Când acceptăm conceptul de schimbare, dacă nu vom mai gândi la fel sau dacă nu vom mai acţiona şi nu

vom mai simţi ca înainte, nu vom mai face aceleaşi alegeri care ne duc spre aceleaşi comportamente ce
stau la baza aceloraşi experienţe care produc aceleaşi sentimente şi ne fac să simţim că aceştia suntem
noi. Când iniţiem acest proces, intrăm în râul schimbării. Acesta este "vechiul sine" şi acesta e "noul
sine". Între cei doi există un gol. Când iniţiem procesul schimbării, în momentul când nu mai gândim ca
noi înşine, când nu mai acţionăm ca noi înşine, nu ne mai plângem, nu mai inventăm scuze, nu ne mai
compătimim şi nu-i mai judecăm pe ceilalţi. Când vom pune capăt sentimentelor care ne tot redefinesc,
vom intra în râu. Iată care e problema. Când se întâmplă asta, ne simţim nelalocul nostru. Ne simţim
stingheri. Simţim că totul e imprevizibil şi brusc ne aflăm în necunoscut. Acesta este momentul când
începem să ne definim, fiindcă cea mai dificilă parte a schimbării e să nu facem aceleaşi alegeri pe care
le-am făcut ieri. Când veţi reuşi să inhibaţi gândurile, alegerile, comportamentele, experienţele şi
sentimentele de dinainte, corpul cere o răsplată. Această răsplată vine sub forma sentimentelor care vă
definesc. Şi când corpul nu primeşte acest sentiment familiar, începe să transmită semnale creierului şi
spune... "Începe de mâine." "Eşti un ratat." "Nu va funcţiona." "Ţi-ai rupt unghia. Ţi-ai stricat ziua." Iar
aceste gânduri sunt ale corpului sub forma minţii, aşa cum veţi afla, care încearcă să vă dezechilibreze. Şi
dacă ascultaţi vocea de parcă ar fi adevărată, acea voce, acel gând, vă vor conduce la aceleaşi alegeri
care conduc la acelaşi comportament care creează aceeaşi experienţă care stă la baza aceloraşi
sentimente şi vă veţi simţi mai confortabil aşa. Veţi avea un sentiment familiar. Traversarea râului
schimbării e moartea biologică, neurologică, chimică, hormonală şi genetică a vechiului sine. E moartea
de facto a vechiului sine. Mulţi mi-au spus: "Bine, dr. Joe." "Nu pot să văd viitorul. Sunt în râul
schimbării." Cel mai bun mod de a vedea viitorul când vă aflaţi în necunoscut e să-l creaţi. Când vă aflaţi
în acel necunoscut, când vă aflaţi în acel gol, dacă puteţi începe să vă obişnuiţi cu el, atunci, apare magia.
Investim cantităţi uriaşe de energie pentru a ne construi o identitate conectată la vechiul sine. Şi veţi
descoperi în weekend că lucrurile la care sunteţi atenţi, sunt lucrurile în care investiţi energie. Aşadar,
dacă menţineţi această faţadă, acest sine ideal pentru foarte mult timp doar pentru a recompensa
sentimentul care credeţi că vă defineşte... Fiindcă atunci când ne trezim dimineaţa, primul lucru când ne
trezim e să ne întrebăm unde e acel sentiment. "Da, vina s-a întors !" Era cât pe ce să nu mă recunosc.
Acum pot să mă gândesc la problemele mele şi la toţi oamenii care sunt legaţi de ele. Căutăm acel
sentiment. Prin urmare, când începem să ne retragem energia de la vechiul sine, suntem ca David şi
Goliat. Suntem ca Gandalf pe pod, când priveşte monstrul în ochi. Şi pe măsură ce lăsăm în urmă vechiul
sine, acesta începe să ne ceară din nou atenţie fiindcă începem să-l abandonăm şi ne luăm energia şi o
aducem înapoi pentru a ne îndrepta către un nou viitor. Şi aceştia sunt primii paşi în râu, când ne
hotărâm dacă dorim să-l trecem sau nu. Dar dacă am intrat deja în râu, în loc să improvizăm prin întreaga
călătorie, nu credeţi că e o idee grozavă să ne pregătim gândurile pe care le transmitem creierului ? N-
am putea să ne planificăm comportamentul şi să repetăm cine ne dorim să fim când deschidem ochii ?
Nu e o idee bună să schimbăm creierul doar cu ajutorul gândurilor ? Să începem să eliminăm mediul
înconjurător. Oamenii, lucrurile, locurile şi experienţele din lumea voastră pot face lumea interioară mai
reală decât cea exterioară până când creierul începe să se schimbe ca să arate ca atunci când experienţa
s-a întâmplat deja. Veţi învăţa cum să faceţi asta. Există oameni în jurul lumii care fac ceva inedit. Pe
măsură ce corpul începe să-şi dorească aceleaşi sentimente care ne definesc, de care suntem
dependenţi, iar noi suntem ca dependenţii care simt acea nevoie. Nu credeţi că puteţi să vă educaţi
corpul, la nivel emoţional, ce înseamnă prosperitatea ? Înainte să se întâmple ? Să-i arătaţi cum va fi
viitorul. Materialiştii ar spune: "Nu vreau să mulţumesc până nu apare iubitul meu" "şi nu mă voi simţi
mulţumit până când prosperitatea asta" "se reflectă în contul bancar." Aceasta e vechea realitate, cu
cauză şi efect. Aşteptaţi un factor exterior să schimbe ce simţiţi în interior şi când acea persoană sau
experienţă schimbă ceea ce simţiţi, începeţi să vă simţiţi diferit şi sunteţi atenţi la acel ceva sau cineva
care face asta. Acest eveniment se numeşte amintire. Acesta e modelul newtonian al realităţii. Simţurile
noastre definesc realitatea. Dar modelul cuantic al realităţii depăşeşte simţurile, ceea ce înseamnă că
acceptăm evenimentul la nivel emoţional înainte să se manifeste şi ne convingem corpul la nivel
emoţional că evenimentul a avut loc deja şi aceste sentimente iniţiază un nou set de gânduri. Atunci,
trebuie să fiţi de acord cu mine că, dacă facem asta corespunzător, creierul şi corpul nu mai trăiesc în
trecut. Trăiesc în viitor. Şi dacă mulţumim înainte de evenimentul propriu zis... Suntem hipnotizaţi şi
condiţionaţi să credem că avem nevoie de un motiv pentru bucurie, de un motiv pentru recunoştinţă.
Acesta e vechiul model, dar modelul cuantic spune că puteţi mulţumi înainte de manifestarea
evenimentului şi vă veţi convinge corpul că acest eveniment deja s-a întâmplat. Ce înseamnă această
amprentă emoţională a recunoştinţei ? Nu înseamnă că evenimentul s-a produs deja ? Deci dacă
mulţumim, atingem o stare de recunoştinţă. Corpul nostru, împins de subconştient, începe să creadă că
evenimentul s-a produs şi recunoştinţa e starea supremă de control. Prin urmare, dacă am combina o
intenţie neclintită cu o emoţie elevată şi am atinge o nouă stare de spirit, practic, trimitem un semnal
noilor gene în noi moduri, înainte de producerea evenimentului, iar corpul începe să se schimbe, aşa cum
veţi vedea, şi va arăta ca atunci când experienţa a avut loc deja. Deja aţi transmis ceva genelor, corpul se
află deja în viitor. De fapt, dacă am combina acest model cu modelul realităţii cuantice şi am observa
atenţi acel destin, corpul nostru va fi atras către eveniment. Prin urmare, simţurile noastre sunt ultimele
care percep ceea ce a creat mintea. Prin urmare, materialistul ar aştepta întâmplarea evenimentului ca
să mulţumească, dar mintea cuantică a trecut prin asta de suficiente ori încât atunci când mintea şi
corpul sunt în viitor, sunt cuprinse de o oarecare "atotcunoaştere". Prin urmare, dacă luăm cunoştinţe
filozofice, informaţii şi folosim aceste informaţii pentru a avea o experienţă, putem începe să trăim
adevărul acelei informaţii şi, în cele din urmă, dacă retrăim aceste cunoştinţe suficient, începem să le
stăpânim. Ne transformăm din filozof, în iniţiat, în maestru. Şi există oameni în lume care fac lucruri
inedite acum şi traversăm o perioadă uluitoare. E o perioadă a istoriei când nu e suficient să ştii. E o
perioadă a istoriei când trebuie să ştii cum şi vă pot spune, dacă vă aminţi de filmul "What the bleep",
după ce a făcut furori peste noapte, cea mai des auzită întrebare a fost... "Cum să facem asta ?" De ce e
greu să ne schimbăm ? Am tot auzit aceste întrebări iar şi iar. Majoritatea oamenilor aşteaptă o criză sau
o traumă sau o boală, un diagnostic sau un deces ca să se schimbe. Trebuie să fim îngenunchiaţi ca să
spunem "stop". Şi când simţim că suntem în criză, că nu ne mai simţim ca noi înşine şi e prima dată când
ne privim obiectiv. Fiindcă ne privim din perspectiva unei alte persoane. Mesajul meu e: de ce să
aşteptăm ? Putem învăţa şi ne putem schimba când suntem loviţi de durere sau putem învăţa şi ne
putem schimba când simţim bucuria şi inspiraţia. Ce alegeţi ? Vechiul model al realităţii e influenţat de
religie şi spune că trebuie să suferim şi să îndurăm toate aceste sentimente, după care, vine vremea
schimbării. Dar de ce să nu creăm viaţa dorită în starea în care ne aflăm acum ? 1 Am început să
organizăm ateliere de lucru la nivel internaţional, nu fiindcă mi-am dorit asta, ci fiindcă oamenii m-au tot
întrebat: "Tu ce faci ?" "Şi cum faci asta ?" Prin urmare, am organizat aceste ateliere timp de un an şi ce
credeţi că s-a întâmplat ? Nimic. Unii oameni s-au schimbat puţin, dar n-a fost nimic ieşit din comun. Şi...
M-am gândit bine dacă aportul meu contează sau nu. Nu-mi dădeam seama dacă nu cumva nu le explic
bine sau... Pur şi simplu, mesajul nu era înţeles, dar după un an, după nouă-zece luni, am început să
primim e-mailuri de la participanţi. Şi prima propoziţie din fiecare e-mail era aceeaşi de fiecare dată.
Prima propoziţie avea acelaşi mesaj. "N-o să vă vină să credeţi." "Am aplicat toate principiile şi
funcţionează." Am început să vedem oameni care se vindecă de diverse afecţiuni şi ne-am entuziasmat.
Apoi, am început să ţinem workshop-uri la un nivel mai avansat, fiindcă oamenii voiau să afle mai multe.
Apoi, au apărut tot mai multe niveluri. Niciodată nu mi-am imaginat că voi ajunge aici. Am avut un
eveniment în Colorado. Era un workshop pentru avansaţi şi personalul hotelier m-a tras deoparte şi m-a
întrebat dacă le dau ecstasy în pauzele dintre lecţii. Prin urmare... Acel eveniment m-a emoţionat enorm,
fiindcă atunci am început să observ transformările chiar în timpul cursului. Oamenii se eliberau cu succes
de sentimentele trecutului. La sfârşitul cursului, mi-au spus: "Mai organizaţi un curs." Le-am spus că nu
mai ştiu altceva. M-au rugat să mai organizez unul, aşa că am făcut-o. În timpul acelui curs, şapte oameni
au intrat în remisiune spontană. Transmiteau semnale noilor gene în timpul evenimentului. O doamnă cu
o infecţie cronică a vezicii urinare boală celiacă şi intoleranţă la diverse alimente. O doamnă care se
hrănea doar cu salată în ultimii şapte ani, începuse să mănânce pizza, hamburgeri şi era fericită. Asta mi-
a atras atenţia. Brusc, vedeam transformări în timp real. Ştiam că se petrece ceva în interiorul oamenilor.
Apoi, am organizat un alt eveniment în Seattle şi o doamnă avea scleroză multiplă. Se afla în scaun cu
rotile. După meditaţie, s-a ridicat şi a mers până în faţa sălii, fără ajutor, îşi putea simţi picioarele. A
transmis un semnal unei gene în timpul meditaţiei. Înainte de experienţă, nu se aştepta ca ceva sau
cineva să o vindece. A acceptat, la nivel emoţional, potenţialul din câmpul cuantic înainte să se manifeste
şi a selectat intenţionat acel rezultat. Şi când combinăm o intenţie clară cu un sentiment elevat,
transcendem într-o nouă stare de spirit. Iar ea a bătut la uşa celulei cu atâta energie, încât a început să
programeze acea genă. A creat noi gene şi a oprit genele vechi. Apoi, la un alt eveniment, o altă doamnă
cu scleroză multiplă din Texas, mă credeţi sau nu, a reuşit să-şi simtă picioarele. Aceste vindecări m-au
fascinat, fiindcă mi-am dat seama că schimbam vieţile oamenilor. Prin urmare... Am început să mă
gândesc că putem măsura aceste activităţi. Aşadar, am adus o echipă de cercetători în neuroştiinţe şi
fizică cuantică şi am încheiat un parteneriat cu institutul "HeartMath". Aşa au luat naştere workshopurile
pentru avansaţi. Şi vă pot spune din experienţă, că oamenii obişnuiţi, ca voi, fac lucruri ieşite din comun.
Fac lucruri miraculoase. Fac lucruri formidabile fără să fie călugări, credincioşi, fără să fie bărbaţi, albi,
fără să ţinem cont de stereotipurile care ne separă. Înţeleg că există o forţă în ei care le dă viaţă şi
aceeaşi forţă organizează toate funcţiile vitale. Ne face inima să bată şi să pompeze peste şapte litri de
sânge pe minut. Peste 370 de litri de sânge într-o oră. Bate de peste 100.000 de ori pe zi, pompează
sângele prin 100.000 km de vase de sânge, iar sistemul vascular reprezintă doar 3% din greutatea
corporală. Pierdem 25 de milioane de celule în fiecare secundă. Şi creăm alte 25 de milioane. V-aţi gândit
la asta ? O singură celulă din corp îndeplineşte între 100.000 şi şase trilioane de funcţii... ... pe secundă.
Înmulţiţi numărul cu 50-70 de trilioane de celule care ne alcătuiesc corpul. Comunicarea dintre ele se
realizează cu viteza luminii. Inhalăm două milioane de litri de aer pe zi şi, în câteva secunde, e
transportat la fiecare celulă din corp. Încercaţi să ţineţi pasul cu informaţiile ? Există o forţă care ne dă
viaţă. Şi întrebarea e, putem să ne facem timp în programul nostru aglomerat pentru a o emula ? Pentru
a interacţiona cu ea ? Pentru a-i arăta ce ne dorim ? Dar nu din postura de victimă, de persoană
temătoare, ci din postura de persoană divină. Şi când începeţi procesul... ... de a schimba ceva... ...
aceeaşi forţă dătătoare de viaţă, care organizează toate acele funcţii, e aceeaşi forţă care creează
supernove în galaxiile îndepărtate. E aceeaşi forţă care face plantele să se rotească în jurul Soarelui, care
face florile să înflorească. E o forţă personală, dar şi universală. Se află în interiorul vostru şi împrejurul
vostru. Prin urmare... Dacă începeţi să-i cereţi acestei forţe să acţioneze în voi, să acţioneze prin voi şi să
acţioneze în jurul vostru, bateţi la uşa posibilităţilor. Prin urmare... Am învăţat foarte multe lucruri când
am măsurat transformările oamenilor de anul trecut. Acum ştiu, fără îndoială, că atunci când ne analizăm
vieţile în cadrul sentimentelor memorate, care credem că ne definesc, nu vom găsi niciodată răspunsul.
Acele sentimente sunt o arhivă a trecutului şi, de cele mai multe ori, analizăm cutia trecutului. Când am
studiat creierele oamenilor care făceau asta, creierele lor s-au îmbolnăvit mai tare. Vă pot spune din
experienţă că, dacă vă folosiţi creierul pentru a încerca să-l schimbaţi, creierul vostru se va îmbolnăvi. Am
văzut asta. Dacă folosiţi egoul pentru a încerca să-l schimbaţi, îl veţi susţine şi mai tare. Dacă folosiţi un
program pentru a încerca să schimbaţi alt program, veţi reprograma mai mult. Când folosiţi materia
pentru a încerca să schimbaţi materie, veţi deveni mai multă materie. Doar atunci când sunteţi formaţi
din conştiinţă pură, şi am văzut acest lucru de multe ori, doar atunci aveţi puterea de a vă schimba
creierul, de a vă schimba viaţa, de a vă schimba corpul, şi de a crea un viitor. Aşadar, am demarat aceste
evenimente ca să vedem dacă e adevărat. Voiam să ştiu ce se întâmplă şi am avut noroc să studiem
creierele bolnavilor de Parkinson la începutul evenimentului şi la patru zile după aceea dispăruse. Nu era
doar autosugestie, era un fapt real. Oamenii care sufereau de o anxietate teribilă, se vedea la RMN, iar
patru zile mai târziu, nimic. Traume cerebrale în care creierul e lezat fiindcă au zburat prin parbriz. Cineva
care e în scaun cu rotile. După patru zile, creierul se vindecase. S-a ridicat în picioare la finalul
evenimentului. Nu vorbim despre materia care schimbă materie. Energia schimbase materia. Oamenii
eliberaseră cantităţi uriaşe de energie de la corp către creier şi creierul lor se electrificase. Am înregistrat
asta. Şi nu încercau să creeze energia intenţionat, ci era o întâmplare. Şi credeţi că acea persoană se
poate întoarce la vechea viaţă după ce a trecut prin asta ? Niciodată. 1 Am devenit foarte interesat de
acest concept numit de la informaţie la transformare. Dacă le oferim oamenilor informaţii, dacă le oferim
cunoştinţe, iar ei repetă aceste informaţii, încep să asimileze aceste informaţii în creierele lor. Când
asimilaţi informaţia în creier, o puteţi repeta. - Sunteţi de acord ? - Da. Practic, vedeţi o imagine. Pe
măsură ce priviţi atent imaginea, o descrieţi, creaţi noi circuite şi construiţi un model de înţelegere, am
dreptate ? Dacă îi putem instrui pe oameni cum să aplice cunoştinţele şi să demistifice experienţa...
Ştiinţa e limbajul contemporan al misticismului. Ştiinţa e limbajul prin care explicăm inexplicabilul.
Religia, tradiţia şi cultura sunt ceea ce divizează publicul. Când încep să ating acest subiect, unii oameni
pleacă. Ştiinţa creează o comunitate. Dacă simplificăm ştiinţa şi începem să învăţăm mai multe despre
noi, mai multe despre creier, despre genetică, despre modul cum funcţionăm, despre componenţa
chimică... Cunoştinţele ne dau putere, dar cunoştinţele despre noi înşine ne fac mai încrezători în forţele
proprii şi îi putem învăţa pe oameni cum să utilizeze aceste cunoştinţe şi cum să le demistifice până când
pot începe să le utilizeze pentru a obţine o experienţă. Iar acea experienţă produce un fel de
transformare. Dacă am putea măsura transformarea, oare asta înseamnă mai multe informaţii pentru a
putea explica transformarea ? Şi dacă măsurăm transformarea, adunăm mai multe informaţii pentru a
explica transformarea. Şi începem să echivalăm cunoştinţele cu experienţa. Asta am făcut anul trecut. Şi
frumuseţea din spatele acestui proces şi cel mai umil moment pentru mine a fost să văd oameni... ...
care-şi descoperă adevăratul potenţial. Şi nu mai vreau să ofer doar prezentări clasice. Nu mai vreau să
organizez conferinţe. Vreau să fiu alături de oamenii interesaţi de acest fenomen. Vreau să fiu alături de
oamenii care vor să aplice aceste principii. Când începem să le aplicăm într-un mod cât mai simplu,
produsul finit e ceea ce numim magie. Şi nu există nimeni în public care să fie atât de deosebit, încât să
fie exclus din această ecuaţie în care noi suntem creatorii. Aşadar, dacă vă retrageţi măcar o zi din rutina
cotidiană ca să scăpaţi de simularea constantă care ne reaminteşte de cine credeţi că sunteţi. Dacă nu ne
mai întâlnim cu aceeaşi oameni în aceleaşi locuri şi nu mai facem aceleaşi lucruri la aceleaşi ore, lăsăm
creierul şi corpul să ia o pauză de la reindentificarea cu lumea înconjurătoare suficient de mult timp încât
să asimileze noi informaţii... Apoi, asimilăm informaţiile şi trăim o nouă experienţă. Şi când repetăm
experienţa de suficiente ori, începem să dezvoltăm o deprindere. Am observat în grupul avansat că
majoritatea oamenilor, pentru a-şi schimba starea cerebrală, în SUA, durează în jur de un minut şi
jumătate până la două minute ca oamenii să facă asta. În medie, cursanţii noştri reuşesc asta în mai puţin
de un minut. Unii fac asta în patru secunde, alţii în cinci secunde, în nouă secunde. Nu e o cursă. "Ia uită-
te la mine ! Ating starea divină înaintea ta." Dar aşa am aflat că asta e o deprindere şi cu cât o practicăm
mai des, cu atât suntem mai buni. Când începem să excludem mediul înconjurător şi să ne întoarcem
către interior, aşa cum veţi învăţa în weekend, dacă analizaţi şi gândiţi, nu v-aţi schimbat undele
cerebrale. Practic, faceţi ceea ce faceţi cu ochii deschişi, doar că acum îi închideţi, aţi înţeles ? Prin
urmare, dacă continuaţi să exersaţi aceste tehnici, veţi gusta din roadele muncii voastre. Şi îmi face o
deosebită plăcere să vă spun că anul trecut am scris istorie în domeniul ştiinţei, fiindcă am văzut de
multe ori lucruri ieşite din comun. Nu mă aflu aici să vă conving că e posibil, fiindcă deja ştiu că e posibil.
Sunt aici să vă inspir să utilizaţi aceste cunoştinţe în viaţă, fiindcă cea mai dificilă parte în toate astea e...
Cea mai dificilă parte e... ... să ne facem timp pentru asta. Să ne facem timp pentru noi, să începem să ne
schimbăm din interior. Iar cei care reuşesc să facă asta, care se vindecă de boli genetice rare pe care
medicina spune că nu le poate vindeca... Medicina spune: "Las-o baltă." Aceştia trăiesc o viaţă nouă fără
urme de boală în corp, fără marcheri genetici... Ştiţi ce spun ? Am învăţat foarte multe de la această
boală. Asta spun mereu. Dar când traversează râul şi se tem spun cu totul altceva. De ce nu funcţionează
? Ar trebui să aibă efect deja. Când aţi atins acea stare, toate aceste gânduri dispar. 1 Anul acesta am
învăţat ceva cu adevărat uimitor. Am văzut cum, după doi ani de luptă cu nişte afecţiuni grave, câţiva
oameni au reuşit să-şi îmbunătăţească sănătatea. Şi am fost atent la asta, fiindcă aceasta e specializarea
mea. Am scris prima mea carte despre remisiunile spontane, pe ce principii se bazează şi ce spun
neuroştiinţa şi biologia despre asta. Şi după ce am descoperit ce fac oamenii obişnuiţi pentru a se
vindeca, m-am gândit că vom putea reproduce procesul. Cu alte cuvinte, vom putea să-i învăţăm pe
ceilalţi şi să producem aceleaşi efecte. Şi dacă am fi reuşit să producem aceleaşi efecte, am fi creat o
lege, fiindcă tot ceea ce se repetă în ştiinţă devine lege. Deci aceste cinci persoane a căror evoluţie am
urmărit-o în ultimii doi ani, au început brusc să simtă schimbări semnificative în corpurile lor. Era ca şi
când boala nu existase niciodată pentru ei. Valorile analizelor la sânge şi analizelor de urină erau
normale. Au fost declaraţi vindecaţi. Aşadar, am început să discut cu ei în acest moment minunat. I-am
rugat să-şi scrie poveştile. Fiecare din ei ajunsese într-un punct când s-au autodepăşit atât de mult, încât
erau foarte fericiţi cu cine sunt în acel moment. Nu le păsa absolut deloc că sunt bolnavi. Şi ghici ce ?
Acesta a fost momentul când s-a produs vindecarea. Când te simţi complet... ... şi legat la o viziune sau la
un viitor, atunci apar aceste evenimente. Toate persoanele aveau acest lucru în comun. Când încercăm
să creăm din polaritate, când încercăm să creăm din dualitate şi când încercăm să creăm din strădanie,
speranţă, rugăciune şi dorinţă, atingem o nouă stare de spirit care produce ceva miraculos. Pentru a
putea emula divinitatea, pentru a fi creator, trebuie să fii divin. Trebuie să evoluezi. Trebuie să fii
invincibil. Trebuie să nu cunoşti limite. Şi când găsim acest sentiment, transmitem noi mesaje genelor. 1
De fiecare dată când producem un gând, producem şi un hormon. Şi dacă producem un gând bun, un
gând nelimitat, un gând fericit, activăm un set de circuite din creier care funcţionează cu o anumită
secvenţă, un anumit tipar sau o combinaţie care, la nivelul minţii, produce o substanţă chimică pentru a
începe să vă simţiţi exact aşa cum gândiţi. Măreţ, fără limite sau bucuros. Dacă simţiţi un gând negativ,
nefericit sau vinovat, activaţi un alt set de circuite în creier. Această secvenţă sau combinaţie diferită
creează un nivel mental diferit care transmite creierului să producă o substanţă identică cu gândul pe
care l-aţi avut, pentru a vă simţi exact aşa cum gândiţi. Pesimist, nefericit sau vinovat. Când începeţi să vă
simţiţi precum gândiţi, fiindcă creierul monitorizează constant corpul, începeţi să gândiţi precum vă
simţiţi. Prin urmare, produceţi mai multe substanţe ca să simţiţi precum gândiţi, apoi gândiţi precum
simţiţi şi simţiţi precum gândiţi, apoi gândiţi precum simţiţi... Şi din nou, simţiţi precum gândiţi şi faceţi
asta ani de-a rândul. Iar ciclul gândirii şi simţirii de-a lungul timpului creează ceea ce eu numesc o stare
de spirit. Starea de spirit înseamnă când mintea şi corpul lucrează împreună, când gândurile şi
sentimentele sunt aliniate unui destin. Gândurile sunt limbajul creierului, iar sentimentele sunt limbajul
corpului. Iar modul în care gândim şi simţim creează o stare de spirit. Mă urmăriţi ? Atunci, sunteţi de
acord că dacă ne-am gândi la nesiguranţă, în câteva secunde, am începe să ne simţim nesiguri ? Da ? Şi
când începem să ne simţim nesiguri, gândurile despre nesiguranţă se multiplică, nu ? Iar asta ne face să
ne simţim şi mai nesiguri şi să ne gândim mai mult la nesiguranţă şi să ne simţim şi mai nesiguri. Apoi,
după o perioadă de timp, veţi spune: "Sunt nesigur." Şi în momentul când spuneţi că sunteţi aşa, daţi un
ordin minţii şi corpului să urmeze un anumit destin. Redundanţa acestui ciclu de gânduri şi sentimente
de-a lungul timpului determină corpul şi conştientul să memoreze acea stare. Iar când corpul şi mintea
memorează o stare, aceasta devine obicei. Obiceiul ia naştere când corpul devine mintea. Până la vârsta
de 35 de ani, 95% din ceea ce eşti e un set de comportamente, reacţii emoţionale, valori, preconcepţii şi
atitudini memorate care funcţionează ca un program pe calculator. Fără să îţi dai seama, devii mintea
acelei stări. M-aţi înţeles până aici ? Deci 95%. Acum, e momentul schimbării. Vom folosi 5% din mintea
conştientă pentru a gândi pozitiv, în timp ce voi aţi fost programaţi conform unui ciclu negativ de 35 de
ani. Apoi, vă creaţi bărcuţa visurilor voastre, cu o coafură frumoasă, un SUV, manichiură, o casă mare în
spate şi un copil zâmbind pe bancheta din spate. Dar veţi simţi că nu meritaţi. Mintea şi corpul se află în
opoziţie. Trebuie să recalibrăm corpul pentru o nouă minte. Şi aici intervine măreţia. Dacă veţi continua
să gândiţi şi să simţiţi aceleaşi lucruri, ca un program, corpul va învăţa să facă asta mai bine decât
conştientul. Iar când corpul devine mintea, sunteţi prinşi în obiceiuri. Iar obiceiurile sunt un set automat,
inconştient de gânduri, comportamente şi sentimente dobândite prin repetarea frecventă. Nu vă mai
amintiţi PIN-ul în mod conştient, fiindcă aţi băut trei pahare de vin, dar când vedeţi tastatura
bancomatului, nu vă mai amintiţi numerele, dar degetele apasă combinaţia corectă. De ce ? Aţi făcut
asta de atât de multe ori, încât corpul a memorat mişcările. Şi din asta e alcătuită personalitatea noastră.
Cum am ajuns aici ? Sentimentele şi emoţiile sunt rezultatul experienţelor din trecut. Şi ne amintim
experienţele mai bine, fiindcă ne amintim ce am simţit. Când trecem printr-o experienţă, tot ceea ce
vedem, mirosim, gustăm şi auzim, toate cele cinci simţuri te ancorează în mediul înconjurător. Şi fiindcă
trăim acea experienţă, toate informaţiile sunt asimilate cu aviditate de creier prin intermediul celor cinci
simţuri. Când informaţiile ajung la creier, jungla de neuroni începe să se organizeze în reţele. Când
neuronii se organizează, creierul produce o substanţă chimică, un sentiment sau o emoţie. Mă urmăriţi ?
Fiindcă sentimentele nu se uită atât de uşor... Sunt acele amintiri pe termen lung: primul sărut. Vă
amintiţi absolvirea liceului. Vă amintiţi o promovare, ziua nunţii, cererea în căsătorie, naşterea copiilor.
Vă amintiţi vacanţele şi când aţi prins acel peşte pe coastele Mexicului şi l-aţi mâncat cu prietenii. Vă
amintiţi că aţi băut un vin bun, aţi simţit briza, aţi văzut apusul. Dar nu vă amintiţi ce aţi mâncat la cină cu
o seară în urmă, nu ? Fiindcă rutina adoarme creierul. Mulţi americani ştiu exact ce făceau pe 9
septembrie. Vă pot spune cu cine erau, cât era ceasul şi ce făceau, fiindcă tot ce au auzit şi au văzut le-a
schimbat alcătuirea internă. În momentul când simţiţi ceva diferit în interior, vă treziţi şi sunteţi atenţi la
stimulii externi. Iar acest eveniment se numeşte "amintire". Dacă sentimentele şi emoţiile sunt
consecinţe ale experienţelor trecute, iar noi simţim acelaşi lucru zilnic, ce înseamnă asta ? Că nu se
întâmplă nimic nou în viaţa noastră, da ? Dacă sentimentele şi emoţiile sunt consecinţe ale experienţelor
trecute şi nu putem gândi mai departe de sentimentele noastre, înseamnă că ne lăsăm ghidaţi de
sentimente. Gândim în viitor sau gândim în trecut ? Dacă îmi spuneţi că gândurile au legătură cu destinul
vostru, atunci, atâta vreme cât gândiţi echivalent cu ceea ce simţiţi şi gândiţi în trecut, creaţi în
continuare... Trecutul. Realitatea conform modelului cuantic lucrează pentru voi. Corpul e echivalentul
inconştientului şi nu vede diferenţa dintre o experienţă reală care creează o emoţie şi o emoţie care e
fabricată doar cu ajutorul gândurilor. Pentru corp, cele două sunt echivalente. Dacă gândiţi şi simţiţi într-
un cerc vicios timp de ani de zile, corpul, ca subconştient, crede că trăieşte acea experienţă din trecut 24
de ore pe zi, şapte zile pe săptămână şi 365 de zile pe an. Corpul crede că trăieşte în trecut şi dacă putem
condiţiona corpul să fie creatorul acelei emoţii, atunci, creierul se află în trecut. Şi nu putem crea un nou
viitor cât timp corpul trăieşte în trecut. 1 Când avem o reacţie faţă de ceva sau cineva din viaţa noastră,
schimbarea chimică creată în corp se numeşte "perioadă refractară" în domeniul ştiinţelor. Adică, avem
o reacţie faţă de cineva sau ceva şi, dintr-o dată, ne simţim diferit din punct de vedere chimic. Şi nu ştim
cum să controlăm reacţia emoţională la acel eveniment şi aceste emoţii durează câteva ore sau zile. Ştiţi
cum numim această stare ? O numim dispoziţie. "Ce ai păţit ?" "Credeam că nu mă mai întrebi !" "Am o
dispoziţie proastă." "Serios ? Ce s-a întâmplat ?" "Uite ce mi s-a întâmplat acum cinci zile." "Am o reacţie
emoţională întârziată." Dacă aveţi aceeaşi perioadă refractară timp de câteva săptămâni sau luni, se
creează un temperament. "Ce a păţit ?" "Nu ştiu." "Are un temperament foarte ostil." "De ce eşti atât de
supărat ?" "Uite ce mi s-a întâmplat acum zece luni" "şi trăiesc cu o lungă reacţie emoţională." "Am
memorat sentimentul." Şi dacă menţinem acea perioadă refractară timp de câţiva ani de-a rândul,
devine o trăsătură de caracter. Iar oamenii îşi poartă sentimentele strat peste strat. Şi cred că ăştia sunt
ei. Dar ei nu sunt aşa. Sunteţi de acord cu mine că, pentru a vă schimba personalitatea, trebuie să priviţi
sentimentele pe care le-aţi memorat şi au devenit parte din identitatea voastră ? Da. M-aţi auzit spunând
să reveniţi la eveniment şi să-l analizaţi ? N-are nicio legătură cu evenimentul. Când vă eliberaţi de aceste
sentimente, începeţi să eliberaţi energia. Corpul nu mai este sclavul trecutului. Mă urmăriţi ? Sunteţi o
soţie minunată, aveţi o viaţă minunată, trăiţi un adevărat vis. Dintr-o dată, soţul vine acasă şi te anunţă
că se mută la Buenos Aires cu cele două secretare ale lui. Iar tu creşti copiii şi îţi plănuiseşi tot visul
acesta. Te simţi supărată, frustrată, geloasă, invidioasă, şi supărată şi tot felul de sentimente puternice.
Nu ştii asta, dar de fiecare dată când te gândeşti la această întâmplare, produci aceleaşi substanţe
chimice în creier şi în corp ca atunci când a avut loc sus-numita întâmplare. Deci corpul retrăieşte
evenimentul de 50-100 de ori pe zi. Astfel, ne condiţionăm corpul să devină oglinda trecutului. Apoi, o
suni pe mama şi-i spui, apoi, spui întregii familii, şi continui să vorbeşti despre asta şi să secreţi aceleaşi
substanţe chimice şi să creezi reţele neuronale care se gândesc la asta şi devine o dispoziţie. Şi devine un
temperament. Acesta se perpetuează ani de-a rândul şi devine parte a personalităţii tale. Devii o
persoană ursuză şi supărată. Cineva te abordează după 20 de ani şi te întreabă de ce eşti supărată. Iar tu
îi spui că eşti aşa, fiindcă ţi s-a întâmplat ceva acum 20 de ani. Din punct de vedere biologic, asta
înseamnă că nu te-ai schimbat deloc în ultimii 20 de ani. Întâmplarea asta m-a dezechilibrat. Şi
sentimentul ăsta mă defineşte din cauza unei experienţe din trecut. Nu m-am schimbat de 20 de ani. Mă
înţelegeţi ? O altă femeie trăieşte viaţa ideală şi soţul ei vine acasă şi-i spune că se mută în Barcelona cu
cele două secretare şi cu IT-istul. Această femeie e încercată de aceleaşi sentimente. E supărată,
frustrată, geloasă, invidioasă, ursuză, e nesuferită, îi judecă pe ceilalţi, e tristă. Şi se simte aşa o perioadă.
Dintr-o dată... Analizează ceea ce simte şi spune... "Dacă trăiesc astfel înseamnă că nu mă iubesc deloc."
Brusc, deschide cartea iubirii necondiţionate, o citeşte şi cumpără şi CD-urile suplimentare. Le ascultă.
Merge la "biserica Uniunii", îl ascultă pe părintele Steve, şi asimilează toate informaţiile în creier. Acum,
cântăreşte vechile valori... ... şi le compară cu noi concepte. Şi aşa începe noaptea neagră a sufletului.
Apoi, realizează că toate răspunsurile vin din interiorul ei. Şi după săptămâni în care a asimilat noile
informaţii şi a bătut la uşa posibilităţilor, reuşeşte să interiorizeze totul. Şi realizează... "Doamne, dacă m-
aş fi iubit" "şi dacă mi-aş fi iubit fostul soţ, l-aş fi eliberat pe drumul său." Şi se eliberează. Scurtează
perioada refractară a reacţiilor ei emoţionale. Aceasta e inteligenţa emoţională. Şi îşi vede de viaţă.
Creşte copiii singură. Îi duce la meciuri de baseball, de fotbal, la balet. Lucrează ziua. Merge la şcoală
noaptea. Se trezeşte în fiecare dimineaţă şi îşi duce copiii la şcoală. Trec câţiva ani şi termină o facultate.
La un an după absolvire, găseşte o nouă slujbă. E o slujbă grozavă, lucrează cu oameni grozavi şi, dintr-o
dată, după un an se îndrăgosteşte de un director adjunct de la companie. Şi călătoresc prin lume şi
cumpără o casă în sudul Franţei. Îşi petrece verile în Franţa şi iernile în Austin. Copiii ei se căsătoresc şi îi
fac nepoţi. Termină facultatea. Te întâlneşti cu femeia asta după 20 de ani şi îi spui... "Dar soţul tău te-a
părăsit acum 20 de ani." Ce credeţi că va spune ? E cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. O
amintire fără un sentiment ataşat de ea se numeşte înţelepciune. Şi tocmai asta ne dorim cu toţii. Prin
urmare, dacă trăim zilnic conform aceluiaşi sentiment şi ne-am programat corpul să devină mintea acelui
sentiment, atunci, ne privim viaţa prin lentila trecutului. Şi când începem să ne eliberăm corpul de
lanţurile acelor sentimente şi corpul începe să se adapteze prezentului, simţim o energie liberatoare care
se numeşte bucurie. Atunci începem să vedem un nou peisaj. Vedem posibilităţi pe care nu le-am mai
văzut înainte, fiindcă nu mai privim totul din perspectiva trecutului. 1 1 Deci gândiţi-vă la asta. Dacă
gândiţi şi simţiţi în acelaşi ciclu, conform modelului nostru, dacă sentimentele sunt oglinda trecutului,
atunci, corpul nostru nu are parte de noi experienţe. Din această cauză, nu primeşte un răspuns chimic
din mediul înconjurător. Înţelegeţi ? Aşadar, totul rămâne la fel, nu ? Greşit. Dacă am lua o celulă din
corp, o celulă a pielii, şi am întinde ADN-ul acelei celule, ar avea 1,8 m înălţime. Bine ? Dacă am lua ADN-
ul din corpul nostru şi l-am desfăşura în întregime, ar ajunge până la Soare şi înapoi de 150 de ori. Mă
urmăriţi ? Dacă am lua ADN-ul tuturor celor de pe planetă, şapte miliarde de oameni şi l-am strânge la un
loc, ar încăpea într-un bob de orez. Corpul nostru e un mecanism care produce proteine. Celulele
musculare produc proteine pentru muşchi. Se numesc actină şi miozină. Celulele pielii produc colagen şi
elastină, proteinele pielii. Celulele tiroidei produc proteina tiroidei, tiroxina. Celulele imunitare produc
proteine numite anticorpi. Deci corpul nostru e un mecanism care produce proteine. Pentru a produce
aceste proteine, corpul trebuie să pornească sau să activeze o genă. Când au demarat proiectul
genomului uman, au spus în felul următor: "Să zicem că există 100.000 de proteine în corpul uman."
"Prin urmare, ar trebui să existe 100.000 de gene în fiecare celulă." Ei bine, e nevoie de 40.000 de
proteine cu rol de reglementare pentru a produce 100.000 de proteine, deci asta înseamnă 140.000 de
proteine în corp, prin urmare ar trebui să avem 140.000 de gene. Mă urmăriţi ? Un raport de unu la unu.
Poate că proiectul genomului uman se înşală. Avem doar 23.000 de gene. Avem mai multe proteine
decât gene. Ceea ce înseamnă că fiecare genă individuală poate avea mii de variaţii diferite. Sper că mă
urmăriţi. Prin urmare, avem 23.000 de gene. Suntem 98% cimpanzei. Ne despart 300 de gene de
cimpanzei. Suntem 70% şobolani, unii mai mult decât alţii. Un măr are mai multe gene decât avem noi.
Prin urmare... Dacă un organism înfruntă condiţii nefavorabile în mediul înconjurător, spre exemplu, în
insulele Galápagos... Insula începe să se fragmenteze. Sau Madagascarul se desparte de continent şi
toate organismele trebuie să accepte noile condiţii din mediu. Fiindcă mediul se schimbă, organismele se
comportă diferit şi fac alegeri diferite pentru a se adapta acestor condiţii. Dacă organismele se pot
adapta şi-şi pot schimba comportamentele, ar trebui să fie o nouă experienţă, nu ? Iar această nouă
experienţă va produce noi informaţii la nivel chimic, pe baza mediului, iar acele noi informaţii încep să
activeze o genă. Prin urmare, prin redundanţa aceluiaşi semnal din acele experienţe în mediul
înconjurător, batem în repetate rânduri la poarta genelor şi, brusc, o genă se trezeşte şi produce o nouă
proteină. Dacă, brusc, temperatura scade, organismul, care e expus la acest frig, dezvoltă o blană mai
groasă. Blana e o proteină. Dacă organismul e hăituit de prădători, se dezvoltă picioarele lungi. Dacă
vorbim de altitudine, hemoglobina leagă oxigenul mai bine. E o proteină. Dacă vorbim de curenţi, o
înotătoare caudală mai puternică. E o proteină. Prin urmare, pe măsură ce organismul se adaptează
experienţei, începe să producă un răspuns chimic diferit prin experienţa care activează gena. Prin
urmare, dacă sentimentele noastre sunt produsul experienţelor din trecut şi gândim şi simţim în acelaşi
ciclu, aceleaşi gene se activează mereu, iar altele sunt dezactivate şi ne îndreptăm spre destinul nostru
genetic. Încă mă urmăriţi ? M-aţi înţeles ? Iată care e întrebarea mea. Şi dacă nu se întâmplă nimic nou în
viaţa ta ? Poţi să activezi o genă înainte de experienţă ? Se numeşte epigenetică. Dacă luăm un grup de
diabetici... ... şi îi punem să se uite la un serial de comedie o oră şi le măsurăm glicemia înainte şi după ce
au mâncat şi se uită la un serial de comedie, în acea oră, activează 23 de gene noi care încep să
reglementeze nivelul glicemiei. Activează gene noi şi dezactivează gene vechi doar fiindcă-şi schimbă
starea internă. Dacă luăm un grup de oameni stresaţi, fiindcă sunt directori şi îi învăţăm să se relaxeze
timp de şase săptămâni, să mediteze şi să respire, activează 1.561 de gene noi. Dar dacă zilnic gândiţi şi
simţiţi în acelaşi fel, activaţi aceleaşi gene, iar celelalte rămân dezactivate şi vă îndreptaţi spre destinul
vostru genetic. De fapt, dacă activăm aceeaşi genă cu acelaşi sentiment care produce aceeaşi proteină,
mai devreme sau mai târziu, acea genă va obosi. Va produce proteine mai slabe. Prin urmare,
îmbătrânirea e rezultatul producerii de proteine mai slabe. Ce se întâmplă cu muşchii, articulaţiile şi
oasele noastre când îmbătrânim ? Sunt proteine. Părul, pielea. Prin urmare, dacă activăm gena înaintea
mediului înconjurător, poate că asta ne va schimba starea de sănătate. Înţelegeţi ce vreau să spun ? Când
organizăm sesiunile de meditaţii, şi, apropo, la aceste evenimente şi workshopuri avem sesiuni de
meditaţie de-a lungul întregii zile. Vă veţi schimba convingerile şi percepţiile despre voi înşivă şi despre
viaţă. Transformaţi corpul într-o nouă minte. Găsiţi prezentul. Ne aliniem cu posibilităţile din câmpul
cuantic. E un eveniment participativ. Prin urmare, cursanţii încep să înţeleagă că pot activa o genă
înaintea experienţei propriu-zise şi nu mai trebuie să aştepte ca vindecarea lor să aibă loc. Tot ce trebuie
să facă e să atingă acea stare de spirit şi să folosească acel sentiment elevat, adică informaţia care începe
să activeze noi expresii genetice. Expresia proteinelor înseamnă expresia vieţii. Când o persoană îşi
schimbă structura internă, aceasta începe, în doar câteva momente, să activeze noi gene în moduri
diferite. S-a făcut un experiment cu un grup de oameni, un grup de bărbaţi pe care i-au dus la un centru
de recreaţie la nord de universitatea Harvard. Li s-a spus acestor bărbaţi ca, timp de cinci zile, să se
prefacă a fi cu 22 de ani mai tineri. Atât. Le-au măsurat lungimea degetelor, mobilitatea, IQ-ul şi stocarea
amintirilor. Înălţimea şi greutatea. Au măsurat mobilitatea coloanei vertebrale, toate funcţiile fiziologice.
Le-au măsurat paşii. Şi au amenajat centrul de recreaţie în aşa fel încât aveau poze cu Marilyn Monre,
Joe DiMaggio, Mickey Mantle, se auzea muzica marilor formaţii, ale marilor orchestre. S-au prefăcut că
sunt cu 22 de ani mai tineri. La finalul experimentului, cercetătoarea Ellen Langer a spus: "La final, am
reuşit să joc fotbal cu tipii ăştia." "Unii dintre ei renunţaseră la bastoane." Când au măsurat din nou
aceleaşi funcţii pe care le măsuraseră înainte să li se spună să se prefacă a fi mai tineri, aveau degete mai
lungi. Aveau mobilitate mai bună. Erau mai înalţi. Slăbiseră. La testul pentru IQ aveau rezultate mai bune
cu 60%. Simplul fapt că s-au prefăcut că sunt altcineva. Iată care e întrebarea mea. Voi cine vă prefaceţi
că sunteţi ? 1 Toată lumea are trei creiere. Acestea trei ne permit să trecem de la gândire la acţionare la
existenţă. Neocortexul e creierul cu care gândim. Mă ascultaţi folosindu-vă de neocortex. Aici se află
partea conştientă. E ca o nucă la exterior, cu multe pliuri şi şanţuri. Neocortexul ne conectează la mediul
înconjurător şi iubeşte să înveţe noi lucruri. Pe măsură ce învăţăm şi experimentăm, actualizăm circuitele
din creierul cu care gândim. Dacă citim o carte despre cum să mergem pe bicicletă, cum să dansăm salsa,
cum să gătim preparate franţuzeşti, cum să fim mai înţelegători, cum să iertăm, toate aceste informaţii
sunt stocate în creierul cu care gândim. E intelectul. Acesta analizează, e teologul. E filozoful. Dacă luăm
acele cunoştinţe şi le aplicăm, le personalizăm, sau le punem în practică, înseamnă că ne vom schimba
comportamentul într-un anume fel şi vom face ceva diferit. Deci, dacă ne schimbăm acţiunile şi facem
ceva diferit, ar trebui să urmeze o nouă experienţă, sunteţi de acord ? Şi o nouă experienţă ar trebui să
consolideze circuitele din creier pe care le înţelegem la nivel intelectual. Dar atunci se activează al doilea
creier, numit creierul limbic, sau creierul emoţional, care se află sub neocortex şi produce sentimentele
sau emoţiile. Prin urmare... Citiţi o carte... ... despre compasiune scrisă de Dalai Lama. Apoi, citiţi o carte
despre iertare, scrisă de Maica Tereza şi mai citiţi o carte despre inteligenţa emoţională şi mergeţi la curs
şi vă revizuiţi notiţele, apoi, urmaţi un seminar Teleclass şi aflaţi toate aceste informaţii în neocortexul
vostru analitic, intelectual şi filozofic. Dintr-o dată, ne plimbăm prin viaţa noastră şi spunem: "Ştii care e
problema ta ? Trebuie să fii mai înţelegător." "Ai o problemă cu compasiunea. Deschide-ţi inima." "Tu,
cel de acolo. Trebuie să ierţi." "De ce porţi pică ?" Apoi... "Trebuie să-ţi dezvolţi inteligenţa emoţională."
"Scurtează perioada refractară." "Haide, mai cu viaţă !" Şi toţi sunt uluiţi de aceste cunoştinţe pe care le
sprijiniţi. Vă bat la uşă când sunteţi la muncă şi vă cer să le gestionaţi. Vor să ştie ce aţi aflat. Şi totul
merge de minune, nu ? Apoi, vă pregătiţi pentru petrecerea de Crăciun a companiei. Vă rujaţi şi vă
pregătiţi. În fundal, se aude Motown. Dintr-o dată, vă sună cel mai bun prieten. Şi spune... "O ştii pe aia
care te-a trădat, care te-a lăsat la greu ?" "Cea care a vorbit despre tine şi a fost promovată în locul tău ?"
"E la petrecerea de Crăciun." Închizi telefonul. Dintr-o dată, mintea ta se gândeşte la cum o să-i otrăveşti
vinul atunci când nu e atentă. Te gândeşti să te duci la baie şi să încui uşa, să-i scrii numele pe perete
într-unul dintre separeuri. Te gândeşti cum s-o faci de râs în faţa tuturor. Şi brusc... Vă opriţi. Şi vă
gândiţi: "Vai..." "Am citit o carte despre compasiune. La naiba !" "Trebuie să fac ceva." Dintr-o dată, eşti
conştient de gândurile tale inconştiente. Îţi observi comportamentul reprobator. Eşti conştient de
sentimentele toxice. Atunci când începi să le observi nu mai eşti în program. Eşti conştiinţa care observă
programul şi începi să priveşti obiectiv sinele tău subiectiv. Pe măsură ce inhibi acele gânduri,
comportamente sau emoţii, celulele nervoase care nu se mai leagă... Şi începeţi să închideţi circuite din
creier care sunt legate la vechiul sine. Şi pe măsură ce inhibaţi gândurile care creează aceleaşi
sentimente, nu mai activaţi aceeaşi genă în acelaşi fel. Brusc, vă gândiţi... "Ce am învăţat din cărţi, de la
Teleclass," "de la acel seminar ?" "Ce ar face Maica Tereza ?" Dintr-o dată, activaţi alte reţele de neuroni
în creier de la cunoştinţele pe care le-aţi aflat. Şi pe măsură ce formaţi aceste noi circuite, se întâmplă
ceva cât de poate de firesc. Sunteţi activi în ecuaţie şi începeţi să repetaţi ce veţi face la cină. Şi la fel de
firesc, în câteva secunde, creierul vostru va începe să creeze noi secvenţe, noi modele şi noi combinaţii
mentale. Şi ori de câte ori creierul vostru funcţionează diferit, vă schimbaţi mintea. Şi pe măsură ce vă
reamintiţi de persoana care nu mai vreţi să fiţi şi de persoana care vă doriţi să deveniţi, începeţi să
actualizaţi creierul. Începeţi să pregătiţi creierul şi să activaţi circuite pe care le fixaţi pe poziţii ca să le
puteţi folosi când ajungeţi la cină. Mă urmăriţi ? Deci staţi acolo şi vă întrebaţi: "Ce scria în carte ?" "Să
mă oglindesc în ea ?" "Doamne !" "Şi ce altceva ? Să mă ancorez în prezent." Şi începeţi să citiţi lista şi să
vă gândiţi cum veţi face aceste lucruri. Şi în momentul când începeţi să repetaţi în minte, să vă planificaţi
comportamentul, atunci vă convingeţi creierul că experienţa are loc. Când vă concentraţi cu adevărat,
creierul nu cunoaşte diferenţa dintre o experienţă în lumea reală şi o experienţă în lumea imaginară. Şi
pe măsură ce actualizaţi creierul, aveţi circuite pe care le puteţi folosi când ajungeţi la cină. Câţi dintre
voi mă urmăresc ? Prin urmare, ajungeţi la cină şi vă reamintiţi de persoana care nu mai vreţi să fiţi. Vă
reamintiţi de persoana care vreţi să deveniţi. Vă gândiţi la Maica Tereza, la Dalai Lama. Brusc,
comportamentul vostru emulează aceste intenţii. Acţiunile voastre sunt egale cu gândurile. Mintea şi
corpul lucrează împreună. Dintr-o dată, printre inamici, apare şi o nouă experienţă. Şi faceţi ceea ce scrie
în carte şi vă deschideţi inimile, simţiţi compasiune, iubire, libertate. Şi când simţiţi aceste emoţii, vă
învăţaţi corpul să înţeleagă, din punct de vedere chimic, ceea ce minţile voastre au înţeles deja la nivel
intelectual. Cunoaşterea e pentru minte, iar experienţa e pentru corp. În acel moment, sunteţi
întruchiparea cunoaşterii. Cuvântul devine trup şi activaţi noi gene în noi moduri şi cel de-al doilea creier,
creierul limbic, pregăteşte o serie de substanţe ca să începeţi să înţelegeţi ce înseamnă asta, nu doar din
punct de vedere filozofic. Acum, înţelegeţi asta în interiorul vostru. Şi vă învăţaţi corpul ca, la nivel
emoţional, să înţeleagă ceea ce mintea a înţeles deja la nivel intelectual. Procesul nu mai e pur filozofic.
Aveţi inima deschisă şi priviţi prin lentila unei fiinţe diferite, fiindcă mintea şi corpul lucrează împreună.
Dar nu e suficient să faceţi asta o singură dată. Nu vă puteţi ierta inamicul o dată ca apoi să ajungeţi pe
vitraliile unor biserici. Trebuie să puteţi repeta experienţa. Trebuie să puteţi face asta iar şi iar şi iar.
Trebuie să o faceţi de atâtea ori, încât să vă condiţionaţi corpul ca, la nivel neurochimic, să memoreze
compasiunea la fel de bine precum conştientul. Şi când mintea şi corpul lucrează împreună ca acesta din
urmă să devină mintea compasiunii, sau când mintea şi corpul fuzionează, intraţi într-o nouă stare de
spirit. Şi când o atingeţi, activaţi acest al treilea creier, numit cerebelul, locul subconştientului. Aţi pus
aceste cunoştinţe în practică de atâtea ori, încât nu vă mai gândiţi la ele conştient. Sunt inerente, vă
definesc. De fapt, ştiţi cum să faceţi asta, dar aţi uitat cum de ştiţi cum să faceţi asta, fiindcă vorbim de
subconştient. E ceva automat, uşor, e firea noastră. Şi când atingeţi acest nivel al competenţelor, puteţi
spune că aţi memorat o ordine neurochimică internă de la care nicio altă persoană, niciun alt lucru şi
nicio altă experienţă nu ne va face să ne abatem. Iar asta se numeşte măiestrie. 1 Câţi dintre voi cunosc
pe cineva care ştie cum să sufere ? Nu trebuie să fiţi chiar voi. Poate fi vorba despre oricine. Şi îi întrebi:
"Ai citit cartea pe care ţi-am dat-o ?" "Nu." "Ai văzut DVD-ul ?" "Nu." "Mergem în centrul Austinului să
vedem nişte formaţii grozave," "bem ceva, vrei să vii şi tu ?" "Nu." De fapt, ce ne transmit ? Am memorat
această ordine neurochimică pe care nicio persoană, niciun lucru şi nicio experienţă nu o poate schimba.
Folosim aceste trei creiere să memorăm stări de spirit altruiste. Şi câmpul cuantic răspunde doar la cine
suntem. Nu la ceea ce gândim sau simţim, ci la cine suntem. S-a făcut un experiment în care au luat un
grup de oameni care ştiau să se roage foarte bine. Rugăciuni pozitive. Le-au spus că e o deprindere. Le-au
spus acestor oameni: "O să aşezăm trei fiole de ADN în faţa voastră." "Cu puterea conştiinţei voastre,"
"vrem să vizualizaţi cum se desfăşoară ADN-ul." Prin urmare, şi-au tot imaginat desfăşurarea ADN-ului La
finalul experimentului, au verificat ADN-ul şi ce credeţi că s-a întâmplat ? Nimic. Intenţia, vizualizarea
exactă a ceea ce dorim, un proces conştient nu a reuşit să schimbe ADN-ul. Aşadar, le-au spus: "Să
încercăm cu o stare elevată." "Simţiţi bunătate, recunoştinţă, bucurie, deschideţi-vă inimile" "şi eliberaţi
aceste sentimente în câmpul cuantic." Aşadar, au făcut asta în repetate rânduri. Au verificat ADN-ul şi ce
credeţi că s-a întâmplat ? Nimic. Aceste sentimente elevate n-au reuşit să schimbe ADN-ul. Dar când le-
au spus oamenilor: "Vrem să vedem ADN-ul desfăşurându-se" "şi vrem să vă vedem cum mulţumiţi ADN-
ului pentru asta" "înainte să se desfăşoare." Ce credeţi că s-a întâmplat ? 25% din ADN s-a desfăşurat.
Gândurile noastre sunt ca o sarcină electrică în câmpul cuantic. Iar sentimentele pe care le emanăm sunt
ca o sarcină magnetică în câmpul cuantic. Ceea ce gândim şi ceea ce simţim transmite o semnătură
electromagnetică ce influenţează fiecare atom din viaţa noastră. Gândul transmite semnalul şi
sentimentul atrage evenimentul. Prin urmare, vă întreb, ce transmiteţi în fiecare zi ? Dacă trăiţi într-o
stare de disperare sau suferinţă... ... şi transmiteţi asta în câmp în fiecare zi, spuneţi: "Creatorul
conştiinţei divine, iată-mă aici suferind," "şi transmit această suferinţă în câmpul cuantic." "Mai adu-mi
un motiv de suferinţă, dar adu-mi-l când mă aştept mai puţin." "Asta mă surprinde, mă asigură că vine de
la tine" "ca să mai pot suferi puţin." Nu suntem pedepsiţi pentru păcatele noastre. Suntem pedepsiţi de
păcatele noastre. Şi ce-ar fi dacă ne-am trezi dimineaţa şi, în loc să ne trezim şi să facem acelaşi lucru la
aceeaşi oră şi să întâlnim aceiaşi oameni, ce-ar fi dacă am elimina mediul înconjurător ? Ce-ar fi dacă am
uita de corpul nostru, fiindcă schimbarea înseamnă să ne depăşim corpul. Dacă acesta a devenit mintea,
trebuie s-o recâştigăm. Şi dacă aţi spune... "Nu vreau să trăiesc o viaţă previzibilă." Şi spuneţi în schimb:
"Care e cea mai bună variantă a mea pe care o pot arăta azi ?" "Vreau să trăiesc această zi de parcă ar fi
o eternitate." Şi aţi spune: "Să-mi reamintesc de gândurile" "care sunt legate de vechiul sine." "Vreau să
devin conştient de gândurile inconştiente," "încât să nu mai treacă dincolo de conştiinţa mea niciodată."
Şi dacă aţi spune: "Să-mi observ comportamentul." Exact ca atunci când vă urmăriţi dând un discurs
public sau lovind o minge de golf sau de tenis, dacă vă puteţi autoobserva, vă veţi autocorecta, nu ? Şi
dacă aţi spune: "Ia să văd cum mă comport." La fel ca Gandalf pe pod, veţi spune: "Azi nu vei trece." "Nu
vei mai trece niciodată." Şi aţi lua această decizie cu o intenţie atât de fermă, încât amplitudinea deciziei
e încărcată cu o energie mai puternică decât programele din creierele voastre şi de viciile emoţionale din
corpurile voastre şi corpul începe să răspundă unei noi minţi ? Şi dacă aţi spune: "Aceste sentimente mă
ancorează în trecut." "Azi nu mai cedez în faţa unui numitor mai mic." Şi ştiţi exact că nu mai vreţi să fiţi
acea persoană. Aprindeţi un chibrit într-un loc întunecat. Apoi, spuneţi... Cum aş putea atinge măreţia azi
? Cum să iubesc ? Cum să fiu prezent ? Pot să-mi deschid inima ? Cum să mă comport ? Şi începeţi să
gândiţi în moduri noi şi neobişnuite. Şi dacă, din întâmplare, sunteţi atât de prinşi de această viziune
internă, încât gândul devine experienţa din minţile voastre şi corpurile voastre încep să producă emoţii
înaintea evenimentului, înseamnă că atingeţi o nouă stare de spirit. Fiindcă ceea ce gândim şi simţim
creează o nouă stare de spirit. Iar acum transmitem o nouă semnătură electromagnetică în câmpul
cuantic. Şi dacă aţi spune: "Nu mă ridic din meditaţie" "până nu devin această persoană." Vorbim despre
atingea măreţiei. Iar corpul se opune şi se agită ca un armăsar greu de strunit. E nerăbdător, e frustrat.
De ce ? Fiindcă l-am învăţat să fie aşa. Vrea să se ridice, să deschidă ochii şi să facă lucruri pentru a
reafirma identitatea emoţiei de care e dependent. Iar voi îi spuneţi: "Şezi." "Şezi." Ca un dresor. Corpul e
animalul. E servitorul minţii. Iar când corpul ia frâiele minţii, servitorul devine stăpân. Majoritatea
oamenilor cred că iau decizii cu conştientul. Iau decizii cu corpul care a devenit minte. Prin urmare... O
persoană lucrează la transformare, iar corpul vrea o doză de substanţe chimice. Trimite semnale
măduvei spinării, iar acestea ajung la creier şi îl stimulează. Termostatul din creier care măsoară
cantitatea de substanţe chimice care produc suferinţa, vina sau ruşinea. Brusc, nu mai gândim aşa, dar
corpul vrea să se simtă aşa. Şi-a modificat receptorii să spună: "Hei, eu fac asta de 20 de ani. Credeai că
tu faci asta ?" "Eu fac asta pentru tine. Vrei să renunţi tocmai acum ?" Şi, dintr-o dată, trimite semnale
înapoi creierului. Începem să auzim voci în minte. "Semeni cu mama ta, nu te vei schimba niciodată."
"Las-o baltă şi fă asta mâine." Iar tu stai acolo şi vorbeşti cu corpul şi spui: "Asta e tot ? Atâta ştii să faci ?"
"Serios ? Haide !" Îi spui: "Haide ! Nu ne ridicăm până când nu te simţi bucuros" "sau până nu te simţi
recunoscător." Prin asta, condiţionăm corpul să răspundă în faţa unei minţi noi. Şi de fiecare dată când
vrea să se întoarcă în trecut fiindcă se simte sensibil şi frustrat, sau anticipează viitorul, în readucem în
prezent. De fiecare dată când facem asta, condiţionăm corpul să răspundă în faţa unei minţi noi şi
transformăm energia dintr-o particulă într-un val. Şi dacă ne-am ridica din meditaţie emiţând o nouă
semnătură electromagnetică ? Iar treaba voastră, apropo, e să menţineţi acea stare de spirit pe durata
întregii zile. Nu puteţi să meditaţi, să fiţi spiritual, să vă simţiţi grozav, apoi să urcaţi pe autostradă şi să
tăiaţi faţa celorlalţi. E ca şi când aţi mânca un mic-dejun organic şi sănătos, după care vă petreceţi tot
restul zilei mâncând nesănătos. Datoria voastră e să menţineţi acea stare modificată, independent de
condiţiile din mediul înconjurător, independent de obiceiurile sau viciile corpului şi independent de timp.
Şi dacă puteţi... ... pregătiţi-vă... ... fiindcă se va întâmpla ceva neobişnuit în viaţa voastră. Asta e legea. 1
Cum construim iubirea de sine ? În prezent, mulţi oameni confundă iubirea de sine cu plăcerea. N-au
nicio legătură. Nu contează manichiura, o maşină nouă, un masaj. N-am nimic împotriva acestor lucruri,
dar iubirea de sine înseamnă să stai locului, iar corpul tău să-ţi spună că nu poţi face asta. Şi totuşi, tu stai
acolo şi încerci să-l convingi contrariul. Mai devreme sau mai târziu, dezarmează în faţa minţii. Vă pot
spune din experienţă că am stat ore în şir cu corpul meu şi în momentul în care l-am eliberat de trecut şi
am simţit că mi-am eliberat energia, am auzit o voce în mintea mea, care e la fel de fiecare dată. A
meritat. Fiindcă momentul în care corpul e liber de sclavie, e momentul când priviţi realitatea dintr-o
perspectivă diferită. Vă ridicaţi, v-aţi autodepăşit şi v-aţi eliberat corpul de lanţurile trecutului. Aţi creat
un viitor, sunteţi deja acel viitor. Fiica mea spune întotdeauna: "Îmi trăiesc viaţa de parcă am primit
răspunsul la toate rugăciunile." Deci cum v-aţi trăi viaţa dacă aţi primi răspunsul la toate rugăciunile
voastre ? Dar asta înseamnă că trebuie să vă treziţi de parcă rugăciunea voastră a primit răspuns.
Oamenii fac asta peste tot în lume şi creează tot felul de lucruri frumoase în viaţă. Fac lucruri ieşite din
comun, care, apropo, sunt dreptul nostru. Şi... ... niciun lucru material nu ne va aduce adevărata fericire.
Scopul nostru în viaţă e să începem să privim toate aceste sentimente care ne ancorează în trecut şi să
analizăm obiceiurile care ne fac să ne definim în acelaşi fel şi să eliminăm aceste învelişuri care ne
protejează de fluxul divin. Pe măsură ce dăm deoparte fiecare înveliş, fiecare limitate, fiecare mască,
acea inteligenţă dătătoare de viaţă începe să ne cuprindă. Începe să ne învăluie, iar natura ei devine
natura noastră. Mintea ei devine mintea noastră. Voinţa ei devine voinţa noastră. Conştiinţa ei devine
conştiinţa noastră. Iubirea ei devine iubirea noastră. Devenim aidoma ei. Începem să oferim. Ea ne oferă.
Când ni se întâmplă asta, brusc, începem să simţim o nouă bucurie care vine din interiorul nostru. Nu mai
suntem seduşi de condiţiile din exteriorul nostru şi n-am judeca niciodată semenii noştri ca să nu
pierdem acest sentiment. Înţelegeţi ? Toţi cei din camera aceasta, fiecare din voi, a realizat ceva minunat
în viaţă. Sunteţi de acord ? Vorbesc cu partea din voi care e conştientă de acest lucru. Toţi aţi făcut ceva
în viaţă de care sunteţi mândri, pentru care vă iubiţi. Nu există şcoli de înţelepciune antică ce ne aşteaptă
în vârful munţilor Himalaya, unde vom fi iniţiaţi. Viaţa e iniţierea noastră. Provocările şi dificultăţile vieţii
constau în străduinţa voastră de a răspunde acestor provocări la un nou nivel mental. Şi eu reacţionez la
diverse lucruri din viaţa mea. Întrebarea e, cât timp durează această reacţie ? 1 Cum să devenim ieşiţi din
comun ? Sunteţi de acord că trebuie să facem lucruri ieşite din comun, nu ? Când toţi se tem... E
momentul să fim curajoşi. Când toţi simt lipsuri, e momentul să oferim. Când toţi judecă, e momentul să
arătăm compasiune. Când toţi sunt isterici şi îşi pun mâinile în cap, trebuie să fiţi calmi, prezenţi şi aveţi
deja soluţia. Şi dacă veţi face lucruri ieşite din comun, mai devreme sau mai târziu, veţi deveni ieşit din
comun, nu ? Există un concept în biologie care-mi place enorm. Se numeşte emergenţă. Aţi văzut acei
peşti care fac toţi acelaşi lucru în acelaşi timp ? Sau păsările care fac asta. Chiar şi neuronii fac asta. Dacă
studiaţi acest fenomen în biologie, realizaţi ceva uimitor. Când priviţi grupurile, credeţi că există un lider,
nu ? Credeţi că urmează pe cineva. De fapt, nu există un lider. Nu e o ierarhie clasică. E un fenomen
invers. Ştiţi ce înseamnă asta ? Toţi conduc. Toţi fac asta în acelaşi timp. Sunt conectaţi la o comunitate şi
fac acelaşi lucru în acelaşi timp. Unde-s mulţi, puterea creşte şi devin o unitate. Există un stigmat
inconştient pe care toţi oamenii deosebiţi îl primesc la un moment dat. Dacă sunteţi prea pasionaţi de
ceva, veţi fi stigmatizaţi. Martin Luther King a fost stigmatizat. Gandhi a fost stigmatizat. Ioana d'Arc a
fost stigmatizată. Abraham Lincoln. Sau John Lennon. Toţi indivizii primesc acest stigmat. Aşadar,
inconştient, majoritatea dintre noi ne spunem... Nu vreau să ies în evidenţă prea tare. Dar dacă toţi ar
conduce ? Nu-i poţi elimina pe toţi, nu ? Deci noua conştiinţă care apare... Această nouă conştiinţă e
despre cum punem lucrurile în practică în toate aspectele vieţii voastre. Nu puteţi milita pentru pace în
lume, dar vă certaţi cu colegul la muncă. Rezolvaţi asta mai întâi. Nu-mi puteţi spune că doriţi bogăţie,
dar simţiţi lipsa. Nu puteţi simţi lipsa. O persoană bogată nu simte lipsuri. Simt bogăţia. Aurul atrage aur.
Plumbul nu atrage aur. Prin urmare, trebuie să punem în practică tot ceea ce dorim să vedem în lume. Şi
dacă tu îţi depăşeşti teama şi anxietatea şi eu îmi depăşesc teama şi anxietatea. Eu mă îngrijesc de mine,
iar tu te îngrijeşti de tine, suntem mult mai dispuşi să oferim şi să ajutăm şi începem să formăm legături
mult mai strânse. Vă pot spune că am călătorit în jurul lumii în ultimii 14-15 ani şi am văzut transformări
de foarte multe ori. Şi vreau să vă spun că arată la fel pe chipurile oamenilor. Nu contează dacă sunteţi
din Japonia sau China. Nu contează dacă sunteţi din Africa de Sud sau Canada. Arată la fel. Există o
eliberare a energiei, iar acea eliberare e ceea ce numim starea de spirit naturală. Aceasta e adevărata
noastră faţă. Deci pe măsură ce începem să îndepărtăm învelişurile şi să deblocăm fluxul divin din
interiorul nostru, semănăm tot mai mult cu acesta. Oferim mai mult. Ne pasă mai mult. Ajutăm mai mult.
Vrem să schimbăm vieţile oamenilor. Ţinem cont de întreg atunci când facem alegeri. E minunat că ne-
am născut în această perioadă. E minunată, fiindcă toate modelele se prăbuşesc. Modelul politic,
modelul economic, modelul medical, modelul religios, modelul educaţional, mediul. Totul se prăbuşeşte,
fiindcă nu mai există acea viziune paternalistă. Informaţiile sunt disponibile. Şi din cauza asta, ignoranţa e
o alegere. Aşadar, dacă înţelegem acest lucru reuşim să privim dincolo de iluzii şi de perdeaua care-i
separă pe oameni şi îi face temători, competitivi şi ostili, fiindcă e un mod grozav de a-i controla. Dar
când tu şi cu mine renunţăm la acel lucru pe care l-am folosit toată viaţa să obţinem ce vrem şi permitem
unei forţe măreţe să preia controlul, trebuie să permitem şi altor oameni să facă asta. Deci e un moment
minunat în istorie, fiindcă oamenii obişnuiţi fac lucruri neobişnuite. 1 Eram în München cu asistenta mea,
Paula. Din München, am mers în Amsterdam. Am organizat câteva evenimente acolo, apoi, am pornit-o
spre Barcelona. Când am fost în Spania, anul trecut, spaniolii treceau printr-o criză. Păstrau aceste
informaţii, fiindcă trebuiau să gândească diferit ca să se adapteze la provocările din vieţile lor. Mi-au
cerut să mă întorc pentru un workshop pentru avansaţi, ca o continuare a celui pe care l-am organizat în
primăvară. Acest eveniment începuse şi am văzut o femeie în sală. Am recunoscut-o, fiindcă o văzusem şi
la New York. Zburase din New York pentru acest eveniment şi voia să viziteze Spania. Când mă
pregăteam să plec, s-a apropiat şi mi-a spus: "M-am vindecat de cancer, fiindcă m-am regăsit pe sine." I-
am spus să-i scrie Paulei povestea, iar eu o s-o citesc. Îmi plac aceste poveşti, fiindcă sunt feedback, mă
stimulează să continui. Am citit povestea şi mi-au dat lacrimile şi i-am cerut să ia cuvântul în Spania. S-a
ridicat şi a spus: "Sunt o femeie din Olanda. Sunt olandeză." "Aveam o viaţă minunată şi soţul meu mi-a
spus că vine imediat." "Se ducea la magazin." "A plecat" "şi a urcat în vârful unei clădiri foarte înalte din
Amsterdam" "şi a sărit de pe acoperiş." "S-a sinucis." Tragedia a distrus-o. Era atât de şocată, încât a
rămas marcată emoţional. Nu putea gândi dincolo de ceea ce simţea şi era disperată şi foarte supărată
pe el. Fiindcă nu văzuse niciun semn, pur şi simplu s-a aruncat. A fost ca un mare deget mijlociu. Pot
spune asta în biserică ? Mama n-ar fi de acord. Aşadar, a rămas să-şi crească copiii singură, înţelegeţi ce a
urmat. Şi tragedia a marcat-o atât de mult, încât, după foarte puţin timp, a transmis mesaje greşite unor
gene greşite. Şi vom vorbi şi despre hormonii stresului şi ce fac, pe termen lung, în corp. Furia, ostilitatea,
frustrarea, au fost exact elixirele chimice care au ajuns la gene. Brusc, n-a mai putut să se ridice din pat.
Avea dureri în tot corpul. A fost ţintuită la pat luni întregi, nu se putea ridica. Doctorii nu ştiau ce
diagnostic să-i pună, în afară de nevrită. Nu putea merge, nu putea face nimic. Şi-a pierdut slujba. Era
psihoterapeut. Şi-a pierdut slujba. Nu putea face nimic. Nu putea trăi. Mama ei abia se descurca cu banii
şi trebuia să aibă grijă de nepoţi, fiindcă ea nu se putea da jos din pat. Deci viaţa ei se degrada rapid.
Aşadar, începe... Citeşte cartea şi începe să mediteze. După o scurtă vreme, reuşeşte să se mişte mai
mult. Dar mai apare o problemă. Brusc, începe să aibă nişte leziuni uriaşe în gură. Dureri mari. De fapt, în
toate mucoasele corpului. Nu doar în gură, dar şi în vagin, în anus, în celulele scuamoase, toate celulele
epiteliale ale corpului. Avea dureri teribile, fiindcă acele ţesuturi sunt sensibile. Şi ghiciţi ce urmează ?
Încă e supărată pe soţul ei. Încă se victimizează în urma tragediei. Se îmbolnăveşte de cancer esofagian.
Acum... E conştientă că trebuie să facă anumite schimbări. Îşi spune povestea în Barcelona. S-a aşezat la
o masă şi a început să scrie fiecare gând pe care-l gândeşte când se simte furioasă. Începe să devină
conştientă de gândurile ei subconştiente. Apoi, citeşte vaietele şi învinuirile, furia, tristeţea, acţiunile şi
sentimentele ei. Şi devine conştientă de aceste stări ale minţii şi corpului. În fiecare zi, observă vechiul
sine şi dezarmează în faţa unei minţi superioare. Şi a luat o decizie. Nu se va ridica din meditaţia zilnică
până când nu iubeşte viaţa. Vreau să analizăm această întâmplare. Are motive pentru care să iubească
viaţa ? Pentru cei ce nu sunt materialişti, are. Dar, pentru materialişti, a rămas fără soţ, fără bani, e
bolnavă, nu are prieteni, parcă ar fi un cântec country. În fiecare zi, alege să-şi facă meditaţia şi să
transceandă spre o nouă stare de spirit. Şi va combina o intenţie clară a ceea ce-şi doreşte să fie când
deschide ochii zilnic, cu o emoţie elevată. Va transmite un semnal genei înainte de experienţă. Zilnic. Ea
îşi spunea în fiecare zi că nu se poate ridica până nu iubeşte viaţa. Traversează râul, da ? A decis să nu
spună nimănui din viaţa ei că are cancer, cu excepţia mamei ei. N-a vorbit despre asta. Nu şi-a creat
identitatea în jurul bolii. A traversat râul schimbării în fiecare zi. Timp de un an, mi-a spus că n-a ratat
nicio zi. Era cel mai important lucru din viaţa ei. Brusc, după a 11-a lună, ce credeţi că se întâmplă ?
Durerile din gură încep să dispară. De ce ? Fiindcă atunci când trăim în "modul urgenţă", furia, ostilitatea
şi tristeţea mobilizează energia din mediul înconjurător. Nu există energie în mediul intern şi, desigur,
asta compromite sistemul imunitar. Acum, îşi reface corpul. Transmite semnale către noi gene în fiecare
zi. Brusc, durerile nu mai au loc în acea personalitate. Aparţin vechii personalităţi. Într-o perioadă scurtă
de timp, începe să observe că se simte mult mai bine. Merge la doctor un an mai târziu şi nu există nici
urmă de cancer în corpul ei, nimic. Nişte ţesuturi vindecate în esofag, dar nicio leziune, fără cancer. Îşi
face un nou iubit. De fapt, noul soţ, Paula ? Un nou soţ. O viaţă nouă. Practic, a renunţat la trecut. A
renăscut în aceeaşi viaţă. Cum e posibil ? Procesul schimbării înseamnă uitare şi reînvăţare. Trebuie să
depăşim obiceiurile vechiului sine şi să reinventăm noul sine. Trebuie să cultivăm noi sinapse şi să
dezvoltăm noi conexiuni. Trebuie să uităm anumite sentimente care sunt păstrate în corp. Apoi, să
recalibrăm corpul conform unei noi minţi şi unei noi emoţii. Nu mai transmitem semnale aceloraşi gene
în aceleaşi feluri şi începem să transmitem noi semnale, către noi gene. Trebuie să ştergem programul şi
să reprogramăm, să ne pierdem mintea şi să creăm o alta. Putem spune să mutăm energia din trecut
către viitor. Câţi dintre voi mă urmăresc ? Când şi-a terminat povestea, o mulţime de oameni plângeau în
public. Ea nu spunea povestea doar ca să arate lumii ce a făcut. Spunea povestea, fiindcă îşi iubea viaţa
din nou. Normal că-şi iubea viaţa, fiindcă nu se ridica din meditaţie decât dacă îşi iubea viaţa. Acum, îşi
iubeşte viaţa. Nu mai e doar un concept filozofic pentru ea, ci o realitate. Cuvântul "meditaţie" înseamnă,
de fapt, să ne familiarizăm. Pe măsură ce ne familiarizăm cu gândurile subconştiente, cu
comportamentele şi sentimentele subconştiente le apropiem de noi, ajungem să ne cunoaştem. Asta
înseamnă că nu mai suntem în program, ci suntem conştiinţa care observă programul. Şi dacă putem, să
decidem zilnic cine vrem să fim când ne trezim. Să începem să repetăm gândurile pe care le vom gândi,
comportamentele şi atitudinile pe care le vom arăta, cum vom trăi acea zi. Şi să ne învăţăm corpul ce
înseamnă nobleţea, ce înseamnă siguranţa de sine, ce înseamnă invincibilitatea, ce înseamnă curajul şi
puterea şi să transmitem semnale genelor înainte de experienţă. Şi să ne trezim şi să iubim viaţa. Dacă
facem asta zilnic, creăm noi circuite cerebrale. Şi dacă vom continua aşa, totul va deveni familiar. Şi dacă
acceptăm emoţional experienţa înainte să se manifeste, în fiecare zi, ne vom familiariza cu ea. Şi dacă
gândim şi simţim diferit decât la început, dezvoltăm o nouă stare de spirit. O nouă stare de spirit
înseamnă o nouă personalitate. Iar o nouă personalitate creează o nouă realitate personală. Şi apropo de
boală, aceasta nu mai există în acea nouă personalitate. Aparţine vechii personalităţi. Şi dacă întrebăm
această femeie cum a reuşit, vă va povesti cum a memorat aceste sentimente şi cum a transmis aceste
sentimente către genele ei. Şi-a dat seama că era nevoie să se schimbe la nivel personal. I-a luat un an.
Iată întrebarea: credeţi că i-a fost teamă ? Daţi din cap. Da. Credeţi că a avut îndoieli ? Puteţi da din cap
din nou. Credeţi că nu s-a simţit supărată şi dezamăgită uneori ? Dar era conştientă de aceste sentimente
? Sunteţi de acord că, în anumite zile, nu voia să mediteze ? Sunteţi de acord că, în anumite zile, se
simţea descurajată ? Dar a meditat oricum. De fiecare dată, s-a ales pe ea însăşi. Şi când s-a ales pe ea
însăşi, a început să se iubească mai mult. Şi a spus că a meritat. Nu mai e o femeie definită de trecutul ei
şi de traume. Vede totul ca pe o întâmplare din viaţa ei. De ce ? Spuneţi-mi de ce. Fiindcă are o nouă
viaţă ! A renăscut şi priveşte trecutul de parcă a fost o altă viaţă. Prin urmare... Toate aceste emoţii pe
care le simţim, care credem că ne definesc, nu ne definesc deloc. 1 Vom învăţa procesul schimbării. Vom
învăţa să iniţiem schimbarea şi vom transcende spre o nouă stare de spirit. E timpul să controlăm
materia. Şi când spun asta, înseamnă că voi, ca observatori ai cuantumului, observaţi viitorul. Dar trebuie
să fiţi măreţi, trebuie să vă extindeţi şi trebuie să simţiţi divinitatea. Nu vă puteţi simţi limitaţi, victime
sau nesiguri. Asta nu emulează divinitatea. Conştiinţa ei nu simte aceste lucruri. Iar oamenii care reuşesc
să facă asta şi încep să creeze din această nouă stare de spirit, trec prin experienţă uneori în aceeaşi zi,
înainte să ajungă acasă. Apare în viaţa lor. Ca acea persoană care s-a vindecat de cancer doar fiindcă s-a
ridicat şi a vorbit despre asta, din cauza neuronilor-oglindă. Ştiţi ce sunt neuronii-oglindă ? Ne modelează
comportamentul. Când ne hrănim copiii, facem aşa. Vrem să facă ce le arătăm. Neuronii-oglindă sunt
neuroni care imită comportamentul. Dacă vedeţi pe cineva care dansează salsa bine, veţi dansa şi voi mai
bine. Dacă vedem pe cineva care joacă tenis bine, veţi juca şi voi mai bine. Dacă vedeţi pe cineva care se
ridică şi vorbeşte despre cum s-a vindecat de cancer, veţi accepta că e posibil şi pentru voi, n-am spus aşa
? Vă arăt câteva imagini cu neuroni care formează conexiuni. Vă arăt ce înseamnă să folosiţi creierul în
stadiul de creaţie. Vă arăt cum arată creierul şi corpul vostru când trăiţi stresaţi şi în modul supravieţuire.
Vorbim despre modelul cuantic al realităţii. Privim viaţa de la acelaşi nivel al minţii în fiecare zi. În calitate
de observator al cuantumului, faceţi ca miriade de posibilităţi să ia forma aceloraşi modele de
informaţie, sub forma vieţii voastre. Şi vom vorbi mai mult despre ce înseamnă schimbarea. Atunci când
acceptăm aceste stări elegante de spirit şi ne simţim mai siguri pe noi, ni se pare foarte ironic. Toate
lucrurile pe care credeam că le vrem nu le mai vrem, fiindcă suntem întregi şi e imposibil să vrem altceva
în acel moment. Şi atunci, se produce schimbarea. Suntem aici la un workshop intensiv. E ultima dată
când îl organizez. Îl vom înregistra, va fi disponibil pentru oameni, dar pasiunea şi interesul meu e să
avansăm cu workshop-urile. Mă voi ocupa de workshop-uri progresive şi avansate. Vom măsura
epigenetica la grupul de avansaţi. Vom scana creierele oamenilor. Măsurăm coerenţa cardiacă. Măsurăm
energia din cameră. Măsurăm energia din jurul corpului. Măsurăm centrii energetici ai corpului. Şi,
uneori, vedem transformări care apar dintr-o singură meditaţie. Uneori, e vorba de o femeie, alte ori, are
peste 70 de ani. Ideea e... Că oamenii obişnuiţi fac lucruri ieşite din comun. Ne vom revedea mâine ! Mă
voi strădui să fiu la înălţimea aşteptărilor. Sper să ne revedem. Vă mulţumesc ! 1 Mulţumesc ! Înainte să
începem, am câteva întrebări pentru voi. Câţi dintre cei din public cred în faptul că modul nostru de
gândire ne afectează în oarecare măsură viaţa şi că gândurile noastre creează realitatea ? Deci credeţi
asta. Mai am o întrebare pentru voi. Câţi dintre voi v-aţi trezit de dimineaţă şi v-aţi gândit conştient la
viitor ? Motivul pentru care oamenii nu fac asta e fiindcă nu cred că există. Dacă aţi şti că gândurile
voastre vă influenţează destinul, dacă aţi şti asta la nivel instinctual, aţi mai pierde vreo zi din viaţă ?
Haideţi... Şi aţi mai lăsa orice gând nedorit să treacă de zidul conştiinţei voastre ? Avem în jur de 60-
70.000 de gânduri pe zi. Dintre aceste 60-70.000 de gânduri, pe care le gândim în fiecare zi, 90% dintre
ele sunt aceleaşi ca în ziua precedentă. Aceleaşi gânduri, generează întotdeauna aceleaşi alegeri.
Aceleaşi alegeri generează aceleaşi comportamente. Aceleaşi comportamente produc aceleaşi
experienţe, iar aceleaşi experienţe trezesc aceleaşi emoţii, iar acele emoţii şi sentimente atât de
cunoscute dau naştere unui nou ciclu de gânduri identice. Anatomia noastră, sistemul de circuite
nervoase, alcătuirea noastră chimică, hormonii, fiziologia şi expresia genetică vor fi întotdeauna egale cu
modul nostru de gândire, de acţionare şi cu ceea ce simţim. Prin urmare, personalitatea noastră... ...
creează realitatea personală, atât e de simplu. Personalitatea e alcătuită din modul nostru de gândire, de
acţionare şi ceea ce simţim. Deci personalitatea conştientă, cea care se află astăzi aici, a creat realitatea
personală din jurul nostru, numită "viaţă". Deci sunteţi de acord că, dacă doriţi să creaţi o nouă realitate
personală, trebuie să începeţi să reflectaţi asupra gândurilor voastre şi să le schimbaţi ? Şi va trebui să
observaţi aceste comportamente şi obiceiuri inconştiente care generează aceleaşi experienţe, aceleaşi
emoţii, care reafirmă aceeaşi identitate şi să decideţi dacă doriţi să acţionaţi şi să alegeţi la fel. Apoi, va
trebui să priviţi aceleaşi emoţii pe care le-aţi memorat şi care au devenit o parte a personalităţii voastre
şi să decideţi dacă doriţi să le aduceţi în viitorul vostru. Majoritatea oamenilor încearcă să creeze o nouă
realitate personală având aceeaşi personalitate. E imposibil. Trebuie să ne transformăm. Prin urmare,
dacă gândim la fel în fiecare zi şi facem aceleaşi alegeri care generează aceleaşi comportamente... Există
un principiu în neuroştiinţă care spune următoarele... Celulele nervoase care lucrează împreună, se leagă
unele de celelalte. Pe măsură ce repetaţi aceleaşi gânduri, aceleaşi alegeri, aceleaşi comportamente, şi
aceleaşi experienţe, vă forţaţi creierul să producă aceleaşi secvenţe, aceleaşi tipare şi aceleaşi combinaţii
zi de zi. Atât timp cât creierul funcţionează în acelaşi fel zilnic, reproducem acelaşi nivel de gândire şi
programăm o semnătură definită la nivelul creierului. Această semnătură definită e un fel de tipar al
creierului. Prin urmare, dacă gândim în afara acestui tipar, înseamnă că facem creierul să producă noi
secvenţe, noi modele şi noi combinaţii. De fiecare dată când ne programăm creierul să lucreze diferit, ne
schimbăm mintea, fiindcă mintea e creierul în acţiune. Deci cele mai importante elemente care ne
permit să facem asta sunt informaţiile, cunoştinţele. De fiecare dată când învăţăm ceva nou, formăm noi
conexiuni cerebrale, asta înseamnă învăţarea. Învăţarea înseamnă crearea de noi sinapse. Memorarea e
păstrarea şi susţinerea acestor sinapse. Laureatul premiului Nobel, Kandel, a descoperit în anul 2000 că
atunci când oamenii învaţă câteva informaţii, îşi dublează numărul de sinapse în anumite părţi ale
creierului de la 1.300, la 2.600 de sinapse. Dar dacă nu revizitează şi refolosesc informaţia peste câteva
ore sau zile, aceste sinapse se dezintegrează. Pe măsură ce începem să învăţăm informaţii vitale despre
natura realităţii, despre noua ştiinţă a probabilităţilor şi începem să asimilăm aceste informaţii în creier,
acestea trebuie repetate astfel încât, în momentele de cumpănă, să nu respingem noile posibilităţi. Pe
măsură ce învăţăm noi informaţii, adăugăm noi conexiuni în tapiţeria tridimensională a materiei noastre
cenuşii. Dacă putem contempla şi ne putem gândi la ce am învăţat, facem creierul să funcţioneze în
moduri nedescoperite încă. Iar atunci când creierul funcţionează diferit, ne transformăm mintea. Atunci,
noile gânduri ar trebui să ducă la noi alegeri, iar noile alegeri ar trebui să genereze noi comportamente,
iar noile comportamente ar trebui să creeze noi experienţe, care, la rândul lor, ar trebui să dea naştere
unor noi emoţii, iar aceste noi emoţii şi sentimente ar trebui să creeze noi gânduri. Aceasta e evoluţia. 1
Mediul înconjurător ne controlează gândirea ? Sau gândirea controlează mediul înconjurător ? Sau
realitatea ta personală îţi creează personalitatea ? Sau personalitatea ta creează o realitate personală ?
Creierul e organizat să reflecte tot ceea ce ştim despre viaţă. Creierul e o reflecţie a mediului
înconjurător. E un artefact din trecut, conţine toate lucrurile învăţate şi toate experienţele. Toate se află
în creier. Te trezeşti în fiecare dimineaţă şi te dai jos din pat pe aceeaşi parte, aşa cum faci de fiecare
dată şi opreşti deşteptătorul cu acelaşi deget. Apoi, îţi pui papucii favoriţi şi intri în baie. Foloseşti toaleta
ca în fiecare dimineaţă. Te ridici şi te uiţi în oglindă. Faci asta ca să-ţi aminteşti cine eşti. Intri în duş, te
speli la fel cum te speli întotdeauna, şi te îmbraci şi te aranjezi ca să arăţi aşa cum îţi dictează societatea.
Apoi, cobori la parter, iei micul dejun la fel ca ieri şi îţi bei cafeaua din cana ta preferată. Apoi, pleci la
muncă la fel ca în fiecare zi, pe acelaşi drum. Când ajungi la muncă, faci lucrurile pe care poţi să le
memorezi şi la care te descurci. Apoi, te întâlneşti cu aceleaşi persoane care îţi trezesc aceleaşi
sentimente. Ştiţi despre ce vorbesc. Apoi, te grăbeşti să te întorci acasă. Şi te grăbeşti să mănânci. Şi te
grăbeşti să-ţi verifici e-mailurile. Şi te grăbeşti să te uiţi la emisiunea preferată. Şi te grăbeşti să te culci,
ca să te grăbeşti din nou mâine şi să faci acelaşi lucru. Iată următoarea mea întrebare. Creierul vostru s-a
schimbat cumva în acea zi ? Putem spune că gândiţi aceleaşi gânduri, îndepliniţi aceleaşi acţiuni, trăiţi
aceleaşi sentimente, dar vă aşteptaţi ca viaţa voastră să se schimbe. Sunteţi de acord ? Şi fiindcă mergeţi
în acelaşi loc, vedeţi aceiaşi oameni şi faceţi exact acelaşi lucru la aceeaşi oră ca şi ieri, putem spune că
mediul înconjurător stimulează diverse circuite din creier şi vă faceţi să gândiţi la fel faţă de tot ceea ce
ştiţi. Şi câtă vreme gândiţi la fel faţă de tot ceea ce ştiţi şi totul rămâne neschimbat... Mi-aţi spus mai
devreme că gândurile ne afectează destinul. Asta înseamnă că creaţi... Atingeţi persoana de lângă, vă
rog. Deci gândiţi ceea ce vedeţi în mediul înconjurător. Putem spune că realitatea voastră personală
creează personalitatea. Mediul înconjurător vă determină să gândiţi şi să simţiţi în funcţie de ceea ce
ştiţi. Atunci, sunteţi de acord cu mine când spun că schimbarea înseamnă să depăşeşti condiţiile impuse
de mediul înconjurător, să depăşeşti condiţiile impuse de lumea în care trăieşti, să depăşeşti
circumstanţele din viaţa ta. Şi fiecare mare personalitate din istorie ştia acest lucru. Fie că vorbim despre
William Wallace sau Mahatma Gandhi, sau Martin Luther King sau Ioana d'Arc, doamna Curie, regina
Elisabeta I, Abraham Lincoln. Toţi au avut o viziune. Toţi au avut un vis. Nu-l puteau vedea, mirosi, gusta
sau simţi, dar prinsese contur în mintea lor. Prinsese contur atât de puternic, încât au început să trăiască
de parcă acea realitate viitoare avea loc în momentul prezent. Puteţi crede într-un viitor pe care nu-l
puteţi vedea şi nu-l puteţi simţi încă ? Dar v-aţi gândit la el atât de des, încât creierul vostru s-a schimbat
şi arată de parcă experienţa s-a întâmplat deja. Neuroştiinţa spune că acest lucru există. Puteţi să vă
îndrăgostiţi de viitorul potenţial care există în câmpul cuantic şi să acceptaţi cu sufletul acea realitate
viitoare înainte de a se manifesta ? O acceptaţi într-atât încât corpul, la fel ca subconştientul, începe să
creadă că acea experienţă viitoare ţi se întâmplă în momentul prezent. Şi începi să activezi noi gene şi noi
modalităţi prin care corpul tău începe să se schimbe ca să arate de parcă experienţa s-a întâmplat.
Epigenetica spune că e posibil. Deci dacă creierul şi corpul se schimbă din punct de vedere fizic pentru a
arăta ca atunci când experienţa s-a întâmplat deja... Relaxează-te. Fiindcă acea experienţă te va găsi şi va
sosi când te aştepţi mai puţin. De ce va sosi când te aştepţi mai puţin ? Fiindcă dacă te aştepţi la asta,
atunci, nu mai e o noutate. Trebuie să te prindă cu garda jos şi-ţi va răsturna lumea, dar vei fi absolut
convins că ceea ce ai făcut în interiorul tău a produs un rezultat la exterior. Şi când poţi corela ce ai făcut
în interior cu evenimentul produs undeva la exterior, vei începe să fii mai atent şi vei repeta procesul. Şi
când acea experienţă te găseşte în cele din urmă şi eşti copleşit de sentimentele experienţei, acele noi
sentimente te inspiră şi te motivează să crezi că totul e posibil. Şi începi să construieşti o reţea
neurologică ce te convinge că, într-un anume fel, îţi poţi influenţa destinul. Câţi dintre voi înţeleg ce spun
? Atunci, dacă acceptaţi această paradigmă, chiar şi foarte puţin, trebuie să acceptaţi şi faptul că modelul
realităţii cuantice spune că mediul înconjurător e o extensie a minţii tale. Că mintea şi materia sunt atât
de strâns legate, încât e imposibil să le delimităm. Deci dacă mediul înconjurător e o extensie a minţii
tale şi îţi poţi transforma mintea cu adevărat, n-ar trebui să existe probe concrete ale acestei acţiuni ?
Altfel, de ce am face asta ? N-ar trebui să se întâmple ceva la exterior datorită schimbării pe care am
făcut-o în interior ?