Universitatea din Oradea

Terapeutul: Sarcini elementare

Blaga Adela
Brumar (Sabo) Mihaela
PCCM-M, ANUL I SEM II 2019

Terapia este un proces complex, ce constă din factori elementari, îmbinați eterogen.
Misiunea terapeutului de grup este să creeze mecanismul terapiei, să îl pună în mișcare și să-l
mențină în stare de funcționare de maximă eficiență.

La baza tuturor considerațiilor tehnice trebuie să se afle o relație de acrod, pozitivă,

între terapeut și client. Poziția de bază a terapeutului față de client trebuie să fie una de
preocupare, acceptare, naturalețe, empatie. Tehnicile terapeutului cu privire la trei sarcini
fundamentale sunt:

1. Crearea și menținerea grupului

2. Construirea unui culturi de grup
3. Activarea și elucidarea lui aici-și-acum

În ceea ce privește prima sarcină elementară, liderul grupului este singurul responsabil
de crearea și convocarea grupului. O parte considerabilă a sarcinii de menținere a grupului
este realizată înainte de prima întâlnire, expertiza liderului în selectarea și pregătirea
membrilor va influența mult soarta grupului.

Inițial, clienții sunt străini unul față de celălalt și îl cunosc numai pe terapeut, care reprezintă
forța primară unificatoare a grupului. La început, membri relaționaează unul cu altul prin
relația lor comună cu terapeutul și aceste alianțe, terapeut- clienți, stabilesc scena pentru
eventuala dezvoltare a coeziunii gupului.

Terapeutului trebuie să recunoască și să descurajeze orice forțe care amenință

coeziunea grupului. Întârzierile continue, absențele, subgruparea, socializarea extragrupală
distructivă și găsirea unui „ țap ispășitor”, toate amenință integritatea funcțională a grupului și
necesită intervenția terapeutului.

În acest moment al terpaiei, este accentuată responsabilitatea terapeutului față de

nevoile supraindividuale. Prima sarcină este de a ajuta crearea unei entități fizice, a unui grup
coeziv. Sunt momente în care terapeutul va fi nevoit să nu se ocupe imedit de nevoile presante
ale unui anumit client și chiar momente în care trebuie să excludă un membru din grup pentru
binele celorlalți.

O dată ce grupul este o realitate fizică, energia terapeutului trebuie direcționată către
modelarea lui într-un sistem social terapeutic, cu alte cuvinte se constituiesc culturile de grup.

Trebuie stabilit un cod nescris de reguli sau norme comportamentale ce vor ghida
interacțiunea grupului. Dacă membrii grupului sunt cei care, în interacțiunea lor, pun în

1
Universitatea din Oradea

mișcare multipli factori terapeutici, atunci sarcina terapeutlui de grup este să creeze o cultură
de grup orientată maximal către interacțiuni de grup efieciente.

Normele grupului sunt construite atât din așteptările pe care membri le au de la grup,
cât și din direcționarea implicită sau explicită a liderului sau a membrilor mai influenți. Cu
sau fără voia sa, liderul întotodeauna modelează normele grupului și trebuie să fie conștient de
acestă funcție. Normele sunt create relativ devreme în viața unui grup, și, odată stabilite, sunt
dificil de schimbat. Fiecare grup dezvoltă un set de reguli nescrise ce determină procedura
grupului. Grupul de terapie ideal are norme care permit factorilor terapeutici să opereze cu
efieciență maximă. Normele sunt modelate atât de așteptările membrilor grupului, cât și de
comportamentul terapeutului. Normele construite timpuriu în grup au o persistență
considerabilă.

Există două roluri de bază pe care terpeutul trebuie să și le asume în grup: expertul
tehnic și participantul model. Prin fiecare din aceste roluri, terapeutul ajută la modelarea
grupului.

Asumându-și rolul de expert tehnic, terapeuții îmbracă deliberat costumul tradițional al

expertului și întrebuințează o varietate de tehnici pentru a duce grupul într-o direcție pe care o
consideră dezirabilă. Ei încearcă să modeleze normele explicit în timpul pregătiri inițiale a
clienților pentru terapia de grup. Pe această cale, terapeuții instruiesc atent clienții cu privire
la regulile grupulu și întăresc indicațiile în două moduri: în primul rând, încărcându-le cu
greutatea autorității și a experienței și, în al doilea rând, prezentând raționamentul din spatele
modalității sau procedurii sugerate, pentru a obține suportul clienților.

La începutul unui grup, terapeuții au la dispoziție o largă varieyaye de tehnici pentru a

modela cultura de grup. Aceasta se întinde de la indicații și sugestii explicite la tehnici subtile
de întărire. Liderul trebuie să încerce să creeze o rețea interacțională în care membri
interacționează liber, neorientându-și toate comentariile către terapeut. Pentru a atinge acest
scop, terapeuții pot instrui implicit membri în interviurile preliminare sau în primele ședințe
de grup; ei pot, repetat de-a lungul întâlnirilor, să ceară reacțiile tuturor membrilor față de un
anumit membru și față de o problemă a grupului; ei pot întreba de ce conversația este
invariabil orientată către terapeut; pot refuza să răspundă la întrebări, atunci când le sunt
adresate; pot cere grupuui să se implice în exerciții care învață clienții cum să interacționeze.
Pot fi aplicate un număr de alte norme pe care terapeutul dorește să le imprime: dezvăluirea
de sine, exprimarea liberă a emoțiilor, punctualitate, explorare de sine, etc.

Ca stil, terapeuții variază considerabil. Deși mulți preferă să modeleze explicit

normele, toți terapeuții își îndeplinesc sarcinile prin tehnica subtilă a reîntăririi sociale.
Comportamentul uman este continuu influențat de o serie de evenimente din mediul
înconjurător, car pot avea o valență pozitivă sau negativă și care își exercită influența
conștient sau subliminal.

Cercetările importante deomnstrează eficiența tehnicilor operante în modelarea

comportamentului de grup. Folosind deliberat aceste tehnici, pot fi reduse tăcerile sau pot fi

2
Universitatea din Oradea

sporite comentariile personale sau ale grupului, exprimarea ostilității față de lider sau
acceptarea dintre membri.

În ceea ce privește al doilea rol important al terpeuților, participantul model, liderii

modelează normele de grup nu numai prin ingineria socială implicită sau explicită, dar și prin
exemplul dat prin propriul comportament de grup. Cultura grupului de terapie reprezintă o
derivare radicală de la regulile sociale cu care clienții sunt obișnuiți. Clienților și se cere să
lase la o parte convențiile sociale familiare, să încerce noi comportamente și să-și asume
multe riscuri.

Modelarea este o metodă puternic susținută de cercetare: clienții sunt încurajați să-și
schimbe comportamentul observând cum terapeutul se angajează liber și fără efecte adverse în
comportamentul dorit. Oferind un model de acceptare necritică și recunoașterea atât a forței,
cât și a ariilor problematice ale celorlalți, liderul poate ajuta la formarea unui grup orientat
către sănătate. Pe de altă parte, dacă liderii își conceptualizează rolul ca pe un detector de
patologie, membri grupului le vor urma exemplul.

Liderul stabilește un model de onestitate și spontaneitate interpersonală, dar trebuie să

țină cont, de asemenea, de nevoile curente ale membrilor și să demonstreze un comportament
congruent cu aceste nevoi.

Exemple de norme terapeutice de grup

Grupul cu automonitorizare

Este important ca grupul să înceapă să-și asume responsabilitatea propriei funcționări.

Dacă acestă normă nu reușește să se formeze, rezultă un grup pasiv, a cărui membri sunt
dependenți de lider prin furnizarea mișcării și direcției. Chiar de la început trebuie să se
încerce un transfer a responsabilității grupului. La începutul unui grup, terapeutul este
singurul din cameră care știe exact ce înseamnă o ședință în care se lucrează bine. Se poae să
se ajute membri să formuleze o definiție a unei ședințe bune cerându-le să examineze și să
evalueze părți ale unei anumite întâlniri.

Dezvăluirea de sine

Terapeuții de grup pot să fie în dezacord cu privire la multe aspecte ale procedurii
terapeutice, dar există un consens general față de un aspect: dezvăluirea de sine este absolut
esențială în procesul terapeutic al grupului. Participanții nu vor beneficia în urma terpaiei de
grup decât dacă se dezvăluie pe sine și fac asta complet.

Norme procedurale

Formatul procedural optim în terapie este ca grupul să interacționeze nestructurat,

spontan și liber. Dar un astfel de format nu apare niciodată natural, astfel este necesară o
modelare activă din partea terapetului a unei culturi de grup. Tendința naturală a unui grup
nou este de a acorda o întreagă întâlnire fiecăruia dintre membri, prin rotație. Adesea, prima
persoană care vorbește sau care prezintă cea mai mare presantă criză de viață în acea

3
Universitatea din Oradea

săptămână obține scena grupului în respectiva întâlnire. Aceste tipare stingheresc dezvoltarea
unui grup puternic, și în final rezultatul sunt frustrarea și descurajarea grupului. Este de
preferat să se confrunte grupul cu aceste norme terapeutice atrăgând atenția asupra lor și
indicând că, din moment ce grupul le-a construit, are și puterea de a le schimba.

Unele grupuri dezvoltă un format birocratic tip „ prezență” în care, pe rând, fiecare
membru ia cuvântul pentru a discuta evenimente importante ale săptămânii anteriorea sau
anumite momente de mare suferință.

Frecvent, grupurile specializate, în special cele de scurtă durată și cu membri mai

profund tulburați, necesită norme procedurale diferite.

Importanța grupului pentru membri săi

Cu cât membri consideră grupul mai important, acesta devine cu atât mai eficient.
Cred că situația terapeutică ideală este prezentă atunci când clienții consideră ședințele de
terapie de grup ca fiind cel mai important eveniment al vieții lor din fiecare săptămână. Dacă
terapeutul este obligat să lipsească la o întâlnire, informează membri în avans și le transmite
îngrijorarea față de absență.

Cu cât mai multă continuitate între întâlniri, cu atât mai bine. Un grup care
funcționează bine continuă să comunice problemele de o întâlnire la alta. Este bine ca
terapeutul să încurajeze continuitatea. Mai mult decât oricine, terapetului este istoricul
grupului, conectând evenimente și potrivind experiențe în matricea temporală a grupului.
Grupul crește în importanță atunci când membri ajung să îl recunoască drept un rezervor de
informație și susținere. Când membri își exprimă curiozitatea despre ei înșiși, terapeutul, într-
un fel sau altul încearcă să transmită credința că orice informație pe care membri ar dori să o
cunoască despre ei înșiși este disponibilă în spațiul de întâlnire al grupului, cu condiția că știe
cum să pună mâna pe ea.

Evenimentele care întăresc legăturile dintre membri cresc potența grupului. E un

prognostic bun când membri grupului ies la o cafea după o întâlnire, au discuții lungi în
parcare sau își telefonează unul altuia în timpul săptămânii, în perioade de criză.

Membri ca agenți de întrajutorare

Grupul funcționează cel mai bine când membri săi apreciază ajutorul valoros pe care
și-l pot oferi unul altuia. Dacă grupul continuă să privească terapeutul ca sursă de ajutor
atunci pentru grup este cel mai puțin probabil să obțină un nivel optim de autonimie și respect
de sine. Pentru a întări această normă, terapeutul poate atrage atenția asupra incidentelor ce
demonstrează întajutorarea mutuală a membrilor. De asemenea, terapeutul îi poate învăța pe
membri metode mai eficiente de a se ajuta unul pe altul.

Suport și confruntare

Este esențial ca membri grupului să perceapă terapia de grup ca fiind sigură și

suportivă.

4
Universitatea din Oradea

În cele din urmă, în cursul terapiei, trebuie abordate și explorate multe subiecte
inconfortabile. Mulți clienți au probleme cu furia sau sunt aroganți, insensibili sau doar
arțăgoși. Terapia de grup nu poate oferi ajutor fără ca astfel de trăsături să iasă la suprafață în
timpul interacțiunii dintre membri. De fapt, apariția lor trebuie salutată ca o oportunitate
terapeutică.

Conflictul trebuie să apară în grupul de terapie și este esențial pentru travaliul terapiei.
În același timp, prea mult conflict timpuriu în cursul unui grup poate să-i invalideze
dezvoltarea. Înainte ca membri să se simtă suficient de liberi să-și exprime dezacordul, ei
trebuie să se simtă în deplină siguranță și trebuie să valorizeze grupul destul de mult pentru a
fi dornici să tolereze întâlnirile inconfortabile.

Astfel, terapeutul trebuie să construiască un grup cu norme care permit conflictul, dar
numai după ce un fundament ferm de suport și siguranță a fost stabilit.

Multe dintre aceste exemple ale comportamentului terapeutului pot părea deliberate,
pedante. Ele nu sunt comentariile necritice, non- directive, care oglindesc sau clarifică, tipice
comportamentului terapeutului în celălalte aspecte ale procesului terapeutic. Dar este vital ca
terapeutul să se preocupe activ de sarcinile creării grupului și construirii culturii de grup.
Aceste sarcini fundamentale și, într-o mare măsură, au întâietate față de celelalte sarcini ale
terapeutului.