Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cap 1 Obiective Şi Principii Generale
Cap 1 Obiective Şi Principii Generale
Cap 1 Obiective Şi Principii Generale
Când discutăm de auditul situaţiilor financiare ar trebui să ştim care este obiectivul acestei
activităţi, cine poate realiza un audit al situaţiilor financiare, care sunt normele după care se
realizează auditul, care sunt cerinţele referitoare la comportamentul profesional al auditorilor,
cum se verifică integritatea auditorilor şi calitatea auditului etc.
1
Ca bază pentru opinia auditorului ISA-urile cer ca auditorul să obțină o asigurare
rezonabilă în legătură cu faptul că situațiile financiare ca întreg nu conțin denaturări
semnificative fie ele datorate fraudei sau erorii. Asigurarea rezonabilă reprezintă un nivel de
asigurare ridicat. Ea se obține atunci când auditorul a obținut suficiente probe de audit pentru a
reduce riscurile la un nivel acceptabil de scăzut. Asigurarea rezonabilă nu reprezintă un nivel
absolut de asigurare, pentru că există limitări inerente la obţinerea probelor de audit pe baza
cărora auditorul trage concluziile și emite opinia, care este mai degrabă convingătoare decât
concludentă.
Într-o misiune auditorul trebuie să-şi exercite raționamentul profesional și să-și păstreze
scepticismul profesional pe parcursul planificării și efectuării auditului și:
Cadrul general de raportare financiară aplicabil este constituit din normele contabile
adoptate şi folosite pentru întocmirea situaţiilor financiare.
• nevoile comune de informații financiare ale unei game largi de utilizatori (ca de exemplu,
“situații financiare cu scop general”); sau
2
• mediul legal şi etic, inclusiv statute, reglementări, decizii ale instanțelor judecătoresti şi
obligații etice profesionale în legătură cu aspecte contabile;
• literatură contabilă.
Anumite cadre de raportare financiară sunt cadre de prezentare fidelă, în timp ce restul
sunt cadre de conformitate. Cadrele de raportare financiară care conțin în principal standardele
de raportare financiară stabilite de o organizație care este autorizată sau recunoscută pentru a
promulga standarde care să fie folosite de entități pentru pregătirea situațiilor financiare cu scop
general, sunt adesea proiectate pentru a oferi o prezentare fidelă, de exemplu Standardele
internaționale de raportare financiară (IFRS-uri) emise de către Consiliul standardelor
internaționale de audit (IASB).
Denaturarea este o diferență între suma, clasificarea, prezentarea sau descrierea unui
element raportat în situațiile financiare, şi suma, clasificarea, prezentarea, sau dezvăluirea
stabilite de auditor în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil.
Denaturările pot apărea ca urmare a erorii sau fraudei.
Acolo unde auditorul exprimă o opinie cu privire la situațiile financiare, denaturările includ
acele ajustări de sume, clasificări, prezentări sau dezvăluiri care, în opinia auditorului, sunt
necesare pentru ca situațiile financiare să fie prezentate în mod corect, sub toate aspectele
semnificative, sau să ofere o imagine corectă şi fidelă.
Premisa pe baza căreia este efectuat auditul se bazează pe faptul că membrii conducerii
şi, acolo unde este cazul, persoanele însărcinate cu guvernanța au recunoscut şi înțeleg că au
următoarele responsabilități:
(ii) să organizeze control intern astfel încât să permite pregătirea unor situații financiare
care să nu conțină denaturări semnificative, datorate fraudei sau erorii;
3
(iii) să ofere auditorului:
a) acces la toate informațiile pe care conducerea și, acolo unde este cazul, persoanele
însărcinate cu guvernanța, le-a considerat necesare şi folosit pentru pregătirea
situațiilor financiare (înregistrări, documente etc.);
b) informații suplimentare pe care auditorul le-ar putea solicita conducerii şi, acolo
unde este cazul persoanelor însărcinate cu guvernanța, în scopul auditării;
c) acces nerestricționat la persoanele din cadrul entității de la care auditorul consideră
necesar să obțină probe de audit.
Auditorul este supus anumitor dispoziții etice, inclusiv cele care se referă la independență,
legate de misiunile de audit a situațiilor financiare. Dispozițiile etice relevante sunt prezentate în
Codul etic al profesionistilor contabili (Codul IFAC) emis de către Federația internațională a
contabililor, împreună cu dispozițiile naționale (CAFR, CECCAR).
Prima parte a codului etic stabileste principiile fundamentale ale eticii profesionale
relevante pentru auditor, atunci când efectuează un audit al situațiilor financiare, şi oferă cadrul
general conceptual pentru aplicarea acelor principii. Principiile fundamentale pe care auditorul
trebuie să le respecte conform codului etic sunt:
(a) integritatea;
(b) obiectivitatea;
(d) confidențialitatea; si
Misiuni de audit este considerată a fi în interesul public, şi de aceea s-a impus prin codul
etic ca auditorul să fie independent de entitatea auditată. Codul etic descrie independența ca o
noțiune care cuprinde atât independența în gândire cât şi independența în aparență. Independența
auditorului față de entitate protejează abilitatea auditorului de a-ş forma o opinie de audit fără a
fi afectat de influențele care i-ar putea compromite opinia. Independența măreste abilitatea
auditorului de a acționa cu integritate, de a fi obiectiv şi de a menține o atitudine de scepticism
profesional.
1.3 Scepticismul profesional este o atitudine care include o gândire rezervată, fiind atent
la condițiile care ar putea indica o posibilă denaturare datorată fraudei sau erorii și o evaluare
critică a probelor de audit.
Scepticismul profesional este necesar pentru o evaluare critică a probelor de audit. Acesta
include punerea la îndoială a probelor de audit contradictorii, a răspunsurilor la intervievări şi
alte informații obținute de la conducere şi cei persoanele însărcinate cu guvernanța. Acesta mai
include şi luarea în considerare a insuficienței şi a gradului de neadecvare a probelor de audit
obținute în circumstanțele date.
(i) Caracterul suficient este o măsură cu privire la cantitatea probelor. Cantitatea necesară
de probe de audit este stabilită de auditor în funcţie de mărimea riscului de denaturare
semnificativă şi de calitatea probelor.
(ii) Gradul de adecvare este o măsură a calităţii probelor de audit; relevanța şi credibilitatea
acestora oferă suport concluziilor pe care se bazează opinia auditorului.
Probele de audit sunt necesare pentru a susține opinia auditorului din raport. Acestea sunt
cumulative ca natură şi sunt obținute în principal ca urmare a procedurilor de audit efectuate pe
parcursul auditului. Ele pot include şi informații obținute din alte surse, ca de exemplu auditurile
precedente. Sistemul de înregistrări contabile ale entității este o sursă importantă de probe de
audit. Probele de audit cuprind atât informații care susțin şi completează afirmațiile conducerii,
cât şi orice informație care contrazice asemenea afirmații. În anumite cazuri, absența
informațiilor (de exemplu refuzul conducerii de a oferi declarația solicitată) este folosită de
auditor, şi aceasta constituie probă de audit. Cea mai mare parte a muncii auditorului constă în
obținerea şi evaluarea probelor de audit.
(ii) Riscul de control reprezintă riscul ca o denaturare care ar putea să apară la nivelul unei
afirmații cu privire la o clasă de tranzacții, sold de cont sau prezentare care ar putea fi
semnificativă, fie individual sau în mod agregat împreună cu alte denaturări, să nu poată fi
prevenită, sau detectată și corectată la timp de controlul intern al entității.
Riscul de audit este un termen tehnic legat de procesul de auditare; el nu se referă la riscul
afacerii auditorului precum pierderile din litigii, publicitate negativă, sau alte evenimente care
apar în legătură cu auditul situațiilor financiare.
Riscul inerent este mai mare pentru afirmații şi clase de tranzacții care pentru a fi
înregistrate sunt necesare calcule complexe sau estimări contabile cu un grad de nesiguranță
semnificativ.
Asigurarea rezonabilă este dată de auditor în contextul unui audit al situațiilor financiare,
pentru a exprima preocuparea pentru identificarea într-o proporţie ridicată a denaturărilor
semnificative din situaţiile financiare, dar care exprimă totodată posibilitatea neindentificării
tuturor erorilor semnificative, chiar dacă aplică procedurile prevăzute de standardele de audit.
Asigurarea rezonabilă oferă un nivel de asigurare ridicat, dar nu absolut.
8
Standardele nu eludează legea sau reglementarea care guvernează un audit al situațiilor
financiare. În situația în care astfel de legi sau reglementări diferă de standarde, un audit efectuat
doar în conformitate cu legea sau reglementările nu va fi considerat ca fiind în conformitate cu
standardele.
Fiecare standard conține unul sau mai multe obiective care oferă o legătură între
dispozițiile şi obiectivele generale ale auditorului. Obiectivele din standardele individuale sunt
de ajutor pentru a-l determina pe auditor să se concentreze pe rezultatul dorit al standardelor,
fiind în acelasi timp destul de specifice pentru a-l asista pe auditor în:
• înțelegerea a ceea ce trebuie obținut, şi acolo unde este cazul, modul adecvat de a face
aceasta;