Curs 9

Instituţiile familiale la vechii evrei

1. Căsătoria

Nucleul unei societăţii îl formează familia care ia naştere prin căsătorie. La baza familiei se
află căsătoria instituită de însuşi Dumnezeu ca o legătură de comunitate şi comuniune fizică şi
spirituală dintre un bărbat şi o femeie în scopul desăvârşirii acestei unităţi şi perpetuării neamului
omenesc.
Sfânta Scriptură prezintă căsătoria sau familia ca o legătură indisolubilă dintre un bărbat şi o
femeie. Poligamia a apărut mai târziu în viaţa oamenilor, din pricina păcatelor. În Vechiul
Testament, Dumnezeu admite oarecum poligamia în scopul răspândirii şi înmulţirii neamului
omenesc dar, îi pune şi anumite oprelişti încât ea nu se poate asemăna cu practica poligamiei altor
popoare. Ca o îngrădire a poligamiei, sunt poruncile divine împotriva comiterii actelor de
desfrânare. Ca simbol al monogamiei, rânduiala Dumnezeiască o pretindea în primul rând pentru
arhiereu şi pentru preoţi. Mai marele preoţilor se putea căsători numai o singură dată, numai cu o
fecioară. Preoţii, în cazul că le murea soţia, se puteau căsători, fie cu o fecioară, fie cu o văduvă.
Căsătoria la evrei consta din două momente: logodna şi cununia propriu-zisă. Logodna era un
contract încheiat între părinţii celor doi, în prezenţa unor martori. După încheierea logodnei, viitorii
soţi purtau numele de mire şi mireasă, dar nu părăseau casa părintească până la căsătorie. După un
interval de aproximativ un an, urma căsătoria.

2. Creşterea copiilor

Vechiul Testament priveşte familia numeroasă ca pe o binecuvântare de la Dumnezeu, iar

cei cer nu aveau urmaşi erau consideraţi blestemaţi de Dumnezeu. De aceea pentru a preveni lipsa
de urmaşi, soţia stearpă putea să ofere soţului ei pe sclava sa, care devenea concubină, a cărei copii
deveneau legitimi. Femeile năşteau, de obicei, în prezenţa moaşelor sau, fără asistenţă. După
naştere, copilul era luat în braţe, de tată, ca semn al paternităţii. Femeia era considerată necurată 7
zile în cazul în care năştea un băiat şi 14 zile în cazul în care năştea o fetiţă. Ea nu putea părăsi casa
33 de zile dacă năştea un băiat şi 66 de zile dacă năştea o fetiţă. Naşterea unui băiat se considera un
eveniment de mare bucurie. Primul născut trebuia răscumpărat în serviciul cultului sfânt. Copilul
primea numele îndată după naştere sau cel târziu la 8 zile, când era tăiat împrejur.
Creşterea copiilor, până la 5 ani, era asigurată de mamă după care, băieţii intrau în grija
tatălui. Instruirea consta în iniţierea în scriere şi citire, ca oricine să poată citi Tora. Pe lângă aceste
cunoştinţe elementare biblice, copii evreilor erau obligaţi să cunoască calculele matematice.

24
 3. Starea socială a familiei

Cu toate că şi în Vechiul Testament femeia era socotită inferioară bărbatului, statutul ei era
cu totul superior faţă de alte popoare antice. Soţia nu putea fi vândută ca sclavă, cu toate că starea
socială a femeii nu era egală cu cea a bărbatului. Şi femeia se bucura ca şi bărbatul de aceeaşi
cinstire din partea copiilor. În majoritatea cărţilor Vechiului Testament, îndeosebi în cele profetice,
raportul dintre Iahve şi Israel este exprimat prin imaginea căsătoriei dintre bărbat şi femeie.
Umanitarismul legii mozaice faţă de femeie transpare din inscripţiile cu privire la văduve.
Peste tot, legislaţia mozaică ia apărarea văduvelor pentru a nu fi jefuite, asuprite şi pentru a li se
proteja starea lor de văduvie.
Înalta consideraţie pe care o acordă Vechiul Testament femeii este concentrată îndeosebi în
elogiul proverbelor lui Solomon din cap. 31.

4. Sclavii la vechii evrei

Spre deosebire de alte popoare antice, sclavii au fost trataţi într-un mod uman, nu erau
consideraţi ca animale, stăpânul nu avea drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Prescripţiile legii
mozaice fac deosebire între sclavii proveniţi dintre străini şi cei din poporul israelit. Preţul unui
sclav era de 30 de sicli de argint.
Vechiul Testament consideră sclavi ca membrii ai familiei, şi aceştia trebuiau circumcişi,
bucurându-se de repausul sabatic.
În cazul în care un stăpân bătea un sclav şi acesta deceda, i se aplica legea talionului, dacă
decesul survenea după mai multe zile, trebuia să plătească o sumă de bani. În cazul în care stăpânul
îşi bătea sclavul, era obligat să-l pună în libertate şi să-i ofere minimul de condiţii de viaţă.
În anul sabatic, sclavul avea posibilitatea să-şi ceară libertatea iar în anul jubiliar era liber
din oficiu.

25