ECONOMIA ÎN DACIA ROMANÃ

Cucerirea de către romani a unor întinse teritorii dacice nord-danubiene si încadrarea lor în
sistemul social-economic, politic-administrativ şi militar al vastei împărăţii romane marchează îceputul
unei noi epoci în istoria Daciei.Regatul lui Decebal, independent si puternic,este cucerit si desfiintat
prin forta armatelor romane,in urma razboaielor purtate in anii 101-102,105-106,iar la nordul
Dunarii,pe pamant dacic,apare o provincie romana,singura ctitorita de imparat in cursul timpului la
nordul marelui fluviu.
Se produc schimbări importante,economice,sociale,etno-politice,lingvistice si cultural
religioase,îcepe o organizare nouă,de factură superioară similară celei din restul lumii
romane.Stăpânirea romană a însemnat pentru Dacia un real progres pe scara dezvoltării istorice
generale,în comparaţie cu epoca anterioara.Viata economica inregistreaza un mare salt inainte in toate
domeniile de activitate.1
Capitala provinciei a fost stabilită la Ulpia Traiană fondată între anii 108-110. Estul Olteniei,
sud-estul Transilvaniei şi sudul Moldovei, restul teritoriilor vechii Dacii, au fost alipite provinciei
Moesia Inferior.
De-a lungul anilor, provincia romană Dacia a suferit unele modificări teritorial
administrative.În timpul lui Hadrian, urmaşul lui Traian, se produce o primă structurare, când se
formează două unităţi administrative: Dacia inferioară şi Dacia superioară ( Dacia Traiană ). După
câţiva ani, apare o nouă unitate teritorial administrativă : Dacia Porolisensis, desprinsă din nordul
Daciei Superioare.
O jumătate de secol mai târziu, Marcus Aurelius procedează la unificarea administrativă a celor trei
provincii, având în frunte un guvernator general, cu denumirea de legatus Augusti propraetore trium
Daciarum.
Vechiile teritorii ale Daciei, care nu au fost cuprinse în noul statut politico-administrativ
roman, teritoriul Munteniei, al Moldovei şi teritoriul de la nord şi nord- vest de provincia romană
Dacia au rămas sub supraveghere romană, formaţiunile politice de aici ( dacii liberi ) fiind în
raporturi clientelare cu Roma. Au fost aduse importante unitaţi militare pentru apărarea acestor
provincii romane si pentru a oferii protecţie popoarelor daco-romane.
În vederea valorificarii cât mai depline a bogatelor resurse ale solului si subsolului noii
1

1 Dumitru Protase, Alexandru Suceveanu - Academin Română, Istoria românilor, pag.35-36

 provincii, în special a metalelor preţioase şi a celor metalifere, romanii au adus în Dacia o
numeroasă forţă de muncă specializată, prilej cu care au poposit aici din proprie iniţiativă şi alte
categorii sociale de cultură şi civilizaţie romană din întreg Imperiu Roman, colonizând spaţiul vechii
Dacii, depopulat în unele zone datorită grelelor războaie purtate de armatele romane.
Inscriipţiile descoperite atestă în Dacia apariţia coloniştiilor veniţi din Dalmaţia, cele două
Moesii, Pannonia, Tracia, Itatlia, Narcicum, Grecia, Raltia, Asia Mică si Siria.
Contactul direct dintre purtătorii civilizaţiei geto-dace şi cei ai culturii si civilizaţiei romane va
constitui începutul unui proces complex şi de durată, material si spiritual.
Statornicirea stapânirii romane asupra teritoriilor cucerite la nordul Dunării a avut, ca orice
prezenţă straină venită prin forţă, consecinţe negative asupra fostului regat al Daciei.Unele dintre
urmările negative ale stăpânirii romane asupra fostei Dacii independente au fost : Desfinţarea statului
geto-dac, prin aceasta o însemnată parte a poporului băştinaş fiind lipsită de instrumentul
fundamental în lupta pentru apărarea integrităţii teritoriale si a independenţei.Viaţa statală,in noile
condiţii, s-a menţinut doar în teritoriile libere, în special în cele estice, unde puterea politică şi
militară a costrobocilor şi a carpilor a avut o importantă influenţă în dezvoltarea culturii materiele şi
spirituale a autohtonilor, la deposedarea geto-dacilor de principalele bunuri şi determinarea lor de a
se adapta unor noi structuri politice, social-economice si spirituale.
Acapararea bunurilor şi bogaţiilor solului şi subsolului pământului geto-dacic, a pus în
evidenţă latura negativă a stăpânirii romane în Dacia.
Din ţara dacilor, romanii cuceritori au ridicat aproximativ 105.500 kg de aur si 331.000 kg de argint,
care au permis redresarea economico-financiară a imperiului si construirea unor importante edificii la
Roma si în alte teritorii. 2
Prezenţa romanilor în Dacia a avut şi o latură pozitivă caracterizată prin aspectele şi
implicaţiile ei constructive.
Teritoriile geto-dacice au cunoscut un incontestabil progres al forţelor de producţie si prosperitate
generală, concretizată într-o creştere deosebită a nivelului culturii materiale si spirituale. În acest
domeniu major, Dacia romană a înregistrat progrese semnificative pe linia dezvotării forţelor
productive încă din primii ani de după cucerire sub domnia împăratului Traian, care a avut marea
inspiraţie în ceea ce priveşte desemnarea unor guvernatori pricepuţi şi buni gospodari.
În timpul stăpânirii romane în Dacia , viaţa economică a evoluat în condiţiile sistemului
sclavagist târziu, dar dincolo de aspectele negative, provocate de implantarea noilor relaţii de
2
2 Ion Şt. Baicu-Istoria antică şi medievală economiei în spaţiul Intracarpato-Danubiano-Pontic,pag.62-64
 productie, Dacia s-a dezvoltat şi a beneficiat de avantajele romanizării.
Ramura economică de bază a ramas Agricultura, deşi în antichitate, ţara strămoşilor noştrii era
cunoscută mai întâi ca o zonă bogată în aur şi în alte minerale.
Odată cu cucerirea romană, a survenit o nouă situaţie,schimbarea formelor de proprietate
funciară.Încă din timpul lui Traian, pământul cucerit a fost măsurat şi cadastrat în vederea împărţirii
lui şi a stabilirii impozitelor, suprafeţelor fertile, ca şi terenurile unde se aflau minele de aur şi
fier.Păşunile şi salinele au rămas în posesia împăratului, care le exploata direct prin funcţionari
imperiali sau indirect prin sistemul de de arendare.
Veteranii români participanţi la războaiele cu dacii, au primit loturi de pământ de bună calitate
iar o parte însemnată de pământ a fost atribuita legiunilor staţionate în noua provincie.
S-a constatat că unele terenuri au fost vândute sau arendate noilor colonişti si peregrini, în
timp ce alte suprafeţe au ajuns în folosinţa individuala a unor cetaţeni romani, statul menţinandu-şi
dreptul sau de proprietate.În general, populaţia băştinaşă,ţăranii geto-daci, şi-au pierdut propriul
pământ. 3
Dacia, odata cu transformarea în provincia romană, a devenit un grânar al imperiului pentru
aprovizionarea trupelor din provinciile răsăritene,s-a presupus ca cerealele,în primul rând grâul, erau
trimise poate chiar şi în Italia prin intermediul negustorilor băştinaşi sau străini, specializaţi în
comerţul cu Dacia.
Cercetările recente arată că în scurtă vreme, în cursul secolelor de administraţie romană a
Daciei cucerite şi a influeţei exercitate de cultura şi civilizaţia romană şi asupra teritoriilor dacice
carpatice rămase în afara frontierelor romane, populaţia Daciei receptează cu rapiditate un nou tip de
brăzdar de plug, cel romanic simetric, prevăzut cu manşon în care intra talpa de lemn a
plugului.Pentru lucrările de întreţinere şi recoltare se foloseau, în continuare, secerile, coasele,
cosoarele, sapele, sapăligile din metal.
Cerealele se depozitau în gropi bine arse sau hambare din nuiele lutuite, având o capacitate de sute de
kilograme,ca de exemplu groapa de cereale descoperită la Mănesti Buftea, datând din secolele ІІІ-
ІV .Pentru măcinare grâului se folosea râşniţa de piatră, mai ales tipul roman, precum descoperirea de
asemenea exemplare la Locusteni, judetul dolj, Drăgoesti, judetul Vaslui.
Dupa o perioadă de folosire a uneltelor tradiţionale geto-dace şi a celor asimilate din lumea

romană,societatea renunţă la tipurile de unelte cu randament economic scazut, în unele cazuri

3 Ion St. Baicu-Istoria antica si medievala a economiei in spatiul intracarpato-Danubiano-Pontic,pag.69

 renunţarea fiind totală, începand cu secolele ІV-V.

În stransă legatură cu practicarea cultivării plantelor s-a aflat o veche îndeletnicire a populaţiei
băştinaşe, creşterea animalelor. Creşterea animalelor în epoca romană este dovedită şi de existenţa
unor întinse suprafeţe cu păşuni, care faceău parte din domeniile imperiale si erau exploatate prin
sistemul de arendare, controlat de autorităţile fiscale ale statului.
Daca în ceea ce priveşte cultivarea plantelor cerealiere s-au putut determina anumite elemente
de structură definitorii pentru a se putea urmării evoluţia, de-a lungul perioadei cercetate, a
principalelor unelte agricole, dând posibilitatea unei aprecieri asupra dezvoltării generale a acestei
îndeletniciri,creşterea animalelor, ca a daua ramură a economiei agrare, nu ne oferă suficiente
informaţii pentru a stabili modificările structurale ce ar fi putut avea loc în perioada secolului І-ІІ.
Ţinand cont de raportul de interdependenţă dintre creşterea animalelor şi cultivarea cerealelor,
creşterea animalelor ar fi trebuit să înregistreze şi ea o dezvoltare corespunzatoare, sub raportul
creşterii vitelor mari de munca. Există numeroase vestigii arheologice, materiale osteologice, obiecte
şi unelte folosite în creşterea animalelor (clopote de oi, foarfece de tuns, ţesale descoperite la
Locusteni, Cristeşti, Popeşti),unele constructii anexe folosite ca adaposturi, grajduri, saivane pentru
adăpostirea animalelor domestice din preajma gospodăriei săteşti, care demonstrează larga raspândire
a acestei îndeletniciri în cadrul societăţii din secolul ІІ-ІІІ.4
Acest ansamblu de ocupaţii agrare se completează şi cu alte activităţi economice
complementare precum viticultura, cultura plantelor textile, creterea păsărilor de curte, albinăritul,
pescuitul si vânătoarea.
În societatea daco-romană din secolul II-III predomină structurile teritoriale rurale tradiţionale:
satul, obştea săteasca terieoriala, moştenite din perioada precedentă.
Prin cucerirea unei părti din Dacia de către romani, societatea daco-geta din teritoriul Daciei s-
a găsit în faţa noilor structuri social politice sub incidenţa cărora vechea stare de lucru trebuia sa intre.
Apariţia în Dacia romană a vilae-lor de tip roman ca forma de exploatare rurală, arată ca se receptase
unele forme noi de organizare sociala. Raritatea acestora demonstrează ca în cea mai mare parte a
teritoriului a continuat sa existe, în toată perioada stăpânirii romane, obştea săteasca teritorială.
În mediul rural, stăpânirea romană nu a putut desfinţa vechea stare de lucru, menţinandu-se
organizarea socială bazată pe obştea sătească teritorială.
Contactul direct cu valorile culturii si civilizaţiei romane a permis receptarea de către
4

4 N.N Constantinescu-Istoria economica a Romaniei,pag.33-45

 societatea geto-dacă,atât din teritoriul supus Imperiului, cât şi din cele de sub supraveghere
romană, a unei structuri teritoriale noi, specifice lumii romane: Villa Rustica, un tip de proprietate
agrară specific sistemului economic roman, născut din necesitaţile de exploarare sistematică şi
uniformă a proprietăţii funciare din provinciile Imperiului, prin intermediul veteranilor, cetetenilor
romani sau a peregrinilor.
Cercetarile efectuate asupra villae-lor romane din Dacia au identificat aproximativ 100 de
asemenea ferme agricole, 28 dintre ele fiind înregistrate pe teritoriul Dobrogei. În Dacia romană nord
-dunăreană, la sfârşitul secolului al III-lea e.n, ele şi-au încetat activitatea, dar pe teritoriul Dobrogei
romane ele şi-au continuat ezistenţa până la începutul secolului VI, suferind importante modificări
începand din secolul IV-V e.n. Prezenţa singurelor tipuri de structură teritorială, satul si obştea rurală
teritorială,deşi efemeră , a contribuit la răspândirea valorilor de cultură şi civilizaţie romane.5
O constantă a vieţii economice din spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost si valorificarea
substanţelor minerale utile ale solului şi subsolului Daciei, continuând vechi preocupări ale populaţiei
geto-dace din epoca anterioară. În teritoriul cucerit, romanii au dat o mare importanţă punerii în
valoare a bogăţiilor solului şi subsolului noii provincii. Au continuat şi dezvoltat această metodă de
exploatere minieră, folosind experienţa şi forţa de muncă a minerilor daci.
Fată de perioada precedenta, mineritul s-a deosebit prin amploare şi prin procesul de exploatare,pe
langă vechea metodă de exploatare a zăcămintelor naturale prin puţuri,s-a introdus si exploatarea prin
galerii consolidate cu bile de lemn. Forţa de muncă folosită era asigurată prin sclavi, dar şi prin
oameni liberi,colonişti şi mineri specializaţi în valorificarea substanţelor minerale utile: aur, argint,
fier, cupru, plumb, sare. Dacia romană a fost bogată şi în cariere de piatră, exploatarea intensificandu-
seîin perioada construcţiilor locale, urbanistice şi pentru exportul în unele regiuni învecinate.
Economia de transformare (mesteşugurile) a cunoscut în epoca romană o susţinută dezvoltare.
În spaţiul carpato-danubiano-pontic, dezvoltarea şi evoluţia meştesugurilor a continuat să se manifeste
ca structură economică alături de celelalte ocupaţii fundamentale din Dacia. În provincia romană
meştesugurile se perfecţioneaza conform tehnologiei si modului de organizare roman.
În marile oraşe grecesti sau romane precum Histria, Apulum, Callatis, Tomis, Noviodunum,
Libida, Capidava, Sarmisegetusa, Sucidava, Dierna etc., existau, potrivit inscriipţiilor sau
descoperirilor arheologice, ateliere de fierarii organizate în colegii precum colegiul făurarilor.Din
acelaşi colegiu făceau parte şi meşteşugarii din domeniul prelucrăii pietrei şi fierului pentru
5

5 N.N.Constantinescu-Istoria economica a Ronaniei, pag.47-50

 construcţie.
Stăpânirea romană a adus în Dacia producţia de ceramică roşie provincială, care se
confecţiona în ateliere de meşteşugariîin ateliere speciale la oraşe şi sate. Se produceau: vase, lampi,
figurine, tuburi pentru apa etc.Cuptoare de ateliere locale s-au descoperit la: Apulum, Napoca,
Sucidiva,Potaisa, Micia, Buridav, si in multe alte puncte si localitati.
Lemnarii, dulgherii si dogarii erau meseriasii care prelucrau si exploatau materia prima a padurilor, de
asemenea pielarii,tabăcarii,cismarii,ţesatorii,zidarii,caramidarii etc au constituit alte categorii de
meşteşugari.
Activitatea de schimb a cunoscut şi ea o dezvoltare o data cu construirea provnciei romane
Dacia. Numeroşi negustori au fost atraşi de bogaţia în produse şi mărfuri.Ca şi meşteşugari şi ei erau
organizaţi în colegii sau în societăţi, societăţi bancare cu rol de acordare de credite.Ca mijloc de plată
a mărfurilor era folosită moneda romană,cea de bronz,în special,a carei circulatie se
intensifica.Asemenea monede se bateau in marile centre economice unde existau monetarii,de
exemplu in orasele pontice(Tomis,Callatis) sau la Sarmisegetusa.Descoperirile de tezaur monetar de
pe teritoriul Daciei au pus in evidenta peste 100 de asemenea tezaure monetare,fapt care arata intensa
circulatie monetara in epoca romana,depasind limite stricte ale provinciei,pana in teritoriile din afara
Imperiului.
Circulaţia mărfurilor a fost uşurată de amenajarea unor noi drumuri comerciale care lega,pe de
o parte,centrele urbane din Dacia,iar pe de altă parte făceau legatura cu marile centre din imperi:în
Balcani cu Serdica apoi Bizant,la Adriatica prin Naissus si Dyrrachium,cu Italia pe valea Savei,cu
Marea Neagra prin orasele pontice,cu Panama prin Napoca etc.Drumurile au fost una din specialitatea
romanilor,devenind un titlu de mandrie pentru ei.Acestea erau de doua feluri:cele de interes
imperial,construite din blocuri de piatra si care faceau legaturi cu restul imperiului,apoi cele de interes
provincial.
Circulaţia mărfurilor a fost supusă unui strict sistem vamal,atât la intrarea şi ieşirea din
provincii,cât şi în interior.Administraţia romană a introdus taxe vamale aducatoare de venituri
Imperiului alături de fiscalitate,impozite directe financiare şi impozite pe cap de locuitor liber. 6
Perioada stăpânirii romane în Dacia a avut o deosebită însemnatate pentru istoria poporului
nostru,acesta formandu-se din romanitatea alcatuita cu aportul geto-dacilor in provincia
Dacia,intemeiata in urma victoriei lui Traian in razboaiele din anii 101-102,105-106.
Odata cu instaurarea stapanirii romane ,activitatea economica s-a dezvoltat intr-un ritm si cu o
6 Ion St. Baicu-Istoria antica si medievala a economiei in spatiul Intracarpato-Danubiano-Pontic,pag.50-51
` 7
intensitate deosebite,necunoscute pana atunci la nordul Dunarii.
După cucerire,romanii au introdus în Dacia felul lor de viaţă,un nou mod de organizare
politico- administrativ,militaro-strategic si economico-socială şi culturală.
Prezenţa romană în provincia nord-dunăreană, timp de aproape doua veacuri, a avut ca efect
esenţial preluarea şi însuşirea de către geto-daci a elementelor culturii materiale dar mai ales a limbii
latine şi a spiritualităţii romane.