SOCIALIZARE ȘI COMUNICARE FUNCȚIONALĂ- MARKERI AI SUCCESULUI ÎN

ȘCOALA INCLUZIVĂ

Prof. itinerant VIOLETA WIEDERMAN

CSEI NR. 1 PLOIEȘTI
Fiecare om este ca toți ceilalți...ca mulți alții, ca nimeni altul!

Când vorbim de bune practici în școala incluzivă, un capitol distinct trebuie alocat factorului
socializare și modului in care acest atribut comportamental dobândește valențe formative pentru elevii cu
CES. Capacitatea de socializare la elevii integrați sau in curs de integrare este în multe cazuri afectată,
pornind de la o cauzalitate subiectivă, intrinsecă sau de la o condiționare negativă venită din mediul
familial, școlar, social, diminuând și mai mult sociabilitatea copilului/ elevului cu nevoi speciale. Dacă în
școala tradițională, clasică, predarea cunoștințelor stimulează, încurajează competiția și concurența dintre
elevi, pentru școala deschisă spre incluziune, pornind de la egalitatea șanselor, este mult mai importantă
stimularea și dezvoltarea la elevi a abilităților sociale, socializarea pozitivă, ca suport al adaptabilității și
inserției socio-profesionale de mai târziu. Conștientizarea nevoii de socializare corespunzătoare devine o
sarcină intrinsecă a familiei și școlii, fără de care existența socială devine dificilă și frustrantă. Omul este
o ființă socială afirmă vechii greci, incepând cu Aristotel, numai că, în timp s-a acutizat disputa intre
oameni, declanșănd războaie care nici azi pare că nu s-au finalizat. Homo homini lupus est- preceptul latin
omul este lup pentru om, pare să invingă aforismul latin omul este sacru pentru om, regăsit in volumul”
Scrisori către Lucilius„ al gânditorului latin Seneca, in vremea impăratului mult contestat Nero.

A invăța să socializezi și să comunici este mai important in timpurile moderne poate și pentru că
informația o putem capta din multiple surse/ resurse, pe când a învăța să socializăm corespunzător, să
comunicăm adecvat, intra și interpersonal eficient este din ce in ce mai dificil.Socializarea aduce cu sine
atât beneficii cât și constrângeri. Prin socializarea individul își ajustează comportamentele la cerințele
comunității, iar societatea realizează un control al membrilor ei, condiționănd respectarea unui sistem de
norme și valori. Socializarea scoate în evidență statusul social și promovează pe lăngă poziția individului
în societate și așteptările de la el sau grupul de apartenență. Socializarea se realizează timpuriu și constant
cu ajutorul familiei (socializarea primară), sub influența mediului de proveniență, al școlii, (socializarea
secundară), cu ajutorul mass media, prin intermediul mediului profesional. Comunicarea in plan social
și/sau educațional accelerează și crește nivelul socializării. Resursele socializării la nivelul școlii se
regăsesc in relațiile de interacțiune profesori- elevi, elevi- elevi, școala fiind ințeleasă ca agent al
socializării. Tot mai mult pentru omul modern competențele sociale, comunicabilitatea, inteligența
socială/emoțională, asertivitatea trec in fața cunoștințelor, competențelor academice. In viziunea lui
Antony Giddens „socializarea reprezintă procesul psihosocial prin care copilul neajutorat devine treptat
o persoană conștientă de sine, inteligentă, integrată in cultura in care s-a născut (Elena Nedelcu-
„Repere sociologice,, p.81, note de curs).