Argumentare gen epic

Este ciudat faptul că, odată cu intrarea în superior, structura noastră sufletească a suferit
importante transformări. Eram mai îndrăzneţi, sufeream mai puţin de emoţie, iar spiritul nostru
inventiv, în legătură cu micile trucuri şcolare, de natură "să-i ducă pe profesori", realiza
adevărate creaţiuni în materie! În ce mă priveşte, văzînd că nu mai merge să lipsesc la anumite
obiecte, am încercat o nouă metodă; aceea de a sta în clasă, fără să fiu ascultat. Ajunsesem la o
adevărată virtuozitate în născocirea motivelor care să-i împiedice pe profesori să masculte, pînă
cînd mă hotăram, în sfîrşit, să-nvăţ, sau credeam eu că pot obţine un rezultat fericit.

Unul dintre trucuri şi cel mai simplu, pentru că nu-ţi cerea nici un efort, era "trucul cu sîngele".
Îl făceam pe profesorul respectiv să creadă că-mi curge sînge din nas, în modul următor:
Sacrificam o batistă, pe care picam din abundenţă cerneală roşie, amestecată cu foarte puţină
cerneală neagră... Mînjeam puţin nările, puneam batista vizibil înroşită la nas, ridicam brusc
degetele şi, fără să spun o vorbă, ieşeam în faţa profesorului, cerîndu-i voie afară; iar el se grăbea
să-mi spună cu milă: ― Du-te, du-te repede şi stai liniştit cu braţele-n sus şi cu capul pe spate!
Apoi, în timp ce ieşeam: ― Bietul băiat... e hemofil! Hemofilului, însă, îi înceta hemoragia, ca
prin farmec, îndată ce păşea pe coridor şi avea grijă să-şi pună la loc sîngele pierdut, la bufet,
înapoindu-se în clasă cu o ipocrită tristeţă, numai cu cinci minute înainte de a suna! Alt truc, cel
mai folosit, era acela cu "durerea de măsele". Îmi băgam în gură un ghemotoc de hîrtie, în stînga,
sau în dreapta, după poziţia profesorului pe catedră şi a mea în bancă, mă legam la fălci cu o
batistă mare, popească, şi aşteptam. Dacă mă chema la lecţie, mă ridicam în picioare şi spuneam
fonf, îndurerat şi bălos: ― Vă rog să mă scuzaţi, don' profesor, dar am o durere de măsele
groaznică! ― Ah, stai jos, stai jos! răspundea dascălul... Ai vreo măsea cariată, sau o nevralgie?
― Nu ştiu, don' profesor... ştiu numai că mă doare de înnebunesc. ― Păi n-ai luat nimic, vreun
antinevralgic, ceva. De ce nu te duci la dentist? ― N-am avut timp, c-a trebuit să-nvăţ toată
după-amiaza! ― Of, bietul băiat... şi durerea de măsele e într-adevăr groaznică! Cînd ai să te
simţi bine, să vii să te ascult! ― Da, vă mulţumesc!

În clasa a VIl-a, ţin minte că am umblat legat la fălci timp de o săptămînă la toate materiile,
rezolvînd astfel spinoasa problemă a ascultatului pe timp de şase zile!