CURS (CONTINUARE) 24.03.

2020
1.4 CARACTERISTICILE ŞI OBIECTIVELE ORGANIZĂRII ŞI
AMENAJĂRII TERITORIULUI

Organizarea şi amenajarea teritoriului reprezintă activităţi de interes general, cu

caracter perpetuu, care se bazează pe principiul dezvoltării durabile
În acest context, organizarea teritoriului se caracterizează prin următoarele
trăsături:
 este un sistem complex şi unitar care exprimă sinteza de concepţie şi de acţiune
a factorilor de decizie, de cercetare, de proiectare şi administraţie;
 constituie parte integrantă a strategiei de dezvoltare complexă, economico-
socială şi de păstrare a calităţii mediului la toate structurile teritoriale ale fondului
funciar;
 reprezintă unica modalitate de optimizare a folosirii resurselor dintr-un spaţiu
geografic dat, în funcţie de cerinţele prezente şi viitoare ale societăţii şi
ecosistemelor;
 asigură dezvoltarea de ansamblu actuală şi de perspectivă,
 evidenţiază cadrul actual concret şi bazele dezvoltării în perspectivă;
 contribuie nemijlocit la creşterea productivităţii muncii prin perfecţionarea modului
de folosire a resurselor, la diferite eşaloane teritoriale;
 determină controlul public asupra întregului teritoriu
 este un ansamblu de activităţii care se repetă periodic şi se perfecţionează
continuu, având un conţinut tot mai complex şi mai bine adaptat exigenţelor
condiţii socio-economice şi istorice.
Din prezentarea trăsăturilor organizării teritoriului se pot sintetiza principalele
obiective ale acestei activităţi:
 folosirea raţională a fondului funciar aferent tuturor structurilor teritoriale, prin
gestiunea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului;
 dezvoltarea echilibrată - economică şi socială - în condiţiile respectării
specificului fiecărei zone;
 ameliorarea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane.

1.5.CLASIFICAREA LUCRĂRILOR DE ORGANIZARE

 ŞI AMENAJARE A TERITORIULUI

Fiind o activitate extrem de complexă, organizarea (amenajarea) teritoriului poate

fi clasificată din diverse puncte de vedere (după Bold I. şi Crăciun A.):
I. După treapta de abordare şi scopul urmărit se disting:
A. Planurile de amenajare a teritoriului şi urbanism;
B. Organizarea teritoriului interunităţi, cuprinzând comasări de terenuri şi
rectificări de hotare;
C. Organizarea şi amenajarea teritoriu lui unităţilor
A. Planurile de amenajare a teritoriului şi urbanism se refera la:

a. teritorii →administrative →teritoriul naţional →căi de comunicaţie

(rutiere, feroviare, navale,
aeriene)
→gospodărirea raţională a
resurselor de apă
→zone protejate naturale şi
construite
→reţeaua de localităţi
→teritorii judeţene
→teritorii comunale
→zone preorăşeneşti
→zone funcţionale intra →agricole, piscicole,
sau interjudeţene, inter silvice, stuficole, de apă
orăşeneşti sau →pastorale, viticole,
intercomunale pomicole
→extractive, industriale,
energetice
→turistice,
balneoclimaterice,
rezervaţii naturale
→zone natural-economice →bazine hidrografice,
perimetre ameliorative
→sisteme hidroameliorative
→acumulări, regularizări,
zone de protecţie
→locale →oraşe (municipii)
→comune
b. localităţi →planuri de urbanism urbane: municipii şi
general (PUG) oraşe

→planuri de urbanism rurale: centre, comune,

zonal (PUZ) sate

→planuri de urbanism de
detaliu (PUD)
 B. Organizarea teritoriului interunităţi, (comasări de terenuri şi rectificări de
hotare)
→pe teritorii →judeţe
administrative →comune
→zone naturale şi →zone inter şi
funcţional economice intrajudeţene şi comunale
→zone îndiguite
→perimetre ameliorative(CES)

→sisteme hidroameliorative
(irigaţii, desecări)
→zone de influenţă a lacurilor
de acumulare
→zone de influenţă a →autostrăzi
căilor de comunicaţie →canale navigabile magistrale
C. Organizarea teritoriului în cadrul unităţii
a. agricole →unităţi economice →comune
(exploataţii) →societăţi comerciale
agricole
→regii autonome
→societăţi agricole
→asociaţii agricole

→gospodării familiale
→folosinţe agricole →arabil →neirigat →plan
orizontal
→în pantă
→irigat (desecat)
→pajişti naturale (cultivate)
→plantaţii viticole →pe teren plan-
orizontal
→pe teren în pantă
→plantaţii pomicole →pe teren plan-
orizontal
→pe teren în pantă
centre (complexe de
producţie)
administraţie şi
exploatare
producţie animală
(complexe, ferme)
→producţie vegetală
→depozite, prelucrare,
conservare
b. silvice →unităţi economice →inspectorate silvice
→ocoale silvice
→unităţi de producţie
→cultură şi refacere
→corectarea torentelor
→construcţii civile,
cinegetice, locuinţe

II. După ramura economică sau fondul funciar se deosebesc:

  organizarea şi amenajarea teritoriului agricol amenajamente silvice amenajarea
teritoriului zonelor industriale amenajarea teritoriului căilor de comunicaţie
amenajarea teritoriului bazinelor hidrografice amenajarea teritoriului localităţilor;
III. După felul documentaţiilor tehnico-economice se disting:
 planuri de amenajare a teritoriului;
 planuri de urbanism (general, zonal, de detaliu);
 planuri de amenajament silvic;
 studii de amplasament;
 studii (planuri) de organizare a exploataţiilor şi a teritoriului agricol;
 studii tehnico-economice de prefezabilitate;
 studii de fezabilitate;
 proiecte tehnice.

Rolul şi obiectivele organizării şi amenajării teritoriului se regăsesc în legislaţia în

vigoare, începând cu Constituţia României în care sunt exprimate atributele esenţiale
ale organizării teritoriului: „exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul,
refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător precum şi menţinerea echilibrului ecologic,
crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii" şi continuă cu Legea fondului funciar
(Legea nr. 18/1991), Legea amenajării teritoriului şi urbanismului (Legea nr. 50/1991),
Legea protecţiei mediului (Legea nr. 137/1995), Legea privind cadastrul general şi
publicitatea nobiliară (Legea nr. 7/1996), Codul silvic (Legea nr. 26/1996), Legea
îmbunătăţirilor funciare (Legea nr. 84/1996) etc.
 II. ORGANIZAREA TERITORIULUI AGRICOL

2.1. OBIECTIVELE ORGANIZĂRII TERITORIULUI AGRICOL

Organizarea teritoriului agricol constituie ansamblul de măsuri tehnice economice,

juridice şi sociale care urmăreşte valorificarea, ordonarea, amenajarea şi echiparea
terenurilor agricole pentru desfăşurarea optimă a proceselor de producţie în agricultură.
În România, teritoriul agricol reprezintă ≈62% din potenţialul funciar al ţării. Pe
această întindere de teren, organizarea teritoriului agricol trebuie să realizeze
următoarele obiective:
 dezvoltarea agriculturii în profil teritorial în concordanţă cu extinderea celorlalte
ramuri ale economiei;
 crearea condiţiilor de folosire integrală şi raţională a resurselor naturale, ilor şi
echipărilor din cadrul exploataţiilor agricole;
 asigurarea cadrului propice pentru folosirea tehnicii şi tehnologiilor moderne în
producţia agricolă (recomandate de cercetarea ştiinţifică agricolă); I
Legea nr. 18/1991 (Legea fondului funciar) defineşte organizarea teritoriului şi
precizează rolul acestuia. Conform Legii fondului funciar, organizarea şi amenajarea
teritoriului agricol au ca sarcină crearea condiţiilor pentru o mai bună folosire a
terenurilor în scopul producţiei agricole şi se execută pe bază de studii şi proiecte, la
cererea proprietarilor, rezolvându-se următoarele probleme:
 corelarea dezvoltării agriculturii din zonă cu celelalte activităţi economice şi
sociale
 gruparea prin comasare a terenurilor - pe proprietari şi destinaţii - în concordanţă
cu structurile de proprietate şi cu formele de cultivare pământului,
 elaborarea de studii şi proiecte de organizare şi amenajare exploataţiilor agricole;
 stabilirea reţelei de drumuri agricole, în completarea drumurilor de interes
general.
Legea nr. 18/1991 prevede, de asemenea, întocmirea studiilor şl proiectelor de
organizare a teritoriului agricol de către unităţile de studii, proiectare şi cercetare de
specialitate - centrale sau judeţene - şi supunerea acestor materiale discuţiei
proprietarilor de terenuri din zona interesată. Dacă proiectele se adoptă cu majoritatea
de voturi a proprietarilor care deţin 2/3 din suprafaţa şi sunt aprobate de către organele
agricole judeţene, aplicare măsurilor şi lucrărilor prevăzute devine obligatorie pentru toţi
proprietarii.

2.2 CERINŢELE ORGANIZĂRII TERITORIULUI UNITĂŢILOR

(EXPLOATAŢIILOR) AGRICOLE

Organizarea teritoriului unităţilor agricole trebuie să satisfacă unele cerinţe, între

care, cele mai importante sunt:
 valorificarea integrală a fondului funciar, prin extinderea raţională lucrărilor de
îmbunătăţiri funciare şi de gospodărire a apelor;
 atribuirea resurselor funciare, atât pentru profilarea, concentrarea şi
specializarea producţiei agricole, cât şi pentru asigurarea bazei teritoriale
necesare dezvoltării altor ramuri de producţie;
 stabilirea, dimensionarea şi amplasarea categoriilor de folosinţă astfel ca fiecare
suprafaţă de teren să fie utilizată, asigurându-se ponderea cea mai mare
categoriilor superioare de folosinţă
 statornicirea principiilor raţionale de folosire a pământului în agricultură prin
proiectarea unor unităţi teritoriale de lucru (masive, sole, tarlale, parcele)
 folosirea resurselor naturale şi umane pentru dezvoltarea integrată, îl paralel cu
producţia vegetală, a creşterii animalelor, pomiculturii, viticulturii legumicultura,
pisciculturii etc., ţinându-se seama de strategia de dezvoltare specificul unităţii
(exploataţiei);
 ordonarea proceselor de muncă şi tehnologice din unitate pentru ridicarea
eficienţei executării mecanizate a lucrărilor agricole, creşterea producţiei şi a
profitului
 stabilirea raţională şi eşalonată a investiţiilor pentru dezvoltarea viitoare a unităţii
(exploataţiei).

2.3 COMPONENTELE ORGANIZĂRII TERITORIULUI AGRICOL

Prin ansamblul de măsuri şi lucrări cu caracter tehnic, economic, juridic şi

organizatoric, organizarea teritoriului unei unităţi (exploataţii) agricole asigură folosirea
chibzuită a pământului, crearea condiţiilor teritoriale optime pentru structurarea şi
desfăşurarea proceselor de producţie, amplasarea raţională a lucrărilor de investiţii etc.
Elementele sau activităţile componente prin care organizarea teritoriului jfkul îşi
îndeplineşte funcţiile sale sunt:
 stabilirea indicatorilor de profil ai unităţii;
 determinarea, dimensionarea şi amplasarea categoriilor de folosinţă a terenului;
 organizarea terenului categoriilor de folosinţă;
 amplasarea şi dimensionarea drumurilor agricole.

III. STABILIREA PROFILULUI UNITĂŢII AGRICOLE

Stabilirea profilului unei unităţi agricole are la bază orientarea generală, de

perspectivă a producţiei şi reprezintă - în esenţă - proiectarea reproducţiei lărgite în
unitate pentru o perioadă viitoare.
Suportul teritorial pentru realizarea indicatorilor reproducţiei lărgite se asigură în
cadrul organizării teritoriului.
Prin profilare se stabilesc ramurile de producţie şi o asemenea concentrare a
activităţilor care - prin organizarea teritoriului - permit folosirea completă şi eficientă a
terenului, a amenajărilor, dotărilor şi echipamentelor tehnice, a capacităţii şi forţei de
muncă precum şi aplicarea tehnologilor de producţie recomandate de cercetarea
ştiinţifică agricolă.
Zonarea producţiei agricole, strategia programelor naţionale, judeţene, comunale
şii mai ales, condiţiile concrete locale (climatice, de relief, edafice, forţă de muncă,
tradiţie etc) contribuie decisiv la stabilirea profilului de producţie al unităţii.
Diversitatea condiţiilor naturale, economice şi sociale determină stabilirea de
profiluri variate ale unităţilor (exploataţiilor) agricole, în care concentrarea şi
specializarea producţiei reglează preponderenţa unor ramuri sau plante de cultură care,
în condiţiile locale, generează producţii maxime cu cheltuieli economice.
În raporturile dintre diferiţii factori ai agriculturii, dimensiunea exploataţiei are un
rol determinant întrucât aceasta constituie cadrul de desfăşurare normală a tuturor
activităţilor agricole.
 IV. STABILIREA CATEGORIILOR DE FOLOSINŢA
A TERENULUI

Prin categorie de folosinţă a terenului se înţelege modul de întrebuinţări pe o

perioadă de timp a unei porţiuni din suprafaţa unităţii agricoli (exploataţiei, fermei), în
funcţie de însuşirile naturale ale terenului şi dj cerinţele economico-sociale ale unităţii.
În mod practic, stabilirea, dimensionarea şi amplasarea categoriilor de folosinţă a
terenului constă în a figura pe plan şi aplica pe teren, limitele suprafeţelor care sunt
destinate să fie folosite ca teren arabil, plantaţii de viţă d| vie, livezi, păşuni, fâneţe
naturale, drumuri şi alte categorii de folosinţă.

4.1 CRITERIILE ŞI PRINCIPIILE STABILIRII CATEGORIILOR DE

FOLOSINŢĂ

La stabilirea şi amplasarea categoriilor de folosinţă a terenului se au în vedere

următoarele criterii:
 strategia şi programele de perspectivă privind folosirea fondului funciar;
 utilizarea completă şi raţională a tuturor terenurilor;
 condiţiile naturale (relief, climă, sol, hidrografie, hidrologii hidrogeologie,
vegetaţie etc.) şi social-economice (forţă de muncă, tradiţie, resurse financiare
ş.a.).
Regula generală este ca pentru fiecare categorie de folosinţă agricolă să
repartizeze acele porţiuni din terenul fermei (exploataţiei) al căror sol, relief microclimat
şi regim al apei corespund cel mai bine cerinţelor folosinţă considerate.
Principiile care guvernează stabilirea categoriilor de folosinţă sunt:
 suprafaţa arabilă să se menţină sau să crească pe seama categoriilor inferioare
de folosinţă agricolă şi neagricolă;
 suprafaţa agricolă să se păstreze iar ieşirile de orice fel din circuitul |Bdtie(iei
vegetale să fie recuperate din terenuri neagricole şi neproductive;
 păşunile îmbătrânite sau degradate - situate în condiţii favorabile de sol In să se
transforme în pajişti cultivate iar acolo unde vegetaţia forestieră I de protecţie a
solului, aceasta se trece la păduri;
 amenajările piscicole să se proiecteze pe terenuri mlăştinoase, sărăturate
suprafeţe neproductive, improprii pentru folosinţele agricole;
 terenurile afectate de eroziune excesivă şi alunecări să se propună pentru
împădurire;
 clădirile industriale, agrozootehnice şi social-culturale să se amplaseze pe
terenurile libere din perimetrul construibil al localităţilor şi, mai ales, pe
suprafeţele degradate sau improprii producţiei agricole,
 investiţiile din agricultură să fie rezervate, cu precădere, pentru realizarea
îndiguirilor, desecărilor, regularizării de cursuri de apă, irigaţiilor şi combaterii
eroziunii solului, în măsura în care se identifică şi se precizează suprafeţele care
necesită asemenea lucrări.