Magia lui „MULȚUMESC!

        Un viermișor drăguț, îmbrăcat în haină de catifea verde și

cu pălăriuță pe cap, mergea tist pe cărare. Colindase toată ziulica în
căutarea unei căsuțe dar n-a găsit-o. Era și flămând și înfrigurat ba
chiar și puțin speriat pentru că de oriunde putea să-l pândească o
primejdie mare- o pasăre care să-l înfulece numaidecât.
        Se apropia seara. Viermișorul ajunse într-o livadă cu meri
încărcați de rod.
        Deodată, un măr roșu, frumos, căzut printre frunzele
galben-aurii, strigă:
        -Hei! Tu de colo!
        -Cine, eu? S-a speriat viermișorul.
        -Da, tu. Vino mai aproape te rog. Vreau să-ți spun ceva.
        Viermișorul se apropie sfios și cam temător.
        -N-ai dori un prânz gustos?
        -O, da! Sunt lihnit de foame!
        -Dar o căsuță parfumată și curată ai vrea?
        -O, cum să nu??? Se-apropie noaptea și eu nu am unde să
mă adăpostesc...
        -Dacă-i așa, poftește înăuntrul meu! Vezi că ușița este chiar
aici, aprope! (Și mărul îi arătă, mișcând codița scurtă, unde să
privească-exact în spatele lui.)
        Viermișorul făcu o plecăciune. Își scoase pălăriuța mică din
cap și mulțumi elegant:
        -O, MULȚUMESC! MULȚUMESC din toată inima mea de
viermișor!
        Celelalte mere de pe jos, auzind cât de politicos și de bine
crescut era viermișorul, l-au invitat și ele:
         -Când vei pofti un miez dulce, cu parfum diferit și o căsuță
nouă, să știi că abia te așteptăm!
        Și uite-așa, magia unui MULȚUMESC spus la timp i-a
asigurat viermișorului și casa și masa de care avea atâta nevoie, pe
toată perioada toamnei.
        O singură condiție i-au pus totuși merele gazde: să ia toate
semincioarele mici, maronii aflate în mijloc, în niște cămăruțe
speciale, și să le îngroape în pământul umed. De acolo aveau să răsară
în primăvară puiuți de măr... Dar asta este o altă poveste pe care o veți
afla la momentul potivit...

Cuvinte de luat în ghiozdănelul cu memorie: catifea, lihnit.