Tipuri de comunicare

Țofei Alexandru Mihai

I.Introducere:
A comunica înseamnă cu mult mai mult decât a stăpâni cuvintele. Putem vorbi fără să
comunicăm. Absenţa intenţiei comunicării nu anulează comunicarea. În prezent actul
comunicării este văzut ca o unitate a informaţiei cu dimensiunea relaţională, aceasta din urmă
fiind şi ea purtătoare de semnificaţii. În comunicarea verbală, informaţia este codificată şi
transmisă prin cuvânt şi prin tot ceţine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic. Este
specific umană, are formă orală şi /sau scrisă şi utilizează canalul auditiv şi / sau vizual. Permite
formularea, înmagazinarea şitransmiterea unor conţinuturi extrem de complexe. Tendinţa actuală
este orientată spre cercetarea comunicării orale.

Comunicarea paraverbală priveşte informaţia codificată şi transmisă prin elemente

prozodice şi vocale ce însoţesc cuvântul şi vorbirea şi care au semnificaţii aparte. Aici sunt
incluse: caracteristicile vocii, particularităţile de pronunţie, intensitatea rostirii, ritmul, debitul
vorbirii, intonaţia, pauza etc .Comunicarea paraverbală există concomitent cu comunicarea
verbală, în cazul celei de a doua apare fenomenul de supracodificare. Paraverbalul foloseşte
canalul auditiv, ceea ce face ca transmiterea unui mesaj extrem de bogat paraverbal să piardă din
conţinut. Comunicarea nonverbală transmite informaţia codificată printr-o diversitate de semne
legate direct de postura, mişcarea, gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor. Dimensiunea
nonverbală a comportamentului este puternic implicată în construirea condiţiilor interacţiunii
(privirea, orientarea corpului, poziţia, şi distanţa dintre parteneri sunt esenţiale pentru începerea,
continuarea şi oprirea unei comunicări) atât în cazul structurării interacţiunii, cât şi în cazul
influenţării conţinutului acesteia. Important este cunoaşterea partenerului, stabilirea mutualităţii
şi facilitarea cognitivă.Exprimarea verbală este înţeleasă de prezenţa gesturilor şi a mişcărilor.
Interzicerea acestora dintr-o cauză sau alta duce la apariţia perturbărilor în comunicarea verbală.

În comunicare acţionează factorii psihologici şi psihosociali specifici actorilor

comunicării, codului şi canalului de comunicare. Factorii care influenţează rolul actorilor în
comunicare sunt: variabilele psihologice care provin din personalitatea, nevoile, motivaţiile şi
interesele locutorilor care se manifestă explicit, implicit sau inconştient. Asupra comportamentul
lui acţionează forţe pozitive care induc un comportament de apropiere sau forţe negative care
inducun comportament de evitare. Aceste două tipuri de comportamente declanşează în procesul
comunicării mecanisme psihologice distincte. Factorii care influenţează codul şi canalul de
comunicare sunt:

 variabile psihice sau obiective: elaborarea codului în funcţie de caracteristicile psihice

ale receptorului şi eliminarea ambiguităţilor în codificare;
 variabilele psihosemantice : efectul de hallo, ponderea cuvintelor, ordinea cuvintelor;
 alegerea canalului de comunicare: în consiliere este preponderent comunicarea orală;
 rolul actorilor: important este ca fiecare partener să se bucure de o anumită autoritate;

Factorii de context şi de mediu se referă la:

 contextul material şi temporal: organizarea spaţială a partenerilor, distanţa, mobilarea

spaţiului,mijloace ajutătoare, aspecte temporale;
 contextul social : prezenţa sau absenţa unui public sau a unor observatori care pot potenţa
sau inhiba comunicarea;
 contextul cultural şi ideologic : microcultura partenerilor şi macrocultura mediului social;

Comunicarea interpersonală este principalul tip de comunicare în consiliere. Ea este eficientă în

funcţie de tipul de relaţie care se stabileşte între parteneri , relaţie dependentă de atitudinile
dezvoltate de cei doi interlocutori.

II.Clasificarea comunicării:
Există mai multe criterii după care sunt identificate formele de comunicare:
Din punctul de vedere al transmiterii mesajului, comunicarea poate fi:

 directă: atunci când partenerii de comunicare se află față în față, într-un context
situațional comun
 mediată: când, pentru a comunica, partenerii folosesc diverse alte mijloace de
transmitere a mesajului(scrisoarea, telefonul, faxul, rețelele electronice)

Din punctul de vedere al relației dintre emițător și receptor, se poate vorbi despre:

 comunicare bilaterală: când într-o anumită situație de comunicare receptorul poate

deveni la rândul său emițător(dialog cotidian, emisiuni interactive la radio sau la
televiziune)
 comunicare unilaterală: în cazul în care receptorul nu poate deveni, la rândul său,
emițător, mesajul transmițându-se într-un singur sens(de exemplu, dinspre scenă spre
spectatori).

După participarea indivizilor la procesul de comunicare:

 Comunicare intrapersonală (comunicare cu sinele);

 Comunicare interpersonală (diadică, cu ceilalţi);
 Comunicare de masă (prin instituţii specializate, cu adresabilitate generală);
 Comunicare publică;
Comunicarea se realizează pe trei niveluri:

1. Verbal
2. Paraverbal
3. Nonverbal

Comunicarea verbală se realizează oral sau în scris, prin intermediul unei limbi cunoscute de
către toți participanții la actul comunicarii. Comunicarea nonverbală se realizează prin
intermediul gesturilor, al mimicii sau chiar al unui sistem special creat, cum ar fi limbajul surdo-
muților. Comunicarea paraverbală se realizează prin intermediul aspectelor legate de
voce(modulație, ritm, volum) sau prin pauzele în vorbire.

Comunicarea intrapersonală este cunoaşterea de sine. Ea se referă la gânduri, sentimente şi la

modul în care ne vedem pe noi înşine. Suntem în acelaşi timp emiţători şi receptori în procesul
comunicării. Aceasta are un rol important în dezvoltarea unor problematici şi ajungerea la soluţii
valoroase. De exemplu, orice discuţie cu ceilalţi trebuie reevaluată apoi, acordând câteva minute
reflecţiei personale. Astfel, soluţiile găsite sunt mai profunde, mai potrivite şi mai eficiente în
comparaţie cu soluţiile găsite de către adulţii care participă la discutii cu alţii dar care nu îşi oferă
ulterior aceste momente de singurătate şi analiză. Comunicarea intrapersonală influenţează în
mod complex şi decisiv toate celelalte acte de comunicare.

Comunicarea interpersonală presupune cel puțin doi participanţi şi ocupă un loc aparte în
ierarhia tipurilor de comunicare, deoarece prezintă, mai mult decât oricare dintre acestea,
calitatea de a influenţa opiniile, atitudinile şi credinţele oamenilor.

Comunicarea de masa presupune prezenţa obligatorie a unui “producător instituţionalizat” de

mesaje adresate unor destinatari necunoscuţi. Deşi îmbracă forme dintre cele mai variate
(producţie de carte, presă scrisă, transmisii de radio sau televiziune) acest tip de comunicare se
caracterizează în toate cazurile printr-o slabă prezenţă a feed-back-ului, incomplet sau mult
întârziat comparativ cu cel din domeniile comunicării interpersonale sau publice.

Comunicarea publica implică prezenţa unui emiţător unic şi a unei multitudini de receptori.
Obiectivul principal nu este transmiterea cu maximă acurateţe şi obiectivitate a unei informaţii
corecte dintr-un domeniu dat, ci persuasiunea, câştigarea publicului pentru o teză, poate nu
întotdeauna ireproşabilă sub raportul valorii ei de adevăr.
III. Structura procesului de comunicare:
Componentele procesului de comunicare:
 emitentul, aflat in ipostaza de manager sau executant, este persoana care inițiază
comunicarea. El formuleaza mesajul, alege limbajul, receptorul si mijlocul de
comunicare. Deși are un rol preponderent in inițierea comunicării, nu poate controla pe
deplin ansamblul procesului;
 receptorul, executant sau manager care primeste mesajul informațional. Rolul lui nu este
cu nimic mai mic decât cel al emitentului. Mulți manageri, neînțelegând pe deplin acest
rol consideră că sarcina lor este de a transmite și nu de a primi ;
 mesajul este simbolul sau ansamblul simbolurilor transmise de emițător receptorului. În
realitate, însa, el este mult mai complicat decât această simplă definiție. Specialiștii
vorbesc de text, adică partea deschisa, vizibilă a mesajului concretizată în cuvinte și
muzică și partea invizibilă conținută în orice mesaj ;
 contextul, mediul este o componentă adiacentă dar care poate influența mult calitatea
comunicării.
 canalele de comunicare sunt traseele pe care circulă mesajele. După gradul de
formalizare pot fi formale sau oficiale, suprapuse relațiilor organizaționale. Sunt
proiectate si funcționeaza în cadrul structurii astfel incât să vehiculeze informații între
posturi, compartimente și niveluri ierarhice diferite. Modul de funcționare a acestor
canale dă eficiența comunicării ;
 mijloacele de comunicare, constituie suportul tehnic al procesului. Principalele mijloace
de comunicare în masă sunt: discuția de la om la om, rapoarte interne, ședințe și
prezentări orale, scrisori, telefonul;

V. Rolurile comunicării:

Apar cel mai bine în evidență când le raportăm la scopurile pe care aceasta le îndeplinește.
Joseph A. DeVito stabilește că scopurile esențiale ale comunicării sunt:

• descoperirea personală - care constă în raportarea la alții și obținerea de elemente pentru

propria noastră evaluare;

• descoperirea lumii externe – explicitează concret relațiile exterioare ale obiectelor și

evenimentelor înțelese cu ajutorul comunicării;

• stabilirea relațiilor cu sens - ne arată că prin comunicare căpătăm abilitatea de a stabili și

menține relații cu alții, deoarece în mod obișnuit ne place să ne simțim iubiți şi apreciați de alții;
• schimbarea atitudinii și comportamentelor - presupune ideea de comunicare, mai ales cea
realizată prin intermediul mass-media, căreia îi este proprie schimbarea atitudinii și
comportamentelor noastre și ale altora;

• joc și distracții - comunicarea înțeleasă ca mijloc de destindere, de a face glume;

VI. Bibliografie:

1. https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Finvesteste.aevb.ro%2Fcateva-
elemente-de-comunicare-introducere
%2F&psig=AOvVaw2YY4hfO6iUVgQHLZu98SwE&ust=1590591658359000&source=
images&cd=vfe&ved=0CAIQjRxqFwoTCOjp2e_l0ekCFQAAAAAdAAAAABAD;
2. https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fwww.sourcereader.com%2Fro
%2Fcomunicarea-cuvantul-enuntul-si-textul-tipurile-principale-de-texte
%2F&psig=AOvVaw16bmkgthLsZU3Xt9s_5kuz&ust=1590590730847000&source=ima
ges&cd=vfe&ved=0CAIQjRxqFwoTCMibmqXm0ekCFQAAAAAdAAAAABAL;
3. http://elearning.masterprof.ro/lectiile/psihopedagogie/lectie_02/ii_tipurile_de_comunicar
e.html;
4. http://www.romanian-ports.ro/caprico/uploads/files/CAPRICO%20-%20CRIO%20-
%20Suport%20curs.pdf;
5.