Formarea statului de drept

În condiţiile actuale finalizarea formării statului de drept în Republica Moldova devine unul
dintre elementele centrale al reformelor structurale care sînt menite să confere reformei
democratice un caracter ireversibil. Nu un împrumut mecanic al unei experienţe străine, ci
evidenţierea principiilor de bază care urmează să fie aplicate în practică, inclusiv şi ţinîndu-se
cont de specificul socio-cultural al societăţii moldoveneşti, care poate contribui la consolidarea
legalităţii administrării statale.

În aceste condiţii este important să se folosească experienţa Uniunii Europene în elaborarea

noilor legi şi desăvîrşirea celor existente, ţinîndu-se cont de tradiţiile şi specificul societăţii
moldoveneşti.

Statul de drept se caracterizează prin unele principii proprii lui, dintre care de bază sînt
următoarele:

În primul rînd, predominarea legii în toate sferele vieţii publice. În acest sens, statul de drept −
este o structură organizată social cu relaţii stabile economice, culturale, juridice şi politice, care,
prin intermediul legii şi puterii de stat, se limitează la formarea şi asigurarea dezvoltării libere a
societăţii civile.

Drepturile şi libertăţile cetăţenilor în statul de drept se examinează în strînsă legătură cu

drepturile şi libertăţile tuturor membrilor societăţii, ca fundament pentru construirea relaţiilor
dintre om şi autorităţi, al căror scop principal este să asigure respectarea drepturilor şi
libertăţilor, crearea condiţiilor necesare pentru realizarea lor plenară. Statul, fiind parte a
societăţii democratice civile, soluţionează conflictele care apar în momentul exercitării
drepturilor şi libertăţilor, precum şi găsirea unui consens, armonizarea relaţiilor dintre cetăţeni şi
între aceştia şi organizaţiile publice, precum şi între acestea şi însuşi statul.

În al doilea rînd, importanţa primordială a societăţii civile de origine moldovenească pentru

funcţionarea statului de drept. Crearea unei societăţi civile deschise, libere, democratice, bazate
pe lege, pe responsabilitatea, informarea şi spiritul întreprinzător al cetăţenilor face ca omul şi
cetăţeanul să fie elementul central al unui stat de drept.

Societatea civilă şi statul de drept − acestea sînt două părţi ale unui tot întreg. Acolo unde
lipseşte statul de drept, lipseşte şi societatea civilă. Şi invers − în cazul în care nu există nici o
societate civilă, nu există nici un stat de drept. Numai o astfel de abordare poate crea condiţii
pentru auto-exprimare, auto-realizare a personalităţii, dar şi a libertăţii creaţiei şi gîndirii în
diferite domenii, ceea ce ar permite dezvăluirea valorilor, iniţial inerente societăţii umane.

Din acest punct de vedere este foarte importantă reglementarea de stat a activității persoanelor de
origine străină, care au un interes în elaborarea politicii în Republica Moldova. Activitatea
străinilor în societatea civilă din partea sferei politice sau în finanţarea unor astfel de organizaţii
publice este o subminare directă a suveranităţii statului şi prin urmare, o încălcare a Constituţiei
Republicii Moldova. Asemenea persoane nu trebuie să aibă posibilitatea de a crea şi finanţa
organizaţiile societăţii civile de pe teritoriul Republicii Moldova care în vreun fel influenţează
sau încearcă să influenţeze politica statului. Mai mult decît atît, în scopul creării condiţilor pentru
persoanele juridice străine de a avea contacte cu conducerea politică şi puterea executivă a
Republicii Moldova trebuie să fie adoptată legislaţia, care reglementează acest fel de relaţii,
folosind experienţa altor state, în special a Statelor Unite, în formarea legislaţiei privind
lobbyismul.

În al treilea rînd, îmbunătăţirea de mai departe a principiului separării puterilor, în conformitate

cu care toate cele trei ramuri ale puterii − legislativă, executivă şi judecătorească, sînt la fel de
importante, dar au competenţe, mecanisme de formare şi funcţionare diferite.

Republica Moldova are în acest sens realizări reuşite, însă pentru a înfăptui de facto principiul de
„separare al puterilor” e nevoie să fie dezvoltat sistemul de control şi de echilibrare în
administrarea publică şi politică. În acest scop, este oportun să fie îmbunătăţite metodele de
interacţiune continuă a structurilor puterii de stat, în scopul elaborării soluţiilor coordonate
bazate pe satisfacerea intereselor reciproce şi compromisurilor rezonabile, a opri părţile de
excesul de ambiţii, egoism şi acte necugetate în interes propriu. Este deosebit de importantă
aplicarea principiului „separării puterilor” în ceea ce priveşte reţeaua sistemului judiciar, în baza
unei delimitări clare a competenţelor, a modului de formare a lor şi de independenţa faţă de alte
ramuri ale puterii a tuturor verigilor sistemului judiciar din Republica Moldova.

Institutul preşedinţiei nu se referă la acest principiu de separare al puterilor în stat. Conform

Constituţiei Republicii Moldova, Preşedintele este şeful statului şi trebuie să asigure coordonarea
necesară a activităţii diferitor ramuri ale puterii în stat − legislative, executive şi judecătoreşti,
adică, îndeplineşte rolul opus principiului de „separare al puterii” .

În al patrulea rînd, supremaţia legislaţiei la funcţionarea şi organizarea puterii de stat. Un stat de

drept înseamnă că, în societate şi în stat legea reprezintă cea mai înaltă valoare juridică, toate
relaţiile economice, politice, sociale, culturale sînt construite în baza legii şi corespund acesteia.

Stabilirea supremaţiei legii este de neconceput fără penetrarea profundă a bazelor juridice în
toate structurile societăţii şi ale puterii de stat. Toate instituţiile administrației publice trebuie să
respecte legislaţia şi normele morale. Recunoaşterea acestui principiu trebuie să vină din partea
tuturor verigilor organelor de stat, dar şi de la toate nivelurile ei − sub forma declaraţiilor
oficiale, legilor şi altor acte normative în activităţile lor de zi cu zi.

Supremaţia legii trebuie să fie recunoscută de către partidele politice, mişcările sociale şi
organizaţiile − în formă de avize, declaraţii, iniţiative, etc. Acest concept trebuie să prindă
rădăcini în sensul justiţiei publice şi în conştiinţă fiecărui om, ceea ce necesită îmbunătăţirea
culturii juridice a tuturor segmentelor populaţiei, promovarea valorii sociale înalte a dreptului,
semnificaţia lui în viaţa de zi cu zi a persoanei, societăţii şi statului.

Lecţiile de drept trebuie introduse ca discipline obligatorii în şcoli şi instituţii superioare de

învăţămînt, punîndu-se accent nu pe conţinutul legilor, ci pe explicarea principiilor funcţionării
unui stat de drept, importanţa respectării Legilor şi normelor morale.

În al cincilea rînd, egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii. Protecţia garantată a drepturilor,

libertăţilor, onoarei şi demnităţii cetăţenilor nu este posibilă fără respectarea strictă a acestui
principiu. Legile trebuie să fie respectate de către toţi cetăţenii, indiferent de rangul lor, de orice
alte caracteristici specifice. Acest principiu este strîns legat de consolidarea disciplinei conştiente
în relaţiile de muncă, viaţa economică şi cea de zi cu zi.
Supremaţia dreptului şi legii înseamnă că întreaga viaţă a societăţii, întregul sistem al relaţiilor
sociale, funcţionarea organelor puterii, activitatea funcţionarilor publici trebuie să se bazeze pe
principii legale. Legea în sine trebuie să fie una de drept, adică să fie adoptată de organele
legitime ale puterii de stat, să corespundă standardelor internaţionale, care nu vin în contradicţie
cu prevederile constituţionale.

În al şaselea rînd, responsabilitatea reciprocă a statului şi cetăţeanului. Un stat de drept, conform

definiţiei, este un stat democratic, care respinge metodele rigide de guvernare, care respectă şi
garantează drepturile şi libertăţile omului, în care funcţionează principiul responsabilităţii
reciproce a cetăţeanului şi statului, conform căruia nu numai cetăţenii sînt responsabili în faţa
statului, ci şi statul poartă responsabilitate faţă de cetăţenii săi.
 
Responsabilitatea reciprocă a guvernului şi cetăţenilor, înseamnă că statul defineşte şi permite
măsura libertăţii cetăţenilor şi gradul de responsabilitate faţă de aceştia, dar şi măsura şi limitele
intervenţiei sale în viaţa cetăţenilor, stabileşte limitele autonomiei cetăţenilor în relaţiile lor cu
alţi subiecţi ai reglementării legale. Anume prin acordarea drepturilor cetăţenilor şi a
responsabilităţilor asumate între stat şi cetăţeni se stabilesc raporturile juridice în limitele în care
una dintre părţi are tot atîtea drepturi cîte obligaţii are cealaltă. Explicarea acestor principii ar
trebui să stea la baza studierii culturii juridice de către elevi şi studenţi.

În al şaptelea rînd, moralitatea în administrarea statului devine un concept de amploare naţională,

din motiv că serviciul de stat este un indicator al calităţii statului însuşi. De aceea statul odată cu
implicarea societăţii civile ar trebui să se ocupe de această problemă: să ducă o politică de
consolidare a bazelor eticii şi moralităţii şi mai presus de toate, în rîndul funcţionarilor publici.
Lucrul în această direcţie ar trebui să aibă un caracter sistematic, de durată şi să constea în
selectarea tinerilor supradotaţi pentru a-i pregăti să lucreze în calitate de funcţionari de stat. Iar în
acest context este foarte importantă optimizarea numărului membrilor aparatului de stat, prin
crearea pentru stat a posibilităţii de a avea grijă pe deplin de angajaţii săi.

Un moment important în construirea unui stat de drept este institutul reprezentanţei ca o

manifestare a principiului independenţei poporului în condiţiile democraţiei reprezentative,
deoarece trăsătura distinctivă a unui stat de drept este poporul ca unica sursă a puterii şi
purtătorul suveranităţii sale. Pe cît de eficient va fi institutul reprezentanţei, tot în aceeaşi măsură
putem vorbi despre construirea unui stat de drept în Republica Moldova.

Natura reprezentativă a democraţiei şi eficienţa statului de drept depind de sistemul de control

permanent din partea alegătorilor a reprezentanţilor săi, a gestionării organelor reprezentative în
activitatea sa. Controlul democratic popular va permite să ţină oficialii aleşi în imediata
apropiere de popor, să exercite control judiciar asupra legalităţii organelor reprezentative, iar
dacă este necesar, să aplice măsuri de răspundere juridică membrilor organelor puterii
reprezentative.

Functiile statului sunt: functia legislativa, functia executiva si ceajudecatoreasca.

Functia legislativa se caracterizeaza prin faptul ca are ca obiect stabilirea de reguli de conduita
sociala, generale si impersonale, cu caracter obligatoriu si susceptibile de a fi sanctionate, daca ar
fi încalcate, prin forta de constrângere a statului. Se spune ca aceste reguli sunt generale si
impersonale în sensul ca, desi chemate sa se aplice unor persoane, ele sunt formulate în abstract,
adica au în vedere fie toti indivizii unei colectivitati, fie o categorie sau mai multe categorii de
persoane definite prin anumite trasaturi comune.

Functia legislativa se deosebeste de celelalte functii si prin faptul ca are un caracter originar.
Astfel, regulile cu caracter general adoptate pe cale de lege, au o forta juridica superioara tuturor
celorlalte norme juridice, motiv pentru care se spune ca functia legislativa exercitata de organul
reprezentativ national este o manifestare directa a suveranitatii poporului.

De aici si consecinta ca functia executiva sau administrativa si cea jurisdictionala au o autoritate

derivata, în sensul ca actele îndeplinite în cadrul acestor functii nu sunt o expresie directa a
vointei organului reprezentativ pe plan national, ci se impun respectului general în temeiul legii,
care determina conditiile si organele de care pot fi emise[4].

Functia executiva sau administrativa, cum mai este denumita de unii autori[5], are ca obiect
organizarea aplicarii si aplicarea în concret a legilor, asigurarea bunei functionari a serviciilor
publice instituite în acest scop, precum si emiterea de acte normative si individuale sau
efectuarea de operatii materiale, prin care, pe baza legii, se intervine în viata particularilor pentru
a le dirija activitatea sau a le face anumite prestatii.[6]

Erast Diti Tarangul afirma direct ca obiectul functiunii administrative este sa intervina în viata
particularilor, furnizându-le anumite prestatiuni, supraveghind si dirijând viata sociala si de a
executa legea[7].

Daca functia legislativa se caracterizeaza prin acte juridice cu caracter general si

impersonal, functia executiva se realizeaza atât prin acte generale si impersonale, cât si prin acte
individuale, fapte materiale juridice si operatii materiale-tehnice individuale si concrete.

Daca functia executiva sau administrativa are un caracter derivat, consecinta este ca actele
administrative trebuie sa fie conforme cu legea. În anumite situatii, însa legea acorda autoritatilor
administrative o adevarata putere discretionara, în temeiul careia acestea nu se limiteaza doar în
a aplica legea, ci au si libertatea de a alege, în anumite limite, între doua sau mai multe solutii[8].

Functia jurisdictionala, are un caracter derivat, analog functiei executive, si are ca obiect
solutionarea unui litigiu juridic sau constatarea, cu autoritatea lucrului judecat, a unui raport
contestat sau contestabil[9].

Functia jurisdictionala este distincta de functia executiva, chiar daca în fapt atât administratia
publica, cât si justitia nu fac altceva decât sa aplice legile la cazurile individuale si concrete,
astfel încât din punctul de vedere al naturii obiectului lor, se poate spune ca între ele, nu exista
nici o deosebire.

Constituția Italiei, aprobată de către Adunarea Constituantă în 22 decembrie 1947 și intrată în

vigoare la 1 ianuarie 1948, este considerată legea fundamentală în statul italian. Ea a fost astfel
concepută încât să facă imposibil un regim dictatorial de oricare tip.

Statutul politic al Greciei este acela de Republică Parlamentară Prezidențială. Forma actuală a
acestei denumiri a fost pusă în vigoare odată cu referendumul organizat în data de 8 decembrie
1974, prin care 70% din populație a eliminat orice elemente monarhice ale sistemului
constituționa

Statele Unite ale Americii sau Statele Unite sau abreviat S.U.A (în engleză United States of

America respectiv United States, USA sau și US) este numele unei republici
constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal
Columbia sau D.C.)

Republica Federală Germania acronim RFG, colocvial, Germania, este un stat în Europa

Centrală. Face parte din organizații internaționale importante, precum: Consiliul
Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea
Europeană (1957), ONU (1973), OSCE, și din zona euro.