LIMBAJUL ŞI COMUNICAREA VERBALĂ ŞI

NONVERBALĂ LA PREŞCOLARI

Limbajul este forma de comunicare a unor mesaje între emiţători şi

receptori - constituind esenţa întregului proces şcolar preuniversitar de
educare a limbajului, ca proces de educare a comunicării.
Întreaga perioadă a şcolarizării tinerilor - de la grădiniţă până la
absolvirea liceului - este marcată , preponderent, de realizarea obiectivelor
ce vizează educarea limbajului . Limbajul rămâne o marcă de
reprezentativitate intelectuală pentru oameni , fiind un instrument de
achiziţionare - orală sau prin scris - a majorităţii informaţiilor din oricare
domeniu de specialitate , inclusiv din sectoarele profesionalizate în limbaje
simbolice (matematica, informatica, etc.)
Dacă urmărim pentru o clipă comunicarea dintre doi oameni
constatăm că , prin vorbe , ei îşi transmit ceea ce gândesc , ceeea ce simt şi
ceea ce vor să facă, precum şi acţiunile necesare vieţii şi muncii în societate.
Limbajul este deci un mijloc de comunicare specific omului şi nu
apare spontan la copil, cum nu a apărut nici în cursul istoriei, ci constituie
un lung şi dificil proces de învăţare . Când comunicăm nu ne mai gândim
decât la sensul comunicării , la conţinutul ei . Articularea sunetelor ,
respectarea formei gramaticale etc. au devenit acte automatizate , adică acte
care nu mai intră în fiecare moment sub controlul direct al conştiinţei . La
copil însă , până la învăţarea şi formarea tuturor mecanismelor necesare
limbajului, până la automatizarea acestui act complex , comunicarea este în
permanenţă supravegheată de conştiinţă . Copilul face eforturi vizibile ca să
pronunţe corect cuvintele , propoziţiile , frazele , nu ca să-şi exprime corect
gândurile .
Limbajul serveşte ca mijloc de comunicare a gândirii şi se dezvoltă
deci în strânsă legătură cu gândirea . Nu se poate comunica fără gândire şi
comunicarea nu are sens dacă nu exprimă o gândire suficient de dezvoltată .
Dar comunicarea şi gândirea umană , acte atât de importante şi de complexe
nu sunt nişte fapte misterioase , ci , ele sunt rezultatul activităţii materiei
organizate în cel mai înalt grad.
Limbajul îşi defineşte „ teritoriul " sub câteva coordonate : în
educarea spontană a vorbitorilor (îmbogăţirea vocabularului , comunicarea
verbală - orală ) , în cultivarea riguroasă a normelor lingvistice , sub forma
achiziţiilor de competenţe normative , precum şi în „ aşezarea "limbajului
într-un discurs paracomunicativ , de ascundere , nuanţare , flexibilizare şi
figurare a atitudinii în relaţiile de tip dialog (scris sau oral).
Dezvoltarea comunicării orale vizează , pe lângă cultivarea unor
deprinderi de vorbire corectă şi însuşirea unor reguli necesare comunicării
în context social, în relaţii de cooperare, cultivându-se exprimarea corectă ,
In întregul proces de cultivare a vorbirii preşcolarilor , atât prin
activităţi specifice , cât şi prin toate celelalte , se urmăreşte realizarea
obiectivelor prevăzute de programă sub aspect fonetic , lexical, îmbogăţirea
vocabularului cu substantive , adjective , pronume , numerale cardinale ,
verbe . Atenţie deosebită se va acorda expresivităţii vorbirii , efectuîndu-se
exerciţii de dezvoltare a exprimării orale şi redarea conţinutului poveştilor ,
al diafilmelor sau redarea unor fragmente din poveşti.
De asemenea , în atenţia educatoarelor stă şi organizarea de activităţi
menite să le dezvolte copiilor capacitatea de a percepe frumuseţea limbii
literare , a normelor de comunicare orală , de adresare politicoasă ,
exprimare nuanţată prin utilizarea unor expresii artistice .
Pentru a asigura participarea verbală activă a copiilor, este necesar ca
în acţiunea educativă din grădiniţă , preşcolarii să fie stimulaţi în a deveni
subiecţi ai actului pedagogic participând la toate activităţile atât pe plan
acţional , cât şi mental , în consecinţă , în toate activităţile comune şi la
alegere , nu trebuie neglijată antrenarea copiilor în rezolvarea unor situaţii şi
în verbalizarea acestora , în această direcţie un rol esenţial îl au exemplul
conduitei verbale a educatoarei şi a grupului . Cunoaştem că la această
vârstă copiii , neavând o experienţă proprie , imită foarte mult , iar în
jocurile lor aplică ceea ce au învăţat mai ales sub aspectul exprimării
verbale.
La venirea în grădiniţă , copiii au o serie de reţineri şi de deficienţe
sub raportul exprimării verbale . Să nu uităm că , în bună parte , dificultăţile
şi greşelile lor de pronunţie provin din dezvoltarea încă insuficientă a
analizatorului motor-verbal, inclusiv a aparatului fonator. Exerciţiul verbal,
realizat zi de zi , audiţia pronunţiei corecte a adultului contribuie la
dezvoltarea corespunzătoare a comunicării.
De aceea consider necesară integrarea copilului în viaţa de colectiv
cu atât mai timpuriu cu cât copilul este mai timid şi are o vorbire mai slab
dezvoltată.
Pornind de la ideea că, pe copii nu trebuie numai să-i ascultăm , ci şi
să-i corectăm şi nu numai la activităţile obligatorii , ci şi cu prilejul
convorbirilor libere dintre ei ori cu adulţii , am desfăşurat , în fiecare
dimineaţă un dialog cu copiii referitor la modul cum şi-au petrecut după-
amiaza , la ce i-a interesat mai mult din tot ce au văzut ori au aflat.
Este binecunoscut faptul că la vârsta preşcolară însuşirea sistemului
fonetic , al limbii este încă incipientă , mai ales la cei din grupa mică şi
mijlocie . Sunt copii care nu pot articula corect sunetele limbii, înlocuiesc
unele prin altele , omit anumite sunete sau le inversează . Unele dintre aceste
neajunsuri se menţin şi la copiii din grupa mare . Grădiniţa , având ca
obiectiv principal pregătirea preşcolarului pentru şcoală , ştiind că
subdezvoltarea laturii fonetice a vorbirii poate să devină la un moment dat
un handicap şi poate provoca rămânere în urmă la învăţătură , am făcut
multe exerciţii de formare a limbajului citit-scris , căutând să obţin
stăpânirea corectă a fenomenelor .
Comunicarea nu presupune neapărat folosirea exclusivă a limbajului
verbal . Comunicăm nonverbal cu ajutorul expresiilor feţei, al gesturilor şi
mişcărilor corpului . Comunicăm , deci şi atunci când tăcem sau dăm din
umeri .Căile de comunicare nonverbală sunt reacţii pe care de multe ori nu le
conştietizăm , dar care sunt evidente pentru cei din jur . Alteori se poate
recepţiona mesajul din inflexiunile vocii interlocutorului, acesta fiind cazul
unor elemente de paralimbaj .
Pentru educatoare este foarte important să cunoască semnificaţia
unor gesturi şi atitudini corporale ale copiilor care pot traduce intenţii ,
relaţii, trăiri.
In grădiniţa de copii se pot practica exerciţii şi jocuri de comunicare
nonverbală , prin care se dezvoltă şi se extind relaţiile de cooperare între
preşcolari, stimulându-se totodată atenţia şi creativitatea copiilor . De mici,
copiii utilizează coduri nonverbale distincte , care , la sosirea în grădiniţă ,
au o importanţă însemnată în succesul şi integrarea lor în colectivitate .
Educatoarea poate decodifica mesajele transmise de postura adoptată
de copii. Un copil care se opreşte brusc în faţa unui coleg în aşa- zisa poziţie
a călăreţului, cu picioarele depărtate , bine înfipte în podea , prezintă deja o
ameninţare pentru cel din faţa lui. O ţinută cu spatele drept inspiră încredere
în forţele propii, în timp ce „ umerii căzuţi" dau o notă de neîncredere .
Prin diversitatea şi natura activităţilor de comunicare propuse ,
instituţia preşcolară contribuie la procesul de cunoaştere , formare şi educare
prin interrelaţionare , la adaptarea şi socializarea copiilor , la dezvoltarea
relaţiilor de cooperare între aceştia .

BIBLIOGRAFIE
1. Eugenia, Şincan, Cultivarea limbajului...în Rev. înv. Preşc. nr.3-4, 1997;
2. Pânişoară , I .O.Comunicare eficientă , Ed. Polirom , Iaşi 2004 ,
Ediţia a-II-a revizuită şi adăugită .