Roman subiectiv/modern/ de analiza psihologică /interbelic

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (Camil Petrescu)

I.Încadrarea autorului în context:

Camil Petrescu = romancier interbelic Ultima…(1930) creator al romanului

modern alaturi de L. Rebreanu, Teoretician prin studii precum Noua structură şi
opera lui Marcel Proust, Camil Petrescu predează pentru romanul subiectiv de
analiză psihologică, pentru o literatură care să evidenţieze principiul
autenticităţii şi anticalofilismul.

II. Concepția despre roman a lui Camil Petrescu se extrage din studiul
Noua structura si opera lui Marcel Proust si din notele de subsol din
romanul Patul lui Procust:

a) Arta are functie gnoseologica: „arta înseamnă cunoaștere”

b) Preferința pentru proza psihologică

c) Interdependența dintre literatură și știintele unei epoci: în perioada interbelică

iau avânt ştiinţe ca psihologia şi psihanaliza, iar în filozofie se dezvoltă
intuiţionismul bergsonian (care presupune ideea că realitatea nu poate fi
cunoscuta integral obiectiv, ci în funcţie de propria intuiţie şi experienţă de
viaţă) şi fenomenologia husserliană (punerea între paranteze a lumii exterioare,
deci interesul pentru viaţa interioară)

d)Susținător al teoriei AUTENTICITATII = preferința pentru o confesiune

neliteraturizată, transcrierea nudă, cât mai fidelă a stărilor interioare ale
naratorului, ,,eu nu pot vorbi onest decat la persoana I ”

e)Pledoaria în favoarea ANTICALOFILISMULUI = refuzul convenției

stilului, (îndepărtează atenția scriitorului de la pactul autenticității),,toți scriitorii
mari nu au talent”,,stilul frumos e opus artei”

f) Introducerea în text a documentelor intime ( jurnal, articole de ziar)

g) Elogiul lucidității = garanția profunzimii dramelor personajelor ,,câtă

luciditatea, atâta dramă”

III.Justificarea încadrării romanului într-un anumit current:

1
1.Ultima noapte.. – roman modern prin eliminarea cronologiei evenimentelor,
prin prezentarea vieţii interioare a personajului principal în manieră subiectivă,
din perspectiva unui narator hiperlucid, hipersesnsibil şi hiperanalitic.

2.Ultima noapte..– roman al experienței: Autorul promovează introducerea în

text a documentelor intime ( jurnal, articole de ziar) şi face elogiul lucidităţii
prin garanţia profunzimii dramelor personajelor: „câtă luciditate, atâta dramă”.
În acest context, opera poate fi considerată roman al experienţei, formulă
folosită pentru prima dată de Petru Comarnescu într-un articol din presa vermii
referitor la prozele unor scriitori precum Anton Holban, Mircea Eliade, Octav
Şuluţiu, Constantin Fântâneru sa Max Blecher. Ulterior, formula apare în prefaţa
romanului Şantier, semnat de Mircea Eliade, pentru a desemna proza subiectivă
ce are în componenţa ei un document autentic şi ai cărei protagonişti sunt
intelectuali capabili de introspecţie, hiperlucizi, capabili a transforma orice
eveniment aparent nesemnificativ într-o experienţă de (auto)cunoaştere.

Autenticitatea este o trăsătură caracteristică prozei de analiză, care implică

refuzul schematismului psihologic şi al problematicii exclusiv sociale. Ea
presupune sinceritatea absolută, interesul pentru banalitatea vieţii, renunţarea la
stilul frumos (anticalofilism). Ea reprezintă, în concepţia lui Camil Petrescu,
condiţia esenţială a originalităţii şi pentru a respecta acest principiu, autorul
mărturiseşte că a „împrumutat” jurnalul său de front lui Ştefan Gheorghidiu. În
plus, notele de subsol ale paginilor sunt folosite în spijinul autenticităţii, reuşind
să suprapună personajul-narator (Gheorghidiu), autorul abstract şi autorul
concret (Camil Petrescu).

IV. Teme:

● condiția intelectualului aflat în căutarea absolutului în dragoste; se observă

mutarea accentului de pe tematica socială pe aspectele legate de interioritatea
personajului

● descrierea, în manieră demitizată, a războiului prezentat ca o experiență de

cunoaștere;

● mostenirea (tema balzaciană)

● imaginea Bucurestiului interberlic (cursele de cai, plimbările la Şosea, lumea

mondenă, lumea politică prin Nae Gheorghidiu, mediul afacerilor prin Tănase
Vasilescu Lumânăraru)

2
V. Componente ale textului: Geneza/ Constructia:a) La baza cartii stă
experiența de pe front a autorului; Initial (1929), Camil Petrescu anunta in presa
vremii aparitia unui roman cu titlul “Proces verbal de dragoste si razboi” sau a
doua romane “ Ultima noapte de dragoste“si “Romanul Capitanului Andreescu”.
In 1930 apare romanul propriu-zis, compus prin doua tehnici:

● tehnica arhitectului” = adaugarea unor pasaje in urma corecturilor ( ca si

Proust)

Structura :a) 2 parti, 13 capitole (6+7) : romanul erotic (Diagonalele unui

testament, E tot filozofie…, Asta-i rochia albastră, Ultima noapte de dragoste) si
romanul de razboi (Întâia noapte de război, Ne-a acoperit pământul lui
Dumnezeu)

b) formula este a “romanului in roman” (Manolescu), deoarece romanul erotic

este inclus in cel de razboi, prin procedeul analepsei ( intreruperea firului epic
pentru a se relata un eveniment din trecut) => ACRONIA (evenimentele nu mai
sunt relatate in ordine cronologica)

Indici spaţio-temporali, incipit, final :

Incipitul acestui text renunţă la convenţiile celui realist, în sensul că nu regăsim

descrierile ample şi detaliate ale spaţiilor acţiunii. În capitolul I, La Piatra
Craiului, în munte, naratorul este proaspăt locotenent de 23 de ani, concentrat pe
front deasupra Dâmbovicioarei deoarece urma intrarea României în război în
1916. Sunt precizaţi, aşadar, indicii spaţio-temporali, iar pregătirile de pe front
sunt surprinse într-o manieră stendhaliană, ironic, războiul fiind coborât de pe
scena istoriei.

Din capitolul următor, „Diagonalele unui testament”, aflăm motivul stării de

urgenţă sufletească a lui Gheorghidiu din incipit: suspectându-şi soţia de adulter,
el vrea să obţină o permisie pentru a o vizita la Câmpulung, unde aceasta se
retrăsese în eventualitatea izbucnirii războiului. Astfel, protagonistul vine la
popota ofiţerilor pentru a-şi reînnoi cererea, în ciuda faptului că superiorii i-o
respinseseră în repetate rânduri. Asistă la o discuţie pe tema unui articol de ziar
despre achitarea unui soţ care-şi ucisese soţia şi pe amantul acesteia din gelozie,
articol care declanşează expunerea părerilor despre iubire ale sale şi ale celorlaţi
ofiţeri. Se conturează astfel în incipit şi statutul moral şi intelectual al lui
Gheorghidiu, proaspăt absolvent al Facultăţii de Filozofie, spirit hiperlucid,

3
hiperanalitic şi hipersensibil, incapabil de compromis, pentru care înrolarea
reprezintă o experienţă de cunoaştere esenţială în formarea individului.

Finalul este specific romanului modern prin caracterul deschis: venit de pe front
într-o permisie în urma unei răni, Gheorghidiu se întâlneşte cu Ela cu totul
schimbat. Primeşte de la cunoscuţi o corespondenţă de încurajare bogată, dar
care cuprinde şi o anonimă referitoare la adulterul Elei. Experienţa de cunoaştere
pe care a reprezentat-o războiul se observă în atitudinea faţă de acest bilet: dacă
înainte de a pleca pe front Gheorghidiu ar fi sacrificat totul pentru confirmarea
adulterului Elei, acum această posibilitate îl lasă indiferent, deoarece
abssurditatea morţii aproapelui i-a provocat i suferinţă mult mai mare decât
posibila trădare în iubire a unei femei. Gheorghidiu se hotărăşte să divorţeze,
lăsându-i Elei bani, casele de la Constanţa, obiectele şi cărţile din casă, „adică
tot trecutul”, în sensul eliberării. Totuşi, finalul experienţei de cunoaştere a
personajului îl aflăm din notele de subsol ale romanului Patul lui Procust, unde
se precizează că Ştef dezertează de pe front.

Tehnici narative :

a) romanul erotic (cap.2-5) este introdus prin tehnica MEMORIEI

INVOLUNTARE = procedeu proustian ce consta in rememorarea trecutului in
mod neintentionat in urma stimularii unui simt sau a producerii unui eveniment
nesemnificativ: în roman discuţia de la popotă, fapt nesemnificativ, declanşează
rememorarea de către naratorul personaj a poveştii de dragoste cu Ela, cu scopul
autoeliberării de povara sentimentelor confuze, de durerea incertitudinii, de
obsesia geloziei.

b) alternarea a 2 forme de descriere autobiografică /de document intim:

●roman de război = confesiune de tip jurnal

●roman de dragoste = confesiune retrospectiva de tip memorii, scrisa intr-o

situatie limita, cu scopul depasirii unei situatii de criza interioara

●roman psihologic

Conflicte: dacă în romanele realiste esenţiale sunt conflictele exterioare, în

Ultima… conflictul interior al personajului vizează o constantă contradicţie între
lumea ideilor sale absolute, între formularea unor concepţii utopice, care nu
acceptă nici cel mai mic compromis, şi realitatea care infirmă acest sistem
axiologic. Spirit hiperlucid, el reface prin retropspecţia din capitolele II-V o

4
radiografie a stărilor contradictorii resimţite în timpul căsătoriei. Prima carte nu
este neapărat un roman erotic, cât o “monografie a îndoielii” (Constantin
Ciopraga), în care orice reacţie a femeii şi fiecare ieşire a cuplului devine prilej
de introspecţie. De exemplu, excursia la Odobeşti reprezintă una dintre scenele
ce evidenţiază spiritul interogativ, hipersensibil şi hiperanalitic al lui Ştefan.
Pentru acesta fiecare gest al soţiei, poziţia corpului, surâsul afişat şi
familiaritatea cu G. reprezintă tot atâtea ocazii de autoanaliză, declanşând
revelaţii asupra iubirii. Prin alternarea stărilor sufleteşti ale personajului, se
exprimă efortul unei conştiinţe de a ordona lumea conform structutrii sale
interioare, supuse relativismului.

Astfel, la nivelul structurii şi al firului epic, accentul se muta de pe relatarea

faptelor pe reflexul lor in constiinta personajului: firul epic mai restrans decat in
romanele realiste, evenimentele fiind doar pretextul ce declanseaza introspectia /
autoscopia

VI. Nivelul personajelor:

a) Spre deosebire de estetica realistă, care preferă personajul tipic în situații

tipice si in stricta dependenta cu mediul social, eroii lui Camil Petrescu sunt
intelectuali aflati în căutarea absolutului în dragoste
spirite problematizante preocupate de clarificare a propriilor trăiri.

b) Statutul de intelectual rezida in calitatea lui Gheorghidiu de absolvent al

facultatii de Litere si Filozofie, in gustul sau pentru lectura, preferinta pentru
studiile de filozofie, spiritul interogativ si dilematic, folosirea unui limbaj
neologistic si enuntarea unor fraze cu caracter axiomatic.

c)El își creează un sistem propriu de valori fiind un intelectual: hipersensibil,

hiperlucid, hiperanalitic

d) Două experiențe fundamentale de cunoaștere îi modelează spiritul

●cea erotica,in care idealul iubirii absolute formulat in urma discutiei de la

popota este infirmat de realitate

●cea legata de razboi in urma careia Gheorghidiu intelege ca posibila tradare in

dragoste a unei femei este incomparabila cu absurditatea mortii aproapelui cu
durerea pierderii celor dragi,cu ororile razboiului => razboiul il vindeca de
esecul in dragoste.
5
Modalitățile de caracterizare:

●autocaracterizare prin monolog interior

●indirecte – prin discutii, ganduri, atitudini evidentiate prin tehnici moderne

precum introspectia, fluxul constiintei (= prezentarea unor ganduri sau
evenimente fara a avea o ordine cronologica prestabilita)

Prinicipalele trasaturi de caracter:●spirit interogativ●insetat de

cunoastere●pasionat de lectura

●inadaptat social si incapabil de compromis●orgolios (vezi discutia de la

popota)

●dominat de indoiala si victima a geloziei, astfel incat romanul erotic este de

fapt o “monografie a îndoielii” (Constantin Ciopraga)●ostentatia neologismului
si refuzul cliseelor in exprimare

Este un narator-personaj, evenimentele fiind relatate dintr-o persepctiva

subiectiva, ceea ce face din Gheorghidiu un narator necreditabil; astfel, se preia
de la Proust si procedeul unitatii de perspectiva, care va fi inlocuit in “Patul lui
Procust” de pluriperspectivism

Conceptia despre iubire: Gheorghidiu rosteste fraze din care se deduce ca

limbajul colocvial si plin de clisee al ofiterilor de la popota îl irita. El nu vede in
iubire un set de reguli, ci o traire intensa si refuza si formula superficiala a lui
Corabu, adept al despartirii fara regrete,fara resentimente. Gheorghidiu
considera ca orice iubire rerprezinta o comuniune a spiritului, o “cristalizare” in
sens sthendalian ce presupune timp si profunzime,devotament si purificare.

La sfarsitul romanului se pune intrebarea daca Stefan Gheorghidiu este un

invins:

●Da, in ceea ce priveste casnicia cu Ela ●Nu, intrucat Stefan gaseste in sine
forta de a depasi esecul in dragoste, reorganizandu-si sistemul de valori
(analogie cu Pietro Gralla).

Viziunea asupra razboiului reprezinta o noutate in literatura romana : Camil

Petrescu inlocuieste viziunea exceptionala de tip romantic asupra razboiului
( din poeziile lui Alecsandri) cu o viziune in descendenta tolstoiana (“Razboi si
pace”) sau sthendaliana (“Manastirea din Parma”) ce demitizeaza razboiul,
coborandu-l de pe scena istoriei : sunt prezentate lipsurile soldatilor si

6
sentimentele dominante de teama, frica, incertitudine, revolta impotriva
absurditatii luptei, suferinta provocata de moartea aproapelui, pe fundalul unor
lupte in care curajul este de fapt o forma a instinctului de autoaparare

VII. La nivel naratologic: În centrul operei se află naratorul personaj, relatând la

persoana I, deci în manieră subiectivă, evenimentele capitale pentru existenţa sa:
Ştefan Gheorghidiu, absolvent al Facultăţii de Filozofie, se află concentrat „la
Piatra Craiului în munte” şi este frământat de bănuiala adulterului soţiei sale,
Ela. Provocat de un fapt banal să-şi rememoreze trecutul erotic, el va găsi forţa
interioară de a depăşi eşecul în dragoste în urma participării la marea
conflagraţie, unde înţelege că moartea absurdă a semenilor este mai gravă decât
posibila trădare în dragoste a unei femei. Naratorul relatează în calitate de actor
al evenimentelor, astfel încât perspectiva narativă este actorială şi îi corespunde
o viziune naratologică „împreună cu”.●naratiune la persoana I

●narator personaj; subiectiv, necreditabil●perspectiva actoriala, viziune “

impreuna cu”

●raportul intre instantele narative:Autor = Camil Petrscu (abstract, concret)

Narator= personaj = Stefan Gheorghidiu

lte personaje = Ela, G(Gregoriade), Dimiu, Corabu, Unchiul Tache, Nae

Gheorghidiu, Tănase Vasilescu Lumânăraru, Anişoara/Cititorul (abstract,
concret)

VIII. Viziunea despre lume a autorului:

În opinia mea, viziunea lui CP despre lume se suprapune peste viziunea

persoanjului său, un intelectual care îşi creează propriul sistem de valori,
incapabil de compromisuri cu ceilalţi sau cu sine însuşi, văzând în iubire şi
război două experienţe de autocunoaştere şi de paradoxală regenerare interioară.

Prin folosirea introspecţiei ca modalitate de sondare a stărilor sufleteşti până la

nuanţe infinitezimale, prin relatarea la persoana I şi monologul interior, prin
tehnica fluxului conştiinţei, identificată în a doua parte a romanului, când
naratorul retranscrie întregul cadru al desfăşurării razboiului, romanul lui Camil
Petrescu este expresia autentică a romanului de analiză, subiectiv, al experienţei.

7
Relația Gheorghidiu-Ella

Prezentarea situaţiei iniţiale a celor două personaje ce formează cuplul

Cuplul Ştefan Gheorghidiu-Ela domină mai ales prima parte a romanului, cu

precădere capitolele II-VI, iar din Cartea a doua ultimul capitol. Discuţia de la
popotă reprezintă un fapt banal care declanşează gestul rememorării de către
Ştef a iubirii cu Ela, cu scopul reordonării trăirilor şi al depăşirii crizei lăuntrice.
Cei doi au fost colegi la Universitate, el student la Facultatea de Filozofie, ea
studentă la Litere, deci având formaţie de intelectuali. Preocupările pentru
lectură diferă în intensitate: în timp ce pentru Ştef actul lecturii reprezintă un
element indispensabil al formaţiei sale, Ela merge la cursuri de istoria filozofiei
şi de matematică superioară doar pentru a fi aproape de bărbatul pe care îl
iubeşte. Capitolul E tot filozofie… prezintă intimitatea celor doi şi afişarea unei
superiorităţi a bărbatului care îi ţine Elei o lecţie despre relativismul kantian şi
intuiţionismul bergsonian. Totuşi, nici personajul feminin nu se complace în
ignoranţă, numai că sfera lecturilor sale vizează mai ales literatura, Anatole
France fiind unul dintre scriitorii ei preferaţi.

Cei doi se căsătoresc din dragoste, în ciuda ironiilor familiei la adresa alegerii
lor. Din capitolul Diagonalele unui testament aflăm că Nae şi Tache
Gheorghidiu, unchii lui Ştef, îl consideră pe acesta la fel de lipsit de simţ
pragmatic ca şi pe tatăl lui, căsătorit tot din dragoste cu o fată săracă.

Pe de altă parte, în evoluţia vieţii de familie se disting cel puţin trei etape. Prima
dintre acestea o reprezintă cea de dinaintea primirii moştenirii de la unchiul
Tache. Confesiunea retrospectivă şi subiectivă a protagonistului prezintă viaţa
fericită a cuplului, consumată în lecturi, petreceri intime cu prietenii, gesturi care
le creează o aură de pereche inseparabilă. Odată cu primirea moştenirii, apare o
breşă prin atitudinea diferită a celor doi faţă de noul lor statut material: Ştef este
liniştit în măsura în care traiul lor este asigurat, iar Ela, spirit pragmatic, se
gândeşte ori să investească banii, ori să se bucure de ei alături de soţul ei. De
aceea ei se vor implica indirect în afaceri alături de Nae Gheorghidiu şi Tănase
Vasilescu Lumânăraru, prin cumpărarea unei metalurgii, care nu se va dovedi
profitabilă. Întâlnirea cu Anişoara, o verişoară a lui Ştef care face parte din
societatea bucureşteană mondenă, reprezintă pentru cuplul Ştef-Ela începutul
unei noi etape. Ieşirile devin din ce în ce mai numeroase: ei merg la premierele
spectacolelor de teatru sau cinematografice, cursele de cai le devin
indispensabile, ca şi ieşirile în “bandă”. La una din serate apare şi Gregoriade,

8
avocat şi bun dansator, presupus amant al Elei. Cochetăria şi intimitatea soţiei
sale cu acest intrus, pe de o parte, spiritul orgolios şi îndoiala continuă a lui Ştef,
pe de altă parte, macină treptat cuplul, astfel încât finalul cărţii dechide cea de-a
treia etapă a vieţii lor: întors de pe front în Bucureşti pentru o permisie în
vederea vindecării unei răni, protagonistul cere divorţul şi se hotărăşte să-i lase
Elei toată moştenirea, văzând în acest gest o eliberare de trecut.

Relevarea trăsăturilor fiecăruia dintre cele două personaje, prin raportare

la scene reprezentative pentru evoluţia cuplului

În ciuda subiectivităţii naratorului, care furnizează cititorului o imagine a

personajului feminin filtrată de propria perspectivă, câteva scene din roman scot
în evidenţă trăsături ale celor doi membri ai cuplului. Conceptia despre iubire a
lui Ştef Gheorghidiu, expusă la începutul romanului în scena de la popotă,
aminteşte de idealul lui Pietro Gralla din Act veneţian. El nu vede în iubire un
set de reguli sau compromisuri, nici o înţelegere care se poate uşor anula, ci o
trăire intensă, o comuniune a spiritelor, o „cristalizare” în sens stendhalian ce
presupune timp si profunzime, devotament si purificare.

Odată ce viaţa cuplului se suprapune pe cea socială, succesiunea de întâmplări

relatate alimentează faptul că Ela-idee va fi infirmată de Ela-realitate. Excursia
la Odobeşti reprezintă una dintre scenele ce evidenţiază spiritul interogativ,
hipersensibil şi hiperanalitic al lui Ştefan. Pentru acesta, fiecare gest al soţiei,
poziţia corpului, surâsul afişat şi familiaritatea cu G. reprezintă tot atâtea ocazii
de autoanaliză, declanşând revelaţii asupra iubirii. Prin alternarea stărilor
sufleteşti ale personajului, se exprimă efortul unei conştiinţe de a ordona lumea
conform structurii sale interioare, supuse relativismului. Orgolios, el va adopta
un comportament similar cu al Elei la următoarea ieşire, ceea ce trezeşte gelozia
şi invidia soţiei. Apoi, devine răzbunător în urma refuzului Elei de a pleca de la
o anumită petrecere, aducând în patul conjugal o femeie de stradă, doar pentru a-
şi satisface orgoliul rănit, ceea ce va duce la separarea temporară a cuplului.

În timp ce despărţirea îi provoacă suferinţe greu de îndurat, Ela dovedeşte

acelaşi orgoliu în momentul când, bolnavă fiind, refuză ajutorul lui Ştef şi îi
creează acestuia impresia unui confort spiritual şi material, deşi nimeni nu o
vizitează şi este silită să amaneteze bijuterii.

După împăcare, pe Ştef îl caracterizează aceeaşi hipersensibilitate, iar romanul

devine monografia geloziei şi a îndoielii. Ştef se dovedeşte a fi un inadaptat
social, iar Ela consideră stângăcia vestimentară a soţului şi neştiinţa lui de a
9
dansa forme ale inferiorităţii. Spirit pragmatic, ea va cere soţului clarificarea
situaţiei ei materiale în eventualitatea pierderii lui pe front, cunoscând atitudinea
mamei lui Ştef faţă de averea moştenită de la unchiul Tache. Pentru Ştef însă,
toate aceste preocupări pentru lumea exterioară fiinţei, îndepărtate de afect şi de
intelect, accentuează falia dintre el şi Ela, ducând la decizia finală a despărţirii.
Participarea la război, la drama colectivă a umanităţii este, prin urmare, o
experienţă de cunoaştere în urma căreia el înţelege că durerea provocată de
eventualul adulter al nevestei reprezintă o formă inferioară de suferinţă în raport
cu absurditatea războiului şi a morţii aproapelui.

Astfel, pentru Ştefan Gheorghidiu retrăirea experienţei erotice are rolul

reordonării sistemului de valori, reliefând trăsături ale personajului precum
spiritul problematizant şi interogativ, luciditatea şi hipersensibilitatea.

Din confesiunea protagonistului se poate reconstitui un portret fizic al

personajului feminin: Ela este o femeie frumoasă, blondă cu ochi albaştri,
elegantă. Deşi filtrat de perspectiva subiectivă a naratorului-personaj, portretul
ei moral însumează trăsături precum gustul pentru existenţa mondenă, spiritul
pragmatic, cochetăria, orgoliul, intensitatea suferinţei, puterea de adaptare.

Exprimarea unei opinii argumentate asupra relaţiilor dintre cele două personaje,
din perspectiva finalului conflictului

În concluzie, finalul deschis al romanului constă în despărţirea celor doi, Ela

acceptând divorţul propus de Ştef. Astfel, cuplul fericit care la începutul
romanului are un statut social şi material lipsit de pretenţii evoluează spre o
existenţă mondenă, asigurată de îmbunătăţirea considerabilă a statutului
material, care va conduce, pe fundalul unor diferenţe de structură interioară, la
separare.

10
 Raportul dintre timpul cronologic şi cel psihologic:

Argument 1: O primă observaţie în discutarea raportului dintre cele două

timpuri o reprezintă faptul ca prozatorul român preia de la scriitorul francez
Marcel Proust nu numai procedeul eului central, al unităţii de perspectivă sau
memoria involuntară, ci şi modificarea raportului dintre timpul cronologic şi cel
subiectiv, psihologic. Mario Vargas Llosa disociază, în afirmaţia dată, între
timpul obiectiv, împărţit convenţional în unităţi egale pentru toţi (săptămâni,
zile, ore, minute) şi durata subiectivă, timpul psihologic, flux continuu, devenire
neîntreruptă imposibil de divizat în unităţi egale, căci fiecare minut diferă de
celelalte prin încărcătura emoţională. Dacă timpul convenţional este identic
pentru toată lumea, trăirea duratei diferă de la o persoana la alta. Cele două
dimensiuni temporale se regăsesc în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război: timpul obiectiv corespunde realităţilor exterioare, dintre care
cea mai evidentă o constituie experienţa războiului descris în manieră
demitizată, iar timpul subiectiv constă în pasajele ce prezintă reflexul faptelor în
conştiinţa protagonistului.

Argument 2: O altă deosebire între cele două timpuri derivă din acronia
observabilă la nivelul firului epic: romanul erotic este concentrat în capitolele II-
V şi reprezintă o analepsă introdusă prin procedeul memoriei involuntare, căci
un fapt banal – discuţia de la popotă – declanşează retrospecţia lui Gheorghidiu.
Evenimentele romanului erotic sunt relatate, totuşi, cronologic, iar în romanul de
război tehnica este cea a fluxului conştiinţei, căci naratorul retranscrie întregul
cadru al desfăşurării razboiului, fără a urmări o relaţie cauză-efect.

Arg 3: Un alt element important în evidențierea relaţiei dintre cele două timpuri
este dilatarea anumitor secvenţe în funcţie de încărcătura lor emoţională.
Excursia la Odobeşti reprezintă, de exemplu, un prilej pentru narator de a
interpreta fiecare gest al Elei, de a prezenta revelaţiile în planul coştiinţei şi
stările contradictorii declanşate de flirtul Elei cu Gregoriade. O altă scenă
ilustrativă este descoperirea biletului scris de Anişoara, pe care într-o primă fază
îl consideră proba nevinovăţiei Elei, după care construieşte un întreg edificiu de
presupuneri care o incriminează ca fiind complice cu Anişoara şi menajera casei
în plasarea ulterioară a biletului printre hârtiile sale, cu scopul de a-i revoca
hotărârea de divorţ. Fapte banale sunt exacerbate de sensibiltatea „năzdrăvană”,
11
cum o numeşte doamna cu păr argintiu, a potagonistului, astfel încât ele ocupă
substanţiale pagini din roman.

Arg 4: De asemenea, tensiunea vieţii interioare a lui Gheorghidiu se dezvoltă

din jocul dintre cele două perspective temporale: timpul narării/discursului din
prezentul ordonat cronologic din romanul de război este dublat de timpul
istoriei, al evenimentelor relatate. Avem, aşadar, o dublă perspectivă asupra
evenimentelor timpului exterior: pe de o parte cea care derivă din analizarea
trecutului relaţiei cu Ela, detaşată de evenimente, lucidă şi analitică, pe de altă
parte perspectiva romanului de război, imediată evenimentelor, o stare de
urgenţă sufletească ce se caracterizează prin transcrierea tuturor detaliilor care
coboară războiul de pe marea scenă a isoriei, îndepărtându-l de literatura
romantică a faptelor excepţionale. Ştiind continuarea evenimentelor, Ştef
sesizează anumite aspecte ale vieţii de cuplu în urma acestui examen
retrospectiv, îşi explică anumite gesturi, înţelege anumite alegeri sau acte ale
Elei. Pe front, însă, sub teroarea ameninţării cu moartea, el transcrie, ca într-un
jurnal, imagini halucinante (capete zdrobite, braţe amputate, moartea aproapelui)
şi confirmă existenţa unui singur sentiment care înlocuieşte mitul curajului: frica
de moarte.

Arg.5: Nu în ultimul rând, această disociere între cele două timpuri evidenţiază
trăsături fundamentală a lui Ştefan Gheorghidiu: hiperluciditatea şi inadaptarea
la societate. În ciuda faptului că pare preocupat exclusiv de realităţi sufleteşti,
suferinţa sa provine şi din nepotrivirea dintre propriul efort de a organiza lumea
după sistemul personal de valori şi lumea exterioară, capabilă de compromisuri.
Separarea celor doi în final este sfârşitul unui proces declanşat de evenimentele
exterioare cuplului: vizita la unchiul Tache şi ispitele unei existenţe mondene.

Concluzii: Prin urmare, raportul dintre timpul cronologic şi cel psihologic este
esenţial în înţelegerea caracterului modern al romanului, Camil Petrescu
mânuind cu dexteritate tehnici, convenţii, procedee ce fac din publicul cititor un
participant activ la actul interpretării.

12