CE ESTE DE FACUT?

Cea mai mare parte a problemelor in orice sistem de clasificare a tulburarilor

de personalitate sunt sistematic legate de problema cladirii validitatii. O
problema continua in evaluare este ca a fost extrem de dificila gasirea
trasaturilor de personalitate operationalizate si constructiile de tulburari de
personalitate, care sa fie consistente de-a lungul procedeelor de evaluare.
Validitatea convergenta intre masurile de auto-raportare si evaluarile bazate
pe interviu se intinde de la medie spre foarte slaba. Corelatii consistent
modeste intre chestionare au fost raportate pentru diagnosticele de
intersectare, pentru tulburarile pasiv-agresive, dependente, si pesonalitate
psihotipala. Validitati convergente mai bune intre chestionare si si interviurile
clinice au fost gasite la diagnostice limitate si tulburari de personalitate
evitante pentru interviurile clinice, o convergenta consistent de buna a fost
gasita doar in cazul tulburarii de personalitate evitanta. (???????????????)
(Clark, Livesley, & Morey, 1997).
Desi variatia de metoda si masurarea generala a erorilor poate explica unele
descoperiri, problema reala este o lipsa de definitii clare si explicite a
constructiilor diagnosticelor si ancorelor comportamentale care explica
exemple specifice de elemente care definesc tulburarea si ajuta
diagnosticianul (si cercetatorul) sa diagnozeze tulburarea.

Un clinician poate reduce lipsurile cumva, evaluand toata criteriile

simptomatice si trasaturile, dar problema criteriilor in sine ramane.
Asociata cu nevoia unei claritati conceptuale mai mari este nevoia reducerii
confuziei terminologiei inerente in setul de criterii. Este, de asemenea nevoie
de imbunatatirea acuratetei in diagnozarea clinica. Exista dovezi ca
intervievatorii antrenati sunt capabili sa mentina nivele inalte de fiabilitate,
acuratete in diagnozare si capacitati bune de intervievare, astfel incat
asigurarea calitatii procedurilor ar trebui in mod sistematic prezentate atat in
cercetare, cat si in directia clinica. (Ventura, Liberman, Green, Shaner &
Mintz, 1998).

Unii au cerut structurile dimensionale explicite de recunoastere a sistemelor

oficiale de clasificare, pentru ca astfel de structuri recunosc natura continua
a functionarii personalitatii. (Widiger, 2000). Millon (2000) a optat pentru
includerea subtipurilor de tulburari de personalitate ierarhic sub prototipurile
majore. Altii cer includerea unui nivel de functionare (de exemplu slab,
moderat, sever) in cadrul sistemului de diagnozare al personalitatii. Hunter
(1998) a sugerat rescrierea criteriilor de tulburare din perspectiva
pacientului. Acest lucru ar avea ca efect inlaturarea limbajului negativ si ar
furniza o cale de evaluare mult mai simplificata, mai directa si mai obiectiva.
Cloninger (2000) a sugerat ca tulburarile de personalitate sa fie
diagnosticate in termenii a patru trasaturi centrale: (a) o stabilitate afectiva
scazuta, (b) o auto-directionare scazuta, (c) cooperativitate scazuta si (d) o
auto-transcendenta scazuta. Poate un amestec din ambele sisteme,
categoric si dimensional este preferabil. Clinicianul ar putea diagnoza o
tulburare de personalitate intr-un sistem categoric, sa faca referire la
trasaturi ale tulburarii de personalitate specifice individului si includ un
specific care evidentiaza nivelul de functionare.
Sugestiile mai sus mentionate se potrivesc mai mult evaluarii tulburarilor de
personalitate prin interviu. Karg si Wiens (1998) au recomandat urmatoarele
activitati pentru imbunatatirea intervievarii clinice, in general:

Ø Preparati-va pentru interviul initial. Obtineti cat mai multe informatii

dinainte; fiti cat mai bine pregatiti in aria problematica a pacientului.
Pregatirea va va ajuta sa puneti intrebari mult mai pline de inteles. Se
pot obtine informatii foarte importante din inregistrari, sau din alte
surse. Daca informatiile nu va sunt disponibile din timp pentru interviu,
posibilitatea obtinerii informatiilor mai departe putant fi pierduta.
Ø Determinati scopul interviului. Sa aveti o intelegere clara a ce doriti sa
obtineti. Stabiliti-va in minte o structura a interviului si urmati-o.
Ø Clarificati cu clientul scopul si parametri interviului. Daca clientul are o
buna intelgere a ceea ce se incearca sa se obtina, dorinta lui, sau a ei
de a va furniza informatii semnificative va creste.
Ø Concepeti interviul ca un proces de colaborare. Explicati cum
informatiile vor fi folosite pentru ajutarea problemei clientului.
Ø Acultati cu adevarat ceea ce interviul vrea sa spuna. Acest lucru se
poate obtine prin ascultarea activa si prin clarificarea punctelor majore
de intelegere cu intervievatul in timpul interviului.
Ø Folositi interviuri structurate. Aceste interviuri promoveaza o revizuire
sistematica a ariilor de continut si sunt mult mai fiabile.
Ø Incurajati clientul sa descrie plangerile in termeni comportamentali
concreti. Aceasta va ajuta psihologul sa inteleaga clientul mai bine si
va furniza exemple ale comportamentului problematic potential in
context relevant.
Ø Completati interviul cu cu alte metode de evaluare, in special testarea
psihologica. Aceasta poate sa furnizeze validitate atat convergenta,
cat si incrementala. (??????????)
 Ø Identificati antecedentele si consecintele problemelor
comportamentale. Acest lucru va va oferi interventii mai la tinta.
Ø Faceti diferenta intre abilitate si motivatie. Unii pacienti pot avea
dorinta de a atinge anumite teluri, care sunt dincolo de capacitatile lor
si vice versa.
Ø Obtineti rate de baza ale comportamentelor. Acest lucru va oferi o
referinta pentru evaluarile ulterioare ale progresului.
Ø Evitati asteptarile si prejudecatile. Auto-monitorizati-va propriile
sentimente, atitudini, pareri pentru a determina daca ramaneti obiectiv.
Ø Contracarati erorile atributiilor fundamentale. Aceasta apare cand
clinicianul atribuie cauza unei probleme unui set de factori , cand
aceasta se poate datora altui set de factori.
Ø Combinati testarea cu intervievarea mecanica. Acesta este din cauza
combinarii datelor din interviu cu date din alte surse, lucru care va fi
mult mai clar si valid, decat datele dintr-o singura sursa.
Ø Intarziati ajungerea la decizii in timp ce interviul se construieste. Nu
va grabiti cu judecatile sau concluziile.
Ø Luati in considerare alternativele. Oferirea unui meniu de alegeri si
posibilitati ar trebui sa genereze o acceptare mai mare din partea
clientului a telurilor si interventiilor.
Ø Oferiti o incheiere cuvenita. Sugerati un curs de actiune, un plan de
interventie, schimbari comportamentale recomandate si asa mai
departe, pe care persoana le poate lua impreuna cu ea de la interviu.
Este inutil ca psihologul sa conduca evaluari stricte fara a oferi un feed-
back clientului.

Viitorul, cu siguranta, va adresa in mod activ, va cerceta, va rafina , si chiar

va elimina unele probleme discutate in acest capitol. Putem sa ne asteptam
la imbunatatiri in criteriile de diagnozare, seturi de criterii de o claritate
imbunatatita, antrenari crescute, incat clinicienii sa poata auto-monitorizeze
si sa reduca orice prejudecati in luarea deciziei a diagnosticului si sa ia mai
mult in considerare rolul culturii mai mult in evaluarea clientilor. Sper ca
aceste avansari vor duce la imbunatatiri in interventiile terapeutice menite sa
amelioreze problemele patologice.