PRINCIPIILE DREPTULUI

PROTECŢIEI SOCIALE
Anunțu

1. Noțiunea și caracterizarea principiilor generale ale dreptului protecției sociale

2. Principiile ramurale ale dreptului protecției sociale
3. Principiile intraramurale ale dreptului protecției sociale

 1. Noțiunea și caracterizarea principiilor generale ale dreptului protecției sociale

Etimologic termenul principiu îşi trage sorgintea de la grecescul arhe, desemnând acţiunea de a

conduce. Latinii au tradus din greaca veche verbul arhe cu principium, ceea ce înseamnă
„început, prim(ar), bază, element fundamental.”
Raportând acest concept dreptului R. Livşiţ zicea că principiile dreptului sunt „sedimentul uscat,
scheletul şi conţinutul materiei juridice, lipsite de concretizări şi particularizări,”[1] prin care „se
exprimă subordonarea dreptului echităţii, în măsura în care aceasta este percepută la o anumită
etapă istorică.”[2]
Altfel spus, principiile dreptului sunt: „ideile generale, postulatele călăuzitoare sau perceptele
directoare, care stau la baza sistemului dreptului dintr-o ţară, orientând reglementările juridice şi
aplicarea dreptului,”[3] „idei de maximă generalitate, esenţă şi valoare ale sistemului juridic care
întemeiază dreptul pozitiv sau orientează elaborarea şi realizarea dreptului pozitiv”[4]
După sfera de acţiune principiile de drept se clasifică:

 principii generale – comune pentru toate ramurile de drept ;

 principii interramurale – comune pentru doua sau mai multe ramuri de drept ;
 principii ramurale –specifice numai unei ramuri de drept ;
 principii intraramurale – specifice numai unor instituţii ale unei ramuri de drept.

Majoritatea doctrinarilor (A. Egorov, N. Romandaş, B. Sosna, N. Gorelco, etc.), cu mici diferenţe
de formulare, definesc prin principiile dreptului protecţiei sociale – „ideile de bază, care
determină esenţa şi conţinutului dreptului protecţiei (securităţii) sociale, indicând direcţiile de
dezvoltare, precum şi implementarea lui în practica juridică.”[5]
Principiile dreptului protecţiei sociale sunt formulate în dependenţă de următoarele criterii:
destinaţie; accesibilitate; bunăvoinţă; umanitate; prioritatea acordării serviciilor sociale
persoanelor care nu au atins majoratul, celor care se află într-o situaţie grea; confidenţialitate;
tendinţă profilactică.
Asemeni altor ramuri de drept, dreptul protecției sociale se fundamentează pe următoarele
principii generale ale dreptului:
Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului – principiu dedus din Constituția Republicii
Moldova, care constituie premisa existentei statului de drept și legalității.
Într-un stat de drept izvorul oricărei puteri politice trebuie să fie voința suverană a poporului, care
trebuie să-și găsească formele juridice de exprimare, astfel încât puterea poporului să poată
funcționa în mod real ca o democrație. Guvernarea prin drept implica potențarea virtuților
dreptului, descurajarea și reprimarea tendințelor abuzive, realizarea climatului de echilibru printr-
o ordine juridică activă. Poporul trebuie să aibă garanții constituționale eficiente, asigurându-se
exercițiul separat al puterii pe cele trei planuri: legislativ, executiv și judecătoresc și în același
timp interconexiunile și intercontrolul fiecărei componente a puterii.
În principiul libertăţii și egalității fundamentele vieții sociale, libertatea și egalitatea își găsesc
expresia lor juridică. Nu poate exista egalitate decât între oameni liberi, iar libertatea nu poate
exista decât între oameni a căror egalitate este consfințită juridic.
Egalitatea privește echilibrul vieții sociale, iar libertatea privește capacitatea oamenilor de a
acționa fără opreliști, dar astfel încât, prin exercitarea drepturilor proprii sa nu fie vatamane
drepturile altora.
În planul realizării efective a libertarilor sociale, rolul dreptului se materializează prin îngrădirea
înclinațiilor unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place și în înlăturarea tuturor barierelor
și discriminărilor care persista în asigurarea șanselor egale de manifestare și progres pentru toți
oamenii.
Libertatea este una singura, însa căile și formele de manifestare a libertății sunt numeroase și le
corespund diverse drepturi ale individului prevăzute în Constituție, cum ar fi: libertatea de opinie;
libertatea de religie; libertatea de exprimare, etc.
Conform principiului responsabilităţii fiecare persoană poartă răspundere pentru consecințele
negative care au fost provocate de faptele săvârșite ilicit.
Responsabilitatea însoțește libertatea, și de aceea, trebuie făcuta demarcația netă între libertate
și liberul arbitru. Responsabilitatea este un fenomen social și un act de angajare a individului în
procesul interacțiunii sociale. Concepând responsabilitatea ca o asumare a răspunderii față de
rezultatul acțiunii sociale a omului, se admite ideea ca acțiunea sociala este cadrul nemijlocit de
manifestare a responsabilității, și totodată, că libertatea este o condiție fundamentală a
responsabilității.
Dreptul nu trebuie sa fie privit și apreciat doar prin efectul său sancționator, intervenind pe
tărâmul răului deja făptuit, ci trebuie avută în vedere posibilitatea că prin conținutul prescripțiilor
juridice să contribuie la fundamentarea unei anumite atitudini a indivizilor față de lege, care
presupune grija față de integritatea valorilor ocrotite de lege.
Principiul echitații și justiției. Cuvîntul echitate vine de la latinescul aequitas care înseamnă:
potrivire, dreptate, cumpătare.
Acțiunea principiului echitații trebuie să privească atât activitatea legiuitorului – în elaborarea
actelor normative -, cât si activitatea de interpretare și aplicare a dreptului de către organele care
aplica legea.
Justiția reprezintă acea stare generala a societății care se realizează prin asigurarea pentru
fiecare individ în parte și pentru toți împreună a satisfacerii drepturilor și intereselor legitime.
Prin finalitatea sa justiția se situează printre principalii factori de consolidare a celor mai
importante relații sociale, deoarece ea întruchipează virtutea morala fundamentală, menita sa
asigure armonia și pacea socială, la a căror realizare contribuie deopotrivă regulile religioase,
morale si juridice.
În dreptul roman, justiția se fonda pe principiul moral al dreptății – HONESTE VIVERE. În ierarhia
legilor, în vârful piramidei sunt așezate legile divine, care dau conținut legii naturii, iar la baza
piramidei stau legile umane.
Justiția urmărește ca în tratamentul dintre oameni să fie exclusă orice disparitate care nu ar fi
fondată pe consolidarea drepturilor fiecăruia, astfel ca prescripțiile dreptului pozitiv sunt supuse
controlului justiției. În ipoteza în care apar legi injuste se impune schimbarea lor, eventual a
ordinii existente, atunci când aceasta este un obstacol definitiv în realizarea justiției.
 2. Principiile ramurale ale dreptului protecției sociale
Principiile ramurale ale dreptului protecţiei sociale exprimă într-o formă concentrată esenţa,
scopul, sarcinile şi funcţiile principale ale acestei ramuri de drept, reprezentând un centru care
dirijează într-un mod specific întregul sistem de protecţie socială, influenţând nu numai asupra
structurii sistemului, ci şi asupra metamorfozelor lui.[6]
Alături de principiile generale dreptului protecției sociale îi sunt specifice și un șir de principii
ramurale, printre care: principiul egalităţii; principiul universalităţii; principiul finanţării protecţiei
sociale din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat; principiul diferenţierii
condiţiilor care generează dreptul la protecţie socială.
Principiul egalităţii. Conceptul „egalitate” provine de la cuvântul latin aequalitas, ceea ce
înseamnă egal; nediferenţiat; identic.
Egalitatea se materializează juridiceşte prin art.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
[7] art.3 din Pactele internaţionale din 1966,[8] art.12 din Carta Socială Europeană revizuită,
[9] art. 16 din Constituţie,[10]etc. Din aceste reglementări observăm că „ideea egalităţii” capătă
viabilitate la nivel subiectiv, fiind consacrată ca drepturi şi libertăţi fundamentale.
Conform principiu egalităţii „cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor
publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau de origine socială”[11]şi pot participa în egală măsură la viaţa
politică, economică, socială şi culturală. Egalitatea priveşte toate drepturile, indiferent de
domeniul de activitate şi actul normativ care le consacră.[12]
Raportat sistemului de protecţie socială, principiul egalităţii, se manifestă sub următoarele
aspecte: egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii; egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără
deosebire de rasă, naţionalitate, religie origine etnică, limbă, avere sau origine socială, opinie sau
apartenenţă politică.
Conform Dicţionarului de dreptul securităţii sociale principiul egalităţii de şanse între femei şi
bărbaţi presupune 1.) interzicerea oricărei discriminări directe (când se acordă retribuţii diferite în
funcţie de sex pentru activităţi prestate de valoare egală) sau indirecte (dacă se refuză unui grup
de lucrători beneficiul unei prestaţii, invocându-se egalitatea între sexe, dar neţinând cont că
prestaţia respectivă unui anumit sex, iar grupul respectiv este compus în majoritate din membri
având acelaşi sex.); 2.) luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţilor diferite ale
persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora.[13]
Definirea legală a principiului egalităţii între femei şi bărbaţi este prevăzută în art. 2 din Lega
privind asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi,[14] conform căruia atât femeilor, cât şi
bărbaţilor trebuie să le fie asigurat un tratament nediferenţiat „în politicile şi în programele din
toate domeniile şi la toate nivelurile de adoptare şi aplicare a deciziilor”.
Prin capitolul III şi IV din Legea privind asigurarea egalităţii de şanse între femei şi
bărbaţi legiuitorul consfinţeşte egalitatea în tratament în domeniul socio-economic, inclusiv în
cadrul schemelor de protecţie socială.
Acest principiu implică absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte pe criteriul de sex, cu
referire în special la starea civilă sau familială, mai ales în privinţa: a) domeniului de aplicare a
schemelor profesionale de securitate socială[15] şi a condiţiilor de acces la acestea; b) obligaţiei
de a contribui şi a calculului contribuţiilor; c) calculului prestaţiilor, inclusiv al prestaţiilor
suplimentare datorate soţului/soţiei sau persoanelor aflate în întreţinere, precum şi a condiţiilor ce
privesc durata şi menţinerea dreptului la prestaţii.[16]
Referindu-ne la egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă, naţionalitate, religie
origine etnică, limbă, avere sau origine socială, opinie sau apartenenţă politică, observăm că în
domeniul securităţii sociale, această egalitate se manifestă în sensul că orice persoană,
îndeplinind condiţiile prevăzute de lege (este asigurată, se află în nevoie etc.), va beneficia de
măsurile de protecţie (va primi prestaţii de asigurări sociale sau asistenţă socială la care este
îndreptăţită) fără nici o discriminare bazată pe sex, religie, origine etnică şi socială, apartenenţă
politică etc.
Principiul la care ne referim presupune, pe de o parte, obligaţia autorităţilor publice de a trata în
mod egal pe toţi cetăţenii în domeniul securităţii sociale, iar, pe de altă parte, nimeni nu poate
pretinde mai multe drepturi de protecţie, inclusiv într-un alt cuantum, decât este îndreptăţit,
invocând, de exemplu, apartenenţa politică.[17]
Plus la aceasta, în domeniul protecţiei sociale, considerăm că este incorect să ne referim la
egalitatea în drepturi numai a cetăţenilor, fiindcă conform art.19 alin.1 din Constituţia Republicii
Moldova[18], precum şi altor acte normative, dreptul la protecţiei socială este garantat cetăţenilor
străini, apatrizilor[19], refugiaţilor.[20])
Principiul universalităţii. Conceptul „universalitate” provine de la latinescul universalitas, ceea
ce înseamnă totalitate, generalitate; universalism.
Găsindu-şi consfinţire în art.25 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului[21] şi art.47 din Constituţie, principiul universalităţii validează ideea că fiecărui om
trebuie să i se garanteze un „trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei
lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale
necesare”[22] şi cuprinde în cercul „beneficiarilor protecţiei sociale , pe lângă cetăţenii Republicii
Moldova, persoanele străine şi apatrizii.”[23]
Universalitatea presupune două aspecte: primul, sfera persoanelor protejate; al doilea, natura
prestaţiilor care se acordă. Referitor la primul aspect, idealul este ca fiecare membru al
colectivităţii să fie protejat, prin măsurile de securitate socială, toată viaţa sa. Evident, atunci când
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, când este în nevoie. Cu alte cuvinte, din acest punct de
vedere protecţia trebuie să fie într-adevăr universală. O asemenea protecţie este expresia unei
solidarităţi a colectivităţii în ansamblul său şi, de fapt, pe acest concept se bazează ideea de
securitate socială[24]. Deşi acest ideal este greu de atins, totuşi, constatăm că prin acţiunile
legislative întreprinse după 1990 în ţara noastră se tinde ca toate categoriile de persoane aflate
în nevoie să fie protejate.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, trebuie precizat că scopul protecţiei sociale este de a
furniza o anumită asistenţă financiară sau de altă natură, în cazul pierderii ori reducerii veniturilor.
Întrucât situaţiile care pot genera o astfel de pierdere sau reducere sunt diverse, legea este cea
care le identifică şi stabileşte categoriile de prestaţii ce se acordă în fiecare situaţie în parte
(îngrijiri medicale, indemnizaţii de boală, maternitate, ajutor de şomaj, alocaţii etc.). Practic, din
acest punct de vedere se poate afirma că sunt acoperite aproape toate situaţiile care presupun
măsuri de securitate socială.[25]
Finanţarea protecţiei sociale din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat.
Acest principiu este consacrat în art.11-12 din Legea privind sistemul public de asigurări
sociale[26], conform căruia „veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuţii
de asigurări sociale, transferuri din bugetul de stat” şi sunt menite să „acopere contravaloarea
prestaţiilor de asigurări sociale din sistemul public…”
Cotele de contribuţii de asigurări sociale se aprobă anual prin legea bugetului asigurărilor sociale
de stat şi sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă generale sau speciale. Mijloacele
BASS sunt colectate din participaţia achitată de contribuabili: a) asiguraţii care datorează
contribuţii individuale de asigurări sociale; b) angajatorii; c) persoanele juridice asimilate
angajatorului, la care îşi desfăşoară activitatea persoane în funcţie electivă sau este numită la
nivelul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului; d) persoanele
care încheie contract de asigurare; e) persoanele care îşi desfăşoară activitatea, în bază de
contract individual de muncă, la angajatorii care nu sunt înregistraţi în calitate de rezidenţi în
Republica Moldova.
Aceste persoane, întrunind calitatea de asigurat, devin participanţi la sistemul asigurărilor sociale
şi corelativ obligaţiilor executate, beneficiari ai prestaţiilor de asigurări sociale (pensii pentru limită
de vârstă, de urmaş, indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor, etc.)
Atenţionăm că, în sistemul asigurărilor sociale, prestaţiile de asigurări sociale se dobândesc doar
ca urmare a unei asigurări; aceasta, în majoritatea cazurilor, fiind obligatorie.[27]
Persoanele care nu achită contribuţii de asigurări sociale, sunt denumite neasigurate, iar
prestaţiile sociale de care beneficiază, prin intermediul sistemului de asistenţă socială, sunt
achitate din bugetul de stat (alocaţia socială pentru invaliditate, indemnizaţia pentru îngrijirea
copilului până la 1,5 ani pentru persoanele neasigurate, etc.) Aceste prestaţii sunt denumite
necontributive deoarece ele se acordă în afara oricărei asigurări şi contribuţii ale persoanelor
beneficiare.
Principiul diferenţierii condiţiilor care generează dreptul la protecţie socială. Complexitatea
şi multitudinea raporturilor din domeniul protecţiei sociale reflectă diversitatea circumstanţelor
care le-au condiţionat. Protecţia socială nu poate ignora aşa factori precum vârsta, sexul,
condiţiile în care a fost prestată munca, starea sănătăţii, starea familială etc. şi care, de cele mai
multe ori, determină incapacitatea parţială sau totală de muncă.
În dependenţă de factorii care au generat incapacitatea de muncă, deosebim diferenţierea în
baza criteriilor obiective(condiţiile climaterice grele, condiţiile nocive de muncă, etc.)
sau subiective, care sunt dependente de particularităţile fiziologice şi starea sănătăţii (invalizii,
persoanele care nu au atins majoratul, etc.).[28]
Drept exemplu, al aplicării acestui principiu, în baza criteriilor obiective, este pensia pentru limită
de vârstă stabilită în condiţii avantajoase persoanelor ocupate la lucrări foarte nocive şi foarte
grele de muncă, care sunt prevăzute în Lista nr. 1 a Guvernului[29] Luând în consideraţie
particularităţile muncii prestate, legiuitorul a stabilit că aceste persoane au dreptul la pensie
anticipată, stabilind de la 01 ianuarie 2004 cenzul de vârstă pentru bărbaţi – 54 ani şi femei – 49
ani, cu condiţia confirmării unui stagiu special de 10 ani pentru bărbaţi şi de 7 ani şi 6 luni pentru
femei.[30]
Exemplu de diferenţiere, în baza criteriului subiectiv, este acordarea pensiei pentru limită de
vârstă stabilită în condiţii avantajoase femeilor care au născut şi educat până la vârsta de 8 ani 5
şi mai mulţi copii, care au dreptul la pensionare anticipată la vârsta de 54 ani.[31]
 3. Principiile intraramurale ale dreptului protecției sociale

Esenţa dreptului protecţiei sociale este exprimată şi prin principiile sale intraramurale,
caracteristice instituţiilor de asigurări sociale şi asistenţei sociale.
Principiile organizării și funcționării sistemului public de asigurări sociale. În conformitate
cu art.3 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale, sistemul public de asigurări sociale
se organizează şi funcţionează în baza următoarelor principii:

 principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat

pe aceleaşi norme de drept;
 principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public – contribuabili şi
beneficiari – un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile
prevăzute de lege;
 principiul solidarităţii sociale, inter şi intrageneraţii, conform căruia participanţii la sistemul
public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;
 principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii,
obligaţia de a participa la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se exercită
corelativ îndeplinirii obligaţiilor;
 principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe
baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, iar
în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite se exercită drepturile de asigurări sociale;
 principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale realizate se redistribuie
pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public;
  principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul public se administrează de sine stătător.[32]

Principiile asistenței sociale. Sistemul asistenţei sociale este guvernat de principiile prevăzute

în art.3 din Legea asistenţei sociale.[33]
a.) Principiul recunoaşterii independenţei, autonomiei personalităţii şi respectării demnităţii
umane guvernează întregul sistemul de protecţie socială. În domeniul asistenţei sociale, datorită
particularităţilor beneficiarilor acestui sistem (copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi
integritate fizică, psihică sau morală sunt prejudiciate în mediul în care locuiesc; familiile care nu
îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea copiilor;
familiile fără venituri sau cu venituri mici; persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure,
care necesită îngrijire şi supraveghere sau sunt incapabile să facă faţă nevoilor socio-medicale;
copiii cu dizabilităţi până la vârsta de 18 ani; familiile cu mulţi copii; familiile monoparentale cu
copii; persoanele vârstnice; persoanele cu dizabilităţi), el capătă o tratare specifică. Esenţa
principiului rezidă în aceea, că în privinţa beneficiarilor nu se admite nici un fel de discriminări (în
funcţie de sex, vârstă, rasă, naţionalitate, apartenenţă etnică sau religioasă etc.), întrucât „fiecare
din ei are dreptul să fie tratat ca o persoană demnă, raţională, înzestrată cu libertăţi inalienabile,
capabilă să îşi controleze propria viaţă şi să ia propriile decizii.”[34]
b.) Universalitatea şi accesibilitatea dreptului la asistenţă socială. Acest principiu a fost
caracterizat mai sus, dar reţinem să accentuăm că legiuitorul naţional stabileşte, pentru toate
categoriile de persoane, aceleaşi posibilităţi de sprijin în condiţiile producerii anumitor situaţii
nedorite sau a diverselor riscuri sociale. Asistenţă socială în forma unor beneficii necontributorii
sunt cele acordate fără plată unei contribuţii prealabile şi se acordă de la bugetul de stat, pe baza
drepturilor de cetăţean, tuturor.[35]
c.) Diversitatea formelor şi tipurilor de asistenţă socială. Actualul sistem de asistenţă socială
oferă: prestaţii băneşti, prestaţii de altă natură şi servicii sociale.
Prestaţii băneşti se caracterizează printr-o diversitate de tipuri de asistenţă socială, şi anume :
indemnizaţii unice la naşterea copilului; indemnizaţii lunare pentru îngrijirea copilului până la
vârsta de 1,5 ani; alocaţii sociale de stat ; alocaţii lunare de stat invalizilor de război,
participanţilor Războiul al  doilea mondial şi familiilor acestora; alocaţii nominative de stat pentru
merite deosebite faţă de stat;compensaţii nominative lunare pentru plata serviciilor comunale
;compensaţii cetăţenilor care au suferit în urma catastrofei de la Cernobîl; compensaţii băneşti în
locul biletelor de tratament sanatorial gratuit invalizilor de război ; compensaţii nominative lunare
pentru călătoria în transportul urban; compensaţii anuale pentru benzină, reparaţie, piese de
schimb şi deservirea tehnică a automobilelor, cărucioarelor motorizate, deservirea cu transport;
ajutorul de deces;  ajutoare materiale.
Prestaţiile de altă natură, care sunt acordate sub diverse aspecte cum ar fi: prânzuri calde;
biletele pentru tratamentul balneo-curativ; ajutoare umanitare; permise gratis pentru călătoria în
transportul public; taloane de călătorie în cadrul statelor membre ale C.S.I. pentru veterani şi
invalizi de război; mijloace de transport special; mijloace de proteze şi ortopedie; mijloace de
locomoţie nemecanizate; scutiri la plata impozitelor; scutiri la plata telefonului, instalarea
telefonului peste rând; concediul suplimentar; reducerea zilei de lucru fără prejudiciul stagiului de
lucru. Unele prestaţii în natură, din cele nominalizate, se acordă unor categorii de populaţie prin
sistemul de servicii sociale, în conformitate cu legislaţia în vigoare de către anumite instituţii.
Serviciile sociale reprezintă o altă formă de ajutor social. În dependenţă de scopul pe care îl are
sistemul de servicii, se disting mai multe tipuri de servicii:[36] servicii ce ţin de acordarea
asigurării şi asistenţei sociale; servicii de reabilitare social-profesională; servicii de reabilitare
social-medicală; deservirea social –culturală. Serviciile nominalizate se divizează la rândul lor
într-un întreg spectru de servicii sociale: servicii legate de realizarea dreptului la pensie şi
înlesniri, deservirea staţionară a bătrânilor şi invalizilor în instituţiile asigurării sociale, servicii
locative şi de trai, servicii de transport, servicii de asigurare cu loc de lucru şi de recalificare sau
de instruire profesională, servicii în acordarea asistenţei medicale profilactice şi tratamentului
balneo-sanatorial, în acordarea ajutorului cu medicamente şi proteze, etc. În cadrul sistemului de
asistenţă socială  la nivel local se prestează servicii sociale prin intermediul serviciului de ajutor
social la domiciliu, cantinelor de ajutor social, centrelor sociale,
d.) Acordarea asistenţei sociale în funcţie de nevoie. Principiul ocrotirii persoanelor în funcţie de
nevoie stă la baza asistenţei sociale. În concepţiile tradiţionale, asistenţa socială, spre deosebire
de formele universale de protecţie socială, nu se acordă automat unei grupe de persoane definite
prin caracteristici generale, ci persoanelor sau familiilor individuale, pe baza analizei situaţiei
financiare a fiecărui caz în parte. Din acest motiv asistenţa socială se acordă în funcţie de nevoie
pe baza testării mijloacelor financiare, care constituie o ultimă reţea de securitate socială.
[37] Specific sistemului naţional de asistenţă socială, este faptul că determinarea persoanelor ce
necesită asistenţă socială din partea statului se efectuează în special pe baza principiului
categorial, luându-se în consideraţie categoriile speciale cu cea mai mare pondere a sărăciei.
e.)Acordarea asistenţei sociale din contul mijloacelor statului şi a colectivităţilor este un principiu
particular al asistenţei sociale. Costul ei integral cade pe seama statului şi colectivităţilor
locale[38].
Acţiunile de asistenţă socială se finanţează din bugetul de stat, din bugetele unităţilor
administrativ- teritoriale, din fondurile republican şi locale de susţinere socială a populaţiei, din
donaţii, sponsorizări, precum şi din contribuţiile beneficiarilor de asistenţă socială.[39]
Autorităţile administraţiei publice locale, pornind de la posibilităţile financiare reale, asigură baza
materială necesară pentru organizarea şi funcţionarea unităţilor de asistenţă socială pentru
acordarea serviciilor sociale proprii şi sprijină acţiunile de asistenţă socială, întreprinse de
persoanele fizice şi juridice, de instituţiile de cult recunoscute în Republica Moldova şi de
organizaţiile societăţii civile.
f.) Armonizarea prestaţiilor de asistenţă socială cu prestaţiile de asigurări sociale şi cu salariile.
Asistenţa socială trebuie să fie armonizată cu ajutoare de asigurări sociale şi cu salariile[40].
Astfel, şomerii, beneficiari de asistenţă socială, vor trebui sa facă obiectul aceloraşi cerinţe de a
căuta de lucru, aşa cum sunt şi beneficiarii ajutoarelor de şomaj. Muncitorii săraci pot beneficia
de asistenţă socială cel puţin în timpul tranziţiei iniţiale.[41] De asemenea, pentru motive
privitoare la stimulente, unii beneficiari de asigurări sociale trebuie să fie potenţiali eligibili în a
obţine asistenţă socială  prin stabilirea unor norme de drept.
Analizând principiul diversităţii formelor şi tipurilor de asistenţă socială, cât şi cel al armonizării
asistenţei sociale cu ajutoarele de asigurări sociale, constatăm că diferite categorii de populaţie,
beneficiare de ajutoare de asigurări sociale în formă de pensii, se bucură şi de diverse forme şi
tipuri de ajutor social. Vom examina în continuare respectarea acestui principiu pentru
persoanele vârstnice şi invalide, beneficiare de pensii de asigurări sociale.
Analizând legislația din domeniul asistenţei sociale privind persoanele vîstnice şi invalide, a căror
situaţie reclamă forme speciale de ocrotire, constatăm că ele sunt beneficiare de prestaţii băneşti
acordate din sistemul de asistenţă sociale. Persoanele vîstnice şi invalide au dreptul o dată în an
la o prestaţie în bani sub formă de ajutor material [42], persoanelor vîrstnice singure şi unor
categorii de invalizi li se acordă compensaţii nominative pentru plata serviciilor comunale [43].
Invalizii,  participanţii de război şi membrii familiilor lor beneficiază de alocaţii sociale lunare de
stat[44], iar invalizii cernobîlişti beneficiază de mai multe compensaţii pentru prejudiciul adus
sănătăţii în timpul avariei.[45]
Prestaţiile de altă natură se acordă categoriilor de persoane nominalizate sub diverse forme, de
la cele instituţionalizate (case-internat, aziluri pentru bătrâni) la diverse facilităţi şi gratuităţi:
permise pe gratis la călătoria în transportul urban[46]; taloane de călătorie pe teritoriul statelor
CSI, pentru invalizii şi participanţii de război[47], reduceri sau gratuităţi la obţinerea unor proteze,
mijloace de locomoţie nemecanizate [48]; bilete de tratament în instituţii balneo-
sanatoriale[49];mese gratuite la cantinele de ajutor social [50]; ajutoare umanitare[51].