REFERAT

EXERCIȚIUL FIZIC
 Cuprins
Consideraţii generale despre exerciţiul fizic...............................................................................3

Conţinutul exerciţiului fizic........................................................................................................6

Forma exerciţiului fizic...............................................................................................................7

Relaţia între conţinutul şi forma exerciţiului fizic......................................................................8

Consideraţii generale despre exerciţiul fizic

În realizarea antrenamentului sportiv mijloacele de acţionare sunt elemente „cheie” fără de

care procesul de antrenament nu poate exista. În acest context este necesar să explicăm noţiunea de
„mijloc de acţionare” care se referă în principal la exerciţiu fizic sau o combinaţie de exerciţii
fizice.
Mijloacele de acţionare ale antrenamentului sportiv sunt instrumentele cu care se
„operează”, se acţionează în sport la toate nivelurile sale.
Realizarea obiectivelor antrenamentului sportiv presupune utilizarea unui număr mare de
exerciţii (mijloace de acţionare specifice sportului) de diferite tipuri aplicate în anumite condiţii
igienice (denumite mijloace asociate) precum şi folosirea unor dispozitive, instalaţii şi echipament
utilizate în cadrul unor metode sau combinaţii de metode, toate acestea constituind mijloacele
antrenamentului sportiv sau instrumentele sale specifice care au ca scop optimizarea efectelor
exerciţiilor şi a deprinderilor tehnice.
Nu poate exista proces de antrenament fără exerciţii fizice, mai precis mijloace de acţionare
orientate spre un scop precis.
Sinonimul exerciţiului fizic este „exerciţiul”, prezent şi în alte ştiinţe (matematică, fizică,
muzică, limbi străine, etc.) şi reprezintă principala grupă de instrumente didactice. Ele, logic, nu pot
lipsi din tehnologia predării şi însuşirii conţinutului disciplinelor respective.
Aceste exerciţii, prezentate în manuale şi culegeri metodice, sunt concepute în structuri precise, cu
rol de a uşura pătrunderea treptată, pe etape raţional concepute, în problematica disciplinelor
respective.
Exerciţiile sunt „modele” consacrate şi standardizate ce au influenţe atât pe plan formativ cât
şi pe plan informativ „înarmându-i” pe subiecţi cu instrumente necesare corelării relaţiilor existente
între diferite fenomene, lecţii de antrenament.
În antrenamentul sportiv, în activitatea competiţional – sportivă precum şi în educaţia fizică
exerciţiile fizice se constituie în mijlocul specific de bază, respectiv mijlocul de acţionare de bază.
Ele sunt modelele operaţionale cele mai frecvente, cu care se lucrează, se „operează” în scopul
realizării obiectivelor antrenamentului sportiv şi bineînţeles a educaţiei fizice la diferitele sale
niveluri. Ele structurează, într-o îmbinare optimă, influenţele instructiveducative programate de
conducătorul activităţii.
Pornind de la cea mai generală accepţiune a exerciţiului, ca noţiune I. Şiclovan („Teoria
educaţiei fizice şi sportului”, Editura Sport - Turism, Bucureşti, 1979, pagina 131) îl defineşte ca
fiind: repetarea sistematică şi conştientă a unei acţiuni în scopul formării sau perfecţionării unei
priceperi sau deprinderi.
Multe din notele acestei accepţiuni, desigur particularizate, precizează acelaşi autor, se
potrivesc, sunt valabile şi pentru exerciţiul fizic:
 şi exerciţiul fizic este o acţiune, însă cu caracter preponderent corporal;
 exerciţiul fizic este repetat în mod sistematic şi conştient (deci deliberat conceput şi aplicat
în mod voluntar în scopu realizării obiectivelor stabilite în activitatea motrică respectivă.
În didactica domeniului nostru, exerciţiul fizic este considerat ca fiind cel mai important
instrument în proiectarea procesului de instruire.
Citându-i pe Dragnea A. şi colaboratorii (2006) putem spune că: exerciţiul fizic face parte din
tehnologia predării şi a însuşirii conţinutului educaţiei fizice …
În educaţie fizică şi în sportul de performanţă, exerciţiile fizice se constituie în mijlocul specific
de bază, respectiv mijlocul de acţionare de bază.
Putem afirma că exerciţiile fizice sunt modelele operaţionale cele mai frecvente, cu care se
lucrează, se ,,operează” în scopul realizării obiectivelor educaţiei fizice şi sportului la diferitele sale
niveluri.
Şiclovan I. (Teoria educaţiei fizice şi sportului, 1979) defineşte exerciţiul fizic astfel: o acţiune
preponderent corporală, efectuată sistematic şi conştient, în scopul perfecţionării dezvoltării fizice
şi a capacităţii motrice a oamenilor.
Totodată, acelaşi autor, mai dezvoltă o definiţie a exerciţiului fizic: repetarea sistematică şi
conştientă a unei acţiuni în scopul formării sau perfecţionării unei priceperi sau deprinderi.
Multe din notele acestei accepţiuni, desigur particularizate, precizează Şiclovan I., se potrivesc,
sunt valabile şi pentru exerciţiul fizic:
 şi exerciţiul fizic este o acţiune, însă cu caracter preponderent corporal;
 exerciţiul fizic este repetat în mod sistematic şi conştient (deci deliberat conceput şi aplicat
în mod voluntar în scopul realizării obiectivelor stabilite în activitatea motrică respectivă.
În Terminologia Educaţiei fizice şi sportului (Ed. Stadion, Bucureşti, 1974), exerciţiul fizic este
definit ca fiind: actul motric repetat sistematic care constituie mijlocul principal de realizare a
sarcinilor educaţiei fizice şi sportului.
Exerciţiul fizic nu trebuie înţeles numai ca o repetare stereotipă, ci ca o posibilitate de adaptare
permanentă la condiţiile interne şi externe. În acest context, Dragnea A. şi Bota A. (1999) susţin că:
exerciţiul fizic nu presupune doar o repetare sistematică, ci şi posibilitatea de a construi, de a
asambla, pe baza mişcărilor învăţate, o conduită motrică proprie subiectului care a asimilat
anumite cunoştinţe motrice, pe care le exteriorizează apoi sub forma comportamentului motric.
 Într-o accepţiune mai generală, Mârza Dănilă Dănuţ (Teoria Educaţiei Fizice şi Sportului,
2006) spune că exerciţiul fizic reprezintă: acţiunea motrică voluntară, deliberat concepută şi
sistematic repetată, în cadrul unui proces educaţional, organizat sau nu, în scopul realizării unor
obiective specifice.
În altă accepţiune, acelaşi autor, consideră exerciţiul fizic ca fiind un: instrument didactic în
vederea înfăptuirii sistematice a obiectivelor educaţiei fizice şi sportului.
După părerea autorilor Ghenadi. V, Grapă F. şi Balint Gh. (2002), conceptul de „exerciţiu
fizic” şi-a modificat sensul şi conţinutul în ultimii ani, devenind o activitate foarte complexă, uneori
ieşind din sfera influenţelor formativ-educative şi migrând spre sfera materială a practicanţilor şi
managerilor lui.
Având în vedere aceste realităţi ne-am permis, să elaborăm o nouă definiţie a exerciţiului fizic:
Prin exerciţiu fizic se înţelege o acţiune motrică executată sistematic şi conştient cu scopul
influenţării stărilor: fizice, psihice, motrice, fiziologice, morale spirituale şi materiale a oamenilor .
Repetarea exerciţiului fizic, într-un mod ştiinţific, este condiţia fundamentală pentru obţinerea
eficienţei optime pe linia îndeplinirii obiectivelor educaţiei fizice. Prin urmare, repetarea respectivă
trebuie însoţită de reguli metodologice riguroase, în funcţie de scopurile propuse.
Exerciţiul fizic îşi are originea în actul motric general al omului, efectuat pentru ca acesta să
poată avea o relaţie optimă cu mediul în care există şi activează.
Este, totuşi, un act motric special şi specializat, numit de mulţi specialişti şi „gest motric”. De
aceea, se justifică şi răspândirea expresiilor „gestică motrică” sau „atitudine gestică motrică”.
Problema fundamentală este de a deosebi exerciţiul fizic de celelalte acte motrice ale omului.
Soluţia este simplă dacă evaluarea se realizează prin perspectiva obiectivelor.
Exerciţiul fizic presupune în mod clar conştientizare şi repetare sistematică, dar în vederea
realizării obiectivelor antrenamentului sportiv şi a educaţiei fizice.
Orice act motric din agricultură, comerţ, industrie, etc. sau din viaţa cotidiană, cu toate că
presupune conştientizare şi repetare sistematică nu este un exerciţiu fizic deoarece rezolvă în
principal alte obiective.
Conţinutul depinde, în privinţa eficienţei sale şi în analiza care urmează aplicării, de intenţia
sau scopul în care este practicat exerciţiul fizic respectiv.
Toate demersurile teoretice sunt „provocate” pornindu-se de la intenţie sau scop şi modul în
care s-au realizat acestea. Intenţia este deliberat concepută şi trebuie să fie în concordanţă cu
obiectivele antrenamentului sportiv şi educaţiei fizice. Această intenţie, de fapt, diferenţiază
exerciţiul fizic de celelalte tipuri de acte motrice.
Exerciţiul fizic, repetat conştient şi sistematic, are indubitabil efecte pe toate planurile
personalităţii umane, nu numai pe planurile biologic şi motric.
Conţinutul exerciţiului fizic

Conţinutul exerciţiului fizic primeşte două interpretări:

 „totalitatea elementelor (mişcărilor globale sau segmentare) care îl compun”;
 „influenţele asupra organismului”, influenţe uşor de determinat dacă se au în vedere
următoarele:
 să se ţină seama că efectele se obţin doar în timp, nu de „azi pe mâine”;
 să se respecte, inclusiv în analiza efectelor, particularităţile colectivelor de
subiecţi şi în consecinţă prevederile unor documente oficiale (programe,
instrucţiuni, etc.);
 să se urmărească toate obiectivele antrenamentului sportiv şi implicit ale
educaţiei fizice, adică polivalenţa exerciţiilor fizice în scopul realizării
obiectivelor specifice.
Conţinutul exerciţiului fizic este analizat, în mod analogic, şi după eficienţa sa, după finalitatea
realizată.
Între intenţie şi finalitate trebuie să fie corespondentă, în perspectiva termenilor de analiză
logică.
De aceea, între intenţie şi finalitate trebuie luate în consideraţie elementele care reprezintă de
fapt esenţa conţinutului exerciţiului fizic.
Este vorba de următoarele:
 Efortul fizic solicitat de actul motric respectiv sau de acţiunea motrică respectivă.
Acesta poate fi foarte bine apreciat prin prisma celor trei elemente specifice (volum,
intensitate şi complexitate), consemnate în literatura de specialitate şi sub denumirea de
„parametrii” efortului fizic.
 Mişcările corpului sau ale segmentelor acestuia. Aceste mişcări, fiind subordonate
scopurilor urmărite, sunt condiţionate ca execuţie de unele prevederi regulamentare
naţionale sau internaţionale. În sport sau în activitatea competiţional – sportivă predomină
prevederile regulamentare internaţionale, în timp ce în educaţia fizică predomină cele
naţionale.
 Efortul psihic depus pentru efectuare actelor sau acţiunilor motrice respective. Nu
poate exista efort fizic fără implicarea şi unor elemente de efort psihic. Nu se poate contracta
nici-un muşchi fără participare psihică, fără participarea scoarţei cerebrale, într-o măsură
mai mare sau mai mică.
 Între cele trei elemente sunt legături foarte strânse. Ele reprezintă o parte din componentele care
intră în procesul instructiv-educativ, alături de mijloacele, metodele şi metodologia
corespunzătoare, la care se adaugă de la sine înţeles subiecţii, „materia primă”.
Toate determină eficienţa activităţii respective, analizată întotdeauna, aşa cum am subliniat mai
sus, prin prisma raportului între intenţii şi finalităţi.

Forma exerciţiului fizic

Unii autori (I. Şiclovan, M. Bârtega, C.I. Bucur, etc.) consideră forma exerciţiului fizic ca
fiind sinonimă cu tehnica. Alţi autori fac diferenţiere între formă şi tehnică.
Majoritatea specialiştilor domeniului nostru consideră că numai pentru deprinderile şi
priceperile motrice forma este sinonimă cu tehnica.
După I. Şiclovan, forma exerciţiului fizic este „modul particular în care se succed mişcările
componente ale fiecărui exerciţiu, precum şi legăturile ce se stabilesc între acestea de-a lungul
efectuării acţiunii motrice în cauză” („Teoria educaţiei fizice şi sportului”, Ed. Sport - Turism,
Bucureşti, 1979, pagina 136). Forma este, deci, aspectul exterior, observabil, al unui exerciţiu, al
unei mişcări.
Pentru aprecierea noţiunii de „formă” a exerciţiului fizic se propun mai multe elemente din care
am selecţionat în acest sens, doar următoarele puncte de vedere:

 Şiclovan propune ca elemente: „poziţia corpului în raport cu aparatul sau obiectul de lucru;
direcţia în care sunt acţionate segmentele corpului de-a lungul efectuării mişcărilor;
amplitudinea acţiunii segmentelor; relaţia reciprocă dintre segmentele angrenate în
efectuarea mişcărilor; tempoul şi ritmul executării mişcărilor; sistemul în care sportivii sunt
dispuşi în raport cu partenerii şi cu adversarii lor, etc.” („Teoria educaţiei fizice şi
sportului”, Editura Sport - Turism, Bucureşti, 1979, pagina 136).
 Gh. Mitra şi Al. Mogoş (1980) apreciază că trăsăturile fundamentale particulare ale formei
exerciţiului fizic se referă la: traiectoria mişcării, viteza de execuţie, forţa de încordare,
poziţia corpului şi a segmentelor. În cadrul traiectoriei (ca fiind linia pe care se înscriu în
spaţiu mişcările corpului şi ala segmentelor) autorii menţionaţi includ: direcţia mişcării
(înainte, înapoi, etc.), forma mişcării (rectilinie, curbilinie), amplitudinea mişcării.
 Disciplina „Teoria şi Metodica educaţiei fizice şi sportului” din Academia Naţională de
Educaţie Fizică şi Sport consideră că în aprecierea formei exerciţiului fizic trebuie să se ţină
seama de următorii factori: poziţia corpului şi segmentelor (iniţială, intermediară, finală),
uneori şi faţă de obiect sau aparat; direcţia mişcării; amplitudinea şi relaţia între segmente;
 tempoul mişcării; ritmul mişcării; sistemul de dispunere în spaţiul de practicare a
exerciţiului fizic, în funcţie de „adversar” sau de „partener”.
Sintetizând, apreciem că exerciţiul fizic are următoarele patru categorii de caracteristici:
o spaţiale (poziţii, direcţii, amplitudine, distanţă, etc.);
o temporale (ritm, tempo, durată);
o spatio-temporale (determinate de vitezele cu care se efectuează);
o dinamice (determinate de forţele interne şi externe care influenţează execuţia).

Relaţia între conţinutul şi forma exerciţiului fizic

Între cele două aspecte fundamentale ale exerciţiului fizic trebuie să fie o unitate. Forma
apare ca un element de legătură între conţinut şi scop.
Relaţia între cele două aspecte este de tip dilectic: conţinutul are rol determinant, dar forma
poate şi trebuie să influenţeze în mod activ conţinutul.
Conţinutul nou, de exemplu al jocului de fotbal (în mare viteză, cu participarea aproape a
tuturor jucătorilor în fazele de atac şi de apărare, etc.) a determinat schimbarea formei de organizare
a acţiunilor individuale sau colective şi „ieşirea” din sistemele clasice de aşezare a jucătorilor pe
teren.
Menţinerea unei forme depăşite, învechite, în contradicţie cu noul conţinut este un aspect pe
care specialiştii îl denumesc formalism.