Sunteți pe pagina 1din 6

CORRIGENDUM LA:

Instrucţiuni pentru solicitanţi pentru Componenta Dezvoltarea sectorului ONG şi


educaţie civică, Programul Creşterea rolului societăţii civile în procesul de integrare
a României

Linia de buget Phare 2006/018-147.01.02


Referinţă: 03

Acest corrigendum modifică următoarele secţiuni:

Secţiunea 2.1.2 Parteneriate şi eligibilitatea partenerilor


Această secţiune trebuie citită după cum urmează:

„Solicitanţii pot acţiona individual sau în consorţiu cu alte organizaţii partenere.

Partenerii

Partenerii solicitanţilor participă la elaborarea şi implementarea proiectului, iar costurile angajate


de aceştia sunt eligibile în aceleaşi condiţii cu cele angajate de Beneficiarul finanţării
nerambursabile. În plus faţă de categoriile menţionate la secţiunea 2.1.1(1), următoarele categorii
sunt eligibile:
 autorităţi/instituţii publice locale/naţionale din România sau din orice altă ţară beneficiară
a Instrumentului de Asistenţă de Preaderare3 sau membră UE;
 organizaţii neguvernamentale nonprofit cu sediul în orice altă ţară beneficiară a
Instrumentului de Asistenţă de Preaderare sau membră a UE.

Prin urmare, partenerii trebuie să respecte aceleaşi criterii de eligibilitate ca şi solicitanţii, cu


excepţia:
 celei de-a doua condiţii din secţiunea 2.1.1(1) – dacă partenerii sunt autorităţi/instituţii
publice locale/naţionale din România sau din orice altă ţară beneficiară a Instrumentului
de Asistenţă de Preaderare sau membră UE;
 în cazul în care partenerii au sediul în orice altă ţară beneficiară a Instrumentului de
Asistenţă de Preaderare sau ţară membră UE, prima condiţie de la secţiunea 2.1.1(1) va fi
înlocuită astfel:
 să fie persoane juridice nonprofit (înregistrate ca organizaţii conform legislaţiei
în vigoare);
 în cazul în care partenerii îşi au sediul în orice altă ţară beneficiară a Instrumentului de
Asistenţă de Preaderare sau membră a UE, a treia condiţie de la secţiunea 2.1.1(1) va fi
înlocuită astfel:
 să aibă sediul în orice ţară beneficiară a Instrumentului de Asistenţă de
Preaderare sau membră a UE.

3 Ţările beneficiare ale Instrumentului de Asistenţă de Preaderare sunt: ţările candidate la aderare (Fosta
Republică Iugoslavă a Macedoniei, Croaţia şi Turcia) şi ţările potenţial candidate (Albania, Bosnia
Herţegovina, Muntenegru, Serbia şi Kosovo)
Notă: Pentru a facilita evaluarea capacităţii operaţionale a parteneriatelor este recomandată
prezentarea unor informaţii detaliate referitoare la experienţa partenerilor şi resurse relevante
în cadrul secţiunii III.1 a Cererii de Finanţare.

Următoarele categorii nu sunt considerate parteneri şi nu trebuie să semneze “declaraţia de


parteneriat”

Asociaţi.
În proiect pot fi implicate şi alte organizaţii. Aceşti asociaţi au un rol determinat în cadrul
proiectului, dar nu pot primi fonduri din finanţarea nerambursabilă. Asociaţii nu trebuie să
îndeplinească criteriile de eligibilitate precizate în secţiunea 2.1.1.

Subcontractori
Beneficiarii de finanţare nerambursabilă au posibilitatea de încheia contracte cu subcontractori.
Subcontractorii nu sunt nici parteneri, nici asociaţi, ci trebuie să respecte regulile stabiliite în
Anexa IV a contractului standard de finanţare nerambursanilă.

Solicitantul va fi organizaţia principală şi, în cazul în care proiectul va fi selectat pentru finanţare,
partea contractantă (Beneficiarul).”

Secţiunea 2.2.1 Cererea de finanţare şi documentele care o însoţesc


Această secţiune trebuie citită după cum urmează:
„Cererile de finanţare trebuie înaintate respectând formularul Cererii de finanţare anexat la aceste
Instrucţiuni pentru Solicitanţi (Anexa A). Formularul poate fi găsit şi pe Internet la www.fdsc.ro.
Solicitanţii trebuie să respecte cu stricteţe formatul cererii de finanţare şi să completeze toate
paragrafele şi paginile în ordinea specificată.

Solicitanţii vor completa Cererea de finanţare în limba română.

Vă rugăm să completaţi formularul de Cerere de finanţare cu atenţie şi cât mai clar posibil pentru
a putea fi evaluată corespunzător. Fiţi expliciţi şi furnizaţi detalii suficiente pentru a asigura
claritatea cererii, în special cu privire la modul în care vor fi atinse obiectivele proiectului,
schimbarea pozitivă generată de proiect şi felul în care proiectul propus este relevant pentru
obiectivele programului.

Cererile de finanţare scrise de mână nu vor fi acceptate.


Documentele care însoţesc Cererea de finanţare

Fiecare Cerere de finanţare trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

1. Pentru solicitanţi şi, unde este cazul, partener(i), care sunt organizaţii neguvernamentale
nonprofit din România: copie a hotărârii judecătoreşti de infiinţare, definitivă şi irevocabilă
şi/sau copia corespunzătoare acesteia a certificatului de înscriere în Registrul Asociaţiilor şi
Fundaţiilor (unde este cazul, în conformitate cu legislaţia în vigoare) care să ateste
personalitatea juridică a organizaţiei.

2. Pentru solicitanţi şi, unde este cazul, pentru partener(i), care sunt organizaţii
neguvernamentale nonprofit din România: copia celui mai recent statut autentificat al
organizaţiei şi a hotărârii judecătoreşti corespunzătoare, definitivă şi irevocabilă.
Dacă statutul iniţial şi modificările la acesta nu sunt incluse într-un document distinct final, atunci
trebuie ataşate copii ale statutului iniţial şi ale tuturor documentelor ulterioare/adiţionale la statut,
inclusiv copii ale hotărârilor judecătoreşti corespunzătoare, definitive şi irevocabile.

Pentru statut şi, unde este cazul, pentru toate documentele ulterioare/adiţionale la statut, trebuie
ataşate copii ale documentelor autentificate .
Notă: Este recomandat ca actele constitutive şi/sau procesele verbale de constituire ale
solicitantului şi partenerilor (unde este cazul) să fie ataşate; în caz contrar, acestea vor fi
solicitate înainte de contractare.
3. Pentru parteneri organizaţii neguvernamentale nonprofit cu sediul în orice altă ţară
beneficiară a Instrumentului de Asistenţă de Preaderare sau ţară membră a UE (unde
este cazul): traducerea autorizată în limba română a documentelor statutare, în conformitate
cu normele în vigoare din ţara respectivă; actele ataşate trebuie să ateste respectarea
criteriilor de eligibilitate menţionate la secţiunea 2.1.2. a Instructiunilor.
4. Pentru parteneri autorităţi/instituţii publice locale/naţionale din România sau din orice
altă ţară beneficiară a Instrumentului de Asistenţă de Preaderare sau membră UE
(unde este cazul): copii ale documentului/documentelor (decret, decizie, lege, regulament de
funcţionare, etc.) care atestă că partenerul este o persoană juridică nonprofit constituită
conform normelor în vigoare.
Pentru partenerii autorităţi publice/instituţii publice locale/naţionale (dacă este cazul) care au fost
înfiinţaţi şi funcţionează în baza unor acte normative care sunt publicate în Monitorul Oficial,
Partea I, o referire detaliată la documentele respective va fi suficientă (numele actului normativ,
numărul şi data acestuia, indicarea articolului(lelor) şi paragrafului(elor) relevante, precum şi
numărul şi data Monitorului Oficial).
5. Declaraţia de Parteneriat semnată şi ştampilată de solicitant şi de toţi partenerii (unde este
cazul) - în original.
6. Copia celor mai recente situaţii financiare anuale ale solicitantului (contul de rezultate şi
bilanţul la data de 31.12.2007) sau copia celei mai recente balanţe de verificare pentru
organizaţiile înfiinţate în 20084.
7. Copia celui mai recent raport anual5.
8. Declaraţia solicitantului semnată şi ştampilată de solicitant care atestă faptul că acesta nu se
regăseşte în nici una din situaţile de la (a) la (f) (vezi Cererea de finanţare – secţiunea IV –
DECLARAŢIA SOLICITANTULUI) – în original.
9. CV-urile coordonatorului de proiect şi ale personalului cheie implicat în proiect, preferabil în
formatul din Anexa G.
10. Declaraţia de imparţialitate semnată şi ştampilată de solictant şi de partenerii săi (unde este
cazul) care atestă faptul că aceştia nu se regăsesc in situaţia menţionată la secţiunea 2.1.1. (2)
(g) (conform Anexei H) – în original.
 Documentele iniţiale şi orice act ulterior / adiţional la documentele statutare vor fi luate în considerare numai dacă sunt
întocmite şi înregistrate legal, conform legislaţiei în vigoare, înainte de termenul limită pentru depunerea Cererilor de finanţare .
4 În cazul organizaţiilor neguvernamentale non-profit care îşi organizează activitatea în partidă simplă, cea mai recentă situaţie a
soldurilor elementelor de activ şi pasiv.
5 Raportul anual reflectă activitatea unei organizaţii timp de un an şi conţine de regulă informaţii specifice cum ar fi: misiune,
obiective, programe derulate, informaţii financiare, lista membrilor Consiliului de administraţie etc. Forma de prezentare şi
conţinutul specific al raportului anual rămân la latitudinea organizaţiei solicitante .
Documentele care trebuie să însoţească Cererea de finanţare se trimit în original sau în fotocopie,
după cum este menţionat mai sus. În cazul în care aceste documente sunt redactate în altă limbă
decât cea română, solicitantul va ataşa o traducere autorizată a acestora în limba română,
traducere care va fi luată în considerare la evaluarea Cererii de finanţare.

În faza de contractare, solicitanţilor selectaţi pentru finanţare („Beneficiarilor”) li se va cere să


prezinte copii legalizate ale documentelor solicitate mai sus în fotocopie.

Mai mult, solicitanţii selectaţi trebuie să fie conştienţi de faptul că înainte de semnarea
contractului vor trebui înaintate şi următoarele documente:
 Certificat de cazier judiciar al persoanei care are dreptul să reprezinte organizaţia in relaţiile
cu terţii şi desemnată să o reprezinte în relaţia cu Autoritatea Contractantă, emis de Poliţie –
în original6;
 Certificat de cazier fiscal pentru solicitant, emis de către autorităţile fiscale competente
(Direcţia Generală a Finanţelor Public – Ministerul Finanţelor Publice) - în original7;
 Certificat de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale pentru solicitant, emis de
către autoritatea locală (Primărie – Direcţia de impozite şi taxe locale şi alte venituri) - în
original8;
 Certificat de atestare fiscală pentru solicitant, emis de Agenţia Naţională pentru
Administrare Fiscală (ANAF) - în original9;
 Certificat de înscriere în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor sau un certificat echivalent
(Certificat de grefă) emis de Judecătoria unde solicitantul este înregistrat în mod oficial;
 Fişa de identificare financiară conform modelului ataşat în Anexa I, certificat de banca unde
se va face plata. Această bancă trebuie să fie localizată în ţara în care solicitantul este
înregistrat.
Documente care să ateste faptul că persoana ce semnează documentele oficiale din partea
solicitantului şi a partenerului este autorizată în acest sens (şi împuternicirea atunci când o altă
persoană semnează documentele oficiale din partea solicitantului sau partenerului).”

Secţiunea Lista de verificare din Anexa A Cererea de finanţare.


Această secţiune trebuie citită după cum urmează:
„Înainte de a trimite cererea de finanţare, vă rugăm sa verificaţi dacă cererea
dumneavoastră este completă (vedeţi şi Nota de la pagina 2), şi anume că:

Cererea de Finanţare

dosarul este complet şi respectă condiţiile cererii de finanţare;

6 În cazul a două sau mai multe propuneri selectate provizoriu înaintate de acelaşi solicitant, este
suficientă înaintarea originalului pentru una dintre propuneri, în timp ce pentru cealaltă /celelalte va fi
suficientă o fotocopie, cu menţionarea în clar a dosarului în care este inclus originalul.
7 IDEM nota de subsol 12
8 IDEM nota de subsol 12
9 IDEM nota de subsol 12
un original şi 3 copii ale tuturor documentelor sunt anexate, fiecare îndosariate
separat şi marcate (original, copie);
dosarul este tipărit şi este în limba română;
Declaraţia Solicitantului (Secţiunea IV) este semnată, ştampilată şi ataşată în
original;
dacă există parteneri, solicitantul a completat, semnat şi ştampilat Declaraţia de
Parteneriat, iar aceasta este ataşată în original;
fiecare partener a completat, semnat şi ştampilat câte o Declaraţie de Parteneriat, iar
aceste declaraţii sunt ataşate în original;
bugetul şi sursele de finanţare preconizate sunt prezentate în formatul din Cererea de
finanţare (Anexa B – Tabelul 1 şi Tabelul 2), completat şi exprimat în Euro;
în buget, contribuţia Autorităţii Contractante este identificată şi reprezintă maxim
90,00% din costurile totale eligibile ale proiectului;
în buget, costurile administrative/ de regie nu depăşesc 7% din costurile directe
eligibile
în buget, costurile neprevăzute nu depăşesc 5% din costurile directe eligibile
Cadrul Logic al proiectului este completat (Anexa C) şi anexat.

Documentele care însoţesc cererea de finanţare

Pentru solicitanţi şi, unde este cazul, partener(i), care sunt organizaţii
neguvernamentale nonprofit din România: copie a hotărârii judecătoreşti de
înfiinţare, definitivă şi irevocabilă şi/sau copia corespunzătoare acesteia a
certificatului de înscriere în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor (unde este cazul, în
conformitate cu legislaţia în vigoare) care să ateste personalitatea juridică a
organizaţiei;
Copia celui mai recent statut autentificat al solicitantului şi a hotărârii judecătoreşti
corespunzătoare, definitivă şi irevocabilă;
Dacă statutul iniţial şi modificările la acesta nu sunt incluse într-un document distinct
final, atunci trebuie ataşate copii ale statutului iniţial şi ale tuturor documentelor
ulterioare/adiţionale la statut, inclusiv copii ale hotărârilor judecătoreşti
corespunzătoare, definitive şi irevocabile;
Pentru parteneri organizaţii neguvernamentale nonprofit din România: copia celui
mai recent statut autentificat al organizaţiei şi a hotărârii judecătoreşti, definitivă şi
irevocabilă, corespunzătoare şi/sau copia corespunzătoare acesteia a certificatului de
înscriere în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor (unde este cazul, în conformitate cu
legislaţia în vigoare);
Dacă statutul iniţial şi modificările la acesta nu sunt incluse într-un document distinct
final, atunci trebuie ataşate copii ale statutului iniţial şi ale tuturor documentelor
ulterioare/adiţionale la statut, inclusiv copii ale hotărârilor judecătoreşti
corespunzătoare, definitive şi irevocabile;
Pentru parteneri organizaţii neguvernamentale nonprofit cu sediul în orice altă ţară
beneficiară a Instrumentului de Asistenţă de Preaderare sau din ţările membre UE
(unde este cazul): traducerea autorizată în limba română a documentelor statutare, în
conformitate cu normele în vigoare din ţara respectivă; actele ataşate trebuie să ateste
respectarea criteriilor de eligibilitate menţionate la secţunea 2.1.2 a prezentelor
Instrucţiuni;
Pentru parteneri autorităţi/instituţii publice locale/naţionale din România sau din
orice altă ţară beneficiară a Instrumentului de Asistenţă de Preaderare sau membră
UE (unde este cazul): copii ale documentului/documentelor care atestă că partenerul
este o persoană juridică nonprofit constituită conform normelor în vigoare.
Pentru partenerii autorităţi/instituţii publice locale/naţionale care au fost înfiinţaţi şi
funcţionează în baza unor acte normative care sunt publicate în Monitorul Oficial,
Partea I, o referire detaliată la documentele respective va fi suficientă (numele
actului normativ, numărul şi data acestuia, indicarea articolului(elor) şi
paragrafului(elor) relevante, precum şi numărul şi data Monitorului Oficial).
Copia celui mai recent raport anual al solicitantului este anexat;
Copia celor mai recente situaţii financiare ale solicitantului (contul de rezultate şi
bilanţul la 31.12.2007) sau cea mai recentă balanţă de verificare pentru organizaţiile
înfiinţate în anul 2008 este anexată. În cazul ONG care îşi organizează activitatea în
partidă simplă, cea mai recentă situaţie a soldurilor elementelor de active şi de pasiv
este ataşată;
CV-urile coordonatorului de proiect şi ale personalului cheie sunt completate şi
ataşate (Anexa G);
Declaraţia de Imparţialitate este semnată şi ştampilată de către solicitant şi, unde este
cazul, de către toţi partenerii, şi anexată (Anexa H – atestă faptul că aceştia nu se
regăsesc în situaţia menţionată la secţiunea 2.1.1 (2) (g) din Instrucţiuni);
Copii ale documentelor care însoţesc Cererea de finanţare solicitate sau traducerea
legalizată în limba română atunci când aceste documente sunt redactate în altă limbă
decât cea română, sunt anexate.”

Secţiunea II.15 din Anexa F – Grila de conformitate administrativă şi eligibilitate


Această secţiune trebuie citită după cum urmează:
Da Nu
15. Copii ale documentului/documentelor care atestă că partenerul este o persoană juridică
nonprofit constituită conform normelor în vigoare (pentru parteneri autorităţi/instituţii
publice locale/naţionale din România sau din orice altă ţară beneficiară a Instrumentului de
Asistenţă de Preaderare sau membră UE)

Toate celelalte secţiuni şi condiţii ale schemei de finanţare nerambursabilă rămân


neschimbate.

S-ar putea să vă placă și