Era odată un băieţel deştept şi creativ.

Băieţelul se
gândi într-o zi, să deseneze o figură doar a lui. Şi-a făcut
băieţelul un triunghi căruia i-a pus numele Echi. Echi era
un triunghi cu toate laturile egale, dar nu-şi ştia
denumirea ştiinţifică, însă nu a spus nimănui, nu-şi
împărtăşea oful.
 Într-o zi, băiatul se gândi să-l şteargă pe Echi
pentru a-l reface. Atunci, Echi, plângând i-a zis: ‘‘Nu face
asta. Vreau şi eu să trăiesc, la fel ca tine.’’ Prin spusele
acestuia, copilul s-a gândit că triunghiul ar vrea să prindă
viaţă cu adevărat. N-a mai stat pe gânduri şi a chemat-o
pe Zâna Bună. ‘‘Cu ce te pot ajuta, tinere domn?’’ a
întrebat Zâna. ‘‘Dă-i viaţă prietenului meu, te rog!’’. Zis şi
făcut. Echi prinse viaţă iar primele lui cuvinte au fost:
‘‘Mulumesc, creatorule!’’. Băieţelul rămase uimit. ‘‘În
sfârşit, pot rămâne cu tine mereu!’’. ‘‘Mă tem că nu poţi,
Echi.’’. ‘‘De ce nu?’’. ‘‘Pentru că de când ai fost creat, cea
mai mare dorinţă a ta a fost să-ţi ştii denumirea
ştiinţifică, nu?’’. ‘‘Da, dar…’’. ‘‘Ei, aşa că… Trebuie să îţi
întâlneşti mama, pe Matematică. Ea îţi va dezvălui
denumirea ştiinţifică, pentru că ştie tot!’’. ‘‘Ca doamna
mea de mate?’’. a întrebat băieţelul. ‘‘Da, ca doamna ta de
mate, cunoscătoare a tot ce mişcă în matematică!’’. ‘‘Şi…
şi… Şi cum o găsesc? Dă-mi o busolă măcar, ca să mă pot
ghida.’’. ‘‘Ţine o busolă, să nu spui că nu sunt bună, dar fii
cu băgare de seamă, doar cifrele îţi arată calea. Doar
cifrele.’’. ‘‘Ooof…’’. Pentru o clipă se făcu linişte. În acea
clipă, Zâna se făcu nevăzută, iar Echi dispăruse. Unde? În
Oraşul Operaţiilor Fără Trecere Peste Ordin unde toate
operaţiile şi cifrele trăiau în pace şi armonie, fără a se
mai ţine minte pedeapsa, pentru că fapta rea era mereu
iertată. Echi se îndreptă spre o căsuţă pe care scria
‘‘13+11’’. ‘‘Hă? Eh… Ce-o fi, o fi! Ia să ciocăn…’’. ‘‘Da? Cu te
pot ajuta?’’ a întrebat 13+11. ‘‘Ştii cumva unde o pot găsi
pe Matematică?’’. ‘‘Nu prea ştiu, prietene. Doar ce m-am
mutat din Oraşul Operaţiilor Cu Trecere Peste Ordin.
Însă din câţi locatari ştiu eu, cel mai bine ar fi să te duci
la Primar, la 10+10. Şi a plecat tot îngândurat şi supărat.
Ajuns acolo, l-a întrebat politicos: ‘‘Nu vă supăraţi,
domnule Primar, unde o pot găsi pe Matematică?’’. ‘‘Tinere,
Matematica e cam greu de găsit. O poţi lua prin Pădurea
Albastră ca să ajungi în Oraşul Operaţiilor Cu Trecere
Peste Ordin, iar de-acolo, întrebi tu încotro. Doar atât îţi
pot spune pentru că doar atât ştiu şi eu.’’. ‘‘Mulţumesc,
domnule!’’. ‘‘Şi pentru că ai mult de mers, ţine nişte
mâncare de la bucătăreasa 27-7.’’. Apoi a plecat.
 Trecuse în cele din urmă şi de Pădurea Albastră, şi
intră în oraşul de temut al operaţiilor cu trecere peste
ordin. Trecând pe-acolo, cineva l-a văzut căutând şi l-a
întrebat: ‘‘Ce cauţi, colţurosule?’’ spunea 57-19, o scădere
cu trecere peste ordin, cu multe pedepse ţinute minte şi
foarte nepoliticos. ‘‘Pe Matematică. Îmi poţi spune unde o
pot găsi?’’. ‘‘Nu ştiu, mă. Lasă-mă!’’, răspunse scăderea
foarte urât. Apoi Echi îşi văzu de drum, dezamăgit. A dat
peste alte două operaţii şi anume 100-72 şi mama lui, 70-
69. ‘‘Nu vă supăraţi, unde pot găsi Matematica?’’. ‘‘Uite,
acolo, la castelul ăla maaare.’’. ‘‘Nu e adevărat 100-72, e la
40 de kilometri de aici, la Castelul Cifrelor.’’. ‘‘Mulţumesc,
doamnă 70-69’’, a răspuns Echi, după care îşi continuă
traseul.

A mers, ce-a mers şi dă peste o cifră. Cifra 5. Era

rănită, iar Echi a ajutat-o. ‘‘Mulţumesc, Echi.’’. ‘‘Stai
liniştit. Îmi poţi spune unde o pot găsi pe Matematică?’’.
‘‘Şi tu?’’. ‘‘Ce? Ce e 5? Ce s-a întâmplat? Ce şi ‘eu’?’’. ‘‘Vezi
tu, eu am dispărut din Castel. Nu ştiu cum dar… na. Acum
toţi mă caută disperaţi. Cu tine ce e, pe aici, rătăcit?’’.
‘‘Vreau să vorbesc cu Matematica. S-o întreb care mi-e
denumirea ştiinţifică.’’. ‘‘Bine faci, amice! Ea ştie tot.
Tot!’’. ‘‘Păi, hai să mergem!’’. ‘‘Ce mai aşteptăm?’’.
Au ajuns la Castel, iar Matematica deschise poarte în
formă de 9, larg. ‘‘5! Pe unde ai umblat?’’. ‘‘Ma…
ma...Mama???’’. întrebă Echi uimit de frumuseţea ei.
‘‘Echilateralul meu! Puiul meu! Dac-ai ştii cât te-am
căutat…’’. ‘‘C…C..Cu…Cum mi-ai spus?’’. ‘‘Echilateral
scumpule. Asta ţi-e denumirea. Pentru că ai laturi de
lungimi egale. Când ai fost creat, băiatul s-a consultat mai
întâi cu mine şi…Uite! Vino şi salută-ţi fraţii: Pe Obo,
triunghiul obtuzunghic, Aki, triunghiul ascuţitunghic,
Dora, triunghiuliţa dreptunghică şi pe mulţi alţii. Te iubim,
Echi!’’. ‘‘Şi eu vă iubesc mult! Şi am aşteptat clipa asta, de
când mi-a apărut prima latură! Am aşteptat să-mi văd şi
să-mi cunosc familia însutită şi înmiită, alăturie de mama
mea, Matematica!’’.

Şi aşa a apărut triunghiul Echilateral cu toate

laturile egale, inclusiv baza. Echi e fericit pentru că şi-a
găsit familia şi a aflat că trăieşte chiar dacă e şters. A
mai aflat că poate fi construit şi cu rigla sau compasul
alături de foaia cu pătrăţele minuscule. E mândru că
aceasta este povestea unui triunghi brav şi demn de
aplauze.