Curs Contabilitate

Introducere în Contabilitate
Obiectul şi metoda contabilităţii

1.1. Contabilitatea – disciplină economică

1.2. Obiectul şi metoda contabilităţii
1.2.1. Obiectul contabilităţii
1.2.2. Metoda contabilităţii

1.1.Contabilitatea – disciplină economică

Definită pentru prima data în anul 1494 de către călugărul franciscan Luca Paciolo, în unul din
capitolele tratatului de matematică Summa de Arithmetica, Geometria, Proportione et Proprotionalita (Totul
despre aritmetică, geometrie şi proporţie) în care descrierea practicile negustorului veneţian al epocii,
contabilitatea desemna ansamblu de principii şi tehnici aplicabile înregistrării în partidă dublă a averii ce
aparţinea unui negustor, precum şi toate afacerile acestuia în ordinea în care au avut loc. Paciolo nu a
pretins că a inventat contabilitatea în partidă dublă, dar această parte a cărţii sale a fost tradusă în multe limbi,
contabilitatea în partidă dublă fiind denumită “metoda italiană”, de aceea o parte din vocabularul contabil
provine din limba italiană (casă, bancă, capital, jurnal, cont, debit, credit, bilanţ etc).
Profesiunea contabilă liberală s-a dezvoltat mult mai târziu, în secolul al XVIII lea, odată cu crearea
primului corp al contabililor în Marea Britanie (Institutul Scoţian al Contabililor Autorizaţi, în 1854).
Tehnica partidei duble s-a schimbat nesemnificativ de-a lungul timpului; s-a modificat, în schimb,
perspectiva asupra obiectului, scopului şi conţinutului raportărilor contabile. De la simpla evidenţă a averii
negustorului şi a afacerilor lui, prin implicaţiile sale sociale, contabilitatea s-a transformat într-un sistem
informaţional ce afectează distribuţia resurselor la nivelul întregii economii.
În România, contabilitatea. s-a introdus prin lege în anul 1861. În anul 1864 s-au înfiinţat şcoli
profesionale la Galaţi şi Bucureşti urmate de şcoli comerciale la Iaşi, Craiova, Constanţa, Ploieşti, etc. În anul
1913 a fost înfiinţată Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale în Bucureşti, iar în 1920 o instituţie
similară la Cluj.
Contabilitatea a apărut deci, din nevoia de a răspunde în plan informaţional şi decizional la problema
mişcării valorilor economice, pentru fiecare entitate economică. Utilizatorii informaţiei contabile, interni sau
externi, trebuie să decidă asupra alocării resurselor economice în mod eficient, pe baza unor informaţii precise,
complete, continui, analitice şi sintetice. Contabilitatea este un sistem care oferă astfel de informaţii calitative

1
Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
 Curs Contabilitate

pentru luarea deciziilor în urma colectării, analizei şi comunicării, identificând şi evaluând consecinţele
financiare ale deciziilor luate.
Figura nr. 1
Utilizatorii informaţiei contabile

INVESTITORUL

CREDITORII PE
TERMEN LUNG
PUBLICUL
(instituţiile
bancare)

MANAGERII
Utilizatorii informaţiei CREDITORII PE
TERMEN SCURT
contabile (furnizorii)

STATUL CLIENŢII

ANGAJAŢII

Definiţie: Contabilitatea este disciplina care culege, prelucrează, prezintă şi păstrează cea mai mare
parte a infomaţiilor dintr-o societate.
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în anul 2008, actualizată în anul 2011, defineşte această
disciplină astfel: Contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi
controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea societăţilor
comerciale, companiilor naţionale, regiilor autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile
cooperatiste şi a altor persoane juridice . În acest scop, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi
sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară
şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu
investitorii prezenţi şi potentiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alti utilizatori.”
Utilitatea contabilităţii rezultă deci din necesitatea entităţilor de a cunoaşte averea (poziţia financiară) de
care dispun, activitatea desfăşurată şi rezultatele economice (performanţa) obţinute.
Există două tipuri de informaţie contabilă (două tipuri de contabilităţi):
- Contabilitatea financiară: are ca rezultat obţinerea de situaţii financiare destinate tuturor utilizatorilor şi
vizează tranzacţiile dintre o entitate şi mediul înconjurător. Informaţiile furnizate sunt necesare

2
Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
 Curs Contabilitate

managementului să controleze la nivel general principalele aspecte ale activităţii: producţie,

administraţie, desfacere, finanţe, lipsind detalii privind eficienţa.
- Contabilitatea managerială: furnizează informaţii necesare privind alocarea resurselor şi asigurarea
profitabilităţii fiecărei subramuri de activitate şi pe total entitate. Ea operează cu costuri relevante pentru
decizii specifice. Exemplu de informaţii: costuri, puncte de echilibru. Exemplu de decizii: sistează
producţia, produce mai mult.

Figura nr. 2

Contabilitatea pentru fiscalitate – întrucât există situaţii în care cerinţele fiscale diferă de cele contabile, fiind
necesare evidenţe suplimentare faţă de cele contabile (completarea şi prezentarea declaraţiilor fiscale). Codul
fiscal cuprinde legi care stau la baza acestor evidenţe.

3
Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
 Curs Contabilitate

Contabilitatea în cadrul entităţilor îndeplineşte o următoarele funcţii:

Figura nr. 3
Funcţiile contabilităţii

Funcţia Funcţia
de înregistrare de informare

FUNCŢIILE CONTABILITĂŢII

Funcţia Funcţia
de control gestionar de previziune

1. Funcţia de înregistrare a contabilităţii, care constă în capacitatea ei de a reflecta operativ, precis şi în

complexitatea lor procesele şi fenomenele economice ce apar în cadrul entităţilor.
2. Funcţia de informare a contabilităţii. Contabilitatea pune la dispoziţia celor interesaţi date privind
structura şi dinamica valorilor materiale şi băneşti, a stadiului de desfăşurare a proceselor de producţie
şi a rezultatelor obţinute la sfârşitul unei perioade de gestiune. De asemenea, se obţin informaţii
referitoare la modul de gospodărire a valorilor materiale şi băneşti, volumul producţiei, cheltuielilor,
veniturilor, rezultatelor financiare. Toate aceste informaţii au la bază colectarea datelor primare în
documente, ce se întocmesc la locul şi în momentul producerii fenomenelor, ceea ce îi conferă
contabilităţii rolul de instrument de cunoaştere a realităţii.
3. Funcţia de control gestionar. Contabilitatea verifică modul de păstrare şi utilizare a valorilor materiale
şi băneşti, de gospodărire a capitalurilor, verifică gradul de realizare a indicatorilor programaţi, a
termenelor de achitare a datoriilor faţă de terţi, de recuperare a drepturilor, controlul respectării
disciplinei financiare.
4. Funcţia de previziune. Datele oferite de contabilitate reprezintă o sursă exactă şi completă pentru
analiza economico−financiară a activităţii acestora cât şi la fundamentarea şi elaborarea bugetului de
venituri şi cheltuieli privind activitatea de producţie şi investiţii.
Pe măsură ce economia unei ţări devine tot mai complexă, se accentuează legăturile dintre
diferitele sale structuri organizatorice şi ca urmare, sfera de cuprindere a contabilităţii se poate extinde la
nivel macroeconomic, cu denumirea de contabilitate naţională.
4
Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
 Curs Contabilitate

Figura nr.3
Relaţia contabilităţii cu alte ştiinţe

Statistica Matematica

Analiza
Informatica
economică

Economia
CONTABILITATEA Dreptul
generală

 Economia generală constituie baza teoretică pentru contabilitate, întrucât fixează o serie de categorii
economice pe care le reflecta contabilitatea. Pe de altă parte contabilitatea furnizează date pe care
economia politică poate să le prelucreze şi să explice anumite fenomene economice.
 Analiza economică şi statistica utilizează datele prezentate de contabilitate pentru realizarea obiectelor
acestora de studiu.
 Matematica şi informatica oferă instrumentarul necesar executării diferitelor calcule ce au loc în
contabilitate.
 Dreptul fixează cadrul juridic al activităţii agenţilor economici, evidenţiază raporturile economic-juridice
care iau naştere între stat şi agenţi economici sau între diferiţi agenţi economici. Pentru practica juridică,
datele contabilităţii constituie baza de documentare şi clarificare a unor fapte.

1.2. Obiectul şi metoda contabilităţii

1.2.1. Obiectul contabilităţii
Delimitarea obiectului de studiu al unei discipline este o problemă esenţială, întrucât permite precizarea
locului pe care disciplina îl ocupă în cadrul general al ştiinţelor.
Obiectul de studiu al contabilităţii îl reprezintă patrimoniul expresia monetară a bunurilor, drepturilor şi
obligaţiilor ce aparţin unei persoane fizice sau juridice. Patrimoniul cuprinde numai acele bunuri ce pot fi
exprimate în etalon valoric (bănesc), singurul etalon care permite calculul mărimii acestuia, cât şi situaţia
financiară a entităţii.
Contabilitatea prezintă patrimoniul societăţii, prin două unghiuri:

5
Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
 Curs Contabilitate

 Prin prisma felului sau componenţei patrimoniului, respectiv prin prisma resurselor (bunurile, mijloacele
sau activele economice) de care dispune entitatea, cu determinare existenţială şi constituind partea materială
aacestuia. Exemplu: terenuri, clădiri, materiale consumabile, disponibilităţi băneşti, etc.
 Prin prisma provenienţei, surselor, raportului de proprietate sau situaţia juridică a patrimoniului în cadrul
cărora se procură şi se gestionează mijloacele economice, respectiv drepturile şi obligaţiile cu valoare
economică:
- în cazul drepturilor, titularul de patrimoniu (persoana fizică sau juridică) este proprietarul bunurilor
aflate în folosinţa sa.
- în cazul obligaţiilor, pentru bunurile componente ale patrimoniului aflate în folosinţa sa, proprietarul
trebuie să dea un echivalent valoric sau o contraprestaţie.
Principiul dublei reprezentări a patrimoniului se referă la faptul că orice tranzacţie modifică cel puţin
două componente alea acestuia. Astfel, dubla reprezentare a patrimoniului face ca acesta să apară sub forma
unei ecuaţii valorice:

BUNURI ECONOMICE = DREPTURI + OBLIGAŢII

Patrimoniul mai poate fi privit şi prin prisma resurselor şi utilizărilor.

Resursele au o determinare financiară şi reprezintă sursele de finanţare ale valorilor economice
susceptibil a fi utilizate la un moment dat (provenienţa valorilor economice). Aceste resurse pot fi:
 resurse proprii, asigurate de titularul de patrimoniu;
 resurse străine, furnizate de terţe persoane faţă de titularul de patrimoniu (ex: bănci, furnizori, etc);
 resurse rezultat, sub forma profitului obţinut la încheierea exerciciului financiar.
Utilizările definesc modul de întrebuinţare a valorilor economice şi pot fi:
 utilizări permanente (stabile), sub forma bunurilor de folosinţă îndelungată;
 utilizări temporare (curente), sub forma bunurilor folosite pe o perioada de timp sub un an;
 utilizări rezultat, sub formă de pierderi generate de o activitate nerentabilă.
În această situaţie, ecuaţia valorică a patrimoniului se prezintă astfel:

UTILIZARI = RESURSE

În literatura de specialitate, noţiunea de resurse este echivalentă cu cea de capitaluri, astfel ecuaţia valorică a
patrimoniului poate fi scrisă şi astfel:

UTILIZĂRI = CAPITALURI PROPRII + CAPITALURI STRĂINE

6
Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
 Curs Contabilitate

În cadrul procesului de reproducţie socială, mişcarea mijloacelor economice cuprinde nu numai

operaţiile de intrare şi ieşire ca simple deplasări în spaţiu, dar şi activităţile ce produc transformări cantitative şi
calitative în masa patrimoniului, deoarece orice activitate este consumatoare de resurse şi producătoare de
rezultate. Aceste activităţi apar în contabilitate sub forma cheltuielilor şi a veniturilor. Ecuaţia valorică a
patrimoniului apare în această situaţie sub forma:

CHELTUIELI = VENITURI ± REZULTATE FINALE

Modificările produse în masa patrimoniului pot fi grupate în:

 operaţii de finanţare;
 operaţii de investiţii;
 operaţii de exploatare.
Finanţarea presupune crearea resurselor necesare unei activităţi şi pot fi finanţări proprii agenţilor
economici sau finanţări străine procurate de la terţi.
Operaţiile de investiţii se ocupă de procurarea unor bunuri cu folosinţă îndelungată.
Operaţiile de exploatare au ca obiectiv aprovizionarea cu bunuri necesare activităţii de producţie,
producţia propriu-zisă şi desfacerea bunurilor obţinute.
Patrimoniului exprimă în final performanţa economică a agenţilor economici. Aceasta se exprimă prin
rezultatele financiare obţinute de către entitate. Contabilitatea asigură determinarea acestor rezultate financiare
şi ca urmare acestea fac parte din obiectul ei de studiu.
Performanţa economică se poate determina plecând de la patrimoniul unităţilor, astfel:

SITUAŢIA NETĂ = TOTAL ACTIVE − DATORII

Situaţia netă (patrimonial net) reprezintă gradul de independenţă financiară a întreprinderii. Independenţa
financiară a întreprinderii este asigurată atunci când patrimonial net (drepturile cu valoare economică) sunt mai
mari sau cel puţin egale cu obligaţiile cu valoare economică. (Situaţia Netă ≥ Datoriile)
Situaţia patrimoniului este studiată şi prin prisma constituirii şi repartizării rezultatului în calitatea sa de
sursă de finanţare. Rezultatele financiare se calculează ca diferenţă:

Rezultate financiare = SITUAŢIA NETĂ la 31.XII... − SITUAŢIA NETĂ la 01.I...

Performanţa economica sau rezultatul mai poate fi definită şi prin prisma activităţii desfăşurate, astfel:

REZULTATUL FINANCIAR = VENITURI − CHELTUIELI

7
Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
 Curs Contabilitate

Rezultatul financiar = Profit, când Veniturile > Cheltuielile;

Rezultatul financiar = Pierdere, când Veniturile < Cheltuielile.
Utilizând noţiunea de capital propriu, veniturile şi cheltuielile se definesc astfel:
Veniturile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub
formă de intrări sau creşteri de active sau scăderi de datorii, concretizate în creşteri ale capitalului propriu, altele
decât contribuţia acţionarilor la capitalul social.
Cheltuielile reprezintă scăderi ale beneficiilor economice, înregistrate pe parcursul perioadei contabile
sub formă de ieşiri sau scăderi de active sau creşteri de datorii concretizate în scăderi ale capitalurilor proprii,
altele decât cele realizate din retrageri ale acţionarilor la capitalul social.
Ecuaţia rezultatului definit prin prisma noţiunii de capital propriu este de forma:

REZULTAT = CAPITAL PROPRIU – CAPITAL PROPRIU +/- CONTRIBUŢII/RETRAGEREA

LA SFÂRŞITUL PERIOADEI LA ÎNCEPUTUL PERIODEI ACŢIONARILOR LA CAPITAL

Patrimoniul oferă informaţii privind modificarea poziţiei financiare sunt oferite cu precădere de tabloul
fluxurilor de trezorerie, ecuaţia creată în acest sens fiind:

FLUX NET DE NUMERAR= ÎNCASĂRI DE NUMERAR – PLĂŢI DE NUMERAR

Modificarea poziţiei financiare evidenţiază lichidităţile şi echivalentele de lichidităţi de care dispune

întreprinderea precum şi modul de utilizare a acestora pe parcursul activităţilor.
În concluzie, obiectul contabilităţii cuprinde existenţa şi mişcarea patrimoniului în procesul
reproducţiei sociale exprimat valoric şi sub dublu aspect, al componenţei şi al relaţiilor juridice, precum şi
performanţa economică obţinută de către agenţii economici.

1.2.2. Metoda contabilităţii

Pentru realizarea obiectului său de studiu, contabilitatea foloseşte o metodă proprie de cercetare. Prin
metodă se înţelege calea raţională de urmat în vederea atingerii unui scop. Metoda contabilităţii are la bază
anumite principii ce decurg din particularităţile obiectului acesteia şi anume:
a. Principiul dublei reprezentări a patrimoniului.
b. Principiul dublei înregistrări.
8
Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
 Curs Contabilitate

Astfel, metoda contabilităţii utilizează o serie de procedee. Procedeul reprezintă instrumentul cu ajutorul
căruia se atinge scopul urmărit.
 Procedee specifice metodei contabilităţii;
 Procedeele metodei contabilităţii comune şi altor discipline economice.
A. Procedee specifice metodei contabilităţii: bilanţul, contul, balanţa de verificare.
Bilanţul este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilităţii, care reflecta situaţia patrimoniului
în ansamblul său. Bilanţul reflecta patrimonial entităţilor în expresie valorică şi sub două aspecte: al
componenţei şi al surselor de formare sau de finanţare. Cu ajutorul bilanţului se asigură realizarea unuia dintre
cele mai importante principii ale metodei contabilităţii, principiul dublei reprezentări a patrimoniului (în
contabilitate aceleaşi elemente patrimoniale sunt reflectate şi prezentate sub dublu aspect, al componenţei şi al
surselor de formare). Pe lângă ansamblul patrimoniului, în bilanţ se reflectă şi relaţiile juridice asupra
patrimoniului, respectiv drepturile şi obligaţiile agenţilor economici. De asemenea bilanţul reflectă poziţia
financiară a entităţii în urma activităţii depuse de aceasta într-o anumită perioadă de timp.
În bilanţ se reflectă informaţii globale, generale referitoare la activitatea depusă de societate la o anumită
dată. Informaţile prezentate de bilanţ sunt informaţii reale şi corecte în raport de data la care acesta a fost
întocmit.
Contul. Pe lângă cunoaşterea situaţiei de ansablu şi la o anumită dată a patrimoniului şi a situaţiei
economico-financiare a agenţilor economici, pentru conducerea şi organizarea oricărei activităţi presupune şi
urmărirea mişcărilor ce se produc în componenţa şi structura patrimoniului, ca urmare a proceselor de producţie
ce au loc. În acest scop, contabilitatea utilizează contul. Pentru fiecare element patrimonial se deschide câte un
cont cu aceeaşi denumire, în care se înregistrează situaţia la o anumită dată a elementului patrimonial, dar şi
creşterile şi micşorările acestuia. Astfel, contul prezintă informaţii cu grad mare de detaliere privind elementele
patrimoniale. În contabilitate se utilizează un număr mare de conturi, prin intermediul cărora se asigură un alt
principiu al metodei contabilităţii: dubla înregistrare a elementelor patrimoniale, în condiţiile menţinerii
echilibrului cerut de dubla reprezentare. Principiul dublei înregistrări se referă la: o singură operaţie economica
sau financiară să se înregistreze concomitent şi cu aceeaşi sumă în cel puţin două conturi.
Balanţa de verificare. Datorită utilizării în practica contabilă a unui număr mare de conturi, apare
necesitatea centralizării şi verificării datelor înscrise în conturi. Acest lucru se realizează cu balanţa de verificare
sau balanţa conturilor. Balanţa conturilor se întocmeşte lunar. Cu ajutorul ei se dă posibilitatea verificării
exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi, pe baza seriilor de egalităţi. Aceste egalităţi apar ca urmare a
respectării principiului dublei înregistrări a elementelor patrimoniale. Prin centralizarea datelor din conturi în
balanţă, se obţin informaţii de ansamblu asupra întregii activităţi a agentului economic cât şi informaţii
9
Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
 Curs Contabilitate

referitoare la modificările suportate de elementele patrimoniale, pentru perioada curentă, cât şi cumulat de la
începutul anului. Balanţa face legătura între bilanţ şi cont.
B. Procedeele metodei contabilităţii comune şi altor discipline economice
Documentele. În contabilitate înregistrarea operaţiilor economice şi financiare se efectuează numai dacă
acestea sunt consemnate în acte scrise numite documente sau purtători primari de informaţii. Documentele se
întocmesc la locul şi în momentul producerii operaţiilor economice şi financiare generate de elementele
patrimoniale. Fiecare document constituie un act justificativ al înfăptuirii operaţiei respective şi asigură datele
primare de intrare în ciclul contabil de prelucrare. Înregistrarea în contabilitate pe bază de documente îi conferă
acesteia calitatea de forţă probantă în cadrul raporturilor juridice dintre agenţii economici.
Evaluarea. Constă în exprimarea în etalon bănesc a existenţei şi mişcării elementelor patrimoniale.
Evaluarea constituie singurul etalon care dă posibilitatea centralizării şi determinării mărimii patrimoniului, a
anumitor indicatori economici calculaţi de contabilitate.
Calculaţia. În sens larg presupune toate calculele ce se fac în contabilitate. În sens restrains, calculaţia
presupune determinarea costului unitar de producţie.
Inventarierea. Procedeul prin care se determină situaţia reală la o anumită dată a tuturor bunurilor,
drepturilor şi obligaţiilor ce aparţin unei personae fizice sau juridice. Cu ajutorul inventarierii se controlează
modul cum sunt depozitate şi păstrate elementele patrimoniale. Prin acest procedeu are loc punerea de acord a
datelor de pe teren cu cele din contabilitate, astfel încat informaţiile furnizate sa fie reale şi corecte.
Analiza. Cu ajutorul acestui procedeu se valorifică informaţia contabilă, respectiv se explică rezultatele
obţinute în urma activităţii desfăşurate şi se fundamentează modalităţile de îmbunătăţire a activităţii viitoare a
întreprinderii.
Situaţiile de sinteză. Reprezintă surse de informare privind activitatea desfăşurată de entitatea respectivă.
Beneficiarii situaţiilor de sinteză sunt factorii de decizie ai unităţilor cât şi cei din afara lor (bănci, administraţia
financiară, etc).
Sub aspect metodologic între procedeele metodei contabilităţii se stabilesc o serie de legături. În cadrul
acestor legături, traseul de bază al ciclului contabil îl formează:

BALANŢA DE
DOCUMENTELE CONTURILE BILANŢUL
VERIFICARE

Acest traseu este obligatoriu, celelalte procedee se utilizează în raport cu traseul de bază, atunci când este
necesar.

10
Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere