Legenda lui Dragoş Vodă.

Întemeierea
Moldovei
Era odată un voievod pe nume Dragoş, care trăia în acea
parte din România care se numeşte Maramureş. Era bun
gospodar şi cârmuitor dibaci, dar şi meşter vânător.
Îi plăcea tare mult să vâneze zimbri, urşi, cerbi, căprioare,
mistreţi şi lupi.
Legenda spune că, umblând el la vânătoare, a auzit că
fraţii lui, românii de la răsărit de munţii Carpaţi, de pe valea
râurilor Siret şi Prut, sufereau mult din pricină ca-i jefuiau şi-i
ucideau tătarii. Aceştia erau pe atunci, un neam de oameni care
trăiau numai din razboaie şi din ceea ce luau de la alţii.
Se ştia că nu-i întrecea nimeni la călărie. Năvăleau pe cai iuţi
ca vântu.Loveau cu nişte săbii curbate numite iatagane, iar
săgeţile repezite din arcurile lor ţâşneau ca gândul şi nimereau drept în ţintă. Pe cap
purtau căciuli mari, din blană de oaie, iar de apărat se apărau cu scuturi rotunde din
fier. Conducătorul tătarilor se numea han sau han-tătar.
Cu vitejii lui din Maramureş, Dragoş a trecut munţii la răsărit, ca să-i ajute în
lupta cu tătarii. Prin munţi, în calea lui Dragoş şi a vitejilor săi, a ieşit un bour sau
zimbru, mai mare ca un taur, cu coarne ţepoase, cu grumaz gros, cu copite tari, cu păr
lung negru, cu ochi holbaţi, fioroşi, cu nări largi.
Întâi l-a simţit căţelandra lui Dragoş,  numită Molda. Şi, simţindu-l, a alergat
după el, lătrând ascuţit. Dar oricât de fioros era acel bour, Dragoş tot l-a ochit cu
săgeata şi l-a înţepat cu suliţă. Rănită, plină de sânge, acea fiară a mai fugit încă mult
prin pădurea cu arbori înalţi. Ba, a trecut şi un râu cu apă mare; Molda, după dânsa,
gonea, gonea din răsputeri s-o prindă. Dar râul fiind adânc şi valurile lui repezi, biata
căţelandră Molda s-a înecat.
  Călări, Dragoş cu vitejii lui au trecut râul, au lovit zimbrul drept între coarne şi,
în sfârşit, l-au doborât. Foarte mult s-a bucurat Dragoş de această biruinţă, dar mult i-a
părut rău de pierderea căţelandrei. În amintirea ei a numit acel râu Moldova.
Apoi, Dragoş a trecut încă mai departe  şi  a ajutat pe românii din această parte
a ţării să-i alunge pe tătarii cel răufăcători. Când s-a întors din luptă, biruitor, românii
l-au ales voievod şi l-au poftit să conducă această parte din ţară, pe care au numit-o tot
Moldova, de la numele râului.

Prâslea cel voinic şi merele de aur

dupa Petre Ispirescu
A fost odată un împărat. El avea trei feciori.
În grădina lui se afla un măr care făcea mere de aur.
Până acum împăratul nu gustase din acele mere pentru
că atunci când ele erau mai frumoase şi mai coapte
venea cinva şi le fura. Au încercat să pândească mulţi
oameni chiar şi fii cei mari, dar nimeni nu a reuşit.
Venise rândul şi lui Prâslea, mezinul, care pentru a nu
adormi îşi puse în faţă şi în spate ţepuşe. Era seară.
Se auzi un zgomot şi Prâslea trase cu arcul de trei ori.
Hoţul, rănit, a fugit. Băiatul a cules câteva mere şi i
le-a dus tatălui său. Dar nu era de ajuns. El vroia să-l prindă pe hoţ. Au vrut să îl ajute
şi fraţii mai mari care, vicleni, urmăreau să îl omoare. S-au luat după urma de sânge
care se oprea la o groapă. Au intrat cei doi fraţi primii, dar s-au întors fiindcă le era
frică. Doar Prâslea reuşi să ajungă jos.
Acolo văzu un palat numai din aramă. Îi veni în întâmpinare o fată care îi zise
că ea şi celelalte două surori au fost capturate de către trei zmei. Când veni zmeul
acasă Prâslea se luptă cu el şi îl omorî. Apoi băiatul se duse împreună cu fata cea mare
la un palat de argint unde îi ieşi în întâmpinare fata cea mijlocie. Când veni zmeul
acasă Prâslea se luptă cu el şi îl omorî şi pe acesta. Mai merse el ce merse cu cele
două fete şi dădu de un palat de aur. Le ieşi în întâmpinare fata cea mică. Atunci când
veni zmeul acasă Prâslea se luptă cu el şi îl omorî. Astfel le eliberă pe cele trei surori.
Fetele aveau un măr. Când au ajuns la ieşirea din peşteră a urcat mai întâi fata
cea mare care avea un râvaş pe care scria că se va căsători cu fratele cel mare, fata cea
mijlocie avea să se căsătorească cu fratele cel mijlociu, iar fata cea mică avea să se
căsătorească cu Prâslea. Mărul de aur a rămas la el. Ştia că dacă va ieşi va fi omorât
de fraţii cei mari.
Merse el ce merse şi auzi nişte ţipete. Erau câţiva pui de zgripţuroi pe care
vroia să îi mănânce un balaur. Prâslea îl omorî, iar când veni mama puilor drept
răsplată îl duse pe tărâmul lui. Acolo fata cea mică nu vroia să se mărite şi îi zise
tatălui ei că pentru a se căsători va trebui să i se facă o furcă de aur. Prâslea se duse la
argintar care îi dădu o cameră, iar el din măr scoase furca din palatul zmeului. Fata
bănuind că este vorba de Prâslea ceru a i se face o cloşcă cu pui de aur, iar băiatul a
procedat la fel. Ultima dată ceru să i se aducă cel care făcuse aceste lucruri şi mărul de
aur. Prâslea se înfăţişă, iar ea îl recunoscu. Fraţii cei mari au fost pedepsiţi cu moartea
şi Prâslea împreună cu fata cea mică, după moartea împăratului, se urcară pe tron.

Boierul și Păcală
de Ioan Slavici
Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede
o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi
mare de copac, și-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul,
cucoana și vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe
Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:
– Bună ziua!
Păcală răspunde:
Mulțămim!
Dar ce faci aici?
– D-apoi, cucoane, ia, am pus și eu lemnul ista să se
hodinească olecuță, că apoi îl duc acasă. Da' dumneavoastră
unde vă duceți?
– Eu am auzit de unul Păcală, care păcălește oamenii, și mă duc să-l găsesc, să mă
păcălească și pe mine. Păcală îi zice boierului:
– Nu te mai duce, cucoane, că eu sunt Păcală. Dar acum nu pot să vă păcălesc, că am
uitat păcălitorul acasă. Dați-vă jos din trăsură, să-mi aduc păcălitorul. Dumneavoastră,
cucoane, țineți lemnul ista bine, să nu se clatine, că eu vin îndată.
Când boierul ținea cât putea trunchiul să nu se clatine, Păcală se sui în trăsură și plecă.
Se face noapte, și Păcală nu mai vine. Stau așa toată noaptea și a doua zi după-amiaza.
Numai ce trece un om.
– Bună ziua! zice omul.
– Bună ziua! îi răspunde boierul.
– Dar de ce stați dumneavoastră acolea?
– Așteptăm să vină Păcală de-acasă cu păcălitorul, să ne păcălească. Mi-a spus că vine
degrabă cu trăsura, și nu mai vine.
Atunci omul spune boierului:
– D-apoi, cucoane, nu-i destulă păcăleală asta, că s-a dus cu trăsură și cu cai cu tot?
Și așa rămase boierul păcălit și fără trăsură.