Sunteți pe pagina 1din 2

Joseph Haydn

Joseph Haydn a fost un compozitor austriac. Alături


de Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven face
parte din rândul marilor personalități muzicale ale epocii clasice
vieneze. A fost unul din cei mai influenți maeștri ai tradiției
muzicale din Europa apuseană.
Joseph Haydn s-a născut la 31 martie 1732 în Rohrau an der
Leitha, un sat la răsărit de Viena, provenind dintr-o familie
modestă. La vârsta de opt ani, Joseph Haydn este admis în
corul catedralei din Viena ("Stephansdom"), unde cântă până la
vârsta de 17 ani, când - fiind în schimbare de voce - este
concediat. În perioada 1749-1759, timp de zece ani, Joseph
Haydn își câștigă existența ca muzician liber. Studiază ca
autodidact teoria muzicală și contrapunctul și primește
ocazional lecții de la renumitul compozitor italian Nicola
Porpora. În acest timp începe să compună diverse bucăți
muzicale. În 1755 este angajat de baronul Karl Josef von
Fürnberg, pentru care compune primele sale cvartete de
coarde. Din anul 1759 funcționează ca director muzical în
serviciul contelui Ferdinand Maximilian von Morzin în Lukawitz
în apropiere de orașul Pilsen. Aici se căsătorește în 1760 cu
Maria Anna Keller.
Primul concert simfonic – din seria de douăzeci de concerte
prevăzute în contract- a avut loc pe data de 11 martie 1791. În
vederea evenimentului reprezentat de ciclul de concerte al lui
Haydn, numărul instrumentiștilor a fost ridicat la patruzeci și
unu: șaisprezece viori, șase viole, patru violoncele, patru
contrabasuri, apoi instrumentele de suflat și instrumentele de
percuție. Pentru concertul simfonic de deschidere, Haydn a
compus primele două simfonii din seria celor douăsprezece
compuse la Londra în cadrul celor două călătorii
efectuate. Ultimul concert susținut de Haydn la Londra în prima
sa călătorie a fost cel din ziua de 15 iunie 1792. După acesta,
Haydn s-a întors la Viena, însă pentru puțin timp, deoarece, în
vara anul 1793 o nouă ofertă trimisă din Londra de Salomon a
ajuns la Viena. Oferta cuprindea un nou contract în care erau
prevăzute numeroase evenimente muzicale dar și compunerea
unui alt ciclu de șase simfonii. Haydn a acceptat oferta lui
Salomon(prim violonistul); a două călătorie la Londra era
stabilită pentru începutul anului 1794.

S-ar putea să vă placă și