Curs 4

Contul şi dubla înregistrare

5.1. Noţiunea de cont. Forma şi structura contului

5.2. Regulile de funcţionare ale conturilor
5.2.1. Analiza contabilă a operaţiilor economice şi financiare
5.3. Clasificarea conturilor
4.3.1. Clasificarea conturilor după funcția contabilă
4.3.2. Clasificarea conturilor după sfera de cupprindere
4.3.3. Clasificarea conturilor după conţinutul economic

5.1. Noţiunea de cont. Forma şi structura contului

Influenţa operaţiilor economice şi financiare asupra volumului şi structurii elementelor

bilanţiere, a fost analizată în capitolul precedent (modificările bilanţiere). În acest sens, după fiecare operaţie
economico-financiară s-a întocmit un nou bilanţ contabil. În practică, întocmirea unui nou bilanţ–cont după
fiecare operaţie economico-financiară este greu de realizat, datorită volumului mare de operaţii care au loc în
cursul unei perioade. Pe de alta parte, chiar dacă acest lucru ar fi posibil, noul bilanţ ar evidenţia situaţia nouă a
elementelor bilanţiere, nu şi sub influenţa căror modificări s-a ajuns la această stare. Din acest motiv,
contabilitatea utilizează un alt procedeu specific metodei sale, procedeu denumit cont.
Noţiunea de cont provine din limba franceză, compte sau conto din limba italiană, având semnificaţia de
evidenţă. În cont, elementele patrimoniale se pot prezenta valoric, iar în unele situaţii înregistrările se pot
efectua şi în etalon natural, respectiv cantitativ.
Spre deosebire de bilanţ, care are o sferă de cuprindere mai largă, contul are o sferă de cuprindere mai
restrânsă, în sensul că evidenţiază atât starea acestuia la un moment dat, cât şi mişcarea acestuia în sensul
creşterii şi scăderii.
Contul este conceput în aşa fel încât să permită cunoaşterea în detaliu a conţinutului elementelor
bilanţiere. În acest scop, pentru fiecare element patrimonial se deschide câte un cont cu aceeaşi denumire.
Definiţie: Contul se defineşte ca un instrument de calcul de o formă specială, deschis distinct pentru
fiecare element patrimonial, în care se înregistrează valoric iar uneori cantitativ, situaţia acestuia la o
anumită dată, precum şi toate modificările suportate în decursul unei perioade.
Pentru a cunoaşte situaţia unui element patrimonial, trebuie luate în calcul situaţia elementului
patrimonial la începutul perioadei, intrările respectiv creşterile (+) şi ieşirile, respectiv scăderile (–) care au avut
loc în decursul perioadei. Pentru a putea sistematiza sau grupa operaţiile cu plus (+) pe de o parte şi a celor cu
minus (–) în cealaltă parte, contul a trebuit să adopte o astfel de formă încât să evidenţieze aceste tipuri de
modificări, forma stabilită pentru cont, este cea de tablou cu două părţi, sau în variantă simplificată, forma
literei T.
Astfel, într-o parte a contului se înregistrează toate creşterile care se adună între ele, iar în cealaltă parte
a contului se înregistrează toate scăderile elementelor bilanţiere care se adună între ele, ideia desprinsă fiind că
în fiacare parte a contului se efectuează numai operaţii de adunare, iar pentru a scădea o sumă din alta,
aceasta trebuie înregistrată în partea opusă celei din care se scade.
Înregistrarea creşterilor sau scăderilor depinde de natura elementelor bilanţiere, respectiv bunuri
economice (active economice), capitaluri proprii şi datorii (pasive patrimoniale),astfel:
 În cazul bunurilor economice, conveţional s-a stabilit ca în partea stângă a contului să se înregistreze existentul
iniţial şi creşterile, iar în dreapta contului, scăderile elementelor bilanţiere;
 În cazul capitalurilor proprii şi datoriilor, tot prin convenţie s-a stabilit ca existentul iniţial şi creşterile să fie
înregistrate în partea dreaptă, iar diminuările în stânga.

1
 La un cont se disting următoarele elemente componente:

Titlul contului – arată denumirea elementului patrimonial a cărui evidenţă o reflectă. În practica
contabilă, pentru denumirea contului se utilizează un simbol cifric: 101 Capital Social, 5121 Cont curent în lei,
etc. Simbolul este o secvenţă de patru sau mai multe cifre în funcţie de clasa din care aparţine contul. Toate
conturile cu simbolurile lor figurează în Planul de conturi general.

Debitul şi creditul – cele două parţi componente ale contului cu ajutorul cărora se grupează modificările
elementelor patrimoniale, în funcţie de natura elementelor bilanţiere, astfel:
 În cazul bunurilor economice, debitul înregistreză existentul iniţial şi creşterile, iar creditul evidenţiază
scăderile elementelor bilanţiere;
 În cazul capitalurilor proprii şi datoriilor, creditul evidenţiază existentul iniţial şi creşterile iar debitul
diminuările elementelor bilanţiere.
Convenţional, debitul (D), partea stângă a contului, creditul (C), partea dreaptă a contului.

Rulajele – suma variaţiilor din perioada respectiva sau mişcarea contului, adică valoarile înregistrate în
debitul sau în creditul unui cont. Astfel, corespuzător celor două parţi ale contului, debit şi credit, rulajul poate
fi: rulaj debitor (mişcare debitoare) şi rulaj creditor (mişcare creditoare).
În măsura în care la rulaj se adaugă existentul iniţial, se obţine total sume – care pot fi total sume
debitoare şi total sume creditoare, astfel:
TSD = SID + RD
TSC =SIC + RC
Data – momentul când a avut loc efectuarea operaţiei economice sau financiare. Ea se stabileşte pe baza
datei documentului în baza căruia s–a consemnat operaţia respectivă şi este definită prin zi, lună, an.

Explicaţia – presupune lămuriri ce se dau sumelor înscrise în conturi. Această explicaţie poate fi
decriptivă, când prin text scris se arată conţinutul operaţiilor înscrise în conturi, şi contabilă când se adaugă la
explicația descriptivă şi simbolul celuilalt cont corespondent în care se mai operaţia economică sau financiară
respectivă.

Soldul contului – evidenţiază existentul elementului bilanţier la un moment dat. În funcţie de momentul
în care se calculează, soldul contului poate fi:

 Sold final – se calculează la sfârşitul exerciţiului financiar, ca diferenţă între TSD şi TSC, preluând semnul
celei mai mari, fiind amplasat pentru verificare în secţiunea opusă celei din care el provine, astfel:
 Dacă TSD> TSC SFD se înscrie în creditul contului.
 Dacă TSC> TSD SFC se înscrie în debitul contului.
 Dacă TSD=TSC SF = 0, contul este balansat sau soldat.
Prin convenţie, datorită postulatului dublei înregistrări şi datorită egalităţii fundamentale Activ =Pasiv ,
sau Activ = Capitaluri proprii + Datorii, soldul final se trece în partea opusă celei din care el provine,
pentru a balansa contul.

 Sold iniţial - reprezintă existentul iniţial al elemetului bilanţier; el reprezintă soldul final al perioadei
precedente, fiind înregistrat în aceeaşi parte din care el provine, astfel:
- SFD al perioadei precedente înregistrat pentru verificare în creditul contului, va fi preluat ca sold iniţial debitor
al perioadei curente în debitul contului.
- SFC al perioadei precedente înregistrat pentru verificare în debitul contului, va fi preluat ca sold iniţial creditor
al perioadei curente în creditul contului.

2
 Forma conturilor. Conturile pot prezenta următoarele forme:
a. Forma simetrică a conturilor – atunci când cele două secţiuni sunt aşezate de o parte şi de alta a contului şi
pentru fiecare secţiuni se înscriu data, explicaţia şi suma;

Titlul contului
Debit Credit
Data Explicaţia Suma Data Explicaţia Suma

b. Forma asimetrică a conturilor – atunci când cele două secţiuni se găsesc alăturate, iar data şi explicaţia se
înscriu o singură dată.

Titlul contului
Explicaţia Sume
Data Debit Credit

5.2. Reguli de funcţionare a conturilor

În contabilitate, activitatea desfăşurată presupune utilizarea unui număr mare de conturi, în care se
înregistreză operaţiile economice şi financiare pe care acestea le efectuează. În activitatea de management,
informaţiile furnizate de conturi au un rol important. Pentru a folosi aceste informaţii este necesar să se cunoscă
modul cum se fac aceste înregistrări în conturi, respectiv regulile de funcţionare a conturilor.
Regulile de funcționare ale conturilor stabilesc cu exactitate în care parte a contului, în debit sau în
credit, se înregistrează existentul iniţial, creşterile sau micşorările elementelor bilanţiere pentru care s-a deschis
contul respectiv.
Pentru prezentarea regulilor de funcţionare ale conturilor se porneşte de la bilanţul contabil deoarece
acesta se află în strânsă interdependeţă cu contul:
- la începutul exerciţiului financiar, pe baza datelor din bilanţul contabil, se deschid conturile;
- la sfârşitul exerciţiului financiar, soldurile finale ale conturilor stau la baza completării posturilor bilanţiere.
În ambele cazuri, datele se mişcă într-un singur sens: din stânga bilanţului (activul) în stânga contului
(debitul) şi din dreapta bilanţului (pasivul) în dreapa contului (creditul).

Conturile de activ şi de pasiv (capitaluri proprii şi datorii) au stabilite următoarele reguli de funcţionare:

Regula I: Conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu existentul iniţial
preluat din activul bilanţier, iar cele de pasiv încep să funcţioneze prin a se credita, şi se creditează cu
existentul iniţial preluat din pasivul bilanţier. – excepţie conturile bifuncţionale.
Pentru conturile care nu au sold în bilanţ, deschiderea se face cu ocazia înregistrării primei operaţii
economice sau financiare, în debit sau în credit, după caz.

Regula II: se referă la modul de reflectare a creşterilor, plusurilor, intrărilor elementelor patrimoniale
din cele două categorii de conturi, astfel: conturile de activ înregistrează în debit intrările, majorările
elementelor respective, iar conturile de pasiv înregistrează în credit intrările, creşterile, majorările
elementelor de pasiv.

3
 Regula III: stabileşte modul de înregistrare în conturi a operaţiilor ce produc scăderi, diminuări, ieşiri,
astfel: conturile de activ înregistrează scăderile, diminuările, ieşirile elementelor patrimoniale în credit, iar
conturile de pasiv se debitează cu ieşirile, scăderile, diminuările elementelor patrimoniale de pasiv.

Regula IV: se referă la felul soldului final pe care îl pot prezenta cele două mari categorii de conturi:
conturile de activ au întotdeauna solduri finale debitoare sau zero (conturi soldate), iar conturile de pasiv pot
prezenta solduri finale creditoare sau zero (sunt soldate).

Sintetizând cele patru reguli de funcţionare ale conturilor pot fi grupate în următoarele două reguli:
1. Conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita şi se debitează cu existentul iniţial preluat din activul
bilanţului, se mai debitează cu intrările sau majorările elementelor de activ, se creditează cu scăderile sau
ieşirile elemetelor de activ, au întotdeauna sold final debitor sau sunt soldate.

2. Conturile de pasiv încep să funcţioneze prin a se credita şi se creditează cu existentul iniţial preluat din pasivul
bilanţului, se mai creditează cu intrările sau majorările elementelor de pasiv, se debitează cu scăderile sau
ieşirile elemetelor de pasiv, au întotdeauna sold final creditor sau sunt soldate.
Schematic, regulile de funcţionare ale conturilor se pot prezenta astfel:

D Conturi de activ C D Conturi de pasiv C

I. Ei (Si) III. Ieşiri (–) III. Ieşiri (–) I.Ei (Si)

II. Intrări (+) IV. Sold final IV. Sold final II. Intrări (+)
debitor şi zero creditor şi zero

Înscrierea soldului final se face în secţiunea opusă celei din care a provenit, cu indicarea felului –
debitor sau creditor– pentru următoarele motive:
– Închiderea contului: un cont este închis când suma debitului = suma creditului; Σ Debit =Σ Credit

– Se verifică exactitatea soldului. Acest lucru se face cu ajutorul relaţiilor:

 pentru conturile de activ: SID + RD = SFD + RC

 pentru conturile de pasiv: SIC + RC = SFC + RD

În funcție de soldul pe care îl prezintă, conturile pot fi:
a) Conturi monofuncționale – conturile ce prezintă un singur tip de sold –debitor sau creditor – indiferent de
momentul de raportare;
b) Conturi bifuncționale – conturile care prezintă fie sold debitor, fie sold creditor în momente diferite.
Există de asemenea:
a) Conturi permanente (conturile bilanțiere) - conturile care la sfârșitul perioadei de gestiune pot prezenta fie sold
final debitor, creditor sau zero și asupra căruia nu se intervine;
b) Conturile temporare (conturi de procese economice - conturile de cheltuieli și venituri) – conturi care la
sfârșitul perioadei de gestiune fac obiectul procedurilor de închidere a exercițiului financiar, în urma căruia
prezintă sold final zero.

4
 5.2.1. Analiza contabilă a operaţiilor economice şi financiare

Modificările elementelor patrimoniale sunt înregistrate în bilanţ şi în conturi:

- în bilanţ, o singură operaţie economică şi financiară produce o dublă modificare;
- în cont, pentru orice operaţie economică şi financiară se folosesc cel puţin două conturi.
Dubla înregistrare reprezintă înregistrarea simultană a unei operaţii econmice sau financiare în
debitul unui cont şi în creditul altui cont.
Legătura stabilită între două sau mai multe conturi utilizate la înregistrarea unei singure operaţii
economice sau financiare poartă numele de corespondenţa conturilor, iar conturile respective se numesc
conturi corespondente.
Pentru a putea fi înregistrate în conturi, operaţiile economice şi financiare trebuie consemnate în
documente. După verificarea acestor documente, în raport de natura operaţiei, are loc stabilirea contului debitor
şi a contului creditor în care urmează să se înregistreze operaţia economică sau financiară.
Stabilirea contului debitor şi a contului creditor în care urmează să se înregistreze aceeaşi operaţie
economică sau financiară poartă numele de formulă contabilă.
Grafic, formula contabilă se prezintă ca o egalitate:

Denumirea = Denumirea – Suma

contului debitat contului creditat

Stabilirea formulei contabile necesită cunoaşterea conturilor şi a regulilor de funcţionare a acestora.

Pentru aceasta, operaţiile economice şi financiare sunt supuse unei analize sau unui raţionament, cunoscut în
practica contabilă cu denumirea de analiză contabilă, cu scopul de a determina conturile corespondente şi părţile
acestora (debitul şi creditul), în care se vor înregistra modificările provocate de fiecare operaţie asupra
elementelor patrimoniale. Rezultatul final al analizei contabile îl reprezintă formula contabilă.
Etapele analizei contabile în vederea stabilirii formulei contabile, sunt:
1. Conţinutul sau natura operaţiei economice sau financiare: se precizează pe scurt conţinutul economic al
operaţiei economico-financiare care se analizează.
2. Identificarea modificărilor bilanţiere: se încaderează tranzacţia analizată într-una din cel patru tipuri de
modificări bilanţiere.
3. Identificarea conturilor corespondente: se stabilesc cele două conturi în care se va înregistra concomitent şi cu
aceeaşi sumă operaţia analizată.
4. Aplicarea regulilor de funcţionare ale conturilor: se va stabili în care parte a contului (debit sau credit) va fi
înregistrată operaţia analizată.
5. Scrierea formulei contabile ale cărei elemente sunt:

 partea stângă a formulei contabile – contul corespondent debitor;

 partea dreapă a formulei contabile – contul corespondent creditor;
 semnul egalităţii (=) între cele două conturi corespondente;
 suma aşezată fie în partea stângă a formulei, fie în partea dreaptă, fie în ambele părţi.

În măsura în care la formula contabilă se adaugă şi explicaţia descriptivă (documentul justificativ care a
stat la baza operaţiei şi data la care a avut loc operaţia) se obţine articolul contabil.

5
 Exemplu: Se achiziţionează un stoc de pesticide în valoare de 875 lei, cu plata la termenul scadent al
facturii.
Analiza contabilă
Nr. Etape în stabilirea Exemplu
crt. formulei contabile
1. Conţinutul sau Achiziţie materiale consumabile platite la termenul scadent.
natura operaţie
2. Modificările A+x = P+x, operaţia determină o creştere a stocului de materiale
bilanţiere consumabile (+x), concomitent cu creșterea datoriei față de furnizor
(+x).
3. Conturile Conturile: Materiale consumabile / Furnizori
corespondente
4. Aplicarea Contul Materiale consumabile, fiind un cont de Activ, înregistrează o
regulilor de creştere - se debitează;
funcţionare a Contul Furnizori fiind un cont de Pasiv şi înregistrează o scădere – se
conturilor. creditează.
5. Stabilirea Materiale consumabile = Furnizori 875 lei
formulei 875lei Materiale consumabile = Furnizori
contabile 875lei Materiale consumabile = Furnizori 875 lei
6. Articolul -1. aprilie.2020-
contabil Materiale consumabile = Furnizori 875 lei
Achiziţie materiale consumabile în baza Facturii nr. 244/01.04.2020

Formulele contabile pot fi clasificate după următoarele criterii:

1. După numărul conturilor corespondente:
a) Formule contabile simple (când egalitatea cuprinde un singur cont debitat şi un singur cont creditat);
b) Formule contabile compuse (când mai multe conturi se debitează şi un singur cont se creditează sau când un
singur cont se debitează şi mai multe conturi se creditează);

% = Cont creditat
Cont debitat = %
Cont debitat
Cont creditat
D1
C1
D2
C2
D3
C3
....
....
Dn
Cn

c) Formule contabile dezvoltate

2. După scopul pentru care se întocmesc:

a) Formule de înregistrare curentă;
b) Formule de stornare. Stornarea este un mod specific contabilităţii de corectare a erorilor intervenite la
înregistrarea tranzacţiilor în conturi deoarece notele contabile nu pot fi corectate prin a şterge sau a tăia sumele
înregistrate în conturi şi prin înscrierea sumelor corecte. Formulele contabile de stornare (de corectare) pot fi:

6
 - Formule contabile de stornare în negru: procedeul ce constă în anularea înregistrării efectute anterior greşit,
prin inversarea conturilor corespondente din formula contabilă respectivă şi apoi întocmirea şi înregistrarea
formulei contabile corecte .
- Formule contabile de stornare în roşu: procedeul ce constă în eliberarea unei facturi în cazul reducerii
valorii comerciale a mărfurilor sau a returnării lor.

5.3. Clasificarea conturilor

Totalitatea conturilor utilizate de contabilitate pentru realizarea obiectului său de studiu, sunt cuprinse în
Planul general de conturi. Planul de conturi este un tablou al întregului sistem contabil din România, în cadrul
căruia fiecare cont este detaliat printr-un simbol cifric (sistemul zecimal de numerație) și o denumire fiind
încadrat într-o anumită clasă și grupă. Ca urmare a existenței unui număr mare de conturi, apare necesitatea
clasificării conturilor.
Clasificarea conturilor pe clase şi grupe, oferă posibilitatea cunoaşterii conţinutului economic şi funcţiei
contabile a fiecărui cont dar şi mărimea şi gestiunea patrimoniului.
Conturile se pot clasifica după următoarele criterii:
1. După funcţia contabilă sau după locul în bilanţ:
a) Conturi de activ;
b) Conturi de pasiv;
c) Conturi bifuncţionale.
2. După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale sau după detalierea conţinutului:
a) Conturi sintetice;
b) Conturi analitice.
3. După conţinutul economic:
a) Conturi de bilanţ:
 Conturi de active economice;
 Conturi de capitaluri (surse);
 Conturi de regularizare sau delimitative;
 Conturi rectificative.
b) Conturi de procese economice:
 Conturi de cheltuieli;
 Conturi de venituri;
 Conturi de rezultate economice;
c) Conturi de ordine şi evidenţă;
d) Conturi interne de gestiune.

5.3.1. Conturi de activ, conturi de pasiv şi conturi bifuncţionale

Conturile de activ sunt conturi care se deschid şi înregistrează modificările elementelor patrimoniale de
activ. Exemple: 212 Construcţii, Mijloace de transport, 5121 Cont Curent, 371 Mărfuri, etc.
Aceste conturi funcţionează astfel: se debitează cu soldul iniţial şi cu toate intrările, se creditează cu
micşorările elementelor patrimoniale de activ, prezintă sold final debitor şi zero.
Conturile de pasiv înregistrează situaţia şi modificările elementelor patrimoniale din pasivul bilanţului.
Exemple: 101Capital social, 401 Furnizori, Credite bancare, Rezerve, 421 Personal  salarii datorate. Aceste

7
 conturi se creditează cu soldurile iniţiale şi cu toate creşterile, se debitează cu ieşirile, diminuările elementelor
patrimoniale de pasiv, prezintă sold final creditor şi zero.
Conturile bifuncţionale se caracterizează prin faptul că în anumite situaţii pot prezenta sold final debitor,
iar în alte situaţii sold final creditor.
Exemple:
 Contul 121 Profit şi pierdere este un cont bifuncţional: în situaţia în care prezintă sold final debitor, economic,
unitatea patrimonială a înregistrat o pierdere, iar când soldul final este creditor, societatea a obţinut profit.
 5121 Contul curent la bănci este de asemenea un cont bifuncţional: soldul debitor semnifică disponibilităţile
băneşti ale agentului economic, soldul creditor indică creditele acordate de bancă.
5.3.2. Conturi sintetice şi conturile analitice
Conturile sintetice sunt utilizate pentru grupe sau categorii omogene de elemente din punct de vedere al
conținutului lor iar evidenţa acestora este în etalon valoric. (ex: Materiale consumabile: îngrăşăminte chimice,
erbicide, furaje, sămânţă, etc., Produse finite: grâu, porumb, lapte, mere, etc).
Totalitatea înregistrărilor făcute în conturile sintetice se numeşte contabilitatea sintetică. Conturile
sintetice sunt de gradul I și de gradul II. (ex: Materiale consumabile, cont sintetic de grad I, se subdivide în
subconturi sau conturi sintetice de grad II: combustibili, sămânţă şi material de plantat, îngrăşăminte chimice,
furaje, etc). Și în conturile sintetice de gradul II, înregistrările se fac numai în etalon valoric.
Conturile analitice sunt detalieri ale conturilor sintetice și nu au caracter de obligativitate; se deschid
facultativ, diferit de la o entitate la alta, în funcție de necesitățile de informare a factorilor de decizie. Conturile
analitice funcţionează după aceleaşi reguli după care funcţionează şi contul sintetic de care aparţin.
Conturile analitice pot fi:
- Cantitativ-valorice (pentru conturile de imobilizări corporale și de stocuri);
- Valorice (pentru restul conturilor care au fost dezvoltate pe analitice).
Ex: Contul sintetic Materiale consumabile poate avea următoarele conturi analitice: Îngrăşăminte cu azot,
Îngrăşăminte cu fosfor, etc. aceste conturi reflectând bunuri omogene şi ca urmare înregistrările se fac numai în
etalon valoric. În Conturile analitice care reflectă bunuri de acelaşi fel, înregistrările se pot face în etalon
cantitativ- valoric. Exemplu: azotat de amoniu, sulfat de amoniu, etc.
Totalitatea înregistrărilor din conturile analitice formează contabilitatea analitică.
Între contul sintetic şi conturile analitice ale acestuia, se pot stabili anumite relaţii matematice, ca expresie
între întreg (cont sintetic) şi parte (conturi analitice):
1. Soldul iniţial al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma soldurilor iniţiale ale conturilor analitice
dependente de contul sintetic. SI CS = Σ SI CA

2. Rulajul debitor al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma rulajelor debitoare ale conturilor analitice
dependente de contul sintetic.
RD CS =Σ RD CA

3. Rulajul creditor al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma rulajelor creditoare ale conturilor analitice
dependente de contul sintetic.
RC CS =Σ RC CA

4. Soldul final al contului sintetic trebuie să fie egal cu suma soldurilor finale ale conturilor analitice dependente
de contul sintetic. SF CS = Σ SF CA
Aceste relaţii dau posibilitatea de autocontrol asupra exactităţii informaţiilor înregistrate în contabilitatea
sintetică şi cea analitică.

8
 5.3.3. Clasificarea conturilor după conţinutul economic.
Fiecare cont are un conţinut economic bine determinat de natura elementului patrimonial, și poate
reprezenta:
- Un bun economic ca valoare de activ;
- O sursă ca valoare de pasiv,
- O cheltuială sau un venit
- Un element extrapatrimonial.
A. Grupa conturilor de bilanţ. Baza materială a oricărei societăți este formată din mijloacele economice care
sunt reflectate în activul bilanţului. După specificul participării acestora în procesul de producţie, conturile
mijloacelor se împart în două grupe:
 Grupa conturilor de active imobilizate;
 Grupa conturilor de active circulante.
1. Grupa conturilor de active imobilizate -după coţinutul lor evidenţiază acele elemente utilizabile o perioadă
mai îndelungată în cadrul entităților. Prin structura lor, se clasifică în:
a. Conturi de imobilizări necorporale: 201 Cheltuieli de constituire, 203 Cheltuieli de dezvoltare, etc.
b. Conturi de imobilizări corporale: 211 Terenuri, 212 Construcții, etc.
c. Conturi de imobilizări financiare: 261 Acțiuni deținute la entitățile afiliate, 262 Acțiuni deținute la entitățile
asociate, etc.
Aceste conturi au funcţie contabilă de activ, se debitează cu intrările, se creditează cu ieşirile, iar soldul final
este debitor. Ele furnizează informaţii de cunoaştere şi de control gestionar asupra elementelor a căror
evidenţă o ţin.
2. Grupa conturilor de active circulante. Ţin evidenţa elementelor aflate întro permanentă fluență economică.
a. Conturi de stocuri, prezintă informaţii privind situaţia şi mişcarea valorilor materiale: 301Materii prime, 302
Materiale consumabile, 347 Produse agricole, 331Producţia în curs de execuţie, 361 Active biologice de natura
stocurilor, etc.
b. Conturi de creanţe: 411 Clienţi, 461 Debitori diverşi, etc.
c. Conturi de disponibilităţi băneşti: 5121 Cont curent, 5311Casa, 541Acreditive, etc.
Conturile din această grupă au în general funcţie contabilă de activ. Astfel, se debitează cu valoarea
stocurilor, a creanţelor intrate, a sumelor încasate; se creditează cu valoarea stocurilor ieşite din gestiune, la
decontarea creanţelor şi cu ieşirea valorilor bănești.
Tot din această grupă, a conturilor de bilanţ, mai fac parte şi conturile de capitaluri (surse). Aceste conturi
au în general funcţie contabilă de pasiv, respectiv se creditează la constituire cu soldul iniţial şi cu toate
intrările, se debitază cu toate ieşirile şi prezintă sold final creditor. Conturile de capitaluri se clasifică astfel:
a. Grupa conturilor de capitaluri proprii, cu conturile 101 Capital social, 104 Prime de capital, 106 Rezerve 
conturi cu funcţie contabilă de pasiv, iar conturile 117 Rezultatul reportat,121 Profit şi pierdere, conturi
bifuncţionale.
b. Grupa conturilor de provizioane  conturi cu funcţie contabilă de pasiv. Aceste conturi se creditează cu
provizioanele constituite în scopul cheltuielilor sau pierderilor probabile şi se debitează când are loc
realizarea riscului sau când cheltuiala devine exigibilă: 1511 Provizioane pentru litigii, 1512 Provizioane
pentru garanții acordate clienților,etc.
c. Grupa conturilor de datorii. Această grupă evidenţiază capitalurile primite de la terţi şi pentru care
societatea trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric. Sumele înregistrate în creditul contului
arată datoriile faţă de terţi, iar sumele înscrise în debitul arată decontarea sau micşorarea datoriilor.

9
 Exemple: 401 Furnizori, 162 Credite bancare pe termen lung, 519 Credite bancare pe termen scurt 421
Personalsalarii datorate, 441 Impozitul pe profit, 462 Creditori diverși, etc.
Tot din grupa conturilor de bilanţ, mai face parte şi grupa conturilor de regularizare sau delimitative.
Conturile din această grupă sunt utilizate pentru delimitarea în timp a cheltuielilor şi veniturilor înregistrate în
cursul anului financiar, dar care se referă la activitatea anilor viitori, în scopul determinării reale rezultatul
financiar al anului curent.
Din această grupă fac parte conturile 471 Cheltuieli înregistrate în avans şi 472 Venituri înregistrate în avans.
Contul 471 Cheltuieli înregistrate în avans colectează cheltuielile efectuate cu înfiinţarea culturilor de
plante perene, chirii, taxe de locaţie etc. Din aceste cheltuieli, la închiderea anului, o parte sunt decontate pentru
execuţiul financiar următor. Contul are funcţie contabilă de activ.
Contul 472 Venituri înregistrate în avans, colectează veniturile realizate anticipat, dar care se cuvin anilor
următori: venituri de chirii, asigurări, dobânzi, etc. Contul are funcţie contabilă de pasiv.
Grupa conturilor rectificative. Conturile din această grupă au drept scop corectarea sau rectificarea unor
elemente patrimoniale din activul cât şi din pasivul bilanţului. Conturile 281 Amortizări privind imobilizările
corporale şi 280 Amortizări privind imobilizările necorporale, care colectează în credit micşorarea valorii
imobilizărilor ca urmare a uzurii înregistrate. Conturile au funcţie contabilă de pasiv. Aceste conturi se
debitează cu valoarea activelor scoase din funcţiune sau vândute.
Din această grupă face parte şi contul 129 Repartizarea profitului, cont cu funcţie contabilă de activ şi care
rectifică contul de rezultate finale Profit şi pierdere.
Grupa conturilor de procese economice. Procesele economice sau procesele de producţie constituie
combinarea şi utilizarea factorilor de producţie materiali, financiari şi de muncă în vederea obţinerii anumitor
bunuri economice, respectiv produse şi servicii. Aceste procese economice se reflectă în contabilitate sub formă
de cheltuieli, venituri şi rezultate economice.
d. Grupa conturilor de cheltuieli  grupă importantă în procesul de managment al agenţilor economici. În funcţie
de natura activităţii care le ocazionează şi de natura resurselor consumate:
 Grupa conturilor Cheltuielilor de exploatare, din care fac parte conturile: 60 Cheltuieli privind stocurile,
Cheltuilei cu lucrări şi servicii executate de terţi, Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsămintele asimilate,
Cheltuieli cu personalul, Alte cheltuieli de exploatare.
 Grupa conturilor Cheltuieli financiare, cu conturile: Cheltuieli privind titlurile de plasament, Cheltuieli cu
diferenţe de curs valutar.
Toate conturile de cheltuieli au funcţie contabilă de activ, se debitează cu toate cheltuielile efectuate în
cursul anului şi se creditează cu ocazia micşorării lor. Lunar, conturile de cheltuieli îşi transmit rulajele în
contul de rezultate finale Profit şi pierdere.
Conturile de venituri ţin evidenţa veniturilor realizate de agenţii economici. În raport de natura activităţii la
care se referă, acestea se împart în:
 Grupa conturilor Venituri de exploatare cu conturile: Venituri din vânzarea produselor finite, Venituri din
lucrări şi servicii prestate, Venituri din vânzarea mărfurilor, Venituri din producţia de imobilizări, Alte venituri
din exploatare, etc.
 Grupa conturilor Venituri financiare, cu conturile: Venituri din dobânzi, Venituri din participaţii, Venituri din
diferenţe de curs valutar,etc.
Conturile de venituri au, în general, funcţie contabilă de pasiv, se creditează cu veniturile realizate în timpul
anului. Lunar, conturile de venituri îşi transmit rulajele în creditul contului de rezultate finale Profit şi
pierdere.
10
 Conturi de rezultate economice. Contul Profit şi Pierdere este un cont ce stabileşte legătura între conturile
de cheltuieli şi venituri pe de o parte şi conturile de bilanţ pe de altă parte. Din punct de vedere al funcţiei
contabile, contul este bifuncţional, respectiv soldul contului poate fi creditor şi arată profitul şi sold debitor,
situaţie în care evidenţiază pierderea obţinută de agenţii economici.
6. Conturi de ordine şi evidenţă. Se caracterizează prin faptul că nu sunt incluse în activul sau în pasivul
bilanţului, deoarece valorile la care aceste conturi se referă nu constituie elemente patrimoniale ale agenţilor
economici, ele numinduse şi conturi extrapatrimoniale sau conturi în afara bilanţului.
Conturile de ordine  cuprind acele conturi care reflectă valori materiale sau băneşti aflate temporar în
circuitul economic de exploatare al agenţilor economici, fără a face parte din patrimoniul acestora.
Exemplu: unităţile închiriază mijloace fixe pe care le folosesc o perioadă de timp, evidenţa acestora nu
poate fi ţinută cu conturile de mijloace fixe, deoarece acestea reflectă mijloacele fixe proprii. Pentru evidenţa
mijloacelor fixe închiriate se foloseşte contul: Mijloace fixe luate cu chirie. Tot din acestă grupă mai face parte
contul Valori materiale primite în custodie sau păstrare.
Conturile de evidenţă înregistrează drepturi şi angajamentecare devin certe sau care se anuleză în urma
producerii unui eveniment.
Exemplu: contul Debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare până la soluţionare sau până la îndeplinirea
termenului de prescripţie. Prescripţia este o dispoziţie legală, în virtutea căreia, după un anumit timp se pierde
sau se câştigă un drept. Tot în acestă categorie sunt incluse conturile: Giruri şi garanţii acordate, Angajamente
primite.
Conturile de ordine şi evidenţă funcţionează după principiul contabilităţii în partidă simplă, respectiv se
debitează cu intrările şi se creditează cu ieşirile.
Conturile interne de gestiune. (clasa 9) Au caracter orientativ, fiecare agent economic poate să utilizeze
aceste conturi în raport cu interesele gestionare şi informaţionale. Aceste conturi sunt specifice circuitului
intern, asigurând contabilitatea analitică a resurselor, cheltuielilor şi a rezultatelor înregistrate la nivelul
verigilor organizatorice interne ale unităţilor patrimoniale.
Concret, contabilitatea de gestiune se ocupă de gestiunea analitică a stocurilor, determinarea cheltuielilor
de producţie pe subunităţi organizatorice şi pe produs, determinarea costului de producţie, a rezultatelor finale
pe verigi organizatorice pe produs sau serviciu.

11