92

3. CARACTERISTICILE METODELOR ŞI PROCEDEELOR

DE FABRICARE*

3.1. Elemente definitorii

Fabricare, metodă de fabricare, procedeu de fabricare. Fabricarea este
ansamblul de procedee şi procese prin care materialul brut parcurge diferite stadii de
transformare a materiei şi are ca rezultat obţinerea produsului finit sau fabricat (fig.
3.1) [T8].

Fig. 3.1 Stadiile produsului

Metoda de fabricare este un mod sistemic şi principial de executare a

unor operaţii sau a unor procese tehnologice, la care natura proceselor esenţiale
este comună mai multor procedee de fabricare [G4, G5].

Procedeul de fabricare reprezintă modul practic de aplicarea a unei

metode. Metoda arată modul principial de executare a unei operaţii, iar
procedeul modul concret. O metodă se poate aplica prin mai multe procedee, iar
acestea se deosebesc în cadrul aceleiaşi metode după utilajul tehnologic folosit.
Fiecare metodă este definită prin anumite procese, fenomene şi legi
fundamentale. Procedeele unei metode sunt definite de procese, fenomene şi
legi proprii, specifice, corespunzătoare utilajului tehnologic utilizat [G4, G5].
Pentru fabricarea unui produs de tip ansamblu în funcţie de natura
proceselor, fenomenelor şi legilor care apar, se disting mai multe metode şi
procedee de fabricare.

Categorii de metode şi procedee de fabricare. Se disting următoarele

metode:
 metode şi procedee de prelucrare;
 metode şi procedee de montaj;
 metode şi procedee de control;
 metode şi procedee de manipulare.

* Asupra noţiunilor care fac obiectul altor discipline se vor face referiri minime
 93

3.2. Caracteristicile metodelor şi procedeelor de prelucrare

3.2.1. Prelucrare, categorii de metode şi procedee de prelucrare.

Prelucrarea se consideră ca fiind orice acţiune desfăşurată asupra unui
semifabricat prin care se modifică una sau mai multe din caracteristicile
constructive ale semifabricatului. Deci, prelucrarea reprezintă orice acţiune
care produce o transformare parţială sau globală a unui produs.
Categorii de metode şi procedee de prelucrare. Din punct de vedere al
stadiului realizării caracteristicilor prescrise:
a) metode şi procedee de prelucrare primară - de semifabricare;
b) metode şi procedee de prelucrare intermediară sau/şi finală.

Din punct de vedere al proceselor fizice care le determină:

a) metoda turnării şi procedee de turnare;
b) metoda deformării şi procedee de deformare;
c) metoda agregării şi procedee de agregare;
d) metode şi procedee combinate;
e) metoda aşchierii şi procedee de aşchiere;
f) metoda eroziunii şi procedee de eroziune;
g) metoda tratamentului termic şi procedee de tratament;
h) metoda acoperirii şi procedee de acoperire.

3.2.2. Metode şi procedee de prelucrare primară (de semifabricare).

Principalele metode şi procedee de prelucrare primară sunt:
* metoda turnării şi procedee de turnare;
* metoda deformării la cald şi procedee de deformare la cald;
* metoda agregării şi procedee de agregare;
* metode şi procedee combinate.

Metoda turnării şi procedee de turnare. Turnarea reprezintă o metodă

de obţinere a semifabricatului prin solidificarea unei cantităţi determinate de
metal lichid, introdus într-o cavitate a unei forme de turnare cu o configuraţie şi
dimensiuni corespunzătoare.
Categorii de procedee de turnare:
 procedee de turnare în forme temporare;
 procedee de turnare în forme semipermanente;
 procedee de turnare în forme permanente.

Principalele procedee de turnare sunt prezentate în tabelul 3.1.

 94

Tabelul 3.1
Principalele procedee de turnare
Categorii de Tipuri de
Metoda Procedee
procedee procedee
Cu formare manuală
În forme cu
amestec Cu formare mecanizată
În forme obişnuit
Cu formare după şablon
temporare
Cu liant termoreactiv
În forme coji
Cu modele uşor fuzibile
În forme semipermanente (se folosesc la turnări repetate cu reparaţii
efectuate după fiecare turnare)

Cu matriţarea materialului lichid

În cochilă
Turnarea

Cu refularea materialului lichid

Cu viteze mici de curgere a metalului lichid
(0,5…2,5 m/s)
Cu viteze medii de curgere a metalului lichid
Sub presiune (2,5…15 m/s)
În forme
permanente Cu viteze mari de curgere a metalului lichid (30
… 150 m/s)

Prin aspiraţie

Centrifugală Orizontală
cu mişcare Verticală
Continuă

Metoda şi procedee de deformare plastică la cald. Deformarea plastică

la cald este o metodă de obţinere a semifabricatului prin deformarea permanentă
a materialelor (prin depăşirea limitei de curgere) în stare solidă, prin încălzirea
prealabilă a materialelor la o temperatură la care deformabilitatea este maximă.
Principalele categorii şi procedee de deformare la cald sunt prezentate în tabelul
3.2.
 95

Tabelul 3.2
Principalele procedee de deformare plastică la cald
Categorii de procedee
Metoda după caracterul Procedee
deformării
Liberă Forjarea liberă
Semideterminată Forjarea radială
Matriţarea la ciocan (cu bavură)
Deformare plastică la cald

Matriţarea la prese (cu bavură)

Matriţarea pe maşini de forjat orizontale (cu sau fără
bavură)

Determinată Matriţarea prin extrudare (fără bavură)

Matriţarea prin laminare periodică longitudinală

Matriţarea pe maşini şi instalaţii speciale (matriţarea

prin explozie, matriţarea prin electrorefulare, matriţarea
orbitală etc)

Metoda agregării de pulberi şi procedee de agregare. Agregarea de

pulberi este o metodă de fabricare bazată pe fenomene de sudare a pulberilor
metalice, care aparţin unor materiale diferite, prin formare şi tratament termic
de sinterizare.
Prin sinterizare se urmăreşte prelucrarea pulberilor în stări intermediare
care să uşureze operaţia de sinterizare.
Se deosebesc:
I Procedee de formare a pulberilor prin presare:
 în matriţă;
 în matriţă la cald;
 izostatică;
 prin explozie;
 extrudare;
 laminare.

II Procedee de formare a pulberilor fără presare prin:

 vărsare simplă fără tasare;
 vărsare în forme de ipsos;
 96

 vărsare simplă şi compactizare prin vibrare.

Metode şi procedee combinate de prelucrare primară (de
semifabricare). Metoda combinată de semifabricare constituie un ansamblu de
metode de semifabricare sau de semifabricare şi de prelucrare, care se aplică
succesiv sau succesiv-simultan pentru a obţine semifabricate.
Categorii de metode şi procedee combinate de semifabricare:
* laminare şi tăiere;
* laminare şi sudare;
* laminare şi lipire;
* alte combinaţii.

Tăierea este o metodă de fabricare prin care se obţin semifabricate sau

piese prin separare totală în raport cu restul materialului semifabricat.
Lipirea este o metodă de îmbinare nedemontabilă a pieselor metalice cu
ajutorul unui material de adaos topit numit aliaj pentru lipit.
Sudarea este o metodă de îmbinare nedemontabilă a mai multor corpuri
solide prin stabilirea, în anumite condiţii de presiune şi temperatură, a unor
forţe de legătură între atomii marginali aparţinând corpurilor de îmbinat.
Principalele procedee de tăiere sunt prezentate în tabelul 3.3.

Tabelul 3.3
Principalele procedee de tăiere
Metoda Tipuri de procedee Procedee
Forfecare
Deformare plastică
Ştanţare
Strunjire
Frezare (cu freză disc)
Aşchiere
Cu fierăstrău alternativ
Tăierea
Cu fierăstrău circular
Chimică cu oxigen
Cu oxigen propriu-zis
Eroziune
Cu oxigen şi flux
Cu eroziune electrică cu arc staţionar
 97
Principalele procedee de lipire sunt prezentate în tabelul 3.4.
Tabelul 3.4
Principalele procedee de lipire
Metoda Tipuri de procedee Procedee
Cu gaze
Prin cufundare
Tare
Electrică
Lipirea În cuptoare electrice
Cu ciocanul de lipit
Moale Cu flacără
Prin cufundare

Principalele procedee de sudare sunt prezentate în tabelul 3.5.

Tabelul 3.5
Principalele procedee de sudare
Categorii de
procedee
Metoda

Tipuri de procedee Procedee

Cu electrod descoperit
Cu înveliş
Cu strat de flux
Cu arc MIG (cu electrod
Cu electrod fuzibil)
Cu electric
acoperit Cu gaze Inerte
energie WIG (cu electrod
electrică protectoare
infuzibil)
Prin topire

În mediu de CO2 (MAG)

Sudarea

În baie de zgură
Cu plasmă
Cu Cu flacără de gaze
energie
chimică Cu termit
Cu Cu fascicol de electroni
energie Corpusculară
Cu fascicol de ioni
de
radiaţie Electromagnetică
 98

Tabelul 3.5 (continuare)

Prin frecare
Cu energie
Prin deformare plastică la rece
mecanică
Cu ultrasunete
În puncte
Cu Cap la cap
Prin presare

Prin rezistenţă de contact

Sudarea

energie În linie
electrică Cu arc rotitor
Prin inducţie
Cu flacără de gaze

Cu energie Cu termit
chimică Prin difuzie
Prin explozie

3.2.3. Metode şi procedee de prelucrare intermediară sau/şi finală. În

funcţie de caracteristicile fenomenelor esenţiale ale proceselor de transformare
a materiei, se pot defini următoarele metode şi procedee de prelucrare:
 metoda aşchierii şi procedee de aşchiere;
 metoda eroziunii şi procedee de eroziune;
 metoda deformării plastice şi procedee de deformare plastică la rece;
 metoda tratamentului termic şi procedee de tratament termic;
 metoda acoperirii şi procedee de acoperire.

Metoda aşchierii şi procedee de aşchiere. Aşchierea este o metodă de

prelucrare la care detaşarea adaosului de prelucrare se face sub formă de aşchii.
În funcţie de tipul sculei (neabrazive sau abrazive), categoriile de
procedee de aşchiere sunt neabrazive şi abrazive.
Procedeele de aşchiere neabrazivă sunt: pilirea, răzuirea, strunjirea,
burghierea, lărgirea, adâncirea, lamarea, alezarea, frezarea, rabotarea,
mortezarea, filetarea, broşarea, şeveruirea etc.
Procedeele de aşchiere abrazivă sunt: polizarea, rectificarea, honuirea,
rodarea, lepuirea, vibronetezirea (superfinisarea), lustruirea etc.
În funcţie de precizia economică pe care o realizează, prelucrările sunt
de:
 99

 degroşare;
 semifinisare;
 finisare;
 superfinisare (de netezire).

Prelucrările de degroşare au ca scop: îndepărtarea celei mai mari părţi

din adaosul de prelucrare; eliminarea unor elemente nedorite introduse de
prelucrările anterioare (rugozitate mare, stat influenţat, deformaţii etc.).
Prelucrările de semifinisare au ca scop: apropierea de caracteristicile
finale prescrise; asigurarea unei uniformităţi a adaosului de prelucrare la
finisare; asigurarea unei precizii mai ridicate a suprafeţelor tehnologice.
Prelucrările de finisare conduc la obţinerea: unei precizii mai bune a
suprafeţelor; preciziei caracteristice prescrise.
Prelucrările de superfinisare se numesc după caz şi de netezire sau
foarte fine şi permit obţinerea de rugozităţi foarte mici a suprafeţelor.

Metoda eroziunii şi procedee de prelucrare. Eroziunea este o metodă de

prelucrare la care îndepărtarea de material are loc în urma interacţiunii dintre
agentul eroziv şi piesa de prelucrat. Energia conţinută de agentul eroziv poate fi
de natură electrică, electromagnetică, electrochimică, chimică, termică sau
mecanică.
Categoriile de procedee de eroziune sunt:
 procedee de eroziune termică;
 procedee de eroziune chimică;
 procedee de eroziune ultrasonică;
 procedee de eroziune mecanică;
 procedee de eroziune complexă.

I Procedeele de eroziune termică sunt:

 prelucrare prin electroeroziune;
 prelucrare prin eroziune cu plasmă;
 prelucrare cu fascicol laser;
 prelucrare cu fascicol de electroni;
 prelucrare cu fascicol de ioni.

II Procedeele de eroziune chimică sunt:

 prelucrare prin eroziune chimică;
 prelucrare prin eroziune electrochimică.
 100

III Procedeele de eroziune ultrasonică sunt:

 prelucrare prin eroziune abrazivă în câmp ultrasonic etc.

IV Procedeele de eroziune mecanică sunt:

 prelucrare prin eroziune cu jet de apă;
 prelucrare prin eroziune cu jet abraziv.

Metoda deformării plastice şi procedee de deformare plastică la rece.

Prelucrarea prin deformare la rece a materialelor metalice este o metoda de
prelucrare prin tăiere, deformare sau combinaţii ale acestora, fără îndepărtare de
aşchii şi fără încălzirea prealabilă a materialelor.
Categoriile de procedee de deformare plastică sunt:

I Procedeele de ştanţare (tăiere) sunt:

 retezare;
 decupare;
 perforare;
 crestare;
 secţionare;
 tăierea marginilor;
 debavurare prin tăierea materialului.

II Procedeele de îndoire
 îndoire;
 roluire;
 răsucire.

III Procedeele de ambutisare sunt:

 ambutisare obişnuită;
 ambutisare cu subţierea grosimii materialului.

IV Procedeele de fasonare sunt:

 reliefare;
 răsfrângerea marginilor găurilor, conturului exterior;
 bordurare;
 umflare;
 gâtuire;
 planare.
 101

V Procedeele de presare volumică sunt:

 lăţire;
 formare în matriţă;
 refulare;
 calibrare prin presare;
 extrudare;
 marcare;
 punctare etc.

VI Procedeele de asamblare prin presare sunt:

 îmbinare prin bordurare;
 îmbinare prin extrudare şi nituire;
 îmbinare prin sertizare;
 îmbinare prin îndoire materialului rezultat prin crestare.

Metoda tratamentului şi procedee de tratament. Tratamentele termice

sunt procedee tehnologice care constau în încălziri şi menţineri la anumite
temperaturi, urmate de răciri cu viteze determinate, în cursul cărora au loc
transformări structurale care produc - la rândul lor - modificări corespunzătoare
proprietăţilor tehnologice şi de exploatare ale materialelor metalice.
Categoriile de procedee de tratamente termice sunt:
 procedee de recoacere;
 procedee de călire;
 procedee de revenire;
 procedee de cementare.

Procedeele de recoacere (Recoacerea fără cristalizare de fază este un

tratament termic care constă în încălzirea materialului metalic aflat în stare
nestabilă rezultată din prelucrarea anterioară şi o răcire înceată în scopul
readucerii sale într-o stare stabilă. Recoacerea cu cristalizare de fază este un
tratament termic care constă în încălzirea materialului metalic la o temperatură
superioară temperaturii de transformare în stare solidă, urmată de o răcire
înceată pentru a obţine o structură stabilă.) sunt:
 recoacerea de omogenizare;
 recoacerea de globulizare;
 recoacerea de recristalizare;
 recoacerea de detensionare;
 102

 recoacerea de normalizare;
 recoacere completă;
 recoacere incompletă;
 recoacere izotermă;
 recoacere subcritică.

Procedeele de călire sunt (Călirea este un tratament termic care constă

în încălzirea la o temperatură superioară temperaturii de transformare în stare
solidă - fig. 3.2 -, urmată de o răcire suficient de rapidă pentru a obţine o
structură în afară de echilibru - martensita.):
 călirea clasică (a);
 călirea întreruptă (b);
 călirea în trepte (c);
 călirea izotermă (d);
 călirea locală;
 călirea superficială;
 călirea dublă;
 călirea cu autorevenire;
 călirea sub zero grade.

Fig. 3.2 Procedee de călire

Procedeele de revenire sunt (Revenirea este un tratament termic care

constă din încălzirea unui aliaj în prealabil călit pentru a obţine o stare
structurală mai stabilă):
 103

 revenire înaltă ( 450 - 650 0C);

 revenire medie (300 - 450 0C);
 revenire joasă (150 - 250 0C);
 revenire multiplă;
 autorevenire.

Procedee termochimice sunt:

 carburarea (Carburarea se aplică pieselor din oţel cu conţinut scăzut
de carbon în scopul creşterii la suprafaţă a durităţii, resistenţei la uzare,
rezistenţei la oboseală. Carburarea se poate face în mediu solid, lichid şi
gazos.);
 nitrurarea (Nitrurarea constă în îmbogăţirea cu azot a suprafeţelor
piesei. Este un tratament termic final. Nitrurarea poate fi gazoasă sau ionică.
Prin nitrurare se asigură duritate mare, rezistenţă la temperaturi înalte, rezistenţă
la uzare.
 cianizarea şi carbonitrurarea (Cianizarea este un tratament
termochimic de îmbogăţire simultană cu carbon şi azot a stratului superficial în
băi de săruri. Se deosebeşte cianizarea la temperatură înaltă, la temperatură
medie şi la temperatură joasă. Carbonitrurarea este un tratament termochimic de
îmbogăţire simultană cu carbon şi azot a stratului superficial într-o atmosferă
gazoasă.);
 nitroferoxarea (Este un tratament termochimic ce realizează difuzia
azotului concomitent cu obţinerea la suprafaţa piesei a unui strat de oxid de fier
-Fe3O4-).
 alitarea (Constă în îmbogăţirea stratului superficial al pieselor din
oţel şi fontă cu Al2O3. Se conferă rezistenţă la oxidare. Alitarea se poate face în
mediu solid sau în mediu lichid.);
 cromizarea (Constă în îmbogăţirea stratului superficial al pieselor din
oţel şi fontă cu crom. Se conferă rezistenţă la coroziune şi rezistenţă la oxidare.
Cromizarea se poate face în mediu solid, gazos şi lichid.);
 silicizarea (Constă în îmbogăţirea stratului superficial al pieselor din
oţel şi fontă cu siliciu. Se conferă rezistenţă la acizi -HNO3, H2SO4-. Se poate
face în mediu solid sau în mediu gazos.);
 sulfizarea (Constă în îmbogăţirea stratului superficial al pieselor din
oţel cu sulf. Se conferă rezistenţă la uzare şi la gripare.);
 sulfocianizarea (Constă în îmbogăţirea stratului superficial al pieselor
(din oţel şi fontă ) cu sulf, azot şi carbon. Se face în băi de săruri.);
 scherardizarea (Constă în îmbogăţirea stratului superficial al pieselor
din oţel şi fontă cu zinc. Se conferă rezistenţă la coroziune.);
 104

 zincarea (Constă în depunerea la suprafaţa pieselor (din oţel şi fontă)

a zincului fără difuzia lui.);
 titanizarea (Constă în îmbogăţirea stratului superficial al pieselor cu
titan. Se conferă rezistenţă la coroziune şi la uzare);
 borurarea (Constă în îmbogăţirea stratului superficial al pieselor cu
bor. Se conferă duritate superficială, rezistenţă la uzare abrazivă şi rezistenţă la
refractaritate.);
 feroxarea (Este un tratament în abur supraîncălzit şi constă în
obţinerea unei pelicule de oxid de fier -Fe3O4- la suprafaţa piesei. Se aplică
sculelor aşchietoare din oţel rapid.);

Metoda acoperirii şi procedee de acoperire. Categoriile de procedee de

acoperire sunt după cum urmează.

I Procedee de acoperire cu depuneri metalice

a) Procedeele de depunere electrochimică sunt: cuprarea, nichelarea,
cromarea, zincarea, cadmierea, argintarea, aurirea.
b) Procedeele de depunere prin cufundare în băi de metale topite sunt:
zincarea şi cositorirea.
c) Procedeele de depunere prin pulverizare-metalizare sunt: metalizarea
prin pulverizare cu gaz şi metalizare prin pulverizare cu curent electric
(electrometalizarea).

II Procedee de acoperire cu pelicule anorganice

a) Procedeele de acoperire prin oxidarea metalelor sunt:
 oxidarea prin tratament termic în cuptor (oxidarea oţelului numindu-
se brunare);
 oxidarea cu vapori de apă supraîncălziţi;
 oxidarea chimică;
 oxidarea electrochimică.
b) Procedeele de acoperire prin fosfatare sunt: fosfatare chimică şi
fosfatare electrochimică.
c) Procedeu de acoperire prin cromatare: în băi de acid cromic.

III Procedee de acoperire cu pelicule organice

a) procedeul de vopsire cu pensula;
b) procedeul de vopsire în tambure;
c) procedeul de vopsire prin imersiune-cufundare;
 105

d) procedeul de vopsire prin pulverizare cu aer comprimat, fără aer

comprimat, în câmp electrostatic;
e) procedee de vopsire prin curgere;
f) procedee de vopsire prin electroforeză.

IV Procedee de acoperire cu straturi de silicaţi

a) procedeul de emailare umedă;
b) procedeul de emailare uscată.

V Procedee de acoperire cu materiale plastice

a) procedeul imersiei în plastisoli;
b) procedeul imersiei în pulbere fină;
c) procedeul pulverizării electrostatice;
d) procedeul laminării la cald;
e) procedeul căptuşirii cu pulberi.

VI Procedee de acoperire a maselor plastice

a) procedeul de depunere electrochimică;
b) procedeul de depunere prin pulverizare.

3.2.4. Metoda şi procedee de montaj. Montajul este o metodă prin care

se realizează o reuniune de piese sau de piese şi subansambluri interdependente
constructiv-funcţional.
Categoriile de procedee şi procedeele de asamblare sunt după cum urmează
[A2].

I) Asamblările nedemontabile (îmbinările) se realizează prin:

a)procedee de îmbinare executate prin sudare (v. tab. 3.5);
b)procedee de îmbinare prin lipire (v. tab. 3.4);
c)procedee de îmbinare prin deformare plastică (nituire, fălţuire,
mandrinare, sertizare, rulare etc.);
d)procedee de îmbinare prin transformare de stare (inserţie de metal
topit, vulcanizare, turnare de răşini, îmbinări prin chituire, turnare de
metal topit, acoperiri metalice etc.);
e)asamblări combinate.
 106

II) Asamblări demontabile sunt: fixe şi mobile.

Asamblările demontabile fixe se realizează prin:
a)procedee de asamblare prin formă (cu pene, cu caneluri, cu profile
poligonale, cu bolţuri şi ştifturi);
b)procedee de asamblare prin filet (cu şuruburi);
c)procedee de asamblare prin forţe de frecare (cu strângere proprie
garantată – ajustaje cu strângere, pe con, cu elemente elastice, cu inele
tronconice elastice etc.).
Asamblările demontabile mobile sunt realizate prin ajustaje cu joc, prin
caneluri etc.

3.25. Metoda şi procedee de control. Controlul este o metodă prin care

se pune în evidenţă concordanţa dintre parametrii prescrişi, cu cei efectivi
realizaţi.
Categoriile de procedee şi procedeele de control sunt după cum
urmează.

I) Control pasiv:
a)control integral;
b)control pe bază de probe;
c)control statistic.

II) Control activ:

a)simplu;
b)automat.