ESEU 5

Îngrijirea sunt atribuite esențial ale lui Dumnezeu despre cum sunt prezentate în ortodox crezul și
natura lor (de exemplu, categorice în îngrijirea pot fi grupate, baz omnipotenței lui Dumnezeu)?

Omnipotenţa unul din calificativele lui Dumnezeu este situat la începutul şirului de
atribute divine. Acest atribut le însumează pe toate celelalte, exemplu posibilitatea de a fi bun
sau de a întemeia, necesită în primul rând puterea de a fi generos sau de a crea. Dumnezeu
este infinit, fapt ce presupune că nu este supus limitărilor schimbării la care sunt supuşi oamenii
şi creaţia, şi este personal, ce înseamnă că interferează cu noi ca o fiinţă şi ne putem raporta la
El, ca la o Persoană. Deducţia logică este faptul căci Dumnezeu construieşte relaţii personale
cu alte fiinţe. Dacă El este infinit atunci şi tăria lui Dumnezeu este neţărmurită.
Acest lucru se observă din acţiunile Sale care sunt perfecte. Indiferent de natura
domeniilor, sau cât de adânc pătrunde omul în tainele ştiinţelor, cu atât mai mult el descopere
creaţia Sa minunată. Dumnezeu se descopere omului şi prin univers şi natură. Toţi oamenii în
general recunosc că Dumnezeu este atotputernic. Dar mulţi rămân doar la o acceptare teoretică,
fără o angajare faţă de voinţa unui Dumnezeu atotputernic. Este adevărat faptul că e dificil de
a explica raţional ce înseamnă acest atotputernic.
Este în schimb mult mai uşor este să accepţi acest lucru prin credinţă. Pe de altă parte
apare un paradox cu privire la conceptul de suveranitate al lui Dumnezeu, în opoziţie cu o lume
care s-a răzvrătit împotriva autorităţii Sale. Dar există texte clare în Scriptură care recunosc
clar omnipotenţa Sa: (1.Cr.29:11-12), (Ps.46:10).
Dincolo de nepăsare şi neascultare există zone geografice şi culturale, posedate
demonic, în care se luptă pe faţă împotriva lui Dumnezeu.
„Cuvântul omnipotenţă nu este un cuvânt desprins de pe paginile Scripturii, el ţine de
sfera teologicului. Denumirea utilizată este de tare şi puternic. Expresia de Cel Atotputernic, se
găseşte în Apoc.1:8, iar cuvântul grecesc întrebuinţat este pantocrator, fiind folosit o singură
dată”,[3] iar pe de altă parte, prin contrast, Numele Lui Dumnezeu, „El Shaddai”, este folosit
în Vechiul Testament, de câte ori este necesar.
Ambele cuvinte, au acelaşi înţeles semantic. „Suveranitatea lui Dumnezeu, este sinonim
cu omnipotenţa lui Sa şi este un atribut divin. El este susţinut aproape în întregime de toate
ramurile creştinismului istoric”.
Prin acest atribut El conduce întreaga creaţie. El trebuie să fie atotştiutor, atotputernic
şi absolut liber. Dacă ar mai puţin liber nu ar fi suveran. Din păcate concepţia noastră despre
libertate s-a conturat într-o lume unde nu există libertate absolută.
În consecinţă avem o percepţie falsă despre adevărata idee de libertate. Cu toată efortul
nostru înţelesul cuvintelor, mai ales a celor abstracte, sensul lor adevărat este denaturat. O
cerinţă obligatorie pentru cercetător este aceea că de-a lungul veacului, în procesul de studiu,
să nu ratezi pe cât posibil, esenţa iniţială al cuvintelor.
Creştinii din Nicea au fost deschişi cuvântului, din credinţa creştină tradiţională şi şi-au
afirmat credinţa prin cuvintele : „ Eu cred în Dumnezeu Tatăl atotputernic”, O normă
importantă a teologiei creştine este să fie aproape de semnificaţie. În domenii diferite acelaşi
cuvânt poate avea conotaţii diferite. De exemplu cuvântul cu un singur sens aflat în contextul
secular, adesea are mai multe subtilităţi şi nuanţe în teologie.
De asemenea percepţia suveranităţi lui Dumnezeu diferă în funcţie de credinţa sau
necredinţa celor care abordează conceptul. „Noi credincioşii, recunoaştem deschis postulatul
suveranităţii lui Dumnezeu, cu tot ce presupune el şi care este în opoziţie directă cu opiniile şi
ideile omului firesc”.
ESEU 5

Dar şi credincioşii care sunt luminaţi de Duhul Sfânt au o imagine parţială a

suveranităţii lui Dumnezeu. Creatorul nu are nevoie de restul creaţiei pentru absolut nimic. El
fiind suficient pentru Sine însuşi. De asemenea El este liber. Independenţa Sa este dincolo de
dincolo de înţelegerea cunoaşterii umane.
Câteodată oamenii cred că Domnul a avut nevoie de părtăşie. Dar această afirmaţie nu
are un fundament biblic. Faptul că Dumnezeu există în Trei Persoane, concept dezvoltat mai
târziu de Biserica primară, sub numele de Trinitate, înseamnă că nu a fost vorba de singurătate,
sau de lipsă de părtăşie înainte de creaţie.