, precum şi lansarea unui număr de agenţii active
în domeniul
sănătăţii. Cu toate acestea, există câteva probleme din ce în ce mai mari pentru
sănătatea populaţiei, care necesită o nouă abordare strategică.
– În primul rând, evoluţiile demografice, inclusiv îmbătrânirea populaţiei modifică
modelele patologice şi exercită presiuni asupra viabilităţii sistemelor de sănătate ale
UE.
44
Sprijinirea unui mod sănătos de îmbătrânire înseamnă atât promovarea
sănătăţii pe toată Comunitatea Europeană, durata vieţii, urmărind prevenirea
problemelor de sănătate şi a dizabilităţilor de la o vârstă fragedă, precum şi
combaterea inegalităţilor în materie de sănătate, asociate factorilor sociali,
economici şi de mediu.
– În al doilea rând, pandemiile, incidentele fizice şi biologice majore şi bioterorismul
reprezintă posibile ameninţări importante la adresa sănătăţii. Schimbările climatice
cauzează noi modele de boli transmisibile. Coordonarea şi reacţia rapidă la
ameninţările la adresa sănătăţii la nivel mondial precum şi sporirea capacităţilor CE şi
a ţărilor terţe în acest domeniu constituie o componentă esenţială a rolului
Comunităţii în materie de sănătate. Aceste aspecte sunt strâns legate de obiectivul
strategic general de securitate vizat de Comisie.
– În al treilea rând, sistemele de asistenţă medicală au cunoscut o evoluţie
importantă în ultimii ani, datorată, în parte, dezvoltării rapide a noilor tehnologii
care revoluţionează modul de promovare al sănătăţii, precum şi modul de anticipare,
prevenire şi tratare a bolilor. Acestea includ tehnologiile informaţiei şi comunicării
(TIC), inovaţiile în genomică, biotehnologie şi nanotehnologie.
Prezenta carte albă vizează definirea unui cadru coerent - o primă strategie
comunitară în materie de sănătate - care să orienteze activităţile Comunităţii în
domeniul sănătăţii. Aceasta propune patru principii esenţiale care stau la baza a trei
obiective strategice, reprezentând o prioritate pentru următorii ani. De asemenea,
strategia defineşte mecanismele de punere în aplicare pentru cooperarea între
parteneri, oferind un loc mai important sănătăţii în toate politicile şi sporind
vizibilitatea şi înţelegerea sănătăţii la nivel comunitar. Cartea albă stabileşte o
45
strategie până în 2013, când va avea loc o revizuire care va promova definirea
viitoarelor acţiuni în vederea realizării obiectivelor.
Cartea albă este însoţită de un document de lucru al serviciilor Comisiei.
46
Reducerea inegalităţilor în materie de sănătate trebuie să figureze printre
valorile referitoare la ameliorarea sănătăţii. Deşi numeroşi europeni se bucură de o
viaţă mai îndelungată şi mai sănătoasă decât generaţiile anterioare, există inegalităţi
majore în ceea ce priveşte sănătatea, atât între state membre şi regiuni cât şi în
cadrul acestora, precum şi la scară mondială. De exemplu, deşi populaţia UE în
ansamblu îmbătrâneşte, speranţa de viaţă la naştere între ţările UE variază cu până
la 9 ani pentru femei şi 13 ani pentru bărbaţi, iar rata mortalităţii infantile variază de
şase ori mai mult.
În ultimul rând, politica în domeniul sănătăţii trebuie să fie axată pe cele mai bune
dovezi ştiinţifice disponibile preluate din date şi informaţii corecte, şi pe baza unor
cercetări relevante.
47
pentru societate rezidă în costurile directe şi indirecte asociate problemelor de
sănătate, precum şi lipsa unor investiţii suficiente în domeniile semnificative ale
sănătăţii. S-a estimat faptul că povara economică anuală a bolilor coronariene poate
atinge până la 1% din PIB, iar costul tulburărilor mentale până la 3-4% din PIB.
Cheltuielile cu asistenţa medicală ar trebui însoţite de investiţii în prevenirea,
protejarea şi ameliorarea stării fizice şi mentale generale ale populaţiei, care, în
conformitate cu datele OCDE, se ridică în prezent la 3% în medie din bugetul total
anual alocat sănătăţii în statele membre, în comparaţie cu 97% destinat
tratamentelor şi asistenţei medicale.
Sectorul european al sănătăţii este un furnizor important de locuri de muncă şi
formare profesională: sectorul sănătăţii şi al serviciilor sociale reprezintă un motor
esenţial al expansiunii sectorului serviciilor încă din anul 2000 (până la 2,3 milioane
de locuri de muncă). Sectorul în creştere al sănătăţii reprezintă, de asemenea, o
sursă şi un utilizator important al tehnologiilor inovatoare, sprijinind politica
regională, precum şi coeziunea economică şi socială.
48
comunitară energică în domeniul sănătăţii şi multe sectoare vor coopera pentru a
îndeplini obiectivele şi acţiunile prezentei strategii.
Această abordare HIAP trebuie aplicată, de asemenea, în politicile externe,
inclusiv în dezvoltare, relaţii externe şi comerţ. Globalizarea înseamnă că, atât
problemele de sănătate, cât şi soluţiile traversează frontierele şi au adesea cauze şi
consecinţe intersectoriale. Am putea cita în acest sens abordarea coordonată a
combaterii HIV/SIDA în UE şi în ţările învecinate şi Strategia UE de acţiune
comunitară privind criza de resurse umane în domeniul sănătăţii în ţările în curs de
dezvoltare.
49
ameninţărilor la adresa sănătăţii din ţările terţe şi pentru a încuraja punerea în
aplicare a acordurilor internaţionale în domeniul sănătăţii, cum ar fi convenţia cadru
a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru combaterea fumatului (FCTC) şi
Regulamentul sanitar internaţional (IHR).
Contribuţia UE la sănătatea mondială necesită interacţiunea între mai multe
domenii ale politicii, cum ar fi sănătatea, cooperarea pentru dezvoltare, acţiunea
externă, cercetarea şi comerţul. O coordonare sporită în materie de sănătate cu
organizaţiile internaţionale ca OMS şi alte agenţii competente ale Organizaţiei
Naţiunilor Unite, Banca Mondială, Organizaţia internaţională a muncii, OCDE şi
Consiliul Europei, precum şi cu alţi parteneri şi ţări strategice va permite, de
asemenea, ca vocea UE în domeniul sănătăţii mondiale să se facă mai bine auzită,
sporind totodată influenţa şi vizibilitatea sa la înălţimea puterii sale economice şi
politice.
OBIECTIVE STRATEGICE
Politica în domeniul sănătăţii la nivel comunitar ar trebui să promoveze
sănătatea, să protejeze cetăţenii împotriva ameninţărilor şi să susţină durabilitatea.
Pentru a răspunde provocărilor majore cu care se confruntă sănătatea în UE,
prezenta strategie identifică trei obiective ca domenii principale de acţiune pentru
următorii ani.
50
în anul 2050, numărul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani va creşte cu 70% în
UE. Grupa de vârstă de peste 80 de ani va creşte cu 170%.
Aceste schimbări se vor traduce probabil printr-o cerere crescută de servicii de
asistenţă medicală, dar şi printr-o diminuare a populaţiei active. Această evoluţie ar
putea genera o creştere a cheltuielilor de sănătate cu 1 până la 2% din PIB în statele
membre până în anul 2050. În medie, acestea ar echivala cu o creştere de
aproximativ 25% a cheltuielilor cu asistenţa medicală, ca pondere din PIB. Cu toate
acestea, conform previziunilor Comisiei, dacă populaţia poate să se bucure de
sănătate pe măsură ce speranţa de viaţă este tot mai mare, creşterea cheltuielilor cu
sănătatea datorate îmbătrânirii populaţiei s-ar reduce la jumătate.
Îmbătrânirea sănătoasă trebuie susţinută prin acţiuni de promovare a sănătăţii
şi de prevenire a bolilor de-a lungul întregii vieţi prin abordarea unor factori cheie
cum ar fi alimentaţia necorespunzatoare, activitatea fizică, consumul de alcool,
droguri şi tutun, riscurile pentru mediu, accidentele de circulaţie şi accidentele
domestice.
Ameliorarea sănătăţii copiilor, a adulţilor de vârstă activă şi a persoanelor în
vârstă va contribui la crearea unei populaţii sănătoase şi productive şi va favoriza o
îmbătrânire sănătoasă atât în prezent, cât şi în viitor. De asemenea, îmbătrânirea
sănătoasă este sprijinită de acţiuni menite să încurajeze adoptarea unor moduri de
viaţă sănătoase şi să reducă comportamentele nocive, să prevină şi să trateze
anumite afecţiuni specifice, inclusiv tulburările genetice. Dezvoltarea medicinii
geriatrice trebuie să fie încurajată activ, punând accentul pe asistenţa individualizată.
Îngrijirile medicale cu caracter paliativ şi o mai bună cunoaştere a bolilor
neurodegenerative, cum ar fi boala Alzheimer, constituie, de asemenea, necesităţi
importante care trebuie luate în considerare. Există, de asemenea, posibilitatea
51
continuării activităţii cu privire la sânge, ţesuturi, celule şi organe, inclusiv
problemele referitoare la transplanturi.
52
Sistemele de sănătate ale UE sunt supuse unor presiuni crescânde de a
răspunde provocărilor de îmbătrânire a populaţiei, aşteptărilor crescânde ale
cetăţenilor, migraţiilor şi mobilităţii pacienţilor şi a cadrelor medicale.
Noile tehnologii pot revoluţiona asistenţa medicală şi sistemele de sănătate şi
contribui laviabilitatea lor viitoare. E-sănătatea, genomica şi biotehnologiile pot
ameliora prevenirea bolilor, asigurarea tratamentului şi pot susţine o schimbare a
orientării dinspre asistenţa spitalicească către profilaxie şi îngrijire medicală primară.
E-sănătatea poate contribui la asigurarea unei asistenţe mai bune, orientate
către cetăţean, precum şi la scăderea costurilor şi sprijinirea interoperabilităţii
dincolo de frontierele naţionale, facilitând mobilitatea şi securitatea pacienţilor. Cu
toate acestea, trebuie evaluate corespunzător noile tehnologii, inclusiv sub raportul
cost-eficienţă şi echitate, şi trebuie luate în considerare implicaţiile formării şi
capacităţii cadrelor medicale. Tehnologiile noi şi puţin cunoscute pot genera
preocupări de ordin etic şi trebuie examinate aspectele legate de încrederea
cetăţenilor.
53