Capitolul I.

BILANȚUL CONTABIL-SINTEZĂ A INFORMAȚIEI ECONOMICO-

FINANCIARE A ENTITĂȚII

1.1 Conținutul,clasificarea și stuctura bilanțului contabil

Contabilitatea își aduce o contribuție deosebită în economie,deoarece prin întregul său
conținut,îmbină armonios teoria abstractă cu realitatea fenomenelor studiate.
Pentru a putea satisface cerințele informaționale ale analizei financiare ,contabilitate a
fost confruntată cu necesitatea elaborării unui procedeu propriu de generalizare și sintetizare
a datelor și informațiilor,ceea ce a implicat crearea unui instrument corespunzător,și anume
bilanțul contabil. Bilanţul este un procedeu al metodei contabilităţii prin care se asigură dubla
reprezentare a averii.
Creație a contabilității în partidă dublă ,bilanțul,de la a cărui atestare în primul tratat de
contabilitate tipărit în lume a trecut peste o jumătate de mileniu,asigură o imagine fidelă,clară
și completă a patrimoniului,a situației financiare cât și a rezultatului obținut.
Termenul de bilanț vine de la cuvântul italienesc ”bilancia” ( cu originea în latină, bi – cu
două și lanx – taler ), adică ”două talere”, simbolizând astfel o balanță cu două talere : valori
de mărime egală stau față în față și se egalează reciproc. Într-unul din talere apare valoarea
activului ,iar în celălalt,valoarea pasivului.
Bilanțul contabil este un tablou al situației patrimoniului,care reprezintă în unități
monetare mărimea valorică a bunurilor economice,în corelație cu sursele lor de finanțre.
Acest tablou este format din două părți : partea din stânga constituie ACTIVUL în care se
redau bunurile economice,iar cea din dreapta PASIVUL în care se redau sursele de finanțare.
Forma de principiu a bilanțului1 se prezintă în tabelul 1.1 :
Tabelul 1.1
Forma de principiu a bilanțului contabil

ACTIV PASIV
Specificarea în expresie valorică a bunurilor Specificarea în expresie valorică a surselor
economice aflate la dispoziţia întreprinderii. de provienienţă a bunurilor economice din
activ.
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

1
GRIGOROI,Lilia; LAZARI,Liliana. Bazele teoretice ale contabilității. Ed. a III-a ,revăzută și completată,
Chișinău : Cartier 2005 (Tipogr. Balacron). p.55
 Bilanțul este o grupare a activelor după componența și destinația acestora ca obiecte de
drepturi și obligații asupra acestor active în expresie valorică la o anumită dată ,de regulă,la
data ultimei zile a perioadei de gestiune. Schema bilanțului este reprezentată în tabelul 2.1 .
Tabelul 2.1
Schema bilanțului contabil

Activ Suma Pasiv Suma

(lei) (lei)
Denumirea elementelor Denumirea elementelor
patrimoniale de activ patrimoniale de pasiv
Total general-activ Total general-pasiv

Principala particularitate a bilanțului contabil constă în egalitatea activelor și

pasivelor,adică total general-activ trebuie să fie egal cu total general-pasiv. Acetă egalitate
inerentă bilanțului contabil se exprimă prin aceea că în bilanț este reprezentată aceeași masă
de active,dar privită sub două aspecte : sub aspectul componenței ,existenței și destinației
activelor și sub aspectul drepturilor și obligațiilor asupra acestei mase de active.
Bilanțul contabil conține diverse și importante informații despre bunurile economice ale
întreprinderii și sursele lor de proviniență. În literatura economică se evidențiază mai multe
feluri de bilanțuri,care pot fi clasificate după criteriile2 :
a) După statudul juridic al întreprinderii , se deosebesc : bilanț contabil inițial ,bilanț
contabil curent,bilanț contabil final.

Bilanțul contabil inițial se întocmește la înființarea întreprinderii ,când fondatorii își pun
la dispoziție mijloace materiale și bănești în vederea realizării scopului pentru care a fost
creată. Aceste valori enumerate și precizate în inventarul de constituire a întreprinderii,și din
acesta,prin intermediul conturilor, în bilanțul inițial în care sunt grupate după principiul
dublei reprezentări.

Bilanțul contabil curent se întocmește în cursul activității întreprinderii la termenele

impuse de legislația în vigoare. Acesta se întocmește pe baza situației din conturi,a soldurilor
conturilor preluate ca posturi de bilanț.

Bilanțul contabil final se întocmește în momentul cesionării activității de către

întreprindere sau al lichidării ei.
2
GRIGOROI,Lilia; LAZARI,Liliana. Bazele teoretice ale contabilității. Ed. a III-a ,revăzută și completată,
Chișinău : Cartier 2005 (Tipogr. Balacron). p.55
 b) După perioada de întocmire, deosebim bilanț anual ,intermediar și trimestrial.

Bilanțul contabil anual se întocmește la sfârșitul anului pe baza datelor din conturi și
presupune în mod obligatoriu verificarea prealabilă a realității acestora prin inventariere.
Acesta se prezintă în perioada de la 25 ianuarie pînă la 31 martie a anului următor, după anul
gestionar.

Bilanțul contabil intermediar se întocmește și se prezintă semianual.

Bilanțul contabil trimestrial se întocmește și se prezintă trimestrial. Acesta se prezintă

pînă de la data de 15 pînă la data de 25 ale lunii următoare, după trimestrul gestionar.

c) După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale, avem bilanț contabil

primar,consolidat și centralizat.

Bilanțul contabil primar se consideră bilanțul contabil întocmit la nivel de

întreprindere.

Bilanțul contabil consolidat este întocmit la nivelul grupurilor de întreprinderi.

Bilanțul contabil centralizat sunt bilanțurile întocmite la nivelul ministerelor și

departamentelor economiei naționale în ansamblu.

Prin datele ce le conține,bilanțul contabil îndeplinește trei funcții principale  : de

generalizare a informațiilor contabile,de informare și de analiză3.

Funcția de generalizare a informațiilor contabile este o manifestare a procedeului

generalizării în cadrul metodei contabilității și este determinată de modul în care bilanțul
sistematizează și grupează informațiile contabile după o structură bine determinată,care este
unică și obligatorie pentru toate întreprinderile.

Funcția de informare este esențială pentru locul bilanțului în sistemul informațional

contabil și pentru demonstrarea rolului important pe care îl ocupă în cadrul acestuia. Ea rezultă
din analiza datelor prezentate în bilanț, care astfel,este transformat într-un instrument de
gestionare eficientă și conducere a întreprinderii.

Prin bilanț se prezintă situația elementelor patrimoniale și rezultatul perioadei de gestiune. Se

cunoasc starea bunurilor economice la un moment dat,creanțele,datoriile și sursele proprii ale
întreprinderii.
3
GRIGOROI,Lilia; LAZARI,Liliana. Bazele teoretice ale contabilității. Ed. a III-a ,revăzută și completată,
Chișinău : Cartier 2005 (Tipogr. Balacron). p.55
 Funcția de analiză este o continuare și o desfășurare a funcției de informare. În baza
datelor din bilanțul contabil se analizează situația patrimonială și financiară a
întreprinderii,capacitatea de plată a acesteea, starea decontărilor cu cumpărătorii și furnizorii.

Prin intermediul bilanțului contabil se asigură o reprezentare a patrimoniului,pornind de la

părțile sale componente către caracteristicile de ansamblu. El grupează și sistematizează
trăsăturile generale ale structurilor de patrimoniu.

Indicatorii bilanțieri prin care sunt grupate și generalizate elementele de activ și

pasiv,poartă denumirea de posturi de bilanț și reprezintă detalierea informațiilor în cadrul celor
două părți ale bilanțului în funcție de nesecitățile de informare. Fiecare element de activ și pasiv
constituie,după caz, un post de activ sau pasiv. La rândul lor,posturile sunt sistematizate în
capitole și subcapitole de activ și pasiv.

Conform SNC ”Prezentarea situațiilor financiare” entitățile întocmesc bilanțul contabil sub
forma unui formular unic și tipizat.

Bilanțul contabil cuprinde cinci capitole dintre care două de activ – active imobilizate şi
active circulante; şi trei de pasiv – capital propriu, datorii pe termen lung şi datorii pe termen
scurt.

În cadrul activului ,posturile sunt grupate în funcție de modul de valorificare și gradul de

lichiditate. Așezarea posturilor în activul bilanțului este cea inversă lichidității activelor,începând
cu cele mai puține lichide care se pot transforma în bani într-un termen mai îndelungat de timp și
apoi cele care se pot transforma în bani într-un termen mai scurt,terminând cu mijloacele bănești
care îmbracă form de bani lichizi.

În cadrul pasivului, posturile sunt grupate în funcție de căile de formare a surselor de

finanțare ( proprii și împrumutate) și gradul lor de exigibilitate, ce presupune posibilitatea
achitării datoriilor la anumite termene ( pe termen lung și pe termen scurt) în următoarele
capitole : capital propriu, datorii pe termen lung și datorii pe termen scurt. În ce privește capitalul
propriu ,chiar dacă nu se intitulează ”datorii”, se poate considera ca fiind datorie,deoarece
reprezintă activele proprietarilor care trebuie achitate acestora în momentul încetării
activității,indiferent de cauză

Activele se recunosc în contabilitate în baza următoarelor criterii :

1. Să fie controlabile și identificabile de către entitate ;

2. Este posibil că entitatea va obține beneficii economice viitoare din utilizarea lor ;
3. Costul de intrare poate fi evaluat în mod credibil