că a pierdut contactul cu „schimbările curente ale stilului de viaţă” – la care le-a fost dată o replică

de
genul: ”copii mici sunt cu cam un milion de ani în urmă faţă de schimbările respective”.65 Mai
serioase au
fost criticile legate de variaţiile culturale, şi de felul în care acestea influenţează tipurile de
comportamente de ataşament: într-o cultură cum e cea japoneză, în care copilul nu e practic
niciodată
lăsat singur de mamă, o interpretare a experimentului care ar face abstracţie de context ar lăsa să se
creadă
că toţii copiii manifestă un ataşament anxios-ambivalent; pe de altă parte, s-a remarcat, în
Germania,
numărul mare de copii manifestând comportamente de tip anxios-evitant, probabil pentru că în
cultura
germană se insistă pe o independenţă a copilului manifestată cât mai devreme. Dar o analiză a peste
2000
de testări efectuate în 8 ţări a indicat o distribuţie relativ similară a încadrărilor procentuale în
diferitele
categorii (21% cu manifestări evitante, 65% ataşament stabil, 14% cu manifestări ambivalente; la
data la
care s-a făcut analiza, a 4-a categorie încă nu fusese distinsă de celelalte).66 În sfârşit, un alt set de
critici
s-a concentrat pe formatul experimentului: durata lui (20 de minute – prea puţin timp, după unele
opinii,
pentru a da seama de complexitatea interacţionărilor); repartizarea copiilor în categorii (ceea ce nu
reflectă realitatea: ar fi mult mai adecvată o repartizare de-a lungul unui continuum; pe de altă
parte, între
timp, de când a fost formulată critica, au fost concepute scări de evaluare care măsoară rezultatele
in
modul acesta); comportamentele diferenţiate, în funcţie de vârstă (un copil de 12 luni reacţionează
cu
totul altfel la o astfel de situaţie decât, să zicem, unul de 5 ani).67
Dacă s-au putut aduce critici procedurii create de Ainsworth, ideile de bază, că ataşamentul uman
urmează o anumită distribuţie, şi că procesele de ataşare sunt distincte de temperamentul copilului,
fiind
practic rezultatul unei reţele complicate de relaţii între copil şi persoana care îl îngrijeşte, nu au fost
luate
în discuţie în cadrul criticilor – şi asta şi pentru că, în timp, începuseră să se adune dovezi
suplimentare în
sprijinul teoriei ataşamentului.
Astfel, s-a constatat o corelaţie importantă între tipurile de ataşament identificate de Ainsworth în
cadrul testului, şi comportamentele ulterioare ale copiilor examinaţi 68 : copii identificaţi ca având
ataşamente instabile erau mai susceptibili de a manifesta probleme de comportament: socializau
mai greu
cu ceilalţi copii; aveau probleme mai mari în educarea controlului funcţiilor excretoare; aveau o
65 O’CONNELL, A.N., RUSSO, N.F.(ed.), Models Of Achievement: Reflections Of Eminent Women In Psychology,
New
York, Columbia UP, 1983, pp. 200-219. Pentru o perspectivă asupra modului în care au fost crescuţi copii, în
mod
tradiţional, în majora parte a preistoriei şi a istoriei umane, v. HEWLETT, B., LAMB, M., Hunter-gatherer
Childhoods:
Evolutionary, Developmental, & Cultural Perspectives, Piscataway NJ, Aldine Transaction, 2005.
66 Van IJZENDOORN, M., KROONBERG, P., “Cross-Cultural Patterns of Attachment: A Meta-Analysis of the
Strange
Situation”, in Child Development, vol. 59 (1), feb. 1988, pp. 147-156.
67 Experimentele iniţiale ale lui Ainsworth se limitau la copii cu vârste cuprinse între 12-18 luni, dar pe măsură
ce
experimentul creat de ea a început să devină cunoscut, a început să fie aplicat şi la copii de alte vârste.
68 BOHLIN, G. et al., “Attachment and Social Functioning: A Longitudinal Study from Infancy to Middle
Childhood”,
in Social Development, vol.9(1), feb.2000, pp. 24–39; THOMPSON, R., “The legacy of early attachments”, in
Child
Development, vol. 71(1), ian/feb.2000, pp. 145-52; BELSKY, J. et al., “Infant Attachment Security and Affective-
Cognitive Information Processing at Age 3”, in Psychological Science, vol. 7(2), mar. 1996, pp. 111-14; BELSKY,
J. et
al., “Infant-mother attachment and loneliness in young children: A longitudinal study”, in Merrill-Palmer
Quarterly,
nr. 41, 1995, pp. 91-103; DALLAIRE, D.H., WEINRAUB, M., “Predicting children’s separation anxiety at age 6:
the
contributions of infant–mother attachment security, maternal sensitivity, and maternal separation anxiety”, in
Attachment & Human Development, vol.7(4), dec. 2005, pp. 393-408.
26
capacitate de concentrare mai redusă; tulburări ale somnului69; ba chiar s-au constatat rate diferite
ale
pulsului, sau variaţii ale ratelor pulsului la unii dintre ei.70
Pe de altă parte, teoria ataşamentului a început să primească tot mai multe confirmări rezultate din
experimentele cu animale. Astfel, într-o serie de experimente celebre, efectuate pe maimuţe rhesus,
Harry
Harlow a arătat importanţa legăturii emoţionale la primate.71
S-a putut spune că experimentele lui Harlow au fost „meditaţii despre dragoste – şi despre diversele
moduri de a o distruge”72; numele pe care le dădea artefactelor folosite în experimente erau în mod
deliberat provocatoare sau scandaloase: „fecioara de fier” (cu referire la instrumentul medieval de
tortură),
„grătarul de violuri”, „groapa disperării”, etc (de fapt, mişcarea pentru tratarea etică a animalelor de
laborator îşi are originile, printre altele, în indignarea trezită de experimentele lui).
Experimentele erau pe măsura numelor artefactelor. Într-unul din ele, maimuţele erau ţinute într-o
stare de izolare parţială: în cuşti din care puteau să vadă, să audă sau să miroasă alte maimuţe, dar
nu
puteau intra în contact tactil cu ele; după o vreme, maimuţele ţinute în izolare parţială începeau să
manifeste comportamente neobişnuite: privit în gol, rotirea rapidă sau înconjurarea repetitivă a
cuştii, sau,
de asemenea, încercări de auto-mutilare. Un pas suplimentar a fost ţinerea unor pui de maimuţe
într-o
stare de izolare totală, pe perioade determinate, de 3, 6, 12 sau 24 de luni. După perioada stabilită
dinainte,
maimuţa era reintegrată grupului. După cum spune Harlow,
Nici o maimuţă nu a murit în timpul izolării. Dar atunci când erau luate iniţial din starea de izolare totală, intrau de
obicei într-o stare de şoc emoţional, caracterizat de [...] legănare compulsivă şi strânsgerea încordată cu mâna a capului
sau a
altei părţi a corpului (self-clutching). Una din cele 6 maimuţe izolate vreme de 3 luni a refuzat să mănânce după eliberare,
şi
a murit 5 zile mai târziu. Autopsia a atribuit moartea anorexiei pe bază emoţională [...] Efectele a 6 luni de izolare socială
totală fuseseră atât de devastatoare şi de debilitante, încât am presupus iniţial că 12 luni de izolare nu vor produce nici un
efect suplimentar. Presupunerea s-a dovedit a fi falsă: 12 luni de izolare aproape că au obliterat animalele din punct de
vedere social.73
Nu era primul experiment de genul ăsta: deja în 1955, A.E. Fisher crescuse căţei în izolare, şi
constatase acelaşi comportament de rotire rapidă compulsivă – care fusese confirmat în 1956 de
69 SLOAN, E. et al., “Insecure attachment is associated with the α-EEG anomaly during sleep”, in
BioPsychoSocial
Medicine nr. 1 /2007, pp. 1-6.
70 IZARD, C.E. et al., “Infant cardiac activity: developmental changes and relations with attachment”, in
Developmental Psychology, 27(3), 1991, pp. 432-439.
71 HARLOW, H., GRIFFIN, G., ”Effects of Three Months of Total Social Deprivation on Social Adjustment and
Learning in the Rhesus Monkey”, in Child Development vol. 37(3), sept. 1966, pp. 533-547; ROSENBLUM, L.,
HARLOW, H., ”Approach-avoidance conflict in the mother-surrogate situation”, in Psychological Reports, vol.
12
(1), 1963, pp. 83-85.
72 SLATER, L., ”Monkey love”, in The Boston Globe, 21 martie 2004; v. şi SLATER, L., Opening Skinner's Box:
Great
Psychological Experiments of the Twentieth Century, New York, W.W.Norton, 2004, pp. 134-156; BLUM, D.,
Love at
Goon Park: Harry Harlow and the science of affection, New York, Basic Books, 2002. Un film scurt despre
experimentele lui Harlow cu “mame” factice la : http://www.youtube.com/watch?v=OrNBEhzjg8I.
73 HARLOW, H., DODSWORTH, D., HARLOW, M., ”Total isolation in monkeys”, in PNAS, raport citit în faţa
academiei
USA la 28 apr. 1965, pp. 90-7, citat preluat din art. Harry Harlow.
27
Thomson.74 Fisher constatase de asemenea că fox-terierii crescuţi în izolare de la vârsta de 3 până la
16
săptămâni erau, odată reintegraţi grupului, extrem de supuşi faţă de îngrijitor, nu manifestau
dorinţa de a
se juca cu alţi câini, şi aveau în general probleme de integrare in grup (se situau, cel puţin pentru o
vreme,
în marginea de jos a ierarhiei grupului). Un alt tip de observaţie ştiinţifică ce precedase (şi inspirase)
experimentele lui Harlow constase în studiile lui René Árpád Spitz asupra „hospitalismului”, şi formei
sale mai uşoare, depresia anaclitică75 (anaclitic vine de la verbul grec ανακλίνειν, care înseamnă „a se
sprijini pe”: Spitz vroia să pună în evidenţă că e vorba de o depresie cu cauze exogene – separaţia de
mamă, sau de o persoană iubită). Era de multă vreme ştiut (cam din anii ’30) că unii copii mici
manifestă
o serie de simptome particulare, care se termină la unii dintre ei cu moartea, în cazul în care sunt
internaţi
la spital pe o anumită perioadă. Spitz a fost cel care a stabilit că întârzierile în creştere, problemele
de
sănătate, şi chiar moartea copiilor mici apăreau şi în spitale în care condiţiile igienico-sanitare erau
bune76,
sau chiar impecabile – şi deci nu puteau fi atribuite unor factori patogeni. Astfel, el a comparat 91 de
copii dintr-un azil de copii găsiţi cu 69 de copii dintr-o creşă pentru copii de femei delincvente. În azil,
interacţiunile fiecărui copil cu adulţii erau minime, pentru că deşi copiii dispuneau de o îngrijire fizică
(alimentaţie, igienă) şi medicală de calitate, fiecărei sore medicale îi erau alocaţi între 8 şi 12 copii,
ceea
ce făcea dificilă orice concentrare a atenţiei pe un copil anume. În creşă, copiii erau hrăniţi de
mamele lor,
şi dispuneau de jucării şi de stimulare vizuală (puteau, din leagăn, privi ce se întâmplă în jur), în
vreme ce
copiii din azil nu dispuneau de stimuli vizuali, şi aveau relativ puţine lucruri cu care să se joace. În
relativ
scurt timp, dezvoltarea motorie a copiilor din azil a început să încetinească, şi chiar să stagneze;
copiii se
mulţumeau să stea întinşi pe spate, şi încetaseră să mai plângă, sau să se mişte.
După cum spune Spitzer, “faţa le devenise lipsită de expresie, coordonarea ocular imprecisă,
expresia
feţei adesea imbecilă. Când, după o vreme, reapărea motilitatea, lua forma unui spasmus nutans77 la
unii
din copii; alţii manifestau mişcâri ciudate ale degetelor, care aminteai de mişcări decerebrate sau
athetotice (= răsuciri necontrolate ale membrelor).” La sfârşitul celui de-al doilea an, dezvoltarea
copiilor
74 FISHER, A. E., Effects of differential early treatment on the social and exploratory behavior of puppies, [s.l.],
[teză
PhD nepublicată, Penn State U], 1955; citat în LINDSAY, S., Handbook of Applied Dog Behavior and Training:
Etiology and assessment of behavior problems, New York, John Wiley & sons, 2000, p. 132; THOMPSON, W. R.,
MELZACK, R., SCOTT, T.H., “"Whirling behavior" in dogs as related to early experience”, in Science vol.
123(3204),
12 mai 1956, p. 939. Vezi şi FOX, M.W., STELZNER, D., “The effects of early experience on the development of
inter
and intraspecies social relationships in the dogs”, in Animal Behaviour, vol.15 (2-3), apr.-iul. 1967, pp. 377–
386.
75 SPTTZ, R., “Hospitalism – an Inquiry into the Genesis of Psychiatric Conditions in Early Childhood”, in (1945) 1
Psychoanalytic Study of the Child, pp. 53-74; SPITZ, R., “Hospitalism: A Follow-up Report”, (1946)
Psychoanalytic
Study of the Child, pp. 113-17. Există de asemenea un film făcut de Spitz despre efectele deprivării emoţionale
la
copii mici, Psychogenic Disease in Infancy, accesibil la : http://www.archive.org/details/PsychogenicD.
76 Dar de obicei nu erau. O referinţă pe care sunt incapabil să o verific [Kesson (1965)] afirmă că numai în
Dublin,
din 10,272 de copii admişi la orfelinate între 1775 şi 1800, au supravieţiut doar 45 (cf.
http://web.sbu.edu/psychology/dcarp/Psych311/DLC%20Ch5%20outl.htm.). Cifrele găsite de mine spun că
între
1798 şi 1831 (când e închis spitalul pentru orfani din Dublin), 51,523 de copii sunt admişi, din care mor
aproape
imediat 12,153. Cf. MAUNSELL, H., “Statistics”, in British Association for the Advancement of Science, 1835, pp.
113-26.
77 Mişcări rapide şi necontrolate ale ochilor, răsuciri ale capului sau gâtului, care se manifestă uneori la copii
mici.