NICOLAE FLORIN

DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4

4.2. Ecouditul si standardele de mediu – instrumente pentru managementul mediului in

industria navala

4.2.1 Ecouditul, parte integrantă managementului naval şi portuar.

În condiţiile actuale de dezvoltare dar şi de regres economic, de evoluţie a
tehnologiilor dar şi de stagnare a acestora devine legitimă următoarea întrebare: Care este
rolul managementului mediului înconjurător în evoluţia economică a unui port sau a zonelor
portuare?
Intensificarea activităţilor specifice unui port impune atât evaluarea costurilor
ecologice aferente degradării mediului cât şi a celor necesare anulării efectelor datorate
poluării mediului.

A. Mediul şi opţiunile strategice de dezvoltare.

Managerii organizaţiilor împărtăşesc o stare de vie nemulţumire în momentul primirii
propunerilor de investiţii pentru proiecte ecologice, din care multe nu sunt profitabile din
punct de vedere financiar.
Din acest punct de vedere există 4 poziţii, care pot fi adoptate în raport cu aceste
probleme:

ECOLOGICE GRI
LIDER PEDEPSIT
COSTURI Imagine foarte bună, Se impune achiziţionarea de
RIDICATE politică de investiţii echipamente înregistrându-se
mari pierderi pe piaţa valorilor
CONFORMIST
COSTURI DEZINTERESAT
Măsuri, care nu costă
REDUSE Nu face nimic
sau care sunt gratuite
Fig. 4.2.1 Opţiuni strategice in abordarea problemelor de mediu

Opţiuni strategice. Care este segmentul pe care doriţi să îl ocupaţi?

 dezinteresatul este cel care nu face nimic, nu cheltuieşte bani pentru protecţia
mediului şi are o imagine gri sau murdară. Cadrul legislativ însă se schimbă şi
promovează legi propice protecţiei mediului iar cel aflat în această categorie, în
timp, va fi plasat în categoria pedepsiţilor.
 Compania pedepsită nu a reuşit să se adapteze la schimbări. E pedepsită de către
clienţi, care renunţă la serviciile sale, cerând existenţa echipamentelor pentru
controlul poluării. Apar cheltuieli substanţiale dar compania îşi păstrează imaginea
gri. Banii au fost investiţi prea târziu.
 Conformistul este cel care respectă legea apelând la soluţii care costă foarte puţin
pentru ca în final pentru scurt timp, să obţină o imagine corespunzătoare din punct
de vedere ecologic.
 Liderul pentru obţinerea unei imagini bune investeşte pentru asigurarea unor
tehnologii superioare, eficiente, generatoare de cantităţi mici de reziduuri. În timp,
poate deveni standardul după care sunt judecate celelalte companii.

1
 NICOLAE FLORIN
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

Evident că examinarea corectă a costurilor degradării mediului şi a costurilor

protecţiei pentru evitarea precisă a degradării nu va putea fi realizată fără să se facă apel la
noţiunea de risc.
Costurile cauzate de degradarea mediului pot fi clasificate urmărind mai multe criterii.
O primă diferenţiere apare între degradările care au drept efect daune reparabile respectiv
efecte ireparabile.Un alt criteriu de clasificare diferenţiază costurile directe (utilaje şi produse
deteriorate, deficienţe din fabricaţie, etc.) şi costuri indirecte (deteriorarea reputaţiei
comerciale a instituţiei, imagine de marcă proastă, etc.).
Trebuie în egală măsură să se ia în considerare costurile degradării propriu-zise
(concretizate pe pierderi în plan uman şi material) şi cele ale măsurilor corective necesare
pentru a reveni la stadiul iniţial (curăţire, etc.). Analizând şi diagrama opţiunilor strategice se
observă că în cazul costurilor imediate acestea se pot opune celor care apar de-a lungul
timpului, când nu se ia nici o măsură pentru a remedia poluarea în cauză. Pentru a oferii o
imagine completă despre degradarea mediului vom puncta în continuare câteva aspecte legate
de deteriorarea acestuia.
Degradarea atmosferei se datorează fumului, prafului, gazelor, substanţelor urât
mirositoare, etc. Evaluarea costurilor aferente procesului de diminuare a efectelor datorate
poluării depinde de: caracteristicile aerului (temperatură, umiditate, circulaţia maselor de aer,
etc.) şi de cantitatea de particule produse.
Degradarea mediului acvatic este una din principalele probleme pe care porturile şi le
pun în materie de mediu. Sursele de poluare a apei pot fi de origine terestră sau pot proveni de
la nave sau din manipularea mărfurilor.
Degradarea solului se manifestă şi în porturi şi în zonele portuare. Într-o primă fază,
marea majoritate a activităţilor conduce la împrăştierea unor substanţe poluante pe sol,
poluarea latentă provocată de către procesele operaţionale prezentând la rândul ei un risc care
nu poate fi neglijat. Procesul de poluare al solului depinde într-o bună măsură de natura
solului. Solurile dure sau argiloase permit limitarea zonei poluate, pe când solurile nisipoase
sunt caracterizate de propagarea rapidă atât la suprafaţă cât şi în profunzime.
Problemele expuse mai înainte recomandă totodată elaborarea în cazul unităţilor de
exploatare portuară (în porturile comerciale sau militare) o analiză care să recapituleze
costurile şi frecvenţa de degradare a mediului şi costurile producţiei sale (analiza este
constituită pentru principalele degradări accidentale şi structurale ale mediului din sectorul de
activitate). Cu toate că în multe cazuri evaluările sunt aproximative odată fundamentată
analiza se poate constitui într-un instrument important în stabilirea priorităţilor în funcţie de
impactul şi costurilor măsurilor vizate, fig. 4.2.2.

atmosferă costul degradării

mediului
* costuri directe
degradări
hidrosferă * costuri indirecte
accidentale
* frecvenţa
* costul total al
Degradarea sol degradării C1
indice de
mediului şi Decizii
atmosferă ef icienţă
costurile sale
Costul protecţiei
mediului
degradări hidrosferă * costuri directe
structurale * costuri indirecte
costul total al protecţiei
sol C2

Fig. 4.2.2. – Analiza eficienţei măsurilor de protecţie ale mediului

2
 NICOLAE FLORIN
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

B. Auditul de mediu în activităţile de transport naval şi de exploatare portuară

Auditul de mediu a fost iniţiat în Statele Unite ale Americii, ca o modalitate de a
verifica respectarea legislaţiei legate de protecţia mediului . Auditul este o metodologie care
permite evaluarea unei anumite situaţii în raport cu o situaţie de referinţă. Auditul de mediu
sau eco-auditul constituie un instrument de gestiune prin intermediul căruia se stabileşte
performanţa măsurilor aplicate cu scopul protecţiei mediului.

Iniţierea auditului

Primul audit

Da Nu

Alegerea datelor de bază Compararea cu datele de

bază

Formularea politicii de Compararea cu politica

mediu de mediu

Proiectarea planului Analiza realizărilor

Stabilirea mecanismelor şi Revizuirea planului

punctelor de control

Implementarea unui plan

Controlul desfăşurării

Fig. 4.2.3. Analiza de impact asupra mediului. Prima analiză stabileşte linia de bază cu care se
vor compara realizările viitoare.

3
 NICOLAE FLORIN
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

În acest sens principalele tipuri de audit sunt prezentate în continuare:

 Analiza de perspectivă (scoping audit): O analiză iniţială. Se analizează problemele
strategice, dar nu se efectuează măsurători.
 Analiza locală (site audit): Se analizează o anumită componentă a activităţii de
exploatare portuară.
 Analiza globală (corporate audit): Se analizează aspectele legate de întreaga
activitate de exploatare portuară (serviciile furnizate atât navelor cât şi mărfurilor).
 Analiza conformităţii (compliance audit): Se evaluează dacă o componentă a
activităţii de exploatare portuară respectă sau nu legislaţia sau standardele în domeniul
prevenirii şi combaterii poluării.
 Analiza preluării (take-over audit): Se verifică costurile potenţiale de mediu ale
unui plan de viitor. Reversul acesteia este analiza deposedării, care se referă la ce activităţi
trebuiesc oprite sau vândute pentru a reduce implicarea companiei de exploatare portuară în
activităţi suspecte din punct de vedere ecologic.
 Analiza activităţii (activity audit): Se verifică o activitate specifică ce se poate
extinde la mai mult de un amplasament. De exemplu, staţiile de preluare a deşeurilor de la
nave (reziduri de hidrocarburi, ape uzate etc.).
 Analiza problemelor (issue audit): Se verifică modul în care compania tratează o
anumită problemă de interes public, cum ar fi, de exemplu, scurgerile de hidrocarburi în
terminalele petroliere.
 Analiza furnizorului (supplier audit): Se verifică standardul ecologic al
colaboratorilor din subsistemul de transfer al mărfurilor.
 Estimarea impactului asupra mediului (Environmental Impact Assessment): Se
verifică impactul produs de o activitate nouă de exploatare portuară asupra mediului.
Cuvintele „estimarea impactului asupra mediului” sunt legate strict de o apariţie nouă (spre
exemplu, existenţa unui terminal de gaze lichefiate).
După cum arată figura 4.2.3, prima analiză de impact asupra mediului a unei companii
de exploatare portuară (sau privirea generală) va fi diferită de următoarele şi va dura mai
mult. Auditorii vor trebui să obţină informaţii noi, să selecteze documente şi proceduri noi,
precum şi să înceapă un proces educaţional.
Analizele următoare vor revedea modul de conformare cu setul anterior de scopuri şi
vor verifica abaterile de la procedurile stabilite. De asemenea, vor stabili dacă au avut loc
modificări externe, cum ar fi apariţia unei noi legislaţii sau a unor inovaţii tehnice posibile
mai ales în ultimii ani în transporturile maritime şi în exploatarea portuară.

Ecoauditul se deosebeşte de celelalte tehnici de evaluare a relaţiei dintre mediu şi

sistemul activităţii de exploatare portuară, cum ar fi evaluarea impactului de mediu (care se
referă la acţiunile prevenite din managementul mediului, ca parte integrantă a
managementului portuar) .
Ecoauditul se prezintă ca o examinare exhaustivă a sistemelor de management şi a
instalaţiei portuare de operare înscriindu-se într-o politică coerentă de promovare a
mijloacelor, instrumentelor, metodelor necesare conservării capacităţii de suport a mediului ca
o variabilă spaţio-temporală.

4
 NICOLAE FLORIN
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

Etapele elaborării auditului de mediu în activitatea de exploatare portuară

Dincolo de aspectele specifice, impuse de particularităţile activităţii de exploatare
portuară, orice demers de evaluare a performanţelor acesteia trebuie să se structureze conform
figurii 4.2.4.

Cunoaşterea
Identificarea sistemului de Raportul final şi
activităţii de control al elaborarea strategiei
exploatare activităţii de de mediu pentru
portuară management activitatea de
exploatare portuară

Constituirea Identificarea
echipei de lucru punctelor de
extrem în
activitatea de
control
Elaborarea
planului de
realizare a
ecoauditului Constituirea
bazei de date

Fig. 4.2.4.
Evaluarea
compatibilităţii Etapele elaborării auditului
dintre
activitatea de de mediu în activitatea de
exploatare exploatare portuară
portuară şi
protecţie a
mediului

Evaluarea compatibilităţii dintre activitatea de exploatare portuară, spre exemplu şi

restricţiile de mediu înseamnă în ultimă instanţă formularea unui diagnostic global
fundamentat pe o analiză a activităţii din perspectiva producţiei (serviciilor navale şi
portuare), juridico-financiară, cercetare-dezvoltare, etc..

4.2.2 Standarde de mediu

Politicile de mediu din sfera activităţilor de transport maritim-fluvial şi de exploatare
portuară pot fi concepute în spiritul economiei neoclasice, respectiv recurgând la instrumente
economice pentru protecţia mediului (numite indirecte) sau în spiritul tradiţional al
reglementărilor administrative, în a căror sferă intră instrumente ce sunt definite şi
funcţionează exclusiv pe baze legislative; acestea mai sunt numite şi instrumente directe
pentru protecţia mediului.
Natura directă a instrumentelor administrative se manifestă prin faptul că nu modifică
numai contextul în care se derulează procesul decizional ci şi decizia în sine.

5
 NICOLAE FLORIN
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

Structurile organizatorice a căror activitate cade sub incidenţa măsurilor directe pentru
protecţia mediului trebuie să intre în conformitate până la urmă, în afara oricăror raţiuni
conjuncturale, particulare, care ar indica o altă soluţie. Evaluarea corectă a locului şi rolului
instrumentelor administrative în efortul general de conservare a funcţionalităţii sistemelor
naturale presupune un domeniu structurat pe următoarele aspecte: conţinutul şi structura
instrumentelor directe pentru protecţia mediului; etapele procesului de reglementare
administrativă a protecţiei mediului; fundamentarea standardelor de protecţie a mediului; căi
de creştere a eficienţei măsurilor administrative pentru protecţia mediului; avantajele şi
limitele instrumentelor directe pentru protecţia mediului.
Operaţionalizarea în condiţii de eficienţă a sistemului instrumentelor pentru protecţia
mediului depinde în primul rând (nu neapărat ca importanţă, ci mai ales ca ordine
cronologică) de înţelegerea procesului de reglementare în sine. Pornind de la un asemenea
deziderat, vom putea identifica mai uşor factorii de blocaj în aplicare şi funcţionare, căile de
îmbunătăţire a flexibilităţii impunerii şi valorificare a complementarităţii instrumentelor
administrative pentru protecţia mediului.
Standardele pentru protecţia mediului sunt promovate printr-un cadru legislativ în care
se formulează obiectivele, principiile generale, procedeele şi instrumentele de aplicare.
Se disting următoarele tipuri de standarde pentru protecţia mediului ca urmare a
activităţii de exploatare portuară:
a) Standardele de mediu servesc unor scopuri diferite în cadrul politicii de gospodărire
a apelor. Pentru mediile acvatice se stabilesc nivelurile maxim admisibile ale unui poluant
într-un mediu acvatic receptor . Ele constituie o metodă simplă pentru a stabili priorităţi,
deoarece în zonele în care sunt îndeplinite cerinţele standardelor ambiante aplicabile, nu se
impun măsuri suplimentare pentru ameliorarea respectivului mediu de apă receptor, în timp ce
alte zone pot fi ierarhizate, în funcţie de gradul de depăşire al concentraţiilor stabilite prin
standard.
Întocmirea standardelor de mediu pentru ecosistemele acvatice, necesită stabilirea
explicită a obiectivelor de calitate pentru respectivul mediu de apă. Standardele de mediu
pentru un poluant dat au fost în general întocmite în funcţie de criteriul efectelor cauzate
asupra sănătăţii, de diferite niveluri de expunere, dar tendinţa recentă este de a stabili
standarde de mediu care să vizeze protejarea ecosistemelor.
Evoluţia standardelor de mediu în ţările dezvoltate a fost marcată de o continuă
reducere a valorilor maxime admisibile ale diferiţilor poluanţi în mediile de apă receptoare,
fundamentată pe dovezi medicale şi pe accentuarea cerinţelor cetăţenilor pentru o mai bună
calitate a apei. Deoarece standardele de mediu se pot stabili la diferite niveluri pentru locaţii
diferite, este posibilă utilizarea lor pentru protejarea unor ecosisteme valoroase, rezultat care
nu ar putea fi realizat prin utilizarea standardelor de emisii. Mai mult, pe măsură ce s-a
realizat reducerea nivelurilor de poluare în cazul unor poluanţi simpli (de exemplu, CBO)
accentul a început să se pună pe controlul unor poluanţi mai puţin perceptibili dar mult mai
persistenţi, care nu sunt biodegradabili şi au o mare capacitate de acumulare (de exemplu,
metalele grele).
Standardele de mediu care vizează protejarea ecosistemelor, sunt bazate pe stabilirea
“încărcării critice cu poluanţi” şi reprezintă estimări cantitative ale unei expuneri a
ecosistemului la unul sau mai mulţi poluanţi, sub a căror limită nu se produc efecte
dăunătoare semnificative asupra unor elemente sensibile ale mediului de apă receptor,
conform cunoştinţelor actuale. Această nouă orientare în evoluţia standardelor de mediu
indică faptul că este preferabil să se stabilească standarde comune pentru mai mulţi poluanţi,
care interacţionează şi al căror efect cumulat este mai dăunător decât efectele separate, [22].

6
 NICOLAE FLORIN
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

b) Standardele de emisie măsoară nivelul admisibil al poluării în finalul activităţii de

exploatare portuară în raport cu categoriile de poluanţi ce pot fi deversaţi în mediu de către o
anumită sursă.
Standardele de emisie sunt mult mai operaţionale întrucât ele precizează locul şi
condiţiile de măsurare a deversării de poluanţi în mediu (scurgeri de hidrocarburi în
terminalele petroliere, praf în terminalele de minereu, etc.)
Standardele de emisii stabilesc cantitatea maximă a unui poluant dat, care poate fi
evacuată de o instalaţie industrială sau de o altă sursă. Standardele de emisii au fost iniţial
stabilite în termenii concentraţiilor de poluanţi care pot fi emişi, dar tendinţa actuală este de a
utiliza standarde bazate pe indicatori de calitate, adică pe valorile limită admisibile ale
încărcării emisiei cu poluanţi în punctul de evacuare într-un mediu
acvatic receptor. Această tendinţă reflectă mai direct obiectivul general de reducere a
încărcării mediului acvatic cu poluanţi.
Există două criterii majore care fundamentează întocmirea standardelor de emisii:
 rezultatele care se pot obţine prin utilizarea tehnologiilor disponibile;
 impactul emisiilor asupra mediului ambiant.
Standardele întocmite pe criteriul tehnologiei, se bazează pe cunoştinţele disponibile
privind rezultatele la care se poate ajunge utilizând echipamentele şi practicile actuale. În
acest sens, au fost utilizate o serie de principii cunoscute sub denumirile de BPT, BATNEEC
şi BAT. Toate aceste abordări sunt deschise interpretărilor care caută să identifice care sunt
cele mai bune echipamente şi performanţe care pot fi solicitate în mod practic instalaţiilor
industriale (sau surselor de poluare în general), fără a necesita costuri prohibitive. Standardele
întocmite pe criteriul impactului emisiilor asupra mediului, se bazează pe stabilirea estimativă
a acelor emisii care să asigure că mediile acvatice receptoare aflate în vecinătatea sursei de
emisii poluante vor îndeplini criteriile de calitate stabilite prin propriile standarde de mediu
pentru poluantul în cauză. Această abordare presupune existenţa unor informaţii ample şi
detaliate privind sursa poluatoare şi starea mediului acvatic receptor, a căror specificitate este
diferită de la o zonă la alta.

c) Standardelor de performanţă ale activităţii de exploatare portuară reprezintă

categoria din care fac parte standardele de mediu şi cele de emisie, întrucât estimează nivelul
poluant al instalaţiilor navale şi portuare angrenate în manipularea mărfurilor.
Dificultăţile de promovare ale standardelor de performanţă se găsesc atât în plan
tehnic cât şi economic, deoarece presupun individualizarea pe surse de poluare şi condiţii de
mediu, ceea ce reclamă un nivel ridicat al costurilor de operaţionalizare.
O nouă abordare constă în elaborarea unor standarde de performanţă pentru noi surse,
care reprezintă standarde specifice de emisii, aplicabile numai instalaţiilor noi. În situaţiile în
care aceste standarde sunt mult mai stricte decât cele impuse instalaţiilor existente,
conformarea este mai costisitoare şi rezultatul real al impunerii lor, influenţat şi de alţi factori
economici şi tehnologici poate fi cel de prelungire a duratei de viaţă a instalaţiei existente. Pe
de altă parte, în cazul unei noi instalaţii, este mult mai facilă încorporarea iniţială în proiect a
cerinţelor impuse prin standard, decât retehnologizarea unei instalaţii existente.

d) Standardele de proiectare specifică tehnicile şi echipamentele prin care se

realizează controlul asupra poluării (în cazul terminalelor pentru produse petroliere şi chimice
sau pentru gaze lichefiate sau în alte activităţi de procesare ale produselor care tranzitează
portul). [17]
În sensul celor expuse mai sus instrumentele directe (administrative) ca şi cele
indirecte (economice) pentru protecţia mediului oferă contextul necesar dinamizării eforturilor
îndreptate către modelul dezvoltării durabile a comunităţilor portuare.

7
 NICOLAE FLORIN
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

4.2.3 Fundamentarea standardelor de mediu pentru activităţile din industria navală

Dată fiind complexitatea domeniului activităţii de exploatare portuară şi datorită
implicaţiilor multidimensionale (tehnice, economice si sociale), standardele pentru protecţia
mediului vor trebui să aibă la bază un sistem de criterii format din: criterii de mediu, criterii
economice, criterii tehnologice, criterii politice.
Criteriile de mediu decurg din considerarea ansamblului factorului natural ca variabilă
aleatorie a funcţiei dezvoltării durabile a comunităţilor portuare. De aceea, parametrii de
conservare a condiţiilor de viaţă reprezintă prima restricţie care trebuie testată în legătură cu
impactul activităţii de exploatare portuară asupra mediului. În acelaşi timp, este de subliniat
dificultatea unui asemenea demers proiectat pe baza relaţiei „doză-efect” sau „doză-răspuns”
pentru a estima nu numai reacţia organismelor vii la diferite niveluri de poluare, ci şi
descifrarea mecanismelor de dispersie şi concentrare a substanţelor poluante în mediu, aşa
cum este cazul unei substanţe toxice persistente cum ar fi spre exemplu substanţele chimice în
vrac sau produsele petroliere deversate peste bord. [17]
În al doilea rând se impune testarea în raport cu parametrii probabilistici ai evoluţiei
calităţii mediului: riscul şi incertitudinea, sinergia (acţiune simultană, îndreptată în acelaşi
sens, a mai multor agenţi de poluare), decalarea în timp a relaţiei dintre cauză şi efect,
ireversibilitatea.
Evaluarea diverselor surse de poluare implicate în activitatea de exploatare portuară
din punct de vedere al mecanismelor de contaminare, bioacumulare şi bioconversie va permite
delimitarea situaţiilor în care surse minore ca volum şi periculozitate pot sta la originea unor
forme agresive de degradare a mediului, de ameninţare a vieţii, atunci când se manifestă în
paralel cu emisia unor alţi poluanţi.
Fenomenul de contaminare presupune prezenţa unor substanţe sau a unor forme
nocive de energie (zgomot, vibraţie, radiaţie, căldură) într-un mediu dat, care deteriorează
condiţiile de mediu pentru oameni, animale sau plante. [23]
Bioacumularea reprezintă procesul prin care părţile scheletice de natură minerală ale
organismelor, după moartea acestora, se acumulează "în situ" sau sunt concentrate, prin
transport, în alte areale; prezenţa lor în sedimente şi roci determină structuri caracteristice.
Bioacumularea în sol a substanţelor de natură organică în urma descompunerii resturilor
vegetale şi animale contribuie la fertilizarea pământului. [24]
Bioconversia reprezintă conversia produselor reziduale organice într-o sursă de
energie prin acţiunea microorganismelor, de obicei a bacteriilor. Descompunerea reziduurilor
organice din plante duce la producerea gazului metan. Din punct de vedere chimic, aceasta
înseamnă reducerea compuşilor organici complecşi la forme mai simple si mai stabile. [25]
Totodată, alte criterii de mediu se referă la ireversibilitatea fenomenelor şi proceselor
de mediu declanşate de unele forme de poluare atât de des întâlnite în activitatea de exploatare
portuară. Pentru astfel de situaţii, normele sau standardele de mediu trebuie să fie foarte
severe.
Dacă preţul nonintervenţiei, inclusiv prin măsuri administrative, este accentuarea
crizei ecologice, subminarea bazei activităţii tehnico-productive şi social-economice, cel al
intervenţiei este reprezentat de costurile elaborării şi operaţionalizării diferitelor instrumente
pentru protecţia mediului.
În acest context se conturează locul şi rolul criteriilor economice specifice activităţii
de exploatare portuară în scopul fundamentării standardelor pentru protecţia mediului.
Pentru determinarea nivelului optim al poluării, respectiv al calităţii mediului,
literatura de specialitate subliniază consacrarea a trei criterii, corespunzătoare celor trei
concepţii de abordare a problemei: convenţională, radicală, heterodoxă.

8
 NICOLAE FLORIN
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

Teoretic, nivelul optim al calităţii mediului se înregistrează în condiţiile egalizării

costului de control al poluării cu costul extern (pagubele provocate mediului), caz în care
costul social al poluării (costul de control majorat cu costul extern, ambele determinate pentru
un anumit nivel al poluării sau calităţii mediului) este minimizat.
Deci, pe baza criteriilor: costul de control al poluării; costul extern sau pagubele de
mediu (externalităţile); costul social al poluării - se poate stabilii acel nivel al standardelor de
protecţie a mediului în cazul activităţii de exploatare portuară.
Orice abatere de la aceste standarde care, mai ales datorită dificultăţilor de mediu, au
un caracter teoretic înseamnă fie subevaluarea, fie supraevaluarea pagubelor de mediu,
ambele situaţii având implicaţii asupra deciziei de finanţare a costurilor ecologice şi de
conservare a mediului (după cum se poate observa şi din analiza acestor aspecte în cazul
porturilor Anvers sau Rotterdam).

Fig.4.2.5 Subevaluarea şi supraevaluarea pagubelor de mediu

în activitatea de exploatare portuară

Astfel, in fig. 4.2.5 subestimarea ratei de creştere a costului marginal extern real ( D m1 )
se regăseşte, în mod corespunzător, în sub-dimensionarea efortului investiţional, deoarece
prin acesta se ia în calcul un volum al pagubelor de mediu (OC N 1 ) mai mic decât cel real
(OD N 1 ).
În mod asemănător, proiectarea unei rate de creştere a costului marginal extern ( D m 2 )
mai mare decât cea reală ( D 'm ), indică alocarea de resurse pentru combaterea poluării în cazul
activităţii de exploatare portuară.
În figura 4.2.6, pentru o anumită „plajă” de valori a capacităţii de auto-epurare (S) ce
caracterizează mediul marin şi ţinând cont de funcţia tehnică de transformare (R) se poate
determina acel nivel-limită al activităţii de exploatare portuară pentru care volumul emisiilor
poluante este absorbit în întregime prin intermediul mecanismelor naturale (Q).

9
 NICOLAE FLORIN
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

Activitatea de combatere a poluării se va declanşa deci, pentru niveluri mai mari decât
„Q”, astfel încât compararea costurilor de control al poluării (C m) cu pagubele de mediu (Dm),
în cadrul analizei cost-avantaj, va sugera un nivel „N” al activităţii de exploatare portuară,
care poate face obiectul aceluiaşi standard pentru protecţia mediului.
Nivelul optim al poluării, stabilit pe baza minimizării costurilor datorate degradării
mediului, reprezintă o opţiune economică deoarece chiar şi în condiţiile utilizării celor mai
performante tehnologii de exploatare portuară din punct de vedere ecologic nu se poate
înregistra un nivel zero al poluării (atât datorită prezenţei navelor la operare cât şi datorită
activităţilor specifice funcţiilor portului).
Prin urmare, este evident că una din variabilele funcţiei de determinare a standardelor
pentru protecţia mediului în activitatea de exploatare portuară este descrisă de parametrii
tehnologici de referinţă înscrişi în cadrul criteriilor tehnologice.

Fig. 4.2.6 Intervalul de mărime al standardelor de mediu în activitatea de exploatare portuară

În funcţie de obiectivele strategiei de mediu şi exigenţei strategiei de reglementare, pot

fi folosiţi drept criterii următorii parametri ecologici ai tehnologiilor: parametri medii;
parametri model; parametri experimentali; parametri „pariu”; parametri economic-rezonabili.
Parametrii medii şi parametrii model se determină luându-se în calcul performanţa
ecologică a celor mai răspândite tehnologii de exploatare portuară, respectiv a tehnologiilor
care includ cele mai eficace sisteme de evitare a poluării mediului (cazul activităţilor din
terminalele de mărfuri generale sau de containere).
Elaborarea şi impunerea standardelor ţinând cont de parametrii model reprezintă o
opţiune menită să antreneze noi eforturi pentru modernizarea sau substituirea tehnologiilor
mai puţin compatibile cu restricţiile ecologice.
Apreciem că aceste două categorii de parametri sunt opţionale pentru forme de poluare
datorate activităţilor de genul celor enumerate mai sus care nu afectează grav condiţiile de

10
 NICOLAE FLORIN
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

viaţă sau care pot fi resorbite într-un interval de timp considerat ca acceptabil. Parametrii
experimentali şi parametrii „pariu” se referă la tehnologiile de exploatare portuară aflate în
faza experimentală (exemplul terminalelor pentru gaze lichefiate). Evident, în acest caz se
optează pentru un nivel ridicat severităţii standardelor pentru protecţia mediului, ceea ce se
poate justifica numai atunci când riscurile ecologice ale poluării sunt extrem de mari,
reprezentând un pericol major pentru viaţa oamenilor (dar nu numai) sau declanşarea unor
fenomene şi procese de mediu cu caracter ireversibil.
Parametrii economici-rezonabili conferă standardelor pentru protecţia mediului un
grad de severitate mai scăzut, specific situaţiilor în care politica de mediu nu are un suport
economico-social consistent, cum este şi cazul ţării noastre.
Acceptarea unor asemenea situaţii în activitatea de exploatare portuară nu trebuie să
reprezinte o abdicare de la unul din principiile utilizării criteriilor tehnologice, acela al
incitării la promovarea progresului în contextul respectării restricţiilor ecologice prezente şi
prognozate.
Întrucât cheltuielile pentru controlul poluării includ şi cota parte a cheltuielilor de
introducere a progresului tehnic, se poate demonstra că încadrarea noilor tehnologii în
restricţiile economice se soldează cu un avantaj evident în ceea ce priveşte costurile punerii în
conformitate, fig. 4.2.7.

Figura 4.2.7 Promovarea progresului tehnic pe criterii ecologice

în activitatea de exploatare portuară

Pentru respectarea aceluiaşi nivel N 1 al standardului, în condiţiile îmbunătăţirii

performanţei ecologice a tehnologiilor de exploatare portuară respectiv a reducerii costului
marginal al depoluării (C m 2  C m1 ) , se înregistrează o economie de cheltuială
corespunzătoare suprafeţei ABE. De asemenea, apare posibilitatea suportării unor eventuale
standarde mai severe, deoarece cu acelaşi nivel al costurilor C m se poate ajunge până la un
cuantum N 2 al standardului, în funcţie de C m 2 .
Faţă de instrumentele directe pentru protecţia mediului, factorii politici manifestă o
mare aderenţă (ca şi agenţii economici poluatori), dar aceasta nu substituie necesitatea
utilizării criteriilor politice pentru fundamentarea standardelor în domeniu.

4.2.4 Concluzii

Factorii care au influenţat în mare măsură adoptarea unor standarde de mediu în

domeniul naval şi portuar sunt: emiterea unor noi legi şi reglementări privind problemele de

11
 NICOLAE FLORIN
DEZVOLTAREA SUSTENABILĂ A SISTEMELOR LOGISTICE

mediu; necesităţile sociale şi promovarea conceptului de „dezvoltare durabilă”; recurgerea la

instrumente economice pentru protecţia mediului.
Punerea în practică în condiţii de eficienţă a instrumentelor pentru protecţia mediului
depinde în primul rând de înţelegerea procesului de reglementare în sine şi de conformare la
anumite norme şi standarde.
Folosirea eficientă a tuturor instrumentelor de control a standardelor de mediu va
facilita identificarea factorilor de blocaj în aplicare şi funcţionare, căile de îmbunătăţire a
flexibilităţii impunerii şi valorific valorificare instrumentelor administrative pentru protecţia
mediului.

12