Unitatea de învăţare I.8. Magistrații în relația cu presa.

Cuprins
I.8.1. Are vreo importanță viaţa privată a magistratului pentru buna exercitare a profesiei?
I.8.2. Care trebuie să fie conduita magistraților în raport cu politica și politicienii?
I.8.3. În ce condiții pot fi furnizate informaţii din dosare presei?
I.8.4. Cum trebuie abordate atacurile în presă la adresa magistraţilor?

I.8. Magistrații în realația cu presa.

Secţiunea permite familiarizarea studenţilor cu diferite aspecte legate de
apariția publică a magistraților.

I.8. Competenţele unităţii de învăţare

Aprofundarea tematicii permite intelegerea problematicii legate de
apariția publică a magistraților.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

I.8.1. Are vreo importanță viaţa privată a magistratului pentru buna exercitare a
profesiei?
În Ghidul practic de etică şi deontologie judiciară pentru magistraţii din România1 se arată că
“Magistratul trebuie să fie atent şi să identifice corect propriile sentimente, în special cele care l-ar
putea împiedica să fie imparţial, cum ar fi frica, mila, resentimentul, dorinţa de răzbunare etc.
Acest lucru nu ar trebui să fie dificil, deoarece orice persoană este, în principiu, capabilă să facă
acest lucru. Cu toate acestea, magistratul se poate confrunta cu situaţii de viaţă extrem de
complexe şi de dificile, în care amestecul de sentimente face ca acestea sau sursa lor să devină
neclare. De aceea, este recomandat şi, în anumite situaţii, chiar necesar ca magistratul să
simplifice şi să separe, pe cât posibil, aspectele profesionale şi personale ale vieţii sale. Cu toate
acestea, un magistrat cu experienţă nu va renunţa în totalitate la viaţa sa privată. Există
circumstanţe în care faptul că magistratul reuşeşte să păstreze o anumită distanţă faţă de
aspectele vieţii care ar putea interfera cu activitatea sa profesională se dovedeşte a fi benefic.
Există şi circumstanţe în care magistratul este capabil să găsească sprijin emoţional sau spiritual
la oamenii din jur. Prin urmare, acesta nu trebuie să îşi neglijeze viaţa socială.”
În acelaşi ghid se mai arată că “Un magistrat cu experienţă poate anticipa situaţiile care ar
putea să ii afecteze judecata, fiind, de fapt, necesar ca el/ea să facă acest lucru. în plus, magistratul

1
Elaborat în cadrul proiectului Institutului Naţional al Magistraturii „Întărirea capacităţii sistemului
judiciar românesc de a răspunde provocărilor noilor schimbări legislative şi instituţionale”.
se dezvoltă într-un anumit mediu (prieteni, familie şi colaboratori), care îl susţine în activitatea sa
profesională, şi trebuie să evite acele persoane care ar putea sau care tind, de fapt, să interfereze
cu activitatea sa profesională. De exemplu, dacă unei judecătoare care este mamă a unui copil cu
handicap i se repartizează o cauză în care o mamă este nemulţumită de calitatea serviciilor
medicale de care a beneficiat copilul ei într-un spital, atunci judecătoarea se poate autorecuza.”
De multe ori analiza în cadrul raporturilor profesionale a vieții private nu se limitează
doar la persoana magistratului, ci poate privi și membrii familiei acestuia și atitudinea
magistratului în raport cu unele fapte ale acestora.
Dacă un membru al familiei judecătorului este implicat în vreun incident, magistratul
poate face tot ceea ce este de așteptat, în mod normal, din partea oricărui tată sau soț aflat într-o
situație similară. De exemplu, s-a spus că „dacă copilul unui judecător ar fi arestat, judecătorul ar
avea aceleaşi emoţii profund umane pe care le-ar avea orice alt părinte, şi are dreptul, în calitate
de părinte, să răspundă dacă simte că i s-a făcut o nedreptate copilului său. Însă dacă judecătorul,
fie direct, fie prin intermediari, contactează organele de aplicare a legii, le informează despre
funcţia sa, şi le cere sancţionarea disciplinară a ofiţerului care a făcut arestarea, linia dintre
părinte şi judecător nu mai este clară. Deşi judecătorul, ca orice părinte, are dreptul să îşi ajute
fiul sau fiica, şi să iniţieze o acţiune în justiţie pentru a proteja interesele copilului, judecătorul nu
are dreptul să îndeplinească vreun act care nu ar putea fi îndeplinit de către un părinte care nu
este judecător. Folosirea funcţiei judiciare în încercarea de a influenţa alţi funcţionari publici în
îndeplinirea atribuţiilor lor legale înseamnă o depăşire a liniei dată de protecţia şi intervenţia
părintească, şi un abuz de prestigiul conferit de funcţia judiciară.”2

I.8.2. Care trebuie să fie conduita magistraților în raport cu politica și politicienii?

În Avizul nr. 3 (2003) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (C.C.J.E.) în
atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei asupra principiilor şi regulilor privind
imperativele profesionale aplicabile judecătorilor şi în mod deosebit a deontologiei,
comportamentelor incompatibile şi imparţialităţii s-a ridicat problema implicării judecătorilor în
anumite activităţi guvernamentale, cum ar fi serviciul în cabinetul privat al unui ministru (cabinet
ministerial). Dacă nu există niciun impediment ca un judecător să exercite funcţii într-un
departament administrativ al unui minister (de exemplu, un departament de legislaţie penală sau
civilă din Ministerul Justiţiei), problema este mai delicată în situația în care un judecător devine
membru al cabinetului privat al unui ministru, deoarece miniştrii au dreptul de a numi pe cine
doresc pentru a lucra în cabinetul lor personal dar, în calitate de colaboratori apropiaţi ai
ministrului, aceşti angajaţi participă într-o oarecare măsură la activităţile politice ale
ministerului. În asemenea condiţii, înainte ca un judecător să înceapă serviciul în cabinetul privat
al unui ministru, s-a recomandat să se obţină o părere de la un organism independent responsabil
cu numirea judecătorilor, pentru ca acest organism să poată stabili regulile de conduită aplicabile
în fiecare caz în parte.
La noi au fost mai multe cazuri de judecători desemnați secretari de stat în cadrul
Ministerului Justiției, deși a fost nevoie de o susținere a unui partid politic pentru această funcție.
Nu s-a acceptat însă ca un magistrat să fie desemnat ministru, nici măcar la Ministerul Justiției,
deoarece s-a considerat că această funcție este una politică.3

2
Comentariu asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, op.cit., p. 91.
3
În şedinţa din data de 6 august 2012, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins
solicitarea privind detaşarea la Ministerul Justiţiei, pe o perioadă de 6 luni, în vederea numirii în funcţia de ministru
al Justiţiei, a doamnei judecător Mona Maria Pivniceru, membru ales al CSM.
 În comentariul 38 la Principiile de la Bangalore se arată că „În cazul în care soţia
judecătorului sau soţul judecătoarei este politician activ, judecătorul trebuie să rămână suficient
de distanţat de conduita membrilor familiei sale pentru a se asigura că publicul nu are percepţia
conform căreia judecătorul susţine un anumit candidat politic. Dacă soţul participă la întruniri de
ordin politic, judecătorul nu îl poate însoţi. Astfel de întruniri nu ar trebui să aibă loc în casa
judecătorului. Dacă soţul insistă asupra ţinerii unei astfel de întruniri în casa judecătorului, acesta
din urmă trebuie să ia toate măsurile rezonabil aşteptate pentru a se distanţa de această
manifestare, inclusiv de a evita să fie văzut de către participanţi în timpul întrunirii, ceea ce ar
putea însemna, dacă este necesar, să plece de acasă pe durata unor astfel de evenimente. Orice
contribuţie politică făcută de soţ trebuie făcute în numele soţului din fondul său separat şi nu, de
pildă, dintr-un cont al cărei titular este împreună cu judecătorul. Trebuie menţionat că asemenea
activităţi nu îmbunătăţesc imaginea publică a instanţelor sau a administrării justiţiei.4 Pe de altă
parte, în asemenea cazuri, este posibil ca participarea de către judecător împreună cu soţul sau
soţia la o manifestare pur ceremonioasă, de exemplu la deschiderea parlamentului sau la o
recepţie oferită unui şef de stat, să nu fie nepotrivită, în funcţie de împrejurări.”5
În Ghidul practic de etică şi deontologie judiciară pentru magistraţii din România6 se arată că
“Magistratul trebuie să acorde atenţie sporită situaţiilor de tipul următor: întâlniri regulate
(socializare) cu politicieni; legături de prietenie / relaţii apropiate cu politicieni; participarea la
diverse evenimente (lansări de cărţi din domeniul juridic / nunţi / botezuri / petreceri) organizate
de politicieni; în cazul deţinerii unor funcţii suplimentare de orice natură, magistratul trebuie să
fie întotdeauna conştient că imparţialitatea sa poate fi afectată.”
Se mai arată în acelaşi ghid că “Exprimarea unor convingeri politice sau religioase de
către magistraţi poate afecta imaginea sistemului judiciar ca fiind independent şi imparţial.
Această limitare are în vedere şi participarea la demonstraţii publice care, prin asocierea
judecătorului cu anumite vederi sau obiective politice, poate crea ulterior o percepţie a acestuia
ca având o atitudine părtinitoare, diminuând astfel autoritatea sa ca judecător.” Acest lucru nu
înseamnă că magistratul nu ar beneficia de libertatea de gândire, ca orice persoană, ci doar că
acesta ar trebui să evite activităţile militante ori asocierea lui cu astfel de acţiuni.
Se exemplifică în acelaşi ghid că se poate întâmpla ca magistratul să primească invitaţii la
petreceri, întâlniri, evenimente sociale sau sportive, iar în astfel de situaţii magistratul ar trebui să
îşi pună următoarea întrebare: de ce sunt invitat? Sunt invitat pentru că deţin funcţia de judecător
/ procuror sau pentru că cel care a lansat invitaţia este un prieten apropiat (din anii de şcoală, de
exemplu)? Răspunsul la această întrebare determină atitudinea pe care trebuie să o adopte
magistratul. În cazul în care evenimentul este unulcu caracter pur politic, este greu de acceptat că
magistratul ar putea participa la acest eveniment, chiar dacă ar fi prieten bun cu politicianul
carei-a făcut invitaţia. De aceea, circumstanţele pot fi de aşa natură încât să fie nevoie ca
magistratul să păstreze o anumită distanţă şi să decidă să nu accepte astfel de invitaţii sau cadouri
din partea unor oameni politici.
Sunt de asemenea considerate discutabile din punct de vedere etic utilizarea de către
procurori în exercitarea atribuţiilor de serviciu a semnelor electorale (pixuri, calendare etc.);

4
Vezi United States of America, The Massachusetts Committee on Judicial Ethics, Opinion No.1998-4, Comentariu
asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, Traducere de C. Dănileț, Ed. C.H. Beck, București,
2010, p. 50.
5
Comentariu asupra Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, op.cit., p. 50.
6
Elaborat în cadrul proiectului Institutului Naţional al Magistraturii „Întărirea capacităţii sistemului
judiciar românesc de a răspunde provocărilor noilor schimbări legislative şi instituţionale”.
utilizarea unor argumente/contraargumente de natură politică în motivarea hotărârilor
judecătoreşti; participarea magistraţilor la manifestări publice sau de natură socială (de exemplu,
proteste de stradă) care se transformă în manifestări cu conotaţii politice; exprimarea unor
convingeri politice de către magistraţi folosind reţelele de socializare.7
În legislația noastră, în art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004, este reglementată abaterea
disciplinară a magistraților constând în desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau
manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Interdicția este reluată
în art. 5 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, care prevede că judecătorii şi
procurorii nu se pot servi de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu
pentru a-şi exprima sau manifesta convingerile politice.
Deși la noi acest comportament este considerat ca fiind unul care aduce atingere
prestigiului funției de magistrat, în alte țări magistraților nu le este interzis să desfășoare
activități cu caracater politic, aceștia putând face parte din partide politice și putând fi aleși
primari, parlamentari etc.8
În doctrina noastră au fost considerate activități publice cu caracter politic următoarele:
susținerea unui discurs în cadrul unei adunări cu caracter politic; participarea la lucrările
congresului unui partid politic; implicarea în dezbaterile electorale; participarea la emisiuni
televizate care au caracter politic, participarea la mitinguri cu caracter politic, lipirea sau
distribuirea afișelor electorale ale candidaților sau partidelor politice etc9.
În cazul în care magistratul participă la o manifestare publică cu scop umanitar,
organizată de o fundație sau asociație non profit, nu vorbim despre comiterea abaterii
disciplinare în modalitatea analizată. De asemenea, s-a considerat că magistratul care participă la
o manifestare publică ce nu are caracter politic, însă este organizată de un partid politic, el nu
comite abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. d), deoarece nu este îndeplinită una din cele
două condiții prezentate mai sus, respectiv caracterul politic al activităților publice desfășurate de
către magistrat, dar în această situație ar putea fi reținută comiterea unei alte abateri disciplinare,
de exemplu cea prevăzută la lit. a) sau b), în funcție de datele concrete ale cauzei10.
De asemenea, au fost considerate ca fiind manifestări ale convingerilor politice în
exercitarea atribuţiilor de serviciu acele acțiuni ale magistratului prin care își exteriorizează în
mod neechivoc convingerile politice în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, fie la sediul
instanței sau parchetului, fie într-un alt loc, dar în exercitarea acestor atribuții, cum ar fi:
afirmațiile de susținere a unui partid politic sau a unui candidat la o funcție politică în sala de
judecată; distribuirea de materiale electorale în cadrul instanței sau parchetului; determinarea
colegilor din instanță sau parchete să voteze un anumit partid sau candidat; manifestarea
convingerilor politice cu prilejul efectuării unei cercetări la fața locului etc.11

7
Ghidul practic de etică şi deontologie judiciară pentru magistraţii din România.
8
De exemplu în Norvegia.

9
I. Gârbuleț, P.A. Coțovanu, Abaterile disciplinare ale magistraților (IV). Desfăşurarea de activităţi publice cu
caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu, publicată pe site-ul
www.juridice.ro , ultima vizualizare la 19.03.2015.

10
Idem.
11
Idem.
 În practica noastră în materie disciplinară s-a reținut că fapta procurorului manifestată
prin dispozițiile date personalului din subordine de a efectua copii ale unui înscris privind pe un
viitor candidat al unui partid politic la funcția de primar, ce reprezenta un preambul al campaniei
electorale, și a le distribui în incinta unității de parchet reprezintă conținutul abaterii disciplinare
analizate.12

I.8.3. În ce condiții pot fi furnizate informaţii din dosare presei?

Judecătorii şi procurorii trebuie să acorde o atenţie deosebită în ce proveşte furnizarea de
informaţii din dosarele pe care le judecă ori le instrumentează, deoarece prin aceasta se pot
încălca o serie de drepturi ale persoanelor. Aşa cum s-a reţinut şi în Opinia nr. 7 (2005) a
Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni «În vreme ce mass media joacă un rol de
importanţă crucială pentru a garanta dreptul publicului la informare, şi reprezintă, conform
exprimării Curţii Europene a Drepturilor Omului, „gardianul democraţiei”, ea poate uneori să
încalce intimitatea persoanelor, afectându-le reputaţia sau subminând prezumţia de nevinovăţie,
fapte pentru care persoanele astfel vătămate pot solicita despăgubiri în instanţă. Căutarea ştirilor
de senzaţie şi concurenţa dintre diverşi membri ai mass media prezintă riscul apariţiei excesului
şi erorilor. În cauzele penale, inculpaţii sunt uneori descrişi în public sau presupuşi de către mass
media ca fiind vinovaţi de comiterea infracţiunilor, înainte ca instanţa să le fi stabilit vinovăţia.
În cazul unei achitări ulterioare, este posibil ca reportajele din mass media să fi provocat deja
prejudicii iremediabile reputaţiei inculpaţilor, iar acest lucru nu va fi şters prin hotărârea de
achitare.»
Aici este sarcina judecătorului sau procurorului să se îngrijească de protejarea efectivă a
drepturilor persoanelor ce pot fi afectate prin furnizarea acestor informaţii, prevăzându-se la pct.
52 din opinia mai sus menţionată a CCJE că „instanţele trebuie să îşi îndeplinească obligaţia
prevăzută de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de a găsi echilibrul dintre
valorile apărării demnităţii omului, intimităţii şi reputaţiei şi prezumţiei de nevinovăţie pe de o
parte, şi libertatea de informare pe de altă parte”.
În art. 3 din Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media, aprobat
prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 482 din 1 iunie 2012, cu modificările şi
completările aduse prin Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 573 din 6 mai 2014
și nr. 1376 din 17 decembrie 2015 se prevede şi modalitatea concretă în care sunt protejate aceste
drepturi ale persoanelor ce fac obiectul dosarelor, arătându-se că „În general, purtătorul de cuvânt sau
înlocuitorul acestuia este cel care furnizează date şi informaţii de interes public către mass-media. Nu este permis
judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor
să furnizeze informaţii privind cauzele deduse judecăţii sau instrumentate de parchet, aceste persoane având
obligaţia să îndrume solicitanţii către structurile de comunicare. Procurorii pot furniza direct mass-mediei date şi
informaţii de interes public, în condiţiile Ordinului Procurorului General nr. 116/2007 privind desfăşurarea activităţii
de relaţii cu mass-media în Ministerul Public şi dacă nu se încalcă alte ordine şi dispoziţii în vigoare”.
O problemă mai delicată este furnizarea de informații din dosare către presă în cursul urmăririi penale,
deoarece prin furnizarea unor informaţii sau probe din dosar se poate afecta prezumţia de nevinovăţie a persoanei
cercetate ori se poate afecta buna desfășurare a urmăririi penale. De aceea a fost nevoie de instituirea unor reguli
speciale de comunicare a informaţiilor în cursul urmăririi penale, prevăzându-se în art. 25 din acelaşi ghid că în
cursul urmăririi penale „Comunicarea de informaţii privind stadiul actelor de cercetare reprezentanţilor mass-media
poate fi făcută numai după ce există suspect în cauză. Dacă fapta ce formează obiectul dosarului penal prezintă un

12
Hotărârea nr. 6P din 16 decembrie 2008, Secţia pentru procurori a C.S.M., definitivă prin decizia nr. 8 din 19
septembrie 2011 a Î.C.C.J., în I. Gârbuleț, P.A. Coțovanu, Abaterile disciplinare ale magistraților (IV).
Desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, op.cit.
grad de pericol social ridicat sau justifică un interes deosebit pentru public pot fi comunicate informaţii despre
începerea urmăririi penale cu privire la faptă şi măsurile dispuse în cauză în vederea identificării făptuitorului sau
pentru strângerea probelor, cu excepţia situaţiei în care prin transmiterea acestor informaţii s-ar periclita rezultatul
anchetei.”
În aliniatul (2) al aceluiaşi articol se arată că „Informaţiile menţionate la alin. (1) se referă la următoarele
aspecte: s-a început urmărirea penală, s-a pus în mişcare acţiunea penală, s-a luat măsura reţinerii, s-a solicitat
instanţei competente luarea/prelungirea măsurilor preventive, s-a finalizat urmărirea penală, s-a dispus o soluţie de
netrimitere în judecată, s-a dispus trimiterea în judecată, fiind întocmit şi înaintat rechizitoriul către instanţă.
Comunicatele sau comunicările de informaţii la cerere pot cuprinde şi informaţii cu privire la persoana faţă de care
măsurile au fost dispuse, fapta reţinută şi încadrarea juridică a acesteia şi motivele care au determinat adoptarea
soluţiei sau luarea măsurii respective.”
Ghidul lasă deschisă şi posibilitatea necomunicării acestor informaţii, în situaţiile precizate în art. 36,
potrivit căruia „Furnizarea de informaţii de interes public privind activitatea judiciară poate fi restrânsă în interesul
moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale sau când o impun interesele minorilor ori protecţia vieţii
private a părţilor în proces sau a altor persoane. Dreptul la liberul acces la informaţii de interes public poate fi
restrâns şi atunci când, în împrejurări speciale, instanţa apreciază că publicitatea ar fi de natură să aducă atingere
înfăptuirii justiţiei”.

I.8.4. Cum trebuie abordate atacurile în presă la adresa magistraţilor?

Justiţia are nevoie de încrederea populaţiei, pentru a putea să-şi realizeze obiectivul
principal de a împărţi dreptatea. Altfel, dacă încrederea în justiţie este scăzută, orice persoană
nemulţumită de o hotărâre judecătorească se va simţi îndreptăţită să-şi facă singură dreptate,
perpetuându-se astfel conflictele din societate. De aceea apărarea independenţei justiţiei poate fi
un motiv justificat pentru restrângerea libertăţii de exprimare atunci când exercitarea acesteia
tinde să ia forme care atentează la independența justiției. Acest lucru a fost avut în vedere şi în
reglementările internaţionale referitoare la independenţa justiţiei: „Criteriile de diferenţiere a
afirmaţiilor ce aduc atingere independenţei justiţiei sau reputaţiei magistraţilor sunt amplu
reglementate prin documente europene şi internaţionale. Toate acestea converg spre un punct
comun: justiţia trebuie protejată de afirmaţii ce-i pot ştirbi credibilitatea în faţa publicului.
Judecătorii şi procurorii au nevoie de încrederea publică pentru a-şi realiza menirea.”13
Apărarea independenţei justiţiei de atacurile injuste care în mod voit sau nu o
decredibilizează nu se poate realiza însă fără concursul celorlalţi membri ai societăţii, în special
al celorlalte puteri ale statului. Aşa cum s-a spus „Mecanisme de prevenţie şi sancţionare a
atingerilor aduse independenţei şi reputaţiei magistraţilor ar trebui să se regăsească în însăşi
codurile de conduită ale celorlalte puteri în stat, aşa cum recomandă Comisia Europeană în
cadrul MCV. Mai mult, este necesar ca aceste reguli, pe care sperăm ca cei vizaţi să le adopte şi
să le aplice cât de curând, să fie interiorizate şi asumate la nivel instituţional şi personal, astfel
încât să se reducă cât mai mult incidenţa cazurilor de afectare a valorilor unei justiţii pe care cu
toţii, declarativ, ne-o dorim independentă şi în slujba cetăţeanului.”14
Totuși, atunci când se depășește limita criticilor normale exercitate în limitele dreptului
la libertatea de exprimare și se ajunge la o formă de presiune asupra magistratului, pentru a-l
determina să adopte o anumită soluție, acestea trebuie respinse de organele însărcinate cu
apărarea independenței sistemului judiciar.
În acest sens este și comentariul 29 la Principiile de la Bangalore, unde se arată că
„Judecătorul poate fi supus ocazional eforturilor altor persoane, din afara instanţei, de a-i
influenţa deciziile în ceea ce priveşte cauzele aflate în curs de soluţionare. Indiferent dacă sursa

13 Daniela Pantazi: Obligaţia de discreţie nu impune izolarea magistratului de celelalte profesii juridice,
interviu publicat pe site-ul www.juridice.ro , la data de 9.12.2015.
14
Idem.
 este una ministerială, politică, oficială, jurnalistică, familială sau de orice altă natură, toate
aceste eforturi trebuie respinse în mod ferm. Aceste ameninţări la adresa independenţei justiţiei
pot lua uneori forma unor încercări subtile de a influenţa modul în care judecătorul ar trebui să
abordeze o anumită cauză sau a unor încercări de a câştiga favoarea judecătorului într-un
anumit mod. Orice astfel de încercări exterioare, fie ele directe sau indirecte, de a-l influenţa pe
judecător, trebuie respinse. În unele cazuri, mai ales dacă încercările sunt repetate deşi au fost
respinse, judecătorul ar trebui să le semnaleze autorităţilor competente. Judecătorul nu trebuie
să permită relaţiilor sale familiale, sociale sau politice să îi influenţeze vreo decizie judiciară.”15
Desigur că apărarea sistemului judiciar nu ar trebui să aibă în vedere și criticarea cu bună
credinţă a activităţii organelor judiciare, ci doar la atacurile nejustificate care urmăresc
decredibilizarea justiţiei ori influențarea soluțiilor organelor judiciare. Altfel, orice critică de
bună credinţă, nepătimaşă, nu poate decât să ajute la cunoaşterea deficienţelor de funcţionare a
sistemului judiciar şi la înlăturarea lor.
Astfel, în cazul De Haes și Gijsels, Curtea a recunoscut că membrii sistemului judiciar
trebuie să se bucure de încredere publică și de aceea aceștia trebuie să fie protejați împotriva
atacurilor distructive lipsite de orice temei de fapt. Mai mult decât atât, deoarece acestea au o
datorie de discreție, judecătorii nu pot răspunde în public la diverse atacuri, ca, de exemplu,
politicienii sunt în stare să facă. Curtea a considerat apoi articolele și a observat că multe detalii
au fost date, inclusiv a experților opinii, dovedind că jurnaliștii au efectuat cercetări serioase
înainte de a informa publicul cu privire la acest caz. Articolele au fost parte a unei dezbateri
publice pe larg asupra incestului și asupra modului în care sistemul judiciar îl tratează. Oferirea
de importanței cuvenite dreptului publicului de a fi informat asupra unei probleme de interes
public, Curtea a decis că hotărârea instanțelor naționale nu a fost “necesară într-o societate
democratică”, și, prin urmare că articolul 10 a fost încălcat16.
De asemenea, în cauza Cornelia Popa contra României, Curtea a dat câștig de cauză unei
tinere jurnaliste condamnate în România pentru calomnie adusă unui judecător, deoarece a
publicat un articol în care a caracterizat drept „stupefiantă” o decizie a acestuia, sugerând că a
încălcat legea, și nu pentru prima oară. Curtea a constatat că jurnalista a acționat „cu bună-
credință, convinsă de existența unei probleme de deontologie profesională a judecătorului.”17

Exemple de citate relevante:

„între oameni deci la care presupoziția libertății sau a egalității nu este
dată, nu există drept politic, dar totuși încă un anumit drept există acolo unde e o
lege care stabilește raportul reciproc;” (Aristotel, Etica nicomahică, Traducere
din limba elină de Traian Brăileanu, Editura Antet, p. 107)
Oamenii cred însă că stă în puterea lor să facă ceva nedrept, și de aceea ar
fi și ușor să fii drept. Dar nu este așa. (Aristotel, Etica nicomahică, Traducere

15
Idem., p. 44.
16 A se vedea I. Turculeanu, A. Troanţă Rebeleş Turculeanu, Există o libertate de exprimare a avocatului în
timpul exercitării profesiei?, articol publicat on-line pe site-ul www.juridice.ro , ultima vizualizare la
8.12.2015.

17
Cornelia Popa împotriva României, nr. 17.437/03, publicata in Monitorul oficial al României, nr. 31/2012 din 6
ianuarie 2012, apud. B. Gorea, Libertatea de exprimare şi responsabilitatea avocatului, articol publicat on line pe
site-ul www.universuljuridic.ro , ultima vizualizare la 11.12.2015.
din limba elină de Traian Brăileanu, Editura Antet, p. 113)

Să ne reamintim...
Justiţia trebuie protejată de afirmaţii ce-i pot ştirbi credibilitatea în faţa publicului.
Judecătorii şi procurorii au nevoie de încrederea publică pentru a-şi realiza menirea.

Rezumat
. Judecătorii şi procurorii trebuie să acorde o atenţie deosebită în ce proveşte
furnizarea de informaţii din dosarele pe care le judecă ori le instrumentează,
deoarece prin aceasta se pot încălca o serie de drepturi ale persoanelor.

Test de evaluare a cunoştinţelor

X este judecător şi are spre soluţionare un dosar cu un accident de munca petrecut

într-un mall. În timpul acesta soţia lui X câştigă la o tombolă organizată de acest
mall un premiu. Ce ar trebui să facă? Dar daca se publică in ziar câştigătorii?